Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 300/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 11/338/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.300/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată A 2:
Președinte - R. C. D. – judecător
Judecător - N. H.
- Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. Panaitesacu – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatorul I. M. L., împotriva sentinței penale nr.21/S din data de 11 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Zărnești, în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul contestator I. M. L., în stare de arest ( deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. A.-M..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nefiind cereri, chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin.6 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul contestator I. M. L., respectiv avocat B. A. – M., solicită admiterea apelului formulat de contestator împotriva sentinței penale nr.21/S din data de 11 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Zărnești, acesta considerând că i s-a făcut o nedreptate pentru că la instanța de fond într-adevăr nu a vrut să dea declarație dar între timp au intervenit modificări la codul de procedură penală și a intrat în vigoare art. 320 1 din vechiul Cod de procedură penală, iar contestatorului nu i s-au adus la cunoștință aceste dispoziții și fiind încarcerat nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de noile prevederi ale legii penale.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului formulat de contestatorul I. M. L.. În primul rând, soluția atacată este o respingere a acestei căi de atac extraordinare, ca inadmisibilă. În ceea ce privește criticile formulate, solicită a se avea în vedere că în fond în dosarul nr._, inculpatul a fost audiat în data de 23.03.2009, în acea perioadă nu exista acea procedură introdusă de legea privind mica reformă, or și adiacent aceste critici le apreciază nefondate și apreciază soluția instanței de fond ca fiind legală.
Contestatorul I. M. L., având ultimul cuvânt, arată că din anul 2009 când i s-a luat declarație și până în anul 2011 când s-a dat soluția, au trecut 3 ani și era obligația instanței de fond să le pună în vedere aceste dispoziții pentru că el nu a știut, sens în care solicită admiterea apelului.
CURTEA
Asupra prezentei cauze penale, constată următoarele.
Prin sentința penală nr.21 din 11 februarie 2015 a Judecătoriei Zărnești a fost respinsă ca inadmisibilǎ contestația în anulare formulatǎ de contestatorul I. M. L. împotriva sentinței penale nr.229/04.07.2011, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr._, definitivǎ prin decizia penală nr.614/R/28.06.2012 a Curții de Apel B..
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Zărnești a reținut următoarele.
Prin cererea adresată Judecătoriei Zărnești, contestatorul I. M. L. a solicitat instanței să dispună anularea sentinței penale nr.229/04.07.2011, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr._, definitivǎ prin decizia penală nr.614/R/28.06.2012 a Curții de Apel B. și să procedeze la rejudecarea acestei cauze, arătând, în esență, că, în mod greșit, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu i-au adus la cunoștință că ar putea beneficia de prevederile art.320¹ Cod procedură penală din 1968.
În fapt, prin sentința penală nr.229/04.07.2011, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2¹ lit.a și lit.c, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, condamnarea inculpatului I. M. L. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru sǎvârșirea infracțiunii de tâlhǎrie, în baza art.189 alin.1 și alin.2, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru sǎvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, care a fost sporitǎ cu 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul I. M. L. sǎ execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
Prin decizia penală nr.614/R/28.06.2012 a Curții de Apel B. s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești față de sentința penală nr.229/04.07.2011 a Judecătoriei Zărnești, pe care a casat-o sub aspectul neaplicǎrii dispozițiilor art.7 din Legea nr.76/2008 și a fost respins recursul inculpatului I. M. L..
Prin prezenta cerere, contestatorul a arǎtat, în esențǎ, că dorește rejudecarea cauzei sale, întrucât în mod greșit, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu i-au adus la cunoștință că ar putea beneficia de prevederile art.320¹ Cod procedură penală din 1968.
Instanța a avut în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 426 din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În conformitate cu prevederile art. 431 alin. 1 Cod procedură penală instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților. Cu toate acestea, având în vedere că petentul contestator nu și-a întemeiat cererea pe unul din cazurile prevăzute la dispozițiile art. 426 din Codul de procedură penală, instanța a dispus verificarea admisibilității în principiu cu citarea contestatorului și asigurarea unui apărător din oficiu pentru asistența acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
În speță, la termenul din 10.02.2015 apărătorul din oficiu al contestatorului a invocat ca și temei în drept prevederile art. 426 lit. h din Codul de procedură penală referitor la împrejurarea că instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă. În cauză, instanța constată că motivul pe care se sprijină contestația în anulare trebuie invocat în termen de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat la cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere. Or, contestatorul a luat la cunoștință cel mai târziu de hotărârea a cărei anulare se cere la data începerii executării, respectiv în 3.07.2012. În aceste condiții, instanța constată că cererea de contestație în anulare nu a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.
De altfel, aceeași soluție se impunea și dacă ar fi fost incidente alte motive din cele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală, termenul de introducere a contestației în anulare fiind același pentru toate motivele, cu excepția celui prevăzut la lit. b. Or, în speță nu s-a invocat existența vreunei cauze de încetare a procesului penal.
Față de acestea, având în vedere că cererea de contestație în anulare nu a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 al. 2 din Codul de procedură penală pentru admiterea în principiu a cererii, astfel că a respins-o ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termenul legal, condamnatul I. M. L..
În calea de atac promovată, contestatorul a solicitat admiterea contestației având în vedere faptul că instanța, cu ocazia soluționării cauzei în care s-a dispus condamnarea, nu i-a adus la cunoștință dispozițiile art.3201 Cod procedură penală.
În calea de atac a apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, luând în considerare principiile enunțate în art.417 și art.418 din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele.
Raportat la dispozițiile art.428 Cod procedură penală, calea extraordinară de atac a fost promovată de către condamnat cu depășirea termenului de 10 zile de la data luării la cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere. În cauza de față, având în vedere faptul că I. M. L. se află în stare de detenție, este evident că acesta a luat la cunoștință de hotărâre cel mai târziu la data începerii executării pedepsei, respectiv data de 29 iunie 2012.
În aceste condiții, prezenta contestație în anulare a fost formulată cu depășirea termenului menționat anterior, fiind tardivă.
Pe de altă parte, luând în considerare motivele care au stat la baza introducerii prezentei cereri, Curtea apreciază că solicitarea sa nu se încadrează în dispozițiile art.426 alin.1 lit.h Cod procedură penală, în condițiile în care instanța a procedat la audierea inculpatului cu privire la acuzația care i-a fost adusă, pe tot parcursul procedurii acestuia fiindu-i acordată asistență juridică din partea apărătorilor aleși.
Astfel, în mod corect prima instanță a respins admiterea în principiu a contestației în anulare, aceasta fiind formulată cu încălcarea dispozițiilor art.428 Cod procedură penală.
În aceste condiții, prezenta cale de atac va fi respinsă, apelantul urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, RESPINGE apelul formulat de I. M. L. împotriva sentinței penale nr.21 din 11 februarie 2015 a Judecătoriei Zărnești, pronunțată în dosarul penal nr._, pe care o menține.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei se include în cheltuielile judiciare.
În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă apelantul I. M. L. la 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
R. C. DicuNicoleta H.
Grefier,
C. G.
Red.R.C.D./07.05.2015
Dact.C.Gh./13.05.2015
2 ex.
Jud fond/S. T.
| ← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 252/2015. Curtea... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
