Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 79/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-06-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 79/ApDOSAR NR._

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Instanța constituită din:

Complet de judecată CA1

PREȘEDINTE C. G.

Judecător M. D.

Grefier N. B.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – A. P. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă T. B. și inculpații D. D. C., M. I. și P. F. împotriva sentinței penale nr.102/S din 05 aprilie 2013, pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 iunie 2013, când,

CURTEA

Constată că prin sentința penală nr. 102/S/05.04.2013 a Tribunalului B., s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (2¹) lit. a) și c) Cod penal în infracțiunea de tăinuire prev de art. 221 Cod penal cereri formulate de inculpații M. I. și P. F..

În baza art. 26 rap la art. 211 al 1 și al 2/1 lit a și c Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului M. I. zis T./L. fiul lui A. și M., născut la data de 26 iulie 1977 în B., jud. B., domiciliat în MUN. B., .. 131 B, ., CNP_, căsătorit, fără copii, fără ocupație, fără loc de muncă, școala profesională, necunoscut cu antecedente penale la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma complicității.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit a teza II, lit b Cp.

În baza art. 350 Cpp s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M. I. ,deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. nr.60/23.10.2012 emis de T. B. .

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 22.10.2012 la zi.

În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (2¹) lit. a) și c) Cod penal cu aplicarea art. 74 al 2 Cp, art. 76 lit b Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului P. F. zis D./BULION, fiul lui S. și R., născut la data de 16 martie 1977 în B., jud. B., domiciliat în MUN. B., ., . mun. B., .. 131 B, ., CNP_, căsătorit, doi copii minori, fără ocupație, fără loc de muncă, șapte clase, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma complicității.

S-a făcut aplicarea art. 71,64 lit a teza II, lit b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului P. F., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr.61/23.10.2012 emis de T. B..

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 22.10.2012 la zi.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. D. C. din infracțiunile de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. d) Cod penal, tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) din Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) Cod penal și la art. 176 alin. 1 lit. d) Cod penal, tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2¹) lit. a) și c) Cod penal în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al 1, al 2/1 lit c și al 3 Cod penal.

În baza art. 174 alin. (1) 176 alin. (1) lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului D. D. C. zis G./BAHAMA, fiul lui C. și M., născut la data de 25 FEBRUARIE 1977 în B., jud. B., domiciliat în MUN. B., ., jud. B., CNP_, divorțat, un copil minor adoptat de o altă persoană, fără ocupație, fără loc de muncă, 8 clase, recidivist, la pedeapsa de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. D. C. prin sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B.; în baza art. 61 Cod penal s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare cu pedeapsa aplicată inculpatului mai sus și s-a stabilit pedeapsa de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal.

În baza art 20 al 1 Cod penal, rap la art. 174 alin. 1 Cod penal rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) Cod penal și la art. 176 alin. 1 lit. d) Cod penal cu aplic art. 37 lit a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. D. C. prin sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B.; în baza art. 61 Cod penal s-a contopit pedeapsa anterior aplicată cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B. și s-a stabilit pedeapsa de executat de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal.

În baza art. 211 al 1 și al 2/1 lit a,c Cod penal cu aplic art. 37 lit a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. D. C. prin sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B.; în baza art. 61 Cod penal s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D. D. C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B. și s-a stabilit pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 192 al 1 Cod penal cu aplic art. 37 lit a Cod penal s-a condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. D. C. prin sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B.; în baza art. 61 Cod penal s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D. D. C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B. și s-a stabilit pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 33, 34 lit b, 35 Cod penal s-au contopit pedepsele anterior aplicate inculpatului D. D. C., respectiv de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal, de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal, de 10 ani închisoare și 4 ani închisoare și s-a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit a teza II, lit b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului D. D. C., deținut în baza a mandatului de arestare preventivă nr.59/21.10.2012 emis de T. B..

În baza art. 88 Cp s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 20.10.2012 la zi.

În baza art. 7 din L 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D. D. C., prelevare care se va realiza, în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la eliberarea din penitenciar.

În baza art. 346 Cod procedură penală s-a obligat inculpatul D. D. C. să plătească părții civile S. Județean B. suma de 1235.42 lei, reprezentând prestații medico legale acordate victimei D. E..

În baza art. 346 Cod procedură penală s-a obligat inculpatul D. D. C. să plătească părții civile D. E., prin curator D. A., suma de 5.000 lei daune materiale și contravaloarea în lei la data plății a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale; s-a obligat același inculpat – D. D. C. - să plătească părții civile D. A. suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și contravaloarea în lei la data plății a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale. S-au respins restul pretențiilor formulate de partea civilă D. E., prin curator și de partea civilă D. A., inclusiv pretențiile formulate față de inculpații P. F. și M. I..

Totodată s-a constatat că următoarele obiecte, aflate la camera de corpuri delicte conform procesului verbal de la fila 23 dosar instanță volum I, constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului: colet 1 - cutie din lemn,de culoare maro, găsită pe patul din sufragerie; colet 2, 2¹ - portmoneu maro și mandat poștal; colete 3- etui ochelari găsit pe patul din bucătărie; colet 4 - cutie albă cu capac transparent găsită pe patul din sufragerie; colet 5-41 fotografii găsite răspândite pe patul din sufragerie; colet 6- set 100 fotografii găsit pe patul din sufragerie; colet 7 - vizor ușă acces în apartament; colet 8 - parte interioară și exterioară a clanței ușii de acces în apartament; colet 9 - parte interioară și exterioară a clanței ușii de acces în din primul hol în sufragerie; colet 10 - două căni din sticlă ridicate de pe masa din sufragerie; colet 11 - limbă pantofi (încălțător); colet 12 - țeava distribuție baterie chiuvetă bucătărie; colet 13 - clapetă robinet baterie chiuvetă bucătărie; colet 14 - portofel maro găsit lângă televizor în sufragerie; colet 15 - legătură din hârtie pentru bani găsită sub patul din sufragerie; colet 16 - cămașă de noapte, bluză de damă de culoare roz, jachetă de damă de culoare roz, găsite pe patul din cel de-al doilea dormitor, pălărie damă ridicată din sufragerie, haină de culoare maro găsită pe scaunul din bucătărie, pantofi de damă predați de fiica victimelor; colet 17 :17A -urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe ușă sufragerie, partea interioară; 17B - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din partea dreaptă a sufrageriei, zona întrerupătorului; 17C - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din partea dreaptă a sufrageriei, aflate la o înălțime de aprox. 15 cm de tăblia patului; 17D - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din partea dreaptă a sufrageriei, la o înălțime de aprox. 10 cm de tăblia patului (strop dinamic); 17 E - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele sufrageriei, în zona fotoliului; 17F - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe peretele din sufragerie, deasupra fotoliului de lângă calorifer; 17G - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe perete, lângă servantă; 17H - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe parchetul din sufragerie, în partea stângă, lângă dinte; 17K - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe dulap bucătărie; 171 - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe ușă sufragerie spre holul „2"; 17J - urme de substanță cu aspect de sânge, ridicate prin transfer pe tampon steril de pe ușa dormitorului, colet 18: 18A - fragment față pernă; 18B - fragment cearșaf; 18C - dinte - sufragerie, pe parchet, în stânga ușii de acces; 8D - doi dinți găsiți pe parchet în sufragerie, între cele două fotolii; 18E - fire de păr de culoare albă din sita sifonului din bucătărie; colet 19 - bilet găsit în ușa apartamentului nr. „8"; colet 20 - obiecte de îmbrăcăminte cu urme de sânge: pantaloni albaștri, chiloți carouri albaștri, cămașă carouri alb cu gri, tricou mânecă lungă albastru, bluză gri, maiou alb; colet 21 - ceas BECORA; colet 21A - depozit subunghial; colet 21 B - probe referință ADN; colet 21C - fire din păr de pe cap; colet 21 D - depozit subunghial recolat de la D. E.; colet 22A - ștrampi culoare violet, șosete culoare roșie; colet 22 B - fustă de culoare roșie; colet 22 C - bluză cu mâneci lungi cu motive florale; colet 23 - pereche pantaloni tip blug de culoare albastră cu curea maro;colet 23 A - pulover albastru; colet 23B- test evidențiere sânge uman - recoltare făcută de pe interiorul manșetei de la mâneca stângă a puloverului bleumarin – pozitiv colet 23C - test evidențiere sânge uman - recoltare făcută de pe interiorul buzunarului stâng de la blugii albaștri cu curea maro – pozitiv colet 23 D - test evidențiere sânge uman - recoltare făcută de pe interiorul buzunarului drept a blugilor albaștri cu curea maro - pozitiv colet 23 E - pantofi sport negri; colet 23 F - pulover cu fermoar bleumarin cu gri, tricou cu mânecă scurtă și dungi orizontale albastru cu grena, șosete negre; colet 24 - pantaloni lungi „PITONI S", tricou mânecă scurtă gri închis, tricou mânecă lungă albastru „Night"; colet 25 - bluză de trening cu fermoar roșu cu alb, pantaloni blugi „DENIM", cagulă verde închis, cagulă verde deschis, șapcă verde „Heinecher", bluză mânecă lungă neagră „PANTELIDION"rucsac ZACH, cămașă de blugi „COOCFER"S, tricou mânecă scurtă negru, tricou cu mânecă scurtă albastru, tricou mânecă scurtă alb, șapcă albă, șnur de culoare neagră, pantofi sport verzi CZP; colet 26 - D. D. C. - telefon mobil, marca SAMSUNG GT-E 2250, IMEI -_, CARTELĂ S. ORANGE -_3P05G12; colet 27- P. F. - telefon mobil, marca NOKIA 6080, IMEI_, S. ORANGE -_3P05G8 - în telefon, S. ORANGE -_5P04G5, S. ORANGE_3P05G16; colet 28 - M. I. - telefon mobil marca ALCATEL OT-E 205, IMEI -_, S. ORANGE -_5P07G18; colet 29 - bunuri ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 24.10.2012 la domiciliul inculpatului M. I., conform procesului verbal de percheziție domiciliară.

În baza art. 118 Cp s-a dispus confiscarea de la inculpatul P. F. a sumei de 60 de lei și de la inculpatul D. dan C. a sumei de 240 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul D. D. C. a fost liberat din penitenciar în luna septembrie 2012, după executarea unei pedepse cu închisoarea aplicată pentru o infracțiune de tâlhărie; după punerea în libertate inculpatul a revenit să locuiască în imobilul pe care îl deține cu chirie situat pe . B.. Întrucât nu a găsit nimic de lucru, inculpatul D. D. C. reia legăturile cu numita P. L., zisă P., precum și cu inculpatul P. F. pe care îl cunoștea de mai mult timp. Inculpatul P. F. zis D., la momentul reîntâlnirii cu inculpatul D. D. C., era separat în fapt de soția sa și locuia în garsoniera unei cunoștințe, respectiv în locuința inculpatului M. I.. Acest fapt a făcut posibilă întâlnirea dintre inculpați D. D. C. și inculpatul M. I.. Toți cei trei inculpați și-au petrecut o mare parte din timp împreună, în perioada septembrie-octombrie 2012 și au căutat o modalitate să facă rost de bani: tâlhărirea unor persoane în vârstă.

Astfel, probatoriul administrat în cauză relevă faptul că modalitatea de acționare la care se gândeau inculpații era următoarea: prietena inculpatului D. D. C. ar fi trebui să atragă bărbați în vârstă, cărora le sustrăgea cheile de la locuință, lua amprenta cheii, iar apoi preda mulajul acesteia către inculpatul M. I. care avea cunoștințe despre persoane care confecționau chei în acest fel. În perioada anterioară datei de 18.10.2012, inculpații D. D. C. și M. I. identificaseră persoane care pot fi tâlhărite în maniera anterior expusă sau care puteau fi tâlhărite ușor. Despre inculpatul D. D. C. se cunoaște că identificase un bătrân care a lucrat ca aviator, iar M. I. viza doi bătrâni - unul pe nume V., din fostul cartier Steagu, din mun. B., iar celălat un bătrân inginer care a lucrat la CFR.. Despre modalitatea în care inculpații doreau să acționeze, prin tâlhărirea unor persoane în vârstă, rezultă și din depoziția martorei O. L. (fila 191 dosar instanță volum I), căreia inculpatul M. i-a propus să participe la comiterea de fapte penale; fiind refuzat, inculpatul M. ar fi încercat să o tâlhărească pe martoră, prin atragerea acesteia ca și victimă a infracțiunii.

Inculpatul M. a comunicat în zilele anterioare datei de 18.10.2012 celorlalți doi inculpați despre posibilitatea de a comite infracțiunea de tâlhărie împotriva familiei D.; în acest sens sunt declarațiile inculpaților, ale martorei P. L.. Cu acest prilej, este comunicată de către M. starea de sănătate a celor doi membrii ai familiei și programul acestora zilnic. Despre victimele D. A. și D. E. se cunoaște că erau/sunt pensionari și locuiau singuri în apartamentul nr. 16 din ., mun. B., apartmanet situat într-un imobil situat lângă Piața Agroalimentară Dacia. Ambii soți sufereau de boala Alzheimeir, partea vătămată D. E. având o formă avansată a acestei boli, fiind dezorientată temporo spațial, cât și privitor la propria persoană. D. E. avea nevoie de îngrijire care îi era acordată de soțul său, victima D. A.. De ambii soți se îngrijea fiica acestora, care împreună cu soțul, acesteia îi vizita zilnic pe soții D., le ducea mâncare și le cumpăra medicamente. Datorită stării de sănătate, dar și a vârstei înaintare, soții D. aveau un program strict ce includea plimbări de dimineață și după amiază în apropierea blocului în care locuiau. Atât la plecare cât și la sosirea din casă, D. A. era cel proceda la îmbrăcarea și dezbrăcarea soției sale de hainele de stradă, apoi proceda și la schimbarea vestimentației sale. De asemenea, în mod normal, soții D. primeau pensia pentru limita de vârstă la data de 17 sau 18 ale lunii; au existat date când pensia a fost primită d părțile vătămate și după această dată, așa cum s-a întâmplat însă și în luna octombrie 2012. Pensia le era înmânată soților D. de către agentul poștal, de față fiind și numita G. A., o vecină a acestora.

La data de 18.10.2012 în jurul orelor 10.30 inculpatul P. F. îl contactează telefonic pe inculpatul D. D. C. și stabilesc să se întâlnească în aceeași zi; o convorbire telefonică are loc între cei doi inculpați și în jurul orelor 12.30 când – conform declarațiilor coroborate ale inculpaților, stabilesc să se întâlnească la locuința inculpatului D. D. C.. Inculpații P. F. și M. I. ajung la domiciliul inculpatului D. D. C. în jurul orei 13.00; inculpatul M. îi solicită lui D. D. C. să o trimită de acasă pe P. L.. P. F. a susținut că de câteva zile inculpatul M. și-a manifestat intenția de a tâlhări doi bătrâni: ”unul care s-ar fi numit V., iar celălalt ar fi un fost profesor de-al lui, domnul D.”, a cărui adresă o cunoștea inculpatul M.. Din declarația dată de inculpatul P. F. organelor de cercetare penală instanța de fond a reținut că M. I. a precizat în cadrul discuțiilor avute cu ceilalți doi inculpați că ”trebuie să le fi venit deja pensia bătrânilor...”. Din coroborarea declarațiilor inculpaților și observând traseul urmat de aceștia ulterior întâlnirii de la orele 13.00 din data de 18.10.2012, s-a constat că inculpatul M. I. a fost cel care a furnizat celorlalți doi inculpați informații referitoare la soții D., aspect ce presupune în mod evident o prealabilă documentare: s-a comunicat starea de sănătate a victimelor, data la care primesc pensia și, dat fiind ora la care s-au deplasat spre locuința victimelor, programul de plimbare al bătrânilor.

În realizarea rezoluției infracționale, cei trei inculpați s-au deplasat în zona gării CFR din mun. B., pe lângă Piața Dacia și până să ajungă aici inculpatul P. F. l-a sunat pe martorul P. D. A. care a acceptat să-i împrumute suma de 10 lei. Cei trei inculpați s-au deplasat cu autobuzul către gara CFR B. unde au ajuns în jurul orelor 13.30. Inculpații M. I. și D. D. C. s-au plimbat prin magazinul ”Unirea” situat în apropierea Gării B., timp în care inculpatul P. s-a întâlnit cu martorul P.. Cei trei inculpați s-au reîntâlnit în magazinul Unirea, aspecte care sunt confirmate de imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin.

Cei trei inculpați au plecat din magazinul Unirea în jurul orelor 13.40 și s-au îndreptat spre piața Dacia de unde inculpatul P. F. a cumpărat doi litri de vin. Cei trei inculpați au rămas în parcul din fața blocului în care locuiau victimele și au consumat din vinul cumpărat. În perioada următoare inculpatul D. D. C. a vorbit la telefonul mobil cu sora lui, D. M., cu prietenul acesteia, B. A. C.; în același timp P. F. și M. I. au purtat discuții telefonice de pe telefonul mobil al lui P. F..

S-a reținut că inculpații nu au oferit o explicație plauzibilă pentru motivul prezenței lor în zona parcului din fața locuinței celor două victime. Instanța de fond a constatat însă că toate elementele de fapt anterior descrise – dorința inculpaților de a face rost de bani prin orice mijloace, intenția manifestată a acestora de a tâlhări diverse persoane, coroborat cu informațiile puse la dispoziție de inculpatul M. celorlalți doi inculpați, conduc la concluzia că prezența celor trei inculpați în imediata apropiere a locului a faptei se datorează necesității verificării informațiilor deținute și a tâlhăririi soților D..

În jurul orelor 15⁰⁰ victimele au sosit în parc, s-au așezat pe o bancă, timp în care cei trei inculpați stăteau de vorbă pe o bancă din apropiere. În acest timp inculpatul M. a indicat victimele, a comunicat despre faptul că D. A. a fost inginer și că suferă de ”Alzheimer”. Aceste aspecte au fost verificate de inculpatul D. D. C. care s-a apropiat de cei doi bătrâni și astfel a intrat în vorbă cu D. A. căruia i s-a adresat ci apelativul „domnul inginer”, având cu acesta o discuție mai îndelungată (Nisipescu L. –fila 188 dosar instanță, H. I. – fila 189 dosar instanță). În acest timp, inculpații P. și M. poartă discuții telefonice cu diverse cunoștințe cu care intenționează să se deplaseze în Italia.

După discuția cu D. A. din parc, D. D. C. s-a ridicat de pe bancă, i-a salutat politicos pe cei doi bătrâni, pronunțându-le numele de familie, aspect confirmat de martorii oculari (T. A. –fila 185 dosar instanță, H. L. –fila 186 dosar instanță, Sziver E. – fila 187 dosar instanță). Inculpatul D. s-a deplasat apoi spre scara blocului în care locuiau victimele, a urcat la apartamentul acestora pentru a verifica (cel mai probabil) dacă ușa de la intrare este deschisă. Inculpatul revine în fața blocului, poartă o discuție telefonică cu inculpatul P. F. despre tâlhărirea bătrânilor; inculpatul D. susține că la telefon l-a întrebat pe inculpatul P. dacă dorește să participe la comiterea faptei, însă ar fi fost refuzat. Inculpatul P. a negat inițial acest incident, însă ulterior, când este întrebat de inculpatul D. (în sala de judecată) dacă au avut discuții despre tâlhărie, P. își ”amintește că, de fapt, D. i-a spus că vrea să tâlhărească pe cei doi bătrâni” și că i-a spus și lui M. acest lucru (fila 68 dosar u.p.). De altfel, potrivit declarației inculpatului P. F. de la urmărire penală, D. D. C. urma să comită tâlhăria împreună cu M. I.. După ce a constatat că victimele au revenit în apartamentul acestora, inculpatul D. a bătut la ușa locuinței acestora, i s-a deschis de către D. A. care cel mai probabil l-a recunoscut și care l-a poftit în locuință. Aici inculpatul D. i-a spus lui D. A. că nu este persoana despre care au vorbit în parc, că s-a liberat de curând din penitenciar și i-a cerut banii; victima a afirmat că nu sosise pensia i i-a cerut inculpatului să plece, să ”vină a doua zi că-i dă 100 lei”(fila 65 verso dosar instanță). Inculpatul a căutat prin locuință, fapt care a deranjat victimele, D. E. a început să țipe iar D. A. i-a cerut inculpatului să părăsească locuința. Potrivit declarației inculpatului D., victima D. A. s-a opus acțiunilor acestuia motiv fapt ce a condus la declanșarea ”nebuniei”: inculpatul D. susține că datorită țipetelor lui D. E. a lovit-o cu dosul palmei, i-a luat inelele de pe mână, iar apoi ar fi încercat să plece. Inculpatul a declarat că s-a speriat și nu a mai știut ce face motiv pentru care ar fi lovit de câteva ori pe D. A. cu pumnul în zona pieptului și în barbă.

Instanța de fond a reținut că inculpatul nu a fost speriat de cele întâmplate, ci deranjat de faptul că bătrânii i-au opus rezistență acesta fiind motivul pentru care ”nu a mai știut ce face”: s-a reținut că victima D. E. a fost lovită în mod repetat cu pumnii în zona feței, iar loviturile aplicate, conform expertizei medico legale, au fost de mare intensitate. În timp ce o lovea pe D. E., D. A. a încercat să deschidă ușa de la sufragerie, pentru a cere ajutor, însă a fost surprins de către inculpat, care i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței.

Instanța a observat, potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului, că pete de sânge au existat atât pe cât și lângă pat, pe fotoliu din sufragerie, pe pereți, podea dar și pe mobilă, aspect care denotă faptul că victima D. A. a fost lovită cu brutalitate în mai multe zone din cameră, în încercarea acesteia de a scăpa din agresiune. Deși victima a comunicat despre faptul că nu fusese luată pensia, inculpatul nu a crezut acest lucru motiv pentru care a căutat în locul unde care spera să găsească bunuri de valoare, respectiv într-o cutie din lemn din apropierea televizorului. Deranjat de faptul că nu găsise nici un bun care să-l intereseze inculpatul a continuat să aplice lovituri celor doi bătrâni, în ciuda vârstei acestora și a leziunilor deja cauzate. De altfel, în timpul agresiunii lui D. A. i-au căzut doi dinți care au fost găsiți de organele judiciare, la cercetarea la fața locului, între cele două fotolii din sufragerie.

Potrivit expertizelor medico legale, a cercetărilor la fața locului, a studierii îmbrăcămintei victimelor și a petelor de sânge de pe acestea, s-a reținut că rezultă că loviturile au fost aplicate de inculpat cu mâna dreaptă, în timp ce imobiliza victimele cu mâna stângă. D. A. a fost lovit cel mai puternic în timp ce era așezat în fotoliu, aspect care rezultă din modalitatea de dispunere a petelor de sânge la nivelul cămășii și a pantalonilor victimei. Întrucât nu există urme de autoapărare și având în vedere numărul mare al loviturilor aplicate victimei D. A., aceasta a fost lovită o perioadă apreciabilă în timp până a devenit inconștient. Deși inculpatul a precizat că a lovit victima doar cu pumnii petele de sânge, identificate la cercetarea la fața locului pe pereți sufrageriei, exclud posibilitatea de a fi fost produse prin agresionarea victimei în timp ce era culcată, fiind produse prin lovirea cu un obiect de jos în sus spre lateral, cel mai probabil cu piciorul. De altfel petele de sânge de pe șoseta victimei D. A. indică faptul că aceasta a fost mutată și lovită în diferite locuri prin cameră de către agresor.

Victima încă mai respira când inculpatul i-a luat verigheta de pe deget și a ieșit din sufragerie, a închis ușa, a intrat în bucătărie și s-a spălat pe mâini, a părăsit apartamentul coborând pe scări.

În timpul cât inculpatul D. s-a aflat în locuința victimelor, ceilalți doi inculpați s-au deplasat spre cartierul Rulmentul, la câțiva cunoscuți de-ai lor.

După agresarea victimelor, inculpatul D. D. C. iese din apartamentul acestora și l-a sunat pe inculpatul P. care se afla cu inculpatul M.; toți trei au stabilit să se întâlnească, inculpatul M. deplasându-se mai întâi acasă pentru a lua un rucsac în care avea o funie.

Inculpatul D. s-a deplasat acasă, s-a spălat și și-a schimbat hainele, iar la orele 17.20 se află cu inculpații P. și cu M. pe . de mers către Piața Sfatului. Potrivit declarațiilor celor trei inculpați, aceștia se întâlniseră în zona Livada Poștei din B. și au stabilit să vândă bunurile pe care le adusese inculpatul D.. În acest sens inculpatul D. a cerut inculpatului P. să-i dea actul de identitate, însă inculpatul P. s-a eschivat motiv pentru care inculpatul M. a fost cel care a vândut bijuteriile sustrase de către inculpatul D. contra sumei de 260 de lei și a primit piatra inelului înapoi.

Din suma obținută D. D. C. i-a dat lui M. I. suma de 60 de lei, bani cuveniți atât lui cât și lui P. F.; din suma ce i-a rămas, inculpatul D. a cumpărat lui P. F. un pachet de țigări și o cafea. Piatra inelului a fost găsită de organele judiciare în posesia inculpatului P. F.. În aceeași după amiază, la clubul Arta din B., cei trei inculpați au consumat câte o bere din banii obținuți urmare a vânzării bijuteriilor, iar ulterior și-au cumpărat și mâncare de la magazinul Billa.

Raportul de expertiză dactiloscopică nr._/16.11.2012 a concluzionat faptul că urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data de 19.10.2012 în locuința victimei D. A., descoperită pe clanța interioară a ușii de acces dinspre primul hol spre sufragerie a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a lui D. D. C. (f. 484 dosar u.p.).

Inculpatul D. D. C. a recunoscut în cea mai mare parte starea de fapt anterior descrisă. Instanța de fond a reținut din declarațiile inculpatului D. doar acele relatări care se coroborează cu restul materialului probatoriu administrat în cauză și care a făcut posibilă constatările de mai sus. Inculpatul D. a încercat să acrediteze ideea că ceilalți doi inculpați nu ar fi avut vreo implicare în fapta de tâlhărie și cea de omor; inculpatul D. a menționat însă că a discutat cu inculpatul P. anterior comiterii faptelor solicitându-i atât acestuia cât și lui M. să participe la tâlhărie, deși s-a constatat că nu avea nevoie de ajutorul lor pentru a lua bijuteriile bătrânilor. Având în vedere modalitatea de acționare a inculpaților, astfel cum s-a reținut mai sus, instanța de fond a constatat că între inculpați existau înțelegeri referitoare la modul de acționare: erau alese persoane în vârstă, care nu se puteau apăra ușor și care nu erau atât de vigilente cu bunurile proprii, bunurile erau împărțite de toți cei trei inculpați. Contribuția inculpatului D. la comiterea faptelor rezultă cu certitudine din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, inclusiv declarațiile sale și a celorlalți doi coinculpați.

Inculpatul P. F. nu a recunoscut implicarea sa în comiterea faptelor decât într-o foarte mică măsură, considerând că se poate reține în sarcina sa cel mult infracțiunea de tăinuire. Dacă însă inculpatul P. F. a înțeles să confirme în cele din urmă că a cunoscut că inculpatul D. dorea să-i tâlhărească pe cei doi bătrâni, că de câteva zile victima D. era supravegheată de inculpatul M. și constituia o pradă ușoară pentru a fi tâlhărită, inculpatul M. nu a recunoscut faptele sale, negând chiar și oferirea de informații inculpatului D.. Susținerile celor doi inculpați – P. și M. – în sensul că ar fi fost forțați în timpul anchetei să declare împotriva voinței lor nu a fost primită de instanța de fond întrucât inculpații M. și P. au beneficiat de asistență juridică, declarațiile celor trei inculpați nu sunt identice, din când în când inculpatul P. are momente în care oferă informații care, puse cap la cap, denotă în mod evident că inculpații cunoșteau fiecare ce face celălalt, că ar mai fi participat – în diferite la combinații – la comiterea de fapte penale, că pregăteau comiterea de fapte penale etc.

Instanța de fond a constatat, din declarațiile coroborate ale celor trei inculpați, că aceștia nu aveau nici o ocupație și își petreceau cea mai mare parte a timpului împreună. Din convorbirea telefonică purtată de inculpatul P. cu soția sa în data de 21.10.2012 orele 15.05. rezultă că acest inculpat cunoștea despre fapta comisă de inculpatul D. D. C. - de a fi omorât niște persoane mai în vârstă. La întrebarea M. dacă inculpatul D. ”nu i-a spus exact ce a făcut”, iar la răspunsul negativ al lui P. aceasta afirmă: ”E, nu pe dracu, voi vă ziceți orice și asta nu ți-a zis?”. P.: ”Nu mi-a zis nimica...atâta că a făcut și atât, altceva nu știu nimic”.

Cu referire la activitățile în care erau implicați în timpul zilei inculpații, s-a constatat că aceștia plănuiau comiterea de fapte penale. Inculpatul D. a susținut în prima declarație oferită organelor de anchetă (fila 212 dosar u.p.) că îl cunoaște pe inculpatul P. de când ”furau împreună”. Inculpatul D. afirmă, în declarația oferită organelor de cercetare penală (fila 236 dosar u.p.) că în dimineața zilei de 18.10.2012 toți cei trei inculpați s-au întâlnit la el acasă, iar inculpatul M. a ”zis să se ferească de P., însă eu am zis că nu este nevoie să ne ferim de ea”. M. a dorit să comunice celor doi inculpați faptul ”că are un bătrân pe care să-l abordeze P. timp în care el urma să-i fure niște flexuri, niște scule”, aspect cu care inculpatul D. nu ar fi fost de acord. Aceleași împrejurări ale identificării unor persoane ușor de abordat și tâlhărit rezultă și din depoziția martorei P. L., precum și din depoziția inculpatului P. F..

Astfel, inculpatul P. afirmă în declarația de la urmărire penală referitor la aceeași întâlnire din dimineața zilei de 18.10.2012 că, atunci când a ajuns la D., ”P. (martora P. L.) era acasă, Geo a făcut o cafea. În continuare Geo a dat-o afară pe P. pentru a putea să vorbească”. P. mai susține că motivul pentru care inculpatul D. a îndepărtat-o din cameră pe martora P. ar fi fost acela că ”avea de vorbit cu Iulică” (inculpatul M. I.).

În locuința lui D., cei trei inculpați au discuții referitor la posibilitatea de a tâlhări diverse persoane și acest aspect se reține din declarația inculpatului P.. Deși și acesta a fost de față la discuțiile din dimineața zilei de 18.10.2012 de la locuința inculpatului D., a susținut inițial că nu cunoaște ”despre ce au vorbit cei doi” întrucât nu a fost atent, având ”problemele sale cu plecatul în Italia și cu despărțirea de soția sa”. Ulterior, în declarația de la fila 250 dosar u.p., același inculpat P. revine cu o nouă informație și afirmă că dorește să declare ”adevărul cu privire la cele petrecute în data de 18.10.2012”; astfel, P. arată că ”de câteva zile Iulică (M. I.) avea în vizor doi bătrâni pe care intenționa să-i tâlhărească”. P. știe că ”era vizat un bătrân pe nume V., care locuiește pe . . și pe care Iulică îl știa de mult. Al doilea bătrân era un fost profesor de-al lui, domnul D., a cărui adresă o cunoștea Iulică”. Inculpatul P. susține că tâlhărirea acestor bătrâni constituia motivul pentru care inculpatul M. ”umbla cu un rucsac la el în interiorul căruia avea o sfoară - cu care intenționa să-i lege pe bătrâni, mai multe șurubelnițe, o oglindă, încărcătoare și ce mai avea pe acolo”.

Așa fiind, s-a constatat de către instanța de fond că cei trei inculpați cunoșteau fiecare ce făcea celalalt, aspecte cu care implicit, prin apropierea lor unul de celalalt, erau de acord. De altfel nu poate fi considerată coincidență deplasarea la data de 18.10.2012 a celor trei inculpați, împreună, tocmai la adresa unde stătea victima D. A..

P. urmare, motivul pentru care cei trei inculpați s-au întâlnit în dimineața zilei de 18.10.2012 a fost acela de a discuta despre posibilitatea de a tâlhări cele două persoane care deja erau vizate de inculpatul M. I., printre care și ”domnul D.”.

Inculpatul P. deși susține că nu are nici o implicare în fapta care s-a petrecut, a fost prezent în permanență lângă inculpații D. și M.; deși a susținut că nu a fost atent la cele discute de M. cu D., cunoaște că aceștia intenționau să tâlhărească, îi însoțește pe aceștia în locul în care se deplasau, cumpără băuturi alcoolice și le consumă în parc în timp ce așteptau să verifice informațiile inculpatului M. și le sporește astfel încrederea că este alături de ei. Deși susține în toate declarațiile că nu a fost de acord cu ceea ce făceau M. și D., P. continuă să fie alături de ei nu doar înainte de comiterea faptei, dar și după săvârșirea acesteia, participă la valorificarea bunurilor și chiar primește o parte din acestea. Cel mai probabil reluarea de către inculpatul P. a relației de prietenie cu inculpatul D. după liberarea acestuia din Penitenciar, a fost determinată nu de dorința de a-l ajuta pe acesta din urmă să se angajeze și să plece în străinătate, ci de a avea o persoană care are curajul, personal, să comită faptele de natură penală pe care le puneau la cale.

Dacă inculpatul P. nu ar fi dorit să fie părtaș la faptele inculpaților D. și M., avea posibilitatea de a nu se deplasa împreună cu aceștia în parcul în care obișnuiau să se plimbe victimele, iar mai apoi să participe la împărțirea banilor, în condițiile în care susține că de câteva zile M. ”avea în vizor doi bătrâni pe care intenționa să-i tâlhărească” dintre care unul, a cărui ”adresă o cunoștea Iulică” locuia în imobilul situat chiar lângă parcul în care cei trei au consumat băuturile alcoolice.

Martora P. L. (fila 85 dosar instanță volum II )a declarat că inculpatul D. nu consuma băuturi alcoolice decât în prezența altor persoane care-l vizitau, iar după ce consuma băuturi alcoolice D. nu mai știa ”ce-i mai băga în cap Iulică”. Coroborând această declarație cu cea a celor trei inculpați, instanța de fond a reținut că motivul pentru care s-au consumat băuturi alcoolice anterior comiterii faptelor a fost acela ca inculpatul M. să poată discuta mai ușor cu inculpatul D.. Deplasarea celor trei inculpați în zona Gării CFR a fost făcută întrucât era necesar ca inculpatul D. să cunoască victima și informații referitoare la aceasta, aspect care nu era posibil decât dacă inculpatul M. ii indica victimele. Discuțiile purtate pe bancă de cei trei inculpați sunt descrise de inculpatul P. astfel: ”când Iulică (M.) și Geo (D.) vorbeau pe bancă, Geo zicea că vroia să le ia doar aurul de pe mâini; Geo nu vroia să intre în casă inițial, dar Iulică a zis că știe el că bătrânii au bani în casă și că au pensie mare”. P. își amintește că ”Iulică a zis că trebuie să le fi venit deja pensia bătrânilor”.

Inculpatul P. nu avea motive să susțină aceste afirmații în fața anchetatorilor în cursul urmăririi penale și nu a dovedit că s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a declara necorespunzător adevărului. Din contră, multiplele declarații ale inculpatului P., revenirea cu noi precizări și amănunte cu specificarea că de ”data aceasta dorește să declare adevărul”, constituie o probă certă că inculpatul P. cunoștea foarte bine acțiunile ilicite la care urmau să participe (fiind posibil să fi existat și alte fapte penale), nu s-a dezis de ceilalți doi inculpați, îi însoțea și era mereu împreună cu aceștia – aspect confirmat și de discuția telefonică purtată cu soția sa, astfel că prin prezența sa în apropiere de locul faptei și primirea din bunurile sustrase, constituie un argument cert că acțiunea sa nu poate fi apreciată drept tăinuire, ci complicitate morală la infracțiunea de tâlhărie. Inculpatul P. a fost prezent când inculpatul M. a oferit informațiile inculpatului D. despre bătrâni, iar după ce ”Iulică i-a spus lui Geo că bătrânii suferă de o boală din aia care te face să uiți, Alzheimer (...) atunci l-a văzut pe Geo că s-a ridicat și s-a dus spre ei”.

Cu toate că inculpatul P. a susținut că principalul motiv pentru care era despărțit în fapt de soția sa îl constituia consumul de băuturi alcoolice, împreună cu ceilalți doi inculpați, după ce împrumută suma de 10 lei de la martorul P. D. A., cumpără o sticlă de vin din zona Pieței agroalimentare Dacia, din care consumă la rândul său. Deși inculpatul P. a susținut că era certat în fapt cu soția sa, potrivit declarației martorei P. L. inculpatul P. era văzut des în compania familiei sale; relațiile dintre cei doi soți nu par să fi fost tensionate, având în vedere și convorbirea telefonică pe care inculpatul P. o are cu soția sa la data de 21.10.2012 orele 15.05, din cuprinsul căreia se poate aprecia că cei doi au o relație apropiată.

Instanța de fond a reținut astfel că inculpatul P. cunoaște același elemente pe care le cunoșteau și ceilalți doi inculpați referitoare la fapta de tâlhărie ce urma a fi comisă asupra soților D., a fost de acord cu aceasta, nu s-a îndepărtat niciodată de cei doi și a răspuns prompt la apelurile telefonice venite din partea inculpatului D., atât înainte cât și la scurt timp de la momentul comiterii faptelor, a acceptat să primească bunuri a căror proveniență o cunoștea și sume de bani provenite din valorificarea acestor bunuri.

În sprijinul acestei stări de fapt vin și declarațiile ulterioare ale inculpaților, care oferă informații diferite privitoare la discuțiile telefonice pe care le au după ce s-au despărțit.

Astfel, inculpatul P. susține în declarația de la urmărire penală, aspect pe care nu-l mai învederează și instanței de fond, că după ce a plecat de la cunoștințele sale din cartierul Rulmentul, a fost și ”acasă la Iulică pentru ca acesta să-și ia un rucsac lucru pe care l-a și făcut, luându-și un rucsac mic, negru”. Inculpatul P. omite la urmărire penală să arate că a fost sunat de inculpatul D. și în perioada de timp în care s-a aflat la locuința cunoștințelor sale din cartierul Rulmentul.

Inculpatul D. a susținut că a comunicat inculpatului P. intenția sa de a tâlhări pe soții D.: ”L-am sunat pe P. (din fața blocului) și i-am spus hai să îi tâlhărim pe aceștia și să le luăm inelele(...) și l-a auzit la telefon pe P. spunând lui M. ce vroiam să fac”.

După citirea declarației coinculpaților, inculpatul P. dorește să dea un supliment de declarație în care afirmă că M. este cel care i-a spus ”că vrea să intre peste un om bătrân care stătea în Steagu(..) știe că M. a fost o singură dată la D. și s-a gândit că au stat de vorbă despre această faptă”. Inculpatul P. a mai susținut că ”după liberarea din penitenciar, inculpatul D. i-a propus să săvârșească și alte fapte penale” însă nu ar fi fost de acord.

Astfel, deși cunoaște intențiile inculpatului D., faptul că acesta îi cere sprijinul pentru a comite fapte penale cu care susține că nu este de acord, inculpatul P. consimte să se deplaseze în zonele vizate de inculpatul D. și M..

P. toate acțiunile întreprinse atât înainte de pătrunderea peste bătrâni în locuință, cât și ulterior – prin participare la vânarea bunurilor și împărțirea sumelor de bani, s-a constatat că inculpatul P. a acordat un sprijin nu doar moral, ci și material, la comiterea faptei de tâlhărie. Împrejurarea că nu a fost prezent fizic în locuința victimelor, că nu a participat efectiv la comiterea faptelor de agresiune a acestora, nu presupune că nu a fost de acord cu acestea, ci din contră, prin manifestările sale le-a susținut.

De altfel, instanța de fond a reținut că pentru reținerea dispozițiilor art 26 Cp nu este necesar ca făptuitorul complice să cunoască efectiv întreaga activitate a autorului faptei; este însă necesar ca acesta să știe că urmează a se petrece o faptă penală și să lase să se înțeleagă autorul faptei că îl ajută în orice mod la comiterea acesteia.

Inculpatul P. a cunoscut că inculpatul D. va tâlhări pe domnul D., iar mai apoi că are de gând să intre peste bătrâni în casă. P. faptul că a comunicat în permanență cu inculpatul D., că a acordat ulterior sprijin acestuia la valorificarea bunurilor, că a primit din sumele de bani obținute după vânzare, se relevă că inculpatul D. a acționat cunoscând că este aprobat și ajutat de ceilalți inculpați, inclusiv de inculpatul P.. De altfel inculpatul D. a și susținut că l-a contactat telefonic pe inculpatul P. și nu pe M., iar P. era cel care comunica mai departe lui M. ce i se transmitea de către inculpatul D..

P. urmare, s-a constatat că în sarcina inculpatului P. se poate reține comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie. Nu s-a reținut în sarcina inculpatului existența infracțiunii de tăinuire în condițiile în care inculpatul cunoștea, mai înainte de comiterea faptei, că urmează a se comite o infracțiune de tâlhărie, a fost alături de inculpatul D. până cu puțin timp înainte ca acesta să procedeze la agresarea bătrânilor, iar acțiunile sale au fost percepute ca o încurajare de către inculpatul D.. De altfel inculpatul P., întocmai ca și inculpatul M., s-a bazat pe faptul că inculpatul D. doar va tâlhări – așa cum acesta spusese - persoanele bolnave de Alzheimer, motiv pentru care nu a fost necesar să ajute și fizic la comiterea faptei de către inculpatul D.. Deplasarea împreună cu inculpatul M. (înainte de a se întâlni cu inculpatul D. în zona Livada Poștei) la locuința acestuia pentru a-și lua un rucsac în care ținea o sfoară pentru a lega pe bătrâni, denotă faptul că inculpatul P. a cunoscut ceea ce se întâmplă și implicit a fost de acord cu acest fapt. Asistarea la comiterea unei fapte penale, deplasările alături de autorii acestora, oferirea de ajutor prin punerea la dispoziție a telefonului (inculpatul D. transmitea inculpatului M. informații referitoare la modul de acțiune prin intermediul telefonului inculpatului P.), înlesnirea valorificării bunurilor și primirea unei părți din produsul infracțiunii nu poate fi apreciată în considerarea art 211 Cp, ci a art 26 Cp cu referire la infracțiunea de tâlhărie. Că inculpatul P. nu a intenționat comiterea unei fapte de omor rezultă cu certitudine din probele de la dosar și nu a fost reținută nici de organele de anchetă. Acțiunea inculpatului este privită ca o aderare la activitatea infracțională desfășurată de ceilalți doi inculpați, toate probele de la dosar conducând la concluzia că inculpații M. și D. intenționau să comită mai multe fapte penale. Cu referire la participarea inculpatului P. la comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma complicității, instanța de fond a constatat că depoziția martorei P. L. în ceea ce privește prezența acestui inculpat la locuința inculpatului D. în doar două dăți nu este credibilă, însă nu exclude posibilitatea ca acești doi inculpați – care se cunoșteau de mai mult timp - să se fi întâlnit și în alte locații.

Cu referire la participarea inculpatului M. I. instanța de fond a reținut, alături de cele anterior menționate cu referire la inculpatul P. că intenția inculpaților M. și D. de a tâlhări diverși cetățeni era cunoscută și altor persoane care, audiate atât în cursul urmăririi penale cât și de către instanță, au recunoscut acest fapt. Astfel, martora P. L. susține că s-au tâlhărit alte persoane de către M., că bunurile sustrase de acesta cu acel prilej ar fi fost amanetate, iar cei trei inculpați și-ar fi cumpărat împreună diverse obiecte cu banii sustrași. Martora O. L. – zisă P. – a confirmat că a fost căutată telefonic de un bărbat care a sunat de pe același telefon cu inculpatul M., care i-a propus să participe la tâlhărirea unei persoane care venise de curând din Italia și i-a spus că dacă ”se duce o să facă banii jumate-jumate”.

Instanța de fond a constatat că niciunul dintre inculpați, inclusiv inculpatul M. nu aveau loc de muncă și prin urmare nici venituri cu care să se întrețină; principala sursă de întreținere o constituia, așa cum remarcă martora P. L. și O. L., comiterea de fapte penale, urmare cărora banii sunt împărțiți de cei trei. Aceste declarații confirmă faptul că inculpații, chiar dacă nu erau împreună, cunoșteau fiecare ce face celălalt, că se sprijineau reciproc și împărțeau tot ce obțineau. La fel s-a întâmplat și cu suma de 10 lei obținută de inculpatul P. de la martorul P., sumă cu care inculpatul a cumpărat băutură pe care împreună au consumat-o.

Inculpatul P. a susținut la urmărire penală că inculpatul M. a dat inculpatului D. cartea de identitate pentru a fi vândute bijuteriile, însă el este cel care a luat ulterior chitanța pe care a rupt-o. Instanța de fond a constatat că cei trei inculpați au versiuni diferite ale momentului în care s-au reîntâlnit în zona Livada Poștei pentru a vinde bijuteriile și ale discuțiilor purtate cu acel prilej; inculpatul M. a negat că ar fi fost informat despre fapta comisă de inculpatul D., deși din depozițiile celorlalți doi coinculpați rezultă contrariul. Inculpatul M. a pus la dispoziție actul său de identitate pentru a se vinde bunurile fiind singurul dintre cei trei care nu era cunoscut cu antecedente penale. Din declarația inculpatului P. și parțial din cea a inculpatului D. a reieșit faptul că inculpatul M. a fost acela care a cules informații referitoare la soții D. – data la care iau pensia, boala de care suferă, unde locuiesc, programul zilnic, apoi a condus pe ceilalți doi inculpați pentru a le arăta victimele.

Inculpatul M. nu a recunoscut faptul că știa despre activitatea infracțională desfășurată de inculpatul D. în casa soților D.. Probatoriul administrat în cauză confirmă contrariul: inculpatul P. a susținut că inculpatul M., care umbla tot timpul cu un rucsac în care avea o sfoară, este cel care a furnizat informațiile referitoare la familia D., prin comunicarea faptului că bătrânii suferă de o boală care le afecta memoria aceștia reprezentau victimele certe ale unei infracțiuni; inculpatul D. și P. au arătat că inculpatul M. era înștiințat despre activitatea desfășurată de inculpatul D. în casa soților D., a fost invitat și telefonic să participe la comiterea faptei, iar ulterior – înainte de a se reîntâlni în zona Livada Poștei cu inculpatul D. – se deplasează la locuința sa pentru a-și lua rucsacul în care ținea sfoara. După ce a constatat că inculpatul D. a luat bunurile aparținând soților D. – atât inculpatul M. cât și P. au observat semnele de agresiune de pe mâinile inculpatului D. – inculpatul M. a fost de acord să predea cartea sa de identitate pentru a fi utilizată la vânzarea bunurilor sustrase.

P. urmare, instanța de fond a constatat că inculpatul M. I. a acordat ajutor material și moral inculpatului D. la comiterea faptei de tâlhărie, prin aceea că a cules informații despre victime, i-a condus pe ceilalți doi inculpați în zona în care soții D. se plimbau, i-a indicat prietenilor săi pe soții D.; prin prezența sa alături de inculpatul P. și D. a întărit convingerea acestuia din urmă că îl va ajuta și după comiterea faptei. De altfel, fără informațiile furnizate de inculpatul M., faptele inculpatului D. nu s-ar fi produs; ulterior comiterii faptei, inculpatul M. a ajutat la vânzarea bunurilor sustrase de la soții D. și a primit o parte din banii obținuți din vânzarea acestora. P. urmare, susținerea inculpatului în sensul că fapta sa ar putea fi încadrată juridic în infracțiunea de tăinuire nu a fost primită, menținându-se încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În drept, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului D. D. C. care la data de 18.10.2012, în timpul zilei, după ce i s-au furnizat informații de către inculpații M. I. și P. F., a pătruns fără drept în locuința victimelor D. A. și D. E., situată în mun. B., ., ., ., și prin violență, i-a deposedat pe cei doi de bijuterii, iar în scopul păstrării banilor și al ascunderii urmelor infracțiunii de tâlhărie, autorul s-a decis să suprime viața celor doi bătrâni în vârstă de 82 și 81 de ani astfel că le-a aplicat mai multe lovituri de intensitate mare, din care a rezultat decesul lui D. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) – 176 alin. (1) lit. d) C.pen., tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) din C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 C.pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C.pen. și la art. 176 alin. 1 lit. d) C.pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2¹) lit. a) și c) C.pen. și violare de domiciliu, art. 192 alin. 1 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen. și art. 37 lit. a) C.pen.

Instanța de fond nu a reținut că decesul victimei D. A. s-a produs urmare a comiterii infracțiunii de tâlhărie pentru a fi admisibilă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. D. C. în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prev de art 211 al 1 și al 2/1 lit c și al 3 Cp. Instanța a observat că inculpatul D. a comis infracțiunea de tâlhărie ajutat fiind de ceilalți doi inculpați – M. și P., iar loviturile aplicate victimelor exced unor violențe exercitate în mod obișnuit în cadrul infracțiunii de tâlhărie. Astfel, instanța constată că victimele fiind în vârstă și bolnave, nu impuneau efort fizic deosebit din partea inculpatului în acțiunea acestuia de agresare. Loviturile aplicate celor două victime au fost puternice: potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 3099/E/23.10.2012, la examinarea din 19.10.2012 a numitei D. E., medicul legist a constatat următoarele: piramida nazală este tumefiată difuz cu crepitații osoase la palpare; multiple leziuni la nivelul nasului și la nivelul obrajilor; medicii legii au constatat tumefacții ale ambelor buze, avulsie a unui dinte cu infiltrat sanguin; la nivelul inelarului mâinii drepte a prezentat trei excoriații superficiale acoperite cu crustă hematică; leziuni au fost constatate și la nivelul mâinii stângi. Medicul legist a concluzionat că D. E. prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, leziunile traumatice pot data din 18.10.2012 și au fost aplicate cu o forță de intensitate mare; poziția victimă agresor a fost considerată: față în față. Chiar dacă leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața victimei s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a produce decesul victimei datorită multitudinii loviturilor, a zonei vizate prin agresiune, ținând seama și de starea de sănătate precară a victimei care era cunoscută inculpatului. Așa fiind, intenția de a ucide a inculpatului a existat în cazul victimei D. E..

În ceea ce privește victima D. A. raportul de autopsie a relevat că acesta a prezentat multiple hematoame faciale, plăgi contuze la nivel nazal, la nivelul buzelor și la nivel lingual; multiple fracturi viscerocraniu (piramida nazală, maxilare superioare, arcade temporo-zigomatice, mandibula); hemoragie meningee parcelară temporal bilaterală; edem cerebral; atrofie corticală difuză; hidrocefalie difuză și stază pulmonară; aspirat sanguin pulmonar difuz, scleroemfizem pulmonar; sânge lichid pe căile respiratorii. S-a concluzionat că moartea victimei D. A. a fost violentă i cauzată de insuficiența cardio respiratorie acută, consecința unui traumatism cranio facial cu multiple fracturi ale oaselor feței, hemoragie meningee și aspirat sanguin pulmonar; leziunile traumatice cranio-cerebrale și faciale au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur la data de 18.10.2012; loviturile au fost multiple și de intensitate mare, produse într-un interval de timp scurt, au caracter vital. Autopsia victimei nu a pus în evidență leziuni specifice celor de autoapărare.

P. urmare, numărul și intensitatea loviturilor aplicate ambelor victime, zona corpului vizată în agresiune, confirmă încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare în ceea ce privește infracțiunile de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) din C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 C.pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C.pen. și la art. 176 alin. 1 lit. d) C.pen. și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2¹) lit. a) și c) C.pen, sens în care cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. dan C. se va respinge, și nu se vor reține nici prevederile art 73 lit b Cp.

Instanța de fond a reținut în ceea ce-l privește pe inculpatul D. D.C. și infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 al 1 Cp având în vedere că însuși inculpatul a declarat că deși i s-a solicitat de către D. A. să părăsească locuința, a refuzat să facă acest lucru și ulterior a procedat la . celor doi soți. Dispozițiile art. 192 al 3 Cp nu sunt aplicabile în speță întrucât decesul victimei D. A. (și față de starea de sănătate psihică a victimei D. E.) a fost cauzat prin săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de omor asupra acestuia, întrucât imposibilitatea victimei de a formula plângere prealabilă este determinată de activitatea infracțională a inculpatului (dar și de starea de sănătate a victimei) iar săvârșirea infracțiunii mai grave de omor nu îi poate crea inculpatului un motiv de impunitate pentru o altă faptă gravă comisă de el (în același sens este și decizia ICCJ nr. 2656/2010).

În drept, s-a reținut că faptele inculpaților P. F. zis D./BULION și M. I. zis T./L. care, în data de 18 octombrie 2012, pe timp de zi, l-au ajutat pe inculpatul D. D. C. prin furnizare de informații despre victime (în sensul că i-a comunicat numele acestora, profesia, boala de care suferă bătrânii, adresa, pentru a-i facilita autorului abordarea victimelor, precum și împrejurarea că bătrânii dețin bani în casă, fiind după încasarea pensiilor), prin planificarea faptei împreună cu autorul și însoțirea acestuia din urmă la locul faptei, iar ulterior săvârșirii infracțiunii cei doi l-au ajutat pe autor să vândă la amanet bijuteriile provenite din săvârșirea faptei penale, primind o parte din banii obținuți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 C.pen. rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (2¹) lit. a) și c) C.pen. Pentru considerentele anterior expuse, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de cei doi inculpați a fost respinsă.

La individualizarea judiciară a sancțiunilor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere pericolul social generic și concret al faptelor comise, contribuția fiecărui inculpat precum și persoana inculpaților.

Astfel, instanța de fond a constatat că fapta planificată de cei trei inculpați este cea de tâlhărie, că fapta mai gravă care s-a produs se datorează exclusiv acțiunii inculpatului D. D. C.. Instanța de fond a constatat că principalul motiv al comiterii infracțiunii de tâlhărie constă în lipsa resurselor financiare, motiv pentru care cei trei inculpați urmăreau să comită infracțiuni împotriva unor persoane în vârstă, bolnave. Acest aspect relevă că inculpații au căutat cu predilecție persoane ușor de tâlhărit, a căror declarații să fie puțin credibile. Este de remarcat că inculpații au plănuit fapta de tâlhărie împreună, au comercializat bunurile sustrase de inculpatul D. tot împreună.

Inculpatul D. a recunoscut parțial faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, încercând să inducă ideea că inculpații M. și P. nu au fost implicați în nici un fel în comiterea infracțiunii de tâlhărie. Cu toate acestea, inculpatul D. a prezentat instanței informații care au condus la stabilirea stării de fapt anterior descrise. Inculpatul D. este în vârstă de 35 de ani, recidivist; anterior, a mai suferit o condamnare de 6 ani și 6 luni închisoare pentru o faptă foarte gravă, tentativă la tâlhărie, faptă ce s-a comis în condiții similare faptelor prezente: tot într-o locuință și tot asupra unei victime în vârstă, aspect de natură a arăta pericolul social extrem de ridicat al faptelor prezente și perseverența infracțională. În același sens este și raportul de expertiză psihiatrică care indică trăsături de personalitate negative ale inculpatului care a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei: prezintă accentuate tendințe impulsive, antisociale și instabilitate psihică, cu toleranță scăzută la frustrare (fila 618-620 dosar u.p.). De asemenea, cu referire la personalitatea inculpatului D., referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune de pe lângă T. B. relevă faptul că acesta are perspective scăzute de reintegrare socială, fiind necesar ca pe durata pedepsei să urmeze cursuri și programe motivaționale.

Inculpatul P. F. este în vârstă 35 de ani, fără loc de muncă, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale; în cauză nu s-a reținut starea de recidivă, întrucât sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 38 Cp. instanța de fond a avut în vedere că inculpatul P. F. nu a recunoscut comiterea faptei, apreciind că s-ar putea face vinovat doar de comiterea infracțiunii de tăinuire; în declarațiile oferite organelor judiciare, inculpatul P. a relevat însă aspecte care au condus la stabilirea stării de fapt și care conduc la concluzia că are cunoștință de mai multe aspecte ale faptei decât a lăsat să se înțeleagă. Instanța a avut în vedere însă că inculpatul a comis infracțiunea de complicitate la tâlhărie, iar ajutorul său dat la comiterea faptei a constatat în însoțirea celorlalți doi inculpați, a păstrat legătura cu inculpatul D. prin telefonul mobil, a pus la dispoziție inculpatului M. telefonul său mobil, a cunoscut încă de la plecarea de la locuința inculpatului D. ce urma a se întâmpla în locuința soților D. și a încurajat, prin prezența sa, comiterea faptei, a cumpărat băuturi alcoolice pe care le-au consumat împreună toți cei trei inculpați anterior comiterii infracțiunilor, ulterior săvârșirii faptei a participat la vânzarea bunurilor obținute din infracțiune și a primit o parte din acestea. Instanța de fond a avut însă în vedere contribuția sa la comiterea faptei de tâlhărie de către inculpatul D., împrejurarea că nu a intenționat ca fapta să fie mai gravă, precum și atitudinea procesuală, sens în care s-a reținut cu privire la acesta dispozițiile art. 74 al 2 Cp. La aprecierea aplicării dispozițiilor art. 74 al 2 Cp instanța de fond a avut în vedere, cu referire la inculpatul P., concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă T. B., potrivit cu care acest inculpat prezintă premise de reintegrare socială în condițiile păstrării legăturii sale cu familia de care este atașat emoțional.

Inculpatul M. I. este în vârstă de 35 de ani și nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul cercetărilor a adoptat o atitudine procesuală nesinceră și, în pofida tuturor probelor administrate în cauză, chiar și după citirea declarațiilor celorlalți doi inculpați, nu a oferit explicații ale prezenței sale la locul faptei; acest fapt se datorează împrejurării că inculpatul cunoaște că principala vină, morală, în comiterea faptelor mai grave comise de inculpatul D., o are el, inculpatul M., el fiind persoana care a furnizat principalele informații celorlalți doi inculpați. P. atitudinea sa nesinceră, inculpatul M. I., spre deosebire de inculpatul P., și chiar inculpatul D. (pentru care instanța din acest motiv nu a ales pedeapsa maximă), dă dovadă că nu are nici un fel de regret față de cele întâmplate și a sperat ca acțiunile sale să fie interpretate mai ușor (în forma tăinuirii). Referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune de pe lângă T. B. confirmă, în ceea ce privește acest inculpat, carențele sale sociale pe fondul consumului de alcool fapt ce generează neasumarea responsabilității pentru propriile fapte.

Pentru toate aceste considerente, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați s-au respins și în baza art. 26 raportat la art. 211 al 1 și al 2/1 lit a și c Cp s-a dispus condamnarea inculpatului M. I. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma complicității; drept pedepse accesorii s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit a teza II,lit b Cp, considerând că inculpatul este nedemn de exercitarea drepturilor electorale pasive.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare nr. 60/2012 emis de T. B.; instanța a reținut că măsura preventivă a arestării s-a dispus în condițiile art. 149/1 Cpp, după punerea în mișcare a acțiunii penale și audierea inculpatului în prezența apărătorului inculpatului, măsura preventivă a format obiectul verificării în calea de atac a recursului și ulterior a fost verificată de instanță conform art. 300/2 Cpp. Măsura preventivă este în continuare legală și temeinică, temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul dispunerii acesteia continuând să subziste și, față de considerentele art. 350 Cpp, urmează s-a menținut măsura procesuală existentă și s-a dedus la zi potrivit art. 88 Cp perioada petrecută în stare de arest preventiv.

În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (2¹) lit. a) și c) Cod penal cu aplic art. 74 al 2 Cod penal, art. 76 lit b Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului P. F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma complicității; pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului, drept pedepse accesorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal, constatând că inculpatul este nedemn pentru exercitarea drepturilor electorale pasive.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv începând cu data de 23.10.2012 și reținut din data de 22.10.2012. măsura preventivă a arestării s-a dispus față de inculpat cu respectarea dispozițiilor art. 149/1 Cod procedură penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale și audierea inculpatului în condițiile art. 70 al 2 Cod procedură penală, de către instanța competentă să pronunțe fondul pricinii. Măsura procesuală a făcut obiectul verificărilor în calea de atac a recursului, fiind menținută de instanța de control judiciar; ulterior măsura preventivă a arestării a fost verificată potrivit art. 300/1,300/2 Cod procedură penală și menținută constatându-se că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii acesteia. T., întocmai ca și în cazul celorlalți doi inculpați a constatat vinovăția penală a lui M. I.; așa fiind, s-a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii procesuale s-au modificat în sensul că au condus la o soluție de condamnare în primă instanță, sens în care subzistă și impune menținerea măsurii preventive potrivit art. 350 Cod procedură penală. Perioada petrecută în stare de reținere și arest preventiv s-a dedus la zi din cuantumul pedepsei rezultante potrivit art. 88 Cod penal.

În baza art. 174 alin. (1) 176 alin. (1) lit. d) C.pen cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului D. D. C. zis G./BAHAMA, fiul lui C. și M., născut la data de 25 FEBRUARIE 1977 în B., jud. B., domiciliat în MUN. B., ., jud. B., CNP_, divorțat, un copil minor adoptat de o altă persoană, fără ocupație, fără loc de muncă, 8 clase, recidivist, la pedeapsa de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art 20 al 1 Cod penal, rap la art. 174 alin. 1 Cod penal rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) Cod penal și la art. 176 alin. 1 lit. d)Cod penal cu aplic art. 37 lit a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. D. C. prin sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B.; în baza art. 61 Cod penal s-a contopit pedeapsa anterior aplicată cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B. și s-a stabilit pedeapsa de executat de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit a teza II, lit b Cod penal.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. D. C. prin sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B.; în baza art. 61 Cod penal s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D. D. C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B. și s-a stabilit pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 192 al 1 Cod penal cu aplic art. 37 lit a Cod penal s-a condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. D. C. prin sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B.; în baza art. 61 Cod penal s-a contopit pedeapsa anterior aplicată inculpatului D. D. C. cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 815 zile închisoare din sentința penală nr. 727/2009 a Judecătoriei B. și s-a stabilit pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit a teza II, lit b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului D. D. C., deținut în baza a mandatului de arestare preventivă nr.59/21.10.2012 emis de T. B..

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 20.10.2012 la zi.

Inculpatul a fost reținut în data de 20.10.2012 și arestat preventiv începând cu data de 21.10.2012. Măsura arestării preventive s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 149/1 Cod procedură penală după punerea în mișcare a acțiunii penale și audierea inculpatului în condițiile art. 70 al 2 Cod penal de către instanța competentă pe fondul pricinii. Inculpatului i-au fost respectate drepturile procesuale, iar ulterior măsura preventivă a fost verificată potrivit art. 300/1 și 300/2 Cod procedură penală; instanța a avut în vedere de fiecare dată la discutarea măsurii preventive gravitatea în abstract a faptelor comise, gravitate care este apreciată în prezent în concret, prin observarea tuturor elementelor de fapt și de drept ale acestora. Așa fiind, măsura preventivă dispusă față de inculpat este în continuare legală, temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii acesteia subzistă și, prin raportare și la dispozițiile art. 350 Cod procedură penală impun menținerea stării de arest preventiv a inculpatului. Perioada petrecută în stare de reținere și arest preventiv se va deduce la zi din durata pedepsei aplicate, conform art. 88 Cod penal.

Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 din L 76/2008 și a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D. D. C., prelevare care se va realiza, în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la eliberarea din penitenciar.

Sumele de bani obținute de inculpați urmare a comiterii faptelor s-au confiscat de la aceștia conform art. 118 Cp: respectiv de la inculpatul P. F. suma de 60 de lei și de la inculpatul D. D. C. suma de 240 lei.

P. faptele sale, de suprimare a vieții victimei D. A. și de încercare a suprimării vieții părții civile D. E., inculpatul D. Dna Cirpian a cauzat suferințe fizice și psihice părții vătămate D. E., precum și fiicei victimei infracțiunii de omor deosebit de grav – D. A..

De asemenea, s-a constatat că în cauză partea vătămată D. E. a suferit internare urmare a leziunilor cauzate de inculpatul D. D. C. în încercarea acestuia de a-i suprima viața, internare care s-a realizat la S. Județean B..

Instanța de fond a constatat că există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului D. D. C. și suferințele cauzate părților civile D. A. și D. E. pe de o parte și părții civile S. Județean B. pe de altă parte.

Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, s-a dispus potrivit art 346 Cod procedură penală obligarea inculpatului D. D. C. să plătească părții civile S. Județean B. suma de 1235.42 lei reprezentând prestații medico legale acordate victimei D. E..

P. fapta sa inculpatul a cauzat suferințe părții civile D. A., care a fost martor indirect la dispariția brutală a tatălui său. Indiferent de vârsta și boala de care victima suferea, modalitatea în care decesul acesteia s-a produs a cauzat o traumă psihică părții civile D. A., precum și prejudicii materiale – generate de cheltuieli de înmormântare – sens în care instanța de fond, potrivit art. 346 Cod procedură penală, a dispus obligarea inculpatului D. D. C. la plata către partea civilă D. A. a contravalorii în lei la data plății a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale. Instanța a avut în vedere depozițiile martorilor G. M. și T. A. (fila 198,199 dosar instanță). Pentru suferințele fizice încercate de partea vătămată D. E. căreia inculpatul, în acțiunea sa de încercare a suprimării vieții, i-a cauzat implicit și suferințe psihice, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri bănești care să acopere implici aceste traume. La aprecierea cuantumului prejudiciului cauzat părții civile D. E., instanța a avut în vedere că acestei persoane i s-au cauzat suferințe și datorită faptului că a fost martoră la decesul soțului său. Instanța a avut în vedere însă și împrejurarea că această parte vătămată este îngrijită de fiica ei, aceasta din urmă fiind cea care va trebui să acorde mamei sale pe viitor îngrijirea corespunzătoare. De asemenea, potrivit depoziției martorei G. M. partea civilă a fost îngrijită de familie după incidentul din data de 18.10.2012, fapt ce a condus la diminuarea patrimoniului acesteia. Așa fiind, s-a dispus obligarea inculpatului D. D. C. la plata către partea civilă D. E., prin curator D. A., suma de 5.000 lei daune materiale și contravaloarea în lei la data plății a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale. Instanța a constatat că restul pretențiilor formulate de părțile civile D. A. și D. E. nu sunt justificate. Totodată instanța a respins cererea de acordarea a pretențiilor civile formulată de aceste două părți civile față de restul inculpaților, având în vedere că la momentul constituirii de parte civilă a fost indicat drept răspunzător de producerea prejudiciului doar inculpatul D. D. C..

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri P. de pe lângă T. B. și inculpații D. D. C., M. I. și P. F..

P. vizează în apelul declarat individualizarea judiciară a pedepsei. Cu privire la inculpatul P. F. se arată că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond incidența dispozițiilor art. 74 Cod penal. În cauză, raportat la consecințele faptei, modalitatea concretă în care fapta a fost comisă, atitudinea procesuală a inculpatului, se consideră că aceste circumstanțe judiciare cărora li s-a dat relevanța prevăzută de art.76 Cod penal, nu este pe deplin justificată, motiv pentru care solicită înlăturarea acestei circumstanțe atenuante.

Cu privire la inculpatul D. D. Cirprian, având în vedere încadrarea juridică a faptelor deduse judecății pentru care s-a dispus o soluție de condamnare în fond, probatoriul administrat în cauză și poziția procesuală a inculpatului, se consideră că pedeapsa rezultantă nu respectă criteriile prevăzute de art.72 Cod penal. În cauză este vorba de o infracțiune de violență, infracțiunea de omor calificat și se consideră că în cauză se impunea și aplicarea unui spor de concurs, pentru a fi respectate dispozițiile art.72 și 52 Cod penal.

Apelantul inculpat D. D. C. susține în cererea de apel că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului din infracțiunea de omor deosebit de grav în cea de tâlhărie cu moartea victimei. P. rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. D. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav și la tâlhărie și violare de domiciliu, constând în aceea că, după o prealabilă pregătire a acțiunii, la care și-au adus aportul și inculpații M. I. și P. F., în data de 18.10.2012, inculpatul D. a intrat în apartamentul victimelor D. A. și E., cu scopul de a le lua banii de pensie. Arată că în urmărirea penală s-au reținut aspecte esențiale, respectiv faptul că inculpatul D. le-a solicitat victimelor o sumă de bani, crezând că acestea nu vor opune rezistență, însă discuția a degenerat în acte de violență. Determinat de refuzul victimelor de a-i da bani, de opoziția acestora la scotocirea apartamentului și de țipetele părții vătămate E. D., inculpatul a lovit-o pe aceasta cu palmele și cu pumnii în zona feței, pentru a o determina să tacă, apoi i-a luat inelele și verigheta de pe mână. De asemenea, determinat de faptul că D. A. a încercat să iasă și să ceară ajutor, inculpatul l-a lovit de mai multe ori în zona feței, apoi datorită faptului că nu a găsit bani, a lovit victimele în speranța că va găsi banii ascunși. În final a smuls verigheta lui D. A. apoi a părăsit locuința, iar în urma loviturilor primite acesta a decedat ulterior. Inculpatul D. D. C. arată că încadrarea juridică dată faptelor comise, prin actul de sesizare, a fost aceea de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav, tâlhărie și violare de domiciliu. Pentru ca inculpatul să se poată situa pe poziția subiectivă reținută de parchet și de instanța de fond, ar trebui ca prima faptă că o constituie omorul, iar a doua faptă succesivă să fie tâlhăria, astfel încât latura subiectivă să fie intenția directă. Or, așa cum se reține în doctrina în materie, un omor se va încadra în dispozițiile art.176 lit. d Cod penal, ori de câte ori se va stabili că făptuitorul a suprimat cu intenție viața unei persoane pentru a crea condițiile favorabile săvârșirii sau ascunderii unei tâlhări. Omorul creează în mod obiectiv condițiile favorabile săvârșirii sau ascunderii tâlhăriei și de asemenea făptuitorul are reprezentarea realizării, prin săvârșirea omorului, a scopului urmărit. Inculpatul consideră că această încadrare reținută de parchet și instanță este eronată. Arată că tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei, așa cum ar fi corectă încadrarea juridică în cauză, presupune ca latură subiectivă praeterintenția. Elementul principal al elementului material al infracțiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei este furtul, iar elementul secundar, adiacent față de primul sunt loviturile prin care s-a cauzat moartea victimei, prin care făptuitorul care săvârșește furtul încearcă să păstreze bunul furat, să șteargă urmele infracțiunii sau își asigură scăparea, astfel că latura subiectivă este praeterintenția, deoarece făptuitorul nu intenționează să ucidă victima.

Având în vedere considerentele expuse, inculpatul D. D. C. consideră că nu s-a dovedit intenția directă sau măcar indirectă pentru ca inculpatul comită omorul deosebit de grav. Instanța de fond nu a motivat satisfăcător respingerea solicitării de schimbare a încadrării juridice, mulțumindu-se să se refere la leziunile victimelor așa cum sunt descrise în rapoartele de expertiză, considerând că numărul și intensitatea loviturilor ar confirma intenția inculpatului de a ucide victimele și că loviturile aplicate victimelor exced unor violențe exercitate în mod obișnuit în cadrul infracțiunilor de tâlhărie. Consideră că încadrarea corectă a faptei este tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei în cazul părții vătămate D. A. și de tâlhărie în cazul lui D. E..

Apelantul inculpat M. I., arată că motivele de apel formulat de inculpat vizează individualizarea pedepsei, respectiv micșorarea acesteia, motiv pentru care solicită admiterea, desființarea sentinței atacate și rejudecând, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de infracțiunea comisă de inculpat.

Solicită a se da o maximă eficiență circumstanțelor atenuante ale inculpatului, având în vedere faptul că este infractor primar, nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, provine dintr-o familie bine organizată, așa cum reiese și din referatul de evaluare. De asemenea, inculpatul a intrat în anturajul negativ format din băieții din cartier și astfel a ajuns să fie prezent în fața instanței pentru complicitate la infracțiunea comisă de coinculpatul D. D. C.. Arată că, în urma prezentării probatoriului de către reprezentantul parchetului, reiese faptul că inculpatul ar fi cunoscut potențialele victime ale infracțiunii. Inculpatul nu a negat faptul că a cunoscut victimele, dar este o pură coincidență că în urmă cu 16 ani a fost elev al Grupului Școlar CFR B., fapt pentru care acesta a declarat că nu cunoștea unde locuiau victimele. Pentru aceste motive, solicită a se da eficiență circumstanțelor atenuante ale inculpatului, acesta fiind la prima încălcare a normelor de drept, sens în care solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Apelantul inculpat P. F. solicită admiterea apelului declarat, care vizează în principal încadrarea juridică dată faptei și apoi individualizarea pedepsei. Arată că s-a solicitat în fața instanței de fond schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire. Instanța de fond a motivat pe larg în sentință și a reținut împrejurarea că inculpatul P. F. a fost împreună cu inculpatul M. înainte și după săvârșirea infracțiunii, fără să se preocupe despre faptul că la momentul săvârșirii infracțiunii și la scurt timp de la săvârșirea infracțiunii nu a fost alături de aceștia. Astfel, această împrejurare apreciază că face distincția între complicitatea la infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de tăinuire. Apreciază că întreaga legătură cu cei doi inculpați, anterior săvârșirii infracțiunii, este irelevantă în speța de față. Relevant este faptul că ulterior săvârșirii infracțiunii inculpatul P. a primit o sumă de bani, sumă produsă ca urmare a infracțiunilor reținute în sarcina celor doi. De asemenea, apreciază că în cauză trebuie schimbată încadrarea juridică și ca urmare, reindividualizată pedeapsa aplicată.

În subsidiar, în situația în care instanța nu va admite motivul principal al apelului formulat de inculpatul P. F., se solicită reducerea pedepsei aplicate. Arată că inculpatul a dat dovadă de maximă sinceritate atunci când a spus că nu a acordat nici un fel de ajutor și nu a fost de acord cu săvârșirea vreunei infracțiuni.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată că apelul parchetului este întemeiat, în ceea ce privește neaplicarea unui spor de pedeapsă inculpatului D. D. C., iar apelurile inculpaților nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse.

Apelul parchetului este întemeiat, deoarece inculpatul D. D. C. a fost condamnat la pedepse foarte mari, respectiv de 25 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, 12 ani închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav, 10 ani închisoare pentru tâlhărie și 4 ani închisoare pentru violare de domiciliu, toate săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, iar în urma contopirii acestor pedepse instanța de fond nu i-a aplicat inculpatului și un spor de pedeapsă. Sistemul absorbției aplicat de instanța de fond în speță prin stabilirea pedepsei principale celei mai mari, de 25 de ani închisoare, este de natură să creeze inculpatului și părților vătămate impresia că inculpatul a rămas nepedepsit pentru celelalte infracțiuni grave, incluse în concurs. Este justificat sistemul absorbției în cazul în care infracțiunile incluse în contopire ar fi unele de o gravitate mai redusă. Însă în cazul în care acestea sunt infracțiuni foarte grave, cum este tentativa de omor deosebit de grav și tâlhăria, se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, care să reflecte gravitatea întregii pluralități de infracțiuni reținute în sarcina inculpatului D. D. C.. Cum pedepsele aplicate pentru restul infracțiunilor comise de inculpat totalizează 22 de ani de închisoare, curtea va aplica acestui inculpat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, pe care îl va adăuga la pedeapsa principală cea mai grea de 25 de ani închisoare, urmând ca inculpatul D. D. C. să execute în final o pedeapsă principală rezultantă de 26 de ani închisoare și o pedeapsă complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b C.pen..

Apelul inculpatului D. D. C., prin care acesta solicita schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2¹ lit. c și alin. 3 C.pen., nu poate fi admis, pentru următoarele motive:

Distincția dintre infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării și infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei rezidă în forma de vinovăție cu care a acționat autorul infracțiunii. În primul caz este vorba de intenție directă calificată prin scop, iar în cel de-al doilea caz de praeterintenție. În speța supusă judecății inculpatul a intrat fără drept în imobilul victimei D. A. și al părții vătămate D. E., cu scopul de a le tâlhări, după care a început să îi lovească puternic, până i-a provocat moartea primului. Victima era o persoană în vârstă și bolnavă, iar inculpatul avea cunoștință de acest lucru. Pentru a putea reține infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei trebuie să se constate că inculpatul a lovit cu intenție victima, fără însă a urmări sau accepta că prin lovitura sa i-ar putea provoca moartea, însă din cauza unui accident se produce acest rezultat. De pildă, se putea reține forma de vinovăție a praeterintenției în cazul în care inculpatul D. D. C. ar fi lovit ușor victima iar aceasta s-ar fi împiedicat și ar fi căzut, lovindu-se cu capul de un obiect contondent. Această formă de vinovăție exclude însă posibilitatea ca prin lovitura aplicată să se producă moartea victimei, iar incidența ei se reține în funcție de obiectul vulnerant folosit, de zona vizată de inculpat (după cum acesta a vizat o zonă vitală sau nu) și mai ales de vârsta și starea de sănătate a victimei. Or, în speță, din raportul de autopsie a victimei D. A. rezultă că acesta a prezentat multiple hematoame faciale, plăgi contuze la nivel nazal, la nivelul buzelor și la nivel lingual, multiple fracturi viscerocraniu, hemorahie meningee parcelară temporal bilaterală, edem cerebral, hidrocefalie difuză și stază pulmonară, aspirat sanguin pulmonar difuz. S-a mai reținut că leziunile traumatice cranio-cerebrale și faciale au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur, că loviturile au fost multiple și de intensitate mare, produse într-un interval de timp scurt și au caracter vital.

În consecință, inculpatul D. D. C. a lovit victima D. A. cu un corp dur, apt să producă moartea unei persoane în vârstă și bolnave, loviturile aplicate au vizat zone vitale, cum ar fi capul și zona organelor vitale, iar moartea victimei s-a produs ca urmare a acestor lovituri aplicate de inculpat, nu ca urmare a vreunei căderi accidentale. Toate acestea conturează cu certitudine intenția de a produce moartea victimei, rezultat care s-a și produs. Față de toate acestea, nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, din omor deosebit de grav și tâlhărie în infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.

Același lucru este valabil și în ceea ce privește leziunile produse părții vătămate D. E., a cărei moarte nu s-a produs din cauze independente de voința inculpatului D. D. C.. Astfel, din raportul de expertiză medico-legală nr. 3099/E/23.10.2012 rezultă că partea vătămată a suferit multiple leziuni la nivelul feței, care i-au fost aplicate cu o mare intensitate, cu un corp dur. Având în vedere că inculpatul a folosit de asemenea un corp dur pentru lovirea unei persoane în vârstă și bolnave, vizând o zonă vitală, respectiv capul victimei și aplicându-i loviturile în mod repetat, curtea constată că și în acest caz forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul este intenție, iar rezultatul periculos nu s-a produs din motive independente de voința autorului. Față de situația personală a victimei, persoană în vârstă și bolnavă, loviturile aplicate de inculpat erau apte să-i provoace moartea, așa cum s-a întâmplat în cazul victimei D. A..

În consecință, încadrarea juridică corectă a faptelor reținute în sarcina inculpatului D. D. C. este cea dată prin actul de sesizare și stabilită de instanța de fond, de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. d C.pen., tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. 1 raportat la art. 174 alin. 1 C.pen., art. 175 lit. d C.pen. și art. 176 alin. 1 lit. d Cod penal, tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin. 2¹ lit. a și c C.pen..

Apelul declarat de inculpatul M. I. nu este fondat, întrucât instanța de fond a stabilit în mod corect participarea acestui inculpat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, săvârșită de inculpatul D. D. C. și i-a aplicat acestuia o pedeapsă just individualizată.

Inculpatul M. I. a fost tot timpul în preajma inculpatului D. D. C., în data de 18.10.2012, atât înainte de săvârșirea de către acesta din urmă a infracțiunii de tâlhărie cât și imediat după comiterea acesteia, el fiind cel care și-a folosit cartea de identitate pentru vânzarea bijuteriilor sustrase prin violență de către inculpatul D. D. C. de la partea vătămată. Inculpatul P. F., care a fost de asemenea tot timpul cu ceilalți doi, îl indică pe inculpatul M. I. ca fiind cel care i-a arătat inculpatului D. D. C. pe victima D. A., în scopul tâlhăririi acesteia, dându-i și date despre programul zilnic și familia acestuia. Astfel, inculpatul M. I. i-a spus lui D. D. C. că victima este un fost profesor de-al său, furnizându-i și alte informații legate de data la care acesta ia pensia, boala de care suferă, adresa unde locuiește, programul zilnic, iar în data de 18.10.2012 el i-a condus pe ceilalți doi inculpați în zona unde locuiau cei doi bătrâni. Aceste aspecte sunt stabilite fără dubiu, din declarațiile coinculpaților D. D. C. și P. F., dar și din declarația martorelor P. L. și O. L.. Acestea două declară că inculpații nu aveau alte surse de venituri decât comiterea de fapte prevăzute de legea penală, de pe urma cărora împărțeau banii. Toate aceste acte materiale ale inculpatului M. I., de furnizare a informațiilor referitoare la victima D. A. și la soția acestuia, D. E., urmate de oferirea cărții de identitate pentru vânzarea bijuteriilor sustrase și împărțirea banilor obținuți, constituie complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1 și alin. 2¹ lit. a și c C.pen..

Ținând cont de modul și mijloacele de comitere a faptei, de periculozitatea inculpatului și de poziția avută de inculpatului M. I. după comiterea faptei, în mod corect i-a aplicat instanța de fond acestuia o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare. Inculpatul M. I. a avut un rol important în săvârșirea faptei, el fiind cel care a cules informații despre victimă și despre familia acesteia, precum și cel care i-a arătat inculpatului D. D. C. care este victima și unde locuiește aceasta. Minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru fapta comisă este de 7 ani închisoare, iar instanța de fond i-a aplicat inculpatului M. I. o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, orientată spre minimul special. Aceasta reflectă în mod just circumstanța personală a lipsei antecedentelor penale ale inculpatului, astfel încât nu se impune reducerea mai mult a pedepsei aplicate inculpatului.

Nici apelul declarat de inculpatul P. F. nu este fondat, instanța de fond stabilind în mod corect participarea acestui inculpat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, comisă de inculpatul D. D. C. și aplicându-i o pedeapsă just individualizată.

Inculpatul P. I. a fost de asemenea alături de ceilalți doi inculpați, în data de 18.10.2012, inclusiv la locul unde inculpatul D. D. C. s-a întâlnit cu soții D.. Acesta a fost împreună cu ceilalți doi inculpați când au vândut bijuteriile sustrase prin violență de inculpatul D. D. C., iar imediat după săvârșirea faptei a acceptat să primească bunuri a căror proveniență o cunoștea și sume de bani provenite din valorificarea acestora. Deși inculpatul P. F. susține că nu era atent la ce discutau ceilalți doi inculpați, acesta cunoștea că aceștia voiau să-i tâlhărească pe cei doi bătrâni și a mers împreună cu ei, a consumat băuturi alcoolice cu aceștia, l-a așteptat în apropierea locului faptei pe inculpatul D. D. C. și imediat după săvârșirea faptei a primit sume de bani provenite din infracțiune. Piatra inelului sustras prin violență de către inculpatul D. D. C. de la partea vătămată a fost găsită de organele de poliție în posesia inculpatului P. F..

Inculpatul D. D. C. comunica telefonic cu inculpatul P. F., iar acesta îi transmitea mai departe inculpatului M. I. informația primită. Astfel, inculpatul D. susține în declarație că „L-am sunat pe P. (din fața blocului) și i-am spus hai să-i tâlhărim pe aceștia și să le luăm inelele (…) și l-am auzit la telefon pe P. spunând lui M. ce voiam să fac”. De altfel, între inculpatul P. F. și inculpatul D. D. C. exista o relație strânsă de prietenie, aceștia fiind deținuți anterior pentru alte infracțiuni. Din convorbirea telefonică purtată de inculpatul P. cu soția sa în data de 21.10.2012 orele 15,05 (după săvârșirea faptei) rezultă că acest inculpat cunoștea omorul comis de inculpatul D. D. C. („Nu mi-a zis nimic… atâta că a făcut și atât, altceva nu știu nimic”).

Toate acestea denotă o participare activă a inculpatului P. F. la săvârșirea de către inculpatul D. D. C. a infracțiunii de tâlhărie asupra soților D., care se circumscrie atât complicității materiale (a vorbit cu inculpatul D. D. C. la telefon și i-a transmis mai departe inculpatului M. I. ce voia să facă acesta), cât și complicității morale, deoarece prin prezența sa continuă alături de inculpatul D. D. C., atât înainte de săvârșirea faptei cât și imediat după comiterea acesteia, urmată de primirea de bunuri provenite din infracțiune, i-a întărit inculpatului D. D. C. rezoluția infracțională, întrucât acesta a cunoscut că este aprobat și ajutat de ceilalți doi inculpați. Faptele inculpatului P. F. nu constituie o simplă tăinuire, deoarece acest inculpat a fost alături de inculpatul D. D. C. și de inculpatului M. I. încă din momentul planificării săvârșirii infracțiunii, comunicând cu aceștia în mod constant, atât direct cât și telefonic și participând la împărțirea bunurilor sustrase.

În ce privește pedeapsa aplicată acestui inculpat, curtea constată că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, ținând cont în principal de contribuția sa la săvârșirea faptei, mai redusă decât a celorlalți inculpați. Acesta a dat declarații care au contribuit la stabilirea adevărului, chiar dacă și-a negat propria contribuție la săvârșirea faptei. Toate acestea justifică reținerea față de inculpatul P. F. a circumstanțelor atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. 2 C.pen., care impun aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Deși inculpatul P. F. are antecedente penale, din referatul de evaluare reiese că acesta prezintă premise de reintegrare socială în condițiile păstrării legăturii sale cu familia de care este atașat emoțional, astfel încât curtea apreciază ca fiind just individualizată pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1 și alin. 2¹ lit. a și c Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 lit. b Cod penal. Pentru aceste motive nu poate fi admis apelul parchetului prin care se solicită majorarea acestei pedepse.

Ținând cont însă de gravitatea faptei săvârșite de inculpat și de antecedentele penale ale acestuia, curtea apreciază că nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate sub 5 ani închisoare, cât a stabilit instanța de fond, așa cum a solicitat inculpatul în apelul său. Fapta inculpatului se circumscrie complicității la săvârșirea unei infracțiuni grave, tâlhărie comisă într-o locuință. Inculpatul, prin faptele sale l-a încurajat pe coinculpatul D. D. C. să comită infracțiunea de tâlhărie asupra celor doi bătrâni, fapt ce justifică cuantumul pedepsei aplicate.

Cum inculpații au fost condamnați în primă instanță la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție, pentru infracțiuni foarte grave, curtea va menține măsura arestării preventive a inculpaților, deoarece temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate a acestora. În cauză există suspiciunea că inculpații ar mai fi comis și alte fapte similare, având în vedere declarațiile martorelor P. L. și O. L., curtea constatând astfel că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Inculpații D. D. C. și P. F. au antecedente penale, fapt care, coroborat cu modul și mijloacele de comitere a faptelor reținute în sarcina acestora, impun concluzia existenței unui pericol concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestora, rezultat din posibilitatea comiterii de noi infracțiuni. De asemenea, în cauză există riscul sustragerii inculpaților de la judecată sau de la executarea pedepsei, având în vedere încercarea acestora de a părăsi țara anterior arestării lor preventive. Fiind astfel întrunite condițiile art. 143 și art. 148 lit. a și f Cod procedură penală, în temeiul art. 383 alin. 1¹ Cod procedură penală raportat la art. 350 Cod procedură penală se va menține măsura arestării preventive a inculpaților D. D. C., M. I. și P. F..

În temeiul art. 381 alin. 1 Cod procedură penală se va deduce în continuare arestul preventiv al acestora, de la data pronunțării sentinței instanței de fond până la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de P. de pe lângă T. B. împotriva sentința penală nr. 102/S/05.04.2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, pe care o desființează sub aspectul neaplicării unui spor de pedeapsă inculpatului D. D. C..

Rejudecând,

Aplică inculpatului D. D. C. un spor de pedeapsă în urma contopirii, de 1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 26 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.

Respinge apelurile declarate de inculpații D. D. C., M. I. și P. F. împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

În temeiul art. 383 alin. 1¹ raportat la art. 350 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive a inculpaților D. D. C., M. I. și P. F..

În temeiul art. 381 alin. 1 Cod procedură penală deduce în continuare arestarea preventivă a inculpaților D. D. C., M. I. și P. F., de la 5.04.2013 la zi.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpații D. D. C., M. I. și P. F., în cuantum de câte 300 de lei pentru fiecare, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală obligă pe inculpații D. D. C., M. I. și P. F. la câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, restul rămânând în sarcina acestuia.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru inculpați.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

C. G. M. D.

GREFIER

N. B.

Red.CG/dact.BN

25.06.2013/ex.2

Jud.fond.E.M.T.

← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160...		Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 626/2013. Curtea de... →

Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel BRAŞOV