Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.159/C
Ședința publică din 05 noiembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. A. A.
*********************************************
GREFIER: A. D. - I.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - reprezentat de procuror G. M.
Pe rol judecarea contestației declarată de contestatorul B. M. împotriva sentinței penale nr.388 din data de 17.09.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al contestatorului, avocat Amarinoaie A., în substituire pentru avocat G. D., lipsă fiind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației și a cererii, așa cum a fost formulată, în sensul recunoașterii hotărârii pronunțate în Republica M. la data de 26.10.2009 și contopirea acestei pedepse cu cea aplicată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ . Arată că deși sunt pedepse cu modalități de executare diferită, acestea s-ar putea contopi pentru că dispozițiile penale nu interzic acest lucru. Precizează că s-a invocat la fond de către reprezentantul Ministerului Public un recurs în interesul legii.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației formulate de contestator și menținerea sentinței penale atacate ca legală și temeinică având în vedere că în cauză s-a aplicat o pedeapsă cu suspendare și una cu executare, pedepse ce nu pot fi contopite întrucât una este cu suspendare și nu există un mandat de executare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 388 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a dispus, în baza art. 585 C.pr.penală respingerea ca nefondată a cererii de contopire pedepse formulată de condamnatul B. M..
A fost respinsă ca nefondată cererea condamnatului de recunoaștere pe cale incidentală a hotărîrii judecătorești străine.
Conform art. 275 al. 2 C.pr.penală a fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Prima instanță a avut în vedere că prin cererea formulată la data de 24.07.2015, condamnatul B. M. a solicitat contopirea pedepselor d e7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Decizia penală din 26.10.2009 a Plenului Curții Supreme de Justiție Chișinău, Republica M. și 3 ani închisoare aplicată prin sent. penală nr. 351/D/1.07.2014 a Tribunalului Bacău. Pe cale incidentală a solicitat recunoașterea hotărârii penale pronunțată în Republica M..
S-au atașat la dosar: sentința penală nr. 351/D/1.07.2014 a Tribunalului Bacău și sent. penală din 8.05.2007 – ds. 1-33/2007 a Judecătoriei Botanica, Decizia penală din 22.11.2007 – ds. mr. 1a-988/2007 a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, decizia penală din 16.04.2008 – ds. nr. 1ra-610/08 a Colegiului penal al CSJ Chișinău, decizia din 26.10.2009 – ds. 4 – 1re-208/09 a Plenului CSJ Chișinău și încheierea din 10.12.2010 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 351/D/1.07.2014 a Tribunalului Bacău, definitivă la 29.07.2014 prin neapelare, a fost condamnat inc. B. M. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 86/1 cod penal 969.
Prin decizia din 26.10.2009 a Plenului CSJ Chișinău, inc. B. M. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare cu executare, pedeapsă pe care a și executat-o fiind liberat condiționat cu un rest de 2 ani, 4 luni și 14 zile.
Pentru a putea contopi pedepsele aplicate unui condamnat prin hotărâri judecătorești definitive trebuie ca toate pedepsele să fie executabile, adică modalitatea de executare să fie aceiași și anume închisoare cu executare efectivă.
Ori în prezenta cauză, condamnatul are aplicate pedepse cu modalități diferite de executare – una este cu executare efectivă, iar cealaltă (3 ani închisoare) este cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Așadar, cele două pedepse pentru care se solicită contopire nefiind fiecare executabilă, instanța a respins ca nefondată cererea condamnatului.
Pe cale de consecință, instanța a respins ca nefondată și cererea de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii judecătorești străine.
Conform art. 275 al. 2 C.pr.penală a obligat condamnatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței a formulat contestație petentul.
În motivarea contestației s-a susținut că sentința contestată este netemeinică, întrucât se impunea contopirea pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare.
Procedând la analiza contestației formulate Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, întrucât, în ceea ce privește analiza pe fond a cererii, în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile privitoare la contopirea pedepselor.
În mod justificat, prima instanță a arătat că nu poate fi contopită o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată, o astfel de procedură vizând doar pedepsele cu executare efectivă, considerentele expuse în acest sens fiind în deplină concordanță cu practica judiciară în materie.
Din considerentele arătate se va respinge contestația ca nefondată, petentul urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b C .p .p . respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul B. M. împotriva sentinței penale nr. 388 din 17.09.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 al. 2 C .p .p . obligă pe contestator să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. A. A. D. - I.
Pron.sent.pen.D. C.L.
Red.d.c.M.A.A.
Tehnored.A.D.I.
2 ex.
17.11.2015/18.11.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1068/2015. Curtea de Apel BACĂU | Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... → |
|---|








