Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 430/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-08-2015 în dosarul nr. 1430/93/2015/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (2837/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 430/CO
Ședința publică din data de 03.08.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. - N.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea contestației declarate de inculpatul V. G. împotriva încheierii din 02.07.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul – inculpat personal, adus de la locul de deținere, P. R. și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D. M. care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/29.07.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul contestatorului – inculpat solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, s-a prezentat la toate termenele și nu există riscul împiedicării în niciun fel a bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a contestației față modul în care inculpatul a comis fapta de omor calificat, prin lovituri repetate aplicate concubinei și incendierea acesteia, care au condus la decesul victimei, pe fondul consumului de alcool, ceea ce denotă o periculozitate deosebită a contestatorului - inculpat.
CURTEA,
Prin încheierea din 2 iulie 2015 a Tribunalului Ilfov, în baza art. 362 C.p.p. rap. la art. 208 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V. G. și a fost menținută arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul 21/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, a fost trimis în judecată inculpatul V. G., pentru comiterea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie, prev. de art. 188-189 Cod penal, cu referire la art. 199 alin. 1 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în data de 11 ianuarie 2015, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla în imobilul situat în comuna Vidra, ., județul Ilfov, în care locuia împreună cu concubina P. D., pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, a împins-o pe acesta și în cădere a rupt un scaun de plastic, s-a lovit la nivelul capului, fiindu-i cauzate plăgi contuze epicraniene, apoi, inculpatul, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în zona toracelui, cauzându-i multiple fracturi costale și de stern. Ulterior, inculpatul a încercat să o incendieze ,prin aprinderea hainelor, provocându-i arsuri de gradul III pe circa 15% din suprafața corpului, aceste leziuni conducând la decesul victimei.
Tribunalul a reținut că prin încheierea din 13 ianuarie 2015 Tribunalul Ilfov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, măsura fiind prelungită ulterior din 30 în 30 de zile în cursul urmăririi penale iar ulterior, la 5 iunie 2015 a fost sesizată instanța de judecată cu rechizitoriul parchetului.
Potrivit art. 362 alin. 2 C.p.p., în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit art. 208 C.p.p. iar potrivit art. 208 alin. 3 C.p.p., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța de judecată dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanța de judecată dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Examinând actele și lucrările doasarului, instanța de judecată a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și impun în continuare, privarea inculpatului de libertate.
În cauză, instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin.Există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind probele administrate în cauză și anume procesele verbale de cercetare la fața locului, raportul de autopsie medico-legală, procesul verbal privind examinarea fizică a inculpatului, declarațiile persoanelor vătămate, ale martorilor, declarațiile inculpatului.
Infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat face parte din categoria celor avute în vedere de art. 223 alin. 2 C.p.p., iar privarea inculpatului de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptei imputate acestuia, din modalitatea de comitere, prin cruzimi, din comportamentul inculpatului după comiterea faptei, toate acestea relevând un dispreț accentuat față de valori sociale și morale esențiale.
Modalitatea în care se presupune că a acționat inculpatul denotă periculozitatea acestuia dar și îndrăzneală infracțională și ușurință în adoptarea unei rezoluții infracționale ce vizează viața unei alte persoane.
Instanța a apreciat că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse acestuia.
Instanța a reținut că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar și numai în zona percepției societății asupra manierei în care autoritățile acționează pentru stoparea fenomenului infracțional, în scopul de a descuraja alte comportamente ilicite similare și în scopul de a restaura încrederea în actul de justiție, pe de altă parte, o reacție blândă față de acest gen de inculpați, ar crea un sentiment de insecuritate publică.
Analizând posibilitatea luării față de inculpat a altor măsuri preventive mai blânde, față de circumstanțele cauzei, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru protejarea publicului împotriva pericolului de repetare a faptelor extrem de grave, instanța a constatat caracterul insuficient al unor astfel de măsuri.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat contestație inculpatul, criticând încheierea pentru aceea că, în mod greșit a fost menținută arestarea sa preventivă, deoarece inculpatul a recunoscut comiterea faptei și nu există riscul împiedicării bunei desfășurări a procesului penal.
Cu ocazia soluționării contestației nu s-au propus și nu s-au administrat probe noi.
Examinând contestația declarată în cauză, sub aspectul motivelor invocate, Curtea apreciază că este neîntemeiată.
Așa cum a reținut prima instanță, inculpatul este cercetat pentru o infracțiune deosebit de gravă, omor asupra unui membru de familie prevăzută dea rt. 188-189 alin. 1 litera h) C.p., reținându-se în sarcina sa, faptul că, a aplicat concubinei sale mai multe lovituri cu picioarele în zona toracelui, după care a încercat să o incendieze, în urma loviturilor aplicate victima decedând.
În acord cu prima instanță de judecată, efectuând verificările prevăzute de lege, respectiv art. 362 și art. 208 alin. 3 C.p.p., în mod just, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului se justifică în continuare și nicio altă măsură preventivă, mai puțin intruzivă, nu este în măsură să satisfacă nici principiul proporționalității cu natura acuzației aduse și nici buna desfășurare a procesului penal.
Așa cum a reținut judecătorul fondului, în cauză există probe, în sensul art. 97 C.p.p., pe care se fundamentează suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi putut comite infracțiunea pentru care este cercetat, în acest sens fiind probele administrate până în prezent în cauză dar și declarația inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei.
Dispoziția art. 97 alin. 1 Cod pr.penală, trebuie interpretată prin prisma art. 5 paragraf 1 litera c din CEDO, care condiționează legalitatea privării de libertate a unei persoane de existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie lipsită de libertate a comis o infracțiune.
În accepțiunea Curții Europene, prin motive verosimile se înțeleg date, informații, de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ( cauza Fox, Campbell și Hartley c Regatului Unit ), fără a fi necesar ca la momentul luării măsurii arestării preventive să existe probe suficiente pentru a se formula o acuzare completă( cauza Murray c Regatului Unit).
A apreciat în mod corect că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., legea prevăzând pentru infracțiunea pentru care este cercetat, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și circumstanțelor de comitere, a mijloacelor folosite, a relațiilor sociale pereclitate, s-a constatat că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru restabilirea sentimentului de securitate al societății .
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul,lăsat în libertate, acesta nu rezultă automat din limitele mari de pedeapsă ci și din natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate inculpatului, împrejurările și modalitatea concretă în care se prefigurează că a acționat, prejudiciile aduse vieții victimei ,înmulțirea alarmantă a fenomenului violenței. Aceste aspecte impun intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracțiuni atât pentru conservarea ordinii publice cât și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte dar și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte, care generează un pericol deosebit de ridicat prin prejudicierea gravă a societății.
În aceste condiții, s-a apreciat în mod corect că se impune menținerea inculpatului în detenție . Perioada scursă de la momentul arestării preventive și până în prezent este insuficientă pentru atenuarea pericolului pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptelor imputate.
În cauză nu au apărut elemente noi care să conducă la reținerea unei alte situații de fapt, contrară celei avute în vedere la luarea măsurii arestării față de inculpat.
Ordinea publică înseamnă climatul social firesc, care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
În consecință, se poate considera că există o stare de pericol pentru ordinea publică, atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială la care și art. 1 din Codul de procedură penală se referă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că, din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, ce puțin pentru o anumită perioadă de timp.
Fapta pentru care inculpatul este cercetat are un pericol social ridicat, întrucât aduce atingere în modul cel mai profund relațiilor sociale care ocrotesc viața și integritatea persoanelor.
De aceea, autoritățile judiciare trebuie să reacționeze ferm și prompt în fața unui astfel de fenomen.
Judecătorul apreciază că luarea unei măsuri alternative la detenție este de natură să determine un risc de tulburare a ordinii publice în special având în vedere natura infracțiunilor presupus comise.
În cauza J. contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că numai odată cu trecerea timpului, scade rezonanța negativă a faptelor în rândul opiniei publice . Altfel, sentimentul de justiție al cetățenilor ar putea fi înfrânt, deoarece s-ar crea impresia unei profunde inechități sociale, dacă măsuri preventive similare ar fi luate față de infractori care au comis infracțiuni mai ușoare dar nu și față de cei care suprimă viața altor persoane.
În cauza Letellier c. Franței, CEDO a recunoscut posibilitatea ca, atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de revoltă, să se poată dispune privarea de libertate a autorului, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de CEDO în cauza Wemhoff c. Germaniei. Însă, în momentul analizei necesității luării unei măsuri preventive împotriva inculpaților, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la respectarea unor minime condiții de existență reprezintă valori fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în desfășurarea unor activități ce pot avea consecințe deosebit de grave în ceea ce privește ocrotirea drepturilor fundamentale ale persoanei, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Potrivit practicii CEDO (cauza Labita c. Italiei sau Neumeister c. Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.Or, în prezenta cauză, un asemenea interes este evident.
Așadar, existența motivelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice, admițându-se că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Astfel, ținând cont de faptul că pericolul pentru ordinea publică are în vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea socială, fie prin trezirea unui sentiment de indignare în rândul publicului fie prin crearea sau menținerea unei stări de tensiune în rândul publicului în speță la acest moment procesual un astfel de risc există.
Ca urmare, în mod corect a apreciat judecătorul din cadrul primei instanțe faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, în mod corect, față de dispozițiile art. 208 C.p.p., judecătorul a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru considerentele expuse, conform art. 425^1 alin. 7 pct. 1 litera b C.p.p., va respinge contestația formulată ca neîntemeiată și potrivit art. 275 alin. 2 C.p.p., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge nefondată contestația formulată de inculpatul V. G..
Obligă inculpatul la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul cuvenit avocatului din oficiu, de 130 lei, va fi suportat din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 august 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/thrd. Jud. LCN
2 exemplare
| ← Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
