Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 21/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 31-01-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE A. B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 21/F DOSAR NR._
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CF1:
PREȘEDINTE: E. B. - judecător
Grefier: D. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată în temeiul dispozițiilor art. 278/1 Cod procedură penală de către petentul C. N. împotriva rezoluției din 5 noiembrie 2013 adoptată de P. de pe lângă Curtea de A. B. în dosarul nr. 549/P/2013, confirmată de către Procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., prin rezoluția din 23 decembrie 2013 adoptată în dosarul nr. 977/II/2/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică,m la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință.
În vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2014, iar apoi pentru astăzi 31 ianuarie 2014.
CURTEA
Constată că prin rezoluția nr. 549/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D. A., judecător la Curtea de A. B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal și art. 289 alin. 1 Cod penal.
Pentru a se dispune astfel s-a reținut că răspunderea penală a judecătorului nu poate fi angajată prin faptul că a făcut o evaluare a materialului probator care 1-a nemulțumit pe petentul C. N..
Prin rezoluția nr. 977/II/2/2013 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., a fost respinsă plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției nr. 549/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de A. B..
Pentru a se dispune astfel, s-a arătat faptul că decizia civilă pronunțată de judecătorul A. D. reprezintă convingerea profesională a acestuia, formată în urma administrării/analizării actelor de cercetare judecătorească, convingere motivată în fapt și în drept. Motivarea respectivei hotărâri judecătorești, nu se poate circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii sesizată de către C. N., chiar dacă aceasta ar conține mențiuni ce-1 nemulțumesc pe petent. În prezenta speță nu sunt îndeplinite cerințele art.228 Cod de procedură penală, organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art.221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10. Procurorul care a instrumentat dosarul 549/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., a avut rol activ în clarificarea stării de fapt și aflarea adevărului, procedând la audierea petentului și a magistratului A. D., ce a refuzat să facă orice declarație în prezenta cauză, precum și la anexarea înscrisurilor utile și concludente cercetărilor, pronunțând soluție față de persoanele reclamate, în funcție de actele premergătoare administrate în cauză.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale petentul C. N. a formulat în termen legal plângere la instanță, conform art. 278/1 Cod procedură penală.
În motivarea plângerii se arată că procurorul de caz a refuzat să efectueze orice act de procedură în legătură cu interpretarea de către judecătorul D. A. ca fiind o „eventuală eroare” a afirmației mincinoase a procurorului S. V., privind formarea și atribuirea a două loturi, când în realitate, prin hotărârile Curții de A. B. nr. 56/. decizia nr. 4/R/MF/2006, s-a respins orice formă de partajare a imobilului, pe de o parte soții C. M. I. și C. Florella Thalia și, pe de altă parte, C. V. C. Liviuca, rămânând înscriși în Cartea Funciară cu câte o cotă ideală de ½ din imobil, așa cum rezultă din extrasul CF nr._/18.04.2006.
În ceea ce privește afirmația că decizia civilă pronunțată de judecătorul A. Dumitracghe reprezintă convingerea acestuia, petentul arată că atestă o împrejurare neadevărată săvârșind în același timp și un abuz, deoarece decizia este penală, iar din cuprinsul art. 63 Cod procedură penală a fost eliminată sintagma „convingere”, pentru a se evita arbitrarul.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.60/F/20.06.2013, judecătorul D. A. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției din data de 18.03.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., dată în dosarul nr. 4/P/2013 și menținută prin rezoluția nr.217/II/2/2013 din 12.04.2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B..
Obiectul plângerii îl constituia, ca și în cazul de față, nemulțumirea petentului cu privire la aspectele reținute de magistratul procuror V. S. într-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, față de un alt magistrat. Judecătorul A. D. arată în motivarea sentinței că nemulțumirea petentului față de cele reținute de procuror în soluția de neîncepere a urmăriri penale, soluție care a și fost atacată și a rămas definitivă la instanță, nu deschidea calea unor proceduri penale împotriva magistratului respectiv, neexistând indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual sau de favorizare a infractorului.
Aspectele reținute de judecătorul A. D. în sentința penală nr. 60/F/20.06.2013 a Curții de A. B. nu constituie nici măcar indicii cu privire la săvârșirea de către judecător a infracțiunilor de fals intelectual și de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal și art. 264 alin. 1 Cod penal, întrucât nu a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și nici nu a dat vreun ajutor în acest fel vreunui infractor, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata.
Astfel, în mod temeinic și legal procurorul de caz a reținut că nu poate fi antrenată răspunderea penală a judecătorului prin faptul că a făcut o evaluare a materialului probator care l-a nemulțumit pe petent.
Potrivit dispozițiilor art. 356 Cod procedură penală, referitoare la conținutul expunerii, aplicabile în anumite limite și în cazul hotărârii pronunțate de către instanță conform art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, hotărârea judecătorului D. A. cuprinde analiza probelor și a elementelor de fapt pe care se sprijină soluția pronunțată.
Din cuprinsul hotărârii nu rezultă nici un element pe baza căruia să se poată afirma că aprecierea probelor s-a realizat după alte criterii decât cele prevăzute de art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv potrivit principiului că probele nu au valoare dinainte stabilită iar aprecierea lor se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. De altfel, acesta este și sensul constatării procurorului general din motivarea rezoluției nr. 977/II/2/2013, în sensul că decizia pronunțată de judecătorul A. D. reprezintă „convingerea profesională a acestuia, formată în urma administrării/analizării actelor de cercetare judecătorească, convingere motivată în fapt și în drept”. Este evident faptul că nu s-a avut în vedere că aprecierea probelor a fost realizată de judecător pe baza propriei sale convingeri, ci faptul că motivarea hotărârii reprezintă demonstrația care a condus la formularea unei concluzii logice, în urma administrării și analizării actelor de cercetare judecătorească.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a Cpp, va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C. N. și va menține rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției nr. 549/P/05.11.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., confirmată prin rezoluția nr. 977/II/2/23.12.2013 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de A. B., pe care o menține.
Obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 31 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. D. B.
Red. E.B./20.06.2014
Dact.B.D./23.06.2014
2 exemplare -
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 216/2014. Curtea... → |
|---|
