Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 62/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-03-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 62/AP Dosar nr._
Ședința publică din data de 13 martie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CAJ5:
Președinte: C. G. - judecător
Judecător: A. C. M.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr. 2524 din data de 19 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 06 martie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi 13 martie 2014, când,
C. DE A. B.
Asupra apelului de față,
Prin sentința penală nr. 2524 din 19.12.2013 a Judecătoriei B. în baza art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată și republicată raportat la art.3201 al.7 Cod de procedură penală inculpatul C. A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În baza art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni.
În baza art. 71 al.2 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) Cod penal.
În baza art. 71 al.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal potrivit cu care dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art. 191 al.1 Cod de procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, În data de 02.07.2013, în jurul orelor 18.00, inculpatul C. A. a condus pe . B. autoturismul înmatriculat sub nr._ și pierzând controlul direcției a lovit un stâlp.
Organele de poliție sosite la fața locului au constatat în urma testării cu aparatul alcotest că inculpatul se afla sub influența alcoolului, astfel că l-au condus la spital. Aici i s-au recoltat două probe de sânge pe baza cărora s-a stabilit că la ora 19.10 prezenta o alcoolemie de 1,30 g ‰, iar la ora 20.10 de 1,10 g ‰.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa arătată mai sus, ținând cont de dispozițiile art. 72 Cod penal precum și de dispozițiile art. 320¹ al. 7 Cod de procedură penală referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei ca urmare a recunoașterii vinovăției și soluționării cauzei conform procedurii speciale reglementate de acest text, sub aspectul executării pedepsei aplicate instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 81 și urm. Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza să se dispună, prin aplicarea limitelor de pedeapsă din noul Cod penal aplicarea unei pedepse cu amendă, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră, este la prima încălcare a legii penale și și-a manifestat regretul pentru comiterea faptei.
C., verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin. 2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul inculpatului este nefondat.
Fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilită de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicat de instanța de fond, de 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, C. apreciază că este corect stabilit de către instanța de fond, raportat la împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, instanța de fond ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 Cod penal cu corespondent la art. 74 din Noul Cod penal.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, referitor la dispozițiile noului Cod penal, C. reține că infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată are corespondent în noul Cod penal la art. 336 alin.1 Cod penal. Deși legea prevede pedeapsa închisorii în aceleași limite ca în vechea reglementare alternativ cu pedeapsa amenzii, C. reține că aplicarea unei pedepse cu închisoare, astfel cum a dispus instanța de fond este corectă, față de persoana inculpatului și împrejurările comiterii infracțiunilor.
Astfel inculpatul a avut o alcoolemie de: 1,30 g%o la ora 19.10 și 1,10 gr.%0 la ora 20,10. În aceste condiții inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, pe . mun. B., creând astfel o considerabilă stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Mai mult, această stare de pericol s-a și concretizat prin producerea unui accident, inculpatul pierzând controlul direcției a lovit un stâlp, astfel că hotărârea instanței de fond nu trebuie reformată, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Față de cele arătate mai sus, curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, analizând apelul potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va respinge apelul declarat de inculpat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste considerente,
În numele legii,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. A., împotriva sentinței penale nr. 2524/19.12.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul C. A. la plata sumei de 100 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C. G. A. C. M.
Grefier
D. S.
Red.CG/26.03.2014
Tehnoredact. DS/27.03.2014/5 ex.
Jud.fond.C. G.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 57/2014. Curtea de Apel... | Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia... → |
|---|








