Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 630/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 630/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-07-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 630/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 04 iulie 2013
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CR2
- Președinte - N. H. - judecător
- Judecător- N. Țînț
- Judecător- E. B.
- Grefier-O. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. DE PE L. J. B. împotriva sentinței penale nr. 590 din 01 aprilie 2013, pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 20 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 04 iulie 2013, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 590/01.04.2013, pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._, a fost admisă în baza art. 334 Cod procedură penală cererea formulată din oficiu de instanță privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal reținută în sarcina inculpatului N. I. în infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală a fost achitat inculpatul N. I., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal.
În baza art. 18/1 alin. 3 Cod penal raportat la art. 91 lit. c Cod penal i s-a aplicat inculpatului N. I. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei .
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală a fost achitată inculpata N. V., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal.
În baza art. 18/1 alin. 3 Cod penal raportat la art. 91 lit. c Cod penal, i s-a aplicat inculpatei N. V. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 700 lei.
În baza art. 192 pct. 1 alin. 1 lit. d. Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească statului suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ( inculpatul N. I. suma de 200 lei iar inculpata N. V. suma de 120 lei ).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. B. nr. 6342/P/2011 s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților N. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și N. V., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal.
Prin actul de sesizare, s-a reținut că inculpații N. I. și N. V., în data de 22.06.2009, au declarat în fals la BNP S. V. că nu dețin în proprietate niciun spațiu de locuit, în vederea prelungirii contractului de închiriere nr. 228/20.09.1988 cu S.C. RIAL B., printr-un nou contract care de altfel a și fost încheiat în data de 27.07.2009, pentru imobilul situat în municipiul B., ., cu toate că aceștia dețineau în proprietate două imobile ( situate în municipiul B., . și Bârsa R., nr. 1, județul B. ).
Tot prin actul de sesizare, în sarcina inculpatului N. I. s-a reținut că, în data de 23.06.2009 a formulat o cerere către .. B., solicitând prelungirea contractului de închiriere a imobilului situat în municipiul B., ., ( obținând acest lucru ), cerere la care a anexat declarația falsă dată la BNP S. V. în data de 22.06.2009.
Din actele și lucrările dosarului, administrate în ambele etape ale procesului penal, instanța de fond a reținut că în data de 20.09.1988, între RIAL B. ( actualmente .. B. ) și inculpatul N. I. a fost încheiat contractul de închiriere nr. 228/1988 privind imobilul situat în municipiul B., . compus din 2 camere, bucătărie, baie și antreu, cămară, boxă pivniță, cu suprafața curții și grădinii de 292 mp, acesta ( în calitatea de titular ) urmând a locui în spațiul închiriat împreună cu soția sa – inculpata N. V. și cei doi copii: N. I. și martora N. C. –R..
Ulterior, acest contract de închiriere a fost prelungit succesiv prin alte contracte sau acte adiționale, respectiv: contractul de închiriere nr._ /29.12.1999 ( filele 39-42 dosar urmărire penală ), actul adițional nr. 2/16.04.2005, prin care s-a prelungit durata contractului de închiriere pentru 5 ani începând de la data de 09.04.2004 până la 08.04.2009 ( fila 44 dosar urmărire penală ), contractul de închiriere nr. 5874/27.07.2009, termenul de închiriere de 5 ani începând cu data de 19.05.2009 și până în data de 19.05.2014 ( filele 34-36 dosar urmărire penală ).
La expirarea valabilității fiecărui contact, titularul acestuia, respectiv inculpatul N. I. și membrii familiei sale aveau obligația de a depune la dosar declarații notariale privind deținerea de proprietăți sau înstrăinarea unei proprietăți după data de 01.01.1990, în aceeași localitate.
Potrivit art. 13 lit. b din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică ,, în cazul contractelor de închiriere pentru spațiile cu destinație de locuințe … ai căror titulari de contract sau membrii de familie menționați în contract sunt proprietari ai unei locuințe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuință corespunzătoare după data de 01.01.1990, în aceeași localitate. ”
Având în vedere aceste cerințe, inculpații N. I. și N. V. au depus declarații notariale pentru toată perioada locațiunii care să certifice că nu au deținut și nu dețin în proprietate niciun spațiu cu destinație de locuință și nici nu au înstrăinat de la data de 01.01.1990 și până la data autentificării, cunoscând consecințele penale pentru declarațiile nesincere conform art. 292 Cod penal, astfel: 1) declarația notarială autentificată sub numărul 3846/15.12.1999 la BNP asociați C.; 2) declarația notarială autentificată sub numărul 2332/27.10.2003 la BNP S. V.; 3) declarația notarială autentificată sub nr. 1212/02.06.2004 la BNP S. V.; 4) declarația notarială autentificată sub numărul 368/16.02.2006 la BNP asociați C.; 5) declarația notarială autentificată sub numărul 756/22.06.2009 la BNP S. V., această din urmă declarație conducând la efectuarea cercetărilor în cauză pentru comiterea infracțiunilor de fals în declarații.
În urma declarației notariale autentificate sub numărul 756/22.06.2009 la BNP S. V., a fost încheiat contractul de închiriere nr. 5874/27.07.2009, în baza cererii depuse la data de 23.06.2009 de către inculpatul N. I..
Instanța de fond a reținut, pe baza înscrisurilor existente la dosar, că inculpații N. I. și N. V. au devenit proprietarii cotei majoritare de 10/16 din imobilele situate în municipiul B., . și .. 1, județul B., încă din data de 24.09.1991, ulterior aceste imobile au fost atribuite în întregime celor doi inculpați N. I. și N. V..
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul_/24.09.1991, aflat la fila 117 din dosarul de urmărire penală, rezultă că numita T. I. a vândut nuda proprietatea asupra cotei de 10/16 din imobilul situat în municipiul B., ., județul B., înscris în CF_ sub număr top 9169/3, 9170/2/2/2/2, constituit din casă, curte și grădină de 193,34 mp, ( casa fiind compusă din cameră, bucătărie, baie, cămară și 2 pivnițe ) celor doi inculpați N. I. și N. V., vânzarea fiind liberă de sarcini sau procese, cu excepția uzufructului viager pentru vânzătoarea T. I..
Tot la aceeași dată, a fost încheiat și contractul de întreținere autentificat sub numărul_, prin care numita T. I. a transmis celor doi inculpați N. I. și N. V. cota de 5/8 din imobilul situat în municipiul B., .. 1, înscris în CF nr._ sub nr. top_ și_/153, compus din casă de locuit din cărămidă cu țiglă, având cameră, antreu, cămară și bucătărie cu teren de 720 mp, inculpații în schimbul imobilului urmau să-i asigure transmițătoarei întreținerea completă pentru tot restul vieții.
Ulterior, cei doi inculpați au dobândit două cote de 1/16 din fiecare dintre cele două imobile, prin cumpărarea de la foștii coproprietari B. M. și Cățeanu ( născută Halmagy ) R. L., însă această dobândire nu a mai fost înscrisă în CF.
În timp, inculpații N. I. și N. V. au dobândit dreptul de proprietate asupra celor două imobile.
Prin sentința civilă nr. 4350/05.04.2001 pronunțată de J. B., s-a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilele situate în municipiul B., . și .. 1 și atribuirea în întregime a acestor imobile inculpaților N. I. și N. V., cu plata unor sulte către foștii coindivizari, precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusivă a inculpaților. Împotriva acestei sentințe civile s-a formulat apel și prin decizia civilă nr. 622/A din data de 02.05.2003 pronunțată de Tribunalul B., nu s-a adus atingere drepturilor de proprietate exclusivă a inculpaților cu privire la cele două imobile și s-au constatat alte valori de circulație ale celor două imobile și s-a schimbat cuantumul sultelor datorate de către cei doi inculpați. Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs, recurs care a fost respins, astfel că inculpații au devenit în anul 2003 deplini proprietari ai celor două imobile.
Din certificatul de deces aflat la fila 115 din dosarul de urmărire penală rezultă că la data de 24.06.2005 a intervenit decesul numitei T. I., astfel că imobilul situat pe . ( grevat de sarcina uzufructului viager ) a devenit liber de sarcini, iar proprietatea inculpaților N. I. și N. V. a devenit deplină și de necontestat în patrimoniul acestora, având în vedere posibilitatea rezilierii contractului de întreținere pentru neexecutarea obligațiilor.
Astfel, începând cu anul 2007 inculpații dețineau două imobile în proprietate deplină.
Inculpații s-au apărat în cursul procesului prin aceea că deși dețineau în proprietate deplină cele două imobile, acestea erau improprii locuirii, astfel că se impunea prelungirea contractului de închiriere pentru spațiul de locuit de pe .. 8 și care nu putea fi prelungit în lipsa unei declarații notariale de genul celei date la 22.06.2009, autentificată sub numărul 756/22.06.2009 la BNP S. V..
Referitor la susținerile inculpaților cu privire la imobilele pe care le dețineau respectiv din municipiul B., . și .. 1, instanța de fond a reținut că actul notarial aflat la fila 31 din dosarul de urmărire penală autentificat sub numărul 756 în data de 22.06.2009 exprimă fără echivoc declarațiile inculpaților, cunoscând consecințele penale pentru declarațiile nesincere conform art. 292 Cod penal ( mențiune inserată expres în act ) că aceștia nu au deținut și nu dețin în proprietate niciun spațiu cu destinație de locuință, fără a se face vreo adăugire cu privire la caracteristicile imobilelor de a fi corespunzătoare sau nu.
Nu poate fi primită apărarea inculpatului N. I. conform căreia la notariat sunt formulare tip, notarul neinsistând asupra situației particulare a fiecărei persoane.
Instanța de fond analizând declarația notarială aflată la fila 31 din dosarul de urmărire penală a constatat că aceasta este de o foarte mică complexitate și cu ușurință s-ar fi putut adăuga sintagma de locuință corespunzătoare dacă inculpații ar fi solicitat acest aspect. S-a observat că actul notarial a fost redactat ( și nu este un formulat tip ) astfel că se putea insera orice mențiune dorită de către inculpați.
Analizând și planșele foto puse la dispoziție de inculpații N. I. și N. V., s-a constatat că într-adevăr cele două locuințe prezintă inconveniente locative, însă acestea nu par a fi de o importanță atât de mare încât imobilele să fie absolut de nelocuit.
Tocmai datorită acestor diferențe de opinie cu privire la aprecierea imobilelor, situația trebuia prezentată de inculpați celor de la .., pentru a decide în cunoștință de cauză cu privire la întrunirea sau nu a condițiilor privind prelungirea contractului de închiriere.
Chiar și în situația în care aceste imobile situate în . și .. 1 ar fi necorespunzătoare, acest lucru este imputabil chiar inculpaților.
Astfel, prin sentința civilă nr. 4350/05.04.2001, J. B. a reținut că în ceea ce privește imobilul situat pe . inculpații au efectuat investiții în sumă de 30.265.610 care au dus la creșterea valorii imobilului. Aceste investiții, reprezentând lucrări noi și anume curte acoperită cu rol de garaj și depozitare materiale, nu au îmbunătățit starea tehnică a construcției existente în cadrul imobilului, și servesc la satisfacerea nevoilor inculpaților.
În ceea ce privește imobilul situat în municipiul B., .. 1, inculpații au efectuat investiții în sumă de 70.967.035 lei care au dus la creșterea valorii imobilului. Aceste investiții nu au îmbunătățit starea tehnică a construcțiilor existente în cadrul imobilului, ci servesc la satisfacerea nevoilor inculpaților, fiind îndreptate preponderent în scopul creșterii animalelor, celelalte investiții au constat în confecționarea și montarea porții metalice, a gardului din plasă de sârmă și refacerea cuptorului de pâine.
Chiar dacă cele două imobile nu erau corespunzătoare ( fapt considerat nereal ), acestea puteau fi aduse într-o asemenea stare prin chiar acțiunea inculpaților, care de altfel au avut și această posibilitate, orice deficiență a imobilelor fiindu-le astfel imputabilă.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 291 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului N. I., din probele administrate în cauză s-a reținut că este vorba de un înscris oficial astfel că în baza art. 334 Cod procedură penală s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de uz de fals reținută în sarcina inculpatului N. I. din infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal în infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I Cod penal.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că inculpatul N. I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal și uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, dar în concret niciuna dintre acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pentru a reține astfel, s-a avut în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, nefiind evidențiat un pericol ridicat, scopul urmărit de inculpat fiind acela de a închiria un imobil care ulterior să poată fi achiziționat de fiica sa, urmările produse ( faptele comise au afectat într-o măsură destul de redusă relațiile sociale ocrotite de lege ), precum și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere faptul că respectivele fapte au fost comise în iunie 2009 iar trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut la 01.10.2012, după mai bine de trei ani de zile.
În ceea ce privește pericolul social al faptei, este cunoscut că odată cu trecerea timpului, pericolul social al unei fapte prevăzute de legea penală scade, ajungând până la estomparea acestuia.
Practica CEDO în numeroase cauze a statuat că, celeritatea soluționării unei cauze penale este o condiție esențială pentru respectarea principiului dreptului la un proces echitabil și odată cu trecerea timpului, aplicarea unei sancțiuni cu caracter penal, unei persoane ar putea avea exact efectul invers celui urmărit prin incriminarea respectivei fapte, putând fi considerată ca o sancțiune prea dură față de perioada de timp scursă de la săvârșirea faptei.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că prin fiecare din faptele sale inculpatul N. I. a adus atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală, acestea fiind vădit lipsite de importanță.
Dacă fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ea nu poate angaja răspunderea penală a făptuitorului. Potrivit art. 18/1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Față de considerentele expuse mai sus, prima instanță a apreciat că se impune achitarea inculpatului N. I. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 lei.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că inculpata N. V. se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal dar în concret nici fapta comisă de aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
S-a avut în vedere la stabilirea acestei împrejurări, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, nefiind evidențiat un pericol ridicat, scopul urmărit de inculpată fiind acela de a închiria un imobil care ulterior să poată fi achiziționat de fiica sa, urmările produse ( fapta comisă a afectat într-o măsură destul de redusă relațiile sociale ocrotite de lege ), precum și persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere faptul că respectiva faptă a fost comisă în iunie 2009 iar trimiterea în judecată a inculpatei s-a făcut la 01.10.2012, după mai bine de trei ani de zile.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, a apreciat că se impune achitarea inculpatei N. V., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 700 lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs P. de pe lângă J. B., criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpaților N. I. și N. V. pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, P. a arătat că este criticabilă soluția primei instanțe de achitare dispusă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, față de cei doi inculpați, N. I. și N. V.. În raport de circumstanțele reale în care au fost săvârșite cele două infracțiuni pentru care inculpații N. I. și N. V. au fost trimiși în judecată și pentru care au fost efectuate cercetări și anume infracțiunea de uz de fals și respectiv fals în declarații, aceste fapte prezintă gradul de pericol social concret al unor infracțiuni și pe cale de consecință soluția de achitare pronunțată în cauză de către prima instanță este una netemeinică. Inculpații au dat dovadă de perseverență infracțională în sensul că deși dețineau de o perioadă mai lungă de timp cele două imobile în proprietate au făcut declarații mincinoase și neadevărate în fața notarului public S. V.. Astfel, deși chiar în respectivul înscris notarial se menționa în mod expres că există consecințe în situația în care ar da o declarație necorespunzătoare realității, fiind menționate dispozițiile art. 292 Cod penal, în ciuda acestei împrejurări inculpatul N. I. a dat această declarație notarială în care în mod mincinos a susținut că nu deține în proprietate alte imobile iar ulterior a folosit respectivul înscris emis de notarul public cu ocazia întocmirii respectivei cereri cu scopul prelungirii contractului de închiriere având ca obiect un spațiu locativ deținut de RIAL. Raportat la aceste aspecte, nu se poate susține că faptele inculpaților sunt lipsite de pericolul social al unei infracțiuni; se impune condamnarea celor doi inculpați, N. I. și N. V. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv pentru uz de fals și fals în declarații.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, Curtea constată că recursul declarat de P. este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a stabilit, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale ( proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătore ( fila 7 dosar urmărire penală ), declarații inculpați N. I. ( fila 18 dosar urmărire penală ) și N. V. ( fila 23 dosar urmărire penală ), declarații reprezentat legal S.C. RIAL B. ( filele 12-15 dosar urmărire penală ), declarații martor N. C. R. ( filele 28-29 dosar urmărire penală ), înscrisuri ( filele 31-119 dosar urmărire penală ) și fotografii ( plic fila 124 dosar urmărire penală ) și al cercetării judecătorești ( declarații de inculpați N. I. ( fila 25 dosar Judecătorie ) și N. V. ( fila 26 dosar Judecătorie ) și martori - C. M. P. și N. C. R., înscrisuri ) o stare de fapt corectă, constând în esență în aceea că inculpații N. I. și N. V. împreună cu copiii lor N. I. și N. C.–R. ocupau în baza contractului de închiriere nr. 228/1988 încheiat între RIAL B. ( actualmente .. B. ) și inculpatul N. I. ( în calitatea de titular ) începând cu 20.09.1988, un spațiu locativ în imobilul situat în municipiul B., ., compus din 2 camere, bucătărie, baie și antreu, cămară, boxă pivniță, cu suprafața curții și grădinii de 292 mp.
Acest contract de închiriere a fost prelungit succesiv prin alte contracte sau acte adiționale, respectiv: contractul de închiriere nr._/29.12.1999 ( filele 39-42 dosar urmărire penală ), actul adițional nr. 2/16.04.2005, prin care s-a prelungit durata contractului de închiriere pentru 5 ani începând de la data de 09.04.2004 până la 08.04.2009 ( fila 44 dosar urmărire penală ), contractul de închiriere nr. 5874/27.07.2009, termenul de închiriere de 5 ani începând cu data de 19.05.2009 și până în data de 19.05.2014 ( filele 34-36 dosar urmărire penală ).
Pentru a se putea dispune prelungirea contractului de închiriere exista condiția prevăzută în art. 13 lit. b din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, ca titularii de contract sau membrii de familie menționați în contract să nu fie proprietari ai unei locuințe corespunzătoare ori să nu fi înstrăinat o locuință corespunzătoare după data de 01.01.1990, în aceeași localitate.
Pentru a dovedi îndeplinirea acestei condiții, inculpații au dat de fiecare dată când se impunea prelungirea contractului de închiriere declarații notariale în sensul că nu dețin în proprietate vreun alt spațiu de locuit și că nu au vândut până în prezent vreo suprafață de locuit.
În vederea prelungirii contractului de închiriere, pentru spațiul locativ situat în municipiul B., ., inculpații N. I. și N. V. au dat o nouă declarație la data de 22.06.2009 în fața notarului public S. V. prin care au declarat, cunoscând consecințele penale pentru declarații nesincere, că nu au deținut și nici nu dețin în proprietate niciun spațiu cu destinația de locuință și că nici nu au înstrăinat de la data de 01.01.1990 și până în prezent vreo suprafață de locuit, declarații consemnate în înscrisul intitulat „ Declarație ” autentificat sub nr. 756/22.06.2009 de către Notarul public S. V., deși la data de 22.06.2009 inculpații N. I. și N. V. dețineau în deplină proprietate două imobile situate în Municipiul B. . și .. 1.
Ulterior, acest înscris notarial cu conținut necorespunzător realității a fost atașat cererii depuse la data de 23.06.2009 de către inculpatul N. I. la .. B. și a stat la baza încheierii contractului de închiriere nr. 5874/27.07.2009 prin care se prelungea practic închirierea spațiului către inculpați.
Inculpații nu au contestat această stare de fapt însă au arătat că nu putea fi prelungit contractul de închiriere în lipsa unei astfel de declarații și intenționau ca ulterior încheierii contractului de închiriere, fiica lor, care devenise între timp majoră, să cumpere acest spațiu. Au arătat de asemenea că deși dețineau alte două imobile, acelea erau improprii pentru locuit.
Curtea reține că prima instanță a înlăturat în mod temeinic apărările inculpaților și a stabilit în mod judicios că niciuna dintre împrejurările invocate de inculpați în apărare nu are relevanță asupra elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații și care în speță sunt întrunite.
Nici pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 292 Cod penal și nici pentru cea prevăzută de art. 291 Cod penal nu interesează motivația care a stat la baza luării hotărârii infracționale ci împrejurarea că cele declarate de inculpați în fața unei autorități sunt necorespunzătoare realității, iar înscrisul autentic care conține declarațiile necorespunzătoare a fost depus de inculpatul N. I. la .. B. și a produs consecințe juridice stând la baza încheierii contractului de închiriere nr. 5874/27.07.2009 prin care se prelungea practic închirierea spațiului către inculpați, care în lipsa înscrisului fals nu ar fi fost încheiat.
Nu interesează în speță nici împrejurarea că sintagma folosită de legiuitor, aceea de a nu deține în proprietate o „ locuință corespunzătoare ori să nu fi înstrăinat o locuință corespunzătoare ” nu este aceeași cu cea cuprinsă în declarația notarială „ nu deținem în proprietate niciun spațiu cu destinația locuință ”, întrucât această neconcordanță putea atrage cel mult atenția angajaților de la RIAL care au încheiat contractul de închiriere cu inculpații, care dacă ar fi apreciat că declarația nu este conformă cu cerința legii ar fi putut refuza încheierea contractului.
În speță, ceea ce este supus analizei este neconcordanța între cele declarate de inculpați și inserate în actul notarial cum că „ nu deținem în proprietate niciun spațiu cu destinația de locuință ” și realitatea situației inculpaților care dețineau în deplină proprietate două imobile cu destinația locuință, indiferent de condițiile proprii sau improprii de locuit.
În cauză, sunt întrunite așadar elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I Cod penal și fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal în ceea ce-l privește pe inculpatul N. I. și fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal relativ la inculpata N. V..
Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de către P. în recurs sentinței penale atacate referitor la lipsa gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpați, care a fost apreciat eronat de către prima instanță ca fiind minim, cu consecința achitării celor doi inculpați.
Curtea nu poate reține drept corectă susținerea primei instanțe în conformitate cu care faptele inculpaților nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Potrivit art. 181 alin. 1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Același articol prevede la alin. 2 că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire ale faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Analizând faptele inculpaților, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2 Cod penal, Curtea apreciază că în niciun caz nu se poate reține că faptele celor doi inculpați, prin conținutul lor concret ar fi vădit lipsite de importanță și ar aduce o atingere minimă valorilor apărate de legea penală.
Inculpații au cunoscut încă de la prezentarea în fața notarului consecințele declarării unor împrejurări mincinoase și deși cunoșteau riscurile la care se expuneau, au declarat mincinos în fața autorității, mânați de dorința de a obține beneficii materiale necuvenite pentru ei și pentru fiica lor în urma depunerii declarației autentificate la Rial.
Au fost vătămate prin această activitate infracțională a inculpaților atât relațiile referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire declarațiile făcute oficial, care servesc, potrivit legii sau împrejurărilor, la producerea unor consecințe juridice cât și relațiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea sau veridicitatea înscrisurilor oficiale, în adevărul pe care ele au menirea să-l exprime. Periculozitatea faptei este cu atât mai ridicată cu cât înscrisul care conține declarațiile necorespunzătoare adevărului este unul oficial, inculpații folosindu-se de acesta și antrenând o . efecte juridice care au vătămat în final securitatea raporturilor juridice dintre părți.
Conduita inculpaților nu a fost una onestă nici chiar după comiterea faptelor, întrucât pornind de la contractul de închiriere nr. 5874/27.07.2009 prin care se prelungea închirierea spațiului către inculpați și copiii acestora și care în lipsa înscrisului fals nu ar fi fost încheiat, inculpații au intentat o . acțiuni civile în justiție prin care au încercat și chiar au reușit până la un punct să forțeze RIAL să schimbe titularul contractului de închiriere și să le vândă locuința închiriată.
Din sentința civilă nr._/13.12.2007 pronunțată de J. B. rezultă că s-a admis acțiunea civilă formulată de inculpații N. I. și N. V. și .. a fost obligat să încheie contract de vânzare–cumpărare pentru imobilul situat în municipiul B., .. Din înscrisurile aflate la filele 94-95 din dosarul de urmărire penală rezultă faptul că inculpații au recurs la calea executării silite a debitoarei ..
Abia după data de 27.08.2009, .. B. a luat la cunoștință că cei doi inculpați mai dețineau cota de 10/16 din două imobile ( cel de pe . din municipiul B. și cel de pe .. 1 din municipiul B. ), motiv pentru care a solicitat revizuirea sentinței civile nr._/2007.
Prin sentința civilă nr. 7165/02.06.2010 pronunțată de J. B., s-a admis cererea formulată de revizuienta .. în contradictoriu cu intimații N. I., N. V., N. I. Jr. și N. C. R., Municipiul B. prin primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și s-a desființat sentința civilă nr._/2007 pronunțată de J. B., respingându-se acțiunea formulată de către N. I., N. V., N. I. Jr. și N. C. R. în contradictoriu cu .., Municipiul B. prin primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Ca atare, atât mijloacele de săvârșire ale faptelor cât și scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, nu reprezintă în speță elemente care să justifice concluzia că atingerea adusă prin faptele comise valorilor apărate de legea penală ar fi una minimă, iar fapta lipsită în mod vădit de importanță.
Este adevărat că faptele comise de inculpați datează din 2009 și că în anumite situații, trecerea timpului face ca pericolul social al unei fapte să se estompeze și corelativ, interesul statului de a trage la răspundere penală făptuitorii scade sau chiar dispare. În speță însă, nu se poate susține nici că pericolul social al faptei a dispărut și nici că interesul statului de a trage la răspundere penală inculpații a dispărut ( atribut pe care de altfel statul îl exercită prin normele procesual penale care reglementează prescripția răspunderii penale ); fapta comisă de inculpați a fost descoperită târziu tocmai datorită manoperelor dolosive de care au uzat inculpații și care au speculat tocmai imposibilitatea .. de a verifica toată evidența Cărților Funciare din Municipiul B. pentru a stabili dacă inculpații mai aveau în proprietate vreun alt imobil cu destinația de locuință.
Sesizarea organelor judiciare s-a realizat de către RIAL la data de 19.07.2011, iar la data de 16.08.2011 a fost confirmată de către procuror rezoluția organelor de poliție de începere a urmăririi penale față de inculpați, instanța de judecată fiind sesizată la 01.10.2012. Nu există o culpă a organelor judiciare relativ la termenul de soluționare a cauzei în raport de numărul mare de înscrisuri care s-au impus a fi verificate, de cercetările amănunțite care s-au impus și nu în ultimul rând de conduita procesuală a inculpaților care deși au recunoscut parțial comiterea faptelor au invocat în apărare aspecte menite să-i disculpe și care s-au impus a fi verificate. Termenul de 2 ani care a fost necesar instrumentării cauzei și judecării ei se circumscrie unei durate rezonabile din perspectiva criteriilor conturate de practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că sunt întrunite în cauză toate condițiile prevăzute de lege pentru tragerea inculpaților la răspundere penală pentru infracțiunile comise, situație în raport de care, ținând seama și de criteriile de individualizare judiciară a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal precum și de scopul pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52 Cod penal, vor fi condamnați ambii inculpați.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea are în vedere atât dispozițiile părții generale și a celei speciale a Codului penal, limitele fixate în partea specială a Codului penal pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, gradul de pericol social concret al faptelor comise astfel cum rezultă din circumstanțele reale ale săvârșirii acestora cât și a circumstanțelor personale ale inculpaților precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală; gradul de pericol social concret al infracțiunii comise de inculpați este unul mediu având în vedere consecințele produse, condițiile concrete și împrejurările în care au fost comise faptele precum și circumstanțele personale ale inculpaților care sunt în vârstă și se află la prima încălcare a legii penale, însă au recunoscut comiterea faptelor de care sunt acuzați doar în măsura în care acestea reieșeau cu evidență din materialul probator de la dosar, invocând împrejurări și subterfugii menite să le diminueze răspunderea sau chiar să o înlăture, ceea ce dovedește că aceștia nu sunt pe deplin conștienți de gravitatea faptelor.
În favoarea inculpaților se vor reține circumstanțe atenuante judiciare conform art. 74 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în final situația juridică a imobilului în care locuiau cu chirie a fost lămurită, actul care s-a întocmit în baza declarației necorespunzătoare adevărului a fost desființat, iar inculpații au avut o conduită procesuală corectă în prezenta cauză, chiar dacă au nuanțat declarațiile date în așa fel încât să fie disculpați.
Urmare a reținerii circumstanțelor atenuante menționate, văzând și efectele prevăzute de art. 76 lit. e Cod penal și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, urmează a li se aplica inculpaților pedepse cu amenda penală pentru infracțiunile comise.
Astfel, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în baza art. 291 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal inculpatul N. I. va fi condamnat la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală iar pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, urmează a i se aplica pedeapsa de 800 lei amendă penală.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. c Cod penal se vor contopi pedepsele stabilite și se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă penală.
În baza art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, va fi condamnată inculpata N. V., la pedeapsa de 800 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
Se va atrage atenția ambilor inculpați asupra dispozițiilor art. 631 Cod penal privind sustragerea cu rea credință de la executarea amenzilor aplicate.
În baza art. 348 Cod procedură penală se va desființa integral înscrisul intitulat „ declarație ” autentificat sub nr. 756 la data de 22.06.2009 la Biroul Notarului Public S. V., care conține mențiuni necorespunzătoare realității.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate, iar în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 590/01.04.2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ pe care o casează în ceea ce privește soluția de achitare a inculpaților N. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 teza I și art. 292 Cod penal și N. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 Cod penal și omisiunea de a desființa înscrisul ce conține declarațiile false ale celor doi inculpați.
Rejudecând cauza în aceste limite:
I. În baza art. 291 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal condamnă pe inculpatul N. I., fiul lui C. și M., născut la data de 10.04.1946 în ., cetățean român, studii: școală profesională, pensionar, căsătorit, stagiul militar efectuat, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul B., .. 1, județul B., legitimat cu CI . nr._, CNP_ la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 800 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. c Cod penal contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă penală.
II. În baza art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal condamnă pe inculpata N. V., fiica lui V. și I., născută la data de 29.09.1949 în orașul Mărășești, județul V., cetățean român, studii postliceale, pensionară, căsătorită, fără antecedente penale, legitimată cu CI . nr._, CNP_ la pedeapsa de 800 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
Atrage atenția ambilor inculpați asupra dispozițiilor art. 631 Cod penal privind sustragerea cu rea credință de la executarea amenzilor aplicate.
În baza art. 348 Cod procedură penală desființează integral înscrisul intitulat „ declarație ” autentificat sub nr. 756 la data de 22.06.2009 la Biroul Notarului Public S. V..
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.07.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR N. H. pt. N. Țînț E. B.
aflată în concediu de odihnă
semnează președinte complet
N. H.
GREFIER
O. S.
Red. N.H./01.08.2013
Dact. O.S./06.08.2013
3 exemplare
Jud. fond: A. A. E.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 633/2013. Curtea de... | Arestare preventivă propusă de DNA/DIICOT. Art.223 NCPP.... → |
|---|
