Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1394/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1394/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1394/A
Ședința publică din data de 21.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. C.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: E. L. N.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror S. M..
Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de inculpații M. I. și S. C. R. împotriva sentinței penale nr. 243/14.04.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-inculpați M. I., personal și S. C. R., personal, lipsind intimatul-parte vătămată S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanții-inculpați M. I. și S. C. R., la interpelarea instanței, având cuvântul pe rând, arată că nu doresc să dea declarații în fața Curții de Apel București și că își mențin depozițiile anterioare.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apelantul-inculpat M. I. solicită aplicarea măsurii preventive a arestului la domiciliu deși este recidivist și arată că are un copil minor, că este bolnav, seropozitiv, a cooperat cu organele de poliție și nu s-a sustras.
Apelantul-inculpat S. C. R. arată că este recidivist, că a făcut o greșeală, că regretă, că are familie și copii.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, motiv pentru care s-au reținut dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. însă efectele acestui articol au fost anulate de dispozițiile art. 43 alin. 5 C. penal privind recidiva postexecutorie, pedepsele aplicate nefiind cele maxime și sunt corect individualizate.
Cu privire la inculpatul S., precizează că acesta are 8 amenzi administrative în antecedență.
Solicită respingerea apelurilor ca nefondate.
Apelantul-inculpat M. I., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.
Apelantul-inculpat S. C. R., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 243 din data de 14.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București s-au dispus următoarele:
„În temeiul art.228 alin.1 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. și cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în stare de recidivă postexecutorie.
În temeiul art.48 alin.1 C.pen. rap. la art.228 alin.1 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. și cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S. C. R. la pedeapsa de 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare sub aspectul infracțiunii de complicitate la furt săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.
Ia act că persoana vătămată . nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral.
În temeiul art.274 alin.1 C.proc.pen., obligă pe inculpații M. I. și S. C. R. să plătească suma de 1400 lei, câte 700 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.272 alin.1 și 2 C.proc.pen. onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de 800 lei, câte 400 lei pentru fiecare, se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiție”.
Pentru a dispune această soluție, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr.3817/P/2014 din data de 25.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații M. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. și S. C. R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt, prevăzută și pedepsită de art.48 alin.1 C.pen. rap. la art.228 alin.1 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 05.08.2014.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 31.03.2014, în jurul orelor 10:30, organele de poliție au depistat în flagrant pe inculpatul M. I., care beneficiind de ajutorul inculpatului S. C. R. care ținea ușa deschisă, a pătruns în incinta farmaciei S. situată în P-ța 1 Mai, de unde a sustras de pe un raft patru cutii cu cremă Apivita, creând un prejudiciu estimat la suma de 815,69 lei.
Situația de fapt a fost reținută de procuror, pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile reprezentantului persoanei vătămate (filele 13 – 15, d.u.p.), declarațiile inculpaților (filele 23, 25, 28, 30, d.u.p.), proces verbal de restituire bunuri (fila 34, d.u.p.), declarațiile martorului (filele 32 – 33, d.u.p.) și proces verbalș de cercetare la fața locului și planșe foto aferente (filele 17 – 20, d.u.p.).
Prin Încheierea din data de 30.09.2014, pronunțată în camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.3817/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a acordat termen de judecată la data de 14.10.2014 (fila 13).
La termenul din data de 14.10.2014, inculpații nu s-au prezentat, motiv pentru care instanța a dispus emiterea unei adrese la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în vederea comunicării domiciliilor inculpaților și citarea acestora prin toate mijloacele prevăzute de lege (fila 31).
La termenul din data de 11.11.2014, în urma citării cu mandat de aducere s-a prezentat inculpatul M. I., care a dat o declarație (fila 62) prin care arată că recunoaște fapta și dorește aplicarea prevederilor art.396 alin.10 C.proc.pen. și s-a dispus revenirea cu adresă la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în vederea comunicării domiciliului inculpatului S. C. R. (filele 66 – 67).
La termenul din data de 09.12.2014, inculpatul S. C. R. nu s-a prezentat, dar potrivit procesului verbal de executare a mandatului de aducere nu locuiește la adresa menționată în mandatul de aducere și urmare a cercetărilor efectuate a fost indicată o adresă (fila 84) și ca urmare, instanța a dispus citarea inculpatului la adresa indicată în mandat, precum și prin toate mijloacele prevăzute de lege și s-a dispus emiterea unei adrese la INTERPOL pentru a comunica dacă nu este arestat în alt stat (fila 87).
La termenul din data de 20.01.2015, inculpatul S. C. R. nu s-a prezentat, dar nici INTERPOL nu a comunicat relațiile, motiv pentru care s-a dispus revenirea cu adresă și citarea inculpatului prin toate mijloacele prevăzute de lege (fila 107).
La termenul din 17.02.2015 nu s-a prezentat inculpatul S. C. R. și urmare a solicitării INTERPOL s-a comunicat o copie a rechizitoriului (fila 124).
La termenul din data de 17.03.2015 s-a prezentat inculpatul S. C. R., care a învederat instanței că a fost plecat din țară și că nu a avut cunoștință că dosarul se află pe rolul judecătoriei și totodată a învederat instanței că la termenul următor va face această dovadă (fila 133).
Instanța a procedat la audierea inculpatului S. C. R., potrivit procedurii simplificate, acesta arătând că recunoaște săvârșirea faptei (fila 132), urmând ca la termenul următor să depună înscrisuri din care să rezulte că a fost plecat din țară.
La termenul din data de 31.03.2015, inculpatul a depus mai multe înscrisuri, printre care și un bilet din data de 05.03.2015 de călătorie în Germania.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a constatat s-a dovedit mai presus de orice dubiu faptul că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpați.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel apelanții inculpați, solicitând admiterea apelului și reindividualizarea cuantumului pedepselor aplicate de prima instanță și a modalității de executare a acestora.
Curtea, analizând apelurile declarate în cauză în raport de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește situația de fapt, Curtea reține că din coroborarea mijloacelor de probă ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale cu cele administrate în fața primei instanțe și cu declarațiile de recunoaștere integrală a faptei date de către inculpați rezultă că situația de fapt ce a fost reținută de către instanța de fond este una corectă.
În ceea ce privește motivele de apel, Curtea constată că la individualizarea pedepsei, trebuie avute în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului M. I. rezultă că este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru același gen de fapte, respectiv fapte îndreptate împotriva patrimoniului. Astfel, în perioada 1998 – 2010, inculpatul M. I. a suferit numeroase condamnări, ultima condamnare fiind la pedeapsa închisorii de 3 ani, prin Sentința penală nr.581/30.09.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._/301/2010, definitivă prin Decizia penală nr.357/17.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, prezenta infracțiune fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Cu privire la inculpatul S. C. R., instanța a reținut că este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în perioada 1995 – 2008, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de furt, fapta pentru care a fost judecat prin prezenta, fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.
Astfel, inculpații nu sunt la prima abatere, fiind anterior condamnați pentru infracțiuni de aceeași natură cu cea din prezenta cauză. Referitor la conduita inculpaților după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal Curtea reține că aceștia au avut o atitudine constantă la urmărirea penală de recunoaștere a faptei, iar în cadrul cercetării judecătorești și-au însușit în totalitate conținutul actului de sesizare al instanței, recunoscând comiterea infracțiunii așa cum a fost prezentată în cuprinsul rechizitoriului.
Din păcate, având în vedere comportamentul anterior al inculpaților, Curtea consideră că este destul de evident că nici unul dintre cei doi nu a înțeles sancțiunile aplicate anterior și clemența de care a beneficiat din partea organelor judiciare arătând în mod constant o atitudine de sfidare a normelor legale.
De asemenea, având în vedere starea de recidivă aplicabilă în cazul ambilor inculpați, Curtea constată că pedeapsa aplicată de prima instanță este una corect individualizată, nefiind posibilă nici o altă modalitate de individualizare a modalității de executare.
Astfel, față de toate aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b CPP. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpații M. I. și S. C. R. împotriva sentinței penale nr. 243 din data de 14.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga pe fiecare dintre apelanții inculpați la plata a câte 500 de lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p. respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpații M. I. și S. C. R. împotriva sentinței penale nr. 243 din data de 14.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe fiecare dintre apelanții inculpați la plata a câte 500 de lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu care au asigurat asistența juridică a inculpaților apelanți se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiție
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. C-T. C. M. A. M.
GREFIER,
E. L. N.
Red. MMA
Tehnored. N.. 28.10.2015/2 ex
JS1Buc. – V. O.
← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
---|