Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 1980/110/2015/a2
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 116/C
Ședința publică din 02 septembrie 2015
Complet format din :
PREȘEDINTE-B. A.
GREFIER- L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror N. S.
*
La ordine a venit spre soluționare contestația formulată de inculpatul H. I., împotriva încheierii din 25.08.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 alin.1 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul- inculpat H. I., asistat de avocat oficiu N. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Fiind întrebat contestatorul-inculpat arată că își menține contestația formulată și nu are cereri de formulat sau declarații noi de făcut.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat contestația în stare de judecată si s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat oficiu N. M., pentru contestatorul-inculpat, solicită admiterea contestației, analizând natura și gravitatea infracțiunii raportate la poziția de recunoaștere și regret a săvârșirii faptei. De asemenea, solicită a se avea în vedere perioada lungă care a trecut de la arestarea inculpatului, aspect care în acest moment nu mai impune menținerea acestei măsuri.
Solicită onorar avocat oficiu din fondurile M.J. potrivit referatului depus, avizat de instanță și față de care s-a dispus plata sumei de 130 lei.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației formulată de inculpat ca nefondată, menținerea încheierii pronunțată ca fiind legală și temeinică.
În cauză, subzistă temeiurile avute în vedere, nu au apărut elemente noi, fiind raportate la gravitatea faptei gravă, natura infracțiunii precum și gradul de pericol pentru ordinea publică.
Contestatorul-inculpat H. I., având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin încheierea din data de 25.08.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos._ 15 s-a dispus:
În baza art 208 alin 4 Cpp s-a menținut starea de arest a inculpatului H. I., fiul lui I. și R.-Nușa, născut la data de 15.12.1997.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța a avut în vedere următoarele:
Verificând potrivit art.208 alin.4 din Cod pr.penală dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii preventive, Tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art.208 alin.4 din Cod pr.penală instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul H. I. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal întrucât la data de 14.04.2015, în jurul orelor 04:30, în timp ce victima S. I. se afla pe drumul public din satul D., ., inculpatul H. I., împreună cu inculpatul T. M. au aplicat victimei S. I., mai multe lovituri cu pumnii și după căderea victimei pe sol, au aplicat acesteia mai multe lovituri cu picioarele, cauzând multiple echimoze și fracturi costale, ce ar fi necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijire medicală, dacă victima ar fi supraviețuit iar după plecarea inculpatului T. M. și a martorului M. C. la domiciliile lor, inculpatul H. I. a revenit la locul unde se afla victima, fiind înarmat cu un cuțit luat de la domiciliul său și cu acel cuțit a aplicat victimei mai multe lovituri, cauzând acesteia multiple plăgi înjunghiate toraco-abdominale, cu interesare pulmonară hepatică și renală, provocând insuficiență cardio-respiratorie acută, hemoragie internă și externă, leziuni ce au condus la decesul victimei.
Se poate constata că inculpatul H. I. a fost cercetat și trimis în judecată pentru o faptă care prin natura ei și prin modalitatea în care se reține că a fost concepută și săvârșită prezintă un grad sporit de pericol social.
Inculpatul H. I. a fost arestat preventiv, fiind reținute ca temei legal al acesteia, dispozițiile art. 223 al. 2 C.p.p., din probe rezultând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea care a cauzat decesul victimei, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani închisoare și se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la modalitatea de comitere a faptei, urmarea produsă, poziția inculpatului, instanța apreciază ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în libertate.
Aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, instanța a reținut că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatului, impun privarea în continuare de libertate a acestuia.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
Mai mult prin fapta presupusă a fi comisă au fost vătămate valori deosebit de importante, ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, prin lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar induce un puternic sentiment de temere în rândul comunității, de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea făcută acestora și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, fapt ca în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest stadiul al procesului penal când sunt de administrat probe, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate socială.
Raportat la probele existente la dosar până în acest moment, al procesului penal, s-a constatat că termenul rezonabil al privării de libertate nu a fost depășit, menținerea inculpatului în arest preventiv fiind justificată.
În ceea ce privește existența interesului ca cercetarea judecătorească să fie continuată cu inculpatul în stare de arest și necesitatea respectării dreptului de libertate a acestora, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei și din consecințele acesteia.
De asemenea, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare proporțională cu gravitatea acuzației, în sensul că inculpatul H. I. este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor-faptă care se caracterizează în concret printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 202 al. 3 din Cod pr.penală.
In ceea ce privește gradul de implicare a inculpatului la săvârșirea faptei, stabilirea vinovăției, lipsa antecedentelor penale, reprezintă apărări ce vizează în exclusivitate soluționarea fondului cauzei și individualizarea sancțiunilor penale asupra cărora instanța se poate pronunța numai după finalizarea cercetării judecătorești.
Față de considerentele expuse, Tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin, astfel că în baza art.208 alin.4 din Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului H. I..
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
In baza art.275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva încheierii a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 206 C.p.p. inculpatul H. I..
Motivele contestației au fost consemnate în conținutul părții introductive a prezentei decizii, astfel că nu vor mai reluate ci doar analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu Curtea constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului netemeinicia contestației formulată de inculpat urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În mod întemeiat, instanța de fond a constatat subzistența temeiurile care au determinat luarea măsurii arestări preventive față de inculpat și, în consecință a menținut această măsură preventivă.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 223 C.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare, pe de o parte judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului Tribunalului Bacău, consideră că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art.223 al.2 C.p.p. față de inculpatul contestator.
Curtea subliniază că infracțiunea de omor prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat, vătămând cea mai importantă valoare ocrotită de legea penală, respectiv dreptul la viață a persoanei.
În atare situație, Curtea, în acord cu primei instanțe care a pronunțat încheierea atacată, constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea extremă a faptei despre care se prezumă că a fost săvârșită de inculpat, activitatea infracțională concretă în legătură cu care se prezumă că a fost implicat ( aplicarea de multiple lovituri victimei de mare intensitate în zone vitale ale corpului cu pumnii și picioarele care au cauzat leziuni traumatice grave de natură tanatogeneratoare), aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor judecate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării acestor acțiuni infracționale.
În consecință, consideră că sunt întrunite cumulativ și exigențele imperative ale art. 223 al.2 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul contestator a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 5 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul, și-a desfășurat activitatea infracțională soldată cu suprimarea vieții unei persoane.
În ceea ce privește termenul rezonabil al arestării preventive Curtea reține că potrivit art. 5 parag. 3 din CEDO se analizează în concreto în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. Considerentele de genul probatoriu amplu de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenție. În jurisprudența CEDO au existat cazuri în care, deși nu se vorbea de cauze complexe, grupuri infracționale organizate, prevenția a durat 2 ani (cauza Labita c. Italiei), 2 ani și 7 luni ( cauza Tomasi c. Franței), 5 ani și 7 luni (cauza Letellier c. Franței), nu s-a decis că s-a încălcat termenul prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenție, așa încât nu se poate vorbi în prezenta cauză de o încălcare a termenului rezonabil
Aprecierea „ limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, faptele inculpatului care aduce atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice reclamă menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerinței arbitrare a autorităților nu trebuie să stânjenească eforturilor instanțelor în administrarea probelor în vederea atingerii scopului procesului penal, constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (cauza Tomasi c. Franței), iar în cauză, în raport de persoana inculpatului, de fapta săvârșită, complexitatea cauzei, îndeplinirea acestui deziderat se poate face cu menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, întrucât Curtea apreciază că interesul de a proteja în mod eficient liniștea publică primează în fața interesului particular al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate sau plasat în arest la domiciliu.
În considerarea celor expuse, în temeiul art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire art. 206 C.p.p., Curtea va respinge ca nefondată contestația declarată de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 275 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire la art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul H. I. împotriva încheierii din 25.08.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ 15.
În baza art. 275 al.2 C.p.p obligă contestatorul inculpat să plătească statului suma de 230 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în camera ședință publică azi, 2.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A. L. G.
Red.înch.f. G. D.
Red.contest. B.A./02.09.2015.
Tehnored. L.G./ 02.09.2015.
2 ex.
| ← Tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP). Decizia... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 119/2015.... → |
|---|
