Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 59/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.59/C
Ședința publică din 06 mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. B.
*********************************************
GREFIER: A. D. - I.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de B. C. – procuror.
Pe rol judecarea contestației declarate de inculpatul C. I. împotriva încheierii din data de 04.05.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 15.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 alin.1 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul – inculpat C. I., în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorului - inculpat arată că inculpatul solicită ca instanța să îi acorde timpul necesar pentru a studia dosarul.
Contestatorul - inculpat C. I. arată că invocă dispozițiile art.90 al.2 Cpp și solicită ca instanța să se pronunțe.
Curtea aduce la cunoștință contestatorului - inculpat faptul că i s-a desemnat apărător din oficiu și îi pune în vedere să formuleze cererile prin avocat.
Contestatorul - inculpat arată că dorește să se apere singur, dat fiind că are studii juridice iar pedeapsa nu este mai mare de 5 ani, dat fiind că unele probe nu pot fi luate în considerare întrucât sunt nule.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul contestatorului - inculpat, având pe rând cuvântul, arată că nu se opun ca inculpatul să se apere singur.
Curtea, având în vedere faptul că asistența juridică în cauză este obligatorie dat fiind că inculpatul se află în stare de arest preventiv, respinge cererea contestatorului - inculpat.
Contestatorul - inculpat arată că este vorba despre o antepronunțare și în aceste condiții formulează cerere de recuzare, pentru că instanța s-a antepronunțat.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de recuzare, dat fiind că motivul invocat nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.
Curtea suspendă ședința de judecată pentru soluționarea cererii de recuzare, urmând ca după soluționarea acestei cereri inculpatul să studieze dosarul.
La reluarea ședinței de judecată, după soluționarea cererii de recuzare, se prezintă contestatorul – inculpat C. I., în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. D..
Contestatorul - inculpat depune la dosar cerere de recuzare în scris. Arată că cererea de recuzare nu putea fi soluționată până nu era depusă și în scris. Precizează că vrea să-și motiveze cererea și întrucât nu i s-a dat posibilitatea de a o motiva înseamnă că instanța s-a antepronunțat.
Curtea întreabă contestatorul - inculpat dacă formulează o nouă cerere de recuzare și, în caz afirmativ, să precizeze motivele pe care se întemeiază.
Contestatorul - inculpat arată că nu i s-a motivat de ce nu se poate apăra singur.
Curtea aduce la cunoștință contestatorului - inculpat faptul că nu i s-a interzis să se apere singur, ci doar că nu poate fi refuzată pledoaria apărătorului desemnat din oficiu, dat fiind că asistența juridică este obligatorie în cauză.
Contestatorul - inculpat invocă dispozițiile art.6 al.3 lit.c din CEDO, respectiv dreptul de a se apăra el însuși, mai ales că are studii juridice.
Curtea îi aduce la cunoștință contestatorului - inculpat faptul că se poate apăra, atunci când i se va acorda cuvântul.
Contestatorul - inculpat arată că nu mai insistă în cererea de recuzare depusă în scris.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul contestatorului - inculpat solicită admiterea contestației, motivele vizând netemeinicia încheierii Tribunalului Bacău din data de 04.05.2015. Arată că a solicitat instanței să constate că verificând incidența măsurii, nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, coroborat cu faptul că nu mai există temeiuri noi care să justifice măsura arestării. Precizează că argumentele vizează scopul măsurilor preventive, prev. de art.202 Cpp. Invocă conduita procesuală a inculpatului, de cooperare. Susține că raportat la celelalte criterii avute în vedere la luarea măsurii, sănătatea inculpatului, faptul că nu poate împieta buna desfășurare a procesului penal, a apreciat că se poate înlocui măsura arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă. Susține că instanța face referire la acuzația adusă inculpatului, care este una gravă, însă și celelalte criterii sunt opozabile. Solicită admiterea contestației, desființarea încheierii și înlocuirea măsurii cu cea a arestului la domiciliu. Depune la dosar referatul pentru plata onorariului de apărător desemnat din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată având în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor, printre care și cea de omor. Arată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, care este proporțională cu gravitatea acuzațiilor.
Contestatorul - inculpat arată că mandatul de arestare a fost emis în urma unei glume pe care a făcut-o în fața procurorului. Precizează că a deranjat serviciile de la vârf în calitatea sa de ctitor al statului de drept. Susține că nimeni nu a văzut faptul că a stropit victima cu apă. Afirmă că au fost plantate probe. Menționează că nu rezultă intenția indirectă, dacă a stropit-o cu apă și a chemat salvarea. Învederează faptul că este adevărat că a lovit-o luni, în prezența soției. Arată că nimeni nu spune că a întreținut familia timp de 28 de ani. Precizează că a deranjat justiția din Bacău și i s-a înscenat acest omor.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data 04.05.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos._ 15 s-a dispus, în baza art 208 alin 2 Cpp menținerea măsurii arestului preventiv a inculpatului C. I., fiul natural și M., născut la data de 26.02.1964, deținut în Penitenciarul Bacău.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 231/P/2015 din 06.03.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I. în stare de arest preventiv.
Instanța a fost sesizată la data de 09.03.2015 astfel că potrivit dispozițiilor art.207 alin.2 din Cod pr.penală prin încheierea din 11..03.2015 a menținut starea de arest a inculpatului.
În procedura de cameră preliminară au fost formulate cereri și excepții astfel că prin încheierea din 06.04.2015 au fost respinse cererile și excepțiile formulate, s-a constata legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriu, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Prin aceeași încheiere s-a dispus începerea judecății privind pe inculpatul C. I..
Împotriva acestei încheieri inculpatul a formulat contestație care a fost respinsă prin încheierea din 29.04.2015 a Curții de Apel Bacău.
Potrivit art.208 alin.2 din Cod pr.penală instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
Din actele dosarului rezultă că s-a dispus
Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. I., fiul natural și M., născut la data de 26.02.1964, în mun. Bacău, domiciliat în mun. Bacău, ..3, . jud. Bacău, CNP_, cetățean roman, căsătorit, recidivist, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.1, 2 C.p. și lovire, prev. de art. 193 alin. 2 C.p, constând în aceea că, în noaptea de 25/26.01.2015, a pătruns fără drept în locuința numitei C. P., în vârstă de 85 de ani, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu un baston de lemn, provocându-i leziuni a căror gravitate a fost evaluată prin 7 – 9 zile de îngrijiri medicale
- violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.1, 2 C.p. și distrugere, prev. de art. 253 alin.1 C.p., omor prev. de art. 188 alin.1 C.p. constând în aceea că, în seara zilei de 29.01.2015, în jurul orei 21:00, a distrus gardul împrejmuitor al casei aparținând numitei C. P., după care, forțând ușa de acces, a pătruns fără drept în interiorul locuinței, unde a provocat un incendiu de mici proporții și a supus-o pe victimă unei agresiuni fizice care a condus la decesul acesteia totul cu aplic. art. 38 alin.1 C.p și art. 41 alin.1 C.p.
Se poate constata că inculpatul C. I. a fost cercetat și trimis în judecată pentru fapte care prin natura lor și prin modalitatea în care se reține că au fost concepute și săvârșite prezintă un grad sporit de pericol social.
Inculpatul C. I. a fost arestat preventiv, fiind reținute ca temei legal al acesteia, dispozițiile art. 223 al. 2 C.p.p., din probe rezultând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea care a cauzat moartea victimei, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani închisoare și se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la modalitatea de comitere a faptelor, urmarea produsă, poziția inculpatului, instanța a apreciat ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în libertate.
Aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, instanța a reținut că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatului, impun privarea în continuare de libertate a acestuia.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
Mai mult prin faptele presupus a fi comise au fost vătămate valori deosebit de importante, ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, prin lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar induce un puternic sentiment de temere în rândul comunității, de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea făcută acestora și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, fapt ca în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest stadiul al procesului penal când nici nu s-a declanșat cercetarea judecătorească, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate socială.
Raportat la probele existente la dosar până în acest moment, al procesului penal, se constată că termenul rezonabil al privării de libertate nu a fost depășit, menținerea inculpatului în arest preventiv fiind justificată.
În ceea ce privește existența interesului ca cercetarea judecătorească să fie continuată cu inculpatul în stare de arest și necesitatea respectării dreptului de libertate a acestuia, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei și din consecințele acesteia.
De asemenea, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare proporțională cu gravitatea acuzației, în sensul că inculpatul C. I. este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor-faptă care se caracterizează în concret printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 202 al. 3 din Cod pr.penală.
In ceea ce privește gradul de implicare a inculpatului la săvârșirea faptei, stabilirea vinovăției, situația din familie, reprezintă apărări ce vizează în exclusivitate soluționarea fondului cauzei și individualizarea sancțiunilor penale asupra cărora instanța se poate pronunța numai după finalizarea cercetării judecătorești.
Nici starea de sănătate invocată nu justifică punerea în libertate acesta putând beneficia de tratament efectuat în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice sub pază permanentă, bineînțeles dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Față de considerentele expuse, Tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin, astfel că în baza art.208 alin.2 din Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului C. I..
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat oficiu.
In baza art.275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva încheierii a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 206 C.p.p. inculpatul C. I..
Motivele contestației au fost consemnate în conținutul părții introductive a prezentei încheieri, astfel că nu vor mai reluate ci doar analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii contestate sub aspectul motivelor de contestație invocate cât și din oficiu, Curtea apreciază contestația ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează:
În mod întemeiat, judecătorul de la instanța de fond a constatat subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat și, în consecință a menținut această măsură preventivă.
Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 și prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune, fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „ factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie „, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenție precum și prin art. 23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate în dosar, existând „ suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune” măsura luării/prelungirii/menținerii stării de arest este justificată și prin prisma acestei jurisprudențe.Probele administrate până în prezent pot convinge un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care este judecat, iar acestea pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care se desfășoară cercetarea judecătorească.
Judecătorul Curții consideră că aceste probe sunt suficiente pentru a justifica menținerea față de inculpatul contestator a măsurii arestului preventiv.
Curtea reține că la momentul la care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului s-au avut în vedere dispozițiile art. 223 al.2 din Codul procedură penală, temeiuri care se mențin în continuare, nu s-au schimbat și fac necesară privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Judecătorul Curții amintește că infracțiunea de omor, (fapta cea mai gravă reținută în sarcina inculpatului) prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat, vătămând cea mai importantă valoare ocrotită de legea penală, respectiv dreptul la viață a persoanei. În atare situație, judecătorul Curții, în acord cu opinia judecătorului care a pronunțat încheierea recurată, constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea extremă a faptelor despre care se prezumă că au fost săvârșite de inculpat, activitatea infracțională concretă în legătură cu care se prezumă că a fost implicat (agresarea fizică și suprimarea vieții victimei prin aplicarea unor multiple lovituri de mare intensitate, pătrunderea în mod repetat fără drept în domiciliul acesteia, distrugerea și incendierea unor bunuri), aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării acestor acțiuni infracționale.
În consecință, Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 223 al.2 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 5 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care și-a desfășurat activitățile infracționale soldate cu suprimarea vieții unei persoane, distrugere și violare de domiciliu.
Contrar celor susținute de inculpat, care invocă lipsa legăturii de cauzalitate dintre actele de violență comise asupra victimei și decesul acesteia, Curtea constată că în cauză continuă să existe suficiente probe temeinice, în sensul dispozițiilor art. 223 al.1 C.proc.pen., care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit într-adevăr faptele prevăzute de legea penală, care sunt încadrabile juridic în infracțiunile ce fac obiectul inculpării sale.
Curtea reamintește că aprecierea probelor este atributul suveran al instanței de fond investită cu judecarea acțiunii penale, care se va pronunța asupra reținerii sau nereținerii existenței faptelor și a vinovăției inculpatului față de acestea.
În această fază a contestației, instanța investită cu judecarea acestea, nu poate aprecia asupra corectitudini administrării probelor de către organele urmărire penală și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei.
Pentru cele ce preced constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, Curtea va respinge ca nefondată contestația formulată în cauză.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire la art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul C. I. împotriva încheierii din 4.05.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ 15.
În baza art. 275 al.2 C.p.p obligă contestatorul inculpat să plătească statului suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. B. A. D. - I.
Pron.înch.G. D.
Red.dec.contest.A.B.
Tehnored. A.D.I.
2 ex.
06.05.2015/07.05.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 455/2015. Curtea de... → |
|---|








