Coruperea sexuală a minorilor. Art.221 NCP. Decizia nr. 471/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 471/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-06-2015

ROMÂNIA

C. DE A. B.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 471/Ap DOSAR NR._

Ședința nepublică din data de 19 iunie 2015

Instanța constituită din:

- Completul de judecată A3

- Președinte - N. Țînț - judecător

- Judecător- A. D.

- Grefier- O. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – C. A. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul SCÂRNECI A. împotriva sentinței penale nr. 571 din 02 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința nepublică din data de 11 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 19 iunie 2015, când,

C U RT E A,

Constată că, prin sentința penală nr. 571/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul SCÂRNECI A., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia prin rechizitoriul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., din patru infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, prevăzute de art. 221 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal (persoane vătămate Calița P.-M., L. A., L. E.-B., K. A.), o infracțiune de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. 3 Cod penal (persoană vătămată S. F.) și o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în patru infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, prevăzute de art. 221 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal (persoane vătămate Calița P.-M., L. A., L. E.-B., K. A.), o infracțiune de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. 4 Cod penal (persoană vătămată S. F.) și o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, Judecătoria B. l-a condamnat pe inculpatul SCÂRNECI A., fiul lui T. și M., născut la data de 24.09.1987 în municipiul B., județul B., domiciliat în municipiul B., ., ., județul B., posesor al C.I. . nr._, C.N.P._, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal, în dauna persoanei vătămate Calița P.-M..

În baza art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, același inculpat a fost condamnat la trei pedepse a câte 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, prevăzute de art. 221 alin. 1 Cod penal, în dauna persoanelor vătămate L. A., L. E. B. și K. A..

În baza art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, inculpatul Scârneci A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. 3 Cod penal, în dauna persoanei vătămate S. F..

În baza art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 2, 10 Cod procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 Cod penal.

S-a constatat existența concursului formal de infracțiuni prevăzut de art. 38 alin. 2 Cod penal între faptele de corupere sexuală a minorilor, prevăzute de art. 221 alin. 1 Cod penal, comise în dauna persoanelor vătămate K. A., L. E. B., L. A., între fapta de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. 3 Cod penal, comisă în dauna persoanei vătămate S. F. și fapta de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 Cod penal, precum și a concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal, între toate faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, inculpatului Scârneci A. i-a fost aplicată pedeapsa mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv, un spor de 1 an și 7 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 2 ani și 11 luni închisoare.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, din pedeapsa rezultantă, de 2 ani și 11 luni închisoare, a fost scăzută durata reținerii din data de 21.11.2014, orele 17,05, până la data de 22.11.2014, orele 17,05, precum și timpul arestării preventive, începând cu data de 25.11.2014 până la zi.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 119 din data de 25.11.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. în dosar nr._/197/2014.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul Scârneci A. în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 3, 4, 5 și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1349 alin. 1, 2, art. 1357, art. 1381 Cod civil, au fost admise acțiunile civile exercitate de persoanele vătămate L. A., L. E. B., K. A. și S. F., prin apărători, iar inculpatul a fost obligat să plătească câte 10.000 lei fiecăreia cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

S-a luat act că persoana vătămată Calița P.-M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Judecătoria B. a dispus, în baza art. 274 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale și al judecății să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B., acestea rămânând în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în data de 28.06.2014, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în scara blocului din municipiul B., ., nr. 21, județul B., inculpatul s-a descheiat la pantaloni și și-a scos penisul atingându-se în această zonă cu mâna persoanei vătămate Calița P.-M., în vârstă de 6 ani.

În data de 20.08.2014, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în liftul scării B a imobilului nr. 5 de pe ., inculpatul s-a masturbat în prezența persoanelor vătămate L. A. în vârstă de 9 ani la data săvârșirii faptei, L. E. B. în vârstă de 7 ani la data săvârșirii faptei și K. A. în vârstă de 9 ani la data săvârșirii faptei și a ejaculat pe acestea.

În data de 21.11.2014, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în zona parcului de pe Bulevardul Ș. cel M. din B., inculpatul s-a masturbat în prezența persoanei vătămate S. F. în vârstă de 10 ani și a numitelor S. V. L. de 14 ani și S. L..

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice prin reținerea art. 221 alin. 4 Cod penal, prima instanță a apreciat că nu se impune această schimbare de încadrare juridică întrucât activitatea inculpatului nu a constat în determinarea unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist, ci acesta a comis un act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva persoanelor vătămate și le-a determinat pe acestea să suporte comiterea acestuia prin conducerea de către inculpat a mâinii persoanei vătămate spre penisul acestuia și atingerea penisului inculpatului, contrar voinței persoanei vătămate Calița P.-M., în vârstă de 6 ani la data comiterii faptei, prin masturbarea în prezența persoanelor vătămate L. A. (în vârstă de 9 ani la data săvârșirii faptei), L. E. B. (în vârstă de 7 ani la data săvârșirii faptei) și K. A. (în vârstă de 9 ani la data săvârșirii faptei), într-un spațiu închis precum liftul, care îngrădește libertatea de mișcare, și ejacularea pe persoanele vătămate menționate, precum și prin masturbarea în prezența persoanei vătămate S. F. (în vârstă de 10 ani la data săvârșirii faptei), într-un loc public (în zona parcului de pe Bulevardul Ș. cel M. din B.) și în prezența a trei persoane.

Având în vedere că inculpatul a înțeles ca judecarea cauzei să aibă loc în baza procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii și solicitarea sa a fost admisă, instanța de fond a dat eficiență prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, precum și cauzei de majorare a pedepsei reprezentate de concursul de infracțiuni, în ordinea prevăzută de art. 79 alin. 3 Cod penal.

Analizând criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, prima instanță a apreciat că faptele săvârșite de inculpat sunt de o gravitate ridicată și chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, având în vedere numărul mare de infracțiuni săvârșite de acesta (șase), faptul că în cauză sunt cinci persoane vătămate minore, impactul deosebit pe care îl poate avea săvârșirea unor fapte de acest gen împotriva persoanelor vătămate minore, se impune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea cu executare efectivă.

La stabilirea pedepselor, instanța de fond a invocat și raportul de evaluare întocmit în cauză conform căruia manifestările sale indică înclinație spre exhibiționism (expunerea repetată a organelor sexuale în fața unor persoane străine, în scopul obținerii satisfacției sexuale, expunerea făcându-se prin surprindere, de regulă în fața copiilor sau a persoanelor tinere, persoana fiind cu atât mai puțin satisfăcută cu cât indiferența din partea spectatorilor este mai mare; persoana vrea să șocheze, iar reacția spectatorilor e o confirmare că penisul său este intact).

În privința acțiunilor civile exercitate de apărătorii desemnați din oficiu persoanelor vătămate L. A., L. E. B., K. A. și S. F., s-a arătat că în cursul judecății, avocatul persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile civilmente exercită drepturile persoanei asistate; reținând impactul deosebit pe care îl poate avea asupra dezvoltării psihice a persoanelor vătămate minore săvârșirea faptelor de către inculpat, fiind încălcată libertatea sexuală a acestora la o vârstă fragedă, când nu au ajuns la maturitatea fizică, psihică și sexuală, precum și prevederile art. 1349 alin. 1, 2 cod civil conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane și cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, au fost acordate despăgubirile civile anterior menționate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul Scârneci A., criticând-o sub aspectul modului de individualizare a pedepsei și al cuantumului despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat.

P. concluziile orale ale apărătorului ales, au fost invocate circumstanțele personale favorabile pe care le prezintă inculpatul, astfel cum acestea au fost evidențiate și prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B., care justifică aplicarea unor pedepse spre minimul special, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere, apreciindu-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 Cod penal inclusiv în cazul în care ar fi menținută pedeapsa aplicată de prima instanță.

Cu privire la latura civilă, s-a arătat că inculpatul a fost de acord în fața primei instanțe cu despăgubirile solicitate, însă cuantumul acestora este destul de ridicat prin raportare la suferințele efectiv încercate de persoanele vătămate.

Cu ocazia judecării cauzei în apel, inculpatul nu a mai furnizat noi declarații; la dosarul cauzei au fost depuse, în probațiune, caracterizare emisă pentru inculpat de S.C. Andritax Construct S.R.L. sub nr. 79/06.05.205, cererea administratorului S.C. All Metal Anrax S.R.L. prin care consimte la angajarea inculpatului, adresa nr. 6/09.06.2015 emisă de S.C. Bellecom Vision S.R.L. prin care este exprimată disponibilitatea pentru angajarea inculpatului.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, C. constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt a fost corect stabilită, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond analizându-le și valorificându-le în mod judicios, în aplicarea procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4, art. 375 Cod procedură penală, la care inculpatul a înțeles să apeleze; fără niciun dubiu în cauză rezultă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, faptele constând în aceea că, în data de 28.06.2014, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în scara blocului din municipiul B., ., nr. 21, județul B., s-a descheiat la pantaloni și și-a scos organul sexual, atingându-se în această zonă cu mâna persoanei vătămate Calița P.-M., în vârstă de 6 ani; în data de 20.08.2014, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în liftul scării B a imobilului nr. 5 de pe ., s-a masturbat în prezența persoanelor vătămate L. A. (în vârstă de 9 ani), L. E. B. (în vârstă de 7 ani) și K. A. (în vârstă de 9 ani) și a ejaculat pe acestea; de asemenea, în data de 21.11.2014, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în zona parcului de pe Bulevardul Ș. cel M. din B., s-a masturbat în prezența persoanei vătămate S. F. (în vârstă de 10 ani) și a numitelor S. V. L. (în vârstă de 14 ani) și S. L..

Relativ la modul în care s-a procedat la individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune, se constată că s-a ținut seama de pericolul social al fiecăreia dintre faptele comise, apreciat în mod justificat ca fiind ridicat în raport cu modalitatea de comitere, anterior menționată. Acțiunile inculpatului au fost îndreptate împotriva unor persoane vătămate aflate la o vârstă deosebit de fragedă, iar contactul acestora extrem de timpuriu cu aspecte ale vieții sexuale este de natură să afecteze în mod grav dezvoltarea lor ulterioară.

De asemenea, au fost evaluate și circumstanțele personale ale inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală. Contrar celor susținute de apelant, prima instanță a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepselor și mențiunile cuprinse în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B., considerentele sentinței cuprinzând referiri exprese la acesta.

Relativ la informațiile furnizate de consilierul de probațiune, C. reține că pot servi în procesul de individualizare, instanța de judecată nefiind însă obligată să aleagă modalitatea de executare sugerată în cuprinsul referatului. Atât stabilirea cuantumului pedepsei, cât și a modalității de executare, se realizează prin evaluarea tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv, prin constatarea îndeplinirii tuturor condițiilor cumulative necesare pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Or, în speță, fiecare pedeapsă stabilită de judecătorul cauzei este menită să asigure atât constrângerea, cât și reeducarea inculpatului; pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare este consecința aplicării regulilor tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal.

Totodată, deși sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante și al lipsei antecedentelor penale sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 alin. 1 lit. a, b Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu poate fi dispusă întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută la lit. d a textului de lege anterior menționat.

În acest sens, menționăm că, exceptând împrejurarea că a recunoscut comiterea faptelor, optând pentru procedura de judecată simplificată, inculpatul nu a depus niciun efort pentru a diminua consecințele faptelor sale, nici sub aspectul reparării prejudiciului moral produs persoanelor vătămate și nici în privința măsurilor menite să reducă riscul de a comite alte fapte penale de același gen în viitor, identificate de consilierul de probațiune.

În privința cuantumului despăgubirilor civile acordate de prima instanță cu titlu de daune morale, criticile apelantului sunt neîntemeiate; modalitatea de comitere a faptei în raport cu fiecare persoană vătămată, vârsta fragedă a acestora, precum și consecințele pe care infracțiunile săvârșite de inculpat le pot produce asupra dezvoltării ulterioare a victimelor minore, sunt împrejurări care demonstrează justețea concluziei Judecătoriei B. privind existența unui prejudiciu moral pentru a cărui compensare se impune acordarea de despăgubiri pecuniare, cuantumul determinat fiind de natură să asigure o reparare echitabilă a acestuia.

Așa fiind, constatând că nu este incident niciun motiv de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, C. va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Scârneci A. împotriva sentinței penale nr. 571/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._, pe care o va menține.

Având în vedere faptul că inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv, în baza art. 422 Cod procedură penală, din durata pedepsei va fi dedus în continuare timpul arestării preventive a inculpatului Scârneci A. începând din data de 02.04.2015 și până în prezent.

În baza art. 272 Cod procedură penală și având totodată în vedere dispozițiile art. 93 alin. 4 Cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu asigurați intimatelor părți civile minore, în sumă totală de 750 lei (câte 150 lei fiecărui avocat), se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției, se vor plăti Baroului B., urmând a fi incluse în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul SCÂRNECI A. împotriva sentinței penale nr. 571/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._, pe care o menține.

Deduce în continuare, din durata pedepsei, timpul arestării preventive a inculpatului Scârneci A. începând din data de 02.04.2015 și până în prezent.

Onorariile avocaților din oficiu asigurați intimatelor părți civile minore, în sumă totală de 750 lei (câte 150 lei fiecărui avocat), se suportă din fondurile Ministerului de Justiție, se plătesc Baroului B. și se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă apelantul inculpat să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. Țînț A. D.

GREFIER

O. S.

Red. N.Ț./23.06.2015

Dact. O.S./24.06.2015

2 exemplare

Jud. fond: P. R. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Coruperea sexuală a minorilor. Art.221 NCP. Decizia nr. 471/2015. Curtea de Apel BRAŞOV