Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 53/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-06-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 53/F DOSAR NR._
Ședința publică din data de 05 iunie 2013
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CF7:
Președinte - C. G.
- Grefier - E. R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror D. D. – din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată în temeiul art. 2781 Cod procedură penală de către petentul C. N. împotriva rezoluției nr. 221/II/2/2013 adoptată de P. de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 202/P/2013.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul C. N., lipsă fiind intimata I. A. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Petentul C. N. solicită în baza art. 62, 63, 64 și 65 Cod procedură penală a se dispune emiterea unei adrese către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară B. prin care să se solicite copie după cererea depusă la acest birou la data de 06.01.2006, în baza căreia s-a realizat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului al numitei C. V., întrucât acest fapt este menționat la poziția 16 a Cărții Funciare, afirmație susținută și de intimata I. A. Ș.. În acest sens depune un set de înscrisuri la dosarul cauzei, respectiv copie adresă nr. 7746/2012 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., copie cerere tip adresată Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr._/09.07.2012 copie factură nr._/09.07.2012 și copie Carte Funciară nr._.
Față de cererea în probațiune formulată, reprezentantul Ministerului Public arată că, în raport de obiectul acestei plângeri împotriva soluției adoptate de procuror, având în vedere că plângerea a fost formulată împotriva rezoluției 221/II/2/2013 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. Ș. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 și 289 Cod penal, în raport cu acest context procesual, apreciază că cererea formulată de petent nu este utilă cauzei întrucât existența cererii vizate face obiectul dosarului nr. 3201/P/2012 al P. de pe lângă Judecătoria B., dosar care, din verificările efectuate, se află pe rolul Judecătoriei B. în vederea soluționării plângerii formulate împotriva soluției adoptate în respectivul dosar.
Totodată, arată că nu se opune depunerii înscrisurilor de către petent la dosarul cauzei, la acest termen de judecată.
Instanța, având în vedere obiectul acestei cauze, respectiv plângerea formulată împotriva rezoluției 221/II/2/2013 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. Ș. I., apreciază că, în acest dosar nu este utilă proba solicitată de petent în sensul emiterii unei adrese către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B. pentru a comunica dacă există cererea de înscriere în C.F., întrucât această cerere face obiectul unui alt dosar aflat rolul Judecătoriei B., astfel că, respinge cererea formulată de către petent.
Totodată, încuvințează înscrisurile depuse la dosarul cauzei la acest termen de judecată de către petentul C. N..
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. 6 Cod procedură penală, acordă cuvântul în susținerea plângerii formulate.
Petentul C. N., având cuvântul, arată că plângerea prealabilă a formulat-o împotriva procurorului A. Ș. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului, întrucât în considerentele rezoluției adoptate nr. 3201/P/2012 din 24.01.2013 a P. de pe lângă Judecătoria B. intimata afirmă că, din analizarea înscrisurilor înaintate de O.C.P.I. reiese că a existat o cerere a d-nei C. V. C. Liviuca în baza căreia s-a pronunțat încheierea C.F. nr. 357, astfel că, intimata atestă o împrejurare necorespunzătoare adevărului, având în vedere că nu există o asemenea cerere formulată de d-na C. V. privind înscrierea provizorie în C.F. a cotei de ½ din imobil. În concluzie, afirmațiile intimatei au fost făcute cu scopul de a zădărnici urmărirea penală față de directorul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., dl. M. V. P. și pe cale de consecință solicită declanșarea urmăririi penale față de magistratul procuror A. Ș. I. privind săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului.
Mai arată că, prin rezoluția adoptată de Procurorul General al P. de pe lângă Curtea de Apel B., d-na C. P., fiind respinsă plângerea în baza art. 10 Cod procedură penală pe motivul că activitatea unui procuror în soluționarea unei cauze nu poate fi criticată decât prin exercitarea unei căi de atac, astfel, în opinia sa, Procurorul General face o interpretare proprie a art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât acest articol nu se referă la activitatea unui procuror ci, se referă la unul din cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, și anume, când fapta nu există. Așa cum s-a reținut și în rezoluția din 19.03.2013, faptele comise de procurori vizează o apreciere greșită a probatoriului administrat și constituie motive pentru exercitarea căilor de atac, astfel, în opinia sa, d-na procuror admite că se pot face greșeli în administrarea probatoriului.
De asemenea, afirmația d-nei procuror în sensul că ,,în jurisprudență s-a reținut că soluțiile pronunțate de procurori cât și hotărârile judecătorești, atât în privința dispozitivul cât și a considerentelor nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac” și această afirmație, în opinia sa, este contrazisă de art. 394 lit. d Cod procedură penală, în care se precizează motivele de revizuire, și de unde se poate trage concluzia că, magistratul poate fi cercetat și în afara căilor legale de atac.
În opinia sa, d-na procuror A. Ș. I. a acționat cu intenție, respectiv intenția de a-l absolvi pe dl. director M. V. P. de răspundere penală, astfel, în cazul condamnării d-nei procuror arată că are posibilitatea de a cere revizuirea C.F. în ce privește imobilul a cărui copropietar este. Menționează că, deși a atacat încheierea C.F. respectivă atât pe cale civilă cât și penală, toate căile de atac au fost soluționate nefavorabil, fiindu-i negat în totalitate dreptul de prorietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului..
Reprezentantul Ministerului Public, față plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată în dosarul 202/P/2013 la data de 19.03.2013 de P. de pe lângă Curtea de Apel B., solicită respingerea acesteia ca nefondată. Apreciază că în mod corect, în baza actelor procesuale efectuate, procurorul de caz a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 228 alin 4 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 10 lit. a Cod procedură penală întrucât materialul probatoriu administrat în cauză nu confirmă săvârșirea de către magistratul procuror A. Ș. I. a infracțiunilor prevăzute de art 264 și 289 Cod penal.
De asemenea, apreciază că nu se poate reține faptul că procurorul a acționat cu intenția de a săvârși cele două infracțiuni, convingerea sa fiind realizată pe baza probelor administrate în cauză de către organele de cercetare penală. Solicită a se avea în vedere că, din verificările efectuate, se află în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei B., plângerea formulată de petentul C. N. ce face obiectul dosarului nr._, dosar în care există posibilitatea de a verifica temeinicia și legalitatea soluției adoptate de procurorul A. Ș. I..
Pentru aceste considerente, apreciază că se impune respingerea plângerii formulate de petent și menținerea ca temeinică și legală a rezoluției nr. 202/P/2013.
În replică petentul C. N., față de cele expuse de reprezentantul Ministerului Public, arată că în opinia sa nu s-a efectuat nici un act de cercetare penală împotriva d-nei procuror A. Ș. I., acesta refuzând să dea vreo declarație, singurul act procedural constând în audierea petentului. Mai mult, afirmația potrivit căreia d-na procuror A. Ș. I. a pronunțat soluția adoptată potrivit convingerilor formate este eronată, întrucât, potrivit alin. 2 al art. 63 Cod procedură penală toate probele au aceeași valoare probantă, aprecierea fiecărei probe trebuie să se facă în scopul aflării adevărului și nu prin formarea unei covingeri pur subiective, contrară adevărului și întemeiată în mod arbitrar doar pe o parte din probe ce favorizează numai o parte în detrimentul celorlaltor părți. Prin modificările aduse Codului procedură penală, alin. 2 art. 63 prevede că probele administrate nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea acestora făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, și în opinia sa, în această situație atât organele de cercetare penală cât și instanța de judecată nu-și exercită rolul activ conferit de lege în sensul admiterii probelor pe baza cărora se poate afla adevărul.
CURTEA
Constată că prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel B. la data de 30.04.2013, petentul C. N. a atacat rezoluția din data de 19.03.2013 a P. de pe lângă Curtea de Apel B., dată în dosarul nr. 202/P/2013 al acestuia, menținută prin rezoluția nr. 721/II/2/2013, din data de 22.03.2013, a Procurorului General al P. de pe lângă Curtea de Apel B..
Prin rezoluția din data de 19.03.2013 a P. de pe lângă Curtea de Apel B., dată în dosarul nr. 202/P/2013 al acestuia s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul A. Ș. I. – procuror în cadrul P. de pe lângă Judecătoria B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 raportat la art. 264 Cod penal, întrucât fapta nu există.
S-a reținut în esență că persoana vătămată C. N. susține că în cuprinsul rezoluției din data de 24.01.2013 adoptată în dosarul nr. 3201/P/2012, magistratul procuror menționat ar fi consemnat o împrejurare necorespunzătoare adevărului menționând că „din analiza înscrisurilor înaintate de O.C.P.I., reiese că a existat o cerere a doamnei C. V. C. Liviuca, în baza căreia s-a pronunțat încheierea CF nr. 357/06.01.2006. Totodată, dosarul nr. 357/2006 s-a format ca urmare a înaintării către B.C.P.I. B. a dosarului Curții de Apel B. nr. 1163/R/2005”. Petentul arată că prin această afirmație falsă procurorul a urmărit să-l favorizeze pe numitul P. M. V., cercetat în dosarul 3201/P/2012 al P. de pe lângă Judecătoria B., pronunțând o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
În rezoluția procurorului s-a motivat că în sarcina magistratului procuror A. Ș. I. nu se poate reține comiterea infracțiunii prevăzute de art. 289 Cod penal și de art. 264 Cod penal, deoarece aprecierile persoanei vătămate C. N., referitoare la nelegalitatea soluției procurorului și implicit la presupusa activitate infracțională a acesteia puteau fi invocate în cadrul căilor legale de atac.
Aceleași argumente au fost reținute, în esență, și în rezoluția nr. 721/II/2/2013, din data de 12.04.2013, a Procurorului General al P. de pe lângă Curtea de Apel B., prin care s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluției din data de 19.03.2013 a P. de pe lângă Curtea de Apel B..
În plângerea formulată împotriva acestei rezoluții petentul C. N. susține că procurorul general face o interpretare proprie a dispozițiilor art. 10 lit. a Cod procedură penală, care nu se referă la activitatea unui procuror ci la unul din cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată. Se mai susține că este motiv de revizuire săvârșirea unei infracțiuni de către procurorul care a instrumentat cauza.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că plângerea petentului nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele motive.
În primul rând trebuie precizat că activitatea instanțelor de judecată și a parchetelor de pe lângă acestea se desfășoară potrivit unui set de reguli, având la bază principiile legalității, contradictorialității, publicității ș.a.. În activitatea de de urmărire penală procurorul administrează probele necesare, potrivit regulilor procedurale aplicabile, probe pe care ulterior magistratul procuror le evaluează și în urma unui proces de deliberare stabilește soluția pe care o adoptă în cauză. Legea a luat în considerare posibilitatea producerii unor erori în tot acest proces judiciar și de aceea a stabilit un sistem de exercitare a căilor legale de atac împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, în care se pot îndrepta eventualele erori de judecată sau de procedură care s-au produs în cursul urmăririi penale. Pentru aceste motive, având în vedere specificul activității judiciare, nu se poate susține că orice reținere greșită a unei situații de fapt, chiar dacă ar fi rezultatul unei greșite evaluări a materialului probator, ar constitui infracțiunea de fals intelectual, pentru procurorul care a soluționat cauza, deoarece partea interesată poate invoca aceste aspecte doar în căile legale de atac. Nu este exclusă răspunderea penală a magistratului judecător pentru încălcarea legii în activitatea de judecată, însă aceasta nu poate surveni ca urmare a unei eronate evaluări a materialului probator, ce putea fi îndreptată în căile legale de atac.
În speță se constată că procurorul I. A. Ș. a adoptat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 3201/P/2012 al P. de pe lângă Judecătoria B., în cadrul căreia a motivat în mod detaliat soluția adoptată.
Argumentele doamnei procuror nu pot constitui elementul material al infracțiunii de fals intelectual, deoarece petentul le putea combătea în cadrul căilor legale de atac împotriva soluției de netrimitere în judecată.
De asemenea, în speță nu există nici un indiciu că magistratul procuror ar fi adoptat soluția criticată pentru a îngreuna sau zădărnicii urmărirea penală față de numitul P. M. V., așa cum susține petentul. De altfel, pentru a se putea reține infracțiunea de favorizarea infractorului este necesar ca persoanele favorizate să fi fost condamnate pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, or în speță nu s-a dispus o astfel de soluție.
Chiar dacă petentul nu înțelege să critice modul de interpretare și aplicare a legii de către doamna procuror I. A. Ș., nu se poate disocia activitatea de urmărire penală de activitatea magistratului procuror, care a adoptat soluția pe baza probelor administrate în cadrul dosarului de urmărire penală. Faptul că în anumite situații legea permite formularea unei cereri de revizuire în cazul în care procurorul a săvârșit vreo infracțiune nu are nicio relevanță în speță, deoarece modul în care un procuror își argumentează soluția de netrimitere în judecată față de o persoană nu poate constitui infracțiunea de fals intelectual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul C. N., împotriva Rezoluției din data de 19.03.2013 a P. de pe lângă Curtea de Apel B., dată în dosarul nr. 202/P/2013 al acestuia, menținută prin Rezoluția nr. 221/II/2/2013 din data de 12.04.2013 a Procurorului General din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel B..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2013.
Președinte, Grefier,
C. G. E. R. G.
Red.C.G./26.06.2013
Dact.R.G./27.06.2013/2 ex.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 626/2013. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 603/2013.... → |
|---|
