Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 160/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 160/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 9235/303/2014

Dosar nr._

(4783/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 160

Ședința publică din data de 03 februarie 2015

Curtea constituită din:

Președinte: A. N.

Judecător:A. B. R.

Grefier:A. P.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror F. D..

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul – inculpat P. A. împotriva sentinței penale nr. 535/22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – inculpat P. A., personal, aflat în stare de arest, asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat I. L., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței, apelantul – inculpat arată că nu mai are nimic de adăugat declarațiilor date în cauză, urmând să își exprime poziția procesuală cu ocazia acordării ultimului cuvânt.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al apelantului – inculpat, în temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând pe fond, să se constate că pedeapsa aplicată inculpatului este într-un cuantum mult prea mare în raport cu natura faptei.

D. consecință, solicită să se dea o mai mare eficiență art. 74 lit. c Cod penal și să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia; solicită să se aibă în vedere că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat în fond nu este de o gravitate deosebită, nu a fost premeditată, iar valoarea bunurilor sustrase este destul de mică.

Reprezentantul Ministerului Public arată că pedepsele aplicate nu sunt foarte mari, ci sunt situate puțin peste minimul special prevăzut de lege, și aceasta este justificată de numărul acestor infracțiuni, de starea de recidivă, de multitudinea condamnărilor anterioare pentru fapte similare.

Cuantumul pedepsei rezultante este rezultatul tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de noul Cod penal, faptele sunt săvârșite sub imperiul noului Cod penal.

D. consecință, în raport cu toate aceste considerente, pune concluzii de respingere a apelului, ca fiind nefondat.

Apelantul – inculpat, personal, având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său; solicită admiterea apelului și reducerea cuantumului pedepsei.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 535 din data de 22.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în baza art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen., cu aplic. art.396 alin.10 C.p.p., cu aplic. art.79 alin.3 C.pen., a fost condamnat inculpatul P. A. [fiul lui G. și E., născut la data de 25.10.1987 în București, domiciliat în București, ., ., sector 5, CNP_], la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08.06.2014, parte civilă D. I. M.).

În baza art.67 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a C.pen.– dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și art.66 alin.1 lit.b C.pen.– dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani.

În baza art.65 alin.1 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen. pe durata și în condițiile art.65 C.pen.

În baza art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen., cu aplic. art.396 alin.10 C.p.p., cu aplic. art.79 alin.3 C.pen., a fost condamnat inculpatul P. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 15.06.2014, parte civilă S. G. T.).

În baza art.67 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a C.pen.– dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și art.66 alin.1 lit.b C.pen.– dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani.

În baza art.65 alin.1 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen. pe durata și în condițiile art.65 C.pen.

În baza art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen., cu aplic. art.396 alin.10 C.p.p., cu aplic. art.79 alin.3 C.pen., a fost condamnat inculpatul P. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 15.06.2014, parte civilă S. C. M.).

În baza art.67 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a C.pen.– dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și art.66 alin.1 lit.b C.pen.– dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani.

În baza art.65 alin.1 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen. pe durata și în condițiile art.65 C.pen.

În baza art.32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen., cu aplic. art.396 alin.10 C.p.p., cu aplic. art.79 alin.3 C.pen., a fost condamnat inculpatul P. A. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat (faptă din 17.06.2014, persoană vătămată Asociația de proprietari Bloc D36, ., București).

În baza art.67 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a C.pen.– dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și art.66 alin.1 lit.b C.pen.– dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani.

În baza art.65 alin.1 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen. pe durata și în condițiile art.65 C.pen.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2417/03.07.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare, în elementele ei componente și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.761/15.10.2012 a Judecătoriei Sectorului 6 București (pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i C.pen.1969, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.1969 și art.320 ind.1 C.p.p.1969 – faptă săvârșită în perioada 07.06-05.08.2011);

- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2657/26.10.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr.159/26.01.2012 a Curții de Apel București – Secția I Penală (pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, e, g, i C.pen.1969, cu aplic. art. 320 ind.1 C.p.p.1969 – faptă săvârșită la data de 27/28.06.2011);

- pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2417/03.07.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare (pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1 –art.209 alin.1 lit. a și i C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen – faptă săvârșită la data de 11.08.2011).

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății în speță sunt concurente cu infracțiunea ce a făcut obiectul sentinței penale nr.2417/03.07.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București (faptă din 11.08.2011) și, în baza art. 40 alin.1 C.pen. rap. la 38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit.b C.pen., a fost contopită pedeapsa de 3 ani aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2417/03.07.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București cu pedepsele aplicate în speță, aplicând inculpatului P. A. pedeapsa de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani și 3 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul pedepselor aplicate prin prezenta sentință), inculpatul având de executat în final pedeapsa rezultantă de 5 ani și 3 luni închisoare.

În baza art.45 alin.3 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a C.pen – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și art.66 alin.1 lit.b C.pen – dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin.5 C.pen., s-a aplicat inculpatului P. A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b, C. pen. pe durata și în condițiile art.65 C.pen.

În baza art.72 alin.1 C.pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada executata din 28.06.2011 și de la 23.08.2011 la 15.11.2013, durata reținerii, arestării preventive din speță, precum și perioada executată în baza M.E.P.I. nr.3549/2014/05.08.2014, emis de Judecătoria Sectorului 4 București, respectiv de la de la 04.07.2014 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.3549/2014/05.08.2014 emis de Judecătoria Sectorului 4 București în baza s.p. nr.2417/03.07.2014 și s-a dispus emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii, conform sentinței.

În baza art.399 alin.1 C.proc.pen., instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P. A. dispusă prin încheierea din 04.07.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București, pronunțată în dosarul nr._, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 58/04.07.2014.

În baza art.112 alin.1 lit.b C.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, a unui patent metalic, cu mânere din plastic, de culoare negru cu portocaliu, ridicat conform dovezii . nr._/10.07.2014, emisă de Poliția Sectorului 6 București.

În baza art.397 C.p. raportat la art.19 C.p.p. și art.23 alin.3 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă D. I. M. domiciliată în București, .. 5, ., etaj 2, ., iar în baza art.1357 C.civ. și a fost obligat inculpatul P. A., la plata către această parte civilă a sumei de 2.500 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art.397 C.p. raportat la art.19 C.p.p. și art.23 alin.3 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. G. T. domiciliat în București, .. 5, ., etaj 1, ., iar în baza art.1357 C.civ. și a fost obligat inculpatul P. A., la plata către această parte civilă a sumei de 2.500 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art.397 C.p. raportat la art.19 C.p.p. și art.23 alin.3 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. M. domiciliată în București, .. 5, ., etaj 2, ., iar în baza art.1357 C.civ. și a fost obligat inculpatul P. A., la plata către această parte civilă a sumei de 1.700 lei, cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că persoana vătămată Asociația de proprietari Bloc D36, ., București nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situați de fapt:

În data de 08.06.2014, prin forțarea ușii de acces, inculpatul P. A. a pătruns în spălătoria blocului situată la parterul scării B din blocul A32-Valea Ialomiței nr. 13, sector 6 și a sustras o bicicletă, în valoare de 2.500 lei, aparținând persoanei vătămate D. I. M..

În data 15.06.2014, același inculpat a pătruns prin forțarea sistemului de închidere al uși de acces în uscătoria blocului A 13 din ., sector 6, de unde a sustras o bicicletă aparținând persoanei vătămate S. G. T..

La aceeași dată, respectiv 15.06.2014, inculpatul a pătruns prin forțarea sistemului de închidere al uși de acces în uscătoria blocului A 13 din ., sector 6, de unde a sustras o bicicletă aparținând persoanei vătămate S. C. M.;

În data de 17.06.2014, ora 20:30, inculpatul P. A., a încercat să pătrundă, prin forțarea sistemelor de asigurare ale uși de acces, în uscătoria situată la parterul blocului D 36 din ., ., cu intenția de a sustrage bunuri.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă,m a fost temeinic dovedită, pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată.

Probele se află la dosar, iar instanța de fond le-a individualizat și analizat pe larg.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept,

Fapta inculpatului P. A. - constând în aceea că în data de 08.06.2014, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în spălătoria blocului situată la parterul scării B din blocul A32-Valea Ialomiței, nr. 13, sector 6, și a sustras o bicicletă în valoare de 2500 lei, aparținând persoanei vătămate D. I. M. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit.d C.pen.

Fapta inculpatului P. A. - constând în aceea că, la data de 15.06.2014, a pătruns prin forțarea sistemului de închidere al uși de acces în uscătoria blocului A 13 din ., sector 6, de unde a sustras o bicicletă aparținând persoanei vătămate S. G. T. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit.d C.pen.

Fapta inculpatului P. A. - constând în aceea că, la data de 15.06.2014, a pătruns prin forțarea sistemului de închidere al uși de acces în uscătoria blocului A 13 din ., sector 6, de unde a sustras o bicicletă aparținând persoanei vătămate S. C. M. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit.d C.pen.

Fapta inculpatului P. A. - constând în aceea că, la data de 17.06.2014, ora 20.30, P. A., ar fi încercat să pătrundă, prin forțarea sistemelor de asigurare ale uși de acces, în uscătoria situată la parterul blocului D 36 din ., ., cu intenția de a sustrage bunuri - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat prev. art.32 C.p. rap. la art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit.d C.pen.

La stabilirea pedepsei pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului, judecătorul fondului a reținut că inculpatul este în vârstă de 27 ani, este recidivist postexecutoriu, fiind condamnat anterior pentru fapte de aceeași natură.

De asemenea, s-a mai reținut că acesta nu are loc de muncă stabil și nici minori în întreținere.

În cazul inculpatului este incidentă atât cauza de reducere a pedepsei decurgând din recunoașterea faptei și judecarea în procedură simplificată, precum și cauza de majorare a pedepsei decurgând din existența stării de recidivă postexecutorie, fiind incidente astfel în cauză dispozițiile art. 79 alin.3 C.pen.

A fost clarificată situația juridică a inculpatului cu privire la starea de recidivă și existența concursului de infracțiuni, cu menținerea stării de arest și deducerea corespunzătoare a perioadelor executate.

Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a luat act că persoanele vătămate D. I. M., S. G. T. și S. C. M. s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de 2.500 lei, 2.500 lei, respectiv 1.700 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

S-a constatat că, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constă în sustragerea de către inculpat a bunului persoanei vătămate și a fost faptă săvârșită cu vinovăție în modalitatea intenției directe, prejudiciul constând în contravaloarea bunului sustras și nu a fost reparat.

În plus, a arătat instanța de fond că inculpatul a recunoscut pretențiile civile și a declarat că este de acord cu repararea prejudiciului creat.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul P. A., fără a arăta - în scris - motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.

Cu ocazia dezbaterilor orale, apelantul inculpat – personal și prin apărătorul desemnat de Curte din oficiu – a criticat sentința apelată pentru netemeinicie, în esență, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate.

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în conformitate cu art.417 și următoarele din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Judecătorul fondului – respectând dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului, precum și pe cele ce asigură respectarea drepturilor procesuale ale părților, a reținut, în mod corect, existența faptelor și vinovăția inculpatului, adoptând – sub acest aspect – o soluție legală, care va fi confirmată și de către instanța de apel.

Situația de fapt nu comportă critici, întrucât a fost corect stabilită pe baza unui amplu material probator administrat în faza urmăririi penale, care a condus la depistarea infractorului, probe care însă se coroborează și cu declarația de recunoaștere a inculpatului, deși Curtea o apreciază ca fiind una pur formală, el fiind pus în fața unei evidențe, prin administrarea inclusiv a unor probe științifice.

Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P. A. - pentru faptele deduse judecății, recunoscute de acesta și corect încadrate juridic - a fost în mod legal stabilită, ținându-se seama și de circumstanțele personale ale inculpatului, acesta săvârșind un număr de patru acte materiale, fiind condamnat anterior de mai multe ori pentru fapte similare, dar și de prevederile art.396 alin.10 Cod procedură penală și, înăuntrul acestor limite, a fost și în mod just individualizată, în raport cu prevederile art.74 din Codul penal.

În acest sens, Curtea constată că pentru fiecare infracțiune de furt, judecătorul fondului a aplicat câte o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de furt în forma tentantă, o pedeapsă de 9 luni închisoare, pedeapsa rezultantă pe care inculpatul o are de executat – în cuantum de 5 ani și 3 luni închisoare este rezultatul perseverenței sale infracționale și al existenței concursului de infracțiuni, judecătorul fondului făcând în mod corect aplicarea prevederilor art.79 alin.3 din Codul penal, în condițiile în care anterior a fost avertizat, de mai multe ori, prin măsurile aplicate, de care inculpatul a beneficiat prin clemența legii.

D. urmare, pedeapsa stabilită în condițiile anterior menționate, precum și modalitatea de executare aleasă este legală și temeinică, dar și proporțională cu gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, astfel cum este relevat de circumstanțele reale de comitere și, în același timp, reflectă în mod corespunzător datele personale ale inculpatului.

Față de perseverența infracțională de care a dat dovadă apelantul inculpat și care rezultă cu prisosință din fișa de cazier judiciar (filele 33-35, dosar instanță de fond), apare ca întemeiată aplicarea - în condițiile art.39 alin.1, lit.b și art.40 alin.1, din Codul penal - a sporului de pedeapsă de 2 ani și 3 luni.

Și situația juridică a inculpatului a fost corect clarificată de către judecătorul fondului, dispunând - în mod legal - contopirea cu celelalte pedepse.

În raport cu împrejurările anterior menționate, Curtea constată că în cauză nu există niciun fel de împrejurări care să conducă la modificarea cuantumului sau a modalității de executare a pedepsei, astfel cum a fost stabilită de judecătorul fondului.

Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciun caz de reformare a hotărârii atacate, Curtea, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P. A., iar față de culpa procesuală a acestuia, va face aplicarea art.275 alin.2 Cod procedură penală.

Potrivit art. 424 alin 3 Cod procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, Curtea va deduce din pedeapsă perioadele executate din 28.06.2011 și de la 23.08.2011 la 15.11.2013 și perioada executată de la 04.07.2014, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 535/22.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București - Secția Penală, în dosarul nr._ .

În baza art. 424 alin 3 Cod procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsă perioadele executate din 28.06.2011 și de la 23.08.2011 la 15.11.2013 și perioada executată de la 04.07.2014 la zi.

În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. N. A. B. R.

GREFIER,

A. P.

red.A.B.R.

dact.L.G.

ex.7/27.03.2015

red.O.G.-Jud.Sect.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 160/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI