Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1473/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.1473/A
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: A. S. N.
JUDECĂTOR: G. T.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București– a fost reprezentat de procuror L. P..
Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect apelurile formulate de inculpatul E. V. și de partea civilă M. V., împotriva sentinței penale nr.950 din 29.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosar nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit termen pentru pronunțare la data de 03 noiembrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.950 din 29.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 48 alin. 1 din C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul E. V., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune (faptă din februarie 2009).
În baza art. 67 alin. 1 din C. pen. cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1, 3 din C.pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C.pen. pe durata pedepsei principale.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 61/08.02.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, definitivă prin nerecurare la data 19.02.2013.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 61/08.02.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, definitivă prin nerecurare la data 19.02.2013, în elementele ei componente și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 282 alin. 2 (teza II) din Vechiul C. pen. cu aplic. art. 320 ind. 1 din Vechiul C. pr. pen. (faptă comisă în aprilie 2009);
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 282 alin. 2 (teza I) din Vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 din Vechiul C. pen. și art. 75 alin. 1 lit. a din Vechiul C. pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 din Vechiul C. pr. pen. (faptă comisă în aprilie 2009);
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 din Vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 din Vechiul C. pen. și art. 75 alin. 1 lit. a din Vechiul C. pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 din Vechiul C. pr. pen. (faptă comisă în aprilie 2009).
În temeiul art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b din C. pen. și art. 45 alin. 1 din C. pen. a fost contopită pedeapsa 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară aferentă - aplicate, cu cele 3 pedepse de câte 2 ani închisoare, aplicate prin Sentința Penală nr. 61/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an și 10 luni închisoare, în final, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din C. pen pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 alin. 1, 3 din C.pen. și art. 45 alin. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C.pen. pe durata pedepsei principale.
În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive (conform sentinței penale nr. 61/08.02.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, definitivă prin nerecurare la data 19.02.2013), de la data de 13.04.2009 la 30.04.2009.
În baza art. 45 alin. 6, 7 din C. pen. au fost menținute măsurile de siguranță aplicate față de inculpat prin sentința penală nr. 61/08.02.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, definitivă prin nerecurare la data 19.02.2013.
În baza art. 25 și art. 397 din C. pr. pen. rap. la art. 998 – 999 din Vechiul cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Manaloiu V. și s-a dispus obligarea inculpatului E. V. la plata către această parte civilă a următoarelor sume:
- 130.000 lei - cu titlu de daune materiale, sumă la care se adaugă dobânda bancară calculată de la data de 23.02.2009 și până la data achitării efective a debitului, conform condițiilor contractuale corespondente contului curent nr. RO43 RZBR_ 8955 - deschis pe numele Manaloiu V. la R. B. SA;
- 1.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății), cu titlu de daune morale.
În baza art. 397 alin. 1 din C. pr. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă R. B. SA.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 4307/P/2009 din data de 24.10.2014 emis de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, înregistrat la această instanță sub nr._ din data de 24.10.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului E. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 cu aplic. art. 5 din C. pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut faptul că în cursul lunii februarie 2009, inculpatul E. V. a înlesnit transferul fraudulos al sumei de 130.000 lei, din contul persoanei vătămate M. V., deschis la R. B., într-un cont personal, deschis în data de 19.02.2009 la ING B. în acest scop, sumă pe care și-a însușit-o ulterior, în data de 24.02.2009.
În faza de urmărire penală, fapta reținută în sarcina inculpatului E. V. a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângere/declarații persoană vătămată M. V., rapoarte de constatare tehnico – științifice grafice, înscrisuri, declarații inculpat, declarații martori: V. G., Ibinceanu M. și G. V. P..
Prin încheierea din data de 27.11.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 din C. pr. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4307/P/2009 din data de 24.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București privind pe inculpatul E. V., pentru infracțiunea complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 cu aplic. art. 5 din C. pen. S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpat.
La termenul din data de 24.02.2015, instanța a dispus citirea rechizitoriului, iar inculpatul a arătat că a arătat că înțelege să nu se prevaleze de dispozițiile art. 374 alin. 4 din C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, astfel că s-a procedat la demararea cercetării judecătorești.
În cursul judecății, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații.
Având în vedere că inculpatul a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale (respectiv declarațiile martorilor V. G., G. G. și G. V. P.), instanța, pe parcursul judecății a procedat la reaudierea martorilor: V. G. și G. G., iar cu privire la martorul G. V. P. s-a făcut aplicarea art. 381 alin. 7 din C. pr. pen. (martorul decedând la data de 20.08.2013).
De asemenea, pentru persoana vătămată a fost încuviințată audierea martorului I. L., mijloc probatoriu ce a fost administrat la data de 24.03.2015.
Din oficiu, s-a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului și a sentinței penale nr. 61/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu.
Analizând actele efectuate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța a constatat că în cursul lunii februarie 2009, partea civilă M. V. avea constituit un depozit bancar conform condițiilor contractuale corespondente contului curent nr. RO43 RZBR_ 8955 deschis pe numele său la R. B. SA – Agenția Toporași, cont curent în care, la data de 22.02.2009 se afla suma de 130.843,87 lei.
În data de 19.02.2009, inculpatul E. V. și-a deschis un cont bancar în lei (RON) la ING B. și s-a autentificat la serviciul de internet banking ING Homebank (serviciu ce permitea verificarea soldului din cont) în scopul de a ajuta o persoană necunoscută în vederea primirii unei sume de bani ce urma a fi obținută ulterior prin transfer bancar fraudulos din contul părții civile M. V..
La data de 23.02.2009, la sediul Agenției Toporași - R. B. SA s-a prezentat o persoană necunoscută (rămasă și la acest moment neidentificată), care s-a recomandat în fața funcționarului bancar V. G. ca fiind M. V., ocazie cu care, urmare a prezentării unui ordin de plată, a solicitat efectuarea unei plăți nedatorate, în cuantum de 130.000 lei, din contul curent nr. RO43 RZBR_ 8955 deschis pe numele părții civile către un cont bancar deschis la ING B., aparținând inculpatului E. V..
Martorul V. G. a constatat că fizionomia acelei persoane, ce se recomandase M. V., corespundea cu cea din actul de identitate prezentat, a verificat dacă exista în cont disponibil suficient pentru tranzacția solicitată și a verificat corespondența specimenului de semnătură existent la bancă cu semnătura de pe ordinul de plată (constatând că sunt identice), după care, a primit ordinul de plată deja completat și semnat și a efectuat operațiunile specifice derulării transferului bancar, urmate de trimiterea ordinului de plată la centru de procesare al băncii.
Astfel, la data de 23.02.2009, contul bancar deschis la ING B. pe numele inculpatului E. V. a fost alimentat în urma acestui transfer fraudulos efectuat de o persoană neidentificată (care s-a prezentat sub identitatea părții civile M. V.), cu suma de 130.000 lei.
În data de 24.02.2009, inculpatul E. V. s-a prezentat la sediul ING B. – Sucursala Unirii și a ridicat sumă de 129.350 lei, transferată în mod fraudulos de persoana necunoscută anterior menționată (diferența de 650 lei reprezentând comisionul plătit către ING B.). Despre această sumă inculpatul a susținut că a cheltuit-o ulterior, în interes personal.
Situația de fapt a rezultat cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, plângerea/declarațiile persoanei vătămate (date în cursul urmăririi penale) se coroborează cu: rapoartele de constatare tehnico – științifice grafice, înscrisurile, parțial cu declarațiile inculpatului (date la urmărire penală), declarațiile martorilor: V. G., G. G. și I. L. (date în cursul urmăririi penale sau cercetării judecătorești), Ibinceanu M. și G. V. P. (date în faza de urmărire penală).
Față de probele administrate, instanța a constatat că inculpatul a avut o atitudine nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului penal, încercând să acrediteze o ipoteză de natură a-i „ușura” situația, dar în același timp, și de natură a face greoaie, dacă nu chiar imposibilă identificarea celorlalți participanți la faptă, ipoteză care însă este infirmată probator.
Deși inculpatul a susținut în faza de urmărire penală că a deschis contul de la ING B. la solicitarea cumnatului său, G. G. (plecat în Spania la acea dată), întrucât acesta din urmă trebuia să primească o sumă de bani cu titlu de despăgubiri de la stat urmare unei exproprieri, această ipoteză este infirmată probator atât de martorul G. G., cât și de martorul G. V. P.. Astfel, ipoteza existenței unei confuzii din partea inculpatului cu privire la suma pe care o primise în contul deschis la ING (cu privire la proveniența acestei sume) este înlăturată în totalitate, inculpatul cunoscând cu certitudine proveniența sumei și modalitatea frauduloasă în care a fost efectuat transferul bancar. Astfel, apărările inculpatului din faza de urmărire penală devin hilare și lipsite de suport logic raportat la contextul probator administrat.
Astfel, derularea temporală a faptelor duce la concluzia că inculpatul a conștientizat importanța ajutorului dat autorului faptei, în condițiile în care la data de 19.02.2009 a deschis contul bancar la ING B., apoi la scurt timp (24.02.2009) s-a deplasat la bancă pentru a ridica suma ce alimentase în mod fraudulos contul bancar în urmă cu o zi („graba” inculpatului de a ridica suma de bani fiind evidentă – ca și când „era în așteptarea” definitivării acțiunilor ilicite).
Mai mult, faptul că după săvârșirea infracțiunii, inculpatul și-a însușit în întregime bani sustrași din contul persoanei vătămate, fără ca, ulterior să încerce în vreun fel să lămurească “presupusa confuzie a provenienței banilor”, constituie un element suficient de natură a concretiza participația inculpatului la săvârșirea infracțiunii în modalitatea faptică mai sus arătată.
Instanța de fond a constatat că inculpatul nu a acționat cu o rezoluție infracțională spontană, ci și-a conturat un plan de acțiune, însușirea sumei de bani transferată fraudulos neputându-se realiza fără acțiunile sale, acțiuni care au fost indispensabile consumării infracțiunii.
Totodată, potrivit raportului de constatare tehnico științifică grafică nr._ din data de 13.05.2010 întocmit de specialiștii criminaliști din cadrul DGPMB – Serviciul Criminalistic, s-a constatat că „scrisul ce completează rubricile ordinului de plată tip R. B. din data de 23.02.2009 nu au fost executate de M. V. … iar semnătura de pe acest ordin de plată nu a fost executată de M. V., … întrucât este o contrafacere realizată prin imitarea semnăturilor autentice ale lui M. V. or, coroborând aceste concluzii cu declarațiile părții civile și cu celelalte probe administrate în cauză, reiese că partea civilă nu a efectuat vreun transfer bancar către inculpat, transferul sumei de 130.000 lei în contul deschis pe numele inculpatului realizându-se, fără nici un fel de dubii, prin mijloace frauduloase, inclusiv cu participația inculpatului în forma și modalitatea mai sus expuse.
Față de probatoriul administrat, instanța a constatat, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, că se confirmă ideea că, mai presus de orice îndoială rezonabilă, starea de fapt reținută.
S-a mai reținut că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Potrivit art. 5 din N.C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Instanța a mai constatat că in ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în forma complicității reținută în sarcina inculpatului, procurorul a dispus trimiterea în judecată a acestuia prin raportare la noile dispoziții din codul penal, iar instanța, în urma propriului examen, constată că, într-adevăr, legea nouă poate fi considerata mai favorabilă prin prisma modificării regimului sancționator pentru infracțiunea de înșelăciune (reducerea semnificativă a limitelor de pedeapsă, dar și prin prisma dispozițiilor concursului de infracțiuni (chiar și cu aplicarea unui spor obligatoriu conform art. 39 din C. pen. – prin raportare la pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 61/08.02.2013 a Judecătoriei Cornetu -, față de limitele minime de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune, tot noul cod penal apare ca fiind mai favorabil în cazul inculpatului).
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului E. V., care în cursul lunii februarie 2009, a înlesnit transferul fraudulos al sumei de 130.000 lei, din contul persoanei vătămate M. V., deschis la R. B., într-un cont personal, deschis în data de 19.02.2009 la ING B. în acest scop, sumă pe care inculpatul și-a însușit-o ulterior, în data de 24.02.2009, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 și 2 din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din Cod penal și anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Față de actele dosarului, instanța a constatat că nu reies indicii rezonabile de natură a genera reținerea vreuneia din circumstanțele prev. la art. 75 din C. pen. în favoarea inculpatului. A fost avut în vedere și faptul că, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, suferind în cursul anului 2013 o condamnare pentru infracțiuni concurente cu cea dedusă judecății, aspecte ce denotă, fără îndoială, existența unei indicii certe privind perseverența infracțională a acestuia.
Față de aspectele reținute, având în vedere gravitatea concretă a infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia, modalitatea de operare, necesitatea responsabilizării și îndreptării inculpatului (acesta, de altfel, pe parcursul întregului proces penal nedovedind, niciun moment că ar încerca vreun sentiment de regret pentru fapta comisă – mai degrabă părând a trata prezenta situație ca pe un aspect minor/efemer/normal din viața sa), în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al pedepsei, instanța a aplicat acestuia pedeapsa cu închisoarea, ținând seama și de circumstanțele personale ale acestuia, pentru a reflecta toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, dându-se relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului.
Instanța a avut în vedere gravitatea extrem de ridicată a faptei, săvârșirea acesteia împreună cu o altă persoană (persoană care a rămas neidentificată tocmai și datorită poziției procesuale nesincere a inculpatului), modul premeditat în care a acționat inculpatul, urmările produse în patrimoniul persoanei vătămate (prejudiciul creat fiind destul de ridicat, încă nerecuperat, iar fapta, în materialitatea ei a fost de natură a avea un impact emoțional puternic persoanei vătămate).
Pe fondul tuturor acestor considerente ultim menționate – în referire la individualizarea pedepsei, în baza art. 48 alin. 1 din C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul E. V., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune (faptă din februarie 2009).
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existența unui prejudiciu de ordin material și moral produs părții civile, nereparat încă, produs ca urmare a faptei inculpatului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului.
În ceea ce privește daunele materiale, instanța a reținut că în materia răspunderii civile delictuale, răspunderea pentru fapta ilicită este integrală, trebuind a fi acoperit integral prejudiciul efectiv produs, iar spre deosebire de daunele morale, al căror cuantum se stabilește de către instanță pe bază de apreciere, existența daunelor materiale și a întinderii acestora trebuie dovedite prin mijloace de probe de către partea civilă, instanța neavând obligația de a le administra din oficiu.
Instanța a ținut cont la acordarea daunelor materiale numai de acele prejudicii care au legătură de cauzalitate directă cu infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul. Astfel, cu toate că persoana vătămată a solicitat suma de 209.300 lei cu titlu de daune materiale, din care 130.000 lei reprezentând suma sustrasă din cont, iar suma de 79.300 lei reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a sumei sustrase, instanța constată că la dosarul cauzei sunt dovezi certe doar cu privire la prejudiciul reclamat de 130.000 lei (sumă ce a fost însușită în mod injust de către inculpat – aspect necontestat nici de inculpat). Cu privire la suma solicitată cu titlu de beneficiu nerealizat urmare a acțiunii ilicite a inculpatului, instanța a reținut că această solicitare este întemeiată, însă cuantumul acestei sume este variabil (partea civilă nefăcând dovada modalității de calcul a cuantumului sumei solicitate), astfel că apare ca fiind rezonabilă obligarea inculpatului la plata dobânzii bancare calculată de la data de 23.02.2009 și până la data achitării efective a debitului de 130.000 lei.
În cazul infracțiunii deduse judecății, instanța a apreciat că persoanei vătămate trebuie să-i fie recunoscut nu numai dreptul la daune materiale, ci și acela la daune morale, despăgubirea, în acest ultim caz având rolul de a da o compensare victimei. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. În aceste cazuri evaluarea despăgubirilor pentru daune morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde spre o îmbogățire fără just temei, trebuie să țină seama de suferințele morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate de fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia relevate de probele administrate în cursul procesului penal.
În prezenta cauză, s-a reținut de instanța de fond că pe lângă daunele materiale suferite de partea civilă, au existat și prejudicii morale decurgând din traumele psihice și impactul emoțional negativ puternic ce s-a răsfrânt în conștiința persoanei vătămate, cauzate de dispariția intempestivă a unei sume de bani relativ mari din contul bancar, care au afectat negativ persoana vătămată.
S-a apreciat de instanță că suma de 1.000 euro (echivalentul în lei, conform cursului BNR la data plății) constituie o acoperire echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă ca urmare a acțiunii ilicite a inculpatului.
Față de toate aceste considerente, instanța, în baza art. 25 și art. 397 din C. pr. pen. rap. la art. 998 – 999 din Vechiul Cod Civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Manaloiu V. și a dispus obligarea inculpatului E. V. la plata către această parte civilă a următoarelor sume:
- 130.000 lei - cu titlu de daune materiale, sumă la care se adaugă dobânda bancară calculată de la data de 23.02.2009 și până la data achitării efective a debitului, conform condițiilor contractuale corespondente contului curent nr. RO43 RZBR_ 8955 - deschis pe numele Manaloiu V. la R. B. SA;
- 1.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății), cu titlu de daune morale.
Totodată, instanța a mai constatat că pretențiile civile formulate în cursul urmăririi penale de R. B. SA nu au un minim fundament probator atâta timp cât unitatea bancară nu a creditat, din surse proprii, suma sustrasă din contul persoanei vătămate, astfel că, în baza art. 397 alin. 1 din C. pr. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de această partea civilă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul E. V. și partea civilă M. V..
Inculpatul E. V. a criticat-o pentru netemeinicie, pe motiv că a fost greșit condamnat de instanța de fond, iar în subsidiar, greșit s-a individualizat pedeapsa aplicată, în raport de circumstanțele reale și personale.
Referitor la condamnare, inculpatul a arătat că i s-a reținut în sarcină o faptă care nu a fost comisă de el, că fapta a fost comisă în anul 2009, iar trimiterea în judecată s-a făcut în anul 2014, după . noul Cod penal, caz ce a atras o diminuare semnificativă a termenului de prescripție. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, s-a reținut că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar instanța de fond a aplicat o pedeapsă cu mult prea mare raportat la fapta comisă.
Inculpatul, la termenul din 02.10.2015, prin apărător a solicitat achitarea, în baza art.16 lit.b C. pr. pen., considerând că nu a comis fapta cu forma de vinovăție cerută de legiuitor. La termenul din 30.10.2015, apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante și suspedarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit Cp din 1968, apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă.
Partea civilă M. V. a criticat hotărârea instanței de fond, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. A solicitat admiterea apelului și să se constate că sentința apelată este nelegală și netemeinică, referitor la respingerea cererii băncii de constituire de parte civilă.
Pe latură penală, partea civilă a menționat că există elemente suficiente din care să reiasă complicitatea inculpatul E. V. care a constatat că în contul său s-a aflat o sumă mult mai mare decât cea reală, nu a fost de bună-credință și nu a anunțat organele de poliție, tăinuind în continuare elementele reținute.
La termenul din 02.10.2015, apelanta parte civilă M. V. a menționat că a depus la dosarul cauzei o plângere penală, adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, împotriva Băncii R. B. România – Agenția Toporași, și anume tuturor persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea infracțiunilor de furt, complicitate la furt și favorizarea infractorului, comise la 23.02.2009; plângere adresată comandatului; ordonanța din 18.09.2014 prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de partea civilă; plângere îndreptată împotriva Băncii, prin care a menționat că nu a primit niciun răspuns cu privire la măsurile pe care le-a solicitat să se ia față de persoanele vinovate.
Apelanta parte civilă a mai arătat că inculpatul E. V. nu a făcut dovada pe ce a cheltuit suma de 130.000 lei pe care i-a scos din contul său, deși știa că nu-i aparțin, îi protejează, în continuare pe autorii care au participat la această faptă.
La termenul din 30.10.2015, partea civilă a depus completare la motivele de apel, prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, rejudecarea dosarului și introducerea în cauză a persoanei responsabile civilmente, Banca R. B. România.
Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport de motivele invocate și de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că apelul formulat de inculpatul E. V. este nefondat, iar apelul declarat de partea civilă M. V. va fi admis, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a reținut că fapta inculpatului E. V. care în cursul lunii februarie 2009, a înlesnit transferul fraudulos al sumei de 130.000 lei, din contul persoanei vătămate M. V., deschis la R. B., într-un cont personal, deschis în data de 19.02.2009 la ING B. în acest scop, sumă pe care inculpatul și-a însușit-o ulterior, în data de 24.02.2009, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de la înșelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 și 2 din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen.
Savarsirea faptelor rezulta din plângerea/declarațiile persoanei vătămate (date în cursul urmăririi penale) se coroborează cu: rapoartele de constatare tehnico – științifice grafice, înscrisurile, parțial cu declarațiile inculpatului (date la urmărire penală), declarațiile martorilor: V. G., G. G. și I. L. (date în cursul urmăririi penale sau cercetării judecătorești), Ibinceanu M. și G. V. P. (date în faza de urmărire penală).
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a deschis contul bacar pentru ca martorul G. G. să primească o suma mare de bani cu titlu de despăgubiri de la stat urmare unei exproprieri, însă această ipoteză a fost infirmată probator atât de martorul G. G., cât și de martorul G. V. P.. Ceea ce este dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă este că banii au fost transferați în mod fraudulos din contul titularului, numitul M. V., prin folosirea unui act de identitate cu numele său si a unui ordin de plată aparent semnat de acesta, deci prin inducerea în eroare a băncii și că inculpatul a ridicat banii proveniți din contul unei persoane pe care nu o cunoștea.
Prin urmare, Curtea apreciază că latura obiectivă și contribuția efectivă a inculpatului au fost dovedite pe deplin, iar latura subiectivă rezultă din coroborarea și interpretarea acțiunilor inculpatului în care s-a exteriorizat reprezentarea sa mentală. Astfel, inculpatul a deschis un cont la aceeași bancă cu doar câteva zile înainte de transfer, cont care nu a fost folosit pentru nicio altă operațiune, justificarea invocată de către inculpat a fost infirmată de martorii propuși de el, banii au fost retrași de îndată, iar inculpatul a refuzat să dea o explicație pertinentă cu privire la folosirea lor, inculpatul nu a încercat niciun moment să lămurească situația acestei sume mari de bani primite de la o persoană pe care nu o cunoștea. Toate aceste elemente coroborate sunt de natură a convinge instanța că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale si a consecințelor produse, pe care le-a urmărit, acționând cu intenție directă.
Cu privire la inculpatul E. V. sunt intrunite conditiile participatiei penale sub forma complicitatii la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune: savarsirea de catre un autor necunoscut a unei fapte prevazute de legea penala, savarsirea unor acte de sprijin material care să nu realizeze elementul material al infractiunii (inculpatul a deschis contul bancar și a retras banii după ce o altă persoană neidentificată s-a prezentat la bancă, și folosind mijloace frauduloase, a indus în eroare banca), săvârșirea actelor cu intenție, acordul de voința (ce rezulta din modul in care inculpatul a acționat înainte și după efectuarea transferului).
Curtea apreciază că tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru complicitate la înșelăciune este posibilă chiar și în situația în care autorul direct al infracțiunii a rămas neidentificat câtă vreme săvârșirea faptei penale, ca și contribuția concretă a inculpatului sunt dovedite. Totodată, acordul de voință între autor și complice poate fi expres sau tacit, iar în acest ultim caz poate rezulta din interpretarea împrejurărilor de săvârșire a faptei, astfel cum au fost expuse de instanță anterior.
Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că legea penală mai favorabilă este NCp în raport de limitele mult reduse, în condițiile în care nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, astfel cum va analiza Curtea în cele ce urmează.
Art. 74 NCp stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul E. o pedeapsă de 1 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, puțin minimul peste special prevăzut de lege de 1 an închisoare..
Curtea apreciază că în raport de noile limite stabilite de legiuitor, de circumstanțele faptelor: prin folosirea unei identități false, prin colaborarea a două persoane care au acționat premeditat și coordonat, împărțindu-și rolurile, de cuantumul mare al prejudiciului produs și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală, având condamnări pentru fapte concurente cu cea care face obiectul prezentului dosar, a încercat să se sustragă de la răspundere penală prin inducerea în eroare a organelor judiciare cu privire la circumstanțele faptei, dovedind că nu a conștientizat gravitatea faptei sale, nu se impune micșorarea pedepsei aplicate de prima instanță.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea va avea în vedere că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului și pe supunerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.
În vederea aplicării acestei instituții, instanța trebuie să cerceteze și să cunoască cât mai amănunțit personalitatea infractorului și numai dacă în urma acestei analize și-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracționale, va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Elementul esențial pentru aplicarea acestor dispoziții este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalitățile și deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanța de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar și la comportarea după săvârșirea faptei, la atitudinea față de muncă, față de regulile de conviețuire în general.
Curtea apreciază că în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de o periculozitate sporită (ce rezultă din modalitatea premeditată de săvârșire, cu participarea a cel puțin două persoane), luând în considerare participarea esențială a inculpatului, ținând seama și de faptul că la vârsta sa inculpatul are mai multe condamnări, a încercat să se sustragă de la răspunderea penală și a dovedit că nu a înțeles gravitatea faptei sale, nu se poate afirma că simpla pronunțare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și că acesta nu va mai săvârși infracțiuni, chiar și în lipsa executării pedepsei în regim închis, nefiind suficientă o libertate supravegheată.
În raport de aceste considerente, în lipsa altor elemente pozitive care să caracterizeze persoana inculpatului, Curtea apreciază că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind necesară executarea în regim închis, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actelor antisociale și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
Modalitatea de soluționare a laturii civile trebuie să aibă în vedere câteva considerente legate de identificarea persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și îndreptățite a se constitui parte civilă în procesul penal.
Astfel, potrivit art. 19 alin. 2 Cpp, acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente, iar potrivit art. 79 Cpp, persoană vătămată este persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală.
În cazul infracțiunii de înșelăciune, infracțiune contra patrimoniului, titularul valorii sociale ocrotite prin incriminarea faptei și care suferă în mod direct o vătămare materială prin săvârșirea faptei penale este titularul patrimoniului în care se localizează prejudiciul. În speța de față, numitul M. V. avea constituit un depozit bancar conform condițiilor contractuale corespondente contului curent nr. RO43 RZBR_ 8955 deschis pe numele său la R. B. SA – Agenția Toporași, cont curent în care, la data de 22.02.2009 se afla suma de 130.843,87 lei.
Potrivit art. 1591 C.Civ din 1864 (în vigoare la momentul constituirii depozitului), depozitul este un act prin care se primește lucrul altuia spre a-l pãstra și a-l restitui în natura, iar potrivit art. 1604 C.Civ din 1864, depozitarul trebuie sa înapoieze tot acel lucru ce a primit.
Ca regulă generală, contractul de depozit este un contract prin care o persoană – deponentul– îi încredințează unei alte persoane – depozitarul– un bun mobil, pe care această persoană să îl păstreze, să îl protejeze și să îl înapoieze în orice moment l-ar solicita deponentul. Prin urmare, depozitul este întotdeauna realizat în interesul deponentului. Obiectivul său fundamental este reprezentat de custodia sau păstrarea bunului și presupune, pe durata contractului, ca dispoziția deplină asupra bunului să rămână în favoarea deponentului, care poate solicita restituirea în orice moment. Obligația deponentului, în plus față de predarea bunului, este de a compensa depozitarul pentru costurile implicate de depozit – dacă s-a căzut de comun acord asupra unei asemenea compensații; dacă nu, depozitul este gratuit. Obligația depozitarului este aceea de a păstra și proteja bunul cu maximă diligență, caracteristică unui bun părinte de familie,și de a restitui imediat bunul deponentului, când acesta îl solicită. Obiectul depozitului este păstrat și se află în permanență la dispoziția deponentului, depozitul luând sfârșit imediat ce deponentul solicită de la depozitar restituirea bunului.
În cazul depozitului de bunuri fungibile, bunurile depozitate devin indistinct amestecate cu celelalte bunuri de același gen și de aceeași calitate. Ca urmare a acestui amestec indistinct de unități diferite depozitate, de același gen și de aceeași calitate, se poate considera că, în cazul depozitului de bunuri fungibile, „proprietatea” asupra bunului depozitat a fost transferată. Atunci când deponentul merge să își retragă depozitul, el va trebui să accepte, după cum este logic, să primească echivalentul exact, în termeni de cantitate și calitate, a ceea ce a depozitat inițial. El nu va primi în nici un caz aceleași unități specifice pe care le-a predat, din moment ce natura fungibilă a bunurilor face imposibil ca ele să fie tratate separat, deoarece s-au amestecat indistinct cu restul bunurilor păstrate de depozitar. Depozitul de bunuri fungibile, care conservă caracteristicile esențiale ale contractului de depozit, este denumit „depozit neregulat”, deoarece unul dintre elementele sale definitorii este diferit (în cazul unui contract de depozit regulat – sau depozit al unui bun specific –, proprietatea nu este transferată, ci deponentul continuă să dețină în proprietate bunul, în vreme ce, în cazul depozitului de bunuri fungibile, se poate considera că proprietatea este transferată către depozitar).
În cazul unui depozit neregulat, obligația de păstrare și protejare a bunurilor depozitate –elementul fundamental al tuturor depozitelor – îmbracă forma unei obligații de a menține în permanență disponibilitatea deplină a tantundem la dispoziția deponentului. Cu alte cuvinte, în vreme ce, în cazul depozitului regulat, bunul specific depozitat trebuie să fie continuu păstrat cu diligență și in individuo, la depozitul de bunuri fungibile tantundem – adică echivalentul în cantitate și calitate a bunurilor predate inițial – este cel ce trebuie în permanență păstrat, protejat și menținut la dispoziția deponentului. Aceasta înseamnă că, la depozitul neregulat, custodia constă în obligația de a menține în permanență la dispoziția deponentului bunuri, în aceeași cantitate și de aceeași calitate cu cele primite. Această „menținere în permanență la dispoziția deponentului a unor bunuri de o cantitate și calitate egală cu cele primite”, chiar dacă bunurile sunt neîncetat înlocuite cu altele, constituie echivalentul pentru bunurile fungibile a păstrării bunului in individuo de la bunurile non-fungibile.
La depozitul neregulat, transferul „proprietății” constituie o cerință secundară, ce rezultă din aceea că obiectul depozitului este un bun fungibil, care nu poate fi tratat separat. Astfel, depozitarul devine „proprietar”, însă doar în sensul că, atâta timp cât el continuă să păstreze tantundem, este liber să întrebuințeze după cum dorește unitățile particulare, nediferențiabile. Aceasta este măsura maximă în care se transferă drepturile de proprietate în depozitul neregulat.
Aplicând aceste principii la un depozit având ca obiect o sumă de bani, deponentul unei sume de bani primește în schimbul acesteia o creanță convertibilă în bani în orice moment, ce îi va aduce exact același serviciu ca suma de bani la care se referă. Prin urmare, în acest caz, se transmite proprietatea banilor asupra depozitarului, urmând ca acesta să suporte riscul pieirii bunurilor pe perioada depozitului, iar la încetarea contractului, depozitarul să restituie deponentului bunuri de același gen și în aceeași cantitate.
Astfel, în baza încheierii contractului de depozit, numitul M. V. a depus banii la bancă, iar banca avea obligația de a-i restitui la încetarea contractului. Se constată că la momentul săvârșirii faptei penale, banca avea proprietatea banilor, astfel încât persoana vătămată în mod direct prin comiterea infracțiunii este R. B. SA și nu titularul contului care a fost vătămat indirect, ca urmare a interpunerii faptei funcționarului bancar și a refuzului nejustificat al băncii de a-i restitui banii în temeiul contractului.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că persoana îndreptățită a se constitui parte civilă în procesul penal este R. B. SA și nu M. V., care poate obține restituirea sumei de bani de la bancă pe calea unei acțiuni civile contractuale. Cum R. B. SA nu a formulat apel în cauză, Curtea va hotărî cu privire la situația acesteia prin extinderea efectelor apelului formulat de către M. V., în temeiul art. 419 Cpp.
Cu privire la acțiunea civilă formulată de M. V., Curtea constată că aceasta a fost accesorie formulării plângerii penale împotriva băncii și urmărea obligarea acesteia la restituirea sumei de bani, aceasta fiind în mod greșit înaintată instanței penale sesizate cu săvârșirea infracțiunii de către inculpatul E..
Având în vedere dispoz. art. 19 alin. 2 Cpp, potrivit cărora acțiunea civilă se exercită împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente, instanța penală este competentă să soluționeze exclusiv acțiunea civilă formulată împotriva acestor părți și nu împotriva altor persoane care nu au dobândit o astfel de calitate. Întrucât în prezenta cauză, R. B. SA nu are nici calitate de inculpat și nici de parte responsabilă civilmente, acțiunea civilă formulată de M. V. va fi trimisă spre competentă soluționare instanței civile, Judecătoria sectorului 4 București.
În raport de aceleași dispoziții legale, Curtea apreciază că R. B. SA nu poate fi obligată de instanța penală la despăgubiri către numitul M. V. în cadrul procesului penal în condițiile în care aceasta nu are calitatea de inculpat sau parte responsabilă civilmente, singurii subiecți pasivi în cazul acțiunii civile alăturate acțiunii penale. În prezenta cauză, banca nu poate fi considerată parte responsabilă civilmente întrucât aceasta nu răspunde pentru prejudiciul cauzat de fapta altuia, respectiv de inculpat, în temeiul legii sau al unei convenții încheiate cu inculpatul. Singura situație în care banca ar fi putut avea calitatea de parte responsabilă civilmente ar fi fost aceea în care inculpat în cauză ar fi fost funcționarul bancar pentru faptele căruia aceasta răspunde în temeiul raportului de prepușenie, situația care nu se regăsește în prezenta cauză, în care singurul inculpat trimis în judecată nu este angajat al băncii.
Totodată, în vederea stabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, va fi anulat ordinul de plată din 23.02.2009 către Reiffeisen B. SA- Ag. Toporași în care la rubrica ”plătitor” figurează M. V., iar ”beneficiar” E. V. (f 79 dup).
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p, va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul E. V..
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p va fi admis apelul formulat de partea civilă M. V. pe care îl extinde cu privire la partea civilă R. B. SA. și va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:
În baza art. 25 și art. 397 din C. pr. pen. rap. la art. 998 – 999 din Vechiul Cod Civil va fi admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă R. B. SA și dispune obligarea inculpatului E. V. la plata către această parte civilă a sumei de 130.000 de lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 397 alin. 3 C. pr. pen. va fi anulat ordinul de plată din 23.02.2009 către Reiffeisen B. SA- Ag. Toporași în care la rubrica ”plătitor” figurează M. V., iar ”beneficiar” E. V. (f 79 dup).
Se va trimite acțiunea civilă formulată de M. V. împotriva R. B. SA (f. 16-18 dup) la Judecătoria sectorului 4 București - Secția Civilă pentru competentă soluționare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. va fi obligat inculpatul E. V. la 600 de lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p, respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul E. V..
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p admite apelul formulat de partea civilă M. V. pe care îl extinde cu privire la partea civilă R. B. SA.
Desființează în parte sentința penală nr. 950/29.04.2015 a Judecătoriei sectorului 4 București și rejudecând în fond:
În baza art. 25 și art. 397 din C. pr. pen. rap. la art. 998 – 999 din Vechiul Cod Civil admite acțiunea civilă formulată de partea civilă R. B. SA și dispune obligarea inculpatului E. V. la plata către această parte civilă a sumei de 130.000 de lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 397 alin. 3 Cpp anulează OP din 23.02.2009 către Reiffeisen B. SA- Ag. Toporași în care la rubrica ”plătitor” figurează M. V., iar ”beneficiar” E. V. (f 79 dup).
Trimite acțiunea civilă formulată de M. V. împotriva R. B. SA (f. 16-18 dup) la Judecătoria sectorului 4 București- Secția Civilă pentru competentă soluționare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp obligă inculpatul E. V. la 600 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
I. T. A. S. N. G. T.
Proces-verbal
pentru jud., aflat în C.O.,
semnează președinte complet
GREFIER,
Victorița S.
Red. I.T./23.11.2015
Dact. A.L. 2 ex.
Jud. Sect. 4 București – jud.: P. F.M.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1395/2015. Curtea de Apel... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
