Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 780/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 780/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-09-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 780/R DOSAR NR._
Ședința publică din 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR3:
Președinte: S. F. - judecător
Judecător: C. C. G.
Judecător: A. M.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 163 din data de 3 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 septembrie 2012 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 19 septembrie 2012 și apoi pentru data de astăzi 26 septembrie 2012.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
P. sentința penală nr. 163/3.02.2012, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria B., în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, a condamnat pe inculpatul G. I. C. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule (faptă din data de 21.10.2010).
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule (faptă din data de 13.11.2010).
În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (faptă din data de 13.11.2010).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul G. I. C. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal în dauna părții vătămate Inspectoratul de Poliție al Județului B. cu sediul în municipiul B., .. 28, județul B..
În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pe care o va executa în final inculpatul G. I. C..
În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni, calculat conform art. 82 Cod penal.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal și lit. b Cod penal conform art. 71 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 cod civil a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Inspectoratul de Poliție al Județului B. și în consecință obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 2699,32 de lei RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală și art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1170 de lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 21 octombrie 2010 în jurul orelor 10.40 inculpatul G. I. C. a fost oprit de organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B. – Poliția Municipiului S. pe DN1A pe raza localității Brădet în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_ .
Solicitându-i-se documentele inculpatul G. I. C. a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
La data de 13 noiembrie 2010, în jurul orelor 21.00, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului S. în timp ce patrulau pe . municipiul S. au observat autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ mergând sinuos.
Lucrătorii de poliție au pornit semnalele acustice și luminoase și au încercat să blocheze . Dacia L. înmatriculat cu numărul MAI_ perpendicular pe axul drumului cu intenția de a opri autoturismul Dacia 1310. În acest context, deși inculpatul inițial a încetinit, ulterior a accelerat și a lovit autoturismul poliției, care deși a executat manevra mersului înapoi nu a putut evita impactul care a avut loc în partea stângă față.
Ulterior coliziunii, cei doi ocupanți ai autovehiculului Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ u încercat să fugă dar au fost prinși și imobilizați, constatându-se că inculpatul G. I. C. se afla la volanul autoturismului iar martorul G. I. A. pe locul din dreapta față.
Constatându-se că inculpatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat imediat după incident cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal S. pentru recoltarea probelor biologice. În urma analizei singurei probe biologice recoltată la orele 2.00 s-a stabilit că inculpatul G. I. C. prezenta o alcoolemie de 1,60 g/l alcool pur în sânge.
Această stare de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.
Astfel în ceea ce privește infracțiunea din data de 21 octombrie 2010 la dosarul cauzei a fost atașat procesul-verbal întocmit de organele de poliție din cuprinsul căruia a rezultat că inculpatul G. I. C. a fost depistat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ rulând pe DN1 A.
Din înscrisul comunicat organelor de urmărire penală la data de 24 noiembrie 2010 de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că inculpatul G. I. C. nu se află în evidența acestei instituții ca deținător al vreunui permis de conducere auto.
Relativ la faptele săvârșite de inculpatul G. I. C. la data de 13 noiembrie 2010 instanța a reținut ca utile cauzei mențiunile procesului verbal întocmit la aceeași dată de organele de poliție din cuprinsul cărora rezultă că inculpatul a fost depistat conducând același autoturism marca Dacia 1310 pe drumurile publice din municipiul S., cauzând chiar un accident rutier prin acroșarea autoturismului organelor de poliție.
Instanța a acordat valoare probantă buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 1923/T întocmit la data de 15 noiembrie 2010 de Serviciul Județean de Medicină Legală B. din cuprinsul căruia rezultă că la orele 22.00 inculpatul G. I. C. prezenta o alcoolemie de 1,60 g/l alcool pur în sânge.
Relativ la accidentul rutier, Inspectoratul de Poliție al Județului B. a sesizat P. de pe lângă Judecătoria B. la data de 16 noiembrie 2010 cu o plângere penală în care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului G. I. C. relativ la infracțiunea de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal.
În acest context, Inspectoratul de Poliție al Județului B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2699,32 de lei RON contravaloare reparațiilor ocazionate de accidentul rutier, la dosarul de urmărire penală fiind depus un deviz al acestor cheltuieli.
Din analiza dispozițiilor art. 217 alin. 1 Cod penal a rezultat că pentru a fi incriminată și sancționată penal infracțiunea de distrugere trebuie să se realizeze sub aspectul laturii subiective cu intenție.
Or, materialul probator administrat la dosarul cauzei nu a susținut întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective. De altfel nici în cuprinsul actului de sesizare nu au fost enumerate probele care au legitimat trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni, simpla împrejurare că inculpatul a încetinit după care a accelerat nefiind suficientă pentru a dovedi intenția de distrugere și putându-se datora și lipsei abilităților de a conduce în condițiile în care inculpatul nu a urmat cursurile unei școli de șoferi și se afla la momentul respectiv sub influența băuturilor alcoolice reflexele fiindu-i puternic diminuate.
Audiat în cursul urmăririi penale relativ la acest aspect inculpatul nu a contestat conducerea fără permis și consumul de alcool precizând însă că accidentul rutier s-a datorat pătrunderii intempestive a autoturismului condus de organele de poliție pe sensul său de mers. Inculpatul a apreciat că manevra acestora nu s-a circumscris dispozițiilor legii, nu i-au fost făcute semne regulamentare de oprire astfel că în cele din urmă nu a mai putut evita accidentul rutier pe care însă nu l-a urmărit.
Relativ la acest aspect martorul G. I. A. a precizat în cursul urmăririi penale că inculpatul G. I. C. conducea autoturismul pe . a observat venind din contrasens o mașină de poliție cu girofarurile și sirena în funcțiune. În continuare martorul a precizat că a solicitat inculpatului să oprească și după ce acesta a redus viteza l-a un moment dat a accelerat și a acroșat autoturismul poliției.
În cursul cercetării judecătorești martorul nu a mai menținut declarațiile anterioare precizând că respectiva declarație a fost scrisă de organul constatator și deși nu corespundea realității a semnat-o de teamă, deoarece fusese încătușat cu ocazia audierilor. Audiat cu privire la aceleași aspecte martorul a infirmat faptul că autoturismul poliției ar fi avut semnalele luminoase și sonore în funcțiune arătând că acesta a venit pe contrasens astfel că inculpatul nu a mai putut evita impactul deși a frânat.
Chiar pornind de la depozițiile martorului date în cursul urmăririi penale instanța a apreciat că acestea nu au dovedit faptul că manevrele efectuate de inculpatul G. I. C. au fost executate cu intenția de distruge autoturismul poliției ori s-au datorat nepriceperii în a conducere nepricepere agravată și de consumul de alcool. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în actul de sesizare se reține faptul că anterior accidentului atenția organelor de poliție a fost atrasă de autoturismul marca Dacia 1310 care mergea sinuos, împrejurări în care s-a dispus achitarea inculpatului.
Procedând la individualizarea pedepselor pentru celelalte infracțiuni comise, instanța a ținut seama de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului aflat la prima confruntare cu legea penală.
În latura civilă a cauzei instanța deși a constatat inexistența intenției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de distrugere aceasta nu a împiedicat antrenarea răspunderii civile delictuale a acestuia, răspundere antrenată pentru cel mai mic grad de culpă. Or, conduita inculpatului a fost culpabilă în condițiile în care a efectuat manevre de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a avea cunoștințele necesare și sub influența băuturilor alcoolice.
În consecință, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Inspectoratul de Poliție al Județului B..
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria B., hotărâre criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare procurorul a arătat că soluția de achitare dispusă este eronată pornind de la o interpretare incorectă dată probelor din dosar.
Astfel, din analiza procesului-verbal întocmit de organele de poliție, a declarațiilor inculpatului, dar și a martorului G. I. A. rezultă că inculpatul a săvârșit fapta de lovire și distrugere a autoturismului aparținând Inspectoratului de Poliție al Județului B..
Deși polițistul care conducea autoturismul a acționat sistemul luminos și sonor, concomitent cu deplasarea în poziție perpendiculară pe direcția de deplasare, această manevră a fost efectuată la o distanță suficient de mare care ar fi permis inculpatului să aibă o viteză de reacție corespunzătoare, care să ducă la oprirea autoturismului său în timp util.
Starea în care se afla inculpatul, inclusiv reacția avută imediat după accident demonstrează că acesta a prevăzut că organele de poliție aveau intenția clară de a-l determina să oprească, și totuși nu a oprit, astfel că se impunea condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 Cod penal.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, instanța trebuia să aplice un spor de pedeapsă pentru perseverența acestuia.
Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, dar și sub toate aspectele conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Inculpatul G. I. C. a fost trimis în judecată, între altele, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, dat fiind faptul că a lovit mașina poliției care încerca să-l oprească la data de 21.10.2010.
Potrivit acestui text de lege, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii trebuie, între altele, să fie distrus, degradat sau adus în stare de neîntrebuințare un bun aparținând altuia, acțiuni exercitate cu intenție sub aspectul laturii subiective.
Conform art. 52 Cod procedură penală, care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo.
În speță, Poliția Municipiului S. a formulat plângere penală împotriva inculpatului G. I. C. întrucât acesta conducea autoturismul Dacia_ pe drumurile publice și a tamponat auto MAI_ în momentul în care polițiștii „au efectuat semnalul de oprire._ a simulat oprirea și apoi a încercat să fugă de la fața locului, în urma evenimentului au rezultat avarii - spoiler față, far și semnalizator stânga față, aripă stânga față (fila 22 dosar urmărire penală).
În declarațiile date în faza de urmărire penală, căci în fața judecătorului s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, mai puțin infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal „…nu am intrat eu în mașina poliției, ci ei au intrat în mine” (fila 35 dosar urmărire penală); „…la un moment dat, brusc, mașina poliției a intrat pe sensul meu de deplasare și m-a lovit cu partea din față a autovehiculului…dacă mi s-ar fi făcut semn să opresc, aș fi oprit” (fila 38 dosar urmărire penală); „…recunosc că am condus fără permis, dar nu am intenționat să lovesc mașina poliției” (fila 40 dosar urmărire penală).
De altminteri, inculpatul a avut această poziție de la prima declarație olografă, datată 13.11.2010 „…s-au băgat în sensul meu, fără vreun semn să opresc” (fila 42 dosar urmărire penală).
Cu referire la această împrejurare a fost audiat martorul G. I. A., persoana ce l-a însoțit pe inculpat în deplasarea cu autoturismul pe drumurile publice.
Dacă în faza de urmărire penală martorul a arătat că „a văzut din contrasens o mașină de poliție cu girofarurile și sirena în funcțiune, i-a cerut lui G. I. să oprească, nu știe ce s-a întâmplat că acesta a accelerat și s-a tamponat cu mașina poliției” (fila 57-58 dosar urmărire penală), în faza cercetării judecătorești a revenit asupra declarației în sensul că „autoturismul poliției nu avea sirena în funcțiune și deși inculpatul a frânat nu a putut evita impactul” (fila 29 dosar judecătorie).
Ca atare, în afara raportului datat 13.11.2010 de către Poliția Municipiului S., în care se face vorbire de împrejurările în care, cu intenție, inculpatul a distrus autoturismul aparținând acestei instituții, nu există probe care, prin coroborare, să conducă la această concluzie.
Chiar pornind de la declarațiile martorului din faza de urmărire penală nu rezultă fără dubiu intenția inculpatului de a distruge autoturismul poliției.
Potrivit art. 66 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Cum la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe probe sigure, certe și cum, în speță, probele nu au caracter cert, nu sunt decisive, nu s-a putut dovedi vinovăția inculpatului.
Așa fiind, achitarea inculpatului G. I. C. pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal este temeinică, împrejurări în care primul motiv de recurs invocat este nefondat.
Cu referire la cuantumul pedepsei aplicate în final intimatului-inculpat, Curtea apreciază că, față de numărul infracțiunilor comise care denotă perseverența infracțională – acesta fiind surprins de două ori în trafic, într-o perioadă de timp scurtă, conducând fără permis, a doua oară aflându-se chiar sub influența băuturilor alcoolice, se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, cu menținerea modalității de executare (având în vedere lipsa antecedentelor penale, dar și conduita socială și familială a inculpatului – dovedită cu înscrisul de la fila 23 dosar judecătorie).
Ca atare, recursul declarat de procuror este fondat. În baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.163/3.02.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o va casa în ceea ce privește neaplicarea unui spor de pedeapsă și durata termenului de încercare.
Rejudecând în aceste limite, va spori pedeapsa aplicată inculpatului G. I. C. cu 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Modalitatea de executare a pedepsei va fi tot suspendarea condiționată, însă se va majora durata termenului de încercare la 4 ani, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând dispozițiile art. 189, art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive
În numele legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.163/3.02.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în ceea ce privește neaplicarea unui spor de pedeapsă și durata termenului de încercare.
Rejudecând în aceste limite, sporește pedeapsa aplicată inculpatului G. I. C. cu 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Menține modalitatea de executare a pedepsei și majorează durata termenului de încercare la 4 ani.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați B. și se include în cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare, în cuantum de 300 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. F. C. C. G. A. M.
GREFIER,
D. S.
- pentru conformitate -
Red.AM/05.10.2012
Tehnoredact. DS/05.10.2012/2 ex.
Jud.fond. C. M. P.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 661/2012. Curtea de Apel... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
