Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1415/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1415/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1415/A
Ședința publică din data de 21 octombrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: G. R.
GREFIER: I. C. M.
.
Ministerul Public–P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror N. A.-M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul I. I.-D. împotriva sentinței penale nr.64/16.02.2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-inculpat I. I.-D., personal, lipsind martorul R. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a atașat procesul-verbal de imposibilitate de îndeplinire a mandatului de aducere a martorului R. C., întrucât acesta este plecat în Belgia, iar avocatul din oficiu M. M. a depus o cerere prin care solicită acordarea onorariului parțial, după care:
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata imposibilitatea audierii martorului.
Având în vedere mențiunile din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere, Curtea constată imposibilitatea obiectivă de audiere a martorului R. C., urmând a ține seama de depozițiile acestuia din cursul urmăririi penale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a fi întrebat apelantul-inculpat dacă dorește să dea declarație în cauză.
La întrebarea Curții, apelantul-inculpat, personal, învederează că nu dorește să dea declarație în cauză, că avocatul său ales trebuie să sosească.
În vederea prezentării avocatului ales, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-inculpat I. I.-D., personal, asistat de avocat ales G. B., în baza împuternicirii avocațiale nr._/03.06.2015, aflate la fila 14 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul ales al apelantului-inculpat susține că organele care au executat mandatul de aducere puteau solicita o adresă a martorului, din Belgia, întrucât, pe baza declarației martorului, apelantul-inculpat a fost condamnat.
Curtea constată imposibilitatea audierii martorului R. C., urmând a ține seama de declarațiile date de către acesta în faza de urmărire penală.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al apelantului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea apelului, în temeiul art.421 alin.2 lit.a Cod de procedură penală, dispunerea achitării inculpatului în baza art.16 lit.c Cod de procedură penală, pe motiv că nu rezultă cu certitudine că apelantul-inculpat se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, existând numeroase inadvertențe în dosar.
Astfel, consideră că martorul R. C., care nu a putut fi audiat, nu a dorit să vină în fața instanței de apel pentru a fi audiat, având un motiv întemeiat și anume că martorul D. i-a reparat mașina acestuia, având în vedere că martorul susține că inculpatul a ieșit pe partea dreaptă a mașinii, pe ușa din dreapta, după ce a sărit peste martorul D. C., deși autoturismul marca Ford Fiesta era de dimensiuni mici.
În al doilea rând, arată că nu s-au luat amprente de pe volanul mașinii, că, în temeiul art.335 alin.3 Cod penal, martorul D. trebuia să fie în fața instanței de apel, întrucât a avut cunoștință de faptul că inculpatul nu are permis de conducere și era sub influența băuturilor alcoolice.
În consecință, solicită admiterea apelului și în baza art.16 lit.c Cod de procedură penală dispunerea achitării inculpatului, iar, în subsidiar, dacă instanța consideră că inculpatul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, solicită schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, apreciind că modalitatea de executare a pedepsei nu poate fi schimbată, având în vedere că faptele au fost comise în termenul de încercare de 2 ani și 5 luni, aplicat prin sentința penală nr.205/2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București, astfel că disp. art.83 Cod penal sunt clare.
În ceea ce privește probele care dovedesc vinovăția inculpatului, învederează faptul că inculpatul a condus autoturismul, astfel cum rezultă din declarațiile constante ale martorului D. C., audiat la fond și declarația martorului R. C., audiat în faza de urmărire penală, care l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care se afla la volanul autoturismului. Învederează faptul că săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis rezultă din procesul-verbal întocmit de organele de poliție.
Iar în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, precizează că inculpatul nu a contestat alcoolemia, mai mult, a recunoscut, în mod constant, că a consumat băuturi alcoolice.
Apelantul-inculpat I. I.-D., personal, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea Curții.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.64 din 16.02.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 6 București a respins, în baza art.386 alin.1 Cod pr.penală, ca neîntemeiată, schimbarea încadrării juridice, pusă în discuție din oficiu, a faptelor reținute în sarcina inculpatului I. I. D. din infracțiunile reținute în rechizitoriu în infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 alin.1 din noul Cod penal și infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 din același cod.
În temeiul art.396 alin.2 Cod pr.penală, a fost condamnat inculpatul I. I. D. (fiul lui G. și A., născut la data de 24.02.1980 în București, CNP_, domiciliat în București, .. 2 ., București, cetățean român, 8 clase, profesia mecanic utilaje, fără ocupație, stagiu militar satisfăcut, cunoscut cu antecedente penale) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără să posede permis de conducere în stare de pluralitate intermediară, prev. de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art.40 alin.1 Cod penal de la 1969 și art.5 din noul Cod penal (faptă săvârșită pe data de 15.11.2008)
În baza art.71 din vechiul Cod penal rap. la art.2 alin.1 din Legea nr.187/2012, i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din vechiul Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art.15 alin.2 LPANCP rap. la art.83 alin.1 C.pen.1969, a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului I. I. D. prin sentința penală nr.205/02.03.2007 pronunțată de către Judecătoria sectorului 6 București, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2007, pedeapsă ce executabilă separat de pedeapsa de cea de 1 an stabilită în cauză, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare.
În temeiul art.396 alin.2 Cod pr.penală a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge în stare de pluralitate intermediară, prev.de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic.art.40 alin.1 din vechiul Cod penal cu aplic.art.5 din noul Cod penal (faptă săvârșită pe data de 15.11.2008).
În baza art.71 din vechiul Cod penal rap. la art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012, i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din vechiul Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art.15 alin.2 LPANCP rap. la art.83 alin.1 din vechiul Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului I. I. D. prin sentința penală nr. 205/02.03.2007 pronunțată de către Judecătoria sectorului 6 București, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2007, pedeapsă ce se executa separat de pedeapsa de cea de 1 an stabilită în cauză, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare.
Potrivit art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b din vechiul Cod penal au fost contopite cele două pedepse de câte 1 an și 5 luni închisoare stabilite prin hotărâre, în final inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 5 (cinci) luni închisoare în regim de detenție.
În baza art.71 din vechiul Cod penal rap. la art.12 alin.1 din Legea nr. 87/2012, i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din vechiul Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
S-a constatat că inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de libertate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în seara din 15.11.2008 martorul D. C. și inculpatul s-au întâlnit la un magazin, unde au consumat băuturi alcoolice. Martorul a venit în locul respectiv cu autoturismul Ford Fiesta, având nr. de înmatriculare AK-299-CP. După o anumită perioadă cei doi au plecat din magazinul respectiv.
Din coroborarea declarației dată de martorul R. C. cu declarația martorului D. C. și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului a rezultat faptul că, după plecarea celor doi de la magazin, inculpatul I. I. D. a condus autoturismul marca Ford Fiesta, pe . Giulești către . planșelor fotografice), iar în apropiere de maternitatea Giulești a intrat în coliziune cu autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, condus de martorul R. C..
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, care a constatat că inculpatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, astfel cum a rezultat din procesul-verbal aflat la dosar.
Inculpatul a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest de către un echipaj al brigăzii rutiere, la ora 19:22 rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la sediul INML București, inculpatului I. I. D. i-au fost recoltate 2 probe de sânge, rezultând la ora 20:00 o alcoolemie de 1.65 gr‰, iar la ora 21:00 o alcoolemie de 1.45 gr‰, astfel cum a reieșit din buletinul de analiză toxicologică.
Declarațiile inculpatului, date în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, conform cărora acesta nu a condus autoturismul marca Ford Fiesta, care de fapt ar fi fost condus de martorul D. C., au fost înlăturate de către instanță întrucât au fost contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, din declarația martorului R. C. a rezultat că, după impact, l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care se afla la volanul autoturismului, de sex masculin, până în 30 de ani, nu purta ochelari de vedere și a arătat că inculpatul a deschis ușa din față stânga, a pus un picior jos, dar s-a răzgândit și a ieșit prin față - dreapta. Această declarație s-a coroborat cu declarația martorului D. C. (f.48dup și 31dj), care a arătat că inculpatul s-a aplecat peste martor, a deschis ușa din față dreapta și a coborât din autoturism, cauzând căderea martorului pe carosabil.
De asemenea, la reținerea poziției martorului D. C. pe scaunul din dreapta autovehiculului la momentul producerii impactului, instanța a avut în vedere inclusiv petele de sânge care s-au găsit pe scaunul din dreapta a autoturismului, conform planșelor fotografice nr. 14 și 15 de la fila 31 dup, coroborate cu declarațiile martorilor R. C. și D. C. care au arătat că martorul D. C. a suferit vătămări la nivelul buzei, din care îi curgea sânge, acest din urmă aspect rezultând inclusiv din declarația inculpatului și, mai mult, inculpatul nu a suferit nicio leziune în urma accidentului.
Relatarea inculpatului în sensul că l-ar fi scos pe martorul D. pe partea din dreapta a fost contrazisă de declarația martorului R. C. precum și de cea a martorului D. C., care au arătat că inculpatul a ieșit prin partea dreapta față din autovehicul și s-a dus la martorul R. C..
Totodată, instanța a subliniat nesinceritatea inculpatului care a rezultat și din faptul că prin declarația de la fila 19 a arătat că nu a condus vreodată acel autovehicul și nici un alt autovehicul. Acest ultim aspect a fost contrazis inclusiv de situația anterioară a inculpatului, care a fost condamnat prin sentința penală nr.205 din 2 martie 2007 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin neapelare la data de 17.03.2007, la pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere la data de 17.03.2006.
În ceea ce privește valoarea probatorie a declarație martorului R. C., neaudiat în ședință publică și fără ca inculpatului să îi fie oferită ocazia să pună întrebări martorului, instanța a constatat că potrivit jurisprudenței Curții, în cazurile în care această declarație fundamentează în mod exclusiv sau determinant soluția de condamnare, nu va exista o automată încălcare a art.6 parag.1. Cu toate acestea, atunci când o condamnare este întemeiată într-un mod exclusiv sau determinant pe declarația unui martor absent, Curtea trebuie să supună procesul unei analize extrem de atente. Din cauza riscurilor admiterii unui asemenea mijloc de probă, vor trebui să existe suficiente garanții procedurale care să le contrabalanseze, printre care măsuri care să permită o evaluare echitabilă și justă a gradului de încredere în mijlocul de probă respectiv. (CEDO, Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit, hotărârea din data de 15 decembrie 2011, Marea Cameră)
Potrivit revirimentului jurisprudențial din cauza enunțată mai sus, instanța a reținut că în cazul declarațiilor martorilor care nu au putut fi interogați de către acuzat, va fi incidentă următoare schemă de analiză: (i) există un motiv întemeiat pentru absența martorului? (ii) este declarația anterioară a martorului temeiul exclusiv sau determinant pentru fundamentarea soluției de condamnare? (iii) au existat suficiente elemente de contrabalansare pentru a compensa dificultățile create în sarcina apărării prin utilizarea declarației martorului netestat în ședință publică?
Martorul R. C. a plecat, începând cu luna iunie 2014 la muncă în Belgia, nefiind cunoscută locuința acestuia în vederea audierii prin videoconferință, astfel cum a rezultat din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere. De asemenea, conform verificărilor efectuate în D.E.P.A.B.D. martorul nu și-a schimbat domiciliul declarat în timpul urmăririi penale.
Având în vedere că declarația martorului R. C. a fost utilizată de către instanța pentru a stabili identitatea persoanei care a condus autovehiculul, acest mijloc de probă a fost apreciat ca determinant pentru condamnarea pronunțată în cauza de față.
Instanța a considerat că au existat suficiente elemente de contrabalansare în cauza de față, având în vedere că, la solicitarea inculpatului, instanța a dispus reaudierea martorului D. G. C. și a acordat posibilitatea inculpatului să audă relatarea martorului și totodată să pună întrebări acestuia. Ulterior, instanța a numit un avocat din oficiu pentru inculpat, pentru ca acesta să își pregătească apărarea cu privire la legea penală mai favorabilă, care l-a asistat pe inculpat și cu privire la temeinicia acuzațiilor, solicitând achitarea inculpatului în temeiul art.16 lit.c C.pr.pen.
Declarația martorului D. G. s-a coroborat cu declarația martorului R. C., cele două relatând aceeași succesiune de evenimente. Totodată, instanța a considerat că declarația martorului R. C. a întărit relatarea martorului D., întrucât cu privire la martorul R. C. nu exista riscul să fie declanșată o urmărirea penală în funcție de cele declarate. Altfel spus, declarația martorului R. C. a fost utilizată în primul rând pentru întărirea credibilității relatărilor martorului D..
Nu în ultimul rând, instanța și-a întemeiat hotărârea de condamnare pe probele materiale găsite la fața locului, respectiv petele de sânge care au fost găsite pe scaunul pasagerului. Astfel, atât inculpatul cât și martorul D. au declarat că numai acesta din urmă a fost rănit la buză și prin urmare pata de sânge putea proveni numai de la martorul D., întărind astfel relatarea acestuia, în sensul că acesta era pe locul din dreapta față.
În determinarea legii penale mai favorabile instanța a avut în vedere și instituția pluralității de infracțiuni, fie în stare de recidivă cu prezenta faptă, fie în stare de concurs.
În cauza de față, instanța a constatat că limitele privind pedeapsa închisorii pentru cele două infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au rămas nemodificate [1 – 5 ani].
Analizând instituția pluralității de infracțiuni, instanța a constatat că din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni prin sentința penală nr. 205/02.03.2007 pronunțată de către Judecătoria sectorului 6 București, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2007. Având în vedere că faptele reținute de către instanță au fost săvârșite pe data de 15.11.2008, instanța a constatat că acestea au avut loc în termenul de încercare a suspendării condiționate.
Pluralitatea de infracțiuni astfel creată a ridicat problema modalității de aplicare a dispozițiilor art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 în contextul pronunțării deciziei Curții Constituționale nr.265/2014. Astfel, în cazul în care s-ar interpreta că 15 alin.2 din Legea nr.187/2012 impune instanței obligația de a reține atât încadrarea juridică cât și regimul revocării suspendării condiționate conform vechiului cod, s-ar ajunge la aplicarea obligatorie a unei legi penale mai nefavorabile în condițiile în care niciunul dintre termenii recidivei nu a fost săvârșit după . noii legi. Din contră, instanța consideră că art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 va fi considerată o dispoziție din cadrul legii noi, care se aplică în mod limitativ la soluția de revocare a suspendării condiționate, necesitatea lui fiind impusă de inexistența unei soluții în legea nouă cu privire la suspendarea condiționată a executării întrucât C.pen. 2009 nu cunoaște această instituție, fiind prevăzută numai suspendarea executării sub supraveghere conf. art.91 și urm. C.pen. 2009.
Așadar, în situația în care ambele fapte din pluralitatea de infracțiuni au fost săvârșite sub imperiul vechiului cod, instanța este obligată, conf. art.83 C.pen. 1969, să revoce suspendarea condiționată, în cazurile impuse de legea veche, tratamentul sancționator, atât pentru infracțiunea săvârșită cât și pentru pluralitatea de infracțiuni, urmând să fie acela stabilit în urma aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Astfel spus, instanța nu este obligată de art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 să aplice în orice situație, dispozițiile vechiului Cod penal.
În cazul de față, instanța a considerat că antecedența inculpatului constituie pluralitate intermediară conform ambelor legi întrucât pedeapsa aplicată prin sentința penală 205/02.03.2007 a fost de 5 luni. Față de acestea, s-a apreciat ca fiind mai favorabil regimul pluralității conform vechiului cod, întrucât potrivit art.44 alin.2 C.pen. 2009 instanța ar contopi fiecare pedeapsă aplicată prin prezenta cu pedeapsa anterioară, stabilind pentru fiecare contopire un spor obligatoriu, iar ulterior, pedepsele astfel obținute vor fi contopite și va fi aplicat un nou spor obligatoriu.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de încetare a procesului penal, instanța a reținut în conformitate cu decizia nr.1092 din 18 decembrie 2012 pronunțată de către Curtea Constituțională că prescripția răspunderii penale este o instituție de drept substanțial și nu de drept procesual, supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile prev. de art.15 alin.2 din Constituție. Prin urmare, câtă vreme prescripția specială este o cauză care înlătură răspunderea penală, este evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urmă mărește intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse.
Având în vedere data săvârșirii faptei, respectiv 15.11.2008, instanța a constatat că au existat 3 legi succesive care au reglementat prescripția răspunderii penale, mai exact, prescripția specială.
Astfel, art. 124 C.pen. 1968 privind prescripția specială, în forma publicată în M.Of. 65/1997, formă aplicabilă din data de 16.04.1997 și până la data de 21.04.2012, prevedea că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.
Prin Legea nr.62/2012, publicată în M.Of. 258/2012, art.124 C.pen. 1968 a fost modificat în sensul că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art.122 este depășit cu încă o dată.
Prin Legea nr.286/2009 privind Codul Penal a intrat în vigoare noul Cod Penal, care în ceea ce privește prescripția specială prevede la art. 155 alin. 4 C.pen. 2009 că termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
În ceea ce privește termenul de prescripție a răspunderii penale, instanța de fond a apreciat că nu există diferență între legile succesive, având în vedere maximul special, termenul de prescripție conform celor 3 variante fiind de 5 ani.
Totodată, instanța a constatat că în conformitate cu toate cele trei variante, termenul de prescripție a fost întrerupt prin începerea urmăririi penale cu privire la învinuit, dispusă și confirmată pe data de 10.06.2013.
Instanța a constatat că nici termenul prescripției speciale nu a fost împlinit, termenul de 5 ani fiind împlinit pe 14.11.2013 iar termenul prescripției speciale cel mai favorabil (încă jumătate, adică 2 ani și 6 luni) se va împlini pe data de 13.05.2016.
Prin urmare, instanța a considerat că este neîntemeiată cererea inculpatului de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În drept,s-a apreciat că fapta inculpatului I. I. D., care, la data de 15.11.2008 în jurul orei 18:00, a condus autovehiculul marca Ford Fiesta cu nr. de înmatriculare AK-299-CP, pe . Giulești către . permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,65 gr.‰, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, precum și elementele constitutive ale infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 fiecare în stare de pluralitate intermediară prev.de art.40 alin.1 din vechiul Cod penal aflate în concurs ideal conf. art. 33 lit. b din același cod.
Având în vedere rezultatele obținute în urma recoltării probelor biologice, precum și faptul că alcoolemia inculpatului se afla în descreștere la momentul prelevării, instanța a reținut că la momentul conducerii pe drumurile publice a autovehiculului inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0.8 gr‰. Totodată, inculpatul nu a contestat alcoolemia și nu a solicitat efectuarea unei expertize privind calculul retroactiv.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen. întrucât faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiuni, instanța a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.52 C.pen. 1969, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 din același cod, raportate la prezenta cauză, respectiv: gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatei, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În raport de gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța a reținut că aceasta prezintă o gravitate ridicată, având în vedere că, inculpatul, în vârstă de 28 de ani la data săvârșirii faptei, s-a urcat la volanul autoturismului, proprietatea martorului D. C., deși nu avea permis de conducere și a condus autovehiculul pe drumurile publice deși nu avea permis de conducere. Mai mult, fapta a avut ca urmare producerea unui accident rutier.
Instanța a considerat că faptele de conducere a vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice au cunoscut o recrudescență în ultima perioadă, constituind un pericol direct și imediat la adresa sănătății și integrității corporale a persoanei care se angajează într-o asemenea activitate ilicită dar și a celorlalți participanți la trafic. Practica judiciară a a relevat că în mai multe ocazii, consumul de băuturi alcoolice a dus la declanșarea unor accidente rutiere grave care au avut ca urmare vătămarea sau uciderea persoanelor implicate. Față de acestea, instanța a considerat că pedeapsa pronunțată trebuie să aibă un puternic caracter exemplar, pentru a descuraja atât pe inculpat, dar și pe ceilalți membrii ai societății de a săvârși asemenea fapte prevăzute de legea penală.
Instanța a mai reținut că inculpatul nu este la prima sa abatere cu privire la conducerea unui vehicul fără permis de conducere, ceea ce denotă o periculozitate sporită și o persistență în comiterea infracțiunii de conducere fără permis.
Astfel, prin sentința penală nr.205/02.03.2007 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2007, inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni. Instanța a constatat că fapta dedusă judecății în cauză a fost comisă în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința anterior menționată. Astfel, deși i s-a acordat inculpatului beneficiul suspendării executării pedepsei, măsură considerată suficientă pentru reeducare, inculpatul a mai săvârșit o infracțiune de aceeași natură. De asemenea, din fișa de cazier judiciar instanța a reținut că inculpatul a mai fost sancționat administrativ cu amendă în cuantum de 1.000 lei tot pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără să posede permis.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța ar fi urmat să îi aplice inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare. Cu toate acestea, instanța a avut în vedere încălcarea duratei rezonabile a urmăririi penale, luând în considerare data săvârșirii faptei - 15.11.2008 și data finalizării judecării cauzei în primă instanță, respectiv - 16.02.2015, după aproximativ 7 ani. Instanța a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a fost complex și nu a implicat procedee probatorii care să prelungească urmărirea penală. În schimb, analizând comportamentul autorităților, instanța a constatat lungi perioade de inactivitate care nu au putut fi justificate în mod obiectiv.
Față de acestea, instanța a aplicat pentru fiecare infracțiune pedeapsa de 1 an închisoare, considerând că este suficientă atât pentru a contribui la pedepsirea și formarea unei corecte atitudini a inculpatului față de normele de drept cât și pentru a repara încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, inculpatul I. I. D., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând desființarea sentinței pronunțate în cauză și rejudecând, în fond, achitarea sa pentru motivele expuse pe larg în practicaua hotărârii, iar în subsidiar schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelantul-inculpat I. I.-D., cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.417 C.proc.pen., apelul fiind devolutiv, Curtea constată următoarele:
Instanța de fondul a reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit pe parcursul cercetării judecătorești, constând în aceea că în ziua de 15.11.2008, în jurul orei 18:00, inculpatul I. I.-D. a condus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare BAK299CP88-DLS pe . București, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,65 grame la 1.000 ml și fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Deși inculpatul I. I.-D. a negat comiterea faptei, Curtea constată că probatoriul administrat confirmă în totalitate situația de fapt reținută de prima instanță. Astfel, săvârșirea faptei rezultă din procesul-verbal de depistare care certifică identitatea inculpatului, rezultatul testării cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,87 ml alcool pur în aerul expirat, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.3511/18.11.2008 care relevă o alcoolemie de 1,65 grame la 1000 ml sânge (ora 20:00) și 1,45 grame la 1000 ml sânge (ora 21:00).
Deși inculpatul a negat faptul că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, apărarea sa este contrazisă de declarațiile martorilor oculari D. C. (persoana care i-a încredințat inculpatului autoturismul) și R. C., persoana aflată la volanul autoturismului marca Peugeot acroșat de către inculpat. Mai mult, depozițiile celor doi martori sunt întărite și de existența petelor de sânge depistate pe scaunul dreapta față, urme materiale rezultate în urma vătămării corporale a martorului D. C. și dovedite cu fotografiile judiciare (fila 31 dup). Așadar, susținerea inculpatului este contrazisă de întreg materialul probator administrat în cauză ce dovedește cu certitudine împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul.
Cu privire la solicitarea subsidiară de schimbare a modalității de executare Curtea constată că faptele deduse judecății au fost comise înăuntrul termenului de încercare de 2 ani și 5 luni, aplicat prin sentința penală nr.205/2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București, iar conform dispozițiilor art.83 Cod penal singura modalitate legală de executare a pedepsei urmare a revocării suspendării condiționate este în regim de detenție.
Pentru acest considerente, neidentificând alte motive de desființare a hotărârii primei instanțe Curtea, în temeiul art.421pct.1 lit.b Cod pr.penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I. I.-D. împotriva sentinței penale nr.64/16.02.2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, soluție în raport de care conform art.275 alin.2 Cod pr.penală va fi obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei onorariul parțial al apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I. I.-D. împotriva sentinței penale nr.64/16.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
În temeiul art.275 alin.2 NCPP obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei onorariul parțial al apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. D. G. R.
GREFIER,
I. C. M.
Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex.4/22.12.2015
Jud.sect. 6 București – judecător C. V. H. D.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1388/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
