Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 533/122/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (4170/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 21/CO
Ședința publică din data de 12.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. B.
GREFIER – I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost legal reprezentat domnul procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 599/19.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul – condamnat personal, adus de la locul de deținere – Penitenciarul G. asistat de apărător din oficiu, avocat Slăvuică E., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/06.01.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru discutarea contestației.
La întrebarea Curții, contestatorul – condamnat precizează că menține contestația formulată.
Apărătorul contestatorului– condamnat solicită admiterea contestației. Precizează că încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina condamnatului este aceea prevăzută de art. 174 – 175 lit. i Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. d Cp, contestându-se de către condamnat încadrarea juridică prevăzută de art.175 lit. i Cod penal din 1969 care nu se mai regăsește în Noul Cod penal. În consecință, solicită reducerea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, deoarece motivarea instanței de fond este legală și temeinică în ceea ce privește infracțiunea de omor simplu. Dacă se iau în considerare dispozițiile legii noi, nu trebuie ignorată recidiva postexecutorie reținută în sarcina contestatorului. Solicită a se constata că dacă s-ar avea în vedere legea nouă, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina condamnatului nu ar mai fi între 10 – 20 de ani, ci între 15 – 30 de ani. Pe de altă parte, în condițiile în care pedeapsa se încadrează în limitele legale, potrivit legii noi, nu se poate face o reducere, așa cum solicită contestatorul. Prin urmare, pedeapsa fiind corectă, atât în privința pedepsei principale, cât și în ceea ce privește reducerea duratei pedepsei complementare, solicită respingerea contestației, ca nefondată.
Contestatorul – condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.599/19.05.2014, Tribunalul G. a admis în parte contestația la executare formulată de condamnatul M. M. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 809 din 25.09.2012 a Tribunalului București- Secția I Penală definitivă prin decizia penală nr. 1923 din 05.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 6 Cod penal raportat la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 66 lit. a, b din Cod penal, a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d din Codul penal din 1969 aplicată condamnatului de la 8 ani la 5 ani .
A menținut MEPI nr.1537 din 06.06.2013 emis de Tribunalul București secția I penală cu excepția dispozițiilor referitoare la pedeapsa complementară.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 13.02.2014, pe rolul Tribunalului G. sub nr._, a fost înregistrată contestația condamnatului M. M., contestație prin care acesta a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepsei de 18 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 809 din 25.09.2012 a Tribunalului București secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1923 din 05.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât este mai mare decât maximul prevăzut de noua lege.
La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele acte: mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1537/06.06.2013 emis de Tribunalul București secția a I-a penală și sentința penală nr. 809 din 25.09.2012 a Tribunalului București secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1923 din 05.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 809 din 25.09.2012 a Tribunalului București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1923 din 05.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea contestatorului M. M. la pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 89 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Ca urmare a contopirii pedepselor aplicate, s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, pedeapsă ce a fost sporită cu 6 luni, inculpatul având de executat 18 ani și 6 luni închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
Tribunalul a reținut că infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174-175 lit. i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1969, este incriminată în prezent de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1969, este incriminată în prezent de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 89 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1969, este incriminată în prezent de art. 338 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Potrivit art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Raportând aceste dispoziții la speța de față, tribunalul a reținut că în ceea ce privește pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată contestatorului M. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 174-175 lit. i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, aceasta nu se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod Penal ce este de 20 ani, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1969, aceasta nu se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod Penal ce este de 5 ani, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 89 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1969, nici aceasta nu se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod Penal ce este de 7 ani, motiv pentru care a apreciat că nu se impune reducerea acestora.
Tribunalul, a constatat, însă, că petentul contestator M. M. beneficiază de legea penală mai favorabilă în condițiile art. 6 Cod penal, numai cu privire la durata pedepsei complementare, care a fost stabilită prin hotărârea de condamnare la 8 ani, iar în prezent, conform art. 66 alin. 1 Cod penal, durata maximă a pedepsei complementare este de 5 ani.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul condamnat Măcioi M.care, prin apărătorul său, a susținut în esență că sub imperiul legii penale noi fapta de omor pentru care a fost condamnat nu mai constituie infracțiunea de omor calificat, ci omor simplu, astfel încât se impune reducerea pedepsei.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestatorul M. M. se află în executarea pedepsei rezultante de 18 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 809/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1923/05.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsa fiind compusă din: pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 89 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și sporul de pedeapsă de 6 luni.
Curtea învederează cu precădere că potrivit art. 6 al. 1 Cod penal, aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei vizează exclusiv situațiile în care pedeapsa aplicată prin hotărârea rămasă definitivă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită și constă în aceea că se reduce la acest maxim.
Se constată astfel, că în mod corect prima instanță s-a raportat la maximul legal prevăzut de legea penală în vigoare pentru toate infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat și a constatat că pedepsele aplicate nu depășesc respectiva limita maximă.
În mod just s-a apreciat că în cauză se impune exclusiv reducerea duratei pedepsei complementare dată fiind limita maximă de 5 ani prevăzută de legea penală în vigoare.
Este adevărat că sub imperiul legii penale noi, infracțiunea de omor săvârșită de condamnat nu mai întrunește elementele constitutive ale variantei agravante, însă această chestiune ca atare nu are relevanță atâta timp cât calificarea juridică a faptei nu are consecințe asupra limitelor de pedeapsă ce ar putea fi valorificate pe calea prezentei cereri, infracțiunea de omor în stare de recidivă fiind pedepsită în prezent, potrivit art. 188 Cod penal cu aplic. art. 43 al. 5 cod penal cu închisoarea de la 15 la 30 de ani, astfel încât pedeapsa aplicată condamnatului de 18 ani închisoare nu depășește limita maximă.
Prin urmare, constatând legală și temeinică sentința atacată, Curtea va respinge contestația formulată și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația exercitată de contestatorul condamnat M. M. împotriva sentinței penale nr.599/19.05.2014, pronunțată de Tribunalul G.– Secția Penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE,
O. B.
GREFIER,
I. D.
Red.B.O./11.02.2015
Thred.V.D./3 ex.
T.G. – jud.G.O.
| ← Lovire sau alte violenţe (art.193 NCP). Decizia nr. 116/2015.... | Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr.... → |
|---|
