Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 19/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Comentarii

0

Decizia nr. 19/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-02-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 19/AP Dosar nr._

Ședința publică din data de 12 februarie 2013

Instanța constituită din:

Completul de judecată CAM4:

PREȘEDINTE: A. M. - judecător

JUDECĂTOR: S. F.

Grefier: D. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror D. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B. și inculpații A. A. C. și A. P. R. împotriva sentinței penale nr. 46/S din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 12 februarie 2013.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

P. sentința penală nr. 46/22 octombrie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. s-a dispus:

În baza art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. A. C. din infracțiunile de „trafic de minori”, prevăzută de art.13 al.1 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (3 acte materiale), „șantaj”, prevăzută de art.194 al.1 Cod penal și „proxenetism”, prevăzută de art.329 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, în infracțiunile de „trafic de minori”, prevăzută de art.13 al.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale) și art.37 lit. a Cod penal, „șantaj”, prevăzută de art. 194 al.1 Cod penal și „proxenetism”, prevăzută de art.329 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 (3 acte materiale) și art. 37 lit. a și art.33 lit. a Cod penal, condamnarea inculpatului A. A. C. la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal (dreptul de a fi ales în autorități publice sau funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; drepturile părintești; dreptul de a fi tutore sau curator) pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori”.

În baza art. 329 al. 1, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „proxenetism” și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal.

În baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art.10 al.1 lit. d Cod procedură penală achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 al.1 Cod penal.

În baza art.86 ind.5 Cod penal raportat la art.85 Cod penal a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. A. C. prin sentința penală nr. 2533/16.12.2011 a Judecătoriei B., definitivă la data de 03.01.2012, prin nerecurare, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”, prevăzută de art. 211 al.1, al. 2 lit. c Cod penal.

În temeiul art.33 lit. a, art.34 lit. b și art.35 al.1 Cod penal, a contopit pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. A. C. prin sentința penală nr. 2533/16.12.2011 a Judecătoriei B. cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de „proxenetism”, rezultând o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei

În baza art. 39 Cod penal a contopit pedeapsa rezultantă de mai sus, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare, cu pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori”, în final, inculpatul A. A. C. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 (șase) ani închisoare.

În baza art. 35 al.3 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală, se va executa pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal.

În baza art.71 Cod penal a interzis inculpatului A. A. C. exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a, b,d, e Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 Cod penal din durata pedepsei închisorii aplicare inculpatului A. A. C. scăzut durata reținerii din cauza care a făcut obiectul dosarului nr._/197/2011 al Judecătoriei B., respectiv 13.09.2010 și durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, de la 17.01.2012 la zi.

În baza art. 350 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului A. A. C..

II. În temeiul art. 329 al.1, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal, condamnarea inculpatului A. P.-R. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal (dreptul de a fi ales în autorități publice sau funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator) pentru săvârșirea infracțiunii de „proxenetism”.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului A. P. R. prin sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 270/R/18.07.2012 a Tribunalului B. și a repus în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.869/27.04.2012 a Judecătoriei B. pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 180 al. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b, art.73 lit. b raportat la art.76 lit. e Cod penal;

- pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1626/11.08.2010 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 706/29.09.2011 a Curții de Apel B. pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b, al. 2 ind.1 lit. a, b, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal.

În temeiul art. 39 al. 1 Cod penal a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, respectiv 3 ani închisoare, cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1626/11.08.2010 a Judecătoriei B., definitivă la 29.09.2011, urmând a se executa pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care se alătură pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 2 ani, conform celor de mai sus.

În baza art. 34, 35 Cod penal a contopit pedeapsa astfel rezultată cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B., inculpatul A. P. R. urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 (opt) ani închisoare, la care se alătură pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal (dreptul de a fi ales în autorități publice sau funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator).

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului A. A. C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 Cod penal, din pedeapsa aplicată a scăzut durata reținerii și arestării preventive din dosarul penal nr._ al Judecătoriei B., respectiv de la 23.12.2009 și până la 14.05.2010, inclusiv, precum și pedeapsa executată începând cu data de 04.10.2011 la zi, conform dispozițiilor sentinței penale nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B..

A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

A dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B. și emiterea unui nou mandat de executare, potrivit dispozițiilor prezentei.

III. În temeiul art. 328 Cod penal condamnarea inculpatei T. A. C. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „prostituție”.

În baza art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 al. 1 Cod penal.

A pus în vedere inculpatei că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o hotărâre definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

IV.În temeiul art. 346 al. 1 și art. 14 al. 5, art. 15 și art. 17 Cod procedură penală, a admis acțiunea civilă formulată de către Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. M. pentru partea vătămată minoră C. M. C. și, în consecință, a obligat inculpatul A. A. C. la plata către partea civilă C. M. C., asistată de ocrotitor legal stabilit potrivit legii, suma de 4000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 346 al. 2, cu aplicarea dispozițiilor art. 14 al. 3 lit. b, art. 15 și art. 17 Cod procedură penală, a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă minoră C. A. T., asistată de ocrotitori legali, C. C. și C. A. M. și, în consecință, a obligat inculpatul A. A. C. la plata către partea civilă C. A. T., asistată de ocrotitori legali, a sumei de 820 lei cu titlu de daune materiale.

A respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă C. A. T..

V. În baza art. 19 al. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 al.1 lit. e C.p. a dispus confiscarea specială, în folosul statului, de la inculpatul A. A. C. a sumei de_ lei.

În baza art. 329 al. 4 C.p. și art. 118 al. 1 lit. e C.p. a dispus confiscarea specială, în folosul statului, de la inculpatul A. P. R. a sumei de 2830 lei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:

I. 1.1. Inculpatul A. A.-C. a cunoscut-o pe partea vătămată R. N. N. în luna iunie 2011, angajându-se, după un scurt interval de timp, într-o relație intimă cu aceasta. Profitând de situația vulnerabilă a părții vătămate, ca urmare a situației personale și medicale a acesteia, precum și de faptul că partea vătămată s-a îndrăgostit de el, inculpatul a determinat partea vătămată să practice prostituția în folosul său, organizând și supraveghind această activitate desfășurată de partea vătămată și trăgând foloase materiale de pe urma acesteia.

Aceste elemente de fapt rezultă din declarația părții vătămate date în cursul urmăririi penale (d.u.p., f.37,38), partea vătămată arătând că, pentru a o convinge, inculpatul i-a spus că trebuie să-l ajute material pe fratele său, coinculpatul A. P. R., care se afla la acel moment în penitenciar, motiv pentru care inculpatul A. A. C. i-a cerut să se prostitueze și, deși partea vătămată s-a opus la început, aceasta a cedat ca urmare a sentimentelor nutrite pentru inculpat. Ulterior, inculpatul a condus-o la Gara B. și i-a explicat părții vătămate cum să-și racoleze clienții, fixându-i și tarifele, continuând să meargă cu partea vătămată și să o supravegheze, trăgând foloase materiale de pe urma activității părții vătămate. Activitatea infracțională a încetat după aproximativ o lună ca urmare a legitimării părții vătămate de organele de poliție, precum și ca urmare a faptului că inculpatul a intrat într-o altă relație.

Împrejurarea că partea vătămată R. N. N. a declarat că nu are nicio pretenție de la inculpat și că s-a prostituat în folosul inculpatului A. A. C. întrucât era îndrăgostită de acesta nu are nicio relevanță din punct de vedere al existenței faptei incriminate de prevederile art. 13 al. 1 din Legea nr.678/2001, care s-a consumat integral încă de la momentul recrutării părții vătămate pentru practicarea prostituției. În forma tip de la al. 1, legea nu impune pentru existența infracțiunii reținerea unor elemente de constrângere în sens fizic a părții vătămate de către inculpat.

Modalitatea mai insidioasă în care a acționat inculpatul, în raport cu toate cele trei părți vătămate, prin specularea sentimentelor pe care acestea le nutreau față de inculpat, nu este de natură să conducă la exonerarea de răspundere a acestuia. Relevante pentru existența elementului de exploatare a părții vătămate sunt, în schimb, situația vulnerabilă a acesteia, cauzată atât de vârstă, cât și de situația personală și medicală a părții vătămate (a se vedea și scrisoarea medicală aflată la f.42 d.u.p. și declarațiile mamei părții vătămate, audiată în calitate de martor) și însușirea de către inculpat (cel puțin în parte) a sumelor realizate de aceasta prin prostituție.

Declarația părții vătămate R. se coroborează cu declarațiile părții vătămate C. A.-T., care arată în declarația dată în faza de urmărire penală (f. 55-56) că a fost de față la una dintre primele întâlniri ale inculpatului cu partea vătămată R., inculpatul spunându-i de la început părții vătămate C. că „vrea să o facă de bani”, iar ulterior aceasta i-a vândut inculpatului un telefon care urma să fie plătit de inculpat tocmai din banii obținuți de partea vătămată R. prin practicarea prostituției. Totodată, rezultă că inculpatul cunoștea că la acea dată partea vătămată R. era minoră și că inculpatul „profita de faptul că N. era îndrăgostită de el și o scotea în parcarea din spatele Gării CFR B., unde aceasta practica prostituția”. În fața instanței (vol. I, f. 207-209), partea vătămată C. arată din nou că partea vătămată R., cu care a fost de altfel colegă, se prostitua și, iubindu-l pe inculpat era în stare de orice pentru el, dar susține că nu l-a auzit pe inculpat cerându-i vreodată să se prostitueze sau obligând-o la aceasta, aspecte care reprezintă percepțiile și interpretările personale ale părții vătămate C. și care trebuie analizate în lumina declarației anterioare a acesteia, dată la un moment mult mai apropiat în timp de cel al comiterii faptei.

De asemenea, elemente din declarația dată de inculpat la urmărire penală (f. 23, 24 d.u.p.) se coroborează cu versiunea expusă de partea vătămată, inculpatul recunoscând relația avută cu partea vătămată R., deși susține că aceasta nu a avut caracter intim, precum și faptul că a însoțit-o în zona Gării B., dar nu ca partea vătămată să se prostitueze și că a primit bani de la partea vătămată, însă aceștia ar fi provenit din pensia bunicului. Aspectele susținute în apărare de inculpat nu se coroborează însă cu celelalte mijloace de probă și vor fi înlăturate în raport cu prevederile art.69 Cod procedură penală.

Astfel, din declarațiile martorei R. D. E. (f. 64 d.u.p.), mama părții vătămate în discuție, rezultă că aceasta i-a atras atenția inculpatului asupra stării de minorat a victimei și că, ulterior, a aflat de la aceasta că s-a prostituat iar banii obținuți i-a dat în totalitate inculpatului, făcând acest lucru ca urmare a faptului că a fost convinsă de inculpat, având nevoie de bani pentru fratele său. Totodată, martora a aflat că organele de poliție i-au identificat și legitimat pe partea vătămată și pe inculpat în zona Gării B., unde partea vătămată își racola clienții și că s-a prostituat pentru inculpat din milă și din dragoste (vol. II, f. 84), acesta spunându-i ce tarife să ceară și unde să stea pentru a aborda clienții. De asemenea, martorul A. L., tatăl inculpatului, confirmă că partea vătămată R. a dormit cu inculpatul la locuința martorului (f. 82 d.u.p.), iar partea vătămată C. a declarat că inculpatul i-a spus că N. a fost prietena lui, fiind astfel infirmate susținerile inculpatului privind caracterul relației dintre acesta și partea vătămată.

Convorbirile tip chat și messenger depuse de inculpat la dosarul de urmărire penală (f. 84 și urm. d.u.p.) nu au relevanța pe care le-o acordă apărarea, fiind evident, din toate mijloacele de probă analizate, atașamentul, manifestat de partea vătămată R. față de inculpat, problema care se pune în speță fiind dacă inculpatul a profitat de această situație recrutând partea vătămată pentru a practica prostituția și exploatând-o prin practicarea prostituției, aspecte care rezultă din probatoriul de mai sus.

1.2. În cursul lunii august 2011, inculpatul A. A. C. a cunoscut-o pe partea vătămată minoră C. M. C., căreia i-a propus inițial să locuiască împreună la domiciliul tatălui său însă, în urma refuzului părții vătămate, cei doi s-au cazat în perioada 24.08._11 la Hotelul C.. Profitând, ca și în cazul precedent, de sentimentele nutrite pentru el de către partea vătămată, inculpatul a determinat-o pe aceasta să practice prostituția în folosul ambilor, în principal în zona Restaurantului T. din B., perioadă în care inculpatul o supraveghea pe partea vătămată, îi asigura protecția și trăgea foloase materiale de pe urma părții vătămate. Pentru o perioadă partea vătămată a ieșit de sub controlul inculpatului, ca urmare a implicării acestuia într-o altă relație însă, ulterior, a locuit din nou împreună cu inculpatul la domiciliul său, continuând să se prostitueze, cei doi împărțind câștigurile, estimându-se că, în total, aceasta s-a prostituat în folosul inculpatului aproximativ 4 luni, în perioada august 2011-ianuarie 2012, inculpatul dobândind aproximativ suma de 18.000 lei.

Situația de mai sus rezultă din declarația părții vătămate C. M. C., dată la urmărire penală (f. 46 d.u.p.), partea vătămată arătând că inculpatul i-a propus să practice prostituția pentru a face rost de bani, deși îi spusese anterior că este minoră, obținând sume de bani pe care îi cheltuia împreună cu inculpatul. După aproximativ o lună, partea vătămată s-a despărțit de inculpat, bănuind că acesta are o relație cu inculpata T., însă, după o perioadă, inculpatul i-a cerut să se împace, întrucât auzise că este însărcinată și partea vătămată i-a spus că acest copil este al lui. Ca urmare, partea vătămată C. s-a mutat la inculpat acasă, pe . continuare prostituția în zona T., în folosul inculpatului A. A. C. și în folos propriu.

Împrejurarea că, ulterior, până în prezent, partea vătămată nu impută inculpatului faptele săvârșite de acesta, inclusiv din adresele Agenției de protecție a victimelor traficului de persoane rezultând că partea vătămată manifestă în continuare un înalt grad de dependență emoțională față de inculpat, nu au nicio relevanță sub aspectul existenței faptei penale, astfel cum se susține de către apărare, dimpotrivă, aceste aspecte demonstrând pericolul prezentat de modalitatea insidioasă în care a acționat inculpatul, profitând de vulnerabilitatea victimei, cauzată de vârstă, gradul de experiență și de educație, situația familială etc.

În unica declarație dată în cursul procesului, la urmărire penală, inculpatul a recunoscut relația intimă pe care a avut-o cu partea vătămată C. până la momentul reținerii sale, faptul că știa că aceasta este minoră, precum și că a locuit cu aceasta la Hotelul C., pe . pe . A. A. C. a recunoscut că partea vătămată se prostitua și că primea bani seara de la aceasta pentru hrană și jocuri electronice, apreciind că el cheltuia cam jumătate dintre banii obținuți de partea vătămată. De asemenea, inculpatul a recunoscut că o însoțea pe partea vătămată C. în zonele de unde își racola clienții, pentru a „preîntâmpina situațiile în care ar fi putut fi ridicată cu forța de clienți”.

P. urmare, rezultă cu claritate că inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să practice prostituția și în folosul său, i-a asigurat protecție și a supravegheat-o, exploatând faptul că partea vătămată era îndrăgostită de el, deși știa că aceasta este minoră și se află într-o situația vulnerabilă (în acest sens a se vedea raportul psihologic și ancheta socială f.50-53 d.u.p.), inculpatul cunoscând și problemele medicale ale acesteia, astfel cum rezultă din propria declarație.

Și inculpata T. A. C. relatează în declarația dată la urmărire penală (f. 32 d.u.p.) că partea vătămată C. se prostitua în folosul inculpatului, că aceștia au locuit împreună și chiar că partea vătămată era uneori bătută de inculpat din cauza banilor, precum și că inculpatul A. A. C. o supraveghea pe partea vătămată dintr-o benzinărie aflată vizavi de Restaurantul T..

Situația de fapt expusă este coroborată și cu elemente din declarațiile martorilor R. A.-P. (f. 65 d.u.p., vol. II, f.43) și L. T. (f. 66, d.u.p., vol. II, f. 45), ambii recepționeri la Hotelul C., U. I. (f. 72 d.u.p., vol. II, f. 270) și H. D. (f. 73 d.u.p., vol. II, f. 276), lucrători la stația Rompetrol aflată de vizavi de locul unde se prostitua partea vătămată, în incinta căreia stătea inculpatul pentru a o supraveghea și a o proteja pe aceasta, M. C. (f. 67, d.u.p.), martora practicând la rândul său prostituția și văzându-l pe inculpat cu partea vătămată C. în zona în care aceasta își racola clienții, M. M. (f. 69, d.u.p., vol. II f. 321), care arată că a aflat că C. este „fata lui A.”, că acesta din urmă o însoțea pe partea vătămată la Restaurantul T. și o supraveghea și că inculpatul s-a supărat și a făcut scandal într-o seară când martora a făcut mai mulți bani decât partea vătămată din prostituție. Martorul A. L. l-a văzut la rândul său pe inculpat cu partea vătămată C. la domiciliul său și confirmă faptul că inculpatul A. A. C. știa că aceasta este minoră.

Se impune precizarea că unii dintre martorii sus-indicați și-au nuanțat declarațiile inițiale în fața instanței, martora M. M. arătând chiar că ar fi fost amenințată la poliție pentru a declara că inculpatul o supraveghea pe partea vătămată C..

Tribunalul a avut în vedere însă că situația de fapt relatată de un martor este cu atât mai denaturată cu cât se scurge un interval mai mare de timp de la data faptelor respective, primele declarații fiind în mod logic cele mai amănunțite și precise; pe de altă parte, simplele susțineri ale unui martor că declarațiile sale au fost influențate pot fi avute în vedere numai dacă sunt susținute prin elemente obiective, ceea ce nu este cazul în speță (martora M. arătând că nu a formulat nici măcar o sesizare în raport cu cele despre care susține că s-ar fi întâmplat).

Pe de altă, parte, mai mulți dintre martorii indicați au arătat în fața instanței că inculpatul și partea vătămată păreau a avea o relație de prietenie, element care nu exclude însă exploatarea părții vătămate de către inculpat, acesta profitând tocmai de sentimentele nutrite pentru el de către partea vătămată.

De asemenea, martorul A. I. (f. 71 d.u.p.), persoană la care inculpatul A. A. C. și partea vătămată au locuit cu chirie, relatează că inculpatul o bătea pe partea vătămată C., instanța urmând însă să aprecieze cu rezervă declarația acestui martor, dată fiind vârsta înaintată și starea de sănătate constatate la momentul audierii în instanță.

Însă declarația martorei Săulea V. A. nu poate fi avută în vedere în aprecierea circumstanțelor în care a fost consemnată prima declarație a martorului A., din circumstanțele concrete relatate de martoră rezultând că aceasta se raportează de fapt la o perioadă ulterioară în timp, când s-au executat mandatele de aducere pentru chemarea martorului în instanță; de altfel, în fața instanței, martorul A. și-a menținut declarația anterioară, iar inculpatul A. A. C. însuși a recunoscut la urmărirea penală că a lovit-o în mai multe ocazii pe partea vătămată C. ca urmare a unor certuri în relație.

În schimb, elementele de fapt reținute mai sus sunt întărite și prin procesele verbale de investigații întocmite de organele de cercetare penală (f. 89-92 d.u.p.).

Aspecte relevante privind modul de operare al inculpatului și împrejurarea că acesta era implicat direct, organiza și supraveghea activitatea de prostituție a acestei părți vătămate sunt evidențiate și prin procesele-verbale de redare rezumativă a convorbirilor telefonice ale inculpatului, interceptate în condițiile legii. Spre exemplu, în convorbiri din seara zilei de 07.12.2011, aflând că partea vătămată C. a fost ridicată de poliție, inculpatul se pregătește să se ducă după ea, exprimându-se față de cunoscuți în sensul că „i-a luat-o garda pe asta” (f. 134 d.u.p.), la data de 09.02.2011, ora 20.01, inculpatul îi spune părții vătămate că o vede (în timp ce aceasta își racola clienții) și să meargă, că i-a venit o mașină; la data de 13.12.2011, ora 19.44, inculpatul o întreabă pe partea vătămată ce vroia persoana din dubă, iar aceasta îi spune că vroia cu 30; la data de 13.12.2011, ora 19.19, partea vătămată îi reproșează inculpatului că i-a zis să se ducă cu „ăla”, deși acesta era cu o femeie în mașină; la data de 16.12.2011, ora 21.44, partea vătămată îl anunță pe inculpat că va sta mai mult, pentru că „băieții mai vor o tură”, iar inculpatul îi spune că va veni cu un taxi să ia banii; la aceeași dată inculpatul îi spune părții vătămate că nu mai are de unde să mai ia o fată, astfel cum îi ceruse un client; într-o discuție din data de 25.12.2011, ora 19.26, cu fratele său, coinculpatul A. P. R., acesta din urmă îi reproșează inculpatului A. A.-C. că de ce nu mai are bani, pe ce lucrează femeia lui, la care A. A. îi răspunde că aceasta nu a mai ieșit la treabă de 4 zile, pentru că este bolnavă; la data de 05.01.2012, ora 19.39, inculpatul îi cere părții vătămate C. să-și coboare „tarifele” la 400 oral, respectiv 600 normal, ca celelalte fete să nu mai facă bani, iar dacă acestea comentează să le trimită să vorbească cu el etc.; de asemenea, în mai multe conversații partea vătămată îi raportează inculpatului sumele de bani primite de la diverși clienți, acesta exprimându-și acordul în privința cuantumului acestora.

1.3. În cursul lunii martie 2011, inculpatul A. A.-C. a cunoscut-o pe partea vătămată minoră C. A.-T., cu care a dezvoltat o relație apropiată, la început de natură amicală. În luna iunie sau iulie 2011, inculpatul i-a propus și acestei părți vătămate, invocând tot lipsa banilor, să se prostitueze în folosul său, însă s-a lovit de refuzul acesteia, întrucât partea vătămată nu întreținuse până la acea dată relații sexuale.

Sub aspectele de mai sus, tribunalul a reținut declarațiile părții vătămate C., date atât în faza de urmărire penală (f. 55 d.u.p.), cât și în fața instanței.

Astfel partea vătămată a relatat că, după ce partea vătămată R. nu s-a mai prostituat pentru inculpat, acesta i-a solicitat părții vătămate C. să practice prostituția în folosul său în B.. Fiind refuzat de partea vătămată, aceasta justificându-se prin faptul că este virgină, inculpatul a insistat, spunându-i că se poate prostitua și în alte modalități și, primind încă odată refuzul părții vătămate, s-a enervat spunându-i acesteia că dacă nu dorește să se prostitueze pentru el, atunci să nu-l mai caute.

În declarația dată în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că o cunoaște pe partea vătămată, dar a susținut că nu i-a cerut acesteia să se prostitueze pentru el. Mai mult, inculpatul a susținut că partea vătămată se îndrăgostise de el și a încercat chiar să se sinucidă, însă nu a avut cu aceasta o relație de natură sexuală. Cu toate acestea, inculpatul confirmă că partea vătămată i-a spus că are numai 15 ani și nu mai întreținuse relații sexuale, făcând așadar referire chiar la episodul relatat de partea vătămată. De asemenea, inculpatul relatează în propria declarație cum s-a angajat în scris față de părinții părții vătămate să aibă el în continuare grijă de ea, ceea ce excede în mod evident unei simple relații de amiciție. Declarațiile părții vătămate se coroborează de altfel cu declarațiile martorului C. C., tatăl acesteia, căreia partea vătămată i-a relatat că dacă nu i-ar fi dat inculpatului periodic mici sume de bani acesta ar fi „dus-o la produs”, precum și cu declarația martorului A. L., care confirmă că inculpatul o cunoștea și avea o relație suficient de apropiată cu partea vătămată pentru a o invita la domiciliul său.

De altfel, partea vătămată C. a relatat aspecte care se coroborează cu cele ale celorlalte părți vătămate din cauză, astfel cum s-a arătat și mai sus, astfel că spusele acesteia sunt plauzibile și conforme modului de operare al inculpatului, respectiv de a obține atașamentul și afecțiunea unor persoane minore, aflate așadar într-o poziție de vulnerabilitate și de inferioritate față de inculpat, pentru ca apoi, invocând lipsurile materiale, să le solicite acestora să se prostitueze pentru el.

Fără a mai reitera pe larg argumentele expuse anterior, în analizarea situația părții vătămate R., tribunalul a subliniat că extrasele de pe messenger și chat depuse de inculpat la dosarul de urmărire penală, chiar de-ar fi reale (deși partea vătămată R. nu a putut fi ascultată asupra acestor aspecte, iar partea vătămată C. a infirmat că o parte a acestora i-ar aparține) nu fac decât să vină în sprijinul concluziei de mai sus, iar nu să atragă exonerarea inculpatului, el corespunzând cu exactitate modului de operare al inculpatului, astfel cum a fost descris anterior.

În drept, faptele reținute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost descrise pe larg mai sus se circumscriu, fiecare în parte, infracțiunii de „trafic de minori”, prevăzută de art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, în formă consumată, în ceea ce privește părțile vătămate C. și R., în timp ce în privința părții vătămate C., fapta a rămas în stadiul tentativei (art. 15 al. 1 raportat la art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 20 Cod penal).

Cu toate acestea, față de modalitatea de operare comună, scopul comun urmărit de inculpat, succesiunea și întinderea în timp a faptelor, tribunalul a constatat că aceste fapte au fost săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, îmbrăcând așadar forma unei infracțiuni unice, în formă continuată, cu 3 acte materiale, fiind irelevant că unul dintre aceste acte materiale a rămas în forma tentativei.

P. urmare, s-a constatat că faptele inculpatului A. A. C., de a le determina să practice prostituția în folosul său și de a le exploata în acest fel pe părțile vătămate R. N. N. și C. M. C. și de a încerca să determine practicarea prostituției în folosul său de către partea vătămată C. A. T., toate cele trei părți vătămate fiind minore la data săvârșirii faptelor, starea de minorat fiind cunoscută inculpatului, care a avut o relație apropiată cu fiecare dintre victime și a profitat de situația vulnerabilă a acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de minori” în formă continuată, prevăzută de art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale), atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, din circumstanțele reale ale faptelor, descrise mai sus, rezultând că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe.

Totodată, s-a constatat că momentul epuizării infracțiunii continuate de mai sus se situează în timp după data de 03.01.2012, când a rămas definitivă, prin nerecurare, sentința penală nr. 2533/16.12.2011 a Judecătoriei B., prin care inculpatul A. A. C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie – împrejurare care rezultă din declarația inculpatului la urmărire penală și interceptările telefonice, din care rezultă că traficarea părții vătămate C. a continuat și după această dată, fiind practic întreruptă la momentul reținerii inculpatului în prezenta cauză.

Față de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că se impune reținerea în încadrarea juridică a infracțiunii de „trafic de minori” săvârșită de către inculpat și a dispozițiilor art.37 lit. a Cod penal, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă mare postcondamnatorie, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice în consecință.

În privința pedepsei ce s-a aplicat inculpatului A. A.-C., ținând seama de circumstanțele reale ale faptei săvârșite, de întinderea în timp și caracterul continuat a acesteia, de împrejurarea că inculpatul a profitat de vârsta și vulnerabilitatea părților vătămate, speculând sentimentele de afecțiune pe care victimele le dezvoltaseră față de el, dar, totuși, fără a se uza de constrângeri sau mijloace violente, având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, evidențiate, în special, prin fișa de cazier judiciar și referatul de evaluare întocmit în cauză, pe baza criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, ținând seama și de limitele de pedeapsă stabilite prin norma de incriminare, apreciază că scopul preventiv-educativ urmărit de legiuitor poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare.

Totodată, ținând seama de prevederile art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 65 al. 1, 2 Cod penal, distinct față de pedeapsa principală ce s-a aplicat inculpatului A. A. C. pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani, determinată după regulile prevăzute de art. 66 Cod penal, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal, interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a teza a II-a și b fiind atrasă de starea de nedemnitate creată de fapta săvârșită de inculpat, care îl face incompatibil cu alegerea într-o funcție sau autoritate publică sau cu exercitarea unei funcții implicând exercițiul de stat, în timp ce împrejurarea că fapta a fost săvârșită împotriva a 3 victime minore, prin exploatarea sau tentativa de exploatare sexuală și materială a acestora impune interzicerea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, dat fiind gradul extrem de redus de empatie manifestat de inculpat față de persoane aflate în situații de extremă vulnerabilitate.

2. Conform declarației părții vătămate C. A. T., aceasta i-a dat inculpatului A. A.-C., pe parcursul relației cu acesta, de mai multe ori, sume modice de bani, din banii săi de buzunar, inculpatul invocând lipsuri materiale. Totodată, partea vătămată a susținut că în luna septembrie 2011, inculpatul i-a cerut din nou bani, venind de mai multe ori la liceu. Enervat de refuzul părții vătămate, inculpatul i-ar fi spus acesteia să fie conștientă că mama sa lucrează în schimburi, ceea ce i-ar fi creat părții vătămate o stare de temere pentru siguranța mamei sale, motiv pentru care, la 3-4 zile de la acest incident, aceasta a amanetat bijuteriile din casă și i-a dat banii inculpatului.

Există însă unele discrepanțe sub aceste aspecte între cele relatate de partea vătămată în fața instanței și cele relatate în cursul urmăririi penale (f. 57 d.u.p.); la urmărire penală, partea vătămată a plasat incidentul la sfârșitul lunii noiembrie 2011 și a susținut că inculpatul a vrut s-o lovească atunci când i-a cerut bani, însă erau multe persoane prezente. De asemenea, partea vătămată a arătat la urmărire penală că a obținut în schimbul bijuteriilor suma de 920 lei, din care ea și-a oprit 100 lei, iar restul de 820 lei i-a dat inculpatului.

Partea vătămată nu a făcut inițial nicio reclamație privind această faptă, deși susține că i s-a creat o stare de temere față de siguranța mamei sale, ceea ce ar fi impus o reacție imediată, și i-a spus tatălui său, martorul C. C. o versiune diferită, spunându-i că inculpatul ar fi amenințat-o nu numai în privința mamei sale, dar i-a spus că va desface șuruburile de la roțile de la automobilul tatălui părții vătămate, motiv pentru care a luat bunuri și bani din casă pentru a-i da inculpatului; pe de altă parte, în alte declarații, martorul arată că partea vătămată i-a spus că i-a dat bunuri și bani inculpatului, „pentru a nu o scoate la produs”. În declarațiile sale, partea vătămată în cauză nu a făcut însă nicio mențiune privind amenințarea vizând siguranța fizică a tatălui său și a recunoscut că în toată perioada anterioară acestui incident i-a dat inculpatului de bunăvoie bani și bunuri din casă, aceea fiind singura ocazie în care a fost amenințată.

Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că, față de împrejurarea că în numeroase ocazii anterioare partea vătămată C. i-a dat de bunăvoie inculpatului A. A.-C. bani și bunuri din casă, față de neconcordanțele între versiunile relatate de către aceasta privind împrejurările concrete ale faptei, ținând seama și că însăși partea vătămată arată că și-a oprit o anumită sumă de bani din cea obținută prin amanetarea bijuteriilor, deși a susținut că le-a amanetat la presiunile și în folosul inculpatului, având în vedere că nu există alte mijloace de probă care să susțină această învinuire adusă inculpatului, tribunalul a constatat că subzistă un dubiu serios în cauză în ceea ce privește realizarea elementului material al infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 al.1 Cod procedură penală, respectiv a constrângerii părții vătămate C. de către inculpat, dubiu care profită inculpatului A. A. C. și care atrage achitarea inculpatului A. A. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „șantaj”, prevăzută și pedepsită de art.194 al.1 Cod procedură penală.

3. La data de 15.07.2011, fratele inculpatului A. A.-C., inculpatul A. P.-R. a fost trimis în judecată într-un alt dosar penal, în stare de arest preventiv, pentru infracțiuni de traficare a unor persoane, inclusiv în stare de minorat, precum și pentru proxenetism.

Deși inculpatul A. P.-R. se afla încarcerat la Penitenciarul C., acesta a determinat-o pe coinculpata T. A.-C., persoană care și-a procurat și în trecut mijloacele de existență prin practicarea de relații sexuale contra-cost cu anumite persoane, să se prostitueze în folosul său. Monitorizarea activității de prostituție a inculpatei T. s-a realizat prin intermediul inculpatului A. A.-C., care i-a facilitat acesteia practicarea prostituției, a cazat-o într-un apartament închiriat pe . B., și a supravegheat-o în activitatea desfășurată și i-a transmis inculpatului A. P.-R. foloasele realizate de pe urma acestei activități, până în jurul datei de 25.12.2011, când inculpata a intrat într-o relație cu martorul F. M..

Împrejurările de mai sus rezultă din coroborarea declarației inculpatei T. A.-C. cu alte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv interceptările telefonice care îi vizau pe inculpați.

Astfel, inculpata a arătat că în luna septembrie 2011 a revenit în țară, continuând să-și asigure mijloacele de existență, cum făcuse și anterior, prin practicarea prostituției. Aceasta l-a întâlnit în zona Gării CFR B. pe inculpatul A. A.-C. care a pus-o în legătură cu fratele său, inculpatul A. P.-R., zis „B.”, care se afla la Penitenciarul C.. Acesta din urmă a convins-o pe inculpată să se prostitueze (și) în folosul său, inculpata acceptând, întrucât știa că va beneficia de protecție din partea prietenilor inculpatului A. P.-R., aflați în libertate, inculpatul însuși spunându-i că inculpatul A. A.-C. va fi cu ea peste tot și o va proteja. Astfel, o parte din banii obținuți din prostituție erau predați de inculpata T. inculpatului A. A.-C. care, la rândul său, îl sprijinea financiar pe fratele său, aflat în arest. Ulterior, inculpata a intrat într-o relație cu martorul F. M., din perioada Sărbătorilor de Iarnă 2011, aceasta părăsind inițial B.-ul și încetând să se prostitueze în folosul lui „B.” (f. n32 d.u.p.).

Inculpatul A. A.-C. a recunoscut în declarația dată în cursul urmăririi penale (f. 24 d.u.p.) că l-a pus în legătură pe fratele său, aflat în arest, cu inculpata T., și că, ulterior, aceasta din urmă a început a început să-i trimită bani lui A. P.-R., prin intermediul său, bani despre care inculpatul A. A.-C. afirmă că proveneau din prostituție. Inculpatul mai recunoaște că a găzduit-o o săptămână pe inculpată, la cererea fratelui său, că îl ținea la curent pe fratele său prin telefon cu privire la activitatea de prostituție a acesteia, că l-a informat când a bănuit că inculpata este în discuții cu un alt bărbat și că era frecvent interesat de ce sume încasează inculpata T., tot pentru că îl ruga fratele său.

Martora M. M. a relatat în declarația dată la urmărire penală (f. 69, d.u.p.) că, în perioada respectivă, a aflat de la inculpata T. că este cu „B.” și că îi cumpără haine și mâncare pe care le duce acestuia ori ea, ori inculpatul A. A.-C. la penitenciar; în fața instanței, martora a afirmat că de fapt nu cunoaște relația dintre inculpatul A. P.-R. și inculpata T., însă a arătat că își menține declarația anterioară și că inculpata T., despre care cunoaște că se prostitua în aceleași locuri ca și martora, i-a spus că din banii pe care îi face își întreține prietenul aflat la pușcărie, respectiv inculpatul A. P.-R..

Martorul A. I. a confirmat că inculpata a locuit o perioadă cu inculpatul A. A.-C. și partea vătămată C. C. (f. 71, d.u.p.).

Martorul F. M. (f. 77 d.u.p.) a aflat la rândul său de la inculpată, încă de la prima întâlnire cu aceasta că este „combinată” cu B., că prin intermedierea inculpatului A. A.-C. aceasta a intrat în legătură telefonică cu inculpatul A. P.-R., care a convins-o să se prostitueze, iar banii câștigați îi dădea lui A. care îi făcea pachet fratelui său, sau îi băga direct în contul acestuia. În declarația dată în instanță (vol. II, f. 272), acest martor a declarat că inculpata T. i-a relatat că se prostitua în folosul ambilor frați A.. După ce acest martor și inculpata au intrat într-o relație și au plecat din B., martorul ar fi primit mai multe telefoane de amenințare din partea inculpatului A. A.-C. pentru că o luase pe femeia fratelui său, iar inculpatul A. P.-R. ar fi amenințat-o telefonic pe inculpata T. și i-ar fi spus că a ținut-o doar pentru bani, atât direct, cât și prin intermediul concubinei inculpatului A. P.-R., respectiv T. A. M.. În fața instanței, martorul F. și-a nuanțat declarația, susținând că nu a fost amenințat, dar că inculpatul A. P. R. l-a contactat pentru a se interesa de situația inculpatei T., martorul spunându-i că inculpata este acum cu el și nu se mai întoarce la inculpatul A..

Activitatea de prostituție desfășurată de inculpata T. a reieșit și din numeroasele procese-verbale de aplicare a unor sancțiuni contravenționale, aflate la dosarul de urmărire penală, iar relațiile comunicate de Penitenciarul C. (f. 114-116) au confirmat modalitatea de operare susținută de inculpata T., sumele provenite prin prostituție fiind transmise inculpatului A. P.-R. prin intermediul inculpatului A. A.-C., numai acesta și concubina inculpatului fiind cei care au depus bani în contul acestuia.

Implicarea inculpaților A. A.-C. și A. P.-R. în săvârșirea faptei în discuție rezultă cu certitudine și din interceptările telefonice efectuate în cauză, spre exemplu, SMS-ul transmis de către inculpatul A. A.-C. fratelui său la data de 11.12.2011, ora 02:36,31, în care îl avertizează pe acesta din urmă că inculpata (față de care folosește apelativul „vaka”) nu mai face bani suficienți de când s-a mutat la ei și să nu o lase să plece la taică-său pentru că vorbește cu un alt bărbat de pe acolo”, iar inculpatul A. P.-R. răspunde printr-un SMS cerându-i fratelui său să stea pe lângă ea, ca să nu plece (f. 171, 172 d.u.p.); convorbirea din 25.12.2011, ora 00,16 dintre inculpata T. și partea vătămată C., inculpata relatându-i părții vătămate că s-a despărțit de „B.”, pentru că el era numai după bani și vroia doar „banii ăia”; convorbirea din 25.12.2011, ora 00,32, între inculpații T. și A. A.-C., prima reproșându-i celui de-al doilea că fratele său a pus băieții pe ea și că s-a despărțit de el, după care discuția continuă între A. și numitul I. de la Mărgineni, inculpatul A. A.-C. adresându-i amenințări acestuia din cauza inculpatei; convorbirile ulterioare din 25.12.2012 între inculpatul A. A.-C. și fratele său (f. 220-221 d.u.p.), despre persoana cu care era la acel moment inculpata T., convorbirea din 28.12.2011, dintre inculpații A., precum și cu inculpata T. (f. 222 d.u.p) – relativ la această conversație se impune remarca că, în fața instanței, inculpatul A. P. R. a susținut constant că el nu putea vorbi la telefon din penitenciar întrucât se făceau controale în cameră, însă, în discuția indicată, chiar acest inculpat îi spune fratelui său că poate vorbi numi după ora 22, pentru că între 19 și 22 „intră acela cu aparatu și nu poate vorbi la telefon”; convorbirea din 28.12.2011, ora 22,32, în care inculpatul A. P.-R. îi cere inculpatului A. A.-C. să meargă până la „vaka”, să îi ia toate cartelele și să îi controleze geanta etc.

În drept, fapta inculpatului A. A.-C., astfel cum a fost descrisă pe larg mai sus, de a înlesni, în cursul lunii decembrie 2011, practicarea prostituției de către inculpata T., în folosul coinculpatului A. P.-R., prin monitorizarea, cazarea și supravegherea acesteia și prin transmiterea banilor obținuți din prostituție către acest din urmă inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „proxenetism”, prevăzută de art. 329 al.1 Cod penal, atât pe latura obiectivă, cât și pe latura subiectivă, din ansamblul probator reieșind că inculpatul a acționat cu intenție directă.

În consecință, s-a dispus condamnarea inculpatului și sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni.

În privința pedepsei ce s-a aplicat inculpatului A. A.-C., ținând seama de circumstanțele reale ale faptei săvârșite, de rolul subordonat al inculpatului în săvârșirea faptei, față de cel al fratelui său, coinculpatul A. P.-R., de împrejurarea că nu rezultă comiterea în concret a unor acte de violență, de împrejurarea că inculpata T. a declarat că a acceptat să practice prostituția de bunăvoie, având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, evidențiate, în special, prin fișa de cazier judiciar și referatul de evaluare întocmit în cauză, tribunalul, pe baza criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, ținând seama și de limitele de pedeapsă stabilite prin norma de incriminare, s-a apreciat că scopul preventiv-educativ urmărit de legiuitor poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare.

Totodată, ținând seama de prevederile art. 329 al. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 65 al. 1, 2 Cod penal, distinct față de pedeapsa principală ce s-a aplicat inculpatului A. A. C. pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 1 an, determinată după regulile prevăzute de art. 66 Cod penal, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal, interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a teza a II-a și b fiind atrasă de starea de nedemnitate creată de fapta săvârșită de inculpat, care îl face incompatibil cu alegerea într-o funcție sau autoritate publică sau cu exercitarea unei funcții implicând exercițiul de stat, în timp ce exercițiul drepturilor prevăzute la lit. d și e este impusă prin analizarea prezentei fapte în contextul general al celor două infracțiuni săvârșite de către inculpat în concurs real și care evidențiază un grad extrem de redus de empatie manifestat de inculpat față de persoane aflate în situații de extremă vulnerabilitate, fie că acestea sunt majore sau încă în stare de minorat.

În consecință, tribunalul a pronunțat condamnarea inculpatului A. A.-C. pentru două infracțiuni – „trafic de minori”, prevăzută de art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale) și art. 37 lit. a Cod penal și „proxenetism”, prevăzută de art. 329 al. 1 Cod penal, cele două fapte fiind săvârșite în concurs real, conform dispozițiilor art.33 lit. a Cod penal.

Pe de altă parte, fapta de „trafic de minori” a fost săvârșită în stare de recidivă mare postcondamnatorie, față de pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2533/16.12.2011 a Judecătoriei B., definitivă, prin nerecurare, la data de 03.01.2012, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 lit. c Cod penal, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani și 4 luni (vol. III, f. 193-195), în timp ce fapta de „proxenetism” a fost săvârșită în concurs real cu respectiva infracțiune de „tâlhărie”, fiind săvârșită anterior rămânerii definitive a sentinței de condamnare a inculpatului pentru această infracțiune.

Ca urmare, tribunalul a procedat potrivit regulilor stabilite prin Decizia nr.42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pe calea recursului în interesul legii, fiind aplicabile prevederile art. 86 ind.5 raportat la art.85 Cod penal.

Astfel, în baza art. 86 ind.5 raportat la art.85 Cod penal s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. A. C. prin sentința penală nr. 2533/16.12.2011 a Judecătoriei B., definitivă la data de 03.01.2012, prin nerecurare, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 al. 1 Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. A. C. prin sentința penală nr. 2533/16.12.2011 a Judecătoriei B. cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de „proxenetism”, rezultând o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și, distinct de aceasta, o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b, d, e C.p. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei

În baza art. 39 Cod penal s-a contopit pedeapsa rezultantă de mai sus, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare, cu pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori”, în final, inculpatul A. A. C. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 (șase) ani închisoare.

În baza art. 35 al. 3 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală, se va executa pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a, b, d, e Cod penal.

În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului A. A. C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal pe durata executării pedepsei principale, în aprecierea drepturilor al căror exercițiu va fi interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale, tribunalul având în vedere aceleași considerente ca și în cazul pedepsei complementare, expuse pe larg anterior, cele două pedepse având un conținut comun, doar momentul la care începe executarea fiind diferit.

În temeiul art. 88 Cod penal din durata pedepsei închisorii aplicare inculpatului A. A. C. s-a scăzut durata reținerii din cauza care a făcut obiectul dosarului nr._/197/2011 al Judecătoriei B., respectiv 13.09.2010 și durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, de la 17.01.2012 la zi.

Referitor la măsura arestării preventive a inculpatului A. A.-C. se rețin următoarele:

P. încheierea din Camera de Consiliu nr. 1/18.01.2012, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul nr._, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului inculpatului prin încheierea nr.4/R/20.01.2012 a Curții de Apel B., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 18.01.2012 și până la data de 15.02.2012 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.1/18.01.2012.

P. încheierea din 08.02.2012, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul nr._, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului inculpatului prin decizia penală nr. 101/R/10.02.2012 a Curții de Apel B., s-a constatat, în conformitate cu prevederile art. 300 ind.1 al. 1 și 3 Cod procedură penală, cu aplicarea art.148 al.1 lit. f Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A. A. C. și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestuia.

Față de faptul că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului, reglementate de art. 148 al.1 lit. f Cod procedură penală, circumstanțiate în esență în pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, față de natura faptelor săvârșite, caracterul, complex și care denotă perseverență infracțională, al activității desfășurate de inculpat, starea de minorat și multitudinea victimelor, precum și împrejurarea că inculpatul nu a întrerupt activitatea infracțională nici măcar atunci când a suferit o condamnare definitivă și a beneficiat de clemența respectivei instanțe, prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicare, tribunalul apreciază că subzistă necesitatea menținerii stării de arest preventiv al inculpatului, cu atât mai mult cu cât acestuia i se va aplica o pedeapsă cu închisoare, cu executare efectivă, într-un cuantum semnificativ, impunându-se și asigurarea condițiilor necesare bunei desfășurări a procesului penal. Ca urmare, conform art. 350 Cod procedură penală se va dispune menținerea arestării preventive a inculpatului A. A. C..

II. În ceea ce-l privește pe inculpatul A. P.-R., tribunalul a constatat că situația de fapt reținută cu privire la fapta imputată, săvârșită de către acesta împreună cu fratele său, inculpatul A. A.-C., a fost pe larg descrisă la punctul I.3 al prezentei sentințe, astfel încât instanța nu o va mai relua în mod exhaustiv, întrucât ar constitui tautologie.

Astfel, din analiza mijloacelor de probă, anterior descrise, rezultă că în perioada octombrie-decembrie 2011, deși se afla în stare de arest la Penitenciarul C., inculpatul A. P.-R. a convins-o pe inculpata T. A.-C., care deja desfășura activități de prostituție, să-i cedeze o parte din veniturile obținute din prostituție, în principal în schimbul protecției acordate de către inculpat prin fratele său – coinculpatul A. A.-C. și prin prieteni ai săi aflați în stare de libertate – după care a monitorizat și coordonat activitatea infracțională a inculpatei, tot prin intermediul fratelui său și a tras foloase bănești de pe urma practicării prostituției de către inculpată.

Situația de fapt descrisă rezultă din declarația dată la urmărire penală de către inculpata T. A.-C., coroborată, astfel cum tribunalul deja a arătat, cu elemente desprinse din declarația dată la parchet de inculpatul A. P.-R., precum și cu aspecte reținute din declarațiile martorilor M. M., A. I. și F. M., din procesele-verbale depuse la dosarul de urmărire penală, privind sancțiunile contravenționale suferite de inculpata T. în urma activității desfășurate, din relațiile comunicate de P.. C. privind persoanele care au depus bani în contul inculpatului (sumele realizate de inculpata T. fiind transmise prin intermediul inculpatului A. A.-C.) și din înregistrările telefonice efectuate în cauză, respectiv mesajul tip SMS-ul transmis de către inculpatul A. A.-C. fratelui său la data de 11.12.2011, ora 02:36,31 și SMS-ul de răspuns al celui din urmă (f. 171, 172 d.u.p.), convorbirea din 25.12.2011, ora 00,16 dintre inculpata T. și partea vătămată C., convorbirea din 25.12.2011, ora 00,32, între inculpații T. și A. A.-C., convorbirile din 25.12.2012 între inculpatul A. A.-C. și fratele său (f. 220-221 d.u.p.), convorbirea din 28.12.2011, dintre inculpații A., precum și cu inculpata T. (f. 222 d.u.p) etc., astfel cum au fost analizate pe larg aceste mijloace de probă la punctul I.3 al prezentei sentințe.

În drept, fapta inculpatului A. P.-R. de a coordona, prin intermediul fratelui său, coinculpatul A. A.-C., activitatea de prostituție desfășurată de inculpata T. A. C., trăgând, în mod repetat, foloase materiale de pe urma acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „proxenetism”, prevăzută de art. 329 al. 1 Cod penal, atât pe latura obiectivă, cât și pe latura subiectivă, din ansamblul probator reieșind că inculpatul A. P.-R. a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, urmând a se pronunța condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.

D. analiza fișei de cazier judiciar (f. 55, d.u.p.) a inculpatului rezultă că respectiva faptă a fost săvârșită în condițiile art. 37 lit. a, b Cod penal, respectiv în stare de recidivă mare postexecutorie (față de condamnarea suferită de inculpat prin sentința penală nr. 647/16.03.2004 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 1113/15.12.2004 a Curții de Apel B.) și în stare de recidivă mare postcondamnatorie (relativ la condamnarea suferită de inculpat prin sentința penală nr. 1626/2010 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 706/R/29.09.2011 a Curții de Apel B., ulterior contopită cu o altă pedeapsă prin sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B.).

În privința pedepsei ce s-a aplicat inculpatului A. P.-R., ținând seama de circumstanțele reale ale faptei săvârșite, de rolul de coordonator al acestui inculpat în săvârșirea faptei, de starea de recidivă postexecutorie, dar și de împrejurarea că fapta a fost săvârșită în timp ce inculpatul era încarcerat, ceea ce denotă o periculozitate accentuată, de conduita procesuală a acestui inculpat, care a refuzat orice colaborare cu organele de anchetă, dar, pe de altă parte, de împrejurarea că nu rezultă comiterea în concret a unor acte de violență, de faptul că inculpata T. a declarat că a acceptat să practice prostituția de bunăvoie, având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, evidențiate, în special, prin fișa de cazier judiciar și referatul de evaluare întocmit în cauză, tribunalul, pe baza criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, ținând seama și de limitele de pedeapsă stabilite prin norma de incriminare, a apreciat că scopul preventiv-educativ urmărit de legiuitor poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare.

Totodată, ținând seama de prevederile art. 329 al.1 din Legea nr. 678/2001 și art. 65 al. 1, 2 Cod penal, distinct față de pedeapsa principală s-a aplicat inculpatului A. P.-R. pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani, determinată după regulile prevăzute de art. 66 Cod penal, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b și e Cod penal, interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a teza a II-a și b fiind atrasă de starea de nedemnitate creată de fapta săvârșită de inculpat, care îl face incompatibil cu alegerea într-o funcție sau autoritate publică sau cu exercitarea unei funcții implicând exercițiul de stat, în timp ce exercițiul drepturilor prevăzute la lit. e este impusă de natura prezentei fapte și de circumstanțele sale concrete, inculpatul neputând îndeplini în bune condiții sarcinile unei tutore/curator, din moment ce a înțeles să beneficieze și a coordonat săvârșirea de către o altă persoană a unei activități interzise de lege și de normele de conviețuire socială. Totuși, față de referatul de evaluare și de circumstanțele cauzei, care nu implică în ceea ce-l privește pe acest inculpat nicio persoană aflată în stare de minorat, tribunalul a constatat că nu se impune a se interzice inculpatului exercițiul drepturilor părintești, deosebirea de regim juridic față de inculpatul A. A. C. fiind justificată obiectiv de faptul că în complexul infracțional imputat acelui inculpat intrau și activități de traficare a unor minori.

D. analiza situației juridice a inculpatului A. P.-R., analizând relațiile comunicate instanței, ca urmare a mențiunilor din fișa de cazier judiciar, se constată următoarele:

P. sentința penală nr. 1626/11.08.2010 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 706/29.09.2011 a Curții de Apel B., inculpatul A. P.-R. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b, al. 2 ind.1 lit. a,b, c, Cod penal, cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. b Cod penal.

P. sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin Decizia penală nr. 270/R/18.07.2012 a Tribunalului B., s-a dispus condamnarea inculpatului A. P.-R. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, cu art. 73 lit. b Cod penal, raportat la art. 76 lit. e Cod penal, reținându-se prin considerente că această faptă a fost săvârșită la data de 27.04.2011.

P. aceeași sentință, s-a contopit pedeapsa aplicată, în baza art. 36 al. 1 Cod penal, raportat la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1626/2010, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

D. cele de mai sus, rezultă că fapta de „proxenetism”, care face obiectul prezentei cauze (săvârșită în perioada octombrie-decembrie 2011) a fost comisă în stare de recidivă mare postcondamnatorie față de prima pedeapsă care intră în contopirea realizată de Judecătoria B. (condamnarea inculpatului pentru „tâlhărie” prin sentința penală nr. 1626/11.08.2010 a Judecătoriei B., rămasă definitivă la 29.09.2011) și în concurs real cu fapta de „lovire sau alte violențe”, respectiv a 2-a pedeapsă care intră în contopirea inițială.

La rândul lor, cele două infracțiuni contopite anterior prin sentința Judecătoriei B. de mai sus sunt săvârșite în concurs real, ceea ce dând eficiență principiului procesual-penal potrivit căruia se are în vedere în primul rând starea de recidivă, ar impune ca pedeapsa aplicată pentru „proxenetism” să fie contopită cu restul de executat din pedeapsa aplicată anterior inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”, iar pedeapsa rezultantă astfel obținută și ambele pedepse anterioare – aplicate pentru „tâlhărie” și „loviri sau alte violențe” să fie ulterior contopite, ceea ce ar presupune însă ca aceeași pedeapsă să apară contopită de 2 ori în cuprinsul pedepsei rezultante finale, ceea ce nu poate fi admis.

În același timp, s-a constatat că potrivit relațiilor solicitate la Penitenciarul C. inculpatul A. P.-R. se află, începând cu data de 04.10.2011 în executarea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 869 /27.04.2012 a Judecătoriei B., însă, în același timp inculpatul este arestat preventiv în cauza care face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului pentru Minori și Familie B., unde arestarea a fost menținută periodic, în condițiile art. 300 ind.2 Cod procedură penală.

Ca urmare, față de situația constatată, în aplicarea art. 39 și art. 34, 35 Cod procedură penală, tribunalul a procedat după cum urmează:

În temeiul art. 39 al. 1 Cod penal s-a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, respectiv 3 ani închisoare, cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1626/11.08.2010 a Judecătoriei B., definitivă la 29.09.2011, urmând a se executa pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, (această modalitate de contopire fiind generată de existența în paralel a unui mandat de executare a pedepsei și a unui mandat de arestare preventivă, care figurează amândouă ca efectiv aplicabile, ori, prin deducerea ulterioară a perioadelor care apar ca executate se ajunge practic la același rezultat – respectiv restul rămas de executat - și nu se produce în această modalitate de contopire nici un prejudiciu pentru situația inculpatului). La pedeapsa principală s-a alăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 2 ani, conform celor de mai sus.

În baza art. 34, 35 Cod penal s-a contopit pedeapsa astfel rezultată cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B., inculpatul A. P. R. urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 (opt) ani închisoare, la care se alătură pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal (dreptul de a fi ales în autorități publice sau funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator).

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului A. P.-R. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b, d, e Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 Cod penal, din pedeapsa aplicată s-a scăzut durata reținerii și arestării preventive din dosarul penal nr._ al Judecătoriei B., respectiv de la 23.12.2009 și până la 14.05.2010, inclusiv, precum și partea de pedeapsă executată începând cu data de 04.10.2011 la zi, conform dispozițiilor sentinței penale nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B. (dosar penal nr._/197/2011).

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr.869/27.04.2012 a Judecătoriei B. și emiterea unui nou mandat de executare, potrivit dispozițiilor prezentei.

III. În privința inculpatei T. A. C., tribunalul a constatat, astfel cum s-a analizat pe larg mai sus, că aceasta și-a asigurat mijloacele de existență în perioada septembrie-decembrie 2011 prin practicarea, în acest scop, de raporturi sexuale contra cost cu diferite persoane.

Aceste elemente de fapt rezultă, în principal, din declarația inculpatei, dată în cursul urmăririi penale, declarațiile martorilor M. M., A. I., F. M., astfel cum au fost acestea analizate pe larg anterior, precum și din numeroasele procese-verbale de sancționare contravențională a inculpatei, în urma verificărilor efectuate de organele de poliție și de jandarmi în zonele în care aceasta își racola clienții (f.93-111 d.u.p.).

În drept, fapta inculpatei, astfel cum este descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de prostituție, prevăzută de art. 328 Cod penal, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, fiind săvârșită cu intenție directă, în consecință, urmând a se pronunța condamnarea inculpatei.

În privința pedepsei ce s-a aplicat inculpatei, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, ținând seama de atitudinea sinceră a acesteia în declarația dată în cursul urmăririi penale, de situația materială și personală evidențiată prin referatul de evaluare, precum și de lipsa altor antecedente penale, tribunalul a apreciat că scopul preventiv-educativ urmărit de legiuitor poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoare la minimul special, respectiv 3 luni închisoare.

Ținând seama de criteriile expuse mai sus și, față de faptul că sunt îndeplinite cerințele art. 81 Cod penal, apreciind că, date fiind circumstanțele personale ale inculpatei, gradul redus de pericol social al infracțiunii săvârșite și contribuția acesteia în vederea aflării adevărului în cauză, scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei, tribunalul a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 al. 1 Cod penal, urmând a se pune în vedere inculpatei consecințele săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și tribunalul a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 teza a II-a, b, e Cod penal (dată fiind incompatibilitatea creată de fapta săvârșită, în raport cu întinderea în timp și natura acesteia, față de posibilitatea exercitării autorității de stat ori alegerii într-o funcție publică sau exercitării calității de tutore/curator), neexistând însă temeiuri pentru a se aduce atingere exercițiului drepturilor părintești ale inculpatei sau dreptului de vot al acesteia. Față de prevederile art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

IV. Pe latura civilă a cauzei, tribunalul a avut în vedere, în prealabil că partea vătămată R. N. N., în prezent majoră, nu a formulat pretenții civile în cauză.

Pentru partea civilă C. M. C. s-a exercitat acțiunea civilă de către D. M., prin ultima sentință de plasament a minorei (f. 173, vol. I) dispunându-se delegarea exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești din punct de vedere al patrimoniului minorei către C. Județean M., prin D. M..

Partea civilă nu și-a însușit această acțiune, acesta a încercat să evite prezența în instanță, iar din înscrisurile depuse la dosar în timpul procesului cât și anterior, rezultă voința acesteia de a nu ridica pretenții civile față de inculpat. Față de vârsta părții civile, născută la 15.08.1995, această atitudine procesuală a părții civile nu produce însă consecințe juridice, față de prevederile art. 17 Cod procedură penală, în cazul victimelor minore acțiunea civilă exercitându-se chiar din oficiu.

În speță, dată fiind situația de fapt reținută pe latura penală a cauzei, tribunalul a constatat că este indubitabil că părții civile i-a fost creat un prejudiciu moral, prin exploatarea sa de către inculpat, având în vedere și vârsta părții civile la momentul săvârșirii faptelor, precum și situația sa materială și familială dificilă. Acest prejudiciu a fost cauzat prin fapta ilicită a inculpatului A. A.-C., aceasta îmbrăcând chiar forma infracțiunii, inculpatul acționând cu intenție și existând legătură directă de cauzalitate între faptele ilicite ale inculpatului A. A.-C. și prejudiciul suferit de partea civilă.

Astfel, sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului A. A.-C. față de partea civilă C. M. C., reglementate în prezent prin dispozițiile art. 1357 și următoarele Cod civil, care reiau fostele dispoziții ale art. 998-999 Cod civil, cu aplicarea art. 14 al. 5 Cod procedură penală, iar suma solicitată în numele părții civile de către D. M. apare drept rezonabilă față de durata în timp și caracterul extrem de dăunător pentru dezvoltarea ulterioară a unui minor a faptei săvârșite de inculpatul A. A. C..

Ca urmare, s-a admis integral acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. A. C. la plata către partea civilă C. M. C., asistată de ocrotitor legal, a sumei de 4000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. A.-T., asistată de ocrotitori legali, împotriva inculpatului A. A.-C., tribunalul a constatat în prealabil că se solicită suma de 5000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv totalul sumelor de bani și contravalorii bunurilor date pe parcursul timpului de către partea civilă inculpatului.

Tribunalul a constatat însă că, în ceea ce privește numeroasele sume modice de bani și diferite bunuri de natură alimentară ori altele asemenea, despre care există probe că au fost date de către partea civilă inculpatului, partea civilă C. a declarat în fața instanței că le-a dat acestuia de bunăvoie, iar minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face daruri obișnuite fără autorizarea prealabilă a ocrotitorului legal, în condițiile art. 41 al. 3 Cod civil. Pe de altă parte, prejudiciul cauzat părții civile în această modalitate nu este cuantificabil, iar sarcina probării acestui aspect revenea părții civile și ocrotitorilor legali ai acestora. De asemenea, sumele respective nu au legătură de cauzalitate cu infracțiunea de trafic de minori (în forma tentativei, ca act material al infracțiunii continuate) și partea civilă nu a invocat existența vreunui prejudiciu moral în legătură cu aceasta.

În ceea ce privește infracțiunea de șantaj imputată inculpatului, tribunalul a constatat că față de temeiul achitării ce s-a pronunțat față de inculpat, instanța a soluționat acțiunea civilă în acord cu prevederile art. 346 al. 2, art. 14 al. 3 lit. b, art. 15 și art. 17 Cod procedură penală. Sub acest aspect, deși elementul de constrângere psihică a părții civile C., sub amenințarea cu un rău, rămâne incert, dubiul profitându-i inculpatului, rezultă totuși că în fapt, partea civilă a amanetat bijuteriile din casă și i-a transmis cea mai mare parte de bani inculpatului, respectiv suma de 820 lei. În declarația dată la urmărire penală, chiar inculpatul recunoaște că a obținut aproximativ suma de 600 lei în urma amanetării unor bijuterii ale părții civile, astfel încât cuantumul susținut de partea civilă apare drept rezonabil. Or, o astfel de sumă excede sferei actelor de dispoziție obișnuite pe care le poate încheia fără autorizare un minor cu capacitate de exercițiu restrânsă, dată fiind discrepanța între suma respectivă și mijloacele financiare obișnuite ale minorei, astfel încât, chiar dacă transmiterea sumei respective ar îmbrăca forma juridică al darului manual, acesta este anulabil și, ca urmare, se impune restituirea.

Ca urmare, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. A. T. și a fost obligat inculpatul A. A. C. la plata către aceasta a sumei de 820 lei, daune materiale, respingându-se restul pretențiilor părții civile, întrucât, pe de o parte, acestea nu sunt suficient dovedite, iar, pe de altă parte, cuantumul exact al prejudiciului nu este cuantificabil, sarcina probei revenind sub aceste aspecte celui care formulează pretenția dedusă judecății.

V. D. probatoriul administrat rezultă că partea vătămată R. N. N. s-a prostituat în folosul inculpatului A. A.-C. timp de aproximativ o lună, obținând zilnic (cum rezultă din propria declarație) sume cuprinse între 20 și 50 lei pentru inculpat, rezultând, avându-se în vedere o valoare medie, o sumă totală de 1050 lei.

Partea vătămată C. M. C. s-a prostituat în favoarea inculpatului o perioadă mai lungă, aproximativ august 2011-ianuarie 2012, obținând sume cuprinse între 200-400 lei (aspecte care rezultă din relatările părții vătămate, dar sunt susținute și prin înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpatului, din care rezultă “tarifele” practicate de partea vătămată, rezultând, cu luarea în considerare a unei valori medii și a faptului că partea vătămatăa declarat că împărțea banii cu inculpatul, suma totală de_ lei, de care a profitat inculpatul A. A.-C..

Partea vătămată R. N. N. nu a formulat pretenții civile în cauză, iar pentru partea civilă C. s-au solicitat și s-au acordat numai daune morale (care nu au așadar legătură cu creșterea patrimoniului inculpatului prin exploatarea prin prostituție a părții vătămate, nefiind aplicabile prevederile tezei finale a art. 118 al. 1 lit. e Cod penal), astfel încât sumele de mai sus sunt supuse confiscării speciale, în conformitate cu prevederile art. 19 al. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 al. 1 lit. e Cod penal.

În consecință, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. A. C. a sumei totale de_ lei, în folosul statului.

Pe de altă parte, astfel cum s-a reținut mai sus, inculpatul A. P.-R. a beneficiat de foloase materiale în urma practicării prostituției de către inculpata T. A.-C., într-un cuantum total de 2830 lei, care rezultă din declarațiile inculpatei, a martorului F. (care estimează aproximativ suma de 3000 lei), dar și din relațiile transmise de Penitenciarul C. și conținutul interceptărilor telefonice.

Față de prevederile art. 329 al. 4 Cod penal, art. 118 al.1 lit. e Cod penal, s-a impus confiscarea specială a sumei de mai sus de la inculpatul A. P.-R., urmând a se dispune în consecință.

Văzând soluția ce se va pronunța în cauză, în baza art. 191 al. 1 și 2 Cod procedură penală, ținând seama de sumele stabilite drept cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, astfel cum sunt reținute prin rechizitoriu și apreciind, în raport cu situația specifică a fiecărui inculpat, asupra celor avansate în cursul judecății, tribunalul a obligat inculpatul A. A. C. la plata sumei de 9500 lei cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul A. P.-R. la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpata T. la plata sumei de 2500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial B. și inculpații A. A. C. și A. P. R..

Ministerul Public a criticat soluția pentru nelegalitate și un motiv de netemeinicie relativ la infracțiunea de șantaj pentru care în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului A. A. C. (motivele de apel fiind pe larg dezvoltate la filele 4-10 dosar).

Referitor la motivul de netemeinicie, Ministerul Public a arătat că instanța de fond a avut în vedere existența unui dubiu în sensul că partea vătămată C. A. T. a declarat o anumită stare de fapt, iar martorul C. C. a declarat ceva în plus, însă din toate aceste elemente coroborate, rezultă că inculpatul a pretins de la partea vătămată, sub amenințări, o anumită sumă de bani, iar partea vătămată, urmare temerii create, a remis suma de bani, astfel încât soluția de achitare este greșită și se impune condamnarea inculpatului A. A. C. pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare.

Cu privire la primul motiv de nelegalitate Ministerul Public a precizat că potrivit dispozițiilor art. 118 alin. 1 lit. e Cod procedură penală, se confiscă bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care servesc la despăgubirea acesteia, astfel că instanța trebuia să dispună confiscarea sumei de 19.050 lei de la inculpatul A. A. C., doar în măsura în care părțile vătămate nu s-ar fi constituit părți civile și neprocedând în această manieră, sentința pronunțată este nelegală sub acest aspect.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate vizează modalitatea de contopire a pedepselor aplicate inculpatului A. P. R., arătând că inculpatul a comis această infracțiune în timp ce se afla în timpul executării altei pedepse, temeiul legal al contopirii fiind cel prevăzut de art. 39 alin. 2 Cod penal și nu art. 39 alin. 1 Cod penal și în consecință, procedeul de contopire trebuie să se realizeze cu restul de pedeapsă rămas neexecutat și apoi să se procedeze la deducerea perioadei executate din momentul săvârșirii infracțiunii și până la momentul pronunțării hotărârii.

Inculpatul A. A. C. a solicitat admiterea apelului și achitarea sa pentru infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, arătând că nu există nici îndemnul, nici înlesnirea, cu atât mai mult tragerea de foloase materiale de pe urma părților vătămate. La dosarul cauzei există o . extrase de la bancă care atestă faptul că inculpatul avea acele sume de bani obținute în mod licit din activități desfășurate din timpul când a fost în G. și nu le-a obținut de pe urma înlesnirii prostituției.

Singura declarație este a coinculpatei T. A. M. asupra căreia planează un dubiu, deoarece a găzduit-o o săptămână la locuința de pe . acest aspect nu poate fi asimilat înlesnirii practicării prostituției, deoarece în acea locuință nu au avut loc contacte sexuale și nu au fost aduși clienți și nu s-au făcut nici un fel de tranzacții, iar T. A. M. a acceptat singură să practice prostituția.

Cu privire la infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. a Cod procedură penală, arătând că față de concluziile raportului de evaluare psihologică întocmit de Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. M. din care rezultă că partea vătămată a practicat prostituția ca o metodă de rezolvare a problemelor financiare, aceasta afirmând că „ar dori să-și reia viața avută înainte cu A.”, astfel că fapta nu există.

Între inculpatul A. A. C. și partea vătămată C. M. C. nu a existat o relație de teamă, acesta aspect fiind confirmat de către martorul Umelteanu I., astfel că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori relativ la partea vătămată R. N. N., inculpatul a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal și aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special, arătând buna relație ce exista între inculpat și partea vătămată, inculpatul trimițându-i mamei acestei părți vătămate un mesaj prin care i-a spus mamei să aibă grijă de N. pentru că nu îl mai lasă în pace.

Inculpatul A. P. R. a solicitat admiterea apelului și achitarea pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c sau d Cod procedură penală, fapta nefiind săvârșită de inculpat sau faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, arătând că materialul probator nu dovedește dincolo de orice dubiu vinovăția sa, sau că ar fi avut relații cu persoanele în cauză și că sumele de bani despre care s-a făcut vorbire provin de la fratele său, dovedite fiind la instanța de fond.

În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea apelului parchetului sub aspectul temeiului contopirii și cu privire la modalitatea de contopire, care într-adevăr nu este cea legală.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 Cod procedură penală se constată că apelul promovat de Ministerul Public este fondat, în timp ce apelurile promovate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și a atribuit faptelor caracterizarea juridică legală.

Astfel, este de observat că prima instanță a procedat corect la stabilirea stării de fapt, pe baza analizei minuțioase a materialului probatoriu administrat, din care se desprinde că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care au fost condamnați de prima instanță.

În aceste sens, se impune precizarea că în mod judicios prima instanță a procedat la analizarea tuturor circumstanțelor reale ale cauzei și personale ale inculpaților.

Referitor la soluția de achitare a inculpatului A. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, criticată de Ministerul Public, instanța are a observa că soluția este temeinică.

În primul rând, se impune precizarea că pentru a se putea dispune o soluție de condamnare este necesar ca probele administrate în cauză să demonstreze, dincolo de orice îndoială, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acesteia.

Or, în cauză, însăși partea vătămată a dat declarații contradictorii, așa cum corect o observat și instanța de fond.

În actul de sesizare al instanței se reține că în luna noiembrie 2011, a constrâns-o pe partea vătămată C. A. T. prin amenințări cu acte de violență îndreptate împotriva sa și a părinților săi, dobândind pentru sine de la victimă, în această modalitate, suma de 820 lei.

Partea vătămată C. A. T. a declarat că i-a dat inculpatului A. A.-C., pe parcursul relației cu acesta, de mai multe ori, sume modice de bani, din banii săi de buzunar, inculpatul invocând lipsuri materiale. Totodată, partea vătămată a susținut că în luna septembrie 2011, inculpatul i-a cerut din nou bani, venind de mai multe ori la liceu și enervat de refuzul acesteia, i-ar fi spus să fie conștientă că mama sa lucrează în schimburi, ceea ce i-ar fi creat părții vătămate o stare de temere pentru siguranța mamei sale, motiv pentru care, la 3-4 zile de la acest incident, partea vătămată a amanetat bijuteriile din casă și i-a dat banii inculpatului.

În mod judicios prima instanță a constatat discrepanțele sub aceste aspecte între cele relatate de partea vătămată în fața instanței și cele relatate în cursul urmăririi penale (f.57 d.u.p.).

Astfel, la urmărire penală, partea vătămată a plasat incidentul la sfârșitul lunii noiembrie 2011 și a susținut că inculpatul a vrut s-o lovească atunci când i-a cerut bani, însă erau multe persoane prezente. De asemenea, partea vătămată a arătat la urmărire penală că a obținut în schimbul bijuteriilor suma de 920 lei, din care ea și-a oprit 100 lei, iar restul de 820 lei i-a dat inculpatului.

Partea vătămată nu a făcut inițial nicio reclamație privind această faptă, deși susține că i s-a creat o stare de temere față de siguranța mamei sale, ceea ce ar fi impus o reacție imediată, și i-a spus tatălui său, martorul C. C. o versiune diferită, spunându-i că inculpatul ar fi amenințat-o nu numai în privința mamei sale, dar i-a spus că va desface șuruburile de la roțile de la automobilul tatălui părții vătămate, motiv pentru care a luat bunuri și bani din casă pentru a-i da inculpatului; pe de altă parte, în alte declarații, martorul arată că partea vătămată i-a spus că i-a dat bunuri și bani inculpatului, „pentru a nu o scoate la produs”.

În declarațiile sale, partea vătămată în cauză nu a făcut însă nicio mențiune privind amenințarea vizând siguranța fizică a tatălui său și a recunoscut că în toată perioada anterioară acestui incident i-a dat inculpatului de bunăvoie bani și bunuri din casă, aceea fiind singura ocazie în care a fost amenințată.

Față de cele de mai sus, instanța are a constata că, față de împrejurarea că în numeroase ocazii anterioare partea vătămată C. i-a dat de bunăvoie inculpatului A. A.-C. bani și bunuri din casă, față de neconcordanțele între versiunile relatate de către aceasta privind împrejurările concrete ale faptei, ținând seama și că însăși partea vătămată arată că și-a oprit o anumită sumă de bani din cea obținută prin amanetarea bijuteriilor, deși a susținut că le-a amanetat la presiunile și în folosul inculpatului, având în vedere că nu există alte mijloace de probă care să susțină această învinuire adusă inculpatului, așa cum corect a reținut și prima instanță, există un dubiu serios în cauză în ceea ce privește realizarea elementului material al infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 al. 1 Cod penal, respectiv a constrângerii părții vătămate C. de către inculpat, dubiu care profită inculpatului A. A. C..

De altfel, probele au confirmat faptul că partea vătămată i-a dat inculpatului diferite sume de bani, urmare a relației pe care o avea cu acesta și nu urmare a exercitării vreunei constrângeri, inculpatul profitând de afecțiunea părții vătămate pentru el.

Nu este de neglijat nici faptul că inculpatul s-a angajat în scris să aibă grijă de partea vătămată, față de părinții acesteia, ceea ce înseamnă că părinții acesteia cunoșteau relația apropiată de care aceasta o avea cu inculpatul și excede, în mod evident, cadrul unei simple relații de amiciție.

De altfel, aceasta era maniera în care inculpatul profita de părțile vătămate, respectiv exploata sentimentele de afecțiune pe care fetele le nutreau pentru el și invocând lipsurile materiale, le punea să se prostitueze pentru el, în același timp întreținând și el relații sexuale cu acestea, mai puțin cu partea vătămată C. care avea 15 ani și nu mai întreținuse relații sexuale.

De altfel, în situația în care temerea părții vătămate ar fi fost reală, aceasta ar fi trebuit fie să spună părinților și acestea să reclame fapta autorităților, fie să reclame direct autorităților, ceea ce partea vătămată nu a făcut, astfel încât nu se poate susține că au existat acte de constrângere din partea inculpatului și care să producă acesteia o stare de temere.

În consecință, corect a procedat prima instanță la aplicarea principiului in dubio pro reo și a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce privește cererile inculpaților de achitare, inculpatul A. A. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism și de trafic de minori și a inculpatului A. P. R. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, instanța are a constata că sunt lipsite de suport.

Referitor la faptele imputate inculpatului A. A. C., instanța de apel constată că prima instanță a procedat la o analiză exhaustivă a probelor administrate în cauză, cu o motivare pe care Curtea și-o însușește integral, astfel că nu va mai fi reluată.

În esență, corect a stabilit prima instanță că inculpatul A. A.-C. a cunoscut-o pe partea vătămată R. N. N. în luna iunie 2011, angajându-se, după un scurt interval de timp, într-o relație intimă cu aceasta și profitând de situația vulnerabilă a părții vătămate, ca urmare a situației personale și medicale a acesteia, precum și de faptul că partea vătămată s-a îndrăgostit de el, a determinat-o pe aceasta să practice prostituția în folosul său, organizând și supraveghind această activitate desfășurată de partea vătămată și trăgând foloase materiale de pe urma acesteia.

În declarația părții vătămate dată în cursul urmăririi penale (f. 37, 38 d.u.p.,), partea vătămată a precizat că, pentru a o convinge, inculpatul i-a spus că trebuie să-l ajute material pe fratele său, coinculpatul A. P. R., care se afla la acel moment în penitenciar, motiv pentru care inculpatul A. A. C. i-a cerut să se prostitueze și, deși partea vătămată s-a opus la început, aceasta a cedat ca urmare a sentimentelor nutrite pentru inculpat. Ulterior, inculpatul a condus-o la Gara B. și i-a explicat părții vătămate cum să-și racoleze clienții, fixându-i și tarifele, continuând să meargă cu partea vătămată și să o supravegheze, trăgând foloase materiale de pe urma activității părții vătămate. Activitatea infracțională a încetat după aproximativ o lună ca urmare a legitimării părții vătămate de organele de poliție, precum și ca urmare a faptului că inculpatul a intrat într-o altă relație.

Împrejurarea că partea vătămată R. N. N. a declarat că nu are nicio pretenție de la inculpat și că s-a prostituat în folosul inculpatului A. A. C. întrucât era îndrăgostită de acesta nu are nicio relevanță din punct de vedere al existenței faptei incriminate de prevederile art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, care s-a consumat integral încă de la momentul recrutării părții vătămate pentru practicarea prostituției, așa cum corect a reținut și prima instanță.

În forma tip prevăzută la alin. 1, legea nu cere pentru existența infracțiunii exercitarea unor acte de constrângere fizică a părții vătămate de către inculpat.

Modalitatea insidioasă în care a acționat inculpatul, în raport cu toate cele trei părți vătămate, prin specularea sentimentelor pe care acestea le nutreau față de inculpat, nu este de natură să conducă la exonerarea de răspundere a acestuia. În acest sens, relevante pentru existența elementului de exploatare a părții vătămate sunt, în schimb, împrejurări cum ar fi: situația vulnerabilă a acesteia, cauzată atât de vârstă, cât și de situația personală și medicală a părții vătămate (scrisoarea medicală aflată la f.42 d.u.p. și declarațiile mamei părții vătămate, audiată în calitate de martor) și însușirea de către inculpat (cel puțin în parte) a sumelor realizate de aceasta prin prostituție.

Declarația părții vătămate R. se coroborează cu declarațiile părții vătămate C. A.-T., care arată în declarația dată în faza de urmărire penală (f. 55-56) că a fost de față la una dintre primele întâlniri ale inculpatului cu partea vătămată R., inculpatul spunându-i de la început părții vătămate C. că „vrea să o facă de bani”, iar ulterior aceasta i-a vândut inculpatului un telefon care urma să fie plătit de inculpat tocmai din banii obținuți de partea vătămată R. prin practicarea prostituției.

Totodată, rezultă că inculpatul cunoștea că la acea dată partea vătămată R. era minoră și că inculpatul „profita de faptul că N. era îndrăgostită de el și o scotea în parcarea din spatele Gării CFR B., unde aceasta practica prostituția”.

În fața instanței (vol. I, f. 207-209), partea vătămată C. arată din nou că partea vătămată R., cu care a fost de altfel colegă, se prostitua și, iubindu-l pe inculpat era în stare de orice pentru el, dar susține că nu l-a auzit pe inculpat cerându-i vreodată să se prostitueze sau obligând-o la aceasta, aspecte care reprezintă percepțiile și interpretările personale ale părții vătămate C. și care trebuie analizate în lumina declarației anterioare a acesteia, dată la un moment mult mai apropiat în timp de cel al comiterii faptei.

În plus, din declarațiile martorei R. D. E. (f .64 d.u.p.), mama părții vătămate în discuție, rezultă că aceasta i-a atras atenția inculpatului asupra stării de minorat a victimei și că, ulterior, a aflat de la aceasta că s-a prostituat iar banii obținuți i-a dat în totalitate inculpatului, făcând acest lucru ca urmare a faptului că a fost convinsă de inculpat, având nevoie de bani pentru fratele său. Totodată, martora a aflat că organele de poliție i-au identificat și legitimat pe partea vătămată și pe inculpat în zona Gării B., unde partea vătămată își racola clienții și că s-a prostituat pentru inculpat din milă și din dragoste (vol. II, f.84), acesta spunându-i ce tarife să ceară și unde să stea pentru a aborda clienții. De asemenea, martorul A. L., tatăl inculpatului, confirmă că partea vătămată R. a dormit cu inculpatul la locuința martorului (f. 82 d.u.p.), iar partea vătămată C. a declarat că inculpatul i-a spus că N. a fost prietena lui, fiind astfel infirmate susținerile inculpatului privind caracterul relației dintre acesta și partea vătămată.

Convorbirile tip chat și messenger depuse de inculpat la dosarul de urmărire penală (f. 84 și urm. d.u.p.) nu au relevanța pe care le-o acordă apărarea, fiind evident, din toate mijloacele de probă analizate, atașamentul, manifestat de partea vătămată R. față de inculpat, problema care se pune în speță fiind dacă inculpatul a profitat de această situație recrutând partea vătămată pentru a practica prostituția și exploatând-o prin practicarea prostituției, aspecte care rezultă din probele administrate.

Aceeași este situația și în ce o privește pe partea vătămată minoră C. M. C., căreia i-a propus inițial să locuiască împreună la domiciliul tatălui său, însă, în urma refuzului părții vătămate, cei doi s-au cazat în perioada 24.08._11 la Hotelul C.. Profitând de sentimentele nutrite pentru el de către partea vătămată, inculpatul a determinat-o pe aceasta să practice prostituția în folosul ambilor, în principal, în zona Restaurantului T. din B., perioadă în care inculpatul o supraveghea pe partea vătămată, îi asigura protecția și trăgea foloase materiale de pe urma părții vătămate.

Pentru o perioadă partea vătămată a ieșit de sub controlul inculpatului, ca urmare a implicării acestuia într-o altă relație, însă ulterior a locuit din nou împreună cu inculpatul la domiciliul său, continuând să se prostitueze, cei doi împărțind câștigurile, estimându-se că, în total, aceasta s-a prostituat în folosul inculpatului aproximativ 4 luni, în perioada august 2011-ianuarie 2012, inculpatul dobândind aproximativ suma de_ lei.

Situația de mai sus rezultă din declarația părții vătămate C. M. C., dată la urmărire penală (f. 46 d.u.p.), partea vătămată arătând că inculpatul i-a propus să practice prostituția pentru a face rost de bani, deși îi spusese anterior că este minoră, obținând sume de bani pe care îi cheltuia împreună cu inculpatul. După aproximativ o lună, partea vătămată s-a despărțit de inculpat, bănuind că acesta are o relație cu inculpata T., însă, după o perioadă, inculpatul i-a cerut să se împace, întrucât auzise că este însărcinată și partea vătămată i-a spus că acest copil este al lui. Ca urmare, partea vătămată C. s-a mutat la inculpat acasă, pe . continuare prostituția în zona T., în folosul inculpatului A. A. C. și în folos propriu.

Împrejurarea că partea vătămată nu impută inculpatului faptele săvârșite de acesta, inclusiv din adresele Agenției de protecție a victimelor traficului de persoane rezultând că partea vătămată manifestă în continuare un înalt grad de dependență emoțională față de inculpat nu au nicio relevanță sub aspectul existenței faptei penale, astfel cum se susține de către apărare (atât la fond, cât și în motivele de apel), dimpotrivă, aceste aspecte demonstrând pericolul prezentat de modalitatea insidioasă în care a acționat inculpatul, profitând de vulnerabilitatea victimei, cauzată de vârstă, gradul scăzut de experiență și de educație, situația familială precară.

În unica declarație dată în cursul procesului, la urmărire penală, inculpatul a recunoscut relația intimă pe care a avut-o cu partea vătămată C. până la momentul reținerii sale, faptul că știa că aceasta este minoră, precum și că a locuit cu aceasta la Hotelul C., pe . pe . A. A. C. a recunoscut că partea vătămată se prostitua și că primea bani seara de la aceasta pentru hrană și jocuri electronice, apreciind că el cheltuia cam jumătate dintre banii obținuți de partea vătămată. De asemenea, inculpatul a recunoscut că o însoțea pe partea vătămată C. în zonele de unde își racola clienții, pentru a „preîntâmpina situațiile în care ar fi putut fi ridicată cu forța de clienți”.

P. urmare, rezultă cu claritate că inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să practice prostituția și în folosul său, i-a asigurat protecție și a supravegheat-o, exploatând faptul că partea vătămată era îndrăgostită de el, deși știa că aceasta este minoră și se află într-o situația vulnerabilă (raportul psihologic și ancheta socială f. 50-53 d.u.p.), inculpatul cunoscând și problemele medicale ale acesteia, astfel cum rezultă din propria declarație.

Această situație de fapt este coroborată și cu elemente din declarațiile martorilor R. A.-P. (f. 65 d.u.p., vol. II, f. 43) și L. T. (f. 66, d.u.p., vol. II, f. 45), ambii recepționeri la Hotelul C., U. I. (f. 72 d.u.p., vol. II, f. 270) și H. D. (f. 73 d.u.p., vol. II, f. 276), lucrători la stația Rompetrol aflată de vizavi de locul unde se prostitua partea vătămată, în incinta căreia stătea inculpatul pentru a o supraveghea și a o proteja pe aceasta, M. C. (f. 67, d.u.p.), martora practicând la rândul său prostituția și văzându-l pe inculpat cu partea vătămată C. în zona în care aceasta își racola clienții, M. M. (f. 69, d.u.p., vol. II f. 321), care arată că a aflat că C. este „fata lui A.”, că acesta din urmă o însoțea pe partea vătămată la Restaurantul T. și o supraveghea și că inculpatul s-a supărat și a făcut scandal într-o seară când martora a făcut mai mulți bani decât partea vătămată din prostituție. Martorul A. L. l-a văzut la rândul său pe inculpat cu partea vătămată C. la domiciliul său și confirmă faptul că inculpatul A. A. C. știa că aceasta este minoră.

Deși unii dintre martorii sus-indicați și-au nuanțat declarațiile inițiale în fața instanței, martora M. M. arătând chiar că ar fi fost amenințată la poliție pentru a declara că inculpatul o supraveghea pe partea vătămată C., corect instanța de fond a avut în vedere că situația de fapt relatată de un martor este cu atât mai denaturată cu cât se scurge un interval mai mare de timp de la data faptelor respective, primele declarații fiind în mod logic cele mai amănunțite și precise; pe de altă parte, simplele susțineri ale unui martor că declarațiile sale au fost influențate pot fi avute în vedere numai dacă sunt susținute prin elemente obiective, ceea ce nu este cazul în speță (martora M. arătând că nu a formulat nici măcar o sesizare în raport cu cele despre care susține că s-ar fi întâmplat), astfel că nu au fost oferite justificări ale nuanțării acestor declarații care să conducă la reținerea unei stări de fapt diferite. Pe de altă, parte, mai mulți dintre martorii indicați au arătat în fața instanței că inculpatul și partea vătămată păreau a avea o relație de prietenie, element care nu exclude însă exploatarea părții vătămate de către inculpat, acesta profitând tocmai de sentimentele nutrite pentru el de către partea vătămată.

P. urmare, se constată că faptele inculpatului A. A. C., de a le determina să practice prostituția în folosul său și de a le exploata în acest fel pe părțile vătămate R. N. N. și C. M. C. și de a încerca să determine practicarea prostituției în folosul său de către partea vătămată C. A. T., toate cele trei părți vătămate fiind minore la data săvârșirii faptelor, starea de minorat fiind cunoscută inculpatului, care a avut o relație apropiată cu fiecare dintre victime și a profitat de situația vulnerabilă a acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de minori” în formă continuată, prevăzută de art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale).

În legătură cu activitatea inculpatului A. P. R., acesta se afla încarcerat la Penitenciarul C. și a determinat-o pe coinculpata T. A.-C., persoană care și-a procurat și în trecut mijloacele de existență prin practicarea de relații sexuale contracost cu anumite persoane, să se prostitueze în folosul său. Monitorizarea activității de prostituție a inculpatei T. s-a realizat prin intermediul inculpatului A. A.-C., care i-a facilitat acesteia practicarea prostituției, a cazat-o într-un apartament închiriat pe . B., și a supravegheat-o în activitatea desfășurată și i-a transmis inculpatului A. P.-R. foloasele realizate de pe urma acestei activități, până în jurul datei de 25.12.2011, când inculpata a intrat într-o relație cu martorul F. M..

Astfel, inculpata a arătat că în luna septembrie 2011 a revenit în țară, continuând să-și asigure mijloacele de existență, cum făcuse și anterior, prin practicarea prostituției. Aceasta l-a întâlnit în zona Gării CFR B. pe inculpatul A. A.-C. care a pus-o în legătură cu fratele său, inculpatul A. P.-R., zis „B.”, care se afla la Penitenciarul C.. Acesta din urmă a convins-o pe inculpată să se prostitueze (și) în folosul său, inculpata acceptând întrucât știa că va beneficia de protecție din partea prietenilor inculpatului A. P.-R., aflați în libertate, inculpatul însuși spunându-i că inculpatul A. A.-C. va fi cu ea peste tot și o va proteja.

În consecință, o parte din banii obținuți din prostituție erau predați de inculpata T. inculpatului A. A.-C. care, la rândul său, îl sprijinea financiar pe fratele său, aflat în arest. Ulterior, inculpata a intrat într-o relație cu martorul F. M., din perioada sărbătorilor de iarnă 2011, aceasta părăsind inițial Brașovul și încetând să se prostitueze în folosul lui „B.” (f. 32 d.u.p.).

Inculpatul A. A.-C. recunoaște în declarația dată în cursul urmăririi penale (f. 24 d.u.p.) că l-a pus în legătură pe fratele său, aflat în arest, cu inculpata T., și că, ulterior, aceasta din urmă a început a început să-i trimită bani lui A. P.-R., prin intermediul său, bani despre care inculpatul A. A.-C. afirmă că proveneau din prostituție. Inculpatul mai recunoaște că a găzduit-o o săptămână pe inculpată, la cererea fratelui său, că îl ținea la curent pe fratele său prin telefon cu privire la activitatea de prostituție a acesteia, că l-a informat când a bănuit că inculpata este în discuții cu un alt bărbat și că era frecvent interesat de ce sume încasează inculpata T., tot pentru că îl ruga fratele său.

Martora M. M. relatează în declarația dată la urmărire penală (f. 69, d.u.p.) că, în perioada respectivă, a aflat de la inculpata T. că este cu „B.” și că îi cumpără haine și mâncare pe care le duce acestuia ori ea, ori inculpatul A. A.-C. la penitenciar; în fața instanței, martora a afirmat că de fapt nu cunoaște relația dintre inculpatul A. P.-R. și inculpata T., însă a arătat că își menține declarația anterioară și că inculpata T., despre care cunoaște că se prostitua în aceleași locuri ca și martora, i-a spus că din banii pe care îi face își întreține prietenul aflat la pușcărie, respectiv inculpatul A. P.-R.; martorul A. I. confirmă că inculpata a locuit o perioadă cu inculpatul A. A.-C. și partea vătămată C. C. (f. 71, d.u.p.), iar martorul F. M. (f. 77 d.u.p.) a aflat la rândul său de la inculpată, încă de la prima întâlnire cu aceasta că este „combinată” cu B., că prin intermedierea inculpatului A. A.-C. aceasta a intrat în legătură telefonică cu inculpatul A. P.-R., care a convins-o să se prostitueze, iar banii câștigați îi dădea lui A. care îi făcea pachet fratelui său, sau îi băga direct în contul acestuia. În declarația dată în instanță (vol. II, f. 272), acest martor a declarat că inculpata T. i-a relatat că se prostitua în folosul ambilor frați A..

După ce acest martor și inculpata au intrat într-o relație și au plecat din B., martorul ar fi primit mai multe telefoane de amenințare din partea inculpatului A. A.-C. pentru că o luase pe femeia fratelui său, iar inculpatul A. P.-R. ar fi amenințat-o telefonic pe inculpata T. și i-ar fi spus că a ținut-o doar pentru bani, atât direct, cât și prin intermediul concubinei inculpatului A. P.-R., respectiv T. A. M.. În fața instanței, martorul F. și-a nuanțat declarația, susținând că nu a fost amenințat, dar că inculpatul A. P. R. l-a contactat pentru a se interesa de situația inculpatei T., martorul spunându-i că inculpata este acum cu el și nu se mai întoarce la inculpatul A..

Activitatea de prostituție desfășurată de inculpata T. reiese și din numeroasele procese-verbale de aplicare a unor sancțiuni contravenționale, aflate la dosarul de urmărire penală, iar relațiile comunicate de Penitenciarul C. (f. 114-116) confirmă modalitatea de operare susținută de inculpata T., sumele provenite prin prostituție fiind transmise inculpatului A. P.-R. prin intermediul inculpatului A. A.-C., numai acesta și concubina inculpatului fiind cei care au depus bani în contul acestuia.

Implicarea inculpaților A. A.-C. și A. P.-R. în săvârșirea faptei în discuție rezultă cu certitudine și din interceptările telefonice efectuate în cauză, spre exemplu, sms-ul transmis de către inculpatul A. A.-C. fratelui său la data de 11.12.2011, ora 02:36,31, în care îl avertizează pe acesta din urmă că inculpata (față de care folosește apelativul „vaka”) nu mai face bani suficienți de când s-a mutat la ei și să nu o lase să plece la taică-său pentru că vorbește cu un alt bărbat de pe acolo”, iar inculpatul A. P.-R. răspunde printr-un sms cerându-i fratelui său să stea pe lângă ea, ca să nu plece (f. 171, 172 d.u.p.); convorbirea din 25.12.2011, ora 00,16 dintre inculpata T. și partea vătămată C., inculpata relatându-i părții vătămate că s-a despărțit de „B.”, pentru că el era numai după bani și vroia doar „banii ăia”; convorbirea din 25.12.2011, ora 00,32, între inculpații T. și A. A.-C., prima reproșându-i celui de-al doilea că fratele său a pus băieții pe ea și că s-a despărțit de el, după care discuția continuă între A. și numitul I. de la Mărgineni, inculpatul A. A.-C. adresându-i amenințări acestuia din cauza inculpatei; convorbirile ulterioare din 25.12.2012 între inculpatul A. A.-C. și fratele său (f. 220-221 d.u.p.), despre persoana cu care era la acel moment inculpata T., convorbirea din 28.12.2011, dintre inculpații A., precum și cu inculpata T. (f. 222 d.u.p) – relativ la această conversație se impune remarca că, în fața instanței, inculpatul A. P. R. a susținut constant că el nu putea vorbi la telefon din penitenciar întrucât se făceau controale în cameră, însă, în discuția indicată, chiar acest inculpat îi spune fratelui său că poate vorbi numi după ora 22, pentru că între 19 și 22 „intră acela cu aparatu’ și nu poate vorbi la telefon”; convorbirea din 28.12.2011, ora 22,32, în care inculpatul A. P.-R. îi cere inculpatului A. A.-C. să meargă până la „vaka”, să îi ia toate cartelele și să îi controleze geanta etc.

Față de aceste considerente, se constată că temeiul avut în vedere de inculpat pentru achitare, cel prevăzut de art. 10 lit. c Cod procedură penală nici nu poate fi pus în discuție, câtă vreme este dovedită participarea sa la executarea actelor ce intră în conținutul elementului material al infracțiunii.

De asemenea, în cauză nu se poate susține nici că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, câtă vreme, în speță, probele administrate nu conturează lipsa vreunuia din aceste elemente.

Rezultă că solicitarea inculpatului de achitare este total lipsită de temei și va fi respinsă.

În consecință, apelurile promovate de cei doi inculpați sunt lipsite de temei.

În ceea privește modalitatea în care prima instanță, în procesul individualizării judiciare a tratamentului penal pentru inculpatul A. P. R., a procedat la aplicarea dispozițiilor legale privind contopirea pedepselor, Curtea are a constata că este greșită.

Astfel, inculpatul a comis infracțiunea în perioada octombrie-decembrie 2011, deși se afla în stare de arest la Penitenciarul C., în executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B. (8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b, al. 2 ind.1 lit. a, b, c, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 1626/11.08.2010 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr.706/29.09.2011 a Curții de Apel B. și sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 270/R/18.07.2012 a Tribunalului B., s-a dispus condamnarea inculpatului A. P.-R. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 al. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b, cu art. 73 lit. b, art.76 lit. e Cod penal, reținându-se prin considerente că această faptă a fost săvârșită la data de 27.04.2011. P. aceeași sentință, s-a contopit pedeapsa aplicată, în baza art. 36 al. 1 raportat la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1626/2010, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare).

P. urmare, temeiul legal al contopirii este cel prevăzut de art. 39 alin. 2 Cod penal ce prevede că dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Cum inculpatul a executat din pedeapsa anterioară perioada cuprinsă între 13.12._10 și perioada 4 octombrie 2010-31 decembrie 2012 și reținând ca dată a epuizării faptei deduse judecății decembrie 2011, rezultă că restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare este de 7 ani și 133 zile închisoare.

Instanța nu poate proceda la contopirea și a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. P. R. prin sentința penală nr. 46/2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B., așa cum a solicitat Ministerul Public, având în vedere Decizia nr. LXX (70)/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanță.

În consecință, pedeapsa nou aplicată, pentru noua infracțiune trebuia contopită în condițiile art. 39 alin. 2 Cod penal cu restul rămas neexecutat din pedeapsa în executarea căreia se afla, respectiv cu restul de 7 ani și 133 zile închisoare, urmând a se aplica pedeapsa de 7 ani și 133 zile închisoare.

Deși inculpații nu au criticat individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța, potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, va analiza și acest aspect, constatând că Tribunalul pentru Minori și Familie B. a procedat la o analiză exhaustivă a tuturor circumstanțelor personale ale fiecărui inculpat, în contextul faptei comise, a acordat eficiența cuvenită criteriilor instituite de art. 72 Cod penal, referitoare la gradul de pericol social al faptelor, modalitatea concretă de comitere a acestora, persoana inculpaților, astfel încât pedepsele aplicate fiind suficiente și de natură să conducă la reeducarea inculpaților și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală..

Este criticabilă soluția primei instanțe și în ce privește măsura confiscării sumei 19.050 lei obținută de inculpatul A. A. C., deoarece măsura se dispune numai dacă aceste sume nu servesc la despăgubirea părților civile.

Potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor sau cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 Cod penal, sunt supuse confiscării speciale, în condițiile acestui text legal.

În cauză, pentru partea vătămată minoră C. M. C. s-a constituit parte civilă Direcția G. de Asistență S. și Protecție a C. M., cu suma de 4.000 euro.

P. urmare, trebuia confiscată doar suma rezultată din scăderea sumei de 4.000 euro din suma de 19.050 lei, adică suma de 15.050 lei.

Pentru considerentele mai sus expuse, se constată că hotărârea apelată este criticabilă sub aspectele menționate și potrivit art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial B., se va desființa hotărârea atacată sub aspectul modalității de aplicare a dispozițiilor legale privitoare la contopirea pedepselor în ce îl privește pe inculpatul A. P. R. și greșitei confiscări a sumei de 19.050 lei de la inculpatul A. A. C. și rejudecând în aceste limite:

Se va menține pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal aplicată inculpatului A. P. R. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal.

Se va înlătură aplicarea art. 39 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 39 alin. 2 Cod penal se va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare cu restul rămas neexecutat de 7 ani și 133 de zile închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B., urmând ca inculpatul A. P. R. să execute pedeapsa de 7 ani și 133 de zile închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal.

Se va deduce din această pedeapsă ș perioada executată de la 4 octombrie 2011 la zi, conform sentinței penale nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B..

Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Se va înlătura dispoziția de confiscare a sumei de 19.050 lei de la inculpatul A. A. C..

Se va dispune confiscarea de la inculpatul A. A. C. a sumei de 15.050 lei.

Se va adaugă la arestarea preventivă a inculpatului A. A. C. și perioada de la 22 octombrie 2012 la zi și se va menține măsura arestării preventive acestuia.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod penal se vor respinge apelurile declarate de inculpații A. A. C. și A. P. R. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 Cod procedură penală inculpații vor fi obligați la plata parțială a cheltuielilor judiciare, în care se vor include și onorariile apărătorilor din oficiu, restul acestor cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

1. Admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial B. împotriva sentinței penale nr. 46/22 octombrie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pe care o desființează sub aspectul modalității de aplicare a dispozițiilor legale privitoare la contopirea pedepselor în ce îl privește pe inculpatul A. P. R. și greșitei confiscări a sumei de 19.050 lei de la inculpatul A. A. C. și rejudecând în aceste limite:

Menține pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal aplicată inculpatului A. P. R. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal.

Înlătură aplicarea art. 39 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 39 alin. 2 Cod penal contopește pedeapsa de 3 ani închisoare cu restul rămas neexecutat de 7 ani și 133 de zile închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B., urmând ca inculpatul A. P. R. să execute pedeapsa de 7 ani și 133 de zile închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal.

Deduce din această pedeapsă și perioada executată de la 4 octombrie 2011 la zi, conform sentinței penale nr. 869/27.04.2012 a Judecătoriei B..

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Înlătură dispoziția de confiscare a sumei de 19.050 lei de la inculpatul A. A. C..

Dispune confiscarea de la inculpatul A. A. C. a sumei de 15.050 lei.

Adaugă la arestarea preventivă a inculpatului A. A. C. și perioada de la 22 octombrie 2012 la zi și menține măsura arestării preventive acestuia.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

II. Respinge apelurile declarate de inculpații A. A. C. și A. P. R. împotriva aceleiași sentințe.

Onorariile pentru apărătorii din oficiu desemnați pentru părțile vătămate, C. C., B. C. și J. A., în sume de câte 150 lei, și pentru apărătorul din oficiu al inculpaților A. A. C. și T. A. M. – C. O. și I. P., în sume de câte 300 lei se suportă din fondurile MJ.

Obligă inculpatul A. A. C. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul A. P. R. suma de 200 lei cu același titlu, restul acestor cheltuieli rămân în sarcina statului.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și de la comunicare cu inculpații arestați și părțile lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2013.

Președinte Judecător

A. M. S. F.

Grefier

D. S.

red.SF/08.03.2013

tehnoredact.DS/08.03.2013/4 ex.

jud.fond. A. I.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 109/2013....		Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 120/2013. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 139/2013. Curtea de Apel BRAŞOV Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 99/2013. Curtea de Apel BRAŞOV Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 122/2013. Curtea de Apel BRAŞOV Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 109/2013. Curtea de Apel BRAŞOV Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 120/2013. Curtea de Apel BRAŞOV (Legea 161/2003 modificată şi completată. Decizia nr. 127/2012. Curtea de Apel BRAŞOV