Falsul în declaraţii. Art.326 NCP. Decizia nr. 488/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 488/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-06-2015
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.488/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 24 iunie 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată A2:
Președinte – M. D. - judecător
Judecător – R. C. D.
- Grefier – C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror A. P. - din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpatul C. R. și persoana vătămată D. A. LAURENȚIA, împotriva sentinței penale nr.2827/S din data de 02 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 iunie 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 24 iunie 2015, când,
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2827 din data de 02.12.2014, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
În baza art. 292 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal a condamnat inculpatul C. R. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
În baza art.31 alin.2 raportat la art.289 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal a condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual.
În baza art.33 lit. b și art.34 lit. d Cod penal din 1969 a contopit pedepsele mai sus aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate mai sus pe o durata de 2 ani și 10 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal din 1969.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a si b Cod penal din 1969 și a suspendat executarea pedepselor accesorii.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal din 1969.
A anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.193/09.11.2011 la BNP I. M. N..
A luat act că persoanele vătămate D. A. Laurenția și C. R. nu s-au constituit părți civile în cauză.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: prin rechizitoriul nr. 44/P/2013 al Parchetului de pe lângă C. de A. B. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 292 alin.1 și art.31 alin.2 raportat la art.289 Cod penal. În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul a încheiat un contract de vânzare cumpărare, declarând în fața notarului că este vânzător proprietar, aspect contrar realității, determinând astfel încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea notarului ce nu avea cum să cunoască realitatea. Inculpatul audiat în cursul urmăririi penale a arătat că nu este vinovat pentru săvârșirea faptelor pentru care a fost începută urmărirea penală în cauză, că împreună cu fratele său C. R. a moștenit de la părinți un imobil situat pe . B., că fratele său l-a rugat să îi permită folosirea întregului imobil, că nu a încheiat cu fratele său nici un act prin care să cedeze partea sa din moștenire și nu a primit de la acesta nici o sumă de bani. Ulterior audiat fiind inculpatul a arătat că a fost înșelat de fratele său, că după semnarea înțelegerii cu acesta nu a primit nici o sumă de bani, că a fost amenințat de fratele său ori de câte ori a insistat să îi fie dată suma de bani promisă. În cadrul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Inculpatul C. R. este fratele persoanei vătămate C. R., aceștia moștenind de la părinții lor, C. M. și I., imobilul situat în B., ., înscris în cartea funciară_ B., sub număr top.6844, 6853, constituit din locuință și teren de 2685,6 mp astfel cum rezultă din certificatelor de moștenitor nr.628/09.06.1987 și nr.823/20.11.1978. În anul 1990, sub numărul de dosar 320 pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrată acțiunea formulată de inculpatul C. R. împotriva persoanei vătămate C. R., acțiune ce a avut ca obiect ieșirea din indiviziune prin partajarea în natură a imobilului situat în B., .. deținut de cei doi în cote egale.
În data de 07.03.1990 între inculpat și persoana vătămată s-a încheiat o tranzacție, în cadrul căreia cei doi au convenit ca imobilul să fie atribuit persoanei vătămate, inculpatul primind de la acesta din urmă suma de 60.000 lei reprezentând cota parte ce îi revenea din respectivul imobil.Prin sentința civilă nr.2064/30.03.1990 a Judecătoriei B. a fost consfințită tranzacția intervenită între părți, litigiul dintre aceștia fiind stins, în condițiile în care ambele părți prezente în fața judecătorului au solicitat acestuia să ia act de tranzacția încheiată. Prin sentința civilă nr._/02.10.1998 a Judecătoriei B. a fost admisă acțiunea civilă promovată de persoana vătămată C. R. împotriva inculpatului C. R. și pe cale de consecință s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al persoanei vătămate C. R. asupra imobilului înscris în cartea funciară_ B., sub număr top.6844, 6853. Trebuie menționat faptul că la momentul judecării acestei din urmă acțiuni, inculpatul C. R. a fost prezent și că acesta nu s-a opus admiterii acțiunii formulate de către persoana vătămată și faptul că împotriva niciuneia dintre sentințele civile mai sus menționate nu a fost promovată vreo cale de atac. Persoana vătămată C. R. nu a solicitat Serviciului de Carte funciară întabularea dreptului de proprietate obținut prin sentințele mai sus menționate astfel că în cartea funciară nr._ B. asupra imobilului cu număr top.6844, 6853 apar ca și proprietari în cote egale persoana vătămată C. R. și inculpatul C. R.. La data de 09.11.2011 inculpatul s-a prezentat la BNP I. N. M. din municipiul S. unde a încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care vindea cota sa parte de 2/4 din imobilul înscris în cartea funciară_ B., sub număr top.6844, 6853, fiicei sale D. A. Laurenția pentru prețul de 15.000 de euro. La momentul încheierii contractului inculpatul a arătat în fața notarului public că are calitatea de proprietar asupra cotei indivize vândute, calitate dobândită prin moștenire, că această cotă indiviză nu este grevată de sarcini și nu s-au constituit drepturi reale în favoarea altor persoane.
La stabilirea situației de fapt instanța a avut în vedere înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală respectiv:certificatele de moștenitor nr.628/09.06.1987 și nr.823/20.11.1978,sentința civilă nr.2064/30.03.1990 a Judecătoriei B., sentința civilă nr._/02.10.1998 a Judecătoriei B., contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 193/09.11.2011 de BNP I. M. N..
În ceea ce privește poziția procesuală adoptată de inculpat instanța a constatat următoarele:
În cadrul primei declarații date în cursul urmăririi penale- fila 24 din data de 22.03.2012, inculpatul a arătat că împreună cu fratele său C. R. a moștenit de la părinți un imobil situat pe . B., că fratele său l-a rugat să îi permită folosirea întregului imobil, că nu a încheiat cu acesta nici un act prin care să cedeze partea sa din moștenire și nu a primit de la acesta nici o sumă de bani. De asemenea inculpatul a arătat că nu a avut niciodată intenția de a vinde partea sa de moștenire fratelui său, că nu are cunoștință despre vreo sentință judecătorească prin care să îi cedeze fratelui său partea sa și că nu a primit de la acesta suma de 60.000 de lei.
Ulterior în data de 05.12.2012 audiat fiind inculpatul a arătat că în anul 1990 prin sentința civilă nr.2064/30.03.1990 a Judecătoriei B. a convenit cu fratele său că îi va ceda cota parte din imobilul situat în B., . în schimbul sumei de 60.000 de lei și că această sumă nu i-a fost remisă de fratele său.
În fața instanței inculpatul a arătat că a locuit în casa părintească până în anul 1990 când a plecat și s-a mutat într-o altă locuință, urmând ca fratele său să îi plătească o chirie pentru partea sa de casă, că acesta nu i-a plătit niciodată chirie, că în anul 1990 l-a chemat în judecată pe fratele său pentru a împărți imobilul moștenit de la părinți, că în cadrul acestui proces au stabilit partea fiecăruia din imobil și că nu s-au înțeles atunci ca tot imobilul să revină fratelui său. S-a constatat că inculpatul de fiecare dată când a fost audiat a prezentat o nouă variantă, pentru a încerca să acrediteze ideea că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu fiica sa avea calitatea de proprietar asupra cotei părți din imobilul situat în B., ., înstrăinate fiicei sale. Aceste apărări formulate de inculpat, dincolo de faptul că sunt contradictorii, nu au acoperire în realitate. Se constată că inițial inculpatul a negat faptul că între el și fratele său ar fi avut loc un proces, aspect infirmat pe de o parte de conținutul sentințelor civile menționate mai sus în cadrul cărora s-a consemnat că inculpatul a fost prezent în sala de judecată, iar pe de alta parte de declarația dată în fața instanței, după care acesta a încercat să inducă ideea că înțelegerea pe care a avut-o cu fratele său era în sensul împărțirii în natură a imobilului iar nu ca fratele său să dobândească întregul imobil, aspect infirmat la rândul său atât de tranzacția depusă la dosar, redactată de avocatul inculpatului, cât și de faptul că după 8 ani când a fost chemat în judecată pentru a se dispune întabularea imobilului pe numele fratelui său, a fost de acord cu acțiunea formulată. Mai mult inculpatul nu a formulat cale de atac împotriva nici uneia dintre sentințele civile mai sus menționate.
Având în vedere aceste aspecte s-a apreciat că inculpatul a știut la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 193/09.11.2011 de BNP I. M. N. că nu mai deține calitatea de proprietar asupra unei cote parți din imobilul situat în B., . și înscris în cartea funciară_ B., sub număr top.6844, 6853. Având în vedere situația de fapt reținută în cauză instanța consideră că faptele inculpatului care la data de 09.11.2011 a declarat în mod nereal în fața notarului public I. M. N. că este proprietar asupra unei cote părți de 2/4 din imobilul înscris în cartea funciară_ B., sub număr top.6844, 6853, a determinat întocmirea de către notarul public a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 193/09.11.2011, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal și fals în declarații.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material este realizat prin acțiunea inculpatului care prin declarații neconforme cu realitatea a determinat notarul public să săvârșească fără vinovăție o infracțiune de fals intelectual, prin prezentarea unei situații nereale, respectiv aceea că este proprietar asupra cotei parți din imobilul situat în B., .. Astfel, notarul având calitate de funcționar conform art. 147 Cp și fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu au atestat fapte necorespunzătoare adevărului în cuprinsul unor înscrisuri oficiale, acțiune realizată din partea lor fără vinovăție, ca urmare a inducerii în eroare de către inculpat.
În legătură cu calitatea de coproprietar a inculpatului asupra imobilului trebuie menționate următoarele aspecte:
Este irelevant faptul că în cartea funciară nu a fost întabulat dreptul de proprietate al persoanei vătămate atâta vreme cât între persoana vătămată și inculpat s-a realizat un partaj prin tranzacția consfințită prin sentința civilă nr.2064/30.03.1990 a Judecătoriei B., acestea stabilind de comun acord modalitatea de sistare a stării de indiviziune asupra imobilului situat în B., ..Pe de altă parte sentința civilă putea fi întabulată oricând, după data de 1998, în lipsa acțiunii ilicite a inculpatului de a vinde cota sa parte în anul 2011, acțiune ce a avut ca și urmare modificarea datelor de carte funciară (prin întabularea contractului autentificat sub numărul 193/09.11.2011 de BNP I. M. N.) avute în vedere la momentul încheierii tranzacției dintre părți. Nu este lipsit de importanță faptul că de la momentul încheierii tranzacției până la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, imobilul în cauză a fost în posesia exclusivă a persoanei vătămate.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pe care săvârșirea infracțiunii o generează față de valorile sociale protejate, respectiv încrederea care trebuie să existe în veridicitatea informațiilor cuprinse în înscrisurile oficiale, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, faptele inculpatului au fost săvârșite cu intenție, inculpatul urmărind producerea urmării periculoase.
În ceea ce privește pedepsele ce urmează aplicate inculpatului s-a avut în vedere faptul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, astfel că sunt incidente dispozițiile art.5 referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.
La alegerea legii penale mai favorabile au fost avute în vedere că limitele de pedeapsă sunt mai mari în Noul Cod penal față de cele prevăzute de Vechiul Cod penal. De asemenea, analizând legea penală mai favorabilă prin prisma incidenței concursului de infracțiuni și a modalității de individualizare a executării pedepsei, se constată că atât Codul penal din 1969 cât și Noul Cod penal permit instanței să nu dispună executarea efectivă a pedepsei ci suspendarea acesteia (condiționat sau sub supraveghere), respectiv suspendarea sub supraveghere. În raport de reglementarea legală a acestor instituții, se constată că suspendarea condiționată a executării pedepsei din Codul penal din 1969 este mai favorabilă în condițiile în care nu este însoțită de nici o obligație (cu excepția aceleia de a nu comite alte infracțiuni) iar împlinirea termenului de încercare atrage intervenirea reabilitării de drept a condamnatului. Pe de altă parte, soluția de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei conform Noului Cod penal ar duce la stabilirea unor obligații în sarcina inculpatului, obligații care nu sunt necesare în opinia instanței raportat la persoana inculpatului și natura infracțiunii, și, în plus, nu produce efectul reabilitării de drept, termenul de reabilitare începând să curgă la expirarea termenului de supraveghere și fiind inerent mai lung decât cel existent în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei. De asemenea concursul de infracțiuni este sancționat mult mai sever potrivit dispozițiilor Noului Cod penal.
În raport de toate acestea, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Cod penal din 1969. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal din 1969, referitoare la scopul pedepsei, precum si criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, sunt aplicabile dispozițiile art. 81 al. 1 Cod penal având în vedere că pedeapsa stabilită nu depășește 2 ani închisoare, inculpatul nu a fost condamnat anterior și, raportat la natura infracțiunii și intervalul scurs de la data comiterii faptei în care inculpatul a adoptat un comportament conform normelor de drept, se poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei.
Cu privire la contractul de vânzare cumpărare nr. 193 din data de 09.11.2011 încheiat la BNP I. M. N., prima instanță a constatat că atâta vreme cât la baza acestui contract se află declarațiile neconforme cu realitatea ale inculpatului C. R., vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni mai sus expuse, se impune anularea contractului de vânzare cumpărare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel:
Inculpatul C. R. criticând-o pentru netemeinicie, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b teza finală Cod procedură penală, arătând că faptele imputate nu ar fi fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege. Inculpatul a arătat că a crezut că este proprietarul imobilului pe care l-a vândut fiicei sale, motiv pentru care, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat în primă instanță. În susținerea solicitării de achitare inculpatul a invocat faptul că, în cartea funciară figura în continuare proprietar al respectivului imobil, iar în al doilea rând a arătat că în urma încheierii tranzacției cu fratele său C. R., prin care îi înstrăina acestuia jumătate din imobil, nu a primit suma de bani pentru partea din imobil înstrăinată. Prin urmare, inculpatul nu a avut reprezentarea faptului că respectivul imobil înstrăinat fiicei sale ar fi ieșit din patrimoniul său. A mai arătat că, deși, din punct de vedere al efectelor juridice a hotărârii de expedient, inculpatul nu mai era proprietarul imobilului, acest lucru nu conduce automat la concluzia că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat. A mai invocat faptul că împrejurările de fapt care au atras răspunderea sa penală, ar putea avea cel mult consecințe din perspectiva dreptului material civil.
Persoana vătămată D. A. Laurenția a criticat sentința apelată, doar sub aspectul dispoziției din sentința apelată privind anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNP I. M. N. la data de 09.11.2011.
În dezvoltarea motivelor de apel, persoana vătămată a arătat că a cumpărat cota parte din respectivul imobil, de la inculpat care este tatăl său, ea fiind cumpărătoare de bună credință, neavând de unde să cunoască faptul că tatăl său nu mai este proprietarul imobilului pe care i l-a vândut. A arătat că anularea contractului de vânzare cumpărare încalcă două dintre principiile fundamentale ale dreptului civil, respectiv principiul ocrotirii bunei credințe și pe cel al securității circuitului juridic. A mai arătat că cercetarea valabilității contractului de vânzare cumpărare este de competența instanței civile. A arătat că nu a avut cunoștință de încetarea stării de coproprietate, prin hotărârea de expedient și a cumpărat încrezându-se în conținutul cărții funciare, diligențele depuse fiind doar în sensul verificării cărții funciare.
În fața instanței de apel s-au administrat următoarele mijloace de probă – sentința civilă nr._ din 02.12.1998, tranzacție încheiată între inculpat și persoana vătămată C. R., în prezența a doi martori și tranzacția încheiată între aceleași părți și care a fost consfințită de către instanța de judecată, înscrisuri care existau în dosarul de urmărire penală.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și în baza înscrisurilor noi administrate în fața instanței de apel, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. 8 cod procedură penală, C. constată că cele două apeluri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele pe care le vom expune mai jos.
Prima instanță a stabilit în mod judicios starea de fapt, prin coroborarea temeinică a mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal și a căror legalitate a fost analizată de către prima instanță. Starea de fapt, constă în esență, în următoarele – inculpatul C. R. la data de 09.11.2011 a declarat în mod nereal în fața notarului public I. M. N. că este proprietar asupra unei cote părți de 2/4 din imobilul înscris în cartea funciară_ B., sub număr top.6844, 6853, și a determinat întocmirea de către notarul public a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 193/09.11.2011, prin care inculpatul înstrăina fiicei sale, partea vătămată D. A. Laurenția cota parte dintr-un imobil, pe care în anul 1990 o înstrăinase lui C. R..
În mod judicios a apreciat prima instanță că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat la art. 289 alin. 1 cod penal din 1969 și fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal din 1969.
Cu privire la legea penală mai favorabilă s-a stabilit de către prima instanță că aceasta este codul penal din 1969, având în vedere regimul sancționator al concursului de infracțiuni care este mai sever, potrivit dispozițiilor noului cod penal, dar și faptul că modalitatea aleasă de către prima instanță, respectiv aceea a suspendării condiționate nu presupune măsuri și obligații din partea inculpatului, așa cum presupune suspendarea sub supraveghere prevăzută de art. 91 cod penal în vigoare.
Analiza apelului declarat de către inculpatul C. R.
Așa cum am arătat inculpatul a solicitat să se pronunțe o soluție de achitare, întemeiată pe dispozițiile art.16 lit. b teza finală, deoarece la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare a avut reprezentarea că este în continuare proprietarul cotei părți din imobilul pe care l-a vândut fiicei sale.
C. constată că, apărarea formulată de către inculpat este total nefondată, din actele și lucrările dosarului, rezultând fără nicio îndoială faptul că inculpatul C. R. a știut că nu mai este proprietarul imobilului, deoarece încă din anul 1990 l-a înstrăinat către C. R., tranzacția dintre cei doi fiind consființită printr-o hotărâre de expedient. Astfel, prin sentința civilă nr.2064/30.03.1990 a Judecătoriei B. a fost consfințită tranzacția intervenită între părți, ambele părți prezente ( C. R. și C. R.) în fața judecătorului au solicitat acestuia să ia act de tranzacția încheiată.
Prin sentința civilă nr._/02.10.1998 a Judecătoriei B. a fost admisă acțiunea civilă promovată de persoana vătămată C. R. împotriva inculpatului C. R. și pe cale de consecință s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al persoanei vătămate C. R. asupra imobilului înscris în cartea funciară_ B., sub număr top.6844, 6853. Inculpatul C. R. a fost prezent și când s-a judecat această din urmă acțiune și nu s-a opus admiterii acțiunii formulate de către persoana vătămată.
În mod judicios a stabilit prima instanță faptul că, inculpatul nu a promovat nicio cale de atac împotriva celor două sentințe civile, aspect care denotă cunoașterea de către acesta a faptului că nu mai este proprietar al imobilului. În fața instanței de apel, s-au depus tranzacția încheiată de către inculpat, în prezența unui avocat, tranzacție de care instanța a luat act.
Toate aceste împrejurări, denotă cunoașterea pe deplin, de către inculpat a faptului că, nu mai era proprietarul imobilului. Împrejurarea invocată, în fața instanței de apel, în sensul că s-a crezut proprietar al imobilului deoarece nu ar fi primit de la C. R. suma de bani înscrisă în tranzacție, nu produce efecte cu privire la împrejurarea esențială a cunoașterii faptului că mai este sau nu proprietar al imobilului. Pe de o parte că actele prezentate instanței de judecată atestă primirea de către inculpat a sumei de bani, iar pe de altă parte pentru că ar fi avut posibilitatea să afirme acest lucru în fața instanței civile care a pronunțat hotărârea ce a consfințit tranzacția sau ulterior să se opună acțiunii civile prin care C. R. a solicitat și i s-a încuviințat întabularea dreptului de proprietate asupra cotei părți pe care o dobândise de la inculpat.
Infracțiunea de fals în declarații și aceea de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 292 Cod penal din 1969 și art. 31 alin. 2 raportat la art. 289 alin. 1 cod penal din 1969 au constat tocmai în aceea că inculpatul a declarat că este proprietar al imobilului, deși cu aproximativ 20 de ani în urmă îl înstrăinase chiar fratelui său. Cunoașterea acestei împrejurări de către inculpat, respectiv că nu ar mai fi proprietarul imobilului este una certă, dincolo de orice îndoială, motiv pentru care C. constată că este nefondată solicitarea acestuia de achitare, deoarece nu ar fi întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni, sub aspectul laturii subiective ( necunoașterea faptului că nu mai este proprietar).
Împrejurarea că, în cartea funciară, C. R. nu a operat modificările ce s-ar fi cuvenit după dobândirea întregului imobil, ca urmare a tranzacției încheiate cu inculpatul, nu îl poate absolvi pe acesta de angajarea răspunderii penale, pentru cele două infracțiuni, atâta vreme cât inculpatul este cel care a încheiat tranzacția și a participat la cele două acțiuni civile, mai sus arătate.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, au fost avute în vedere de către prima instanță toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 cod penal din 1969, apreciată în mod judicios ca fiind lege penală mai favorabilă, respectiv au fost analizate, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, respectiv lipsa de antecedente a inculpatului, vârsta înaintată. În privința modalității de executare a pedepsei, având în vedere că inculpatul nu a fost condamnat anterior, raportat la natura infracțiunii, timpul ce a trecut de la data săvârșirii faptelor dar și împrejurarea că inculpatul s-a prezentat în fața organelor judiciare la toate solicitările acestora, s-a apreciat în mod temeinic asupra suspendării condiționate a pedepsei rezultante.
În susținerea apărării că nu avea cunoștință că nu mai este proprietar, inculpatul în concluziile scrise de la fila 45 dosar apel a invocat următoarele aspecte.
Împrejurarea invocată de către inculpat, în sensul că, persoana vătămată a afirmat că mai întâi a cumpărat, iar apoi a făcut tranzacția, ar dovedi faptul că C. R. nu a plătit suma de bani inculpatului, nu poate conduce la o astfel de concluzie, pentru motivele, pe care le vom arăta, în cele ce urmează. În primul rând pentru că, după încheierea tranzacției, inculpatul și persoana vătămată C. R. au fost în fața instanței care a consfințit tranzacția ocazie cu care, C. R. ar fi avut posibilitatea de a aduce la cunoștință că nu a primit prețul. În dispozitivul sentinței civile nr. 2064 din data de 30.03.1990 ( sentința prin care se consfințește tranzacția), se menționează în mod foarte clar și care nu lasă loc la interpretări, faptul că numiții C. R. și C. R., de comun acord au convenit ca întregul imobil să treacă în deplină proprietate a lui C. R.. Mai mult, așa cum rezultă și din partea introductivă a sentinței civile nr._ din 2.10.1998 a Judecătoriei B., inculpatul a fost prezent în fața instanței care a dispus admiterea acțiunii civile formulate de reclamantul C. R. în contradictoriu cu C. R., prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al persoanei vătămate C. R. asupra întregului imobil. Prezența inculpatului în fața instanței în cadrul ambelor acțiuni civile, confirmă încă o dată cunoașterea certă de către inculpat a faptului că fratele său C. R. era proprietarul întregului imobil, dispozitivele celor două sentințe civile fiind unele foarte clare, nelăsând loc la nicio interpretare. Mențiunile din partea introductivă a sentinței civile nr._, dar și faptul că inculpatul în calitate de pârât în acea cauză a avut cuvântul și nu s-a opus admiterii acțiunii civile, infirmă apărările inculpatului că nu ar fi știut de această din urmă acțiune civilă.
S-a mai invocat în concluziile scrise depuse de către inculpat, în fața instanței de apel, faptul că terminologia utilizată în tranzacție – voi achita-, ar dovedi că inculpatul nu a primit prețul. Această apărare este contrazisă de mențiunile din sentința civilă care a luat act de tranzacție. În dispozitivul acesteia de la fila 17, verso dosar urmărire penală, se consemnează următoarele- subsemnatul C. R. declar că azi data semnării prezentei, am primit suma de 60. 000 lei.
Pentru toate aceste considerente, C. constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul C. R. a fost condamnat în primă instanță, inclusiv sub aspectul laturii subiective, fiind nefondată solicitarea acestuia de a se pronunța o soluție de achitare, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teză finală cod procedură penală.
Analiza apelului declarat de către persoana vătămată D. A. Laurenția
Așa cum am arătat, în motivele scrise de apel, dar și cu ocazia dezbaterii orale, această persoană vătămată a arătat că, a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare, crezând că tatăl său este proprietarul imobilului pe care ea îl cumpără. A mai invocat că anularea contractului de vânzare cumpărare este o chestiune care ține de dreptul civil și prin urmare ar trebui soluționată de către o instanță civilă. A arătat că nu s-a considerat niciodată înșelată de către tatăl său la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, atâta vreme cât extrasul CF arăta că inculpatul C. R. este în continuare proprietar al unei cote părți, alături de C. R., cu privire la imobilul situat în B., ..
C. constată că, desființarea contractului de vânzare cumpărare este o consecință firească a săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și participație improprie la fals intelectual de către inculpat, dar și a lipsei de bună credință din partea persoanei vătămate D. A. Laurenția, cea care a cumpărat cota parte din imobil de la tatăl său, inculpatul C. R.. Având în vedere că, în susținerea apelului declarat persoana vătămată D. A. Laurenția a invocat, printre altele și buna credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare, încheiat cu tatăl său, instanța va proceda la analiza acestei apărări, în considerentele ce urmează.
Constatându-se că un înscris este fals, se impune anularea acestuia, pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, instanța având această obligație, așa cum rezultă și din prevederile art.404 alin. 4 lit. g cod procedură penală.
În același sens sunt și dispozițiile art. 256 cod procedură penală, care prevăd că instanța de judecată, în cursul judecății, poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.
În cauză, ca urmare a plângerii penale formulate de către persoana vătămată C. R. s-a solicitat atât tragerea la răspundere penală a inculpatului dar și anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 193/09.11.2011, prin care inculpatul înstrăina fiicei sale, partea vătămată D. A. Laurenția cota parte dintr-un imobil, pe care în anul 1990 o înstrăinase lui C. R..
Raportat la solicitările din plângerea penală și la cele din rechizitoriu ( în sensul anulării contractului de vânzare cumpărare) cadrul procesual, în această speță, nu s-a limitat doar la citarea inculpatului, ci au participat și persoanele vătămate C. R., proprietarul imobilului înstrăinat de către inculpat fiicei sale, cealaltă persoană vătămată D. A. Laurenția.
Prin urmare, instanța penală a fost chemată analizeze atât condițiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului, dar și o altă chestiune subsidiară dar care se află în strânsă legătură cu prima respectiv aceea a anulării, desființării contractului de vânzare cumpărare la care am făcut referire mai sus.
Ar fi contrar dreptului la un proces echitabil ( instituit în prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), ca persoana vătămată se adreseze unei instanțe civile, atâta vreme cât chestiunea juridică a desființării contractului de vânzare cumpărare a fost supusă dezbaterilor instanțelor sesizate cu prezentul rechizitoriu.
Așa cum rezultă din înscrisurile din dosarul de urmărire penală, prin încheierea din data de 15.11.2015, pronunțată de judecătoria B., în dosarul nr._, s-a suspendat judecarea cererii formulate de C. R. în contradictoriu cu pârâții C. R. și D. A. Laurenția, acțiune ce avea ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, ce a fost anulat prin sentința apelată.
Contrar celor afirmate de persona vătămată D. A. Laurenția, C. constată că, aceasta nu a dovedit faptul că ar fi fost un cumpărător de bună credință. Apărarea sa în acest din urmă sens, se bazează pe faptul că inculpatul a prezentat la notar un înscris de carte funciară din care rezulta că este proprietar, și că ulterior și-a întabulat dreptul de proprietate.
Se constată că, dat fiind legăturile de rudenie între inculpat și persoana vătămată ( inculpatul este tatăl acesteia), extrasul de carte funciară nu reprezintă o dovadă suficientă a faptului că această persoană vătămată nu ar fi cunoscut că tatăl său nu mai este proprietarul imobilului pe care ea îl cumpără. Potrivit apărărilor formulate de către această parte vătămată, în apel ( fila 2 din încheierea de dezbateri), persoana vătămată D. A. Laurenția cunoștea faptul că tatăl său nu mai locuiește la adresa din . află imobilul, ci pe străzi, iar apoi și-ar fi găsit prin grija unei fundații un adăpost în localitatea Tărlungeni.
Și această persoană vătămată, la fel ca și inculpatul s-a apărat, invocând faptul că, C. R. nu i-ar fi plătit suma de bani înscrisă în tranzacție inculpatului, însă această împrejurare nu produce efecte cu privire la lipsa calității de proprietar a inculpatului, atâta vreme cât părțile au fost prezente, în fața unui judecător care a luat act de manifestarea lor de voință, prin hotărârea de expedient la care am făcut trimitere mai sus.
Persoana vătămată D. Laurenția arată clar în susținerea motivelor de apel că a cunoscut de existența unor procese civile între inculpatul C. R. și persoana vătămată C. R., dar i-a dat crezare tatălui său în sensul că nu ar fi primit suma de bani de la C. R., deoarece tatăl său locuia pe străzi.
Aceste împrejurări relatate în apărare de către persoana vătămată D. A. Laurenția nu fac altceva decât să dovedească faptul că aceasta nu a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare. Prin urmare, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul193/09.11.2011, este unul fals, nu corespunde realității juridice ce se desprinde din cele două sentințe civile ( cea prin care s-a luat act de tranzacția dintre frații C., cea prin care s-a admis acțiunea civilă privind întabularea dreptului de proprietate a persoanei vătămate C. R.), iar absența calității de proprietar a vânzătorului C. R., inculpat în această cauză, nu era străină celor două părți contractante. Desființarea înscrisurilor falsificate, așa cum este și cazul contractului de vânzare cumpărare din speță, care cuprinde aspecte nereale, precum calitatea de proprietar a inculpatului, este o operațiune juridică firească pe care trebuie să o realizeze instanța penală, cu atât mai mult cu cât în speță, actul este încheiat de către inculpat cu fiica sa, despre care actele dosarului nu dovedesc că ar fi fost de bună credință la încheierea contractului.
O altă dovadă în sprijinul constatării făcute de către instanța de apel, în sensul că persoana vătămată D. A. Laurenția nu a fost o persoană de bună credință și că se impune anularea contractului de vânzare cumpărare este dat de faptul că la data de 13.01.2012, la scurt timp, după încheierea contractului de vânzare cumpărare, persoana vătămată l-a notificat pe C. R., iar în cuprinsul acestei notificări, face referiri concrete la partajarea în natură a imobilului conform dezmembrării efectuate prin expertiza din 1989, potrivit înțelegerii intervenite între C. R. și C. R.. Acest aspect denotă cunoașterea de către persoana vătămată D. A. Laurenția a proceselor avute în anii 1989- 1990 dintre cei doi frați ( tatăl său și unchiul său).
Mai mult și prețul menționat în contractul de vânzare cumpărare încheiat între tată și fiică nu este unul serios, ci disproporționat, dacă avem în vedere raportul de expertiză tehnică de evaluare a imobilului nr._ din anul 2013 aflat la filele 112 și următoarele dosar fond, în care se arată că întregul imobil teren plus construcție este evaluat la suma de 287 000 euro. Într-adevăr D. A. Laurenția a cumpărat doar o cotă de 1/2 din acest imobil, de la tatăl său, dar cu toate acestea prețul menționat în contractul de vânzare cumpărare de la fila 45 dosar urmărire penală, de 15 000 euro este disproporționat.
Toate aceste aspecte enumerate mai sus, coroborate între ele dovedesc că persoana vătămată D. A. Laurenția nu este un cumpărător de bună credință. Adăugând la acestea împrejurarea că, tatăl său inculpatul C. R. este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și participație improprie la fals intelectual în legătură cu respectivul contract de vânzare cumpărare, deoarece știa că nu are calitate de proprietar, C. constată că, se impunea anularea respectivului contract, așa cum a dispus în mod legal și temeinic prima instanță.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 421 alin. 1, pct. 1 lit. b cod procedură penală, va respinge apelurile declarate de către inculpatul C. R. și persoana vătămată D. A. Laurenția împotriva sentinței penale nr. 2827 din data de 02.12.2014 a Judecătorie B., pe care o va menține.
Va respinge cererea formulată de către persoana vătămată D. A. Laurenția, privind acordarea cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul apărătorului ales.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga apelanții să plătească fiecare suma de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de către inculpatul C. R. și persoana vătămată D. A. Laurenția împotriva sentinței penale nr. 2827 din data de 02.12.2014 a Judecătorie B., pe care o menține.
Respinge cererea formulată de către persoana vătămată D. A. Laurenția, privind acordarea cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul apărătorului ales.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelanții să plătească fiecare suma de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. D. R. C. D.
GREFIER,
C. G.
Red.M.D./01.07.2015
Dact.C.Gh./01.07.2015
2 ex.
Jud fond./L. B.
| ← Coruperea sexuală a minorilor. Art.221 NCP. Decizia nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 457/2015.... → |
|---|
