Contestarea măsurii asigurătorii (art.250 NCPP). Decizia nr. 17/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 10775/3/2013*/a1
Dosar nr._
65/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.17/C
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror S. C..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 29 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ 3*.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimatul petent U. C. A., personal (legitimat cu C.I. . nr._, eliberată la data de 26 februarie 2010, CNP_) și asistat juridic de apărătorul ales, avocat A. C., din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii . nr._/2015 (atașată la fila 7 din dosar) și intimata petentă ., reprezentată legal de intimatul petent U. C. A. și juridic de același apărător ales, avocat A. C., din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii . nr._/2015 (atașată la fila 6 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat atașarea Dosarului nr._ 3* al Tribunalului București – Secția I Penală, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, atât asupra admisibilității contestației, cât și cu privire la fondul acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la admisibilitatea contestației, susține că, într-adevăr, nu există un text în Codul de procedură penală care să prevadă o asemenea cale de atac, însă apreciază că este admisibilă contestația promovată de P. în prezenta cauză pe temeiul liberului acces la justiție. Prin urmare, dacă, în baza acestui principiu, instanța de fond a acceptat ca admisibilă o cerere care nu este prevăzută de Codul de procedură penală, consideră că este normal să fie considerată admisibilă și o cale de atac cu privire la acea soluție. În ceea ce privește fondul contestației, solicită admiterea acesteia, desființarea încheierii atacate și respingerea, ca inadmisibilă, a cererii admise de către instanța de fond.
Apărătorul ales al intimaților petenți solicită, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.a din Codul de procedură penală, respingerea contestației formulate de P., ca inadmisibilă. Susține că, în mod corect, instanța de fond a reținut că petenții, în privința cărora au fost luate măsurii asigurătorii în faza de judecată, au dreptul de a face cereri cu privire la acele măsuri, iar instanța care le-a dispus poate să le ridice sau modifice. Mai arată că, în speță, instanța de fond a înlocuit măsura asigurătorie inițială cu alte astfel de măsuri, dar de o valoare mai mică, care reprezintă echivalentul tuturor raporturilor contractuale dintre petenți, pe de o parte și inculpat și societățile controlate de acesta, pe de altă parte, în condițiile în care confiscarea specială poate opera numai dacă banii sau bunurile rezultate din săvârșirea infracțiunii au ajuns la terți. Or, în prezenta cauză, a fost efectuată o expertiză, prin care s-au stabilit sumele de bani vehiculate între petenți, inculpat și societățile controlate de către cel din urmă, astfel că, în mod corect, instanța de fond a restrâns măsurile asigurătorii la valoarea sumelor respective. De asemenea, arată că măsura confiscării speciale nu poate fi raportată la întregul prejudiciu din cauză, întrucât petenții nu au participat la producerea acestuia. Pe de altă parte, consideră că este inadmisibilă contestația formulată de P., întrucât Codul de procedură penală nu prevede o astfel de cale de atac cu privire la încheierile prin care instanța de judecată dispune asupra măsurilor asigurătorii. În consecință, solicită respingerea contestației Parchetului, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată, întrucât instanța de fond nu a făcut altceva decât să pună măsurile asigurătorii luate față de petenți în stare de legalitate, reducând valoarea acestora la echivalentul totalității afacerilor derulate între aceștia, inculpat și societățile controlate de el.
Intimatul petent U. C. A., personal, în ultimul cuvânt, arată că se raliază concluziilor apărătorului său ales.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 29 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr._ 3*, Tribunalul București – Secția I Penală a dispus astfel:
A respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii formulate de petenții . și U. C. A., invocată de Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.
În temeiul art.366 alin.3 din Codul de procedură penală, a admis, în parte, cererea petenților referitoare la măsurile asigurătorii dispuse în vederea confiscării speciale, în sensul că a respins solicitarea de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite de instanța de judecată prin încheierea din data de 08 aprilie 2013, dar a admis cererea de restrângere a acelor măsuri până la concurența sumei de 800.601,6 lei, reprezentând totalitatea valorii raporturilor contractuale dintre . și U. C. A., pe de o parte și ., . și inculpatul SIMICIC O., pe de altă parte și de înlocuire a acelorași măsuri cu sechestrul asigurător instituit asupra imobilului teren, în suprafață de 6.140,00 mp, situat în intravilanul localității B.-Deal, județul G., înscris în CF_, proprietatea petentului U. C. A. și, respectiv, cu poprirea asigurătorie a sumei de 118.923,0 lei din contul bancar poprit IBAN RO13 BACX_ 7310, aparținând ., deschis la UNICREDIT Ț. BANK, din suma totală a soldului acelui cont, care, la data de 13 noiembrie 2014, era de 156.212,79 lei.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că, prin cererea cu care a fost sesizat, petenții . și U. C. A. au solicitat, în principal, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin încheierea din data de 08 aprilie 2013, iar, în subsidiar, restrângerea măsurilor asigurătorii până la concurența sumei de 800.601,6 lei, reprezentând totalitatea valorii raporturilor contractuale dintre aceștia, pe de o parte și ., . și inculpatul SIMICIC O., pe de altă parte.
În susținerea capătului principal de cerere, s-a arătat că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune nu pot fi dispuse asupra bunurilor care nu aparțin nici inculpatului și nici persoanei responsabile civilmente, iar, în susținerea capătului subsidiar de cerere, s-a relevat că expertiza tehnică, administrată ca mijloc de probă, a evidențiat că activitățile derulate între inculpat, personal sau prin societățile sale, pe de o parte și petenți, pe de altă parte, nu au depășit valoarea sumei de 800.601,6 lei, incluzând chiar și tranzacțiile în numerar către societățile controlate de inculpat, iar, din coroborarea textelor de lege incidente, rezultă că măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale pot fi instituite numai asupra bunurilor dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, fiind nerelevant prejudiciul total produs în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității cererii petenților, în raport cu dispozițiile art.250 din Codul de procedură penală, iar, pe fondul cererii, a solicitat respingerea acesteia.
Tribunalul, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, a apreciat că se impune respingerea excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public și admiterea, doar în parte, a cererii petenților.
Astfel, Tribunalul a considerat că susținerea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că o cerere de ridicare a măsurilor asigurătorii, formulată în cursul judecății, este inadmisibilă, nu poate fi primită, întrucât s-ar aduce atingere principiului constituțional al liberului acces la justiție. Sub acest aspect, s-a evidențiat că, deși art.250 alin.6 din Codul de procedură penală prevede că se poate face contestație numai împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, putându-se ajunge la concluzia că nu se poate contesta însăși acea măsură, rațiunea pentru care nu este prevăzută în mod expres o cale de atac este aceea că instituirea unei măsurii asigurătorii este o dispoziție procesuală ce poate fi atacată odată cu fondul cauzei, având același regim ca orice altă dispoziție a instanței de judecată, care poate fi atacată, la instanța de control judiciar, odată cu fondul cauzei, iar nu separat. Mai mult, s-a arătat că obiectul cererii petenților nu îl reprezintă contestarea măsurii asigurătorii, aceasta fiind legal și definitiv instituită prin încheierea din data de 08 aprilie 2013, ci ridicarea acelei măsuri sau modificarea conținutului acesteia, context în care nu se pot reține ca fiind incidente dispozițiile art.250 din Codul de procedură penală.
D. urmare, Tribunalul a apreciat că, în lipsa oricărui text de lege care să reglementeze în mod expres cererea de ridicare a sechestrului asigurător sau de restrângere a acestuia, regula generală trebuie să fie aceea conform căreia sunt admisibile orice fel de cereri care au legătură cu dispoziții anterioare ale instanței, neputându-se conchide că nu se poate reveni asupra unei măsuri asigurătorii, fie în sensul ridicării, fie în sensul restrângerii sale.
Pe fondul cererii petenților, Tribunalul a constatat că măsura sechestrului asigurător a fost legal instituită și a apreciat că nu se impune revocarea acesteia, câtă vreme cauza se află în cursul judecății și nu există temeiuri care să determine o astfel de soluție.
În schimb, în ceea ce privește întinderea măsurilor asigurătorii luate față de petenți, Tribunalul a apreciat că ea nu poate depăși întinderea bunurilor dobândite de aceștia prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere, în mod nejustificat, dreptului de proprietate al unui terț față de răspunderea penală a inculpatului și cea civilă a persoanelor responsabile civilmente, neputându-se impune petenților restrângerea drepturilor lor dincolo de limita tranzacțiilor dintre aceștia și părțile (inculpat și persoane responsabile civilmente) din prezenta cauză, deoarece, în mod evident, confiscarea nu va putea depăși această limită.
D. urmare, Tribunalul a admis cererea petenților de restrângere a măsurilor asigurătorii până la concurența sumei de 800.601,6 lei, reprezentând totalitatea valorii raporturilor contractuale dintre aceștia, pe de o parte și ., . și inculpatul SIMICIC O., pe de altă parte și a dispus înlocuirea acelor măsuri, astfel cum au fost instituite prin încheierea din data de 08 aprilie 2013, cu sechestrul asigurător asupra imobilului teren, în suprafață de 6.140,00 mp, situat în intravilanul localității B.-Deal, județul G., înscris în CF_, proprietatea petentului U. C. A. și, respectiv, cu poprirea asigurătorie a sumei de 118.923,0 lei, din contul bancar poprit IBAN RO13 BACX_ 7310, aparținând ., deschis la UNICREDIT Ț. BANK, din suma totală a soldului acelui cont, care, la data de 13 noiembrie 2014, era de 156.212,79 lei.
Tribunalul a precizat că, în situația în care probele administrate în cauză vor releva ulterior un alt cuantum al raporturilor dintre petenți, inculpat și societățile controlate de acesta, se va putea restrânge sau extinde, în mod corespunzător, măsura sechestrului asigurător, însă, la momentul procesual al pronunțării soluției anterior menționate, a apreciat că aceasta este echitabilă.
Împotriva încheierii Tribunalului, a formulat contestație, la data de 30 decembrie 2014, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție (printr-o cerere nemotivată).
Contestația Parchetului a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 08 ianuarie 2015.
În dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), care s-au purtat atât asupra admisibilității contestației, cât și cu privire la fondul acesteia, reprezentantul Ministerului Public a susținut că, deși nu există un text legal care să o prevadă, contestația Parchetului este admisibilă, pe temeiul principiului liberului acces la justiție și a solicitat admiterea acesteia, desființarea încheierii atacate și respingerea, ca inadmisibilă, a cererii admise de către instanța de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată inadmisibilitatea contestației cu care a fost sesizată, în considerarea următoarelor argumente:
Conform art.129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii.
Potrivit art.4251 alin.1 teza I din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede în mod expres.
În materia măsurilor asigurătorii, art.250 din Codul de procedură penală, care reglementează contestarea acestora, nu prevede calea de atac a contestației la instanța superioară (incluzând în această noțiune și pe judecătorii cu funcții judiciare specifice) împotriva niciunei încheieri prin care se dispune cu privire la astfel de măsuri, indiferent dacă acele încheieri sunt pronunțate de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau, precum în speță, de către instanța de judecată, sub acest aspect legiuitorul național optând, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru controlul jurisdicțional încorporat în însăși hotărârea pronunțată asupra măsurilor asigurătorii de către o instanță (lato sensu) independentă și imparțială.
Admisibilitatea contestației la instanța superioară (cale de atac pe care niciun text legal în vigoare nu o prevede, pentru niciun participant în procesul penal, fără vreo discriminare, astfel cum însuși reprezentantul Ministerului Public a acceptat), nu poate fi constatată pe baza principiului accesului liber la justiție, întrucât un astfel de acces a fost deja asigurat în speță, pentru toți participanții procesuali interesați, prin supunerea cererii referitoare la măsurile asigurătorii analizei unei instanțe independente și imparțiale (instanța de fond), care, după dezbateri contradictorii, s-a pronunțat asupra acesteia.
Întrucât contestația cu care a fost sesizată este inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege, Curtea constată că nu se poate pronunța asupra legalității soluției dispuse de către instanța de fond, inclusiv din perspectiva admisibilității (contestate de P.) a cererii pe care instanța respectivă a admis-o, cu consecința modificării măsurilor asigurătorii luate în cursul judecății.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 29 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ 3*.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE,
C. V. G. GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.C.V.M.
Ex.2 / 12 februarie 2015
T.București - jud.C.V.O.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr.... → |
|---|
