Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 616/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 616/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 20-06-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 616/R DOSAR NR._

Ședința publică din 20 iunie 2013

Instanța constituită din:

Complet de judecată CRM1:

PREȘEDINTE – M. D.

Judecător - C. E.

Judecător - M. G. L.

Grefier - D. C.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror C. C. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 133 din 1 februarie 2013 pronunțată de J. B., în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 13 iunie 2013, apoi pentru astăzi, 20 iunie 2013, când,

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 133/01.02.2013 a Judecătoriei B. s-a dispus în baza art 208 alin 1 Cod penal, art 209 alin 1 lit a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (4 acte materiale), art 99 și următoarele Cod penal și raportat la art. 320/1 alin 7 Cod de procedură penală condamnarea inculpatului N. C. I., fiul lui Natural și O. C., născut la data de 25.07.1996, în localitatea B., CNP_, domiciliat în localitatea C., .. 21, jud. B., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

În baza art 192 alin 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și raportat la art. 320/1 alin. 7 Cod de procedură penală s-a mai dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 1 Cod penal au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 110 indice 1 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de probațiune de pe lângă T. B. și să aibe următoarele obligații:

a) să se prezinte la fiecare convocare la S. de probațiune de pe lângă T. B.;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

e) să participe la programe de consiliere sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă T. B.;

I-a fost atrasă atentia inculpatului asupra dispozițiilor art. 110 /1 alin. 2 și 3 Cod penal.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

Cu privire la inculpatul S. F. s-a dispus în baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin 1, art 209 alin 1 lit a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (2 acte materiale), art. 75 lit c Cod penal și raportat la art. 320/1 alin. 7 Cod de procedură penală condamnarea inculpatului S. F., fiul lui V. și L., născut la data de 27.08.1993, în localitatea B., CNP_, domiciliat în localitatea B., ., ., jud. B., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, în formă continuată.

În baza art. 26 raportat la art. 192 alin 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit c Cod penal și raportat la art. 320/1 alin. 7 Cod de procedură penală s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare, în baza art 82 C.penal, de 4 ani.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

I-a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art 83 Cod penal.

Referitor la inculpatul B. L. C. s-a dispus în baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (2 acte materiale), art. 99 și următoarele Cod penal și raportat la art. 320/1 alin. 7 Cod de procedură penală condamnarea inculpatului B. L. C., fiul lui L. și A., născut la data de 06.02.1994, în localitatea B., CNP_, domiciliat în localitatea B., ., ., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, în formă continuată.

În baza art. 26 raportat la art. 192 alin 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și raportat la art. 320/1 alin. 7 Cod de prodedură penală s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 al. 1 Cp i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

I s-a atras atentia inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 346 Cod de procedură penală a constatat că părțile vătămate Cotîciu M., V. A. și B. G. M. și martorii P. V. și P. G. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 118 lit e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul N. C. I. a sumei de 205 lei.

În baza art. 191 alin 1,2 Cod de procedură penală au fost obligați inculpații N. C. I., S. F. și B. L. C. să plătească fiecare suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în acestea fiind incluse și cheltuielile judiciare reprezentând onorarii apărători oficiu, conform art 189 alin 1 Cod procedură penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe T. pentru Minori și Familie B. din data de 30.05.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpatului N. C. I., pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin 1 C.penal, art. 209 alin. 1 lit a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (4 acte materiale) și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, S. F., pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (2 acte materiale) și complicitate la violare de domiciliu, prevăzută de art. 26 raportat la art. 192 alin 1,2 Cod penal, cu aplicarea art 75 lit c Cod penal, B. L. C., pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale) și complicitate la violare de domiciliu, prevăzută de art. 26 raportat la art. 192 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, reținându-se în actul de sesizare că în noaptea de 10/11.10.2011, inculpatul N. C. I., cu complicitatea celorlalți doi inculpați, ce au asigurat paza, a pătruns prin escaladarea gardului în imobilul aparținând părții vătămate Cotîciu M. de unde a sustras o drujbă marca Steel și pe poarta de acces neasigurată în imobilul aparținând părții vătămate V. A., de unde a sustras trei biciclete. În sarcina exclusivă a inculpatului N. C. s-a mai reținut că în datele de 09.11.2011 și 11.11.2011, pe timp de zi, a pătruns în garajul imobilului în construcție administrat de B. G. M., de unde a sustras diverse bunuri pe care le-a vândut martorului P. G..

În urma analizării mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței, respectiv procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, declarațiile părților vătămate Cotîciu M., V. A. și B. G. M., declarațiile martorilor P. V., L. A. și P. G., procese verbale de ridicare, predare și primire, declarațiile inculpaților N. C. I., S. F. și B. L. C., prin care aceștia au recunoscut și indicat modul de comiterea a faptelor, solicitând judecata cauzei potrivit art. 320 indice 1 Cod de procedură penală, prima instanță a stabilit că în noaptea de 10/11.10.2011 inculpatul N. C. I. împreună cu inculpații S. F. și B. L. C. s-au deplasat pe . C. cu scopul de a sustrage din curtea imobilului de la nr. 13 C, aparținând părții vătămate Cotîciu M., o drujbă marca Steel, de a cărei existență cunoștea inculpatul N.. În timp ce inculpații S. F. și B. L. C. au stat de pază, inculpatul N. a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în incinta curții, iar dintr-o magazie a sustras o drujbă, evaluată la suma de 700 lei, pe care au ascuns-o în apropiere; în continuare, s-au deplasat pe .. 58, în curtea imobilului părții vătămate V. A. intrând pe poarta de acces neasigurată inculpatul N., inculpații S. F. și B. L. C. asigurând paza locului, iar din curte acesta a sustras trei biciclete, prejudiciul comis fiind de 1670 lei; ulterior, bunurile sustrase au fost transportate în B., la imobilul de pe ., iar fiecare din cei trei inculpați și-a însușit cîte o bicicletă iar inculpatul B. L. a luat și drujba sustrasă; inculpatul N. a lăsat drept gaj bicicleta la martorul P. V. pentru o sumă de 25 lei, împrumutată de la acesta; ulterior organele de poliție au ridicat atât bicicletele, cât și drujba sustrasă, bunurile fiind restituite părților vătămate.

Totodată, în datele de 09.11.2011 și 11.11.2011 inculpatul N. C. I. s-a deplasat la imobilul aflat în construcție și situat în localitatea C., .. 47 A, aflat în administrarea numitului B. G. M., iar dintr-un garaj în care a pătruns prin forțarea ușii acestuia, a sustras 10 l motorină, o bormașină cu acumulator, un șlefuitor marca Bosh, o trusă de chei, două cabluri, evaluate la suma de 2000 lei, bunuri pe cale le-a vândut pentru suma de 80 lei martorului cumpărător de bună credință P. G., care a predat personal aceste bunuri organelor de poliție și restituite ulterior părții vătămate.

A considerat prima instanță că în drept, faptele inculpatului N. C. I. care în noaptea de 10/11.10.2011 a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor al imobilului aparținând părții vătămate Cotîciu M., iar din curte a sustras o drujbă marca Steel și a pătruns pe poarta neasigurată în curtea imobilului părții vătămate V. A. de unde a sustras trei biciclete, având sprijinul inculpaților S. F. și B. L. C., care au asigurat paza și au ajutat la transportarea bunurilor sustrase și care în datele de 09.11.2011 și 11.11.2011, singur și pe timp de zi, a pătruns în garajul imobilului aflat în construcție și administrat de B. G., de unde a sustras diverse bunuri (unelte, scule), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin 1 Cod penal, art. 209 alin 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (4 acte materiale) și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, inculpatul fiind minor la data comiterii faptelor.

În drept faptele inculpaților S. F. și B. L., care în noaptea de 10/11.10.2011, au asigurat paza locului faptelor comise de inculpatul N. C. I., au ajutat la transportul bunurilor sustrase și și-au însușit parte din aceste bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin 1 Cod penal, art. 209 alin 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (2 acte materiale) și complicitate la violare de domiciliu, prevăzută de art. 26 raportat la art. 192 alin 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, pentru inculpatul S. F. și art. 99 și următoarele Cod penal pentru inculpatul B. L. C..

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, natura și modul de comitere a faptelor, urmarea produsă, circumstanțele personale ale inculpaților, precum și dispozițiile prevăzute de art. 320/1 Cod de procedură penală.

Cu privire la inculpatul N. C. I. instanța de fond a considerat, că se impune ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, în baza art. 110 Cod penal suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, apreciindu-se că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenție, și văzând mențiunile din referatul de evaluare și rolul pozitiv al unei supravegheri din partea unui organism de specialitate, în condițiile în care părinții nu au putut asigura o creștere și educare corespunzătoare, a stabilit în baza art. 110 indice 1 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 86/3 Cod penal, ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de probațiune de pe lângă T. B. și va avea următoarele obligații: a) să se prezinte la fiecare convocare la S. de probațiune de pe lângă T. B.; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; e) să participa la programe de consiliere sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă T. B.;

Cu privire la inculpatul S. F., prima instanță a stabilit, pornind de la profilul socio – moral al inculpatului, care posedă capacitatea necesară întelegerii gravității faptei comise și a repercursiunilor pe care aceasta le-a avut asupra relatiilor sociale ocrotite de lege, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, în baza art. 81 Cod penal suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixând un termen de încercare, în baza art 82 Cod penal, de 4 ani, considerând că se poate realiza scopul pedepsei, fără executarea în regim de detenție.

Cu privire la inculpatul B. L. C. instanța de fond a stabilit, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, în baza art. 110 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă J. B., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în urma rejudecării, să se dispună schimbarea încadrării juridice pentru fiecare dintre inculpați în sensul reținerii a încă unei infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alineat 1, alineat 2 Cod penal pentru inculpatul N. C. I. și a câte o infracțiune de complicitate la violare de domiciliu, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alineat 1, alineat 2 Cod penal pentru fiecare dintre inculpații S. F. și B. L. C., majorarea cuantumului pedepselor aplicate pentru fiecare dintre inculpați și reținerea dispozițiilor art. 103 alineat 3 Cod penal alături de art. 86 indice 1 Cod penal pentru inculpatul N. C. I..

În motivarea recursului, se arată că se impune schimbarea de încadrare juridică în sensul menționat întrucât infracțiunea de furt calificat prin escaladare nu absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, instanța de fond fiind obligată să rețină încadrarea juridică corectă, chiar dacă prin actul de sesizare s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților pentru infracțiunea de violare de domiciliu respectiv complicitate la această infracțiune, pe motiv că este absorbită de infracțiunea de furt calificat prin escaladare. Se mai arată că, față de noile infracțiuni ce trebuie reținute în sarcina inculpaților, multitudinea actelor materiale, gravitatea infracțiunilor, se impune o majorare a cuantumului pedepselor. Cu privire la motivul de nelegalitate se arată că se impune reținerea prevederilor art. 103 alineat 3 Cod penal întrucât atâta timp cât inculpatul este minor obligațiile stabilite sunt cele prevăzute de acest articol.

În fața instanței de recurs a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpatul N. C. I., inculpații N. C. I. și S. F. fiind prezenți și asistați de apărători din oficiu, inculpatul B. L. C. lipsind.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și cu declarațiile de recunoaștere date de inculpați.

În mod corect a stabilit instanța de fond că din procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, declarațiile părților vătămate Cotîciu M., V. A. și B. G. M., declarațiile martorilor P. V., L. A. și P. G., procese verbale de ridicare, predare și primire, toate coroborate cu declarațiile inculpaților prin care au recunoscut și indicat modul de comiterea a faptelor, fiind judecați potrivit art. 320 indice 1 Cod de procedură penală, rezultă fără dubiu că în noaptea de 10/11.10.2011, inculpatul N. C. I., cu complicitatea celorlalți doi inculpați, ce au asigurat paza, a pătruns prin escaladarea gardului în imobilul aparținând părții vătămate Cotîciu M. de unde a sustras o drujbă marca Steel și pe poarta de acces neasigurată în imobilul aparținând părții vătămate V. A., de unde a sustras trei biciclete precum și că în datele de 09.11.2011 și 11.11.2011, pe timp de zi, inculpatul N. C. I. a pătruns în garajul imobilului în construcție administrat de B. G. M., de unde a sustras 10 l motorină, o bormașină cu acumulator, un șlefuitor marca Bosh, o trusă de chei, două cabluri, evaluate la suma de 2000 lei, bunuri pe cale le-a vândut pentru suma de 80 lei martorului cumpărător de bună credință P. G..

Cu privire la încadrarea în drept a faptelor săvârșite de inculpați în noaptea de 10/11.10.2011, instanța de recurs consideră întemeiată critica adusă de P. de pe lângă J. B..

În primul rând reține că nimic nu împiedica prima instanță să pună în discuție încadrarea corectă a faptelor, chiar dacă prin actul de sesizare s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de violare de domiciliu respectiv complicitate la violare de domiciliu.

Instanța a fost sesizată cu o faptă pe care inculpații au recunoscut-o solicitând judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 320 indice 1 Cod de procedură penală, nefiind ținută de încadrarea juridică a faptelor dată prin rechizitoriu. Aspectul că prin actul de sesizare s-a dat o soluție cu privire la aceste fapte nu este relevant întrucât această soluție de scoatere de sub urmărire penală nu are autoritate de lucru judecat.

În speță, furtul săvârșit prin escaladarea gardului, încadrat în dispozițiile art. 209 alineat 1 litera i Cod penal, nu poate absorbi infracțiunea de violare de domiciliu întrucât cele două infracțiuni au obiect juridic diferit, iar normele de incriminare ocrotesc două valori sociale total diferite, patrimoniul pe de-o parte și viața privată ce cuprinde în conținutul său domiciliul unei persoane, pe de altă parte.

Nu se poate considera că furtul prin efracție absoarbe în conținutul său infracțiunea de violare de domiciliu și pentru că violarea domiciliului nu reprezintă condiția „sine qua non” pentru săvârșirea unui furt prin efracție sau escaladare, putându-se săvârși un astfel de furt și fără a viola un domiciliu.

În concluzie, această critică va fi însușită de instanța de control judiciar, astfel că, în rejudecare, se dispune schimbarea de încadrare juridică în sensul precizat în motivele de recurs, respectiv se va considera că inculpatul N. C. I. a săvârșit și infracțiunea de violare de domiciliu prin pătrunderea fără drept, prin escaladarea gardului în imobilul aparținând părții vătămate Cotîciu M. în noaptea de 10/11.10.2011.

Cum infracțiunea de violare de domiciliu reținută de prima instanță în sarcina inculpatului (pătrunderea pe poarta neasigurată în imobilul aparținând părții vătămate V. A.) a fost săvârșită în aceeași noapte, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar la interval de timp diferit, se va considera că cele două fapte reprezintă acte materiale distincte ale unei infracțiuni unice de violare de domiciliu în formă continuată, urmând ca inculpatul să fie condamnat pentru o infracțiune de violare de domiciliu în formă continuată cu două acte materiale.

Pentru aceleași rațiuni și faptele celorlalți doi inculpați vor trebui calificate juridic ca o complicitate la infracțiunea de violare de domiciliu în formă continuată, cu două acte materiale, infracțiune pentru care se va dispune condamnarea lor. .

Cu privire la ce-a de-a doua critică, privind cuantumul scăzut al pedepselor, instanța de control consideră că s-a avut în vedere în mod corect, la judecarea fondului, toate criteriile de individualizare, împrejurările reale și cele personale, atitudinea inculpaților, starea de minoritate a doi dintre ei, faptul că prejudiciul s-a recuperat, astfel că pedepsele au fost corect individualizate în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor.

Chiar și în situația reținerii formei continuate a infracțiunilor de violare de domiciliu respectiv complicitate la violare de domiciliu, pedepsele stabilite de instanța de fond apar ca fiind suficiente pentru a atrage atenția inculpaților și a-i determina să adopte pe viitor o conduită corespunzătoare, scopul acestor pedepse putând fi atins prin condamnarea inculpaților la pedepse în cuantumul stabilit de prima instanță.

Nu se impune deci majorarea pedepselor, astfel că această critică va fi respinsă.

Referitor la critica de nelegalitate a sentinței, în ceea ce-l privește pe inculpatul N. C. I., instanța de control o consideră întemeiată, apreciind că atâta vreme cât inculpatul era minor la data pronunțării sentinței de condamnare, se impuneau a fi reținute și dispozițiile articolului 103 alineat 3 Cod penal, ce cuprinde obligațiile pe care trebuie să le respecte pe perioada cât este minor, după majorat aplicându-se dispozițiile art. 86 indice 3 Cod penal.

În măsura în care inculpatul, minor la data faptelor, ar fi devenit major până la pronunțarea sentinței de condamnare nu se mai impuneau a fi reținute dispozițiile art. 103 alineat 3 Cod penal, aplicabile numai cu privire la obligațiile stabilite în sarcina inculpatului în perioada de minoritate.

Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 385 indice 15 punctul 2 litera d Cod de procedură penală se va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței 133/01.02.2013 a Judecătoriei B. pe care o va casa împreună cu încheierea de îndreptare eroare materială din camera de consiliu din data de 15.03.2013 sub aspectul soluționării acțiunii penale ralativ la infracțiunea de violare de domiciliu pentru inculpatul N. C. I. și respectiv complicitate la violare de domiciliu pentru inculpații S. F. și B. L. C. și a nereținerii față de inculpatul N. C. I. a dispozițiilor art. 103 alineat 3 Cod penal.

În rejudecarea cauzei în aceste limite se va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului N. C. I. și se va repune în individualitatea lor pedepsele de 2 ani închisoare, stabilită pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată și de 1 an și 6 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

În baza art. 334 Cod de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a infracțiunii de violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului N. C. I., din art. 192 alineat 1, 2 Cod penal în art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale), reținându-se că inculpatul a săvârșit un act material al acestei infracțiuni prin pătrunderea prin escaladare în curtea părții vătămate Cotîciu M., infracțiunea de violare de domiciliu fiind săvârșită deci în formă continuată, cu două acte materiale.

În baza art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale), art. 99 și următoarele Cod penal și art. 320 indice 1 alineat 7 Cod de procedură penală se va dispune condamnarea inculpatului N. C. I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată, considerând cuantumul pedepsei suficient pentru a asigura atingerea scopului pedepsei, chiar dacă forma infracțiunii este una continuată, iar nu simplă.

Se va menține pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată iar în baza art. 33 litera a Cod penal, art. 34 litera b Cod penal se vor contopi pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Se va reține cu privire la inculpatul N. C. I., pe lângă dispozițiile art. 110 indice 1 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 86 indice 3 Cod penal și dispozițiile art. 103 alineat 3 Cod penal.

II. Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S. F. și se va repune în individualitatea lor 2 pedepse de câte 2 ani închisoare stabilite pentru infracțiunile de complicitate la furt calificat în formă continuată și complicitate la violare de domiciliu.

În baza art. 334 Cod de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului S. F., din art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alineat 1, 2 Cod penal în art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale), reținându-se că inculpatul a săvârșit un act material al acestei infracțiuni prin complicitatea acordată inculpatului N. C. I. la pătrunderea prin escaladare în curtea părții vătămate Cotîciu M., infracțiunea de complicitate la violare de domiciliu fiind săvârșită deci în formă continuată, cu două acte materiale.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale), art. 320 indice 1 alineat 7 Cod de procedură penală va fi condamnat inculpatul S. F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu în formă continuată, considerând că pedeapsa în acest cuantum este suficientă pentru a asigura îndreptarea comportamentului inculpatului.

Se va menține pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată și în baza art. 33 litera a Cod penal, art. 34 litera b Cod penal vor fi contopite pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

III. Va fi descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului B. L. C. și se vor repune în individualitatea lor două pedepse de câte 1 an închisoare stabilite pentru infracțiunile de complicitate la furt calificat în formă continuată și complicitate la violare de domiciliu.

În baza art. 334 Cod de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului B. L. C., din art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alineat 1, 2 Cod penal în art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale) reținându-se că inculpatul a săvârșit un act material al acestei infracțiuni prin complicitatea acordată inculpatului N. C. I. la pătrunderea prin escaladare în curtea părții vătămate Cotîciu M., infracțiunea de complicitate la violare de domiciliu fiind săvârșită deci în formă continuată, cu două acte materiale.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale), art. 99 și următoarele Cod penal, art. 320 indice 1 alineat 7 Cod de procedură penală va fi condamnat inculpatul B. L. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu în formă continuată.

Se va menține pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată iar în baza art. 33 litera a Cod penal, art. 34 litera b Cod penal vor fi contopite pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Se va casa și încheierea de îndreptare eroare materială ulterioară pronunțării soluției, întrucât face corp comun cu sentința atacată, iar motivul de recurs privind greșita încadrare juridică privește și această încheiere.

În baza art. 189 Cod de procedură penală se va dispune avansarea sumei de 900 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu în contul Baroului B..

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 133/01.02.2013 pronunțată de J. B. în dosarul nr._ .

Casează sentința penală atacată și încheierea de îndreptare eroare materială din camera de consiliu din data de 15.03.2013 sub aspectul soluționării acțiunii penale ralativ la infracțiunea de violare de domiciliu pentru inculpatul N. C. I. și respectiv complicitate la violare de domiciliu pentru inculpații S. F. și B. L. C. și a nereținerii față de inculpatul N. C. I. a dispozițiilor art. 103 alineat 3 Cod penal.

Rejudecând cauza în aceste limite:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului N. C. I. și repune în individualitatea lor pedeapsele de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată și de 1 an și 6 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

În baza art. 334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii de violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului N. C. I., din art. 192 alineat 1, 2 Cod penal în art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale).

În baza art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale), art. 99 și următoarele Cod penal și art. 320 indice 1 alineat 7 Cod de procedură penală condamnă inculpatul N. C. I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată.

Menține pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 33 litera a Cod penal, art. 34 litera b Cod penal contopește pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Reține cu privire la inculpatul N. C. I., pe lângă dispozițiile art. 110 indice 1 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 86 indice 3 Cod penal și dispozițiile art. 103 alineat 3 Cod penal.

II. Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S. F. și repune în individualitatea lor 2 pedepse de câte 2 ani închisoare stabilite pentru infracțiunile de complicitate la furt calificat în formă continuată și complicitate la violare de domiciliu.

În baza art. 334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului S. F., din art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alineat 1, 2 Cod penal în art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale).

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal ( 2 acte materiale), art. 320 indice 1 alineat 7 Cod de procedură penală condamnă inculpatul S. F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu în formă continuată.

Menține pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată.

În baza art. 33 litera a Cod penal, art. 34 litera b Cod penal contopește pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

III. Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului B. L. C. și repune în individualitatea lor două pedepse de câte 1 an închisoare stabilite pentru infracțiunile de complicitate la furt calificat în formă continuată și complicitate la violare de domiciliu.

În baza art. 334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului B. L. C., din art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alineat 1, 2 Cod penal în art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale).

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicare art. 41 alineat 2 Cod penal (2 acte materiale), art. 99 și următoarele Cod penal, art. 320 indice 1 alineat 7 Cod de procedură penală condamnă inculpatul B. L. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu în formă continuată.

Menține pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată.

În baza art. 33 litera a Cod penal, art. 34 litera b Cod penal contopește pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În baza art. 189 Cod de procedură penală dispune avansarea sumei de 900 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu în contul Baroului B..

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2013

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. C. E. M. G. L.

GREFIER

D. C.

Red. M.G.L./07.08.2013.

Tehnored.R.G./09.08.2013/2 ex.

Jud.fond. N. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 616/2013. Curtea de Apel BRAŞOV