Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 380/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 380/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-08-2015

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 380/C

Ședința publică din data de 04 august 2015

Completul constituit din

PREȘEDINTE: R. A. B.

GREFIER: C. G.

Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București a fost reprezentat de procuror V. G..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul P. O. împotriva sentinței penale nr. 903/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-condamnat personal, în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. M. în baza delegației de asistență judiciară obligatorie nr._/25.07.2015, eliberată de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară, fila nr. 8.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că dosarul este la primul termen de judecată a contestației.

Curtea acordă posibilitatea apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu persoana condamnată.

La interpelarea Curții, persoana condamnată P. O. arată că înțelege să-și retragă contestația ce face obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat în sensul retragerii contestației ce face obiectul prezentului dosar.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, având cuvântul solicită a se lua act de manifestarea de voință a părții pe care o asistă.

Contestatorul-condamnat P. O., având cuvântul solicită să se ia act de renunțarea la contestație.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.903/17.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. – Secția Penală a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul P. O. (fiul lui M. și T., născut la data de 28.02.1958, în prezent deținut în Penitenciarul G.), cu privire la sentința penală nr.61 din 30.11.2011 a Tribunalului București - Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2156 din 20.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.961 din 30.11.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2156 din 20.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul P. O. a fost condamnat la 8 (opt) ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

Prin sentința penală nr.753 din 20.12.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.2224/22.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul P. O. a fost condamnat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal anterior.

Infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare și 10 ani închisoare sunt pedepsite în prezent cu închisoare de la 5 la 12 ani.

Potrivit art.6 alin.1 Cod penal când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Cum nici una din pedepse nu depășește maximul actual de 12 ani închisoare, cererea condamnatului a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul contestator P. O., fără a indica motivele pe care se sprijină.

La termenul de judecată de astăzi, contestatorul condamnat a declarat că înțelege să își retragă contestația formulată în cauză.

În fața Curții, petentul condamnat a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu.

Văzând dispozițiile art.4251 alin.3 rap. la art.415 Cod procedură penală, conform cărora până la închiderea dezbaterilor în fața instanței contestatorul își poate retrage contestația, Curtea constatând respectate dispozițiile legale, în sensul că nu s-a depășit momentul până la care poate interveni declarația de retragere a contestației și văzând manifestarea neechivocă de voință a condamnatului, în sensul că dorește să-și retragă calea de atac formulată, va lua act de această manifestare de voință expresă, soluție în raport de care în temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală îl va obliga pe contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.

În baza art.272 alin.1,2 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 130 lei, se va acoperi din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.4251 alin.3 Cod procedură penală;

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul P. O. împotriva sentinței penale nr.903/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata a 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 alin.1,2 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 130 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 august 2015.

PREȘEDINTE,

R. A. B.

GREFIER,

C. G.

Red.R.A.B./Th.red.C.V.M.-ex.2/22.10.2015

T.G. – judecător P. Gherghița

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 380/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI