Şantajul. Art.207 NCP. Decizia nr. 180/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 180/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-03-2015
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.180/ApDOSAR NR._
Ședința publică din data de 10 martie 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată A8:
Președinte - C. E. – judecător
Judecător - M. D.
- Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pe rol fiind soluționarea apelul declarat de către inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr. 2974/S din data de 18.12.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantul inculpat S. G., apărător ales, avocat C. A. C., lipsă fiind intimata parte civilă P. M..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nefiind cereri, chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin.6 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.
Apărătorul ales al apelantului inculpat S. G., respectiv avocat C. A. C., solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, în principal, achitarea întrucât faptei îi lipsește unul din elemente constitutive ale infracțiunii, iar în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că inculpatul a săvârșit această faptă cu intenție și ar îmbrăca natura unei infracțiunii de șantaj, solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului precum și faptul că între părți a existat o relație de 32 de ani. De asemenea, a se avea în vedere că imobilul presupus a fi solicitat spre vindere și pentru care persoana vătămată ar fi fost constrânsă să accepte vânzarea acestuia este scos la licitație. Niciodată inculpatul nu ar fi putut vinde imobilul și dacă persoana vătămată ar fi fost de acord. În raport de cele menționate solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată însă sub limita specială. Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendare condiționată și un termen de încercare de 2 ani. Mai mult decât atât instanța de fond la momentul deliberării a avut în vedere argumentele lor și nu a dispus obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri ca și daună materială pentru că persoana vătămată nu a făcut niciodată dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu material, însă cu toate aceste i-a acordat un prejudiciu moral de 5.000 lei, fără a motiva care este temeiul sau ce anume a dus la luarea unei astfel de decizii. Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului formulat de inculpat, ca nefondat. Raportat la probatoriul administrat în cauză apreciază solicitarea de achitare a inculpatului, ca fiind nefondată. În cauză există declarația persoanei vătămate P. M., constituită parte civilă și a martorilor Pirău E. și R. E.. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, cu referire la art. 5 din noul cod penal, apreciază că în mod corect a fost reținută ca lege penală mai favorabilă codul penal din 1969. Pedeapsa aplicată de instanța de fond este orientată spre minim și nu se impune reducerea sub acest minim neexistând circumstanțe atenuante s-au alte cauze de reducere a pedepsei. Modalitatea de executare stabilită de către instanța de fond a fost suspendarea condiționată în baza art. 81 Cod penal, consideră că s-a făcut o corectă individualizare judiciară, respectându-se dispozițiile art. 72 Cod penal. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciază că, daunele morale acordate în cauză sunt justificate și chiar au fost cenzurate de către instanța de fond care a apreciat că, constituirea de parte civilă este exagerată și a diminuat acest cuantum solicitat de către partea civilă. Din aceste considerente apreciază legală și temeinică hotărârea instanței de fond, sens în care solicită respingere apelului formulat de inculpat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2974 din data de 18.12.2014, Judecătoria B. a dispus următoarele:
În baza art. 194 alin. 1 Cod penal 1968 a condamnat inculpatul S. G. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În baza art.81, 82 Cod penal din 1968 a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
A interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c Cod penal din 1968 și pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
A obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei către partea civilă P. M., reprezentând daune morale.
În baza art.274 al.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul sa plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: prin rechizitoriul nr. 8012/P/2012 din data de 05.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a fost trimis în judecată, inculpatul S. G. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. În actul de sesizare al instanței, s-au reținut următoarele:inculpatul, în data de 24.07.2012, în jurul orelor 16,00, în timp ce se afla la domiciliul comun a lovit-o pe fosta soție, partea vătămată P. M., în scopul de a o determina pe aceasta să fie de acord cu vânzarea locuinței proprietate comună, cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medico-legale pentru vindecare. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii imputate lui prin rechizitoriu, având o atitudine constantă în acest sens atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței.
Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză instanța a reținut următoarele:
În ziua de 24.07.2012, în jurul orelor 16,00, inculpatul S. G. s-a deplasat la fostul domiciliu comun pe care l-a avut în timpul căsătoriei cu persoana vătămată P. M., din .. 76, jud. B.. După . a văzut partea civilă care stătea de vorbă cu martora P. E., și a început să se certe cu acesta pe tema vânzării imobilului situat în B., .. 76. Raportat la faptul că partea civilă nu a fost de acord, inculpatul a început să o lovească cu pumnii și picioarele, după care a prins-o cu o mână de gât și a împins-o spre zidul casei, lovind-o cu capul de acesta. Partea civilă a început să țipe, astfel că a fost auzită de martora R. E., vecină cu imobilul respectiv, astfel că aceasta a sunat la poliție pentru aplanarea conflictului. Între timp, inculpatul a intrat în casă trăgând partea civilă după el, unde a continuat să exercite asupra acesteia amenințări, cu scopul de a o determina să fie de acord cu vânzarea imobilului.
Starea de fapt reținută de instanță a fost stabilită prin coroborarea probelor administrate în cauză.
Partea civilă, P. M. relatează în declarația sa de la urmărirea penală că în data de 24.07.2012 inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, din . a început să-i adreseze cuvinte jignitoare și amenințări, pentru a-i obține acordul pentru a vinde casa, situație cu care acesta nu a fost de acord. În aceste condiții inculpatul a lovit persoana vătămată cu pumnii peste tot corpul, după care a împins-o spre peretele casei, de care a lovit-o cu capul.
Martora P. E. (fila 96 dosar instanță), relatează că s-a nimerit la domiciliul părții civile când a venit fostul soț al acesteia împreună cu o persoană căreia acesta ar fi dorit să-i vândă casa. În contextul în care P. M. nu a fost de acord inculpatul a avut o atitudine violentă, în sensul că a luat-o de piept și a izbit-o cu capul de peretele casei.
R. E., martora care a sesizat organele de poliție, arată că a auzit strigătele de ajutor ale persoanei vătămate și i-a fost milă, astfel că a anunțat incidentul la serviciul de urgență 112. mai arată martora că a văzut cum inculpatul a venit cu diverse agenții în lipsa părții civile pentru a vinde casa, iar ulterior a aflat că opunerea acesteia a fost motivul bătăii administrate de inculpat.
Martora Rotbășan D. nu cunoaște aspecte cu privire la incident, însă precizează că partea civilă consuma alcool, și de asemenea avea relații extraconjugale. Instanța nu a reținut apărarea inculpatului care solicită a fi avut în vedere faptul că, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe care să-i susțină nevinovăția, aceasta fiind realizată cu încălcarea principiilor fundamentale, respectiv cel al aflării adevărului, și cel al libertății și egalității probelor în procesul penal, atâta timp cât singura probă pe care acesta o propune în susținerea acestei afirmații este declarația martorei Rotbășanu, care face afirmații generale cu privire la ambele părți, fără relevanță concretă asupra speței de față.
De asemenea instanța a înlăturat apărarea inculpatului potrivit căreia imobilul despre care se face vorbire nu putea fi vândut pentru că ar fi fost ipotecat, întrucât acest fapt nu reprezintă un impediment absolut la vânzare, aceasta putând fi realizată cu tot cu sarcina care grevează imobilul. În contextul în care declarațiile părții civile se coroborează cu cele ale martorelor P. și R., se rețin și concluziile certificatului medico-legal nr. 2050/E/25.07.2012 obținut de partea vătămată, și în care sunt consemnate mai multe leziuni, respectiv: traumatism cranio-cerebral acut închis; contuzie cerebrală, coloană cervicală și toracică anterioară, și echimoze braț bilateral. Aceste leziuni susțin perfect ipoteza oferită de partea civilă cu privire la izbirea sa de perete, în condițiile în care era ținută de inculpat cu ambele mâini.
În drept, fapta inculpatului S. G. care, în data de 24.07.2012 a lovit partea civilă P. M. cu scopul de a o determina să vândă imobilul proprietate comună, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 al. 1 Cod penal 1968. Sub aspectul laturii obiective există o acțiune de constrângere a părții vătămate realizată prin lovirea activă având ca obiect determinarea victimei de a nu de a fi de acord cu situație impusă, urmarea periculoasă, respectiv o afectare a libertății morale a persoanei rezultând din însăși materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă existând și scopul special prevăzut de lege, respectiv dobândirea în mod injust a unui folos pentru sine.
În contextul succesiunii în timp a legilor penale, prin . 01.02.2014 a Noului Cod penal, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile inculpatului, astfel că se va compara modalitatea de incriminare în ambele variante. Astfel, art. 194 alin. 1 Cod penal 1968 sancționează șantajul cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, iar art. 207 din actuala reglementare sancționează aceeași infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. În aceste condiții instanța apreciază că vechea reglementare este mai favorabilă inculpatului, atât raportat la limitele pedepsei, cât și la modalitatea de individualizare a suspendării condiționate a executării pedepsei care nu se mai regăsește în actuala reglementare.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal 1968, referitoare la scopul pedepsei, precum si criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal 1968, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit si urmarea produsă, precum și persoana infractorului si împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal 1968, respectiv pedeapsa este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu a fost anterior condamnat și, ținând seama de persoana acestuia și de timpul scurs de la data săvârșirii infracțiunii, interval în care inculpatul nu a fost cercetat pentru săvârșirea unei alte infracțiuni, se poate aprecia scopul pedepsei poate fi atins poate fi atins chiar și fără executarea acesteia, astfel că s-a dispus suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare stabilit în condițiile prevăzut de art. 82 Cod penal 1968.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_ euro daune morale și 10 000 euro daune morale.
Instanța reține că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale ca temei al obligării la plata de despăgubiri, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 cod civil (aplicabil în speță), respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăția.
În ceea ce privește prejudiciul acesta trebuie să fie cert atât sub aspectul existenței sale cât și sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie determinat sau determinabil. În speță, partea civilă nu a administrat nici o probă din care să reiasă că i-a fost cauzat un prejudiciu material În privința prejudiciului moral, instanța apreciază că există o probă directă care să ofere un criteriu de cuantificare al daunelor morale, respectiv certificatul medico-legal, care cuprinde descrierea amănunțită a leziunilor suferite de persoana vătămată. Apreciind infracțiunea în ansamblul ei, raportând-o și la gravitatea care rezultă din materialitatea faptei, s-a apreciat că suma solicitată este una exagerată, motiv pentru care aceasta va fi mult diminuată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S. G., criticând-o pentru netemeinicie.
În principal, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11.pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală din 1968, deoarece faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii. În susținerea acestui motiv de apel, inculpatul a învederat că mijloacele de probă administrate în cauză nu au reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție, că pronunțarea unei soluții de condamnare nu se poate face, în baza unor simple prezumții. O persoană poate fi condamnată, doar în baza unor probe certe de vinovăție. Dacă s-ar da relevanță juridică tuturor probelor administrate, s-ar putea ajunge la concluzia că inculpatul este nevinovat, dându-se astfel relevanță, principiului aflării adevărului reglementat de art. 3 Cod procedură penală. Prima instanță a pronunțat o soluție de condamnare, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, încălcând principiul egalității probelor, prin neluarea în considerare a celor administrate, în faza de cercetare. S-a susținut că, nu s-ar fi dovedit că inculpatul ar fi constrâns-o pe partea vătămată, că ar fi acționat cu intenție directă și că presupusul folos din vânzarea imobilului ar fi unul injust, în acest din urmă sens, arătându-se că imobilul era ipotecat și nu putea obține nici un folos.
În subsidiar, a solicitat, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, sub limita de 8 luni închisoare și implicit reducerea termenului de încercare al suspendării condiționate. În susținerea acestui al doilea motiv de apel, inculpatul a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare corespunzătoare anterior săvârșirii infracțiunii, este bine integrat în societate.
Privitor la latura civilă a cauzei a solicitat respingerea pretențiilor civile, formulate de partea civilă, ca nefiind întemeiate. Inculpatul a arătat că aceste pretenții nu au fost dovedite acordarea lor fiind nejustificată și nemotivată.
În fața instanței de apel nu s-au administrat mijloace de probă noi.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, C. constată că apelul declarat este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt, printr-o coroborare judicioasă a mijloacelor de probă administrate, în condiții de legalitate, pe parcursul procesului penal, stare de fapt care, constă, în esență, în următoarele:
Inculpatul S. G. în data de 24.07.2012 a lovit-o pe partea civilă P. M. cu scopul de a o determina să vândă imobilul proprietate comună.
Prima instanță a apreciat în mod judicios că această faptă a inculpatului apelant întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 al. 1 Cod penal 1968.
Cu privire la legea penală mai favorabilă, dată, fiind succesiunea de legi în timp, în mod judicios, s-a apreciat că în ansamblul ei legea penală mai favorabilă este codul penal din 1968, atât din punctul de vedere al cuantumului pedepsei, prevăzând o limită minimă mai mică, dar și din punctul de vedere al modalității de individualizare a executării pedepsei, deoarece modalitatea prevăzută de art. 81 Cod penal este una mai favorabilă, decât cele din reglementarea actuală.
C. constată că, prima instanță a realizat o justă analiză a tuturor mijloacelor de probă, din coroborarea acestora, rezultând fără nicio îndoială vinovăția inculpatului, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de șantaj, față de partea civilă P. M. și întrunirea tuturor condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În fața instanței de judecată, partea civilă și-a menținut declarațiile date, în faza de urmărire penală, când a descris pe larg modalitatea de comitere a faptei de către inculpat, declarațiile acesteia coroborându-se pe deplin cu cele ale martorelor P. E. și R. E. și acestea din urmă fiind audiate nemijlocit de către instanța de judecată, la termenul din data de 23.10.2014. Ambele martore, audiate nemijlocit de către prima instanță au arătat că își mențin declarațiile date în fază de urmărire penală. Martora P. E. descrie foarte clar incidentul și detaliile comiteri faptei de către inculpat arătând că, inculpatul a venit cu un potențial cumpărător al imobilului bun comun, partea vătămată nu a fost de acord, iar inculpatul a început să o lovească, scopul aplicării loviturilor de către inculpat fiind acela de a o determina pe partea vătămată să vândă casa. Martora a mai arătat că a văzut când inculpatul a izbit-o pe partea vătămată cu capul de zidul casei și a mai arătat că inculpatul a venit cu numeroși potențiali cumpărători ai imobilului, chiar și când persoana vătămată era la serviciu.
Martora R. E. a arătat că a auzit strigăte de ajutor ale părții civile, i-a fost milă de aceasta și a apelat serviciul de urgență 112, că imediat după aceste țipete l-a văzut pe inculpat, cum părăsea curtea. Martora a arătat că inculpatul venea cu numeroși agenți pentru a-i vinde casa, aflând de la alte persoane că motivul bătăii a fost dat de faptul că partea vătămată, nu era de acord să vândă casa.
Declarațiile celor două martore se coroborează pe deplin cu declarația părții vătămate, așa cum ea a fost expusă pe larg de către prima instanță, dar și cu mențiunile actului medical aflat la fila 24 dosar urmărire penală în care se arată că partea civilă prezintă leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și comprimare cu mâna .
Prin urmare, toate aceste mijloace de probă coroborate între ele, dovedesc, contrar celor susținute de către inculpat, că în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Inculpatul a constrâns-o prin violență, pe partea civilă, pentru ca aceasta din urmă să vândă imobilul în care locuia pentru a dobândi un folos injust pentru sine. În cauză, suntem, în prezența unei forme de constrângere fizică, respectiv agresiunile pe care le-am prezentat mai-sus au fost exercitate de către inculpat, cu scopul cerut de art. 194 Cod penal din 1968, respectiv, acela de a vinde imobilul, urmărindu-se obținerea de către acesta a unei folos injust, fiind așadar, îndeplinite și cerințele laturii subiective ale infracțiunii de șantaj.
Se constată nefondată apărarea formulată de către inculpat, prin motivele de apel, în sensul că, prima instanță nu ar fi analizat în mod egal mijloacele de probă, dând prioritate celor administrate în faza de urmărire penală, deoarece, prima instanță a analizat toate probele administrate pe parcursul procesului penal, așa cum rezultă din considerentele sentinței apelate, inclusiv probele propuse în apărare de către inculpat. Cu privire la înscrisurile ce atestă situația juridică a imobilului pe care intenționa să îl vândă inculpatul, prima instanță a arătat în mod judicios, că existența unei ipoteci asupra imobilului, nu poate reprezenta o împrejurare care să înlăture răspunderea penală a inculpatului, acesta arătând că în această situație imobilul nu ar fi putut fi înstrăinat. Existența unei astfel de ipoteci nu poate interzice înstrăinarea respectivului imobil, dacă cumpărătorul își dă acordul și cumpără imobilul, chiar și cu astfel de sarcini. Inculpatul a mai depus înscrisuri din dosare execuționale, care se referă la imobilul pe care acesta dorea să îl vândă, însă aceste înscrisuri sunt ulterioare datei comiterii infracțiunii, motiv pentru care nu pot înlătura răspunderea penală a inculpatului, infracțiunea de șantaj consumându-se la data de 24.07.2012, când inculpatul a lovit-o pe partea civilă, în scopul de a o determina pe aceasta să fie de acord cu vânzarea locuinței proprietate comună.
În mod judicios, a apreciat prima instanță și cu privire la declarația martorei Rotbășan D. în sensul că, aceasta nu cunoaște aspecte legate direct de incident, nu a participat la incidentul dintre părți din data de 24.07.2012, astfel că declarația dată în fața primei instanțe nu poate răsturna starea de fapt reținută prin sentința apelată.
Este nefondată apărarea inculpatului, din motivele scrise de apel, în sensul că, acuzarea s-ar baza doar pe declarația părții civile și aceea a martorei vecină cu persoana vătămată, deoarece, așa cum am arătat mai sus, la acestea se adaugă și înscrisurile medicale care se coroborează pe deplin cu declarația persoanei vătămate, dar și cu declarația martorei R. E., martoră care a sesizat poliția în momentul în care, a auzit strigătele de ajutor ale părții civile.
Față de aceste motive, C. constată nefondată apărarea inculpatului, în sensul că, în cauză nu ar fi fost răsturnată prezumția de nevinovăție sau că judecarea cauzei s-ar fi făcut cu încălcarea principiului aflării adevărului, sau cel al egalității probelor, în procesul penal. De altfel, aceste apărări au fost formulate de către inculpat și în fața primei instanțe și analizate temeinic de către aceasta în considerentele sentinței apelate.
Raportat la toate aceste motive, se constată nefondat primul motiv de apel al inculpatului prin care solicita pronunțarea unei soluții de achitare, deoarece nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.
C. constată nefondat și cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului, prin care acesta a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante. Prima instanță a avut în vedere toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 cod penal din 1968, aceasta fiind judicios stabilită ca lege penală mai favorabilă, având în vedere că, prevede pentru infracțiunea săvârșită de inculpat limite de pedeapsă reduse, dar și prin prisma modalității de individualizare a executării pedepsei prevăzută de art. 81 Cod penal aleasă de către prima instanță.
Limita minimă a pedepsei pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 6 luni închisoare, pedeapsa aplicată de către prima instanță inculpatului fiind orientată spre această limită, în condițiile în care inculpatul a exercitat violențe de o gravitate ridicată asupra persoanei vătămate, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 2050/E/25.07.2012. Potrivit acestui act medical, partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie cerebrală, coloană cervicală și toracică anterioară, și echimoze braț bilateral, aceste leziuni necesitând pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale. Prin urmare, modalitatea de comitere a infracțiunii de șantaj de către inculpat, denotă o periculozitate socială ridicată a faptei și a inculpatului, periculozitate care trebuie sancționată corespunzător pentru a oferi instanței de judecată garanții, în sensul îndeplinirii scopului pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal din 1968.
Având în vedere modalitatea inculpatului de comitere a infracțiunii, atitudinea procesuală manifestată în sensul că, nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu a omis să își agreseze fosta soție dar și rezultatele agresiunii, C. apreciază că, pedeapsa aplicată de către prima instanță, orientată spre minimul special, în condițiile unei infracțiuni cu o gravitate ridicată, este just individualizată și nu se impune reducerea acesteia.
În privința modalității de individualizare a executării pedepsei, aceasta este cea mai blândă dintre modalitățile prevăzute de codul penal din 1968, care este în ansamblul ei legea penală mai favorabilă.
Circumstanțele personale invocate de către inculpat, în memoriul scris de recurs, respectiv lipsa de antecedente penale, vârsta și comportarea sa bună în societate au produs efecte juridice, în sensul că, au determinat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, în condițiile arătate mai sus, respectiv ale unei infracțiuni de o gravitate ridicată.
Pentru toate aceste motive, se constată nefondat și cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului care vizează individualizarea judiciară a pedepsei.
Al treilea motiv de apel al inculpatului vizează solicitarea de respingere a tuturor despăgubirilor civile solicitate de către partea civilă, deoarece nu s-ar fi dovedit un astfel de prejudiciu moral. C. constată nefondată această apărare, deoarece cauzarea unui prejudiciu moral părții civile este dovedit de următoarele mijloace de probă: certificatul medical care atestă leziunile cauzate părții civile, se coroborează cu declarațiile părții civile, atestând suferințe fizice inerente leziunilor ce au fost cauzate. Existența unui prejudiciu moral mai rezultă și din faptul că, . l-a care a fost supusă partea civilă s-a produs, în prezența altor persoane, respectiv a martorei P. E., iar strigătele de ajutor ale părții civile au fost auzite și de către martora R. E.. Toate aceste agresiuni de ordin fizic, exercitate de către inculpat asupra părții civile, sunt în măsură să cauzeze pe lângă suferințele fizice și suferințe de ordin psihic și să afecteze viața socială normală a părții civile. Mai mult, suma de bani acordată de către prima instanță părții civile, cu titlul de daune morale are un cuantum rezonabil, motiv pentru care se constată nefondată și critica din apel a inculpatului referitoare la latura civilă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr. 2974 din data de 18.12.2014 a Judecătoriei B., pe care o va menține.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr. 2974 din data de 18.12.2014 a Judecătoriei B., pe care o menține.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
E. C. D. M.
GREFIER,
C. G.
Red.M.D./18.03.2015
Dact.C.Gh./20.03.2015
2 ex.
Jud fond/C. A. G.
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 57/2015. Curtea... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 22/2015.... → |
|---|
