Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 388/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(276/2015)
Sentința penală nr.21/F
Ședința publică din data de 06 februarie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: L. C. C.
Grefier: VICTORIȚA S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de doamna procuror E.-Eliana B.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul C. A. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatorul C. A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că urmare a verificărilor efectuate în baza de date a A.N.P. s-a constatat faptul că prin sentința penală nr.3389/10.12.2014 a Judecătoriei B., contestatorul a fost liberat condiționat.
Curtea constată luând act că nu mai sunt excepții de invocat, probe sau cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, raportat la conținutul contestației și la dispozițiile art.598 Cod procedură penală, apreciază că prezenta contestație este inadmisibilă.
CURTEA,
,Asupra contestației penale de față:
La data de 08.10.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului contestația la executare formulată de persoana condamnată C. A. I..
Prin sentința penală nr. 600 din 05.11.2014, Judecătoria a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în raport de dispozițiile art.598 din Codul de procedură penală.
Având în vedere că persoana condamnată a fost pusă în libertate la data de l0.12.2014, astfel cum rezultă din adresa emisă de Penitenciarul B., în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit. b din Codul de procedură penală Curtea va respinge contestația, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. A. I..
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE,
L. C. C.
GREFIER,
Victorița S.
← Sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
---|