Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-05-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.377/.>_

Ședința publică din 19 mai 2015

Instanța constituită din:

- Complet de judecată A2:

Președinte – C. G. - judecător

Judecător – S. F.

- Grefier – N. B.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror C. D. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul PARINCA R. C. împotriva sentinței penale nr. 151 din 28 IANUARIE 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 07 mai 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 19 mai 2015, când,

CURTEA

Constată că prin sentința pen. nr. 151/28.01.2015 a Judecătoriei B., în baza art. 374 al. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, s-a condamnat inculpatul P. R. C., fiul lui T. și M., ns. la data de 19.11.1981, în loc. B., jud. B., CNP_, domiciliat în loc. B., ., ., cetățean român, la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”prevăzut și pedepsit de art. 228, alin.1, Noul Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 1 din Noul Cod penal coroborat cu art. 43 al. 5 Noul Cod Penal.

S-a constatat că fapta pentru care P. R. C. a fost condamnat prin prezenta sentință penală a fost săvârșită în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B..

S-au descontopit pedepsele contopite în temeiul art. 34 al. 1 lit. b Vechiul Cod penal raportat la art. 33 Vechiul Cod penal prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B. în pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și pedeapsa de 1(un) an închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt.

În temeiul art. 40 alin. 1 Ncp raportat la art. 39 al. 1 lit. b Ncp cu referire la art. 10 din legea 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare la care se adaugă un spor de 7 luni, urmând ca inculpatul P. R. C. să execute pedeapsa de 2(doi) ani și o lună închisoare.

În temeiul art. 45 al. 5 NCP cu referire la art. 10 din legea 187/2012 pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a exercitării dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a, teza a II-a și lit.b Vechiul Cod penal și aplicată prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B. se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante stabilite prin prezenta.

În temeiul art. 45 alin. 6 Noul Cod penal cu referire la art. 10 din legea 187/2012, se menține măsura de siguranță prevăzut de art. 116 Vechiul Cod penal, stabilită prin sentința penală nr. 1062/08.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin nerecurare la data de 19.11.2012, și aplicată prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B., constând în interzicerea prezenței inculpatului în Municipiul Cluj-N. pentru o perioadă de 5 ani.

În baza art. 72 al. 1 Noul Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, respectiv 2(doi) ani și o lună închisoare, durata reținerii din data de 11.12.2013 până la data de 12.12.2013 dispusă în cauza în care a fost pronunțată sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B., durata reținerii din data de 27.10.2014 dispusă în prezenta cauză, iar în temeiul art. 40 al. 3 NCP s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 2(doi) ani și o lună închisoare perioada executată de P. R. C. în baza sentinței penale nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B. din 28.10.2014 până la zi.

În temeiul art. 555 și a art. 585 C.P.P. s-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 2729/28.10.2014 al Judecătoriei B. și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin această hotărâre.

S-a luat act de faptul că persoana vătămată S.C. A. S.A., cu punct de lucru în municipiul B., bulevardul Griviței, nr. 77-83, jud. B., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. 1 Noul Cod de Procedură penală, s-a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 700 lei, din care suma de 600 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în fază de urmărire penală.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că inculpatul P. R. C., în data de 27.10.2014, în intervalul orar 1340-1350, s-a deplasat la punctul de lucru al S.C. A. S.A., situat în municipiul B., bulevardul Griviței, nr. 77-83, jud. B., unde a ascuns în buzunarele interioare și exterioare ale gecii de culoare maro pe care o purta 4 role de cașcaval, după care a trecut linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora, fiind oprit de agentul de pază care a anunțat organele de poliție.

Instanța a avut în vedere că inculpatul a recunoscut sustragerea celor 4 role de cașcaval în valoare de 79,60 lei, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății și că declarațiile inculpatului se coroborează cu declarația reprezentantei persoanei vătămate S.C. A. S.A., E. R., care l-a observat în timp ce introducea o rolă de cașcaval în interiorul hainei, cu declarațiile martorilor G. C. și M. N.-T., agenți de pază în cadrul magazinului aparținând S.C. A. S.A., care au observat că inculpatul avea patru role de cașcaval ascunse în geaca cu care era îmbrăcat, după ce a trecut linia caselor de marcat fără a le plăti și cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante în care se consemnează că organele de poliție au găsit în biroul în care fusese condus inculpatul de paza magazinului, cele 4 role de cașcaval, despre care inculpatul a recunoscut că le-a luat din incinta magazinului.

Având în vedere cele mai sus expuse, instanța de fond apreciază că se poate reține dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea de către inculpat a faptei menționate în actul de sesizare a instanței.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care în data de 27.10.2014, în intervalul orar 1340-1350, a sustras din magazinul aparținând S.C. A. S.A., situat în municipiul B., bulevardul Griviței, nr. 77-83, jud. B., 4 role de cașcaval, în valoare totală de 79,60 lei, fără a achita contravaloarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt”, prevăzut și pedepsit de art. 228 al. 1 Cod penal.

Fapta a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, după executarea pedepsei rezultante de 4 ani și 2 luni închisoare pronunțată prin sentința penală 58/21.01.2010 a Judecătoriei Cluj N.. De asemenea, fapta săvârșită de inculpat este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B..

Având în vedere că inculpatul a înțeles ca judecarea cauzei să aibă loc în baza procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii și solicitarea sa a fost admisă de instanță, instanța de fond a dat eficiență prevederilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală.

Analizând criteriile prevăzute de art. 74 C.P. instanța de fond apreciază că fapta săvârșită de inculpat este de o gravitate redusă, dar în procesul de individualizare trebuie avute în vedere și antecedentele penale ale inculpatului și condamnarea sa pentru infracțiuni concurente.

Dând eficiență cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 al. 10 C.P.P., precum și cauzelor de majorare a pedepsei reprezentate de recidiva postexecutorie și concursul de infracțiuni, în ordinea prevăzută de art. 79, al. 3 C.P., instanța de fond, în baza art. 374 al. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul P. R. C., la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt” prev. și ped. de art. 228, alin.1, Noul Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 1 din Noul C. penal coroborat cu art. 43 al. 5 Noul Cod Penal.

A constatat că fapta pentru care P. R. C. a fost condamnat prin prezenta sentință penală a fost săvârșită în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B. și a descontopit pedepsele contopite în temeiul art. 34 al. 1 lit. b Vcp raportat la art. 33 Vcp prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B. în pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și pedeapsa de 1(un) an închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt.

În temeiul art. 40 alin. 1 Noul Cod penal raportat la art. 39 al. 1 lit. b Noul Cod penal cu referire la art. 10 din legea 187/2012, i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 7 luni, urmând ca inculpatul P. R. C. să execute pedeapsa de 2(doi) ani și o lună închisoare.

În temeiul art. 45 al. 5 NCP cu referire la art. 10 din legea 187/2012 pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a exercitării dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și lit. b VCP și s-a aplicatat prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B. s-a executat până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante stabilite prin prezenta.

În temeiul art. 45 alin. 6 Noul Cod penal cu referire la art. 10 din legea 187/2012, s-a menținut măsura de siguranță prevăzut de art. 116 Vechiul Cod penal, stabilită prin sentința penală nr. 1062/08.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin nerecurare la data de 19.11.2012, și aplicată prin sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B., constând în interzicerea prezenței inculpatului în Municipiul Cluj-N. pentru o perioadă de 5 ani.

În baza art. 72 al. 1 Noul Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, respectiv 2(doi) ani și o lună închisoare, durata reținerii din data de 11.12.2013 până la data de 12.12.2013 dispusă în cauza în care a fost pronunțată sentința penală nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B., durata reținerii din data de 27.10.2014 dispusă în prezenta cauză, iar în temeiul art. 40 al. 3 NCP va deduce din pedeapsa rezultantă de 2(doi) ani și o lună închisoare perioada executată de P. R. C. în baza sentinței penale nr. 2334/02.10.2014 a Judecătoriei B. din 28.10.2014 până la zi.

În temeiul art. 555 și a art. 585 C.P.P. s-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 2729/28.10.2014 al Judecătoriei B. și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin această hotărâre.

S-a luat act de faptul că persoana vătămată S.C. A. S.A., cu punct de lucru în municipiul B., bulevardul Griviței, nr. 77-83, jud. B., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P. R. C., care solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 151 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ și în baza dispozițiilor art.421 alin. 2 lit. a Cod procedură penală solicită a se dispune desființarea sentinței primei instanțe. De asemenea, instanța de fond a apreciat ca și pedeapsă rezultantă o pedeapsă de 2 ani și o lună, având în vedere sporul de 7 luni pe care acesta la aplicat. Arată că apelantul inculpat este nemulțumit vis-a-vis de sporul și de pedeapsa rezultantă aplicată de Judecătoria B., invocând motive de natură personală și faptul că acesta nu persistă în infracțiunile de care este acuzat și faptele pentru care a fost condamnat prezintă un pericol social redus vis-a-vis de prejudiciul produs.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată că apelul inculpatului este întemeiat, urmând a fi admis sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea de furt supusă judecății și sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante.

Astfel, curtea apreciază că pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința apelată este prea aspră în raport cu fapta comisă de acesta. Trebuie ținut cont de faptul că inculpatul a sustras dintr-un magazin patru roți mici de cașcaval, în valoare de 79,60 lei, fiind surprins imediat. Având în vedere că fapta a fost comisă de inculpat pe fondul unei stări sociale foarte precare, întrucât acesta nu are posibilitatea să-și procure în mod licit mijloacele elementare necesare traiului, văzând și valoarea extrem de redusă a prejudiciului comis, precum și natura alimentară a bunurilor sustrase, curtea apreciază că o pedeapsa orientată la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă este apt să conducă la atingerea scopului pedepsei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, se va admite apelul declarat de inculpatul P. R. C. împotriva sent. pen. nr. 151/28.01.2015 a Judecătoriei B., dată în dosarul nr._, care va fi desființată sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 din Noul Cod penal și sub aspectul cuantumului pedepsei principale rezultante.

Rejudecând în aceste limite, se va reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului P. R. C. pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, 43 alin. 5 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 9 luni închisoare la 6 luni închisoare și se va reduce cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului P. R. C., de la 2 ani și o lună închisoare la 2 ani închisoare, menținându-se totodată restul dispozițiilor sentinței apelate.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 200 de lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul P. R. C. împotriva sentinței penale nr. 151/28.01.2015 a Judecătoriei B., dată în dosarul nr._, pe care o desființează sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 din noul Cod penal și sub aspectul cuantumului pedepsei principale rezultante.

Rejudecând în aceste limite,

Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului P. R. C. pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 9 luni închisoare la 6 luni închisoare.

Reduce cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului P. R. C., de la 2 ani și o lună închisoare la 2 ani închisoare.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 200 de lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 19.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. GhigheciSimona F.

GREFIER

N. B.

Red.CG/03.06.2015

Dact.BN/03.06.2015/ex.2

Jud.fond.C.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel BRAŞOV