Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 602/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 602/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.602
Ședința publică din data de 15.12.2015
Curtea constituită din:
Președinte: C. E. R.
Grefier: R. C. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror D. F..
Pe rol se află judecarea contestațiilor declarate de către inculpații D. A. și D. D. împotriva încheierii din data de 09.12.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorii inculpați D. A. și D. D. personal, aflați în stare de arest preventiv și asistați juridic de apărător ales, avocat T. C. cu împuternicire avocațială nr._/15.12.2015 depusă la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul ales al contestatorilor inculpați, solicită admiterea contestațiilor și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura controlului judiciar, iar în condițiile în care instanța va aprecia că scopul măsurii preventive ar putea fi atins doar prin arestul la domiciliu, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru această măsură preventivă, înlocuirea cu această măsură preventivă.
În susținere, arată că în practică se vorbește despre autoritate de lucru judecat relativ între termenele în care instanțele de judecată verifică măsura preventivă și tocmai în acest sens, raportat la ultima verificare a măsurii arestării preventive din data de 29.10.2015 pentru verificarea din data de 09.12.2015, situația de fapt cu referire la temeiuri dar și la gravitatea faptei și persoana inculpaților, în raportat de probele administrate, au survenit modificări importante pe care instanța urma să le aibă în vedere la deliberare.
Menținerea măsurii arestării preventive a fost justificată cu privire la nedepășirea termenului rezonabil, aspect ce nu este susținut de apărare întrucât fapta și urmărirea penală vizează anul 2013, chiar dacă măsura preventivă a fost dispusă abia în mai 2015.
S-a dovedit faptul că s-a putut desfășura urmărirea penală cu inculpații în stare de libertate fără niciun fel de alterare a vreunei probe sau a vreunui mijloc de probă, iar după data de 25.05.2015, starea de arest a inculpaților nu a ușurat cu nimic procedurile în fața procurorului ori a instanței de judecată.
Solicită a se avea în vedere declarațiile date de inculpați și debutul probatoriului constând în ascultarea martorului I. R., în condițiile în care acesta și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, făcând totodată o precizare importantă în sensul că nu a auzit de la persoana vătămată sau de la anturajul acesteia, proliferarea vreunor amenințări la adresa părții vătămate de către inculpat.
Apreciază că nu este periculoasă o persoană care lovește pe fondul unui conflict, fiind mult mai periculoasă o persoană care lovește un necunoscut pe stradă.
Depozițiile date de inculpați în cursul cercetării judecătorești se coroborează cu restul materialului probator, depoziția martorei E. fiind relevantă prin faptul că face aceeași afirmație, declarațiile din fața instanței fiind întocmai ca cele din faza de urmărire penală, numai că nu acest lucru s-a consemnat de organele de urmărire penală.
Martora a precizat că inculpatul D. era departe de persoana vătămată care era lovită și prezenta semne de agresiune, urme de sânge pe față, iar soția persoanei vătămate se afla lângă inculpatul D. D. I. pe care îl certa și îl împingea, acesta părăsind locul săvârșirii faptei, ca urmare a intervenției soției persoanei vătămate.
Apreciază că în această fază a cercetării judecătorești se conservă și se administrează probe în condiții de publicitate și de contradictorialitate, astfel că nu poate să scape o probațiune pe latura subiectivă a infracțiunii de omor.
Ascultarea martorilor creează o altă conturare a săvârșirii faptelor și ar fi de natură să îndreptățească instanța de control judiciar să îndrepte greșeala instanței de fond care a menținut măsura arestării preventive.
Gravitatea faptei s-a raportat la certificatul medico-legal care presupune 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar toate depozițiile date până la acest moment creează un context al gravității faptei care îndreptățește la revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura controlului judiciar.
Instanța de fond a apreciat că fapta are aceeași gravitate, deși modalitatea în care este prezentată ca fiind săvârșită este nuanțată de cele reținute în rechizitoriu.
De asemenea, instanța de fond a verificat oarecum persoana inculpaților, însă a dat o mare importanță aspectelor negative a persoanei acestora.
Deși inculpații sunt în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv postexecutorie, conduita acestora din cursul urmăririi penale nu a fost de natură a lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Solicită a se avea în vedere că persoana vătămată nu a participat la urmărirea penală, la judecata în fond a cauzei și mai mult, soția persoanei vătămate a arătat că nu este în măsură să depună la dosar certificatul medico-legal în cursul urmăririi penale motivat de faptul că persoana vătămată nu este în București.
De asemenea, a refuzat în mod constant depunerea la dosar a înregistrărilor video în perioada august 2013- noiembrie 2013, astfel că starea de arest a inculpaților în raport de anturajul separat al persoanei vătămate și al acestora nu ar aduce o tulburare a ordinii și liniștii publice.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestațiilor ca nefondate, apreciind că probatoriul administrat de instanța de fond nu a produs modificări semnificative în situația de fapt, de natură a conduce la o altă măsură decât aceea a menținerii stării de arest a inculpaților, singura aptă să asigure scopul prev. de art.202 Cod procedură penală raportat la gravitatea infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, precum și la circumstanțele personale ale inculpaților, ambii fiind condamnați anterior pentru infracțiuni de violență.
Contestatorul inculpat D. A., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său ales și menționează că ulterior incidentului din anul 2013 s-a prezentat de bunăvoie la poliție.
Contestatorul inculpat D. D. I., având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că de la data incidentului și până la data arestării preventive au trecut 2 ani, timp în care nu a influențat buna desfășurare a procesului penal și s-a prezentat de bunăvoie la poliție.
De asemenea, menționează că are un copil minor în întreținere și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă.
CURTEA,
Prin încheierea din data de 09.12.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 15, în temeiul art.362 rap. la art.208 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților D. D. I. și D. A. și s-a menținut măsura arestării preventive a acestora.
Asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față de inculpații D. D. I. și D. A., instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Tribunalul București la data de 17.06.2015 în dosarul 3672/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților D. D. I., fiul lui F. și G., născut la data de 13.12.1983 în mun. București, domiciliat în mun. București, . nr. 5, ., CNP_, cercetat sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă și în concurs real, a infracțiunilor de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) C.p. raportat la art. 188 alin. (1) C.p., și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C.p., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin (1) C.p., toate cu aplicarea art. 5 C.p. și D. A., fiul lui C. și A., născut la data de 29.07.1987 în mun. București, domiciliat în mun. București, Ale. Livezilor nr. 39, ., ., sector 5, CNP_, cercetat sub aspectul săvârșirii, în concurs real, a infracțiunilor de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) C.p. raportat la art. 188 alin. (1) – art. 189 alin. (1) lit. e) C.p., și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin (1) C.p., toate cu aplicarea art. 5 C.p..
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență în sarcina inculpaților faptul că, în data de 20.08.2013, în jurul orelor 21:00, în timp ce se afla în părculețul din fața imobilului situat în mun. București, Calea V. nr. 215-217, sector 3, inculpatul D. D. I. a atacat-o împreună cu inculpatul D. A. pe persoana vătămată Măcăruș G.-F., cei doi agresori acționând conjugat cu intenția de a-i suprima viața, completându-se unul pe altul, inculpatul D. D. I. aplicându-i victimei mai multe lovituri cu o sabie, de o intensitate deosebită, la nivelul capului, în timp ce inculpatul D. A. a atacat-o folosind o furcă pe care o avea asupra sa, vizând zone vitale, diminuând astfel posibilitățile acesteia de a se apăra, victimei fiindu-i cauzate leziuni traumatice (o plagă parieto-occipital stânga și o echimoză flanc drept) care au necesitat 8-9 (opt-nouă) zile de îngrijiri medicale.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat faptul că în cauză există probe de natură să conducă la suspiciunea rezonabilă în sensul art.223 al.2 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor imputate respectiv faptul că în data de 20.08.2013, în jurul orelor 21:00, în timp ce se afla în părculețul din fața imobilului situat în mun. București, Calea V. nr. 215-217, sector 3, inculpatul D. D. I. a atacat-o împreună cu inculpatul D. A. pe persoana vătămată Măcăruș G.-F., cei doi agresori acționând conjugat cu intenția de a-i suprima viața, completându-se unul pe altul, inculpatul D. D. I. aplicându-i victimei mai multe lovituri cu o sabie, de o intensitate deosebită, la nivelul capului, în timp ce inculpatul D. A. a atacat-o folosind o furcă pe care o avea asupra sa, vizând zone vitale, diminuând astfel posibilitățile acesteia de a se apăra, victimei fiindu-i cauzate leziuni traumatice (o plagă parieto-occipital stânga și o echimoză flanc drept) care au necesitat 8-9 (opt-nouă) zile de îngrijiri medicale.
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
În cauză, instanța de fond a constatat faptul că atât în momentul luării măsurii privative de libertate cât și pe parcursul acesteia au existat probe de natură să conducă la suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor imputate în sensul art.223 al.2 C.p.p.
În opinia instanței de fond suspiciunea rezonabilă privind comiterea faptelor imputate subzistă și la acest moment procesual, inculpații recunoscând agresarea părții civile chiar dacă agentul vulnerant a fost, potrivit declarațiilor acestora, un lemn și un colțar din metal și nu o furcă și respectiv sabie, acțiunile coroborate ale inculpaților denotând față de intensitatea loviturilor, zona vizată și natura agenților vulneranți intenția de a suprima viața.
În acest moment procesual, materialul probator administrat în cauză infirmă poziția inculpatului D. A. privind lovirea victimei peste mâna în care ținea cuțitul, aceasta din urmă prezentând leziuni palmar și pe partea dorsală a brațului drept, locațiile părând a sugera leziuni produse în cursul acțiunii de autoapărare și nu în cadrul unui mecanism de dezarmare. În plus în acest moment existența cuțitului este contestată de partea civilă și soția acesteia, persoană pretins martor ocular și susținută de inculpați și martorul Vârbanciu V. a cărui prezență la fața locului este infirmată însă de martora E. M.-M.. În opinia instanței de fond existența leziunilor este în mod evident atestată de către înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei, natura obiectelor vulnerante și existența unui posibil corp tăietor înțepător în posesia părții civile urmând a fi lămurite pe parcursul cercetării judecătorești.
Pe de altă parte, în cauză există situația prev. de art. 223 al.2 C.p.p., respectiv există suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis o tentativă la o infracțiune intenționată contra vieții și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, instanța de fond a învederat faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire li se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, instanța de fond a constatat faptul că li se impută inculpaților săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, infracțiune cu un grad de pericol social generic ridicat, având în vedere că acest gen de infracțiuni, prin amploarea lor deosebită aduc atingere unora dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectul datorat vieții persoanei dar și pericolul social concret al faptelor imputate inculpaților, pericol relevat de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei inculpații acționând prin surprindere, cu o violență deosebită, folosind corpuri tăietor-înțepătoare, apte să ucidă, aplicându-i victimei concomitent lovituri în zone letale, acțiunea violentă a acestora fiind întreruptă numai ca urmare a intervenției prompte a martorilor.
În ceea ce privește circumstanțele personale existente în cauză instanța de fond a constatat faptul că potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul D. D. I., a fost condamnat în repetate rânduri la pedepse cu închisoarea pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, inclusiv prin violență, fiind liberat condiționat la data de 15.06.2010, cu un rest rămas de executat de 970 de zile. În ceea ce-l privește pe inculpatul D. A., s-a constatat potrivit fișei de cazier judiciar că acesta a fost condamnat anterior pentru comiterea, în stare de minoritate, a infracțiunii de tentativă la omor calificat.
S-a constatat astfel faptul că inculpații nu se află pentru prima oară implicate într-un raport penal de conflict, ambii dovedind perseverență infracțională.
Totodată, instanța de fond a constatat că arestarea inculpaților corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p., impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Prima instanța a constatat că, în cauză, inculpații au fost privați de libertate în data 25.05.2015, organele judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei, sesizând instanța la data de 18.06.2015.
Față de aceste considerente, în baza art. 362 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților D. D. I. și D. A. și s-a menținut măsura arestării preventive a acestora.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații cei doi inculpați, D. D. I. și D. A. solicitând admiterea contestațiilor, desființarea încheierii atacate și rejudecând, pe fond, admiterea cererilor de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, având în vedere perioada arestului preventiv începând cu data de 26.05.2015. Au solicitat a se analiza de către instanță dacă printr-o altă măsura preventivă se poate atinge scopul măsurilor preventive. Nu în ultimul rând s-a solicitat a se avea în vedere stadiul procesual al cauzei, departe de fi finalizată în primă instanță, astfel încât a-i menține în continuare în stare de arest preventiv, ar echivala cu o executare anticipată a pedepsei.
S-a mai precizat că inculpații nu prezintă pericol pentru ordinea publică și provin din familii organizate, precum și împrejurarea că de la data săvârșirii faptei, 20.08.2013 și până la data arestării preventive, 26.05.2015, aproximativ 2 ani de zile au fost liberi, nu au prezentat pericol public, nu au influențat în nici un fel ancheta, astfel încât nu s-a apreciat necesară luarea măsurii arestării preventive, măsura care la acest moment nu se mai justifică, în condițiile în care matorii audiați de prima instanță nu au confirmat intenția inculpaților de a suprima viața victimei.
Analizând contestațiile formulate în raport de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma art. 206 și 425 ind. 1 NCPP, Curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Tribunalul București la data de 17.06.2015 în dosarul 3672/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților D. D. I., cercetat sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă și în concurs real, a infracțiunilor de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) C.p. raportat la art. 188 alin. (1) C.p., și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C.p., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin (1) C.p., toate cu aplicarea art. 5 C.p. și D. A., cercetat sub aspectul săvârșirii, în concurs real, a infracțiunilor de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) C.p. raportat la art. 188 alin. (1) – art. 189 alin. (1) lit. e) C.p., și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin (1) C.p., toate cu aplicarea art. 5 C.p..
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență în sarcina inculpaților faptul că, în data de 20.08.2013, în jurul orelor 21:00, în timp ce se afla în părculețul din fața imobilului situat în mun. București, Calea V. nr. 215-217, sector 3, inculpatul D. D. I. a atacat-o împreună cu inculpatul D. A. pe persoana vătămată Măcăruș G.-F., cei doi agresori acționând conjugat cu intenția de a-i suprima viața, completându-se unul pe altul, inculpatul D. D. I. aplicându-i victimei mai multe lovituri cu o sabie, de o intensitate deosebită, la nivelul capului, în timp ce inculpatul D. A. a atacat-o folosind o furcă pe care o avea asupra sa, vizând zone vitale, diminuând astfel posibilitățile acesteia de a se apăra, victimei fiindu-i cauzate leziuni traumatice (o plagă parieto-occipital stânga și o echimoză flanc drept) care au necesitat 8-9 (opt-nouă) zile de îngrijiri medicale.
La data de 26.05.2015 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, instanța constatând îndeplinite cerințele legale pentru luarea acestei măsuri preventive, care ulterior a fost menținută.
În cauză există suficiente probe și indicii temeinice că inculpații D. D. I. și D. A. au săvârșit infracțiunile grave, în accepțiunea art. 202 alin. 1 din NCPP, pentru care au fost trimiși în judecată.
Legislația actuală conferă măsurii arestării preventive un caracter excepțional, situațiile în care se poate dispune o astfel de măsură fiind strict limitativ prevăzute de lege, urmărindu-se realizarea scopului preventiv al acesteia.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenția preventiva trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normala, măsura arestării luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (Labita c. Italiei).
Instanța constată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO, secția I, hotărârea Al Akidi versus Bulgaria, 31 iulie 2003,_/97), reținerea unei persoane în detenție pe o perioadă lungă de timp trebuie să fie justificată de probe temeinice de vinovăție și de pericolul dispariției inculpatului, dar pe de altă parte se admite faptul că gravitatea acuzațiilor poate justifica arestarea preventivcă a unei persoane.
Potrivit legislației naționale respectiv art. 202 C.p.p., în cauzele privitoare la infracțiunile pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, se pot lua măsuri preventive.
În ceea ce privește alegerea măsurii preventive, alineatul final al aceluiași articol prevede urmatoarele criterii complementare: scopul masurii, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Prin prisma acestor principii generale stabilite de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instantele nationale o data cu ratificarea de catre Romania a Conventiei Europene a Drepturilor Omului) și a legislației interne, Curtea observă că în speța dedusă judecății, menținerea în continuare în stare de arest preventiv a celor trei inculpați este legală și temeinică.
Astfel, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 223 NCPP, în sensul că sunt indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabila că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, după cum rezulta din materialul probator administrat până în prezent.
Nu în ultimul rând este necesar să se verifice și dacă scopul procesului penal ar putea fi alterat prin lăsarea în libertate a inculpaților.
În acest context, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpaților rezultă și din circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor a căror comitere li se impută acestora.
Curtea Europeană a statuat, în cauza Dumont-Maliverg C. Franței, că gravitatea unei infracțiuni poate determina autoritățile să dispună și să mențină arestarea pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei și persoana acuzatilor fac ca riscul săvârșirii unei noi infracțiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării - adecvată.
Natura infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite de către inculpați, modul în care aceștia au acționat, consecințele acțiunilor acestora, conturează un grad ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpații sunt cercetați.
Astfel, se are în vedere că noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică și o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptului că inculpații asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni ce aduc atingere sănătății societății sunt cercetati în stare de libertate.
Gradul ridicat de pericol social, rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, din urmările produse sau care se pot produce prin săvârșirea de infracțiuni de genul celor pentru care sunt cercetati inculpații și din rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.
Scopul măsurilor preventive prevăzut în dispozițiile art. 202 Cod procedură penală nu se poate realiza prin luarea măsurii de prevenție a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, mai ales la acest moment procesual, când acte procesuale importante nu au fost efectuate.
Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumția de nevinovăție, însă legiuitorul a stabilit ca, în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute, să se poată lua una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaște sau nu săvârșirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispozițiile art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
În concluzie, se reține că, în cauză, nu a intervenit o situație de schimbare a temeiurilor ce au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive, iar în continuare inculpații prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată trebuie menționat faptul că nu a fost depășită până în prezent durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, fiind respectate exigențele art. 5 paragraful 3 din CEDO - prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, specificul probator, dar și prin raportare la durata măsurii arestării preventive dispuse față de inculpați.
Nici circumstanțele personale ale inculpaților invocate de apărare nu constituie motive pentru care Curtea să aprecieze într-un sens contrar celor de mai sus, în condițiile în care aceste circumstanțe au fost reținute atât la data arestării inculpaților dar și ulterior, la prelungirea stării de arest, respectiv la menținerea acesteia.
Mai trebuie precizat că nici argumentul vizând faptul că de la data faptei, 20.08.2013 și până la momentul arestării preventive a inculpaților, respectiv, 26.05.2015, cercetările s-au desfășurat cu cei doi inculpați în stare de libertate, astfel încât, în condițiile în care aceștia în acel interval de timp nu au influențat ancheta și nu s-au sustras de la cercetări, nu se justifică menținerea în continuare în stare de arest preventiv, nu este de natură să determine instanța de control judiciar să opineze în sens contrar celor de mai sus.
Este evident în opinia Curții că în perioada 20.08._15, a fost necesară administrarea unor probe care să permită formularea propunerii de arestare preventivă, acesta fiind motivul real pentru care cei doi inculpați nu au fost sub imperiul nici unei măsuri preventive în aceste interval de timp, și nu împrejurarea că nu prezintă pericol social așa cum au încercat cei doi să acrediteze ideea.
După cum s-a menționat anterior, noțiunea de pericolul social implică mai multe elemente care prin coroborare confirmă sau nu existența unui astfel de pericol, elemente care țin nu numai de persoana inculpaților, dar și de gravitatea faptei pe care se presupune că au comis-o, de împrejurările săvârșirii ei, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
În acest context este indubitabil că și după trecerea uni interval de timp de aproximativ 2 ani de zile de la data faptei și până la momentul arestării preventive a inculpaților, prin natura ei fapta de care sunt acuzați aceștia nu și-a pierdut actualitatea și nici importanța, fiind o infracțiune contra vieții, a cărei rezonanță și consecințe nu se estompează odată cu trecerea timpului, ci se atenuează prin luarea unor măsuri legale împotriva persoanelor ce vor fi găsite vinovate de comiterea ei.
Numai astfel se poate susține că justiția și-a atins dezideratul de a nu lăsa nepedepsite persoanele care încalcă legea penală.
D. urmare, Curtea observă că în cauză cel puțin până la acest moment procesual nu se regăsește nici una din situațiile prev. de art. 242 al. 1 sau 2 NCPP care să permită revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, depozițiile martorilor audiați la fond, neîncadrându-se în exigențele textelor de lege indicate, reprezentând probe ce urmează a fi apreciate de judecătorul fondului sub aspectul veridicității și importanței lor, prin coroborare cu celelalte probe de la dosar.
Chiar dacă pe parcursul cercetării judecătorești în fond se va ajunge la o schimbare a încadrării juridice, așa cum a menționat apărarea, într-o infracțiune pentru care în mod normal nu se solicită arestarea preventivă a inculpaților, o astfel de ipoteză nu numai că este pur subiectivă și aleatorie, dar nu determină în mod automat nelegalitatea sau netemenicia măsurii arestării preventive, într-o asemenea măsură încât să devină incidente disp. art. 242 al. 1 sau 2 NCPP.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 206 NCPP și art. 208 al. 4 NCPP, va respinge ca nefondate contestațiile declarate de contestatorii inculpați D. A. și D. D. I., împotriva încheierii de ședință din data de 09.12.2015 a Tribunalului București, Secția I Penală.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 și 4 N.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 206 NCPP și art. 208 al. 4 NCPP, respinge ca nefondate contestațiile declarate de contestatorii inculpați D. A. și D. D. I., împotriva încheierii de ședință din data de 09.12.2015 a Tribunalului București, Secția I Penală.
În baza art. 275 al. 2 și 4 NCPP, obligă fiecare contestator la cheltuielile judiciare către stat, în sumă de câte 200 lei, fiecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2015.
Președinte, Grefier,
C. E. R. R. D. C.
Red. CER
2 ex./21.12.2015
Dosar fond nr._ 15Trib. București, Secția I-a Penală
Jud. fond – C. J.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1729/2015. Curtea de... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1394/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
