Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 860/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 860/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 928/299/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (1668/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 860/A
Ședința publică din data de 08 iunie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: D. Donțete
Judecător: V.-I. V.
Grefier: E.-A. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. S..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București împotriva sentinței penale nr. 277 din data de 24 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că, fiind primul termen de judecată, lasă la aprecierea instanței dacă se impune sau nu acordarea unui nou termen de judecată pentru a se prezenta și inculpata.
Curtea, având în vedere că procedura este legal îndeplinită, prezența inculpatei nefiind obligatorie și neexistând indicii din care să rezulte că inculpata ar fi arestată, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate, și, în consecință, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Precizează că acordul de recunoaștere se realizează între inculpat și procuror, iar din toate dispozițiile care se referă la acordul de recunoaștere, apreciază că instanța de judecată nu poate avea o imixtiune nejustificată în acest acord. În acest sens, arată că instanța trebuie să verifice condițiile de fond și de formă ale acordului de recunoaștere și, doar în situația în care consideră că ceea ce s-a stabilit este mult prea blând, atunci poate dispune restituirea cauzei la procuror.
Precizează că instanța de judecată nu poate să intervină în acordul existent între inculpat și procuror și nu poate să dea dispoziții suplimentare care să modifice acest acord.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 277 din 23.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art.485 alin.1 lit.a C.pr.pen. a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu inculpata C. M. T., în dosarul penal nr.1854/P/2013.
În baza art.396 alin.1 și 4 C.proc.pen. raportat la art.83 C.pen. s-a stabilit pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare în sarcina inculpatei C. M. T. pentru săvârșirea infracțiunii de furt faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 din C.pen. cu aplic art. 5 C.pen.
În baza art.83 alin.1 C.pen. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat conform art.84 alin.1 C.pen. de la data rămânerii definitive a prezentei.
În baza art.84 alin.1 raportat la art.85 alin.1 C.pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.86 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca datele prevăzute în art.85 alin.1 lit. c–e să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În baza art.84 alin.2 C.pen. coroborat cu art.85 alin.2 lit. b C.pen. și art.404 alin.3 teza finală s-a impus inculpatei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 50 de zile la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 3, pe baza evaluării făcute de consilierul de probațiune.
A fost desemnat organ cu supravegherea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse inculpatei Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În baza art.404 alin.3 raportat la art.88 alin.1 și 3 C.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra revocării amânării și, pe cale de consecință, a aplicării și executării pedepsei închisorii în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a neexecutării obligației impuse de instanță ori în cazul săvârșirii cu intenție sau cu intenție depășită a unei noi infracțiuni.
În temiul art. 486 alin.2 C.pr.pen. instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art.485 alin.4 raportat la art.398 C.proc.pen. și art.274 alin.1 C.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 800 de lei
În baza art.272 alin.1 și art.274 alin.1 teza finală s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 100 de lei.
Instanța de fond a reținut că la data de 08.01.2015 P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat instanța cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 02.12.2014 cu inculpata C. M. T., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de furt faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 din C.pen. cu aplic art. 5 C.pen.
În fapt, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că în perioada 17.12._13, în timp ce desfășura activitate de menaj în imobilul numitei L. I. Hașoti, și-a însușit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost enumerate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatei C. M. T.; declarațiile persoană vătămată L. I. H.; înscrisuri adrese S.C. Swiss Gold SRL și S.C. Traser Gold SRL.
Inculpata a declarat expres în fața procurorului că recunoaște comiterea infracțiunii ce i se reține, că acceptă încadrarea juridică dată faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în măsura în care va fi găsită vinovată.
Ca urmare a încheierii a acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpata C. M. T. a fost de acord să fie condamnată, în temeiul art.396 alin.2 C.proc.pen., pentru comiterea infracțiunii prev. de art.228 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 1 (una) lună, iar ca formă de executare procurorul și inculpata au fost de acord cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul art.91 și 92 C.pen. pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Totodată, părțile au fost de acord cu interzicerea drepturilor prev. și ped. 66 alin.1 lit. a,b și d C.pen. ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care se va dispune suspendarea executării pedepsei, iar în temeiul art. 65 alin.1 rep. la art. 66 alin.1 lit.a, b și d, interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Totodată, s-a stabilit ca inculpata să respecte următoarele obligații prin raportare la art.93 alin.1 C.pen.:
- să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Potrivit art. 93 alin.2 C.pen., s-a convenit respectarea de către inculpată a obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, iar în baza art.93 alin.3 C.pen., părțile acordului au convenit ca pe durata termenului de supraveghere condamnata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între de 60 și 120 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Instanța de fond a reținut că în perioada 17.12._13 în timp ce desfășura activitate de menaj în imobilul numitei L. I. Hașoti, inculpata C. M. T. și-a însușit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro.
La data de 22.01.2013, numita L. I. H. a sesizat organele judiciare reclamând faptul că persoane necunoscute, prin folosirea de chei potrivite, au pătruns în imobilul situat în București, ., ., sector 1, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur.
Totodată, aceasta a susținut că în luna aprilie 2012 colegii de serviciu i-au recomandat-o pe inculpată pentru a face menaj în locuința sa. Astfel, inculpata se deplasa la imobilul menționat, persoana vătămată lăsându-i cheia pentru ca ulterior, după ce termina curățenia, să o returneze acesteia.
În continuare, aceasta a mai susținut că în data de 17.12.2012 a observat lipsa unui lănțișor din aur dintr-o casetă situată pe un raft, sub televizor, însă nu a acordat importanță evenimentului. Totodată, aceasta afirmă că inculpata s-a deplasat la imobil în data de 20.12.2012 pentru a face curat, iar în data de 08.01.2013, după de a revenit din mun. C. unde a stat în perioada 21.12._13, a constatat lipsa unor bijuterii, din aceeași loc.
Numita Hașotii L. I. a susținut că bunurile sustrase constau în: un lănțișor de din aur, cercei din aur, o verighetă din aur și o brățară din aur roz.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului nu au fost observate urme de forțare la sistemul de închidere a ușii de acces în imobil și nici nu au prelevate și ridicate urme papilare.
Fiind audiată inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunilor în sensul în care a sustras mai multe bijuterii din imobilul situat în București, ., ., bijuterii pe care ulterior le-a valorificat prin vânzarea la centre de amanet conducând organele de poliție la punctele de lucru unde susține că a amanetat obiectele.
Cu ocazia întocmirii procesului verbal din data de 14.02.2013, inculpata a indicat punctul de lucru a S.C. Swiss Gold S.r.l. ca fiind unul din locurile în care a valorificat bijuteriile sustrase. Totodată numita M. M., angajată a S.C. Swiss Gold S.r.l., a comunicat faptul că a încheiat un contract de amanet cu numita T. C. în luna decembrie având drept obiect mai multe bijuterii din aur.
Totodată, prin adresa din data de 22.02.2013 S.c. Swiss Gold S.r.l. a comunicat că inculpata a amanetat bijuterii din aur la punctul de lucru situat în București, ., sector 2, aceste fiind supuse topirii conform proceselor verbale din luna decembrie 2012.
Ulterior, S.C. Swiss Gold S.r.l. a susținut că T. C. M., nu figurează că ar fi încheiat vreun contract de amanet în luna decembrie 2012 la punctului de lucru din ., sector 2 București.
Totodată, conform procesului verbal din data de 14.02.2013, angajată la S.C. Traser Gold S.r.l. cu punct de lucru în incinta magazinului Obor, cât și numita G. A. nu au putut oferi detalii cu privire la împrejurarea că inculpata T. C. a amanetat bijuterii din aur în luna decembrie 2012.
Prin adresa nr. 54/04.04.2013 S.C. Traser Gold S.r.l a comunicat organelor de poliție că nu a încheiat contracte de amanet la nici unul din punctele de lucru cu numita T. C..
Același răspuns a fost oferit și de către S.c. Willy Amanet IFN SRL.
Conform art. 480 alin. 2 din C.pr.pen. acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate a rezultat suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.
Astfel, prin analizarea materialului probator, instanța trebuie să rețină în afara oricărui dubiu că inculpata a săvârșit infracțiunea de care este acuzată, împrejurarea care este îndeplinită în situația de față.
Astfel, persoana vătămată susține lipsa unor bijuterii din imobilul în care locuiește în fapt, bănuind de comiterea infracțiunii, pe inculpata C. M. T., persoana care se ocupa de curățenia locuinței.
Inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a detaliat modul în care a comis-o, descriind exact locul din care a sustras lanțul din aur.
Totodată, instanța a reținut că inculpata avea acces în locul în care erau depuse bijuteriile, iar la ușa de acces nu sau observat urme de distrugere.
De asemenea din procesul verbal încheiat la data de 14.02.2013 numita M. M., angajată a S.c. Swiss Gold S.r.l. a comunicat faptul că a încheiat un contract de amanet cu T. C. în luna decembrie având drept obiect mai multe bijuterii din aur.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatei C. M. T. careîn perioada 17.12._13 în timp ce desfășura activitate de menaj în imobilul numitei L. I. Hașoti, și-a însușit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt faptă prev. și ped. de art.228 alin.1 C.pen..
Cu privire la elementul material al infracțiunii de furt, inculpata și-a însușit pe nedrept bunuri care se aflau în deținerea legală a persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia.
Prin deposedarea de lanțul de aur s-a înlăturat situația de fapt care permitea persoanei vătămate să dispună de acestea, iar prin aproprierea lor de către inculpată s-a realizat o nouă situație de fapt, modificându-se situația patrimonială existentă anterior săvârșirii respectivei infracțiuni, elemente care se circumscriu urmării imediate.
Sub aspectul legăturii de cauzalitate, aceasta apare ca firească, iar dovedirea ei rezultă practic din acțiunea de deposedare comisă de inculpat.
Raportat la scopul infracțiunii, însușirea pe nedrept a unor bunuri, se reține în sarcina subiectului activ al infracțiunii, ca formă de vinovăție, intenția directă. Intenția directă a acestuia este relevată chiar din declarația inculpatei prin care acesta a afirmat că a sustras bijuteriile întrucât întâmpina dificultăți financiare.
Așadar, inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui, reținându-se ca forma de vinovăție intenția directa, specifica infracțiunii de furt.
În consecință, din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că faptele există, au fost săvârșite de inculpați și constituie infracțiuni, maximul special prevăzut de lege pentru toate cele trei infracțiuni pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală fiind mai mic de 7 ani închisoare.
Totodată, acordurile au fost încheiate în formă scrisă, cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.482 C.proc.pen., inculpata fiind asistată de un avocat ales.
În consecință, instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.480-482 C.proc.pen. cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatei și care au făcut obiectul acordului și, față de motivele arătate în continuare, se impune amânarea aplicării pedepsei în privința acesteia.
La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei, instanța a constatat că s-a ținut cont la încheierea acordului de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatei, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, pedeapsa de 1 an și 1 (una) lună închisoare stabilită în sarcina inculpatei C. M. T. (limitele fiind de la 6 luni la 3 ani sau amendă conform art.335 alin.3 C.pen.) este exagerată, raportat la gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatei, precum și la faptul că aceasta a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
S-a mai reținut că inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii încă de la prima audierea, a oferit detalii cu privire la modul de comiterea a acesteia și a încercat să recupereze prejudiciul prin conducerea organelor de poliție la societățile de cu profil amanet unde a valorificat bijuteriile sustrase, situație reținută și de procurorul de caz. Instanța a considerat că inculpata a contribuit decisiv la stabilirea situației de fapt reținute în sarcina sa, împrejurarea pe care o reține ca o atitudine ce denotă un regret sincer și o conștientizare reală a pericolului comiterii unor infracțiuni. În același timp având în vedere că inculpata avea dreptul de a se afla în imobilul părții vătămate nu se poate reține periculozitatea infracțiunii implicită a unui furt din locuință care are drept urmare violarea de domiciliu.
În același timp instanța a considerat că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, iar în sarcina acesteia nu se poate reține nicio situație cu privire la faptă sau persoană care să denote necesitatea aplicării unei pedepse de 1 an și o lună închisoare. De altfel procurorul de caz susține că este necesară aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special fără însă a explica de ce pedeapsa este orientată spre mediu. Pentru aceste motive instanța a aplicat inculpatei C. M. T. o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, față de considerentele anterioare, instanța a constatat că au fost îndeplinite condițiile art.83 C.pen. Pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare (6 luni închisoare), inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în măsura în care vârsta și starea de sănătate îi vor permite, manifestare de voință consemnată în acord, iar în raport de persoana acesteia (persoană integrată în societate) și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Suspendarea executării sub supraveghere ca modalitate de individualizare cu privire la care inculpata și procurorul au căzut de acord este mult prea drastică și nejustificată față de argumentele arătate anterior. Pe de altă parte, din analiza dispozițiilor art.485 alin.1 lit.a C.proc.pen. a rezultat că instanța este chiar obligată să analizeze justețea modalității de individualizare a executării pedepsei, fără însă a putea crea inculpatului o situație mai grea (situație în care va respinge acordul pe considerentul că soluția la care s-a ajuns în urma încheierii acordului este mult prea blândă – art.485 alin.1 lit.b C.proc.pen.) însă, în mod evident, îi poate crea o situație mai ușoară, fără ca această soluție să echivaleze cu respingerea sau admiterea „în parte” a acordului de recunoaștere a vinovăției.
Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în baza art.485 alin.1 lit.a C.proc.pen. instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu inculpata C. M. T. în dosarul penal nr.1854/P/2013.
În baza art.396 alin.1 și 4 C.proc.pen. raportat la art.83 C.pen. a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei C. M. T. pentru săvârșirea infracțiunii de furt faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 din C.pen. cu aplic art. 5 C.pen..
Totodată, a considerat că obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul acesteia reprezintă o obligație excesivă, nemotivată în nici un fel de Ministerul Public, motiv pentru care a înlăturat-o.
În baza art.404 alin.3 raportat la art.88 alin.1 și 3 C.pen. a atras atenția inculpatei asupra revocării amânării și, pe cale de consecință, a aplicării și executării pedepsei închisorii în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a neexecutării obligației impuse de instanță ori în cazul săvârșirii cu intenție sau cu intenție depășită a unei noi infracțiuni.
Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), instanța a considerat că nu se impune aplicarea unor pedepse complementare raportat la felul infracțiunii și la modul de executarea a acesteia. În același timp procurorul nu a menționat în niciun fel de ce se impune aplicarea unor pedepse complementare.
Instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă raportat la art. 486 alin.2 C.pr.pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Motivul de apel al Parchetului a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art.74 C. pen. privind individualizarea pedepsei închisorii de 6 luni, stabilită în sarcina inculpatei T. M. C., precum și greșita aplicare a prevederilor art. 83 alin.1 și 2 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei, respectiv dispunerea de către instanță a unei soluții mai ușoare decât cea stabilită în acordul de recunoaștere a vinovăției.
S-a mai precizat că acordul de recunoaștere se realizează între inculpat și procuror, iar din toate dispozițiile care se referă la acordul de recunoaștere, instanța de judecată nu poate avea o imixtiune nejustificată în acest acord. În acest sens, instanța trebuie să verifice condițiile de fond și de formă ale acordului de recunoaștere și, doar în situația în care consideră că ceea ce s-a stabilit este mult prea blând, poate dispune restituirea cauzei la procuror.
S-a mai precizat că instanța de judecată nu poate să intervină în acordul existent între inculpat și procuror și nu poate să dea dispoziții suplimentare care să modifice acest acord.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că apelul formulat de P. este fondat, pentru următoarele considerente:
Mai întâi, la fel ca prima instanță, Curtea constată că realitatea faptei imputate inculpatei și vinovăția acesteia în săvârșirea ei sunt dovedite dincolo de orice îndoială prin probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile de recunoaștere ale inculpatei C. M. T., declarațiile persoanei vătămate L. I. H., adrese emise de S.C. Swiss Gold SRL și S.C. Traser Gold SRL. Aceste probe confirmă acuzația penală adusă inculpatei, respectiv că în perioada 17.12._13, în timp ce desfășura activitate de menaj în imobilul numitei L. I. Hașoti, inculpata C. M. T. și-a însușit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro. De asemenea, în mod corect s-a reținut că fapta inculpatei constituie infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin.1 C.pen.
De altfel, aceste aspecte nu sunt contestate, ci sunt confirmate în mod concordant prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. și inculpată, iar apelul Parchetului nu vizează decât intervenția primei instanțe în acordul încheiat, prin reducerea cuantumului pedepsei stabilit prin acord și prin aplicarea dispozițiilor art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei în locul dispozițiilor art. 91 Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, convenite prin acordul de recunoaștere a vinovăției.
Sub aspectul criticat, Curtea reține că acordul de recunoaștere a vinovăției, ca element de justiție negociată, a fost introdus în legislația procesual penală românească cu intenția declarată (în Exunerea de motive a Codului de procedură penală) de a provoca o reducere a duratei și costului proceselor și o simplificare a procedurilor judiciare penale. S-a arătat că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o soluție legislativă inovatoare, ce va asigura soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficiențe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfășurării procedurilor judiciare.
Pe lângă finalitatea menționată mai sus, procedura acordului de recunoaștere a vinovăției urmărește și responsabilizarea părților din proces, iar față de caracterul convențional al conținutului acordului, intervenția instanței de judecată nu se impune decât pentru vicii de legalitate sau în cazul în care soluția cuprinsă în acord este apreciată drept „nejustificat de blândă” (art. 485 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr.pen). Instanța poate interveni și în sensul reducerii pedepsei stabilite prin acord (art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen. interzice doar crearea pentru inculpat a unei situații mai grele), însă Curtea consideră că această intervenție nu se justifică decât în cazul în care tratamentul sancționator prevăzut în acord este, în mod vădit, disproporționat de aspru față de gravitatea faptei și periculozitatea făptuitorului.
Or, Curtea apreciază că nu acesta este cazul în speță. Mai întâi, se observă că prin acordul încheiat între P. și inculpată s-a convenit ca acesteia să-i fie aplicată o pedeapsă de 1 an și o lună închisoare pentru infracțiunea de furt săvârșită, a cărei executare să fie suspendată conform art. 91 Cod penal pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Apreciind prea aspru tratamentul sancționator convenit, judecătoria a redus cuantumul pedepsei stabilite la 6 luni și a aplicat inculpatei prevederile art. 83 Cod penal cu privire la amânarea aplicării pedepsei, în locul dispozițiilor art. 91 Cod penal.
Curtea constată că prin dispozițiile noului Cod penal s-a procedat la o reducere substanțială a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de furt, de la 1-12 ani cât prevedea art. 208 alin. 1 din Codul penal anterior la 6 luni - 3 ani cât prevede actualul Cod penal. După cum reiese din Expunerea de motive a noului Cod penal, reducerea pedepsei a vizat, între altele, necesitatea reflectării în limitele legale de pedeapsă a ierarhiei firești a valorilor sociale care fac obiectul ocrotirii prin mijloace penale, având în vedere că instrumentul optim pentru combatarea eficientă a infracțiunilor nu este mărirea exagerată a pedepselor, ci existența unui sistem sancționator proporțional cu gravitatea faptelor săvârșite, susținut de o aplicare promptă a acestor pedepse de către organele judiciare.
Față de aducerea în limite raționale a limitelor de pedeaspă pentru infracțiunea de furt, care să permită instanțelor stabilirea unor pedepse adecvate în funcție de gravitatea fiecărei fapte deduse judecății, Curtea consideră că aplicarea unor pedepse individualizate la sau spre minimul special prevăzut de lege nu se mai justifică, în contextul actualei reglementări penale, decât în cazul în care fapta concret săvârșită prezintă într-adevăr o gravitate minimă față de alte fapte de aceeași natură, iar nu în mod cvasi-automat, cum era cazul pedepselor stabilite de instanțe conform Codului penal anterior.
Or, fapta de furt săvârșită de inculpata din prezenta cauză nu poate fi considerată în niciun caz o gravitate minimă, care să justifice aplicarea unei pedepse fixate la minimul prevăzut de lege. Astfel, inculpata, profitând de încrederea acordată de persoana vătămată, care i-a permis accesul în locuința sa (pentru a-i presta, contra cost, servicii de curățenie), i-a sustras acesteia mai multe bijuterii din aur, pe care ulterior le-a valorificat la case de amanet, producându-i persoanei vătămate un prejudiciu estimat de aceasta la aproximativ 1.000 euro, sumă ce nu poate fi apreciată ca neglijabilă sau modică. Circumstanțele reale ce caracterizează fapta comisă conferă acesteia o gravitate mai degrabă medie, astfel că pedeapsa negociată de procuror cu inculpata prin acordul de recunoaștere a vinovăției apare ca fiind cât se poate de adecvată și proporțională.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatei, invocate în motivarea primei instanțe, Curtea consideră că atitudinea inculpatei de recunoaștere a faptei poate fi pusă pe seama abundenței probelor de vinovăție existente împotriva acesteia, iar în ce privește lipsa antecedentelor penale, aceasta constituie pur și simplu o stare de normalitate, comună marii majorități a populației, astfel că nu este suficientă pentru a o caracteriza într-o manieră atât de favorabilă pe inculpată încât să justifice stabilirea unei pedepse minime. De altfel, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră a inculpatei au fost deja valorificate și prin acordul de recunoaștere a vinovăției, prin modalitatea de individualizare a executării pedepsei stabilită prin acord, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării, astfel că o dublă valorizare a acelorași împrejurări, atât prin stabilirea cuantumului pedepsei cât și a modalității de executare, ar fi excesivă și nejustificată.
Curtea reține ca fiind nejustificată și intervenția primei instanțe asupra suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, negociate și convenite prin acord, pe care a înlocuit-o cu amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 Cod penal. Și sub acest aspect Curtea consideră că acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde o soluție justă și echitabilă, de natură a asigura atât proporționalitatea sancțiunii penale cu gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, cât și gradul de control necesar asupra conduitei viitoare a inculpatei, pentru a se asigura garanții că aceasta nu va mai săvârși alte infracțiuni.
Raportat la aceste argumente, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. 4 lit. b C.pr.pen., va admite apelul Parchetului și va admite acordul de recunoaștere a vinovăției astfel cum a fost convenit de P. cu inculpata, mai puțin în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi stabilită în acord, despre care apreciază că este nejustificată față de gravitatea faptei săvârșite și ar constitui o ingerință disproporționată în drepturile inculpatei.
D. consecință, în baza art. 228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., va condamna pe inculpata T. C. M. la pedeapsa de 1 an și o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În temeiul art. 91 C.pen., se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.pen.
În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., inculpata va fi obligată ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere impuse de acest text de lege.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 3, pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen, se va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Conform art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București împotriva sentinței penale nr. 277/23.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința apelată și, rejudecând:
În baza art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu inculpata T. C. M..
În baza art. 228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata T. C. M. la pedeapsa de 1 an și o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.pen.
În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care „depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 3, pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen, atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.06.2015.
Președinte, Judecător,
D. Donțete V.-I. V.
Grefier,
E.-A. N.
Red. D.D./Tehnored. A.L./5 ex.
Jud.Sect.1 – jud. D.B.A.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 266/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 922/2015. Curtea de... → |
|---|
