Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 76/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 03-07-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE A. B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 76/F Dosar nr._
Ședința publică din data de 3 iulie 2013
Instanța constituită din:
Completul de judecată CF10:
PREȘEDINTE: A. M. - judecător
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală, de către petentul C. N. împotriva rezoluției din 18.04.2013 adoptată de P. de pe lângă Curtea de A. B. în dosarul nr. 262/P/2013 și rezoluției din 03.06.2013 a procurorului general din cadrul Parchetului de pe Curtea de A. B. în dosarul nr. 369/II/2/2013.
Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 26 iunie 2013, apoi, din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 iulie 2013.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
La data de 10.06.2013, sub nr._, s-a înregistrat la această instanță plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției procurorului din 18.04.2013 emisă în dosarul penal nr. 262/P/2013, precum și a rezoluției procurorului general, prin care a fost menținută în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D. M., judecător la Curtea de A. B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 Cod penal și art. 264 Cod penal.
În motivare petentul a arătat că judecătorul a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu scopul de a zădărnici urmărirea penală față de magistrații G. N. și T. R. în sensul că prin sentința civilă nr._/2002 ar fi fost evaluat imobilul în litigiu, deși în realitate au fost evaluate doar apartamentele din cadrul construcției pe teren, că apartamentul de la etajul imobilului a fost atribuit fostei soții cu toate că acesteia i-a fost revenit doar ½ din imobil, că i-au fost atribuite petentului nu numai camerele 1,2, 5 ci și celelalte componente ale lotului 2, că s-a avut în vedere voința lui C. V., și chiar i s-a atribuit întregul imobil, deși a solicitat prin întâmpinare doar apartamentul, astfel s-au săvârșit infracțiunile prevăzută de art. 264 Cod penal și art. 289 Cod penal.
Au fost atașate dosarul de urmărire penală nr. 262/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., rezoluția procurorului general emisă la lucrarea nr. 369/II/2/2013, dovezile de comunicare a soluției către părți, precum și confirmările de primire.
Examinând plângerea petentului, prin prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele.
1. La data de 9.04.2013, petentul C. N. a formulat plângere penală împotriva judecătorului M. D. întrucât prin pronunțarea sentinței penale nr. 26/F din 5.03.2013 în dosarul penal nr._ al Curții de A. B. a săvârșit infracțiunile de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 Cod penal și fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal.
În motivare petentul a arătat că în cuprinsul acestei hotărâri au fost inserate împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv în mod nereal prin sentința civilă nr._/2002 a fost evaluat imobilul, în realitate au fost evaluate doar apartamentele din cadrul construcției existente pe teren, apartamentul de la etajul imobilului a fost atribuit fostei soții cu toate că i-a revenit doar cota de ½ din imobil, petentului i-au fost atribuite camerele 1,2, 5 fără a face referire de celelalte componente ale lotului 2, cei doi magistrați au avut în vedere voința fostei soții C. V., ce a solicitat prin întâmpinare întregul apartament și i s-a atribuit întregul imobil.
2. Prin rezoluția procurorului din 18.04.2013 emisă în dosarul nr. 262/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D. M., judecător la Curtea de A. B. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 Cod penal și art. 264 Cod penal întrucât faptele nu există.
În motivare procurorul a arătat că referirile petentului la modul de soluționare a dosarului civil ce privește partajul de bunuri comune nu constituie temei pentru efectuarea de cercetări față de judecător întrucât reprezintă apărări ale petentului ce trebuiau a fi învederate instanței civile, iar faptul că apreciază că instanțele civile nu au realizat în mod corect partajul și nu au interpretat corect noțiunea de imobil nu înseamnă că judecătorul ar fi comis infracțiunile menționate.
3. Împotriva soluției petentul a formulat plângere la procurorul general, care prin rezoluția din 3.06.2013 emisă la lucrarea nr. 369/II/2/2013 a respins-o.
În motivare s-a arătat că pronunțarea unei hotărâri judecătorești, chiar dacă nemulțumește prin conținut una din părți nu poate constitui obiectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 264 Cod penal față de magistratul care a pronunțat-o.
4. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
La data de 29.11.2012, petentul C. N. a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 15.10.2012 emisă în dosarul nr. 200/P/2012 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii G. N. și T. R. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, plângere înregistrată sub nr._ la Curtea de A. B. și repartizată spre soluționare completului CF3 – judecător D. M. - președinte.
Prin sentința penală nr. 26/F/5.03.2013, pronunțată în dosarul menționat, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției procurorului din 15.10.2012 emisă în dosarul penal nr. 200/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., ce a fost menținută.
Prin raportare la actele și lucrările dosarului respectiv, sentința a fost motivată în fapt și în drept de către judecător, fiind examinată legalitatea și temeinicia rezoluției procurorului din data de 15.10.2012 emisă în dosarul penal nr. 200/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B..
Soluționarea partajului bunurilor comune ale foștilor soți C. s-a realizat pe cale civilă prin sentința civilă nr._/2002 a Judecătoriei B., astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 4/R/MF/20.01.2006 a Curții de A. B., prin urmare, motivarea sentinței penale nr. 26/F/5.03.2013 a Curții de A. B. de către judecătorul D. M. nu poate constitui „cheia de boltă a escrocheriei imobiliare la care ar fi fost supus” petentul.
Împrejurarea că judecătorul cauzei penale, în considerentele hotărârii nu a făcut vorbire de toate componentele lotului II așa cum sunt prevăzute în dispozitivul hotărârii civile de partaj ori că a folosit termenul de sultă în loc de sumă nu constituie indicii privind săvârșirea unei fapte penale.
Referirile petentului la modalitatea de partajare a bunurilor comune (în sensul că magistrații care au pronunțat hotărârea civilă au ținut cont de faptul că numita C. V. și-a manifestat prin întâmpinare voința de a-i fi atribuit întregul imobil, când în realitate, prin întâmpinare, aceasta și-a manifestat voința de a-i fi atribuit întregul apartament) ori la lipsa cererii reconvenționale din dosarul civil ori la modalitatea de întabulare a imobilului de către fosta soție nu pot face obiectul unei examinări în prezent întrucât acestea au fost soluționate definitiv de către instanța civilă.
De precizat, evaluarea imobilului nr. 9 situat în B., . care a făcut obiectul partajului dintre soți s-a realizat printr-un raport de expertiză în cadrul dosarului civil, astfel că cele susținute de către petent cu referire la acest aspect nu au nicio relevanță juridică.
În considerarea celor dezvoltate mai sus, prin pronunțarea și motivarea sentinței penale nr. 26/F/5.03.2013 a Curții de A. B. nu se identifică sub nicio formă că judecătorul D. M., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu a îndeplinit un act sau l-a îndeplinit defectuos și nici nu a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori a comis cu știință date sau împrejurări.
Ca atare, cum în speță nu rezultă indicii privind săvârșirea de către magistrat a infracțiunilor reclamate ori ale altor fapte penale, în baza art. 2781 al. 8 lit. a Cod procedură penală se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției procurorului din 18.04.2013, emisă în dosar nr. 262/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., ce urmează a fi menținută.
Văzând și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat cad în sarcina petentului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției procurorului din 18.04.2013, emisă în dosar nr. 262/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., pe care o menține.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3.07.2013.
PREȘEDINTE
A. M.
Grefier
A. O.
Red. A.M. 18.07.2013
Tehnoredact. A.O./19.07.2013/2 ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 604/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 633/2013. Curtea de... → |
|---|
