Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 584/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 584/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-06-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 584/R Dosar nr._
Ședința publică din 19 iunie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR3:
Președinte: A. P. D. - judecător
Judecător: A. M.
Judecător: S. F.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului P. – procuror șef secție A. P. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 2315 din data de 12 decembrie 2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr. _ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, susținerile, întrebările și răspunsurile părților prezente, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de ast6ăzi, 19 iunie 2013, când,
curtea,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele
Prin sentința penală nr.2315/12.12.2012 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei B. s-au hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct 2 lit a, raportat la art 10 lit d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei A. L., fiica lui I. și M., născută la data de 04.04.1974 în loc B., domiciliată în loc B., . 8, ., CNP_, cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art 215 alin 1 Cod penal.
În baza art. 346 alin 1 Cod procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă formulată de C. L. al M. B.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. B. din data de 30.11.2011 și înregistrat la J. B. sub nr de mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei A. L., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal, pentru aceea că a indus în eroare, până în final, instanțele judecătorești, prin susținerile nereale făcute în fața Tribunalului B. cu ocazia interogatoriului din data de 05.06.2007 în dosarul civil nr. 3832/62/M/2007, când a declarat că până în luna august 2006 nu a primit salariul de la C. L. B., S. P. de Administrare a Piețelor, cu rezultatul obținerii de la Curtea de Apel B. a unei hotărâri judecătorești favorabile prin care fostul angajator a fost obligat la plata integrală a salariilor pe perioada 01.09._06 (prejudiciul fiind estimat la suma de 11.435,30 lei, plus dobânzile legale).
Cercetările din prezenta cauza au fost generate de plângerea Consiliului L. al M. B., S. P. de Administrare Piețe, prin care se menționa că A. L. (fostă D., fostă C.) a fost angajata instituției în perioada august 2005-decembrie 2006, având funcția de salvator montan; drepturile salariale au fost plătite pe perioada derulării contractului de muncă; având în vedere specificul activității prestate, exista uzanța ca, în ziua de salariu a fiecărei luni, șeful formațiunii de salvamontiști (N. M. T.) să coboare din stațiunea Poiana B. și să ridice salariile, înmânându-le ulterior colegilor săi; ca urmare a unor sancțiuni disciplinare, L. A. i s-a diminuat salariul aferent lunii noiembrie cu 5%; L. A. și-a prezentat demisia semnând nota de lichidare fără obiecțiuni; în luna aprilie 2006, A. L. a dat în judecată instituția în cauză, solicitând plata salariului pe care pretinde că nu l-a încasat; instanța de judecată a admis acțiunea formulată astfel încât, în mod irevocabil, C. L. a fost obligat la plata sumei de 8.551 lei, plus 600 de lei cheltuieli de judecată.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, rezultă că prin cererea de chemare în judecată din data de 11.04.2007, A. L. a chemat în judecată, în fața Tribunalului B., pe fosta instituție la care și-a desfășurat activitatea, afirmând că în perioada 30.08.2005 - august 2006 nu și-a încasat salariile restante, prin sentința civilă nr. 676/M în dosar 3832/62/M/2007 acțiunea fiind respinsă, apreciindu-se că reclamanta A. L. (la vremea respectivă D.) și-a primit drepturile salariale, acest aspect reieșind din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu depozițiile martorilor audiați; ulterior, prin decizia civilă nr. 578/M din data de 12.09.2007 a Curții de Apel B. s-a admis recursul reclamantei și S. P. de Administrare Piețe și Salvamont a fost obligat la plata sumelor de bani reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 01.09._06, apreciindu-se că inexistența semnăturilor L. A. (fostă D.) de pe fluturașii de încasare este singurul aspect care capătă valențe probatorii astfel încât, prin aplicabilitatea art. 161 din Codul muncii, se consideră pretențiile ca fiind întemeiate.
Audiat fiind, reprezentantul părții vătămate, L. A. A. a menționat că modalitatea de încasare a salariului de către membrii Serviciului de Salvamont, dat fiind specificul activității, se realiza prin intermediul martorului N. M., șeful biroului, care ridica banii atât pentru inculpată, cât și pentru colegii acesteia, predarea banilor către beneficiari fiind realizată imediat, neexistând plângeri sau reclamații în acest sens.
În calitate de inculpat, A. L. a arătat că nu și-a primit salariul aferent perioadei septembrie 2005 - august 2006, în condițiile în care din nici un înscris nu rezultă că a semnat pentru banii care i s-ar fi cuvenit cu titlu de salariu.
În cauză au fost audiați în calitate de martori N. M. T., H. M., N. M., N. D. M., M. A. J. și C. V., colegi cu inculpata din declarațiile cărora a rezultat că plicurile cu bani erau ridicate de N. M. T. și înmânate beneficiarilor, inculpata primind sumele respective de față cu colegii, verificând fluturașii, neavând obiecții de formulat vreodată; D. I. C. (fostul soț al inculpatei, care a declarat că inculpata și-a primit drepturile salariale în perioada cât a activat ca salvamontist, menționând că plicurile cu bani se ridicau fie de la N. M., fie de la N. D. sau H. M. – colegi cu inculpata.
În cauză s-a întocmit și Raportul de constatare tehnico-științifică din data de 05.10.2009 prin care s-a concluzionat că martorul N. M. a semnat fluturașii aferenți salariilor pe lunile august 2005-august 2006, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică din data de 04.12.2009 s-a stabilit că inculpata este cea care a semnat plângerea adresată Tribunalului B. la data de 11.04.2007, precum și interogatoriul luat în dosarul civil nr. 3832/62/M/2007.
Deși inițial s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 292 Cod penal, la data de 31.10.2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal, apreciindu-se că „instanțele civile pot fi "victimele" unor manopere frauduloase de inducere în eroare (element material al infracțiunii de înșelăciune), fără a dobândi astfel calitatea de persoană vătămată a infracțiunii, această calitate având-o persoana în al cărei patrimoniu se produce paguba”.
Consiliului L. al M. B. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 11.435,30 lei, reprezentând suma de bani plătită inculpatei A. L., urmare deciziei nr 578/M din data de 12.09.2007 a Curții de Apel B..
În faza de cercetare judecătorească, inculpata A. L. a declarat că afirmațiile făcute cu ocazia soluționării dos_ în fața Tribunalului B. sunt reale, în sensul că în perioada 01.09.2005 – 31.08.2006 nu a primit salariul din partea S. P. de Administrare a Piețelor.
În calitate de martori au fost audiați N. M., N. M. T., C. V., D. I. C., N. (fostă M.) A. J., N. D. M., Hațeganu M. J., din declarațiile cărora a rezultat că munca desfășurată pe teren de salvamontiști nu permitea deplasarea individuală la casieria unității pentru ridicarea salariilor, astfel încât, de obicei, la casierie se deplasa martorul N. M. – șef de birou, acesta ridica plicurile cu bani și le preda fiecăruia dintre membrii echipei, inclusiv inculpatei A. L., fie personal, fie prin intermediul altor colegi.
Pe baza materialului probator administrat în cauza, prin actul de sesizare s-a reținut ca stare de fapt că inculpata A. (fostă D.) L. a indus în eroare instanțele judecătorești, prin susținerile nereale făcute în fața Tribunalului B. cu ocazia interogatoriului din data de 05.06.2007, în dosarul civil nr. 3832/62/M/2007, când a declarat că până în luna august 2006 nu a primit salariul de la C. L. B., S. P. de Administrare a Piețelor, cu rezultatul obținerii de la Curtea de Apel B. a unei hotărâri judecătorești favorabile prin care fostul angajator a fost obligat la plata integrală a salariilor pe perioada 01.09._06, apreciindu-se că acest comportament întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin 1 Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin 1 Cod penal, prin raportare la starea de fapt reținută în sarcina inculpatei A. L..
Astfel, cu privire la elementul material al unei astfel de infracțiuni, acesta trebuie să se manifeste printr-o acțiune de inducere în eroare, acțiune care presupune prezentarea unei situații sau împrejurări “în chip mincinos” și care nu corespunde realității, rezultând în final o falsă reprezentare a realității, aspecte care nu sunt dovedite în cauză, în condițiile în care s-a invocat faptul că „inducerea în eroare” s-a realizat prin „susținerile nereale” făcute în fața Tribunalului B. cu ocazia interogatoriului din data de 05.06.2007.
Pe de altă parte, atât sentința civilă nr. 676/M/07.07.2007 a Tribunalului B., prin care s-a respins acțiunea formulată de A. L., în calitate de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtului C. L. B., S. P. de Administrare a Piețelor la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei septembrie 2005 - august 2006, cât și decizia civilă nr. 578/M/12.09 2007 a Curții de Apel B., prin care s-a admis recursul și acțiunea reclamantei A. L., au fost pronunțate urmare probatoriului administrat de ambele părți, atât interogatoriul reclamantei, cât și înscrisuri și declarații de martori, forța probantă a fiecărui mijloc de probă astfel administrat fiind avută în vedere de cele două instanțe.
Cu referire la jurisprudența invocată prin actul de sesizare, atât prin decizia penală nr. 1489/2004, cât și prin decizia penală nr. 2423/2008 pronunțate de Î.C.C.J, instanța supremă s-a pronunțat atât în sensul reținerii infracțiunii de înșelăciune, dar în forma prevăzută de art. 215 alin 1,2 Cod penal, cât și a posibilității ca o instituție să fie subiect pasiv al acestei infracțiuni, urmare opozabilității unei sentințe civile, pronunțată în mod fraudulos, fiind dovedite inclusiv mijloacele frauduloase care au generat o astfel de sentință civilă, respectiv înscrisuri falsificate, declarații mincinoase, etc fiind efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 288 Cod penal, art. 290 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 292 Cod penal, iar persoanele implicate condamnate în consecință.
Astfel, în condițiile în care în prezenta cauză se invocă existența unei acțiuni de inducere în eroare, reprezentată doar de poziția procesuală a inculpatei în cadrul unui proces civil, în care a avut calitatea de reclamant, în lipsa unor probe din care să rezulte că ansamblul materialului probator avut în vedere de instanțele civile este obținut fraudulos, instanța apreciază că nu se poate reține în sarcina inculpatei Arsele L. comiterea infracțiunii de înșelăciune, în forma prevăzută de art. 215 alin 1 Cod penal.
Pe cale de consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei A. L. cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin 1 Cod penal.
Cu privire la constituirea de parte civilă a C. L. al M. B., în baza art.346 alin 1 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă promovată, condițiile atragerii răspunderii civile delictuale nefiind întrunite; astfel, având în vedere cele reținute mai sus, nu s-a dovedit comiterea vreunei fapte ilicite de către inculpata A. L., suma de bani reclamată de partea civilă nu reprezintă un „prejudiciu” în sensul dispozițiilor legale aplicabile în materie, plata acesteia fiind efectuată în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, în plus, nici vinovăția inculpatei nu a fost dovedită, o eventuală legătura de cauzalitate fiind astfel exclusă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă J. B. care a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, condamnarea inculpatei pentru înșelăciune la o pedeapsă just individualizată. S-a arătat că inculpata a obținut decizia civilă 578/M/12.09.2007 a Curții de Apel B. prin care C. L. B. a fost obligat să-i plătească acesteia drepturile salariale pe perioada august2005-decembrie 2006. Inculpata a indus în eroare instanța de judecată prin răspunsul dat la interogatoriul administrat în cauza civilă în discuție în care a arătat că nu și-a primit drepturile salariale deși, în fapt, acestea i-au fost plătite prin intermediul martorului N. M.. Recurenta apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal, solicitând instanței de control judiciar să aibă în vedere și practica ICCJ care a statuat că instanțele de judecată pot fi victimele unor manopere frauduloase de inducere în eroare fără a dobândi calitatea de persoană vătămată a infracțiunii, această calitate având-o persoana în patrimoniul căreia se produce paguba.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 385/6 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanță a pronunțat o soluție corectă de achitare a inculpatei A. L., în temeiul art 10 lit. d Cod procedură penală, de sub acuza săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin 1 Cod penal apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Curtea își însușește motivarea primei instanțe, pe care înțelege să o suplimenteze cu următoarele considerente:
Achiesând, de principiu, opiniei exprimate de ICCJ în deciziile de speță nr. 1489/2004 și 2423/2008, potrivit căreia, în situația obținerii prin mijloace frauduloase (depunerea de înscrisuri falsificate sau alte asemenea mijloace) a unei hotărâri judecătorești se poate reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în sarcina aceluia care a uzitat cu intenție de aceste mijloace frauduloase (instanțele nedobândind calitatea de părți vătămate, această calitate având-o persoana în patrimoniul căreia s-a produs paguba), Curtea constată că, în speța de față, situația inculpatei A. L. este diferită.
Inculpata a formulat în fața instanțelor civile o acțiune în pretenții solicitând obligarea Consiliului L. B. la plata drepturilor salariale ce i se cuveneau în calitate de salvator montan pe perioada septembrie 2005-august 2006. Atât în acțiunea formulată, cât și în interogatoriul administrat în cauză, inculpata a negat că ar fi primit drepturile salariale solicitate. Prin Sentința civilă nr. 676/M/2007 a Tribunalului B. acțiunea reclamantei A. L.( inculpata în prezenta cauză) a fost respinsă cu motivarea că s-a dovedit prin declarații de martori că, în fapt, aceasta și-a primit salariul chiar dacă nu a semnat personal fluturașii de salariu. Prin Decizia nr. 578/M/12 septembrie 2007 a Curții de Apel B. a fost casată sentința tribunalului și a fost admisă acțiunea reclamantei A. L. cu motivarea că prima instanță a dat în mod eronat eficiență faptului prezumtiv al încasării în fapt a drepturilor salariale dovedit cu declarații de martori în detrimentul înscrisurilor reprezentate de fluturașii de salariu care nu erau semnați de reclamantă, ci de o altă persoană, deci nu dovedeau plata drepturilor salariale.
Din analiza conținutului celor două sentințe se constată, în primul rând, că reclamanta A. L. nu a uzitat în fața instanțelor civile de nici un fel de mijloace frauduloase.
Ea a făcut, în acțiunea formulată și în răspunsul dat la interogatoriul luat, simple afirmații care nu au condus prin ele însele la darea unei soluții de către instanțele civile și nici nu erau apte să o facă (orice afirmație trebuind dovedită 1969 Codul civil în vigoare la acea dată). Pârâta a făcut și ea afirmații contrare, fiind pe tărâmul dreptului muncii, sarcina probei era inversată, revenind pârâtei. Cele două instanțe au apreciat în mod diferit probele administrate în cauză, tribunalul dând preeminență probei cu martori, Curtea celei cu înscrisuri, de aici și soluțiile diferite. Niciuna dintre instanțe nu s-a bazat, în soluția pronunțată, pe afirmațiile reclamantei A. L. făcute cu ocazia formulării acțiunii și răspunsului la interogatoriu, deci instanțele nu au fost induse în eroare de aceste afirmații. Concluzia este firească, în caz contrar, ar însemna ca orice persoană care formulează o acțiune civilă privind pretenții ce sunt găsite neîntemeiate să devină subiect activ al infracțiunii de înșelăciune.
Deoarece instanțele civile nu au fost victimele unor mijloace frauduloase de administrare a probatoriului care să conducă la pronunțarea unei soluții eronate, urmare a inducerii lor în eroare, simplele afirmații ale reclamantei A. L. nici nu erau apte să conducă la darea unei soluții, iar soluțiile (de altfel diametral opuse ale celor două instanțe) sunt urmarea aprecierii diferite a probatoriului administrat (martori și înscrisuri), fără a se avea în vedere răspunsul la interogatoriu al reclamantei, fapta inculpatei nu se încadrează în tipicitatea infracțiunii de înșelăciune.
Față de cele arătate, nefiind întrunită latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune (răspunsul la interogatoriu al reclamantei neinducând în eroare instanțele și nefiind apt de a o face din perspectiva regulilor probațiunii în materia dreptului muncii), neexistând suficiente probe nici cu privire la existența laturii subiective, soluția instanței de achitare a inculpatei A. L., în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, este corectă și va fi menținută.
Pentru aceste motive, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr.2315 din data de 12.12.2012 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._, pe care o va menține.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală vor rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr.2315 din data de 12.12.2012 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2013.
Președinte Judecător Judecător
pt.A. P. D. A. M. pt.S. F. aflată
aflată în concediu de odihnă în concediu de odihnă semnează
semnează PREȘEDINTE INSTANȚĂ
PREȘEDINTE INSTANȚĂ M. R.
M. R.
Grefier
D. S.
red.APD/03.07.2013
tehnoredact.DS/04.07.2013/3 ex.
jud.fond.N. C.
| ← Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 607/2013. Curtea de Apel... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 602/2013.... → |
|---|
