Conducere fără permis. Art.335 NCP. Hotărâre din 22-10-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECUZIA PENALĂ NR. 1425/A
Ședința publică de la 22 octombrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea apelului declarat de inculpatul B. C. împotriva sentinței penale nr.123 din 15 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul inculpat, personal și asistat de apărător ales, avocat Minoi M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care;
În temeiul dispozițiilor art.372 alin.1 Cod procedură penală, Curtea procedează la verificarea identității apelantului inculpat, fiind depusă la dosar Cartea de identitate a acestuia în fotocopie.
Apărătorul apelantului inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv caracterizări din partea vecinilor inculpatului si fotocopii de pe certificatele de naștere ale copiilor minori.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu administrarea probei solicitate.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba solicitată și o administrează, prin depunerea la dosar a înscrisurilor
Raportat la motivele de apel, care vizează amânarea aplicării pedepsei și la dispozițiile art.83 alin.1 lit.c Cod penal, apărarea solicită Curții a-l întreba pe apelantul inculpat dacă este de acord cu prestarea unei munci neremunerate in folosul comunității.
La interpelarea Curții, apelantul inculpat arată că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate in folosul comunității.
După ce Curtea pune in vedere apelantului inculpat dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția ca ceea ce declară poate fi folosit si împotriva sa, acesta arată că își menține declarațiile date anterior și nu dorește să dea declarație suplimentară în fața Curții.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, arată că apelul vizează amânarea aplicării pedepsei conform art.83 Cod penal dispusă de instanța de fond.
Astfel, apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.83 Cod penal, în sensul că, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care este cercetat (art.335 Cod penal) nu este mai mare de 7 ani închisoare, iar pedeapsa aplicată de instanța de fond este de 2 ani închisoare, încadrându-se deci in condițiile art.83 alin.1 Cod penal. Poziția procesuală a inculpatului pe parcursul judecății a fost aceea de recunoaștere si de regret al faptei, acesta nu s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată‚ nu a încercat sa zădărnicească in niciun fel aflarea adevărului, a colaborat cu organele judiciare.
În continuare, susține că inculpatul a săvârșit infracțiunea determinat de o stare de temere, deoarece acesta fusese văzut de unele persoane de care acestuia ii era teamă, persoane care sunt apreciate pe plan local ca fiind recalcitrante, violente, ba uneori chiar periculoase, ce pot crea conflicte fără nici un fel de motiv si pe care dorea sa le evite.
În ceea ce privește conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii, așa cum rezultă din actele si lucrările dosarului‚ dar mai ales din declarația martorului L. V., acesta a avut o atitudine cooperantă, a achitat acestuia contravaloarea reparațiilor necesare ca urmare a avarierii autoturismului, iar in cursul procesului penal a avut o atitudine cooperantă.
Față de conduita buna avută de acesta, dar mai ales în raport cu situația personală a apelantului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă de doi ani.
În ceea ce privește situația personală, precizează faptul ca acesta are o familie bine închegată, având 6 copii în întreținere cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani. De asemenea, inculpatul își asigura veniturile din produsele cultivate in sera pe care o deține, dar si din mici activități de vânzare - cumpărare de articole de îmbrăcăminte.
Apreciază că o executare a pedepsei în regim de detenție a inculpatului nu va fi nici în folosul lui și al familiei sale, având repercusiuni majore în creșterea si educarea minorilor din întreținerea acestuia, dar nici al societății‚ din punct de vedere economico-juridic.
În cazul în care inculpatului i s-ar acorda o amânare a aplicării pedepsei, acesta și-ar asigura cele necesare traiului singur, fără a mai fi necesar un efort financiar lunar de aproximativ 2.500 lei, pe care statul l-ar suporta cu persoana sa în detenție.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și a se dispune conform art. 83 Cod penal amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare dispusa prin sentința penală nr.123 din data de 15.06.2015 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede. În subsidiar, dacă nu va fi primit acest punct de vedere, solicită redozarea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, cauzaă în care a fost arestat preventiv începând cu luna septembrie 2004, iar această pedeapsă ar fi fost considerată executată în luna octombrie 2012, astfel că termenul de reabilitare nu era împlinit la momentul comiterii infracțiunii. Față de dispozițiile art.83 alin.1 lit.b Cod penal, instanța nu poate dispune amânarea aplicării pedepsei în ceea ce privește fapta din prezenta cauză și consideră pedeapsa aplicată ca fiind corect stabilită in raport cu modul in care s-a desfășurat evenimentul și de antecedența penală a apelantului. Pe cale de consecință, formulează concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.123 din 15 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în baza art.335 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.1 Cod penal și a art.396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul B. C. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.66 alin.(1) lit.a), b) Cod penal, a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă complementară - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani,după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.(1) lit.a), b) Cod penal, a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă accesorie - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A fost dedusă perioada reținerii de 24 ore dispusă prin ordonanța Poliției Roșiorii de Vede din 24 februarie 2015, începând cu data de 24.02.2015, ora 14.30 până la data de 25.02.2015,ora 14.30.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 lei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 09.02.2015, în jurul orei 22:00, inculpatul B. C. a fost depistat de către organele de poliție din cadrul Poliției Roșiorii de Vede în timp ce conducea autoturismul marca BMW, având numărul de înmatriculare 5844 DDK pe .. Roșiorii de Vede, fără a poseda permis de conducere, aspect ce rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 30-31 d.u.p.) și din declarațiile inculpatului (f. 10-11, f. 16-17, f. 20-21 d.u.p.).
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului B. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.
S-a reținut că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuă, acțiunea prelungindu-se în timp, în chip natural, până la intervenția unei împrejurări contrare, care să determine epuizarea infracțiunii, în cauză fiind vorba de interpelarea inculpatului de către organele de poliție.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului, evaluate pe baza criteriilor legale prevăzute de art.74 alin.1 lit.a-g Cod penal.
În acest sens, prima instanță a reținut că inculpatul a săvârșit fapta de a conduce autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare 5844 DDK în jurul orei 22:00 din data de 09.02.2015, când traficul nu este în mod normal aglomerat, ceea ce relevă o stare de pericol relativ scăzută ce a fost creată pentru valoarea socială ocrotită. Totuși, instanța a avut în vedere consecințele săvârșirii acestei infracțiuni de către inculpat și anume producerea unei coliziuni cu autoturismul condus de martorul L. V., ca urmare a nerespectării semnificației indicatorului „STOP”, în contextul în care, anterior, inculpatul nu a oprit la semnalele efectuate de lucrătorii de poliție.
Cu privire la motivul săvârșirii infracțiunii, din declarațiile inculpatului s-a reținut că acesta a condus automobilul deținut de familia sa, chiar dacă nu deținea permis de conducere, întrucât fusese văzut de unele persoane, de care acestuia îi era teamă și pe care dorea să le evite.
În ceea ce privește conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii, instanța de fond a reținut din declarația martorului L. V. (f. 22-23 d.u.p.), că inculpatul a achitat acestuia contravaloarea reparațiilor necesare ca urmare a avarierii automobilului, iar în cursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine cooperantă, de recunoaștere și de regret cu privire la comiterea faptei.
Având în vedere circumstanțele reale și personale, ținând seama și de faptul că acesta este recidivist și că nu a operat reabilitarea de drept pentru condamnarea dispusă prin sentința penală nr.82/24.04.2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman și rămasă definitivă la 02.09.2005, judecătorul fondului a apreciat că fiind proporțională cu gravitatea faptei săvârșite de inculpat aplicarea față de acesta a unei pedepse cu închisoarea îndreptate spre minimul special, respectiv aplicarea pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 2 ani.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la data de 27 iulie 2015) a declarat apel inculpatul B. C..
Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 06.08.2015.
Atât prin motivele scrise de apel (filele 5-6 d.a.), cât și în dezbaterile orale de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul apelant B. C., care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales, a solicitat, în principal, acordarea beneficiului amânării aplicării pedepsei, considerând că în cauză sunt cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de art.83 Cod penal, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai mică de 7 ani închisoare, pedeapsa aplicată de către instanța de fond este de 2 ani închisoare, iar în raport cu conduita sinceră și cooperantă pe care a manifestat-o pe parcursul procesului penal, concretizată prin aceea că a recunoscut în totalitate și mod constant fapta comisă, nu s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată și nu a încercat sa zădărnicească in niciun fel, aflarea adevărului, cu comportamentul pe care l-a manifestat după comiterea faptei, când a achitat integral contravaloarea reparațiilor necesare ca urmare a avarierii autoturismului cu care a intrat în coliziune, dar și cu situația sa personală, constând în aceea că are o familie bine organizată, cu șase copii minori în întreținere și își câștigă veniturile necesare existenței din prestarea unor activități licite, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, ci se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă de doi ani, iar în subsidiar reindividualizarea judiciară a pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță prin reevaluarea circumstanțelor reale în care a fost săvârșită fapta dedusă judecății și a referințelor sale personale favorabile.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.417 din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul inculpatului B. C. este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Judecătorul fondului, respectând dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului, precum și pe cele ce asigură respectarea drepturilor procesuale ale părților, a reținut, în mod corect, existența faptei deduse judecății și vinovăția inculpatului B. C., adoptând – sub acest aspect – o soluție temeinică și legală, care va fi confirmată de către instanța de apel.
Situația de fapt ce formează obiectul judecății nu comportă critici din partea instanței de control judiciar, întrucât a fost în mod obiectiv stabilită de judecătorul fondului, pe baza unui amplu material probator administrat în faza urmăririi penale, care a condus la depistarea infractorului, probe care însă se coroborează și cu declarația de recunoaștere a inculpatului, pe care însă Curtea o apreciază ca fiind una pur formală, în condițiile în care inculpatul a fost pus în fața unei evidențe incontestabile, prin administrarea inclusiv a procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Pedeapsa aplicată inculpatului B. C. pentru fapta dedusă judecății, recunoscută de acesta și corect încadrată juridic de către prima instanță, a fost în mod legal stabilită prin sentința apelată, la determinarea duratei acesteia ținându-se seama de circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că acesta este recidivist, întrucât nu a operat reabilitarea de drept față de condamnarea dispusă prin sentința penală nr.82/24.04.2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman și rămasă definitivă la data de 02.09.2005, dar și de prevederile art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar înăuntrul acestor limite a fost și în mod just individualizată, în raport cu prevederile art.74 din Codul penal.
Conform dispozițiilor art.74 alin.1 Cod penal, având ca denumire marginală „Criteriile generale de individualizare a pedepsei”: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială”.
Or, din motivarea hotărârii apelate rezultă că instanța de fond a dat eficiență pluralității criteriilor generale enumerate în textul de lege anterior menționat, ținând astfel seama de aspectul că pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor.
Acest criteriu este hotărâtor pentru opera de individualizare judiciară, întrucât pedeapsa trebuie să fie adecvată și proporționată față de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa socială și cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.
De altfel, în doctrină, s-a arătat că luarea în considerare a persoanei infractorului este de esența însăși a operei de individualizare a pedepsei.
Astfel, în mod justificat, instanța de fond a dat eficiență aspectului că fapta reținută în sarcina inculpatului - vizând siguranța circulației pe drumurile publice - este una de pericol social și nu de rezultat, nefiind așadar necesară producerea vreunei consecințe „grave” a faptei deduse judecății.
Curtea reamintește că, atât practica judiciară, cât și literatura de specialitate în domeniul nerespectării dispozițiilor legislației rutiere este în sensul că infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice incriminează fapte prin care sunt puse în pericol valorile sociale, inclusiv viața persoanei implicate în trafic, chiar dacă aceste valori nu sunt vătămate efectiv. A considera că o astfel de faptă vizând conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni ar însemna că se adaugă la lege, scoțându-se din sfera penalului ceea ce însăși legea stabilește a fi infracțiune; așadar, în speța dedusă judecății în cauza pendinte, sancțiunea penală era necesară pentru a asigura o anumită disciplină în traficul rutier.
Pericolul social concret al faptei comise de inculpat rezultă din circumstanțele reale ale comiterii acesteia, constând în aceea că s-a constatat la momentul depistării în trafic, că inculpatul nu poseda permis de conducere, fiind evidentă necunoașterea legii și predispunerea la comiterea unor accidente de circulație regretabile.
În acest context, se impunea sancționarea adecvată a inculpatului, pentru participarea la trafic, în calitate de conducător auto, fără a poseda cunoștințele necesare circulației rutiere, punând în pericol atât propria viață, cât și pe aceea a altor participanți la trafic..
De altfel, însuși legiuitorul sancționează fapta prev. de art.335 alin.1 Cod penal, cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă, apreciind astfel cu asprime pericolul social al nerespectării dispozițiilor legale.
În consecință, atât cuantumul pedepsei, dar mai ales modalitatea de executare aleasă de judecătorul fondului este urmarea faptului că inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pedeapsă care a fost considerată ca executată în luna octombrie 2012, astfel că termenul de reabilitare nu era împlinit la momentul comiterii infracțiunii din prezenta cauză (09.02.2015).
Față de dispozițiile art.83 alin.1 lit.b Cod penal, care stabilesc imposibilitatea legală a acordării beneficiului amânării aplicării pedepsei în condițiile în care inculpatul, cum este și cazul în speță, a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii care constituie prim termen al recidivei, instanța de fond era în mod absolut obligată să nu dispună amânarea aplicării pedepsei stabilită în sarcina inculpatului recidivist B. C..
Este regretabil că inculpatul se folosește în acest caz de situația sa familială, întrucât tocmai aceste aspecte ar fi trebuit să-l împiedice să comită fapte penale.
În raport cu împrejurările anterior menționate, Curtea constată că în cauză nu există niciun fel de împrejurări care să conducă la modificarea cuantumului sau a modalității de executare a pedepsei, astfel cum a fost stabilită de judecătorul fondului.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciun caz de reformare a hotărârii atacate, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. C., iar față de culpa procesuală a acestuia, va face aplicarea art.275 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b Cod de procedură penală respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul B. C. împotriva sentinței penale nr.123/15.07.2015 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în dosarul penal nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe apelantul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. M. C.
GREFIER,
G. A. I.
red. jud.C.C.
dact.L.G.
ex.4
red. jud.D.V.I.-Jud.Roșiori de Vede
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1420/2015.... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1436/2015.... → |
|---|
