Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 315/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-06-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 315/.._
Ședința publică din data de 12 iunie 2014
Instanța constituită din:
Completul de judecată CAJ4:
Președinte: S. F. – judecător
Judecător: M. Ș.
Grefier: D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA TÂRGU S. împotriva sentinței penale nr. 41 din data de 25 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu S. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 369 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru datele de 23 mai 2014 și 12 iunie 2014, când,
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 35 din data de 4 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Sf. G. s-a dispus:
În temeiul art. 396 alin. 5 Noul Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Noul Cod proc. penală, achitarea inculpatului M. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzute de art. 193 alin. 1 Codul penal din 1969.
În temeiul art. 180 alin. 2 Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 63 alin. 3 Codul penal din 1969 și art. 5 Noul Cod penal condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În temeiul art. 63 ind.1 Codul penal din 1969 a atras atenția inculpatului că sustragerea cu rea-credință de la executarea amenzii poate atrage înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii.
În temeiul art. 397 alin. 1 Noul Cod procedură penală raportat la art. 19 Noul Cod procedură penală și art. 1349 cod civil a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M..
În temeiul art. 274 alin. 1 Noul Cod procedură penală a obligat inculpatul să achite către Stat suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 275 alin. 1 lit. a Noul Cod procedură penală a obligat partea vătămată C. M. să achite către stat suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:
În luna decembrie 2011, pe fondul unei stări conflictuale dintre inculpat și fosta sa soție C. F., în prezent soția părții vătămate C. M. și care la acea dată locuia cu acesta, stare conflictuală generată de divorțul dintre cei doi și programul de vizitare al minorei M. M. C., inculpatul i-a trimis părții vătămate pe telefonul mobil mai multe mesaje considerate amenințătoare, motiv pentru care, la data de 12.01.2012 partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului (fila 9 dosar urmărire penală).
Conform procesului-verbal de redare a mesajelor întocmit la data de 13.03.2012 (fila 21 dosar urmărire penală), inculpatul i-a trimis părții vătămate următoarele mesaje:
- la data de 07.12.2011 - „nu te pune cu mine că ai să mori ca prostul și tu și F., gherțoiul care va veni și nu știu zău dacă merită după câte mi-ați înșirat de-a lungul timpului, mulțumesc de înțelegere. P.S. Ne vedem în iad.”;
- la data de 09.12.2011 – „ținând cont că am program de vizită pe care nu îl respecți tu și nu pot să vin astăzi, voi veni mâine, te rog să nu vă jucați cu mine sau să nu îmi deschideți ușa și fata să nu aibă cu ea tot ce trebuie, mă refer ca haine de schimb. Vă implor nu vă jucați. Mulțumesc”;
- la data de 20.12.2011 – „Jigodie, fără salar, să nu dai fața cu mine, dacă te iei de fiica mea, dacă vin după papuci și haine”;
- la data de 23.12.2011 – „Ne vedem oriunde ai fi”;
- la data de 24.12.2011 – „Să nu te pună dracul să nu deschizi”
Astfel cum rezultă din declarația părții vătămate din fața instanței de judecată, mesajele trimise de inculpat, prin care îl jignea și îl amenința cu moartea, nu l-au speriat însă, au speriat-o pe soția sa, respectiv fosta soție a inculpatului, martora C. F.. Partea vătămată a arătat că nu i-a fost niciodată frică de mesajele pe care inculpatul i le-a trimis (filele 53,54). La rândul ei, martora C. F. a arătat că ea era cea speriată de mesajele trimise de inculpat, iar partea vătămată fiind bărbat, nu s-a arătat speriată. (filele 55)
La data de 04.01.2012, în jurul orelor 18.00, în timp ce se deplasa pe . municipiul Sf. G., partea vătămată C. M. a fost lovită cu pumnii în zona feței și a membrelor superioare de inculpatul M. M. I. fără ca acesta din urmă să fi fost provocat de partea vătămată, cauzându-i-se părții vătămate leziuni traumatice vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 47/A2/12/06.01.2012 (fila 10 dosar de urmărire penală).
Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului, înregistrată la Poliția municipiului Sf. G. sub nr._/12.01.2012 (fila 8 dosar de urmărire penală).
Cele relatate de partea vătămată în plângere (fila 8 dosar de urmărire penală) și în declarațiile date în cursul urmăririi penale (filele 11-13 dosar de urmărire penală) cât și în fața instanței de judecată (fila 53), cum că la data de 04.01.2012 în jurul orelor 18.00, în timp ce se deplasa spre casă pe . blocului nr. 16, a fost luat prin surprindere de inculpat care a venit pe la spate și a început să-l lovească cu pumnii și picioarele, se coroborează cu declarațiile martorei C. G. (fila 22) care a arătat că l-a văzut pe inculpat cum o lovea pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, partea vătămată fiind căzută în genunchi. Martora a mai arătat că ea a fost cea care a intervenit între cei doi, aspect arătat și de partea vătămată.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa și totodată a arătat că faptele au fost săvârșite ca urmare a stării de tensiune creată de divorțul dintre el și martora C. F. și neînțelegerile privind programul de vizitare al minorei M. M. C. care la acea dată locuia cu martora C. F. și partea vătămată. (fila 7)
Față de situația de fapt mai sus expusă, instanța reține că în drept, fapta inculpatului M. M. care la data de 04.01.2012 a lovit-o pe partea vătămată cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Noul cod penal, infracțiunea astfel cum a fost incriminată de Codul penal din 1969 fiind mai favorabilă inculpatului față de noua incriminare prevăzută de art. 193 alin.2 Noul Cod penal.
Instanța a apreciat că pentru reținerea art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal nu se impune schimbarea de încadrare juridică astfel cum a fost cerută de Ministerul Public, întrucât nu se reține o nouă încadrare juridică pentru fapta reținută în sarcina inculpatului.
La stabilirea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Noul Cod penal privind: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, instanța a avut în vedere modul în care inculpatul a săvârșit infracțiunea, respectiv fără să fi fost provocat de partea vătămată, precum și împrejurarea că inculpatul nu este la prima abatere de acest gen, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa amenzii penale prin sentința penală nr. 2370/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/197/2012 parte vătămată fiind tot C. M.. (filele 46, 47)
De asemenea, instanța a mai avut în vedere conduita inculpatului în cursul procesului penal, acesta recunoscând fapta reținută în sarcina sa, numărul redus de zile de îngrijiri medicale, precum și împrejurarea că acest conflict dintre inculpat și partea vătămată a fost generat de neînțelegerile privind programul de vizitare al minorei M. M. C. ( aspect ce rezultă atât din declarația inculpatului cât și din declarația martorei C. F., aceasta din urmă arătând că i-a interzis inculpatului să își vadă fiica ), precum și de divorțul dintre inculpat și martora C. F..
Pentru aceste motive, în temeiul art. 180 alin. 2 Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 63 alin. 3 Codul penal din 1969 și art. 5 Noul Cod penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În temeiul art. 63 ind.1 Codul penal din 1969, a atras atenția inculpatului că sustragerea cu rea-credință de la executarea amenzii poate atrage înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii.
În ceea ce privește infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal din 1969, instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, motiv pentru care, în temeiul art. 396 alin. 5 Noul Cod proc. penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Noul Cod proc. penală, a achitat pe inculpatul M. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzute de art. 193 alin. 1 Codul penal din 1969.
Astfel, instanța a reținut că acțiunea de amenințare pentru a putea constitui elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni este necesar să îndeplinească următoarele condiții: să aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare; infracțiunea sau fapta păgubitoare cu a cărei săvârșire se amenință trebuie să fie îndreptată împotriva persoanei amenințate, a soțului acesteia ori a unei rude apropiate; acțiunea de amenințare trebuie să fie de natură să-l alarmeze pe cel amenințat, respectiv să inspire celui amenințat o temere gravă și temeinică; consecința negativă cu care se amenință să aibă caracter injust și să fie realizabilă într-un viitor nu prea îndepărtat.
Or, în cauză, astfel cum a rezultat din declarația părții vătămate, mesajele pe care inculpatul i le-a trimis nu au fost de natură să-l sperie.
Față de aceste aspecte, în lipsa unei stări de temere creată în persoana părții vătămate de mesajele trimise de inculpat, nu se poate reține îndeplinirea condițiilor elementului material al laturii obiective al infracțiunii de amenințare.
În ceea ce privește solicitarea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal din 1969 în infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 alin.1 Cod penal, instanța a apreciat cererea neîntemeiată întrucât, față de dispozițiile art. 5 Noul Cod penal, raportat la dispozițiile art. 193 alin. 3 Cod penal din 1969 care prevede posibilitatea împăcării, împăcare ce nu mai este prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, instanța apreciază că legea mai favorabilă este Codul penal din 1969.
Sub aspectul laturii civile instanța a reținut că partea vătămată C. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de îngrijiri medicale și daune din dosarul de la B. unde l-a iertat pe inculpat pe latură civilă.
În ceea ce privește daunele materiale constând în cheltuielile de îngrijiri medicale, instanța a reținut că inculpatul nu a făcut dovada acestor daune cu nici un mijloc de probă, iar în ceea ce privește daunele din dosarul de la B. unde l-a iertat pe inculpat pe latură civilă, instanța a reținut că acestea nu pot face obiectul prezentului dosar întrucât între ele și fapta reținută în sarcina inculpatului prin prezenta cauză nu există legătură de cauzalitate. Astfel, pentru ca inculpatul să poată fi obligat la daune este necesar ca între fapta săvârșită și prejudiciul cauzat părții civile să existe legătură de cauzalitate. Or, între prejudiciul cauzat printr-o altă faptă de lovire și fapta de lovire ce face obiectul prezentului dosar nu se poate reține legătura de cauzalitate.
Față de aceste aspecte, în temeiul art. 397 alin. 1 Noul Cod procedură penală raportat la art. 19 Noul Cod procedură penală și art. 1349 Cod civil a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Sf. G..
Ministerul Public a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ce privește soluția de achitare a inculpatului cu privire la infracțiunea de amenințare, fapta comisă în data de 7 noiembrie 2011 când inculpatul, prin SMS a amenințat-o pe partea vătămată, dar și pe soția acestuia cu moartea, aspecte care au fost de natură a-i alarma. În acest sens, partea vătămată a depus o plângere împotriva inculpatului cu privire la amenințarea concretă pe care a adresat-o atât lui, cât și soției sale, F., iar amenințările au fost de natură a o alarma pe ea și pe soțul acesteia. Mai mult decât atât, la data de 28.11.2011, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată pe care a agresat-o cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 14-16 zile îngrijiri medicale, iar în data de 6 decembrie 2011, partea vătămată se întâlnește din nou cu inculpatul, pe care o agresează în loc public.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 Cod procedură penală se constată că apelul declarat de Ministerul Public este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și a atribuit faptelor caracterizarea juridică legală.
Singura chestiune supusă devoluțiunii apelului este stabilirea existenței infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal anterior.
Din această perspectivă, instanța de control judiciar are a constata că pentru existența acestei infracțiuni secere a amenințarea să privească o faptă păgubitoare îndreptată împotriva persoanei amenințate, a soțului ori a unei apropiate; în speță, amenințarea exercitată de inculpat împotriva părții vătămate C. M. a fost de natură să o alarmeze pe soția acestuia, chiar dacă persoana vătămată a declarat în fața primei instanțe că el personal nu s-a speriat.
Se mai impune precizarea că noul Cod penal, prin art. 206, a extins această sferă la orice persoană față de care persoana amenințată este legată afectiv, fiind necesară producerea unei stări de temere, fără a mai exista condiția să fie de natură să o alarmeze, cu precizarea că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță, deoarece reprezintă dispoziții defavorabile inculpatului.
În pus, amenințarea exercitată chiar s-a concretizat în acțiunea de lovire a părții vătămate de către inculpat în două rânduri, respectiv în data de 4 ianuarie 2012 și apoi la data de 28.11.2011, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată pe care a agresat-o cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 14-16 zile îngrijiri medicale, această ultimă faptă fără a face obiectul prezentului dosar, dar este de natură a conduce la concluzia că inculpatul chiar a concretizat amenințarea exercitată.
Instanța este obligată să afirme că independent de neînțelegerile existente între inculpat și fosta sa soție, în prezent soția părții vătămate, ambii ar trebui, în interesul superior al minorei, să întrețină o relație civilizată, de comunicare și cooperare pentru buna creștere și educare a acestei minore.
În plus, în condițiile în care mama minorei i-a interzis inculpatului să-și vadă fiica, acesta avea posibilitatea acționării în instanță fie pentru stabilirea programului de vizită ori pentru stabilirea custodiei comune, fie, dacă era cazul, pentru nerespectarea hotărâri judecătorești, deoarece nici mama nu poate și nu are dreptul de a interzice tatălui să întrețină legături personale cu minorul.
În consecință, instanța de apel constată că fapta inculpatului M. care a trimis mai multe mesaje sms către persoana vătămată Csakanz M., prin intermediul cărora a amenințat-o cu moartea și având în vedere că aceste amenințări s-au concretizat în agresarea acesteia în două rânduri și care au alarmat-o pe soția părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal anterior, astfel că soluția de achitare este greșită și că se impune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.
Cum inculpatul a comis și a fost condamnat și pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în concurs real, instanța de control judiciar are a constata că regulile privind regimul sancționator al acestuia sunt mai favorabile potrivit Cod penal anterior, ce consacra cumulul juridic, respectiv contopirea pedepselor și aplicarea pedepsei mai grele, la care se putea adăuga un spor facultativ în două trepte.
Noul Cod penal consacră regula aplicării unui spor obligatoriu și fix de o treime din suma celorlalte pedepse aplicate care se adaugă la pedeapsa cea mai grea.
Rezultă că și din această perspectivă legea mai favorabilă este legea anterioară.
La evaluarea sancțiunii penale ce se va aplica inculpatului instanța va avea în vedere aceleași criterii avute în vedere și de prima instanță, referitoare la periculozitatea faptelor, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurarea că acest conflict dintre inculpat și partea vătămată a fost generat de neînțelegerile privind programul de vizitare al minorei M. M. C. izvorâte din atitudinea culpabilă a martorei Csakanz F. (aspect ce rezultă atât din declarația inculpatului cât și din declarația martorei C. F., aceasta din urmă arătând că i-a interzis inculpatului să își vadă fiica), precum și de divorțul dintre inculpat și martora C. F..
De asemenea, inculpatul s-a prevalat și de procedura simplificată, prin recunoașterea vinovăției, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Față de aceste împrejurări, instanța apreciază că o pedeapsa cu amenda în cuantum de 500 lei pentru infracțiunea de amenințare este suficientă pentru reeducarea inculpatului și realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală, urmând a se proceda la aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal anterior și la aplicarea pedepsei de 500 lei amendă penală.
Pentru considerentele mai sus expuse, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de Ministerul Public și se va desființa hotărârea atacată în ce privește soluția de achitare a inculpatului M. M. I. pentru infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal anterior și aplicării legii penale mai favorabile și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 193 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, se va dispune condamnarea inculpatului M. M. I. la pedeapsa de 500 lei amendă penală.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal anterior, se va contopi pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 500 lei amendă aplicată prin sentința atacată pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 500 lei amendă penală.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63/1 Cod penal anterior.
Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cu aplicarea art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sf. G. împotriva sentinței penale nr. 35/4 martie 2014 a Judecătoriei Sf. G., pe care o desființează în ce privește soluția de achitare a inculpatului M. M. I. pentru infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal anterior și aplicării legii penale mai favorabile și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 193 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, condamnă pe inculpatul M. M. I. la pedeapsa de 500 lei amendă penală.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal anterior, contopește pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 500 lei amendă aplicată prin sentința atacată pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 500 lei amendă penală.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63/1 Cod penal anterior, în sensul că sustragerea, cu rea credință, de la executarea amenzii atrage înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2014.
PreședinteJudecător
S. F. M. Ș.
Grefier
D. C.
Red. S.F./19.09.2014
Dact. D.C./22.09.2014/6 exemplare
J..fond: O.E.D.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 75/2014.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
