Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 21/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-05-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 21/CP DOSAR NR._
Ședința publică din 16 mai 2014
Instanța constituită din:
-Completul de judecată CJCP29:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ – M. G. L.
- Grefier:- R. G.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror I. C. – din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – S. T. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de inculpatul S. N. împotriva încheierii de ședință din 12 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul inculpat S. N. în stare de arest (deținut în Arestul I.P.J. B.) asistat de avocat T. Ț. în substituirea apărătorului ales, avocat T. I..
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat T. Ț. depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială de substituire și solicită să ia legătura cu inculpatul.
Instanța procedează la identificarea contestatorului inculpat S. N. – fiul lui A. și C., născut la data de 17.04.1964 în Curtea de Argeș, jud. Argeș, cu domiciliul în orașul C., ., ., ..
Se permite apărătorului ales să ia legătura cu contestatorul inculpat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate de inculpat.
Avocat T. Ț., pentru contestatorul inculpat S. N., solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, să se constate că nu se impune menținerea stării de arest preventiv și să se dispună revocarea acesteia.
Arată că, la o primă lecturare a motivării încheierii atacate, se poate observa că judecătorul de drepturi și libertăți, atunci când a analizat oportunitatea menținerii măsurii în raport de legalitatea și menținerea temeiurilor care au stat la baza luării acestei măsuri, în analiza acestor aspecte prevalează circumstanțele personale ale inculpatului, poziția acestuia și funcția deținută la momentul săvârșirii faptei, aceste circumstanțe fiind folosite împotriva sa. Din punctul său de vedere, tocmai aceste circumstanțe reținute de judecătorul de drepturi și libertăți ar fi trebuit să conducă la concluzia că nu se impune menținerea acestei măsuri preventive drastice, întrucât, de la momentul luării măsurii și până la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii, urmărirea penală s-a finalizat. D. urmare, raportându-ne la scopul măsurilor preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la cercetarea penală, în opinia sa, nu se mai justifică.
Așa fiind, în opinia sa, finalitatea măsurii sub acest aspect prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, lipsește, în sensul că nu putem vorbi despre o bună desfășurare a procesului penal care trebuie asigurat prin menținerea în stare de arest a inculpatului, având în vedere pe de-o parte faza în care se află cauza, iar pe de altă parte, atitudinea procesuală adoptată de inculpat care a arătat și cu ocazia verificării măsurii preventive că înțelege să recurgă la procedura simplificată, în sensul asumării faptelor astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței. Prin urmare, este imposibil ca inculpatul să influențeze în mod negativ buna desfășurare a procesului penal.
Revenind la condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, arată că, raportându-ne la persoana inculpatului, astfel cum a făcut-o și judecătorul de drepturi și libertăți, se impune a se reține că toate aceste circumstanțe sunt în favoarea revocării măsurii preventive și nicidecum ca argumente pentru menținerea măsurii.
Din punctul său de vedere, prin adoptarea atitudinii procesuale de recunoaștere și asumare a faptelor, scopul procesului penal este atins și va fi atins prin pedeapsa ce se va aplica, însă la acest moment procesual, menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest nu se mai impune raportat la persoana inculpatului, la cuantumul sumei ce face obiectul mitei, la modalitatea concretă în care s-a săvârșit fapta, întrucât se reține că inculpatul, foarte nonșalant, și-a părăsit familia și musafirii și s-a dus să accepte mita. Or, se omite faptul că denunțătorul a fost cel care a avut o atitudine activă și insistentă și că, din modalitatea concretă în care s-a săvârșit fapta, reiese clar naivitatea cu care a acționat inculpatul, cu toate că acesta a îndeplinit zeci de ani funcția de ofițer de cercetări penale.
Consideră că tocmai această calitate de ofițer ar trebui să-l recomande pentru judecarea în stare de libertate, fiind un argument în buna desfășurare a procesului penal și înlăturării stării de pericol și nu să fie folosită ca argument pentru menținerea stării de arest.
Arată că un alt argument care se impune a fi avut în vedere la momentul soluționării contestației este acela că inculpatul este înlăturat de la locul de muncă și nu mai există nicio suspiciune că ar putea persista în activitatea infracțională. Inculpatul și-a depus dosarul de pensionare și urmează să fie pensionat sau oricum înlăturat ca urmare a săvârșirii acestei fapte și, în această situație, toate condițiile care ar impune menținerea stării de arest preventiv s-au modificat de la momentul luării măsurii preventive, sens în care solicită revocarea acesteia.
În ce privește celelalte aspecte care rezultă tot în circumstanțiere, arată că nu insistă, întrucât caracterizările depuse la dosarul cauzei, situația financiară, chiar dacă a recurs la această modalitate de a-și suplimenta venitul, a avut ca scop protejarea locuinței pe care și-a achiziționat-o în rate, după o viață de muncă și s-a aflat în imposibilitatea de a achita o rată. Precizează că nu încearcă să găsească nici un fel de justificare inculpatului, însă dorește doar să sublinieze că nici starea de pericol, nici persoana inculpatului, nici momentul procesual și nici atitudinea procesuală nu pot fi folosite ca argumente în sensul menținerii stării de arest, ci dimpotrivă, și pentru aceste considerente solicită admiterea contestației formulate.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de către inculpatul S. N. cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sarcina acestuia.
Solicită a se observa că, în mod just Tribunalul C. a dat relevanță și eficiență prevederilor art. 348 Cod procedură penală cu aplicarea art. 207 alin. 4 Cod procedură penală. La momentul verificării legalității și temeiniciei luării măsurii arestării preventive cu ocazia sesizării cu rechizitoriu a Tribunalului C., instanța a observat în mod just că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a arestului se mențin, impunându-se ca atare, menținerea acesteia.
Arată că, în sarcina inculpatului S. N. s-a reținut comiterea unei infracțiuni continuate de luare de mită, două acte materiale, reținându-se pe scurt în fapt că inculpatul, în calitatea sa de comisar șef de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C., Poliția Stațiunii C., acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, a pretins și primit sume de bani de la denunțătorul K. S., respectiv 100 de lei la sfârșitul lunii februarie 2014 și 500 lei, pretinsă la 17.04.2014 și primită la 18.04.2014. Denunțătorul era o persoană cercetată într-un dosar instrumentat de către inculpat pentru comiterea de infracțiuni la legislația rutieră. Inculpatul i-a promis denunțătorului că îl va ajuta în dosarul respectiv, în sensul că va amâna efectuarea cercetărilor și finalmente, îi va obține o soluție favorabilă, iar dacă se va ajunge totuși la o sancțiune, aceea va fi cu suspendare.
De asemenea, solicită a se observa că prin ordonanța din data de 28.04.2014, după momentul arestării preventive, procurorul de caz a dispus extinderea acțiunii penale în legătură cu un alt act material de luare de mită, comis în februarie 2014, fiind vorba de pretinderea și primirea sumei de 100 de lei, în legătură cu soluționarea aceluiași dosar penal, și în consecință, realizându-se o rezoluție infracțională unică, impunându-se ca atare, pe de-o parte, schimbarea încadrării juridice a faptei reținută la momentul arestării preventive, pentru care de altfel inculpatul a fost trimis în judecată, iar față de acest act material, în etapa urmăririi penale, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere în momentul în care i s-a adus la cunoștință schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la ultimul act material reținut.
Având în vedere probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, în acest sens observând declarațiile date în cauză de către denunțătorul K. S., convorbirile telefonice și discuțiile purtate în mediul ambiental de către denunțător cu inculpatul, convorbiri ce au fost interceptate în baza unei ordonanțe provizorie a procurorului, pe o durată de 48 de ore, pentru care s-a solicitat în termen judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului B. confirmarea acestei ordonanțe de 48 de ore, conform art. 141 al. 3 Cod procedură penală, ordonanță confirmată de Tribunalul B. la data de 19.04.2014, anterior soluționării propunerii de arestare preventivă, procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, împrejurarea că banii dați de către denunțător ce au fost în prealabil individualizați de către organele judiciare, au fost găsiți în posesia inculpatului la momentul flagrantului, înscrisurile atașate la dosarul cauzei ce vizează dosarul penal în care denunțătorul era cercetat pentru infracțiuni la legislația rutieră, respectiv dosarul nr. 1809/P/2013 aflat în instrumentarea inculpatului, declarațiile martorilor T. G., Ruzsa Z. și G. E. și nu în ultimul rând declarațiile date de către inculpat în această cauză, toate acestea împreună demonstrează existența suspiciunii rezonabile că inculpatul a comis cu intenție o infracțiune de corupție, în formă continuată, două acte materiale, pentru care legea penală prevede o pedeapsă ce depășește 5 ani închisoare și pe baza evaluării gravității acestei fapte, a modului și circumstanțelor de comitere, a calității inculpatului la momentul comiterii infracțiunii, care după 26 de ani de carieră în poliție a înțeles să-și umbrească cariera profesională cu acte de corupție. Toate aceste argumente demonstrează că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La stabilirea acestei stări de pericol pentru ordinea publică, solicită a se avea în vedere gravitatea faptei ce are un grad de pericol social sporit, calitatea inculpatului, comisar șef de poliție judiciară, stăruința inculpatului în obținerea banilor ce fac obiectul mitei. În acest sens solicită a se observa că din actele dosarului rezultă multiplele contacte între inculpat și denunțător, acesta chiar părăsindu-și musafirii cu ocazia zilei sale de naștere, în 17.04.2014, pentru a se întâlni cu denunțătorul în speranța că acesta îi va da mita, dar și impactul negativ pe care acest gen de fapte le au în rândul opiniei publice, fapte comise tocmai de către persoanele chemate să apere și să asigure aplicarea legii. Ca atare, consideră că lăsarea în libertate a inculpatului, prin prisma revocării măsurii arestării preventive, ar spori starea de nesiguranță creată celor care au luat cunoștință despre comiterea faptei reținută în sarcina inculpatului și chiar neîncrederea opiniei publice în eficiența actului de justiție, în cazul în care se constată o lipsă de reacție fermă a organelor judiciare față de cei care comit astfel de infracțiuni de corupție.
Totodată, solicită să se analizeze aceste aspecte și prin prisma prevederilor art. 5 C.E.D.O., potrivit căruia măsura lipsirii de libertate a unei persoane poate fi realizată când există motive verosimile că s-a comis o infracțiune, fiind necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, iar în opinia sa, probatoriul administrat până la acest moment procesual demonstrează îndeplinirea acestor condiții necesare menținerii în detenție preventivă a inculpatului S. N..
Arată că, așa cum a reținut Tribunalul C., dar și Tribunalul B., respectiv Curtea de Apel B. cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, contestația la aceasta și instanța de fond ce a fost sesizată cu rechizitoriu, această măsură arestului preventiv este o măsură proporțională cu scopul urmărit, o altă măsură preventivă mai blândă sau revocarea acestei măsuri nu ar conduce decât la ideea că actele de corupție sunt permisibile și acceptate de către organele autorităților judecătorești, având în vedere calitatea pe care a avut-o inculpatul și maniera în care acesta a înțeles să acționeze.
Avocat Ț. T., având cuvântul în replică, arată că s-a sugerat abuziv cum că recurgerea la un drept procesual de către inculpat ar trebui să fie îndreptat oarecum împotriva sa. Respectiv, la momentul în care s-a adus la cunoștință extinderea urmăririi penale cu privire la cea de a doua faptă ce constituie al doilea act material al infracțiunii pentru care este cercetat, a recurs la dreptul la tăcere. Precizează că a recurs la acest drept întrucât, deși și-a asumat faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu, inculpatul a susținut în fața apărătorilor aleși că nu a săvârșit acea faptă. În acest context, pentru a nu-și întoarce poziția procesuală împotriva sa, întrucât o recunoaștere doar parțială nu îi este favorabilă, a fost sfătuit să recurgă la dreptul la tăcere, dar nicidecum acest drept procesual nu poate fi întors împotriva sa atunci când se analizează legalitatea și temeinicia măsurii. Menținerea acestei măsuri, astfel cum se poate observa din lecturarea hotărârii atacate cu privire la scopul măsurii, arată că nu se regăsește nici măcar un argument, ci doar este citat textul art. 202 Cod procedură penală și arată că ,,se impune menținerea măsurii pentru buna desfășurare a procesului penal”, însă nu se arată în ce măsură, față de momentul procesual și față de atitudinea procesuală.
Cu privire la scopul măsurii preventive, în opinia sa, nu se mai justifică menținerea acesteia.
Contestatorul inculpat S. N., având ultimul cuvânt, arată că astfel cum a declarat de prima dată în fața procurorului, și-a recunoscut acea vină, fapt ce decurge și din acceptul său de a discuta cu denunțătorul.
Totodată, arată că nu s-a luat în considerare prima declarație dată, declarație despre care nu s-a făcut vorbire nici în rechizitoriu și prin care a arătat că acel denunțător, respectiv numitul K. S., s-a prezentat la prima solicitare a sa din luna ianuarie 2014 în vederea audierii în cadrul primelor trei dosare în care acesta avea calitatea de învinuit, iar acesta a refuzat să dea o declarație, spunând că se va prezenta însoțit de un avocat. La solicitarea ulterioară, învinuitul s-a prezentat cu o declarație tehnoredactată pe calculator, având 4 – 5 pagini, însă conținutul acesteia nu avea nicio legătură cu cazul pentru care a fost solicitat. Acesta a insistat primirea declarației pe care a și lăsat-o pe biroul său. Precizează că ulterior a prezentat acel material superiorilor săi împreună cu un raport în care a descris în ce împrejurare a ajuns în posesia acelui material în care erau menționate aspecte de corupție privind pe primarul . lucrători de poliție din cadrul fostei subunități de Poliție Zagon și a Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean C..
Arată că în cursul lunii februarie l-a contactat pe numitul K. S. căruia i-a adus la cunoștință că trebuie să se prezinte în data de 4 martie în vederea audierii, dată la care s-a și prezentat însoțit de un avocat care să-i reprezinte interesele și menționează că la acea dată era plecat la Școala Câmpina, fiind plecat din data de 2 martie, unde urma cursurile ce priveau modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală. Astfel că, la data de 4 martie învinuitul a fost preluat de către un alt coleg al său, numitul Z., care i-a explicat absența sa și faptul că urmează a fi contactat telefonic după întoarcerea sa de la acel curs, pentru a stabili data la care trebuie să se prezinte în vederea audierii în calitate de învinuit în cadrul celor trei dosare ce fuseseră conexate în luna februarie și în care se începuse urmărirea penală. Mai precizează că la data de 4 martie, cu ocazia prezentării, învinuitul a mai lăsat un plic ce conținea un material asemănător celui lăsat anterior, plic care nu a mai ajuns în posesia sa.
Mai subliniază că în data de 28 februarie, înainte de a pleca la acel curs, a fost apelat de către șeful poliției, domnul comisar șef C. E., care s-a interesat de stadiul dosarului ce-l privea pe învinuitul K. S. și căruia i-a adus la cunoștință că dosarul nu este finalizat, întrucât învinuitul a refuzat să dea declarații și urmează a se prezenta în acest sens însoțit de avocatul său. În aceste condiții, i s-a spus să nu dea drumul la dosar, întrucât numitul K. S. a mai comis între timp și infracțiunea de conducere fără permis și, în acest sens s-a dispus să se aștepte îndeplinirea procedurii administrative de înregistrare și a ultimei lucrări, în vederea conexării acesteia la celelalte trei dosare aflate în lucru. Arată că până la momentul reîntoarcerii de la curs a sosit lucrarea înregistrată cu număr unic la parchet, astfel că a reunit toate cele patru lucrări, a schimbat încadrarea juridică și l-a solicitat din nou pe învinuit pentru a se prezenta în data de 17 martie la ora 10,00 în vederea audierii. La data stabilită, numitul K. S. s-a prezentat la ora 10,20, ocazie cu care i-a adus la cunoștință calitatea de suspect, fiind începută urmărirea penală împotriva sa, și i-a comunicat faptul că urma să întocmească un proces verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect pentru cele 4 fapte săvârșite la diferite intervale de timp. Precizează că, neavând acces la o imprimantă, procesul verbal întocmit a rămas salvat în calculator. Totodată, cu acea ocazie a luat o declarație suspectului și pe formular de suspect, iar după imprimarea documentelor le-a înmânat acestuia în vederea semnării, acesta refuzând să le semneze, împrejurare ce rezultă și din actele dosarului penal nr. 1809/P/2013 în care se află atașate atât procesul verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect cât și prima declarație pe care suspectul a fost de acord să o dea.
Arată că suspectul a motivat faptul că refuză să semneze documentele respective până nu va lua legătura cu un avocat cu care să discute despre aceste acte, împrejurare în care l-a condus în afara sediului, după care a procedat la audierea altei persoane. La finalizarea audierii acelei persoane, a condus-o în afara sediului, moment în care a fost acostat de numitul K. S. care a spus că este de acord să discute asupra actelor întocmite, motiv pentru care l-a condus în biroul său unde i-a citit din nou declarația dată și respectivul proces verbal de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor. După citirea documentelor, suspectul i-a învederat că dorește să intre în posesia procesului verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect, întrucât dorește să-l arate avocatului său pentru a-l sfătui.
Mai menționează faptul că de fiecare dată, având în vedere că numitul K. S. nu cunoaște bine limba română, l-a întrebat dacă dorește să i se pună la dispoziție serviciile unui traducător autorizat de limbă maghiară, însă acesta a refuzat de fiecare dată pe motiv că se va prezenta cu avocat.
În această situație, i-a comunicat suspectului că se prevalează de dispozițiile art. 83 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu dorește să dea nicio declarație și în această situație va întocmi un alt proces verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect, lucru pe care l-a și făcut, exemplarul I al respectivului proces verbal regăsindu-se în dosarul cauzei, exemplarul II fiind înmânat suspectului. La 10 - 15 minute după plecarea suspectului, arată că s-a dus să bea o cafea la un bar în apropiere, loc în care și-a făcut apariția după 5 – 10 min și suspectul, care i-a solicitat să iasă din incinta barului pentru a sta de vorbă, ocazie în care a insistat să afle ce se întâmplă cu dosarul ce-l privește. Arată că a refuzat să stea de vorbă referitor la dosar, după care s-a reîntors la birou și a executat lucrările pe care le avea în lucru, timp în care suspectul l-a sunat de 3 - 4 ori, insistând să se întâlnească, dar de fiecare dată l-a refuzat.
Seara, în jurul orei 8,30 l-a sunat din nou și a insistat să se întâlnească pentru a-i explica conținutul procesului verbal întrucât nu înțelege la ce se referă și a fost de acord să se întâlnească în fața unui magazin pentru a-i explica, a coborât, însă nu l-a găsit pe suspect, astfel că a urcat în apartament, unde soția i-a comunicat că a fost sunat din nou să coboare. În momentul în care a coborât, arată că suspectul se afla deja în holul blocului, de unde deduce că acesta l-a urmărit pentru a vedea unde locuiește, moment în care i-a oferit banii pe care inițial i-a refuzat spunându-i că nu dorește banii lui, ci vrea să-i explice conținutul procesului verbal.
În ce privește întârzierea dosarului ce-l privește pe numitul K. S., precizează că aceasta s-a datorat faptului că acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare, întrucât, din punct de vedere al organizării și funcționării Poliției Stațiunii C., care are în subordine și Postul de Poliție Zagon, trebuia confirmată de către procuror și apoi trebuia întocmită o declarație de terminare a urmăririi penale. În această perioadă, Postul de Poliție al . încă două lucrări penale cu același conținut și aceeași faptă. În respectivul dosar mai exista o lucrare care fusese conexată, astfel că toate aceste lucrări se conexau la dosarul pe care-l avea în lucru, împrejurare care a și fost discutată la o ședință, urmând ca acestea să fie înaintate și prezentate procurorului de caz.
Totodată, precizează că nu a promis niciodată numitului K. S. că pedeapsa ce se va aplica se va da cu suspendare a executării ori că va interveni în acest sens sau în sensul renunțării la cercetarea penală, ci doar i-a comunicat că există posibilitatea să se pronunțe o sentință în acest fel.
De asemenea, arată că nu înțelege cum, după 26 de ani de activitate, a ajuns în această situație și faptul că regretă fapta.
Solicită cercetarea sa în stare de libertate, întrucât dorește să-și găsească de lucru pentru a-și putea achita ratele, în caz contrar, riscând să piardă locuința. Totodată, se obligă să se prezinte la orice chemare a organelor judiciare.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Constată că prin încheierea din camera de consiliu din 12.05.2014, dată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C., s-a dispus în baza art. 348 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 207 al. 4 și 6 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatuluiS. N., dispusă prin încheierea nr. 39/UP din 19 aprilie 2014 a Tribunalului B. – Secția penală, aflat în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. B., în baza mandatului de arestare preventivă nr. 22/UP din 19 aprilie 2014 emis de Tribunalul B. – Secția penală.
În baza art. 275 al. 3 Noul Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție – S. T. B. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S. N. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal, raportat la art. 6 și 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal (2 acte materiale).
Prin actul de sesizare, s-a reținut, în esență, faptul că inculpatul S. N., în calitate de comisar șef de poliție judiciară în cadrul I.P.J. C. – Poliția Stațiunii C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și a primit sume de bani de la numitul K. S., respectiv a primit la sfârșitul lunii februarie 2014 de la acesta 100 lei și a pretins la data de 17.04.2014, suma de 500 lei, pe care a primit-o la data de 18.04.2014, persoană pe care o cerceta într-un dosar penal pentru comiterea de infracțiuni la legislația rutieră, promițându-i că îl va ajuta cu dosarul respectiv, în sensul că va amâna efectuarea cercetărilor și finalmente va conduce cercetările astfel încât să nu fie sancționat, iar dacă se va ajunge totuși la o sancțiune, aceasta să fie „cu suspendare”.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin încheierea nr. 39/UP din 19 aprilie 2014 a Tribunalului B. – Secția penală, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin încheierea nr. 19/CCU din 23.04.2014 a Curți de Apel B., prin respingerea ca nefondată a contestației formulată de inculpat, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. N., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 aprilie 2014 și până la data de 18 mai 2014, inclusiv, iar la data de 8.05.2014, acesta a și fost trimis în judecată, în această stare, astfel cum s-a arătat mai sus.
Judecătorul de drepturi și libertăți ce a luat măsura arestării preventive a reținut că infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, se regăsește în enumerarea cuprinsă în textul alin. 2 al art. 223 Cod procedură penală, fiind o infracțiune de corupție și că măsura preventivă a arestării este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul S. N., la momentul trimiterii în judecată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se circumscriu în dispozițiile art. 223 al. 2 Noul Cod procedură penală și se mențin și în prezent.
S-a reținut că din probele dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune de corupție, în forma continuată, și raportat la gravitatea faptei, ce rezultă din natura acesteia, modul și circumstanțele de comitere și anume: calitatea în care ar fi acționat inculpatul, acela de comisar șef de poliție judiciară și din stăruința acestuia pentru obținerea banilor cu titlu de mită, respectiv multiplele contacte și convorbiri purtate cu denunțătorul, locul unde se purtau aceste discuții, într-un bar sau pe stradă, inculpatul părăsindu-și locuința și musafirii chiar în seara de 17.04.2014, când își serba cu familia și prietenii ziua de naștere, pentru a se întâlni cu denunțătorul în speranța că acesta îi va da mita, aspecte care prezintă un pericol real și concret pentru ordinea publică și creează un sentiment de profundă nesiguranță în rândul membrilor unei comunități, necesitând totodată un răspuns adecvat din partea organelor judiciare, de natură a descuraja pe viitor asemenea fapte de corupție.
Gravitatea faptei rezultă și din faptul că inculpatul, în calitate de comisar șef de poliție judiciară, care implică exercițiul autorității de stat, cu atribuții în instrumentarea unor dosare penale, calitate în care trebuia să respecte legea, să instrumenteze cu celeritate cauzele penale, astfel încât să garanteze tragerea la răspundere penală a oricărei persoane care a săvârșit infracțiuni, nu numai că nu ar fi acționat în acest sens, ci dimpotrivă, ar fi pretins și ar fi luat mită pentru tergiversarea unui dosar penal, ba mai mult, deși cunoștea că denunțătorul nu are permis de conducere, l-a încurajat să conducă autovehicule de drumurile publice, atrăgându-i atenția să fie prudent să nu fie depistat din nou chiar de către colegii săi polițiști, față de care se apreciază că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, s-a constatat că, menținerea măsurii arestării preventive este necesară și în vederea bunei desfășurări a procesului penal, dar și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și că este proporțională cu gravitatea faptei pentru care inculpatul este trimis în judecată, în sensul că acesta este cercetat pentru o infracțiune de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal, raportat la art. 6 și 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal (2 acte materiale), faptă ce, prin natura sa, prezintă un pericol social concret ridicat.
S-a mai apreciat că, în acest stadiu procesual, luarea față de inculpat a unei măsuri preventive neprivative de libertate nu este suficientă și se impune menținerea celei mai severe măsuri, cea a arestării preventive, prin urmare, cuantumul relativ redus al sumelor pretinse și primite și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor, vechimea în cariera de polițist, comportamentul ireproșabil în societate și atitudinea procesuală a inculpatului, invocate de apărătorul acestuia, sunt apărări ce nu pot prevala în fața ordinii publice apărată de lege și țin de soluționarea pe fond a cauzei, urmând a fi analizate la acel moment procesual.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul, solicitând desființarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, să se constate că nu se impune menținerea stării de arest preventiv și să se dispună revocarea acesteia.
A arătat că circumstanțele personale, poziția acestuia și funcția deținută la momentul săvârșirii faptei trebuie folosite în favoarea sa iar nu împotrivă, aceste circumstanțe ar fi trebuit să conducă la concluzia că nu se impune menținerea acestei măsuri preventive drastice, întrucât, de la momentul luării măsurii și până la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii, urmărirea penală s-a finalizat. D. urmare, raportându-ne la scopul măsurilor preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la cercetarea penală, în opinia sa, nu se mai justifică.
Finalitatea măsurii sub acest aspect prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, lipsește, în sensul că nu putem vorbi despre o bună desfășurare a procesului penal care trebuie asigurat prin menținerea în stare de arest a inculpatului, având în vedere pe de-o parte faza în care se află cauza, iar pe de altă parte, atitudinea procesuală adoptată de inculpat care a arătat și cu ocazia verificării măsurii preventive că înțelege să recurgă la procedura simplificată, în sensul asumării faptelor astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței. Prin urmare, este imposibil ca inculpatul să influențeze în mod negativ buna desfășurare a procesului penal.
Prin adoptarea atitudinii procesuale de recunoaștere și asumare a faptelor, scopul procesului penal este atins și va fi atins prin pedeapsa ce se va aplica, însă la acest moment procesual, menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest nu se mai impune raportat la persoana inculpatului, la cuantumul sumei ce face obiectul mitei, la modalitatea concretă în care s-a săvârșit fapta, întrucât se reține că inculpatul, foarte nonșalant, și-a părăsit familia și musafirii și s-a dus să accepte mita. Or, se omite faptul că denunțătorul a fost cel care a avut o atitudine activă și insistentă și că, din modalitatea concretă în care s-a săvârșit fapta, reiese clar naivitatea cu care a acționat inculpatul, cu toate că acesta a îndeplinit zeci de ani funcția de ofițer de cercetări penale.
A considerat că tocmai această calitate de ofițer ar trebui să-l recomande pentru judecarea în stare de libertate, fiind un argument în buna desfășurare a procesului penal și înlăturării stării de pericol și nu să fie folosită ca argument pentru menținerea stării de arest.
A mai arătat că un alt argument care se impune a fi avut în vedere la momentul soluționării contestației este acela că inculpatul este înlăturat de la locul de muncă și nu mai există nicio suspiciune că ar putea persista în activitatea infracțională. Inculpatul și-a depus dosarul de pensionare și urmează să fie pensionat sau oricum înlăturat ca urmare a săvârșirii acestei fapte și, în această situație, toate condițiile care ar impune menținerea stării de arest preventiv s-au modificat de la momentul luării măsurii preventive, sens în care solicită revocarea acesteia.
Analizând contestația formulată, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea nr. 39/UP din 19 aprilie 2014 a Tribunalului B. – Secția penală, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin încheierea nr. 19/CCU din 23.04.2014 a Curți de Apel B., prin respingerea ca nefondată a contestației formulată de inculpat, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. N., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 aprilie 2014 și până la data de 18 mai 2014, reținându-se ca temei de arestare preventivă dispozițiile art. 223 alineat 2 Cod de procedură penală, apreciindu-se că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de corupție, respectiv luare de mită și că privarea inculpatului de libertate este necesară pentru a preveni o stare de pericol pentru ordinea publică.
Ulterior luării măsurii arestării preventive față de inculpat, în urma administrării și a altor probe, respectiv declarația denunțătorului, declarația martorelor Ruzsa Z., G. E. și procesul – verbal de redare a discuției în mediul ambiental purtate la data de 18.04.2014, în intervalul orar 10,43 – 11,23 de către denunțătorul K. S. cu inculpatul S. N., au intervenit elemente noi în cauză, respectiv, s-a considerat că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar mai fi pretins și primit și în luna februarie 2014 de la denunțător o sumă de bani, în legătură cu același dosar penal pe care-l instrumenta cu nr. 1809/P/2013, astfel că prin ordonanța din data de 28 aprilie 2014, procurorul de caz a dispus extinderea acțiunii penale în legătură cu presupusa faptă comisă în cursul lunii februarie 2014, și anume pentru pretinderea și primirea de către inculpat a sumei de 100 lei de la denunțătorul K. S., dispunând prin aceeași ordonanță și schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul era cercetat, din luare de mită, prevăzută de art. 289 al. Cod penal, raportat la art. 6 și 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 al. Cod penal, raportat la art. 6 și 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal (2 acte materiale).
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție – S. T. B. cu nr. 37/P/2014 din 6 mai 2014, înregistrat la această instanță la data de 8.05.2014, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S. N., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal, raportat la art. 6 și 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal (2 acte materiale) în actul de sesizare, reținându-se, în esență, că inculpatul S. N., în calitate de comisar șef de poliție judiciară în cadrul I.P.J. C. – Poliția Stațiunii C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și a primit sume de bani de la numitul K. S., respectiv a primit la sfârșitul lunii februarie 2014 de la acesta 100 lei și a pretins la data de 17.04.2014, suma de 500 lei, pe care a primit-o la data de 18.04.2014, persoană pe care o cerceta într-un dosar penal pentru comiterea de infracțiuni la legislația rutieră, promițându-i că îl va ajuta cu dosarul respectiv, în sensul că va amâna efectuarea cercetărilor și finalmente va conduce cercetările astfel încât să nu fie sancționat, iar dacă se va ajunge totuși la o sancțiune, aceasta să fie „cu suspendare”.
La data de 12.05.2014, verificând în procedura de cameră preliminară legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, judecătorul a considerat că se impune menținerea acestei măsuri preventive, pentru motivele arătate mai sus.
Analizând la acest moment procesual, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel B. consideră că măsura nu se mai impune a fi menținută, fiind îndeplinite condițiile pentru înlocuirea sa cu o altă măsură preventivă mai puțin severă, respectiv controlul judiciar.
Condiția existenței probelor din care să rezulte existența unei suspiciuni rezonabile că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată nu va mai fi analizată, întrucât inculpatul nu a contestat acest aspect, a recunoscut fapta, iar ulterior acestei decizii, la termenul de judecată din 16.06.2014, pe fondul cauzei, a și solicitat judecarea în procedură simplificată, instanța aplicând art. 396 alineat 10 Cod de procedură penală la pronunțarea condamnării. Probele au fost analizate temeinic atât de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului B., ce a luat măsura arestării preventive, cât și de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C., ce a menținut în procedura de cameră preliminară această măsură, astfel că, și pentru acest motiv, nu vor mai fi analizate în prezenta decizie, considerând această condiție îndeplinită.
Vor fi însă analizate dispozițiile art. 202 Cod de procedură penală conform cărora orice măsură preventivă trebuie să fie necesară pentru atingerea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată sau al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni și proporțională cu gravitatea acuzațiilor.
Scopul împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată nu este valabil în cazul inculpatului, neexistând nici cel mai mic indiciu că ar intenționa să se sustragă de la judecată, în condițiile în care are o familie și o locuință stabilă în localitatea C., locul său de muncă din care și-a câștigat existența toată viața fiind legat de aceeași localitate, astfel că acest scop al măsurii preventive nu poate fi reținut.
Nici scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni nu poate fi luat în considerare, din moment ce inculpatul a săvârșit o infracțiune de serviciu, respectiv luarea de mită, iar în prezent, odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea sa preventivă a fost suspendat din funcție, nemaiavând posibilitatea de a acționa în baza relației de serviciu cu nicio persoană cercetată penal, de a lua decizii sau de a întocmi dosare penale. Referitor la posibilitatea săvârșirii unei alte infracțiuni, care să nu aibă legătură cu serviciul, nu există indicii în acest sens, astfel că nu se poate reține nici acest scop.
Cu privire la scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, acesta este unul care impune luarea unei măsuri preventive care să asigure prezența inculpatului la fiecare chemare a instanței sau a judecătorului sau să împiedice o plecare în afara teritoriului țării a acestuia care ar îngreuna mult desfășurarea acestui proces penal.
La stabilirea măsurii preventive ce se impune a fi luată pentru atingerea acestui scop intervine, în analiza pe care o face judecătorul, criteriul proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzației.
La analiza acestui criteriu de proporționalitate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel B. reține faptul că inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, a regretat-o, conștientizând deci pericolul social concret și acceptându-și vinovăția, urmărirea penală este încheiată iar dosarul de află în fața Tribunalului C., în procedură de cameră preliminară.
Inculpatul este integrat familial, nu are antecedente penale, a avut o cariera de polițist de peste 20 de ani, fără abateri disciplinare, iar fapta constă în principal în primire unei sume mici de bani în schimbul întârzierii întocmirii dosarului penal pe care în avea în lucru.
Cu privire la împrejurările concrete ale cauzei, judecătorul reține, din mijloacele de probă aflate la dosar, că există probe ce atestă suspiciunea rezonabilă că inculpatul nu a promis că își va trafica influența pentru obținerea unei soluții de condamnare cu suspendare ci i-a precizat denunțătorului care este practica statornicită a instanțelor, de a dispune condamnări cu suspendare pentru acest gen de fapte. De asemenea, inculpatul nu i-a dat denunțătorului consultații juridice, ci i-a explicat detaliat care este stadiul dosarului și care va fi circuitul ulterior al acestui dosar, până la o soluție definitivă din partea instanțelor.
Încălcarea îndatoririlor de serviciu a constat însă în promisiunea de amânare a soluționării dosarului în care denunțătorul era cercetat.
Aceste aspecte trebuie lămurite pe fondul cauzei, dar, la acest moment, judecătorul apreciază că gravitatea faptei, astfel cum rezultă din probele de la dosar, circumstanțele de comitere a acesteia (denunțătorul a insistat în darea de sumelor de bani, având un rol activ în săvârșirea acestei infracțiuni, inculpatul acceptând și primind sumele date) și aspectele ce țin de lipsa antecedentelor și de persoana inculpatului, nu reliefează o necesitate a izolării inculpatului de societate prin privarea de libertate, întrucât pericolul pentru ordinea publică nu este atât de mare.
Raportat la aceste aspecte menționate mai sus, măsura arestării preventive nu mai apare, la acest moment procesual, ca necesară pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal, și implicit nu mai este nici proporțională cu gravitatea acuzației.
Considerând că, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, astfel cum a fost făcută mai sus și a conduitei procesuale a inculpatului, ce a colaborat cu organele judiciare, recunoscându-și fapta, o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal, judecătorul de cameră preliminară va admite contestația formulată de inculpatul S. N. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C. din data de 12.05.2014 pe care o va desființa în totalitate și în rejudecare, în baza art. 205 alineat 10, art. 242 alineat 2 Cod de procedură penală, va înlocui măsura arestării preventive luate față de inculpatul S. N. cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 211 din Codul de procedură penală.
Nu se va dispune revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu au apărut temeiuri noi de nelegalitate a măsurii (astfel de temeiuri nici nu au fost invocate de inculpat), iar temeiurile ce au determinat luarea măsurii nu au încetat, fiind necesară și proporțională pentru atingerea scopului arătat mai sus luarea unei măsuri preventive care să asigure buna desfășurare a procesului penal.
În baza art. 215 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul S. N. va trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția Oraș Stațiune C., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.
I se va impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte și obligația de a nu depăși teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței;
I se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de Poliția Oraș Stațiune C., în condițiile legii.
O copie a prezentei hotărâri se va comunica inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a interdicției de a părăsi țara. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S. N. dacă nu este arestat în altă cauză.
Se va respinge cererea de revocare a măsurii arestului preventiv.
În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de inculpatul S. N. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C. din data de 12.05.2014 pe care o desființează în totalitate și în rejudecare, în baza art. 205 alineat 10, art. 242 alineat 2 Cod de procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luate față de inculpatul S. N., fiul lui A. și C., născut la data de 17.04.1964, CNP_, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 22UP/19.04.2014, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 211 din Codul de procedură penală.
În baza art. 215 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul S. N. trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția Oraș Stațiune C., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.
Impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte și obligația de a nu depăși teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței;
Atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de Poliția Oraș Stațiune C., în condițiile legii.
O copie a prezentei hotărâri se comunică inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a interdicției de a părăsi țara. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S. N. dacă nu este arestat în altă cauză.
Respinge cererea de revocare a măsurii arestului preventiv.
În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
M. G. L.
GREFIER,
R. G.
Red.M.G.L./23.06.2014
Tehnored.R.G./24.06.2014/4 ex.
Jud.fond/E.M.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 272/2014. Curtea de... → |
|---|
