Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1051/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1051/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 14119/4/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (2835/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 1051/A
Ședința publică din 25.08.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. T.
JUDECĂTOR – V. I. V.
GREFIER – R. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror C. A..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul L. Ș. D. împotriva sentinței penale nr. 1700/09.07.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat L. Ș. D., aflată în stare de arest asistată de apărător din oficiu D. S., cu delegația nr._/11.08.2015, emisă de Baroul București, iar pentru intimatul inculpat M. N. I. E., avocat V. M., cu delegația nr._/11.08.2015, emisă de Baroul București, lipsă fiind intimații părți vătămate R. M. si R. D., Serviciul de Probațiune Ilfov si reprezentantul legal Otveș R. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantului inculpat L. Ș. D. depune la dosarul cauzei motivele de apel.
Curtea,in baza art. 420 alin.4 rap. la art. 83 C.p.p., aduce la cunoștință apelantului inculpat L. Ș. D. faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Apelantul-inculpat L. Ș. D., având cuvântul, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții, dar își menține declarațiile date in cauză.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul din oficiu al apelantului-inculpat solicită instanței admiterea apelului, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p., desființarea sentinței penale atacate și reindividualizarea pedepsei spre minimul prevăzut de lege, urmând a se avea in vedere circumstanțele reale si personale ale inculpatului, valoarea redusă a prejudiciului, prejudiciu care a și fost recuperat, atitudinea sinceră a acestuia, vârsta fragedă a inculpatului.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat M. N. I. E. arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Publicsolicită instanței respingerea apelului formulat de inculpat, ca nefondat, urmând a se avea în vedere gravitatea faptei comise, pe timp de noapte, cu premeditare și limitele de pedeapsă ale infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat.
Apelantul-inculpat L. Ș. D., având ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea faptei.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.1700 din data de 09.07.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 13.07.2015, în temeiul art. 228, alin.1, art. 229, alin. 1, lit. b, d cu aplicarea art. 113 C.pen., art. 115 alin. 1 lit. d) rap. la art. 120 alin. 2 din C. pen, s-a aplicat inculpatului minor M. I.-E. măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă săvârșită la data de 24.03.2015).
În temeiul art. 121 alin. 1 lit. a), b) și e) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a urma, pe durata executării măsurii educative, un curs de pregătire școlară, obligația de a nu depăși limita teritorială a județului Ilfov, fără acordul Serviciului de probațiune precum și să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov la datele fixate de acesta.
Supravegherea măsurii și executarea obligațiilor stabilite prin sentința penală se vor efectua sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.
S-a atras atenția inculpatului minor asupra consecințelor comportării sale și conținutul asupra dispozițiilor art. 123 din C. pen. potrivit căruia dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse de instanță ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța a dispus înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate.
S-a constatat că inculpatul M. Ș.-I. a fost reținut în cauză, începând cu data de 24.03.2015, ora 14:50 și până la 25.03.2015, ora 03:50 .
După rămânerea definitivă a hotărârii se va face aplicarea art. 511 C.p.p.
În baza art. 48 raportat la art. 228 alin.1 C.p. - art. 229 alin. 1 lit. b, d C.p. cu aplicarea art. 77 lit. d C.p. și art. 396 alin.10 din C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul L. Ș.-D., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În temeiul art. 72, alin. 1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care față de inculpatul L. Ș.-D. au fost luate măsurile preventive privative de libertate prevăzute de art. 202, alin. 4, lit. a și e C.p.p. (durata reținerii și a arestului preventiv), de la 24.03.2015 la zi.
În temeiul art. 399, alin. 1 C.pr.pen. s-a dispus menținerea măsurii preventive a arestului preventiv luată față de inculpatul L. Ș.-D. prin MAP nr. 35/DL/24.03.2015.
În temeiul art. 20 și art. 397 alin. 3 C. pr. pen. penală s-a luat act că părțile vătămate R. M. și R. D. nu s-au constituit părți civile în procesul penal, prejudiciul infracțional fiind acoperit integral prin restituire.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.pr.pen. raportat la art. 112, lit. b C.pen. s-a dispus luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a șurubelniței mecanice cu cap drept și mâner de plastic, de culoare roșie, depusă la camera de corpuri delicte a Poliției Sectorului 4 București, conform dovezii ., nr._, de la inculpatul M. I.-E..
În baza art. 274 alin. 1, 2 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul M. I.-E. să plătească în favoarea statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 274 alin. 1, 2 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul L. Ș.-D. să plătească în favoarea statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare constând în onorariile avocaților numiți din oficiu care au asigurat asistența judiciară obligatorie a inculpaților au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut că:
Prin rechizitoriul emis la 20.04.2015 în dosarul de urmărire penală nr. 3078/P/2015, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. Ș.-D., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 C.p. raportat la art. 228, alin. 1- art.229, alin.1, lit. b, d C.p. cu aplicarea art. 77, lit. d C.p. și a inculpatului M. I.-E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. b, d C.p., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.
În esență, s-a reținut că la data de 24.03.2015, în jurul orelor 02:30, numitul M. I. E., în vârstă de 16 ani, prin forțarea butucului portierei dreapta față, a pătruns în autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, parcat în Mun. București Sector 4, pe . și din interior a sustras un GPS-auto și un portofel ce conținea un card de combustibil, timp în care inculpatul L. Ș. D. a asigurat zona pentru a nu fi surprinși de organele de poliție sau trecători. La scurt timp, cei doi au fost depistați de către lucrătorii de poliție din cadrul Secției 15, pe .. București Sector 4, ocazie cu care asupra inculpatului L. Ș. D. a fost găsit Gps-ul sustras.
Persoana vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 20.04.2015 sub numărul_ .
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunțată la data de 25.05.2015 s-a constatat legalitatea actului de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul emis la 20.04.2015 în dosarul 3078/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și a administrării probelor precum și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 3078/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
În cursul judecății au fost atașate la dosarul cauzei fișele de cazier judiciar ale inculpaților și referatul de evaluare al inculpatului minor M. I. E..
La termenul din data de 19.06.2015, instanța a dispus citirea actului de sesizare, iar inculpatul L. Ș. D. a arătat că recunoaște în totalitate faptele astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu, învederând că dorește ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin. 4 C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii. La aceeași dată au fost audiați inculpații, declarațiile acestora de recunoaștere fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 24.03.2015, în jurul orelor 02:30, inculpatul L. Ș. D. împreună cu inculpatul M. I.-D. se aflau pe șoseaua Berceni, nr. 2, cu intenția de a sustrage bunuri din autoturisme.
Cei doi au observat un autoturism marca Dacia L., de culoare galbenă, inscripționat „Taxi 2000”, cu numărul de înmatriculare_, parcat pe șoseaua Berceni, nr. 2.
Inculpatul L. Ș. D. a asigurat paza în timp ce inculpatul minor M. I.-D. a forțat sistemul de închidere al portierei din dreapta față a autoturismului, folosindu-se de o șurubelniță pe care o avea supra sa și a pătruns în interiorul autoturismului de unde a sustras un portofel din piele de culoare maro în care se afla un card de alimentare cu combustibil LUKOIL și un GPS marca NORTH CROSS.
Inculpatul M. I.-D. a verificat portofelul și constatând că nu conține bunuri de valoare l-a aruncat peste gardul cimitirului Buna Vestire. Aparatul GPS marca NORTH CROSS i l-a înmânat celuilalt inculpat, după care cei doi și-au continuat deplasarea pe . de a-l vinde.
Situația de fapt reținută mai sus a rezultat cu evidență din coroborarea declarațiilor celor doi inculpați care au recunoscut săvârșirea faptei cu procesul-verbal de prindere în flagrant, procesul-verbal de efectuare a cercetării la fața locului, procesul-verbal de efectuare a percheziției corporale asupra inculpatului L. Ș.-D. și cu declarațiile persoanelor vătămate.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, instanța a reținut că prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului L. Ș.-D. săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, în timpul nopții și prin efracție, de către un infractor major împreună cu un minor (art. 48 C.pen. raportat la art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. b, d C.p., cu aplicarea art. 77, lit. d C.pen.) iar în sarcina inculpatului M. I.-E. săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în timpul nopții și prin efracție, în timpul minorității (art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. b, d C.p., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.)
În drept, fapta inculpatului M. I.-E., în vârstă de 16 ani, care la data de 24.03.2015, ora 02:30, a pătruns prin efracție în interiorul unui autoturism de unde a sustras un portofel și un aparat GPS marca North Cross, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. b, d C.p., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material al laturii obiective a fost realizat prin faptele inculpatului de a sustrage din autoturismului marca Dacia L. aparținând părților vătămate un portofel și un aparat GPS marca North Cross. Prin acțiunea inculpatului s-a realizat luarea bunurilor din posesia persoanelor vătămate și trecerea efectivă a bunurilor sub stăpânirea inculpatului. Fapta inculpatului s-a consumat la momentul luării celor două bunuri mobile din interiorul autoturismului, la care nu ar fi avut acces în mod normal.
Urmarea imediată a infracțiunii săvârșite de inculpat a fost reprezentată de producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate, echivalent cu valoarea celor portofelului și a aparatului GPS.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material al infracțiunii și urmarea imediată a rezultat, din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a prevăzut si a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, acesta săvârșind fapta de furt cu intenție directă, forma prevăzuta de art. 16, alin. 3, lit. a C.pen., așa cum a rezultat din declarațiile date.
De asemenea, având în vedere data comiterii faptei ce face obiectul de analiză al prezentei cauze penale (24.03.2015) raportată la data nașterii inculpatului (15.09.1998), instanța a reținut că acesta a săvârșit infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina sa în timpul minoratului, ce atrage incidența dispozițiilor art. 113 și urm C.pen.
În drept, fapta inculpatului L. Ș.-D., care la data de 24.03.2015, în jurul orelor 02:30, l-a însoțit pe inculpatul M. I.-M. pe șoseaua Berceni, nr. 2 și în baza înțelegerii anterioare dintre cei doi, a asigurat paza locului în timp ce inculpatul M. I.-E. a sustras bunurile din autoturism și apoi a primit aparatul GPS marca North Cross sustras, în vederea valorificării acestuia constituie infracțiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 alin.1 C.p. - art. 229 alin. 1 lit. b, d C.p. cu aplicarea art. 77 lit. d C.p.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material al laturii obiective a fost realizat prin faptele inculpatului de a asigura paza locului în timp ce inculpatul M. I.-E. a sustras bunurile din autoturism și apoi de a primi aparatul GPS marca North Cross sustras, în vederea valorificării. Inculpatul a participat la săvârșirea faptei în modalitatea complicității materiale concomitente și ulterioare.
Urmarea imediată a infracțiunii săvârșite de inculpat a fost reprezentată de producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanelor vătămate, echivalent cu valoarea bunurilor sustrase.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material al infracțiunii și urmarea imediată a rezultat, din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, acesta săvârșind fapta de furt cu intenție directă, forma prevăzută de art. 16, alin. 3, lit. a C.pen., așa cum a rezultat din declarațiile date.
Forma calificată a infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, prevăzută de art. 229, alin. 1, lit. b C.pen. (în timpul nopții) s-a reținut având în vedere locul, data și ora săvârșirii faptei, București, 24.03.2015, ora 02:30, când în mod real întunericul era instalat.
Forma calificată a infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, prevăzută de art. 229, alin. 1, lit. d C.pen. (prin efracție), s-a reținut având în vedere săvârșirea faptei prin forțarea sistemului de închidere a portierei dreapta față a autoturismului unde se aflau bunurile pe care inculpatul M. I.-E. le-a sustras.
Reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 77, lit. d C.pen., constând în săvârșirea faptei de către un infractor major împreună cu un minor, se impune având în vedere că inculpatul M. Ș. I. avea vârsta de 16 ani la data săvârșirii faptei, lucru cunoscut celuilalt inculpat, complicele L. Ș.-D., potrivit propriilor declarații.
Pentru aceste motive în baza art. 228, alin.1, art. 229, alin. 1, lit. b, d cu aplicarea art. 113 C.pen., instanța va condamna pe inculpatul minor M. I.-E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Pentru aceste motive în baza art.48 C.pen. raportat la art. 228, alin.1, art. 229, alin. 1, lit. b, d cu aplicarea art. 77, lit. d C.pen., instanța va condamna pe inculpatul L. Ș.-D. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Individualizarea măsurii educative aplicate inculpatului minor M. I.-E.:
La individualizarea măsurii educative aplicate inculpatului minor, instanța a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, a reținut că faptele inculpatului prezintă un grad de pericol social sporit, având în vedere numărul mare al faptelor de furt din ultimul timp și modalitatea de săvârșire a faptei, ce denotă un grad mare de indiferență și o totală lipsă de respect față de proprietatea privată și față de repercusiunile legale ale faptelor, inculpatul săvârșind fapta în timpul nopții și prin folosirea forței.
Instanța a avut totuși în vedere atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei, vârsta acestuia precum și împrejurarea că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Sancțiunile de drept penal nu pot acționa eficient decât în măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale și ale dreptului penal și dacă sunt guvernate de acestea. Mai mult, combaterea efectivă a criminalității nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea inculpatului.
Adaptarea măsurii educative implică luarea în considerare, sub multiplele ei aspecte a personalității infractorului, pentru a avea ca rezultat dorit transformarea efectivă a proceselor psihice și a conduitei acestuia. Se impune luarea în considerare a coordonatelor psihice, relațiilor sociale, influențelor mediului social, comportament, impulsivitate, indiferență afectivă, egocentrism, agresivitate, temperament, educație, micro-mediul persoanei, ambianța familială, legături profesionale, anturaj, comportament ante și post delictum, atitudinea față de exigențele legii penale, colaborare cu organele de cercetare, instanța, recuperarea prejudiciului.
Astfel, inculpatul M. I.-E. are vârsta de 16 ani, a abandonat cursurile școlare, nu are ocupație, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului recunoscând fapta săvârșită.
Instanța a luat în considerare motivarea și concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză, în sensul că, deși beneficiază de sprijinul moral și material al bunicilor, resursele personale ale inculpatului sunt limitate, iar acesta are o atitudine pozitivă față de muncă, dorind să obțină o calificare profesională. Șansele de reintegrare în societate pot crește dacă minorul va fi supus supravegherii și controlului strict din partea familiei, dacă va relua cursurile școlare, va urma un program educațional și va obține o calificare profesională, care ulterior să-i ofere posibilitatea ocupării unui loc de muncă în vederea obținerii de venituri licite și stabile.
Aplicând criteriile de individualizare menționate anterior în concret, având în vedere săvârșirea faptei în timpul nopții, prin efracție, de către un minor în vârstă de 16 ani la data faptei, comportament determinat și de lipsa unei supravegheri corespunzătoare și a unui model pentru inculpat, dar și faptul că acesta a dat semne evidente de conștientizare a rezultatului faptei sale, existând premisele să aibă o conduită viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța a apreciat că scopul de constrângere dar mai ales de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, aplicând regimul sancționator prevăzut de art. 113 și următoarele C.p., măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 (șase) luni, prevăzută de art. 120 C.p., ar putea răspunde în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.
Individualizarea pedepsei aplicate inculpatului L. Ș.-D.:
Pedeapsa principală
În ceea ce privește pedeapsa aplicabilă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228, alin. 1-art. 229, alin.1, lit. b, d C.pen., instanța a reținut că textul de lege menționat anterior prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Având în vedere că în cauză a fost aplicată procedura în cazul recunoașterii învinuirii și că în aplicarea prevederilor art. 375 alin. 1 din Cod procedură penală, inculpații au recunoscut faptele săvârșite în modalitatea arătată mai sus, instanța a reținut că aceștia beneficiază de dispozițiile art. 396, alin. 10 C.p.p. care prevăd că în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii s-au redus cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Potrivit art. 78, alin. 1 C.pen., în cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
Conform art. 79, alin. 3 C.pen., când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
Limitele pedepsei închisorii aplicabile în cauză, reduse ca urmare a aplicării cauzei speciale prevăzute de art. 396, alin. 10 C.p.p., sunt de la 8 luni la 3 ani și 4 luni, iar ca urmare a reținerii circumstanței agravante, instanța poate aplica o pedeapsă către maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim.
La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, instanța a avut în vedere prevederile art. 74 C.pen., care stabilesc criteriile generale de individualizare a pedepsei: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Inculpatul L. Ș.-D. are vârsta de 20 ani, studii gimnaziale și nu are ocupație. Acesta este necăsătorit și nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat nedefinitiv pentru săvârșirea unei alte infracțiuni. Acesta a ignorat dispozițiile legii penale, formându-se ca adult în spiritul încălcării valorilor sociale ocrotite de lege.
Inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată cu premeditare, folosindu-se de ajutorul unui prieten minor, cu care a plecat din localitatea de domiciliu în scopul săvârșirii de infracțiuni. Totuși, instanța a reținut că valoarea prejudiciului a fost redusă, iar bunurile au fost recuperate.
Conform mențiunilor din rechizitoriu inculpatul a avut o atitudine constantă în timpul urmăririi penale, recunoscând de la început săvârșirea faptei.
Față de cele reținute, instanța a considerat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre mediu, fără a fi necesară aplicarea unui spor, pentru infracțiunea săvârșită este suficientă pentru reeducarea inculpatului și pentru atingerea scopului pedepsei.
Pedeapsa accesorie și complementară
Instanța a reținut că față de dispozițiile art. 67, alin. 1 C.pen și ale art. 65 C.pen., în cauză nu se impune aplicarea pedepselor accesorii și complementare inculpatului L. Ș.-D..
În temeiul art. 72, alin. 1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care față de inculpat au fost luate măsurile preventive privative de libertate prevăzute de art. 202, alin. 4, lit. a și e C.p.p. (durata reținerii și a arestului preventiv), de la 24.03.2015 la zi.
Instanța a constatat că părțile vătămate R. M. și R. D. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar bunurile sustrase au fost restituite persoanelor vătămate.
În temeiul art. 399, alin. 1 C.p.p. s-a dispus menținerea măsurii preventive a arestului preventiv luată față de inculpatul L. Ș.-D. prin MAP nr. 35/DL/24.03.2015, având în vedere că, față de considerentele expuse mai sus, în cauză sunt întrunite în continuare condițiile prevăzute de art. 202 Cpp și art. 223, alin. 2 C.p.p. De la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări cu privire la persoana inculpatului sau cu privire la situația de fapt care să justifice înlocuirea sau revocarea acesteia.
Măsura de siguranță a confiscării speciale este prevăzută de art. 112 C.pen. care prevede că „Sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.”
Instanța a reținut că inculpatul M. I.-E. a folosit la săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. art. 228, alin.1, art. 229, alin. 1, lit. b, d cu aplicarea art. 113 C.pen., o șurubelniță cu care a forțat sistemul de închidere al portierei din dreapta față a autoturismului aparținând părților vătămate.
Având în vedere că șurubelnița mecanică cu cap drept și mâner de plastic, de culoare roșie, folosită la săvârșirea infracțiunii a fost ridicată de organele de cercetare penală și depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii ., nr._, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 112, lit. b C.pen. va dispune aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a șurubelniței mecanice cu cap drept și mâner de plastic, de culoare roșie, depusă la camera de corpuri delicte a Poliției Sectorului 4 București, conform dovezii ., nr._, de la inculpatul M. I.-E..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul L. Ș. D., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 29.07.2015 sub nr._ (2835/2015). A solicitat, în esență, reindividualizarea pedepsei spre minimul prevăzut de lege, față de circumstanțele reale și personale, valoarea redusă a prejudiciului, prejudiciu care a și fost recuperat, atitudinea sinceră, vârsta fragedă a inculpatului.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situația de fapt, Curtea însușindu-și în întregime motivarea sentinței atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea reține pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor (reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin.10 C.p.p.).
De asemenea, inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată cu premeditare, folosindu-se de ajutorul unui prieten minor, cu care a plecat din localitatea de domiciliu în scopul săvârșirii de infracțiuni.
Nici cuantumul redus al prejudiciului și nici recuperarea acestuia nu sunt un merit al inculpaților, ci se datorează întâmplării și, respectiv, intervenției prompte a organelor de poliție.
Inculpatul L. Ș.-D., deși în vârstă de 20 ani, are doar studii gimnaziale și nicio ocupație, nefiind la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat nedefinitiv pentru săvârșirea unei alte infracțiuni. După cum a reținut și prima instanță, acesta a ignorat dispozițiile legii penale, formându-se ca adult în spiritul încălcării valorilor sociale ocrotite de lege.
Inculpatul a avut o atitudine constantă în timpul urmăririi penale, recunoscând de la început săvârșirea faptei, aceasta, în contextul existenței la dosar a probelor suficiente în acuzare.
Atitudinea inculpatului, care a recunoscut fapta comisă, în cadrul procedurii recunoașterii învinuirii, a fost valorificată însă îndeajuns prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Acestea fiind spuse, Curtea apreciază că nu se justifică sub nicio formă scăderea cuantumului pedepsei închisorii la care s-a oprit prima instanță pentru infracțiunea comisă de inculpat (sub mediu).
Nu pot fi reținute nici circumstanțe atenuante, nefiind incidente dispozițiile art.75 C. pen.
Nu pot fi reținute nici motivele de apel vizând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât, față de cele reținute mai sus, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, Curtea apreciază că aplicarea pedepsei nu este suficientă și, fără executarea acesteia, condamnatul va mai comite alte infracțiuni.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cpp, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L. Ș. D. împotriva sentinței penale nr. 1700 din 09.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală, în dosarul nr._ .
În baza art. 422 și art.424 alin. (3) C. proc. pen., va deduce durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului de la 24.03.2015 la 25.08.2015.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p., va obliga pe inculpat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Onorariul avocatului din oficiu (câte 300 lei pentru fiecare inculpat asistat) se va avansa din fondurile Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cpp, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L. Ș. D. împotriva sentinței penale nr. 1700 din 09.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală, în dosarul nr._ .
În baza art. 422 și art.424 alin. (3) C. proc. pen., deduce durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului de la 24.03.2015 la 25.08.2015.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p., obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Onorariul avocatului din oficiu (câte 300 lei pentru fiecare inculpat asistat) se va avansa din fondurile MJ
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.08.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. T. V. I. V.
GREFIER,
R. S.
Red.jud.G.T. / Dact.EA/10 ex
J.S.4Buc-jud.C.M.C.
← Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 1035/2015. Curtea de Apel... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1009/2015. Curtea de... → |
---|