Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 357/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 357/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 02-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 357/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. A.
Judecător C. D.
Grefier N. C.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DIICOT-Serviciul Teritorial Bacău- a fost legal reprezentat de V. V.- procuror
La ordine au venit spre pronunțare apelurile formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DIICOT-Serviciul Teritorial Bacău și inculpații C. C., C. A. și N. C., împotriva sentinței penale nr. 2395 din 20.11.2014, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 martie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Prin sentința penală nr.2395/20.11.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău, s-a dispus:
I ) A. În temeiul art.8 din Legea 39/2003 raportat la art. 323 alin 1 CPEN 1969, cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art 5 NCPEN, condamnarea inculpatului C. A. zis „C.”, fiul lui Meluțu și L., nǎscut la data de 08.12.1988, în Onești, domiciliat în municipiul Onești, ., ., CNP_ la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani .
B. În temeiul art 46 alin 2 din Legea 161/2003 cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 8 luni .
C. În temeiul art. 26 Cp rap la art. 42 alin 1,2 din Legea 161/2003 cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN condamnă același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni .
D. În temeiul art. 26 Cp rap la art 25 lit c din OUG 77/2009 cu aplic art . 374 CPP coroborat cu art 396 alin 10 CPP și art 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni .
E. În temeiul art. 243 Cp cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 1(una) lună .
F. În temeiul art. 50 din Legea 161/2003 rap. la art. 20 Cp și la art. 49 din Legea 161/2003 cu aplic art 374 CPP coroborat cu art 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 (unu) an .
În temeiul art.33 lit.a C.p. și art.34 lit.b C.p. s-au contopit pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. I - A,B,C,D,E,F.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare.
Pedeapsa de executat închisoare în cuantum de 2 ani .
În temeiul art.88 C.p. s-a computat din pedepsele aplicate durata reținerii din data de 26.06.2011.
În temeiul art.81 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În temeiul art.82 C.p. s-a stabilit termen de încercare 4 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri .
S-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 C.p.
În temeiul art.71 al.1,2 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și b C.p.
În temeiul art.71 al.5 C.p. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii.
II ) A. În temeiul art.8 din Legea 39/2003 rap la art 323 alin 1 CPEN 1969, cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN, a fost condamnat inculpatul C. C. zis „C.”, fiul lui G. si M., născut la data de 24.05.1986 în Onești, domiciliat în municipiul Onești, .. Rosetti, nr. 2 ., județul Bacău, C.N.P._ la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani .
B. În temeiul art. 46 alin 2 din Legea 161/2003 cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 8 luni .
C. În temeiul art. 42 alin 1,2 din Legea 161/2003 cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni .
D. În temeiul art. 25 lit. c din OUG 77/2009 cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni .
E. În temeiul art. 243 Cp cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 1(una) lună .
F. În temeiul art. 50 din Legea 161/2003 rap. la art. 20 CPEN și la art. 49 din Legea 161/2003 cu aplic art. 374 CPP coroborat cu art. 396 alin 10 CPP și art. 5 NCPEN a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 (unu) an .
În temeiul art.33 lit.a C.p. și art.34 lit.b C.p. s-au contopit pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. II - A,B,C,D,E,F.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare.
Pedeapsa de executat închisoare în cuantum de 2 ani .
În temeiul art.88 C.p. s-a computat din pedepsele aplicate durata reținerii din data de 26.06.2011.
În temeiul art.81 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor.
În temeiul art.82 C.p. s-a stabilit termen de încercare 4 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri .
S-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 C.p.
În temeiul art.71 al.1,2 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și b C.p.
În temeiul art.71 al.5 C.p. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii.
În temeiul art.118 lit. b,f Cp s-a dispus confiscarea de la inculpații C. C. și C. A. a bunurilor folosite la săvârșirea infracțiunii și a bunurilor a căror deținere este interzisă de lege, atașate la dosarul de urmărire penală în plicul nr. I, coletul nr. II-cutia nr II1, plicul nr. II2, plicul nr. II3 și în coletul nr. III și evidențiate în detaliu la filele 50,51 din dosarul 85/D/P/2012
În temeiul art. 19 CPP a fost obligat inculpatul C. C., să plătească suma de 22.909 lei către partea civilă . R., cu sediul în municipiul R., . nr. 10 parter jud. N., cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale
În temeiul art. 19 CPP a fost obligat inculpatul N. C. să plătească suma de 22.909 lei către partea civilă . R., cu sediul în municipiul R., . nr. 10 parter jud. N., cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale
În temeiul art. 19 CPP a fost obligat inculpatul C. A. să plătească suma de 22.909 lei către partea civilă . R., cu sediul în municipiul R., . nr. 10 parter jud. N., cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale
În temeiul art. 274 alin 1, 2 CPP au fost obligați inculpații C. C. și C. A. să plătească fiecare câte 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că prin sent. pen. 817/24-04-2013 cauza a fost soluționată cu privire la inculpații N. C. și C. A. pe latură penală, dispunându-se disjungerea cauzei cu privire la inc C. C. și în totalitate a laturii civile, cauza disjunsă fiind înregistrată pe rolul Judecătorie la data de 14-06-2013 sub nr._ .
La termenul din data de 11-09-2013 a fost admisă declarația de abținere formulată de judecătorul care a dispus pronunțarea sent. pen. 817/24-04-2013, cauza fiind repartizată completului C8.
Împotriva sent. pen. 817/24-04-2013 a Judecătoriei Bacău dispusă în dosarul_ a formulat apel P. de pe de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Bacău.
Prin dec. pen. nr. 588/30-05-2013 a fost admis apelul formulat de P. de pe de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Bacău, a fost casată în parte sent. pen. apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu privire la inculpatul C. A. .
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr._ .
În rejudecare la termenul din data de 10.12.2013 s-a procedat la audierea inculpaților C. C. și C. A. care au solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 VCPP, respectiv actualul art. 374 C.p.p., cerere care a fost încuviințată de către instanță întrucât inculpații au recunoscut în totalitate faptele reținute prin rechizitoriu, a fost de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar cererea formulată de cei doi inculpați a intervenit până în momentul începerii cercetării judecătorești.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În fapt, în perioada mai - iunie 2011, inculpații C. C. zis „C.”, N. C. zis „C.” și C. A. zis „C.” împreună cu alte persoane rămase neidentificate până în prezent, au constituit un grup infracțional în scopul obținerii de beneficii financiare prin fraudarea șanselor de câștig la jocurile electronice de noroc (sisteme informatice în sensul art. 35 lit. a din Legea 161/2003), respectiv prin accesarea neautorizată a aparatelor electronice de jocuri de noroc și prin rescrierea programului informatic (soft-ul original) care era instalat pe acele plăcuțe de memorie și cu un alt program informatic - „virusat” prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig.
În acest sens, în noaptea de 25/26.06.2011, inculpații C. C. zis „C.” și N. C., cu ajutorul inculpatului C. A. zis „C.” – care i-a transportat pe inculpați până la locul săvârșirii faptei și a asigurat paza locului faptei - au pătruns în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, ., au deschis, succesiv, trei aparate electronice de jocuri de noroc, au rupt sigiliile legal aplicate pe acestea de către Biroul Român de Metrologie Legala – Filiala Bacău, după care, au scos din interior acestora plăcuțele de memorie pe care era instalat programul informatic ce permiteau rularea jocurilor de noroc.
Ulterior, în cursul aceleiași nopți, inculpații C. C. zis „C.”, N. C. și C. A. zis „C.”, cu ajutorul unor dispozitive si programe informatice special concepute – pe care le dețineau fără drept - au accesat, fără drept, memoriile celor trei aparate electronice de jocuri de noroc (ce erau amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, .) au șters programul informatic (soft-ul original) care era instalat pe acele plăcuțe de memorie și au reinstalat un alt program informatic - „virusat” (pe care l-au primit, prin e-mail, de la o altă persoană „C.” - rămasă neidentificată până în prezent) prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig, cu scopul de a obține beneficii materiale în mod ilicit.
După ce au rescris plăcuțe de memorie, numiții C. C. zis „C.” și N. C. zis „C.” s-au întors în incinta sălii de jocuri și au remontat plăcuțele de memorie în aparatele de jocuri de noroc însă nu au reușit să mai joace la aceste aparate (și să obțină astfel în mod ilicit sume de bani) întrucât si-au dat seama că sunt supravegheați de organele de poliție și, împreună cu numitul C. A. zis „C.”, au fugit la fața locului.
În urma probelor administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
Din declarația numitului C. B., administrator al firmei . R. – care are ca obiect de activitate organizarea jocurilor de noroc – rezultă că în cursul lunii mai 2011, în urma unor verificări efectuate la punctul de lucru situat în municipiul Bacău a constatat că pe turele unor angajate, respectiv numitele G. A. D. și R. A. situația încasărilor zilnice era pe minus mai multe zile consecutiv motiv pentru care a decis să verifice aparatele de jocuri de noroc. Cu această ocazie a constatat că sigiliile care erau aplicate pe cutiile în care erau amplasate placa de bază și memoria aparatelor de jocuri de noroc erau dezlipite și relipite. În urma discuțiilor purtate cu numitele R. A. și G. A. D., aceasta din urmă a recunoscut că le-a facilitat mai multor persoane din municipiul Onești să acceseze aparatele de jocuri electronice de noroc și să scoată placa de memorie din aceste aparate pentru a frauda jocurile de noroc.
Numitul C. B. mai arată că în perioada mai – iunie 2011 acele persoane au jucat la aparatele electronice de jocuri de noroc amplasate în sala de jocuri situată în municipiul Bacău, .. 10 si, cunoscând succesiunea cărților de joc, au câștigat, în mod ilicit, diferite sume de bani (aproximativ_ de lei).
Din denunțul formulat de numita G. A. D. și din declarația ulterioară a acesteia rezultă că în data de 15 mai 2011, în jurul orelor 23.00, la sala de jocuri în care își desfășura activitatea în calitate de „supraveghetor sală” au venit patru persoane din municipiul Onești (dintre care îi cunoaște după poreclă pe numiții „Șonț”, „Schilo”, „C.”) care i-au solicitat să deschidă aparatele de jocuri de noroc după care au rupt sigiliile metrologice și ale societății iar din interior au luat o piesă pe care ulterior au conectat-o la un laptop cu ajutorul căruia au copiat programul jocului, în special suita de pariuri si succesiunea acestora. Acele persoane au reintrodus piesa în aparat iar ulterior, la sala de jocuri au venit alte persoane care trimiteau, prin intermediul telefonului mobil, un mesaj cu primele 7 cărți de joc și primeau, tot prin intermediul telefonului mobil, un mesaj cu cărțile și pariurile ce urmau să vină și, astfel, câștigau în mod fraudulos sume de bani.
În urma probelor administrate în cauză a rezultat că în perioada mai - iunie 2011, inculpații C. C. zis „C.”, N. C. zis „C.” și C. A. zis „C.” împreună cu alte persoane rămase neidentificate până în prezent, au constituit un grup infracțional în scopul obținerii de beneficii financiare prin fraudarea șanselor de câștig la jocurile electronice de noroc (sisteme informatice în sensul art. 35 lit. a din Legea 161/2003), respectiv prin accesarea neautorizată a aparatelor electronice de jocuri de noroc și prin rescrierea programului informatic (soft-ul original) care era instalat pe acele plăcuțe de memorie și cu un alt program informatic - „virusat” prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig.
În acest sens, în noaptea de 25/26.06.2011, numiții C. C. zis „C.”, N. C. zis „C.” și C. A. zis „C.” au luat hotărârea de a obține în mod ilicit beneficii financiare prin fraudarea aparatelor electronice de jocuri de noroc ce erau instalate în sala de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, ..
Astfel, în noaptea de 25/26.06.2012, inculpații C. C. zis „C.”, N. C. zis „C.” și C. A. zis „C.”, s-au deplasat cu un autoturism marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare_ până în apropierea sălii de jocuri aparținând . R. - situată în municipiul Bacău, . - după care numiții C. C. zis „C.” și N. C. zis „C.”, au pătruns în incinta sălii de jocuri electronice de noroc. În acest timp, numitul C. A. zis „C.” a rămas în autoturismul marca Audi A4 și a supravegheat locația pentru ca alte persoane să nu intre în sala de jocuri în timpul săvârșirii activității infracționale.
Inculpații C. C. zis „C.” și N. C. zis „C.”, cu ajutorul numitei G. A. D. – care avea asupra sa o cheie specială, au deschis succesiv, trei aparate de joc și, după ce au rupt sigiliile, au scos din interior plăcuțele de memorie pe care era instalat programul informatic ce permiteau rularea jocurilor de noroc.
Ulterior, inculpații C. C. zis „C.” și N. C. zis „C.” împreuna cu numitul C. A. zis „C.”, folosindu-se de dispozitive si programe informatice special concepute, au șters programul informatic (soft-ul original) care era instalat pe plăcuțele de memorie ale aparatelor electronice de jocuri de noroc și au reinstalat un alt program informatic - „virusat” (pe care l-au primit, prin e-mail, de la o altă persoană „C.” - rămasă neidentificată până în prezent) prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig.
După ce au rescris plăcuțe de memorie, inculpații C. C. zis „C.” și N. C. zis „C.” s-au întors în incinta sălii de jocuri și au remontat plăcuțele de memorie în aparatele de jocuri de noroc însă nu au reușit să mai joace la aceste aparate (și să obțină astfel în mod ilicit sume de bani) întrucât si-au dat seama că sunt supravegheați de organele de poliție și, împreună cu numitul C. A. zis „C.”, au fugit la fața locului.
Lucrătorii de poliție (care supravegheau imobilul situat în municipiul Bacău, ., unde își desfășura activitatea societatea . N. în vederea depistării în flagrant a persoanelor bănuite a monta dispozitive prin intermediul cărora sunt alterate elementele de șansă, miză sau câștig în vederea obținerii de sume de bani în mod fraudulos) s-au deplasat la sala de jocuri unde au identificat-o pe numita G. A. D. care a relatat organelor de poliție modalitatea de comitere a faptei și a indicat aparatele de jocuri de noroc asupra cărora au intervenit inculpații C. C. zis „C.” și N. C. zis „C.”.
Astfel, numita G. A. D. a declarat că în seara zilei de 25.06.2011, cele două persoane, respectiv „C.” – identificat în persoana inculpatului N. C. și „C.” – identificat în persoana inculpatului C. C., au contactat-o telefonic și au rugat-o să întrerupă alimentarea camerelor de supraveghere. După aproximativ două minute, cele două persoane au intrat în sala de jocuri și i-au solicitat să deschidă aparatele mecanice situate pe partea dreaptă față de ușa de acces.
Numita G. A. D. mai arată că, în interval de 10 minute, inculpatul C. C. zis „C.”, asistat de inculpatul N. C., a desfăcut sigiliile pe de cutia în care se afla placa de bază de pe cele două aparate mecanice după care cei doi faptuitori au părăsit sala luând cu ei cele două dispozitive. După aproximativ 30 de minute, cei doi inculpați s-au reîntors în sala de jocuri (unde au stat aproximativ 5 minute) ocazie cu care inculpatul C. C. zis „C.” a desfăcut un aparat situat în partea din stânga față de ușa de acces după care au plecat. La scurt timp, cei doi s-au reîntors în sala de jocuri și au montat placa la aparatul din partea stângă iar în timp ce încercau să monteze plăcuțele la aparatele din partea dreaptă, inculpatul C. C. zis „C.” a primit un telefon. Imediat, inculpatul C. C. zis „C.”i-a spus numitei G. A. D. să deschidă ușa după care cei doi au plecat în direcția „.> Numita G. A. D. a indicat organelor de poliție două aparate (din cele trei aparate care au fost desfăcute pentru a se monta dispozitivele asupra cărora se intervenise) au fost „resigilate” de către inculpatul C. C. zis „C.” cu ajutorul unui lac de unghii.
De asemenea, lucrătorii de poliție au procedat căutarea inculpaților C. C. zis „C.” și N. C. iar în data de 26.06.2011, în jurul orelor 03.30, i-au depistat pe cei doi făptuitori în timp ce se ascundeau pe acoperișul centralei termice situate în spatele magazinului aparținând S.C. Ioșca SRL din municipiul Bacău, aflat în zona Pieței Centrale.
În momentul depistării inculpatul N. C. era îmbrăcat cu o bluză de trening de culoare albă și pantaloni scurți de culoare negru iar cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra acestuia au fost găsite următoarele bunuri: un telefon mobil marca Samsung, cu ._/00/_/3, având o cartelă marca „Orange” cu seria_2J0268, un ceas de ână cu brățară de culoare neagră marca „D. K.”, un memory stick cu capacitatea de 2 Gb prins de un șirag de chei și suma de 14 lei.
Cu ocazia depistării inculpatul C. C. era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni tip „jeans” de culoare albastru și un hanorac de culoare roșu iar cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra acestuia au fost găsite următoarele bunuri; un telefon mobil marca Nokia E 71 cu ._ având o cartelă marca „Orange” cu seria_2P05G2, un telefon marca Nokia cu ._/04/_/5 având o cartelă marca „Orange” cu seria_7P04G15, chitanță nr. 752 emisă de Asociația de proprietari nr.3 Onești, o cartelă Metrorex, permis de conducere pe numele „C. C.”, un memory stick „Cosmote” cu ._, o sumă de bani în cuantum de 130 de lei și un bilețel pe care era trecut următorul scris: „_,_ tel. Urgențe_”.
De asemenea, lângă inculpatul C. C. a fost găsită o sticlă ce conține lac de unghii de culoare alb-transparent.
Fiind întrebați dacă în noaptea de 25/26.06.2011 au fost în vreo sală de jocuri mecanice inculpații N. C. și C. C. au răspuns afirmativ și au condus organele de urmărire penală la sala de jocuri aparținând „. N..
Numitul C. C. a indicat un aparat de jocuri mecanice afirmând că a jucat la acesta însă nu a umblat la acel aparat sau la celelalte aparate.
Numitul N. C. a indicat două aparate situate pe partea dreaptă și primul aparat de pe partea stângă și a declarat că numitul C. C. a intervenit asupra plăcuțelor de bază ale acelor aparate, după care le-a scos și s-a deplasat la un autoturism marca Audi, înmatriculat în Anglia, unde îl aștepta un prieten pe nume „Corcoduș”. Acesta mai arată că numitii „Corcoduș” și „C.” au căutat cu ajutorul unui laptop diferite parole.
La scurt timp după săvârșirea faptei (respectiv în noaptea de 25./26.06.2011, în jurul orelor 01.50-02.00), inculpatul C. A. a discutat telefonic cu numiții O. T. și A. A. (care se plimbau împreună cu numiții S. S. și C. D. cu autoturismul marca Seat L. cu numărul de înmatriculare_ prin municipiul Onești) si au stabilit să se întâlnească în satul Brătila, aflat în apropierea municipiului Onești.
Inculpatul C. A. zis „C.” s-a deplasat cu autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare_ la locul stabilit unde s-a întâlnit cu numitul A. A. (care se afla cu autoturismul marca Seat L. cu numărul de înmatriculare_ ) după care a luat din autoturismul său un rucsac (în care se aflau bunurile folosite la săvârșirea infracțiunilor din noaptea de 25/26.06.2011) pe care l-a pus în autoturismul marca Seat L..
De asemenea, inculpatul C. A. zis „C.” l-a întrebat pe învinuitul O. T. dacă poate parca autoturismul marca Audi A4 în curtea locuinței părinților săi și dacă poate să pună rucsacul într-un loc sigur iar acesta din urmă a fost de acord.
Inculpatul C. A. zis „C.” a parcat autoturismul marca Audi A4 în curtea locuinței numitului O. T. (cu spatele la stradă), a desprins plăcuța cu numărul de înmatriculare din partea din spate a autoturismului (pe care a pus-o în portbagajul autoturismului marca Seat L.) după care a pus rucsacul în portbagajul autoturismului marca F. 1100D ce se afla parcat în garajul locuinței numitului O. T..
Apoi, inculpatul C. A. zis „C.” împreună cu numiții O. T., A. A., S. S. și C. D. s-au urcat în autoturismului marca Seat L. iar în timp ce se deplasau pe străzile din municipiul Onești au fost opriți de un echipaj de poliție, care i-au condus la sediul Poliței Municipiului Onești în vederea audierii.
Lucrătorii de poliție din cadrul IPJ-SIF au procedat la verificarea autoturismului marca Seat L. cu numărul de înmatriculare_ iar în interiorul portbagajului au identificat mai următoarele bunuri (care au fost lăsate de numitul C. A. în cursul zilei de 26.06.2011):
- o mapă de culoare neagră ce conține certificatul de înmatriculare și mai multe documente ale autoturismului marca Audi A4 cu . WAUZZZ8E92A187377;
- o copie CI pe numele „M. R. A.”, CNP_;
- un contract de vânzare-cumpărare scris de mână încheiat între numitul C. A. și M. A. C. precum si o copie a CI a acestuia din urmă;
- o consolă portabilă marca Sony cu .;
- un contract de închiriere din data de 10.04.2011, în original;
- o placă de înmatriculare cu numărul_, culoare galbenă;
- un portofel de culoare neagră ce contine următoarele documente: carte de identitate, permis de conducere și un certificat de naștere aparținând numitului C. A. CNP_;
- un număr de șase carduri bancare emise de diferite bănci comerciale si unul de „Metru”
- trei perechi de ochelari de soare;
- un încărcător auto tip USB de culoare albă.
Bunurile mai sus arătate au fost fotografiate iar ulterior au fost restituite numitului C. A..
Ulterior, lucrătorii de poliție s-au deplasat la locuința numitului O. A. - tatăl învinuitului O. T. - iar acesta a scos în fața curții casei (situată în municipiul Onești, ..19) un autoturism marca F. 1100D cu numărul de înmatriculare_ iar în portbagajul acestuia a fost identificat un rucsac de culoare gri cu negru și albastru închis iar în interiorul acestuia au fost identificate următoarele bunuri:
- un laptop marca HP model compaq MC 6000 având . 5140FSY;
- o plăcuță cu integrate electronice având seria .> - o plăcuță de memorie marca „Spansion” având . FST_;
- un card micro SD cu capacitate de 4 Gb marca „Kingston” .;
- un dispozitiv A4TECH model Hub 64 având SN; R_;
- un memory stick de culoare albastru marca „MAPEI” și un memory stick marca „Verbatim”
- un set de șurubelnițe de precizie de diferite mărimi și măsuri;
- un pachet de tigări marca Kent, gol, în interiorul căruia au fost găsite două bucăți de polistiren de culoare albastru pe care era prinse mai multe memorii de joc – EPROAME, respectiv: o memorie pe care era scris AE29F2008T-_, AT27C_; M27C200170XF1L 9G007V5 MYS 96 024 și încă un eprom de dimensiuni mai mici pe care nu era scris nimic;
- o cheie specială pe care era scris SOUTHORD
- un cablu prelungitor USB
- un încărcător de laptop
- două cabluri electrice, unul de culoare neagră și unul de culoare roșie;
- o pungă de plastic în care se aflau mai multe mănuși din plastic de unică folosință;
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, într-o curte alăturată a fost identificat un autoturism marca Audi, model A4, având . WAUZZZ8E92A187377, care nu avea montată plăcuțele numerele de înmatriculare, în partea din spate.
Fiind întrebat cu privire la proveniența acestor bunuri, numitul O. A. a declarat că nu cunoaște cui aparține bunurile găsite în portbagajul autoturismului marca F. 1100D și nici autoturismul marca Audi A4.
Din probele administrate în cauză rezultă că rucsacul ce a fost găsit în portbagajul autoturismului marca F. 1100D a fost lăsat în acel loc de inculpatul C. A. iar bunurile din interiorul acestuia aparțin inculpatului C. C. și reprezintă dispozitivele folosite de făptuitori pentru accesarea memoriilor aparatelor electronice de jocuri de noroc și pentru rescrierea soft-ului original care era instalat pe acestea cu alte programe informatice „virusate” prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig.
Prin raportul de constatare nr._ din data de 16.09.2011 întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate s-a concluzionat următoarele:
- în urma analizei memory stick-ului marca MAPEI, de culoare albastru, în directorul „laur_g_hpl/laur_soft/”, a fost identificat programul informatic „FlashProger v2.5”. Prin intermediul acestui program a fost citit conținutul informațional al dispozitivului electronic de programare Toweroff’s Flash Progger v2.9;
- de asemenea, pe memory stick-urile marca MAPEI, de culoare albastru și marca Verbatim, de culoare negru, de capacitate de 32 Gb, cu seria_G50AAF, au fost identificate mai multe secvențe de date binare (…) iar conținutul acestor date binare pot fi scrise în memoria nevolatilă prin intermediul dispozitivului electronic de programare Toweroff’s Flash Progger v2.9 și a aplicației FlashProg_1_v2.5.exe.
- plăcuța de memorie conține patru circuite integrate de memorie FLASH marca SPANSION model S29GL128N90TFIR1, fiecare cu capacitatea de 512 Mbiți iar pentru citirea conținutului informațional al acestora, a fost conectat - la portul USB al calculatorului de lucru – dispozitivul electronic de programare Toweroff’s Flash Progger v2.9 și a fost instalată aplicația de utilizare a acestuia - FlashProg_1_v2.5.exe (ce a fost identificată pe memory stick-ul marca MAPEI). În urma acestei operațiuni s-a constatat că în memoria nevoalilă exsită date binare ce nu pot fi interpretate în lipsa sistemului harware pe care poate fi montată; au fost identificate secvențe de date ce conțin în clar textul „V.”.
- Cu ajutorul dispozitivului de citit memorii tip LabProg-48LV seria_ a fost citit conținutul memoriilor EPROM ocazie cu care s-a constatat următoarele:
- secventa de date vinare din memoria FLASH tip 29F2008T produsă de firma ASD conține informații codate în limbajul specific microprocesorului de comandă al echipamentului hardware în care era destinată a fi montată. Au fost identificate serii de caractere ASCII în clar, precum „FRUIT COCKTAIL”, „CREDIT ERROR, COINS UNLOADED”, PLAY TO CREDITS”, „BET TO”, „ALL WINS ARE ADDES”, care constituie, foarte probabil, mesaje către utilizatorul unui echipament hardware de tip masină de jocuri electronice. Prin urmare, este foarte posibil ca memoria nevolatilă tip EPROM cu capacitatea de 2 Megabiți să provină dintr-un echipament de casino, ce permite rularea jocului electronic FRUIT COCKTAIL, fiind destinată păstrării setărilor și datelor de operare pentru acesta.
- În memoria Flash tip AT 27C040 cu capacitatea de 4 Megabiți, produsă de firma ATMEL, există date codate în limbajul microprocesorului din sistemul hardware căruia îi este destinată. Între acestea au fost identificate secvențe de caractere ASCII, în clar, precum: „AMIRAL MULTIGAME”, Sizzling SHO”, „JOKER”, „PENNY GAMESLOT”, „INSERT C.”, „CREDIT-LIM”, „INITMACHIME”, „NETWORK ERROR”, RS485 ERROR”, „RAM ERROR”, „ERRORS CLEARED”. Este posibil ca memoria să fie destinată testării, inițializării, setării unor parametri și rulării jocurilor video pe un echipament de casino tip AMIRAL MULTIGAME.
- Memoria EPROM tip M27C2002 cu capacitatea de 2 Megabiți, produsă de firma ST Microelectronics, conține date informatice codate, între care au fost identificate secvente în clar; „PLAY to CREDITS”, „Bets 9 lines”, „To increment amount of bet on each line, pres BET button”, „To change number of lines press LINES button”, FOR INIT MACHINE PRESS C. BUTTON AND HOLD IT APROXIMATIVE 5 SECONDS”, „MAIN SETTINGS ERROR”, „FREE GAMES”, „GAMBLEOR COLLECT”, ce conduc către concluzia că memoria era destinată păstrării setărilor și datelor de operare pentru un echipament hardware cu monede pentru casino, cu jocuri electronice.
- Memoria EPROM tip 24C02 cu capacitatea de 2 kbiți, produsă de firma Microcip, conține șirul de caractere ASCII „MULTIGAME” și este, foarte probabil, destinată inițializării programului unui sistem hardware cu microprocesor.
Din același raport de constatare rezultă că în urma analizei memory stick-ului marca Kingston DataTravel, de capacitate de 2 GB, nu au fost identificate programe informatice iar în urma analizei cardului microSD marca Kingston, de capacitate de 4 Gb, cu ., nu au fost identificate programe informatice (majoritatea fișierelor recuperate fiind de tip multimedia). De asemenea, accesarea conținutului hard-disk-ului marca Hitachi, de capacitate de 20 Gb, cu ., ce a fost extras din laptop-ul marca HP Compaq nc6000 cu ., nu a fost posibilă întrucât acesta prezintă defecțiuni tehnice.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că aparatele video-electronice cu câștiguri în bani de tip HOT SPOT PLATINIUM și GAMINATOR având seriile_,_ ACX00956, ACX00955 întrunesc condițiile pentru a fi caracterizate drept sisteme informatice conform definiției din Legea 161/2002 întrucât asigură prelucrarea automată a datelor cu ajutorul unui program informatic.
Din probele administrate în cauză rezultă că anterior săvârșirii faptei, făptuitorii s-au interesat cu privire la tipul aparatelor electronice de jocuri de noroc existente în sala de noroc aparținând . și au luat legătura cu o altă persoană pentru ca aceasta să le trimită (prin intermediul internetului) un program informatic „virusat” – compatibil cu aparatele electronice de jocuri de noroc aflate în interiorul sălii de jocuri - precum și aranjamentul prestabilit al cărților de joc ce urmează a fi afișat de aparatul electronic de jocuri de noroc. În momentul în care aceștia urmau să joace la acel aparat de joc, puteau să parieze diferite sume de bani fără să existe vreun risc de pierdere în momentul în care urma să „ghicească” culoarea cărții ce urmează să fie afișată de aparatul de jocuri de noroc (respectiv „roșu” sau „negru”).
De asemenea, din actele dosarului rezultă că făptuitorii cunoșteau secvențele aparatelor electronice de jocuri de noroc (respectiv aranjamentul prestabilit al cărților de joc ce urmează a fi afișat și miza) asupra cărora au intervenit și, astfel, puteau să parieze diferite sume de bani fără să existe vreun risc de pierdere în momentul în care urma să „ghicească” culoarea cărții ce urmează să fie afișată de aparatul de jocuri de noroc.
În acest fel, aceștia introduceau, direct sau prin intermediul altor persoane, diferite sume de bani la aparatele de joc de noroc asupra cărora intervenise anterior iar in momentul în care pariau (alegeau culoarea cărții – „roșu” sau „negru”) își dublau suma de bani pariată de fiecare dată când „ghiceau” culoarea cărții afișate.
Săvârșirea faptelor arătate mai sus de către inculpații C. C. zis „C.”, N. C. zis „C.” și C. A. zis „C.”, rezultă și din convorbirile și comunicările telefonice purtate de aceștia (între ei sau cu alte persoane) astfel cum rezultă din procesele verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate în prezenta cauză aflate la dosarul cauzei .
Prin urmare, din analizarea și coroborarea mijloacelor de probă ce preced, instanța constată, în mod indubitabil, împrejurarea că situația de fapt, astfel cum a fost reținută în considerentele expuse anterior, a fost pe deplin dovedită.
În drept, fapta inculpatului C. C. zis „C.” care, în perioada mai - iunie 2011, împreună cu numiții N. C. zis „C.” și C. A. zis „C.” și cu alte persoane rămase neidentificate până în prezent, au constituit un grup infracțional în scopul obținerii de beneficii financiare prin fraudarea șanselor de câștig la jocurile electronice de noroc (sisteme informatice în sensul art. 35 lit. a din Legea 161/2003), respectiv prin accesarea neautorizată a aparatelor electronice de jocuri de noroc și prin rescrierea unui programul informatic „virusat” (soft-ul) în memoria acestor aparate prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 8 din Legea 39/2003 raportat la art. 323 al.1 C.p.
I. 2. Fapta inculpatului C. C. zis „C.” care, în noaptea de 25/26.06.2011, împreună cu numiții N. C. și C. A. zis „C.”, au deținut, fără drept, dispozitive si programe informatice special concepute pentru accesarea memoriilor aparatelor electronice de jocuri de noroc și pentru rescrierea soft-ului original care era instalat pe acestea cu alte programe informatice „virusate” prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere, fără drept, a unor dispozitive și programe informatice concepute sau adaptate în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 42-45 din Legea 161/2003, infracțiune prevăzută de art. 46 al. 2 din Legea 161/2002.
I. 3. Fapta inculpatului C. C. zis „C.” care, în noaptea de 25/26.06.2011, împreună cu numitul N. C. și cu ajutorul numitului C. A. zis „C.”, a pătruns în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, ., a deschis, succesiv, trei aparate electronice de jocuri de noroc, după care, a scos din interior acestora plăcuțele de memorie pe care era instalat programul informatic ce permiteau rularea jocurilor de noroc întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prevăzută de art. 42 al.1, 2 din Legea 161/2003,
I. 4. Fapta inculpatului C. C. zis „C.” care, în noaptea de 26/26.06.2011 împreună cu inculpatul N. C. a deținut și folosit în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, . dispozitive prin a căror utilizare sunt alterate elementele de șansǎ sau prin care se modifică rezultatul jocului într-un joc de noroc întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea într-o sală de jocuri de dispozitive prin a căror utilizare sunt alterate elementele de șansă sau prin care se modifică rezultatul jocului într-un joc de noroc prevăzută de art. 25 lit. c din OUG 77/2009
I. 5. Fapta inculpatului C. C. zis „C.” care, în noaptea de 25/26.06.2011, împreună cu inculpatul N. C. au înlăturat sigiliile legal aplicate de către Biroul Român de Metrologie Legala – Filiala Bacău pe jocurile electronice de noroc care erau amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând S.C. P. I. S.R.L. R., situată în incinta Pieței Centrale Bacău întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de rupere de sigilii prevăzută de art. 243 C.pen.
I. 6. Fapta inculpatului C. C. zis „C.” care, în noaptea de 25/26.06.2011, împreună cu numiții N. C. și C. A. zis „C.”, folosindu-se de dispozitive si programe informatice special concepute, au șters programul informatic (soft-ul original) care era instalat pe plăcuțele de memorie ale aparatelor electronice de jocuri de noroc amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, ., și au reinstalat un alt program informatic - „virusat” (pe care l-au primit, prin e-mail, de la o altă persoană „C.” - rămasă neidentificată până în prezent) prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig, cu scopul de a obține beneficii materiale în mod ilicit întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la fraudă informatică prevăzută de art. 50 din Legea 161/2003 raportat la art. 20 C.p. și la art. 49 din Legea 161/2003.
În sarcina inculpatului C. C. zis „C.” s-au reținut prevederile art.33 lit.a C.p. privind concursul real de infracțiuni.
La individualizarea fiecărei pedepse ce a fost aplicată acestui inculpat, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. P. și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, urmările produse, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret precum și de cauza de reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3 și față de toate aceste aspecte, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul special prev. de lege prevăzut pentru fiecare infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată
Având în vedere că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni, instanța a procedat la contopirea pedepselor potrivit prevederilor art. 33 și 34 CPEN 1969, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și văzând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege instanța în baza art. 81CPen a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit termen de încercare în condițiile art. 82 alin 2 CPEN -1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. P. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în regim privativ de libertate..
Instanța a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pentru 24 de ore din data de 26-06-2011.
Fapta inculpatului C. A. zis „C.” care, în perioada mai - iunie 2011, inculpatul C. A. zis „C.” împreună cu numiții C. C. zis „C.”, N. C. zis „C.” și cu alte persoane rămase neidentificate până în prezent, au constituit un grup infracțional în scopul obținerii de beneficii financiare prin fraudarea șanselor de câștig la jocurile electronice de noroc (sisteme informatice în sensul art. 35 lit. a din Legea 161/2003), respectiv prin accesarea neautorizată asupra aparatelor de jocuri de noroc și prin rescrierea unui programul informatic „virusat” (soft-ul) în memoria acestor aparate prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 8 din Legea 39/2003 raportat la art. 323 al.1 C.p.
Fapta inculpatului C. A. zis „C.” care, în noaptea de 25.26.06.2011, împreună cu numiții N. C. zis „C.” și C. C. zis „C.”, au deținut, fără drept, dispozitive si programe informatice special concepute pentru accesarea memoriilor aparatelor electronice de jocuri de noroc și pentru rescrierea soft-ului original care era instalat pe acestea cu alte programe informatice „virusate” prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere, fără drept, a unor dispozitive și programe informatice concepute sau adaptate în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 42 și 44 din Legea 161/2003, infracțiune prevăzută de art. 46 al.2 din Legea 161/2002 și
Fapta inculpatului C. A. zis „C.” care, în noaptea de 25/26.06.2011, i-a transportat pe inculpații C. C. zis „C.” și N. C. zis „C.” până în apropierea sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, . iar în timp ce aceștia din urmă au pătruns in incinta sălii de jocuri pentru a accesa fără drept aparatele electronice de jocuri de noroc și pentru a scoate din interiorul acestora plăcuțele de memorie pe care era instalat programul informatic ce permiteau rularea jocurilor de noroc, a rămas în autoturismul marca Audi A4 și a supravegheat locația pentru ca alte persoane să nu intre în sala de jocuri în timpul săvârșirii activității infracționale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la acces, fără drept, la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prevăzută de 26 C.p. raportat la art. 42 al.1, 2 din Legea 161/2003,
Fapta inculpatului C. A. zis „C.” care, în noaptea de 26/26.06.2011, i-a ajutat pe inculpații C. C. și inculpatul N. C. să dețină și să folosească în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, . dispozitive prin a căror utilizare sunt alterate elementele de șansǎ sau prin care se modifică rezultatul jocului într-un joc de noroc întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la folosirea într-o salǎ de jocuri de dispozitive prin a căror utilizare sunt alterate elementele de șansă prin care se modifică rezultatul jocului într-un joc de noroc prevăzută de art. 26 C.pen. raportat la art. 25 lit. c din OUG 77/2009.
Fapta inculpatului C. A. zis „C.” care, în noaptea de 25/26.06.2011, i-a ajutat pe inculpații C. C. și N. C. să înlăture sigiiliile legal aplicate de către Biroul Român de Metrologie Legala – Filiala Bacău pe jocurile electronice de noroc care erau amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând S.C. P. I. S.R.L. R., situată în incinta Pieței Centrale Bacău întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la rupere de sigilii prevăzută de art. 26 raportat la art. 243 C.pen,
Fapta inculpatului C. A. zis „C.” care, în noaptea de 25/26.06.2011, împreună cu inculpații N. C. zis „C.” și C. C. zis „C.”, folosindu-se de dispozitive si programe informatice special concepute, au șters programul informatic (soft-ul original) care era instalat pe plăcuțele de memorie ale aparatelor electronice de jocuri de noroc amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, . și au reinstalat un alt program informatic - „virusat” (pe care l-au primit, prin e-mail, de la o altă persoană „C.” - rămasă neidentificată până în prezent) prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig, cu scopul de a obține beneficii materiale în mod ilicit întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la fraudă informatică prevăzută de art. 50 din Legea 161/2003 raportat la art. 20 C.p. și la art. 49 din Legea 161/2003.
În sarcina inculpatului N. C. zis „C.” s-au reținut prevederile art.33 lit.a C.p. privind concursul real de infracțiuni.
La individualizarea fiecărei pedepse ce a fost aplicată acestui inculpat, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. P. și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, urmările produse, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret precum și de cauza de reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3 și față de toate aceste aspecte, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul special prev. de lege prevăzut pentru fiecare infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată
Având în vedere că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni, instanța a procedat la contopirea pedepselor potrivit prevederilor art. 33 și 34 C.P. 1969, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și văzând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege instanța în baza art. 81 C. P. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit termen de încercare în condițiile art. 82 alin 2 CPEN -1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. P. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în regim privativ de libertate..
Instanța a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pentru 24 de ore din data de 26-06-2011.
LATURA CIVILĂ
Prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților C. C., N. C. și C. A., partea vătămată a suferit un prejudiciu în valoare totală de_,14 lei, acest prejudiciu fiind defalcat de către partea civilă la fl. 105 din dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău .
Astfel a fost stabilit că, în mod curent firma aparținând părții civile avea încasări, ( pe o perioadă de o lună și jumătate ), cuprinse între 55.000 – 60.000 lei. În această perioadă de o lună și jumătate în mod evident câștigul părții civile de 55.557 lei nu a mai fost realizat ca urmare a defectării aparatelor de jocuri și ca urmare a reverificării acestor aparate din punct de vedere metrologic și chiar a cercetărilor anchetei .
Din aceste încasări în sumă de 55.557 lei partea civilă achita suma de 3999,96 lei autorizațiile de funcționare a aparatelor ( pe o perioadă de o lună și jumătate), suma de 4210,93 lei chiria la spațiu ( pe o perioadă de o lună și jumătate ), suma de 335,19 lei utilitățile ( pe o perioadă de o lună și jumătate ), suma de 2324,72 lei salarii angajați ( pe o perioadă de o lună și jumătate ), suma de 171,06 lei contract monitorizare serviciu de pază AZIA ( pe o perioadă de o lună și jumătate), suma de 1000 lei necesar combustibil firmă (pe o perioadă de o lună și jumătate) și suma de 247,24 lei curățenie și întreținere (pe o perioadă de o lună și jumătate).
În mod evident nerealizarea câștigului a condus la necesitatea ca achitarea sumelor de bani arătate mai sus să fie efectuată din banii personali ai administratorului sau ai firmei, dintr-un eventual împrumut bancar sau privat și nu din rulajul obișnuit al firmei.
Pentru aceste motive instanța a obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 22.909 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale .
Văzând și dispozițiile art. 274 alin 1 și 2 CPP
Văzând și dispozițiile art. 274 alin 1 CPP
În cauză au formulat apel în termen legal P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial Bacău și inculpații C. C., N. C. și C. A..
Procurorul, în motivele scrise de apel, susține că instanța de fond a dispus în mod greșit condamnarea inculpatului C. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 243 Cp. în loc de art.26 raportat la art.243 Cp.
Prin rechizitoriul cu nr. 85/D/P/2012, s-a dispus printre altele trimiterea în judecată a inculpatului C. A. pentru infracțiunea de complicitate la rupere de sigilii faptă prevăzută de art. 26 raportat la art.243 Cp., întrucât fapta inculpatului a fost aceea de a-i ajuta pe inculpații C. C. și N. C. să înlăture sigiliile legal aplicate de către Biroul Român de Metrologie Legala-Filiala Bacău pe jocurile electronice de noroc care erau amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând S.C. P. I. S.R.L. R., situată în incinta Pieței Centrale Bacău.
Instanța de fond, fără a pune în discuție o eventuală schimbare de încadrare juridică care nici nu se impunea, a dispus condamnarea inculpatului C. A. pentru art. 243 Cp.
O eventuală schimbare de încadrare juridică nici nu se impunea, având în vedere că, fapta inculpatului, C. A., a fost de complicitate la săvârșirea infracțiunii de rupere de sigilii si nu de executare în mod nemijlocit în calitate de autor.
Pentru inculpații C. C. și C. A. se arată în motivele scrise de apel că instanța a considerat în mod greșit că in perioada ulterioara comiterii infracțiunii, partea civila nu a mai realizat nici un fel de venituri si a avut doar cheltuieli. Pornind de la aceasta premisa greșita, instanța a acordat, in oglinda, toate veniturile si cheltuielile societății avute anterior comiterii infracțiunii, pentru o luna si jumătate după comiterea infracțiunii.
Din prevederile legale ale Codului civil rezultă ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, si anume: 1.existenta unui prejudiciu; 2.existenta unei fapte ilicite; 3.existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; 4.existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând in intenția, neglijenta sau imprudenta cu care a acționat.
Dintre aceste condiții, in cauza supusa judecații, sunt îndeplinite fara îndoială doar două. Astfel, se consideră că este indeplinita condiția existentei unei fapte ilicite si existenta vinovăției, motivat de faptul ca, inculpații au recunoscut si si-au asumat comiterea faptelor de care sunt acuzați.
l) ln ceea ce privește existenta prejudiciului in cauza, se consideră ca aceasta este doar parțial dovedit. Poate fi de acord ca, din săvârșirea infracțiunii de către inculpați a rezultat un prejudiciu dovedit si asumat in ceea ce privește cheltuielile pentru repararea aparatelor de joc de noroc, cheltuieli cifrate la puțin sub 1000 de lei (asa cum au fost prezentate de partea civila prin chitanța depusa la dosar). In acest caz, exista o legătura de cauzalitate clara intre săvârșirea faptei si aceasta cheltuiala făcuta de partea civila.
De asemenea, se solicită a se observa ca instanța de fond a plecat de la o prezumție greșita si anume ca partea civila, ar fi obținut in mod obligatoriu venituri din jocurile de noroc in media lunii anterioare. Având in vedere specificul activității desfășurate de partea civila, respectiv "jocuri de noroc", trebuie să se aprecieze ca aceasta implica existenta unui hazard in modul in care se formează veniturile acesteia respectiv, exista posibilitatea ca partea civila sa înregistreze pierderi ca efect al elementelor de șansa si noroc din activitatea sa.
Între eventuala reducere a încasărilor societății si comiterea faptei, nu exista o legătura de cauzalitate. Daca totuși se va considera ca ea ar exista atunci prejudiciul in cauza este nedovedit in proporție de 95%.
Sub aspect probator in cauza au fost administrate 2 probe: proba cu martori si proba cu inscrisuri.
a) Singurii martori audiați in cauza, au fost doi gestionari, ai unei alte săli de jocuri din municipiul Bacău, ce aparținea părtii civile. Acești martori, au recunoscut ca au lucrat doar pentru câteva zile la sala de jocuri afectata de acțiunile inculpaților si doar pentru a înlocui colegele de la sala respectiva.
Primul dintre acești martori, numita C. I. R., a declarat ca, nu cunoaște nimic despre activitatea de la sala de jocuri in cauza, ea desfasurandu-si activitatea la un alt punct de lucru fila 97 dosar instanța de fond_ ).
Cel de al doilea martor audiat in cauza, numita B. F., care avea si ea calitatea de gestionar al unei alte Săli de jocuri, a declarat ca știe de unele dificultăți de la punctul de lucru in cauza, dar a aflat acest aspect de la administratorul societății si a avut cunoștința in mod indirect de aceasta reducere in incasarile societății. Chiar si acest martor vorbește doar de o reducere a incasarilor si nu de o incetare completa a acestora (fila 94 dosar instanța de fond_ ). Instanța de fond insa a avut in vederea ca premisa, lipsa totala a incasarilor societății.
b) In ceea ce privește inscrisurile depuse de partea civila la dosar, acestea vizează perioada 01.06._11. Nu exista nici un inscris la dosar care sa privească perioada ulterioara comiterii infracțiunii din data de 25-26.06, cu excepția unei perioade de 5 zile respectiv din 26.06 pana in 31.06. Consideram ca instanța nu a putut sa compare si sa observe, o reducere a încasarilor la jocurile de noroc, pentru o perioada de o luna jumătate, ulterior comiterii faptelor de către inculpați, întrucât nu a fost prezentata o situație a încasărilor după comiterea infracțiunii.
Ba mai mult, in perioada 26.06.-31.06.2011, adică 5 zile după comiterea infracțiunii situația incasarilor din jocurile de noroc este pozitiva, societatea realizând un castig brut de 2195 de lei in 4 zile si o singura zi de pierderi in cuantum de 700 de lei (filele 148-152 dosar instanța de fond _ ) Aceasta situație a incasarilor este similara perioadei anterioara comiterii infracțiunii când societatea obținea câștiguri medii similare.
De asemenea instanța a apreciat si presupus in mod greșit faptul ca "nerealizarea câștigului a condus la necesitatea ca achitarea sumelor de bani arătate mai sus sa fie efectuata din banii personali ai administratorului sau ai firmei, dintr-un eventual împrumut bancar sau privat si nu din rulajul obișnuit al firmei". In primul rând nu exista la dosar nici un inscris din care sa reiasă ca societatea a contractat un împrumut sau ca administratorul a achitat din fonduri proprii cheltuielile curente ale societății. De fapt, la dosarul cauzei sunt prezentate doar cheltuielile societății făcute in luna anterioara comiterii infracțiunii si doar cheltuielile cu privire la repararea jocurilor de noroc sunt cele din perioada ulterioara comiterii infracțiunii.
Va rugam sa aveți in vedere si faptul ca, nici unul din inscrisurile contabile privind incasarile din jocurile de noroc nu poarta stampila societății S.C. P. I. S.A. Aceste înscrisuri sunt semnate de către persoane ce au calitatea de gestionari la alte Săli de jocuri. Numita B. F., audiata in cauza ca martor, a declarat ca nu a lucrat decât pentru 2 zile la punctul de lucru vizat de acțiunea inculpaților pentru a iniocui o colega, in schimb apare pe mai bine de jumătate din situația incasarilor din jocurile de noroc de la sala de jocuri in cauza.
2) De asemenea, se arată ca, nu pot fi de acord cu stabilirea unei legaturi de cauzalitate intre eventuala nerealizare de venituri a părtii civile si comiterea infracțiunii de către inculpați.
Inculpații au fost surprinși in flagrant de organele de politie in timp ce incercau sa monteze aparatele de alterare a elementelor de șansa si noroc, nemaivan posibilitatea de a afecta in vreun fel activitatea societății.
In concluzie, se consideră ca daca a existat o eventuala reducere in încasările societății din jocuri de noroc aceasta nu a fost dovedita. Daca se va ajunge la concluzia ca a existat o reducere a acestora, va trebui să se aprecieze ca aceasta nu a fost totala, asa cum a reținut instanța de fond, neexistand probe in acest sens. Înscrisurile depuse in cauza nu privesc perioada ulterioara comiterii infracțiunii ci doar perioada anterioara comiterii faptei. Instanța nu are posibilitatea de a compara aceste doua intervale de timp, anterior si ulterior comiterii infracțiunii, pentru a putea observa o eventuala reducere in veniturile societății. Pentru perioada ulterioara comiterii faptei, au fost depuse inscrisuri ce privesc doar o perioada de 5 zile din data de 26.06 pana in data de 31.06 iar din aceste inscrisuri nu reiese o reducere a incasarilor ba mai mult reiese o menținerea acestora in media lunii iunie. Se consideră astfel, ca instanța nu a avut posibilitatea de a compara veniturile societății intrucat la dosar nu au fost depuse inscrisuri din care sa rezulte o reducere a incasarilor. Martorii audiați in cauza nu au avut cunoștința de vreo dificultate a societății, iar daca au aflat acest lucru ei l-au aflat in mod indirect de la administratorul societății.
3. Daca se va trece peste aceste apărări se solicită a se observa ca instanța de fond a analizat in mod greșit structura si cuantumul daunelor solicitate de partea civila.
a) Instanța a acordat despăgubiri materiale . mare decât a solicitat partea civila prin declarația de constituire ca parte civila. Astfel prin declarația de la fila 105 din Dosarul nr_ S.C. P. I. S.A. a solicitat despăgubiri in cuantum de 63 846,14 lei, iar instanța a acordat despăgubiri in suma totala de 68 727 lei ( 3 X 22 909 lei =68 727 lei) cu 4 880,86 lei mai mult decât a solicitat partea civila.
b) În ceea ce privește prejudiciul solicitat de partea civila (fila 105 din dosarul nr._ ), acesta a fost in mod greșit calculat. Astfel in cazul anumitor cheltuieli, privind chiria si salariile, calculul făcut de societate este greșit iar suma obținută a fost rotunjită in mod convenabil cu aproximativ 1006.65 lei.
- Cheltuielile cu salarii au fost stabilite la 2324 lei (fila 109), deși din înscrisurile depuse la fila 110, rezulta ca acestea sunt in suma de 1206 lei/luna, iar in urma unui calcul simplu, rezulta ca 1206 lei X 1.5 luni = 1809 lei pentru o luna si jumătate fata de 2324, 72 lei cat a stabilit partea civila, diferența fiind de 515,72 lei).
Cheltuielile cu chiria au fost stabilite la 4210,93 lei (fila 109), deși din înscrisurile depuse la fila 107, rezulta ca acestea sunt in suma de 2000 lei/ luna + TVA, iar in urma unui calcul simplu rezulta ca 2000 lei X 1.5 luni = 3000 lei + 720 lei (TVA 24% aplicat la 3000 lei)- 3720 lei fata de 4210,93 lei cat a solicitat partea civila, diferența fiind de 490,93 lei).
c) In motivarea sentinței judecătorești si in cererea de constituire ca parte civila, se vorbește de venit mediu ale societății in cuantum 55 557lei. In schimb, instanța a acordat daune material de 68 909 lei. In ceea ce privește aceasta diferența, poate fi considerată ca fiind o imbogatire fara justa cauza in condițiile in care instanța nu a acordat daune morale, care ar fi fost de natura a explica aceasta diferența.
De asemenea din profitul brut al părtii civile, obținut din diferența dintre venituri si cheltuielile curente, societatea ar fi fost obligata la plata, măcar, a impozitului pe profit către stat de 16%. Ori, urmărind logica părtii civile, daca au avut încasări 0 atunci societatea nu a putut fi obligata la plata acestui impozit. Faptul ca instanța a obligat pe inculpați la plata unei sume reprezentând încasările normale rezulta ca inculpații au fost obligați si la plata impozitului către stat, dar in beneficiul părtii civile. Pentru cuantumul acestuia alta instituție a statului ar fi trebuit eventual sa se constituie parte civila.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelanți, precum și sub toate aspectele, Curtea de Apel reține următoarele:
Prima instanță a apreciat în mod corect că din probele administrate legal și declarația de recunoaștere a inculpaților rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale recurate și vinovăția acestora. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute potrivit procedurii speciale și simplificate de judecare a cauzei în baza recunoașterii vinovăției, în conformitate cu prevederile art.375 c.pr.pen.
Rezultă din întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, la care se adaugă pledoariile de vinovăție a inculpaților, că în noaptea de 25/26.06.2011, inculpații N. C. zis „C.”, C. A. zis „C.” și C. C. zis „C.”, folosindu-se de dispozitive si programe informatice special concepute, au șters programul informatic (soft-ul original) care era instalat pe plăcuțele de memorie ale aparatelor electronice de jocuri de noroc amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, . și au reinstalat un alt program informatic - „virusat” (pe care l-au primit, prin e-mail, de la o altă persoană „C.” - rămasă neidentificată până în prezent) prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig, cu scopul de a obține beneficii materiale în mod ilicit.
În ceea ce privește motivul de apel al procurorului, Curtea îl găsește întemeiat, în sensul că prima instanță, în mod greșit a dispus condamnarea inculpatului C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de rupere de sigilii, prevăzută de art. 243 c.pen. anterior, în loc de art.26 c.pen. anterior, raportat la art.243 c.pen. anterior.
Prin rechizitoriul nr. 85/D/P/2012, s-a dispus printre altele trimiterea în judecată a inculpatului C. A. pentru infracțiunea de complicitate la rupere de sigilii faptă, prevăzută de art.26 c.pen. anterior, raportat la art.243 c.pen. anterior, întrucât fapta inculpatului a fost aceea de a-i ajuta pe inculpații C. C. și N. C. să înlăture sigiile legal aplicate de către Biroul Român de Metrologie Legala - Filiala Bacău pe jocurile electronice de noroc care erau amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând S.C. P. I. S.R.L. R., situată în incinta Pieței Centrale Bacău, iar nu pentru autorat. Urmează ca această neregularitate să fie îndreptată de instanța de apel.
În ceea ce privește pedepsele stabilite de prima instanță Curtea constată, că acestea corespund criteriilor de individualizare prevăzute de art.74 c.pen., iar o modificare de pedeapsă, nu se impune. De altfel, inculpații au arătat în ședință că doresc să-și retragă apelul în ceea ce privește latura penală a cauzei.
Sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, instanța de apel reține că, potrivit art.19, alin.1 c.pr.pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, expresie a caracterului său accesoriu față de acțiunea penală.
În cauză, inculpații au șters programul informatic (soft-ul original) care era instalat pe plăcuțele de memorie ale aparatelor electronice de jocuri de noroc amplasate în incinta sălii de jocuri aparținând . R., situată în municipiul Bacău, . și au reinstalat un alt program informatic - „virusat” (pe care l-au primit, prin e-mail, de la o altă persoană „C.” - rămasă neidentificată până în prezent) prin intermediul căruia erau alterate elementele de șansă, miză sau câștig, cu scopul de a obține beneficii materiale în mod ilicit, ceea ce înseamnă că doar prejudiciul creat la acest punct de lucru este supus despăgubirii în procesul penal.
Partea civilă, în adresa de constituire (fila 105 dpi), dar și la urmărirea penală, solicită acoperirea unui prejudiciu creat la un alt punct de lucru, cel din ..10, care însă nu face obiectul acțiunii penale. De altfel, chiar administratorul societății, C. B., afirmă în declarația de la fila 28, vol.I, d.u.p, că la sala de jocuri din . nu s-a produs nici un prejudiciu.
În aceste condiții obligarea inculpaților la plata de daune materiale este nelegală.
Aceștia au achiesat însă la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli pentru repararea aparatelor de joc de noroc, potrivit chitanței de la dosar, motiv pentru care se va admite acțiunea civilă doar în această limită.
În raport de caracterul întemeiat al apelurilor inculpaților, în baza art.276 c.pr.pen. se va respinge cererea de cheltuieli judiciare făcute de partea civilă în apel, ca nefondată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.421, pct.2, lit.a c.pr.pen., se vor admite apelurile formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial Bacău și apelanții-inculpați C. C., C. A. și N. C. împotriva sentinței penale nr.2395/20.11.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău.
Se va desființa sentința penală apelată în parte.
Se va reține cauza spre rejudecare și în fond.
Se va constata că inculpatul C. A. a săvârșit infracțiunea de rupere de sigilii, prevăzută de art.243 c.pen. anterior, în forma complicității, prevăzută de art.26 c.pen. anterior.
Se vor înlătura dispozițiile de obligare a fiecărui inculpat la plata de 22.909 lei către partea civilă . R..
Vor fi obligați inculpații C. C., C. A. și N. C., în solidar, la plata a 1.000 lei, daune materiale, către partea civilă . R..
În baza art.276 c.pr.pen. se va respinge cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare făcute cu onorariu avocat ales în apel, ca nefondată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421, pct.2, lit.a c.pr.pen., admite apelurile formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial Bacău și apelanții-inculpați C. C., C. A. și N. C. împotriva sentinței penale nr.2395/20.11.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău.
Desființează sentința penală apelată în parte.
Reține cauza spre rejudecare și în fond.
Constată că inculpatul C. A. a săvârșit infracțiunea de rupere de sigilii, prevăzută de art.243 c.pen. anterior, în forma complicității, prevăzută de art.26 c.pen. anterior.
Înlătură dispozițiile de obligare a fiecărui inculpat la plata de 22.909 lei către partea civilă . R..
Obligă inculpații C. C., C. A. și N. C., în solidar, la plata a 1.000 lei, daune materiale, către partea civilă . R..
În baza art.276 c.pr.pen. respinge cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare făcute cu onorariu avocat ales în apel, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GRFIER
S. A. C. D. N. C.
Red.s.p. Ș. A.
Red.d.a. S.A./24.04.2015
Tehnored. NCC
Ex.8
24.04.2015
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 455/2015. Curtea de... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 133/2015. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








