Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 553/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 553/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-10-2015
România
Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 553/CO
Ședința publică din data de 26.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. B.
GREFIER – I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă ÎCCJ – D. a fost reprezentat de procuror M. S..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul T. F.împotriva încheierii de ședință din 12.10.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă apărătorul ales al contestatorului - inculpat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar o cerere din partea contestatorului – inculpat, prin care solicită ca judecata să se facă în lipsa acestuia la termenul din 26.10.2015, conform art. 364 alin. 4 Cpr.pen.
Se prezintă doamna interpret de limba arabă Ibrahim V. care depune la dosar o copie de pe Autorizația nr._/04.10.2012 emisă de Ministerul Justiției – Serviciul Profesii Juridice Conexe.
Curtea, constată că nu este necesară prezența interpretului de limbă arabă și, întrucât apărătorul ales al contestatorului – inculpat a confirmat prezența, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă pentru contestatorul - inculpat apărătorul ales al acestuia, avocat B. G., fără împuternicire avocațială la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.
Avocatul contestatorului – inculpat solicită, în baza art. 206 alin.1 rap. la art. 242 alin. 2 Cpr.pen., admiterea contestației și, pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, în principal, cu măsura controlului judiciar, iar, în subsidiar, cu măsura arestului la domiciliu, apreciind că oricare dintre aceste măsuri preventive pot îndeplini scopul prevăzut de lege. Solicită a se avea în vedere că inculpatul este arestat preventiv de peste șase luni, iar temeiul pentru care s-a dispus măsura arestului preventiv a fost cel prevăzut de art. 223 alin 2 Cpr.pen., respectiv, starea de pericol pentru ordinea publică, dar, apreciază că la acest moment, față de perioada îndelungată de când contestatorul – inculpat se află în stare de arest preventiv, acest temei nu mai subzistă și nu mai este suficient pentru menținerea acestei măsuri preventive. Totodată, solicită a fi avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv, faptul că nu are antecedente penale, are un domiciliu stabil în București, astfel cum rezultă din actele dosarului, realizează venituri licite, fiind comerciant și, în raport de acuzația care i se aduce, respectiv, complicitate la o faptă de trafic de influență, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu a urmărit obținerea unor venituri patrimoniale, astfel cum a reținut chiar și P. în rechizitoriu. Analizând și această acuzație, apreciază că inculpatul denotă un pericol redus pentru ordinea publică, având în vedere că inculpatul nu a deținut niciodată vreo funcție publică care să justifice menținerea stării de arest pe temeiul avut în vedere.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingere contestației, menținerea hotărârii instanței de fond, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică. În mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 242 alin.2 Cpr.pen., potrivit cărora pentru a se înlocui măsura preventivă mai grea cu una mai ușoară trebuie să se constate că măsura mai ușoară este suficientă, ceea ce presupune existența unor împrejurări noi care nu au existat și nu au fost avute în vedere inițial. Solicită a se observa că apărarea inculpatului nu a arătat, nici la instanța de fond, nici la aceea de control judiciar, care ar fi acele elemente care să justifice măsura preventivă mai ușoară care se solicită. De la momentul la care s-a menținut această măsură și până la momentul la care s-a solicitat înlocuirea ei s-au administrat probe care n-au făcut decât să confirme acuzațiile aduse inculpatului, a fost audiat inculpatul, care nu a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor, dând declarații contradictorii. S-a avut în vedere și gravitatea faptei, împrejurarea că acesta a săvârșit infracțiunea de complicitate la trafic de influență, dar presupusa influență se practica pe lângă magistrați ai Curții de Apel și ÎCCJ. Circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea procesuală a acestuia și participarea la săvârșirea faptei sunt aspecte care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu sunt chestiuni care să justifice la acest moment procesual luarea unei măsuri preventive mai ușoare. În ceea ce privește termenul rezonabil, și instanța de fond a apreciat că, în raport de complexitatea cauzei și etapele procesuale consumate până la acest moment, un termen de arestare preventivă de șase luni nu poate reprezenta depășirea unui termen rezonabil.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 12.10.2015, Tribunalul București – Secția I Penală a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul T. F., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 640/P/2014 al Ministerului Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a fost trimis în judecată inculpatul T. F. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art.48 C.pen. rap. la art.291 alin.1 C.pen. și la art.6 din Legea nr.78/2000, reținându-se, în fapt, în sarcina acestuia că în perioada octombrie 2014 - martie 2015, l-a ajutat pe inculpatul Yassin Mohamad, să pretindă suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influența exercitată de cel ultim menționat asupra organelor judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a hotărârii definitive de condamnare la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni de terorism, aplicate inculpatului O. Hayssam, în dosarul penal nr._/2/2005 al Curții de Apel București, cu consecința punerii în libertate a condamnatului.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
A constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventive nu s-au schimbat și impun în continuare menținerea acestei măsuri preventive, întrucât există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat și subzistă temerea rezonabilă că, față de natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, lăsarea acestuia în libertate prezintă o stare de pericol pentru ordinea publică.
A avut în vedere și aspectul că, în raport cu pericolul social concret al faptei deduse judecății, intervalul de timp scurs de la data luării măsurii arestării preventive se înscrie în sfera noțiunii de termen rezonabil.
Tribunalul a mai reținut că la acest moment procesual nici împrejurările concrete ale cauzei și nici conduita procesuală a inculpatului nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive în sensul învederat de inculpat, o altă măsura preventivă mai ușoară nefiind suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că măsura arestului preventiv este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul T. F.criticând soluția atacată sub aspectul temeiniciei, arătând în esență că măsura arestului preventiv nu este necesară, o măsură mai blândă fiind nu doar proporțională, ci și suficientă pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal, față de perioada îndelungată de când se află în stare de arest preventiv.
Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
În contextul în care în mod succesiv instanțele investite cu propunerile de luare, înlocuire și prelungire a măsurilor preventive dispuse față de inculpat au statuat asupra existenței probelor ce întemeiază bănuiala rezonabilă că acesta a comis infracțiunile pentru care este cercetat, iar de la data ultimei mențineri nu au fost administrate probe care să infirme teza inițială, nu se impune reaprecierea asupra subzistenței acestora, subzistență ce apare ca fiind sine qua non, în contextul în care nu s-au produs modificări care să aibă aptitudinea de a pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja cu autoritate de lucru judecat, e adevărat relativă, de altfel nici inculpatul nu neagă îndeplinirea acestei condiții.
În considerarea art. 202 al. 3 Cod procedură penală, urmează a se analiza dacă, în contextul în care urmărirea penală nu a fost încă finalizată, măsura preventivă este proporțională cu gravitatea acuzației și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia și care în cauza s-a raportat la necesitatea de a asigura bună desfășurare a procesului penal, dar și de a prezerva ordinea publică în contextul în care s-a apreciat în esență că, cercetarea în libertate ar fi de natură să suscite o tulburare socială.
În legătură cu această apreciere, trebuie subliniat faptul că legea procesual penală prevede în art. 223 al. 2 Cod procedură penală, cu titlu de excepție, posibilitatea ca, în cazul unor infracțiuni anume determinate, scopul măsurii arestării preventive să îl reprezinte necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică. Cu privire la prezervarea ordinii publice ca și temei al arestării preventive, în jurisprudența CEDO s-a statuat în mod constant începând cu cauza Letellier c. Franței că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, în măsura în care dreptul intern recunoaște noțiunea de tulburare a ordinii publice provocată de o infracțiune.
Cu privire la temeiul de drept, Judecătorul reține că art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, menționează expres ca și temei al măsurii arestării preventive situația în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiuni de corupție, iar pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora și a altor împrejurări privitoare la persoana sa se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În considerarea celor expuse, apreciem că modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, pretinderea influenței asupra unor magistrați cu atribuții în soluționarea definitivă a unor cauze penale, dar mai ales obiectul cauzei asupra căreia urma să fie exercitată pretinsa influență, respectiv o cauză definitivă finalizată prin condamnarea unei persoane pentru acte de terorism și implicațiile inerente asupra imaginii justiției, sunt elemente ce impregnează faptei o gravitate extrem de ridicată și reliefează un potențial criminogen considerabil al inculpatului.
În aprecierea asupra măsurii preventive adecvate și implicit a oportunității luării unei măsuri alternative, considerăm determinant în cauză gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor cercetate, în condițiile în care celelalte criterii nu au aptitudinea de a contracara necesitatea menținerii măsurii în scopul prezervării ordinii publice relevată de acesta.
Este adevărat că prezumția de nevinovăție este în favoarea inculpatului, însă scopul acestei prevederi este, în esență, de a cere eliberarea provizorie „odată ce detenția încetează să mai fie rezonabilă” - cauza McKay v. the United Kingdom.
Astfel, măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea faptei, dar și necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, având în vedere necesitatea de a preveni riscul ca inculpatul să exercite sub orice formă presiuni asupra persoanelor implicate, performanțele tehnice în domeniul comunicațiilor la distanță putând complini neajunsul restricțiilor de deplasare fără un efort semnificativ, astfel încât rezultă necesitatea înlăturării provizorii, a inculpatului din mediul social.
Cu referire concretă la durata măsurii preventive, Curtea apreciază că o aceasta nu este semnificativă pentru a diminua riscul expus și se circumscrie “caracterului rezonabil” al unei astfel de măsuri prin raportare la gravitatea faptelor imputate, inculpatul fiind arestat la data de 04.04.2015, iar trimiterea în judecată fiind dispusă după un interval de aproximativ trei luni, astfel încât se remarcă faptul că atât urmărirea penală, cât și faza camerei preliminare s-a derulat de o manieră operativă.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația exercitată de inculpatul T. F. și-l va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația exercitată de inculpatul T. F. împotriva încheierii pronunțate la data de 12.10.2015 de Tribunalul București - Secția I Penală.
Obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă pentru serviciul prestat - 1 oră - se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE,
O. B.
GREFIER,
I. D.
Red.B.O./07.12.2015
Thred.V.D./4 ex./04.11.2015
T.B.S.1 – jud.T.V.M.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1484/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
