Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 132/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 132/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-02-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 132/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 14 februarie 2013

Instanța constituită din:

- Completul de judecată CR2

- Președinte - N. Țînț - judecător

- Judecător- E. B.

- Judecător- N. H.

- Grefier- O. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. DE PE L. J. B. și inculpatul D. S. V. împotriva sentinței penale nr. 971 din 11 mai 2012, pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 14 februarie 2013, când,

C U RT E A,

Constată că prin sentința penală nr. 971/11.05.2012 a Judecătoriei B., în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal și reținerea art. 74 lit. c) Cod penal raportat la art. 76 lit. d) Cod penal, inculpatul D. S. V. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a ( teza a II-a ) și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 189 și art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 480 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi achitată din fondurile Tribunalului B. în contul Baroului B..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 19.12.2010, 19.25, inculpatul D. S. V. a fost oprit în trafic de organele de poliție deoarece circula cu farurile stinse cu autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare BC-208-KN.

La solicitarea organelor de poliție de a prezenta actele la control, inculpatul a refuzat să se legitimeze, astfel că a fost condus la sediul Poliției S. unde a fost identificat și s-a constatat că nu poseda un asemenea document, aspect confirmat și din adresa eliberată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor B..

Această stare de fapt a rezultat din întregul material probatoriu administrat în cauză.

Martorul D. V. a confirmat faptul că la data de 19.12.2010 a fost de față când, la sediul Poliției S., inculpatul a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare BC-208-KN fără a poseda permis de conducere.

Fiind audiat în faza de urmărire penală ( fila 6 dosar urmărire penală ) inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare BC-208-KN pe ruta B., Cislău, Vălenii de M., C., S., fără a poseda permis de conducere.

Aceste declarații au fost confirmate de procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție ( fila 5 dosar urmărire penală ) și de adresa eliberată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor B. ( fila 8 dosar urmărire penală ) din care a rezultat că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. B. și inculpatul D. S. V..

Parchetul de pe lângă J. B. a criticat sentința pentru netemeinicie în ceea ce privește greșita individualizare judiciară a pedepsei și greșita reținere a circumstanțelor atenuante. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit prima instanță a reținut circumstanța atenuată prevăzută de art. 74 lit. c Cod penal, respectiv faptul că, acesta, în faza actelor premergătoare a dat o declarație olografă în care a descris itinerariul parcurs, de vreme ce acesta, în faza de urmărire penală, nu s-a prezentat niciodată în fața organelor de poliție și a procurorului, aceeași atitudine sfidătoare adoptând-o și în cursul judecății la care nu s-a prezentat, deși a fost legal citat. Pe de altă parte, nici circumstanțele personale nu îl recomandă pe inculpat pentru un tratament sancționator mai blând, din fișa de cazier judiciar rezultând faptul că acesta a mai fost sancționat penal pentru același gen de fapte. În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și majorarea pedepsei.

Recurentul inculpat D. S. V. a indicat în declarația de recurs faptul că motivele de recurs le va expune în fața instanței de judecată. Deși a fost citat în mod legal, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de recurs, solicitând în scris, atât la termenul de judecată din data de 13.12.2012, cât și la cel din 31.01.2013, amânarea cauzei. Prima cerere de amânare a fost admisă de către instanță, acordându-i-se recurentului inculpat un termen pentru pregătirea apărării în sensul angajării unui avocat. La termenul de judecată din data de 31.01.2013, recurentul inculpat a invocat un nou motiv de amânare, respectiv prezentarea în instanță a unor acte doveditoare cu privire la faptul că posedă permis de conducere emis de autoritățile din Spania în anul 2008. Recurentul menționează că a adus acest aspect la cunoștința organelor de poliție, însă acestea nu au luat în considerare apărarea sa. Totodată, recurentul arată că, deși a încercat să ia legătura cu procurorul de caz pentru a-i prezenta situația, nu a putut face acest lucru.

Prin încheierea de ședință din data de 31.01.2013 Curtea a respins cererea recurentului inculpat privind amânarea cauzei. Avocatul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat D. S. V. a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei stabilite de către prima instanță, prin reținerea mai largă a circumstanțelor atenuante, raportat și la circumstanțele reale ale cauzei, respectiv faptul că inculpatul avea deprinderile necesare pentru a manevra un autoturism.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, procesul-verbal de constatare a infracțiunii al organelor de poliție din 19.12.2010 ( fila 5 dosar urmărire penală ), din care rezultă faptul că inculpatul D. S. V., care conducea autoturismul cu număr de înmatriculare BC-208-KM, pe . S., pe direcția C.-B., a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție, constatându-se că nu posedă permis de conducere; declarația făptuitorului D. S. V. din data de 19.12.2010, dată la sediul Poliției S. ( fila 6 dosar urmărire penală ), în care acesta declară faptul că a condus de la B., pe ruta Cislău, Vălenii de M., C., prin localitatea S., unde a fost oprit de un echipaj de poliție și nici nu a posedat vreodată posedă permis de conducere; adresa nr._ din 19.01.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului B. ( fila 8 dosar urmărire penală ) din care rezultă faptul că inculpatul nu figurează în evidențe cu permis de conducere, precum și declarația martorului D. V. ( fila 40 dosar judecătorie ), din care rezultă că acesta a fost prezent în data de 19.12.2010, în sediul Poliției S., când a fost audiat inculpatul D. S. V. și a declarat că a condus un autoturism, însă nu își amintește dacă acesta a precizat că nu posedă permis de conducere, relevă faptul că în data de 19.12.2010, inculpatul D. Sliviu V., a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare BC-208-KN pe drumurile publice din municipiul S., fără a poseda permis de conducere.

Împrejurarea invocată de către inculpat în recurs, în a doua cerere de amânare a judecății cauzei, respectiv faptul că posedă permis de conducere obținut în străinătate, nu este susținută de nicio probă. De altfel, inculpatul nu a făcut referire la aceasta nici în declarația de recurs, nici în cererea de amânare a cauzei de la primul termen de judecată, astfel că instanța apreciază că este o împrejurare care nu are corespondent în realitate, fiind invocată numai în scopul de obține amânarea cauzei. De asemenea, instanța observă că inculpatul nu a invocat această împrejurare nici cu ocazia audierii sale în calitate de făptuitor la sediul Poliției S..

Fapta a fost corespunzător calificată juridic, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal, având în vedere că a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie în raport de sentința penală nr. 86/20.02.2007 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 931/14.06.2007 a Curții de Apel București.

În mod neîntemeiat prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, constând în aceea că inculpatul, în cuprinsul declarației date înainte de începerea urmăririi penale, a indicat traseul pe care a condus autoturismul. Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, pot fi considerate circumstanțe atenuante atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

În declarația sa dată înainte de începerea urmăririi penale acesta arată că întrucât nu avea documentele personale, a fost condus la sediul poliției în vederea identificării. Acest fapt nu echivalează cu prezentarea infractorului în fața autorității. Comportarea sa sinceră în cursul procesului, de asemenea, nu poate fi reținută, având în vedere că, deși s-au făcut demersuri pentru aducerea sa la P. sau în instanță, acesta nu s-a prezentat. Evident, este dreptul inculpatului de a nu se prezenta la judecata propriei cauze, însă nu poate fi reținută în favoarea sa decât prezentarea în fața autorităților judiciare în cursul procesului, nu și conducerea sa la sediul Poliției în vederea identificării sale.

În plus, inculpatul este multirecidivist, în trecut săvârșind mai multe infracțiuni similare, ceea ce demonstrează disprețul manifestat față de normele de conduită socială. Or, în acest context, nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa. Circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și împrejurarea că inculpatul a dat o declarație sinceră în calitate de făptuitor pot fi avute în vedere la stabilirea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege.

Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 971/11.05.2012 a Judecătoriei B., pe care o va casa sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei stabilite.

Rejudecând în aceste limite, se vor înlătura circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) Cod penal raportat la art. 76 lit. d) Cod penal și se va majora pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită inculpatului D. S. V., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal, la 1 an închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței recurate vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul declarat de inculpatul D. S. V. împotriva aceleiași sentințe va fi respins ca nefondat.

În baza art. 189 Cod procedură penală,onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând jumătate din cheltuielile judiciare, iar restul acestora va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 971/11.05.2012 a Judecătoriei B., pe care o casează sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei stabilite.

Rejudecând în aceste limite, înlătură circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) Cod penal raportat la art. 76 lit. d) Cod penal și majorează pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită inculpatului D. S. V., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. b) Cod penal, la 1 an închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de inculpatul D. S. V. împotriva aceleiași sentințe.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând jumătate din cheltuielile judiciare, iar restul acestora rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

N. Țînț E. B. N. H.

GREFIER

O. S.

Red.E.B./13.03.2013

Dact.O.S./13.03.2013

3 exemplare

Jud. fond: I. M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 132/2013. Curtea de Apel BRAŞOV