Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 198/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 198/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 1372/122/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi 449/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 198
Ședința publică din data de 15.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
GREFIER: C. D. R.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror A. C..
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulată de condamnatul I. E. împotriva sentinței penale nr. 747/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit data pronunțării la 23.03.2015, ulterior fiind amânată pronunțarea succesiv la 24.03.2015, 03.04.2015, 09.04.2015, respectiv 15.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra contestației formulate,constată următoarele:
Tribunalul G. ,prin sentința penală nr. 747/18.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ , în baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 din Noul Cod penal,a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul I. E. (fiul lui C. și L., născut la 25.02.1974, în .), deținut în Penitenciarul G., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.526 din 02.05.2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.452/02.06.2006 a Curții de Apel București.
În baza art. 275 alin. (2) din Noul Cod de procedură penală a obligat pe contestator să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr.1372 din 06.05.2014 petentul-condamnat I. E. (fiul lui C. și L., născut la 25.02.1974, în .), deținut în Penitenciarul G. a formulat contestație la executare solicitând aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.526 din 02.05.2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.452/02.06.2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
În vederea soluționării cererii, au fost atașate la dosar, în copie, sentința penală nr.526 din 02.05.2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și MEPI nr. 604 din 07.06.2006 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală și MEPI nr.604 din 07.06.2006.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.526 din 02.05.2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul I. E. (fiul lui C. și L., născut la 25.02.1974 în comuna Gostinari CNP_).
S-a constatat că faptele comise de acesta în data de 6/7.02.2002 (sentința penală nr.942/24.10.2003 a Tribunalului București - Secția a Il-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2291/28.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente cu faptele comise la datele de: 28.05.1998 (sentința penală nr..747/19.05.2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1784/ 11.09.2003 a Curții de Apel București, 02.10.2001 (sentința penală nr.1192/17.10.2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1329/22.09.2003 a Tribunalului București), 24.09.2001 (sentința penală nr.1080/23.07.2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr2280/15.10.2003 a Curții de Apel București), 9.05.2001 (sentința penală nr. 301/27.02.2004 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr454/20.04.2004 a Tribunalului București); 02.08.2001 și 03.09.2001 (sentința penală nr633/18.04.2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 6.06.2003).
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 942/24.10.2003 a Tribunalului București - Secția a Il-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2291/28.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente astfel:
- 15 ani închisoare aplicată în baza art.211 alin.2 lit.a, d și c Cp. (1969) cu aplic, art.37 li.a și lit.b Cp. (1969) și art.13 Cp. 1969 (așa cum a rezultat în urma revocării executării condiționate dispuse prin sentința penală nr.519/23.03.2001 a Judecătoriei Slobozia pentru restul de 11 luni și 25 zile rămas neexecutat rămas neexecutat, dispoziție pe care instanța a menținut-o);
- 4 ani închisoare aplicată în temeiul disp.art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, cu aplic. art. 37 lit.a și b C.p. (1969) și art.13 Cp. 1969 (așa cum a rezultat în urma revocării conform art. 61 Cp. a liberării condiționate pentru restul de 11 luni și 25 zile rămas neexecutat dispusă prin sentința penală nr.515/23,03.2001 a Judecătoriei Slobozia);
- 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.633 /l8.04.2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 6.06.2003;
- spor de 2 ani închisoare.
În baza art.36 alin.2 Cp. (1969) a contopit aceste pedepse cu următoarele pedepse:
- 6 ani închisoare aplicată în baza art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit.i Cp. (1969) cu aplic. art. 37 lit. a Cp. 1969 (așa cum a rezultat în urma revocării beneficiului liberării condiționate față de pedeapsa de 2 ani și 9 luni aplicată prin sentința - penală nr.14/1980 a Judecătoriei Tulcea) prin sentința penală nr. 747/19.05.2002 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1784/11.09.2003 a Curții de Apel București;
- 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i Cp. cu aplic. art.37 lit.b Cp. (1969) prin sentința penală nr. 1192/18.08.2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1329/22.09.2003 a Tribunalului București - Secția a I Penală;
- 5 ani închisoare aplicată în baza art.208 alin.1 rap.la art.209 alin.1 lit.i Cp. cu aplic, art.37 lit. a Cp. (1969) (rezultată în urma revocării beneficiului liberări condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoarea aplicată prin sentința penală nr. 843./1999) a Judecătoriei G., definitivă prin decizia penală nr. 16/2000 a Tribunalului G., dispoziție pe care instanța o menține) prin sentința penală nr. 1080/23.07.2003 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2280/15.10.2003 a Curții de Apel București - Secția I Penală;
- 4 ani închisoare aplicată în baza art.208 alin. 1 rap. la art.209 alin.1 lit.i Cp. cu aplic, art.37 lit.a Cp. (1969) ( rezultată în urma revocării beneficiului liberării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.843/23.08.1999 a Judecătoriei G.) prin sentința penală nr.301/27.02.2004 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin-decizia penală nr.454/20._ a Tribunalului București - Secția I Penală.
S-a stabilit ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare la care s-a adaugat sporul de 2 ani închisoare stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr.942/24.10.2003 a Tribunalului București - Secția a Il -a Penală, în final acesta având de executat 17 ani închisoare.
În baza art.36 alin.3 Cp. (1969) a dedus din pedeapsa aplicată, durata executării de la 07.02.2003 la zi.
În temeiul art.35 alin. ultim Cp. (1969) a menținut măsurile de siguranță dispuse prin hotărârile menționate.
A anulat mandatele de executare ale pedepselor aplicate emise pentru condamnat și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate ca urmare a contopirii pedepselor.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Ca urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003, conform cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, deși persoana privată de libertate I. E. este o persoană condamnată definitiv, s-a impus a se analiza situația juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin . Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă față de acesta, sub aspectul incidenței prevederilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 17 ani închisoare, pronunțată printr-o hotărâre definitivă de contopirea pedepselor, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, în stare de recidivă postexecutorie, a unei infracțiuni aplicată în temeiul disp.art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, în stare de recidivă post executorie și a unor infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie și/sau postcondamnatorie.
Deși, în cazul intervenției succesiunii de legi penale în cursul procesului, aplicarea legii penale mai favorabile se face în două etape – mai întâi pentru stabilirea limitelor de pedeapsă aplicabile infracțiunii comise, iar apoi pentru determinarea tratamentului sancționator al recidivei – în cazul intervenției legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a condamnării, aplicarea legii mai favorabile urmează a fi făcută într-o singură etapă.
Aceasta deoarece aplicarea tratamentului sancționator pentru recidiva postexecutorie se face într-o singură etapă, fiind imposibil de determinat după rămânerea definitivă a hotărârii care a fost pedeapsa stabilită și care a fost sporul aplicat în concret în considerarea stării de recidivă.
Așa fiind, aplicarea art. 6 C. pen. în acest caz trebuie să asigure doar menținerea pedepsei aplicate în limitele ce ar fi putut fi dispuse potrivit legii noi.
În consecință, pedeapsa aplicată sub legea veche va fi redusă numai dacă aceasta depășește maximul special din norma de incriminare plus sporul aplicabil pentru recidivă (1/2 din maximul special, potrivit art. 42 alin. (5) C. pen.).
Potrivit noului Cod penal, pedeapsa maximă aplicabilă în cazul infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de dispozițiile art. 234 alin. (1) lit. c, și d din Noul Cod penal săvârșită în recidivă postexecutorie este de 15 ani (10 ani maximul prev. de art. 234 alin. (1) lit. c, și d din Noul Cod penal plus 1/2 din maximul special, potrivit art. 42 alin. (5) C. pen.) prin urmare egală cu pedeapsa 15 ani închisoare aplicată în baza art.211 alin.2 lit.a, d și c Cp. (1969) cu aplic, art.37 li.a și lit.b Cp. (1969) și art.13 Cp. 1969.
Pedeapsa maximă aplicabilă furtului calificat (art.229 alin.1) săvârșit în recidivă postexecutorie este de 7 ani și 6 luni ( 5 ani plus 1/2, potrivit art. 42 alin. (5) C. pen.), prin urmare, mai mare decât pedepsele aplicate condamnatului pentru infracțiunile de furt calificat săvârșite în stare de recidivă post executorie.
Pedeapsa maximă aplicabilă furtului calificat (art.229 alin.1) săvârșit în recidivă postcondamnatorie este de 5 ani, prin urmare, mai mare decât pedepsele aplicate condamnatului pentru infracțiunile de furt calificat săvârșite în stare de recidivă post condamnatorie.
Pedeapsa maximă aplicabilă infracțiunii de conducere fără permis săvârșită în stare de recidivă postexecutorie este de 7 ani și 5 luni închisoare (5 ani maximul special prevăzut de art.335 alin.1 C. pen plus /2, potrivit art. 42 alin. (5) C. pen.).
Prin urmare nici una din pedepsele care compun pedeapsa rezultantă nu depășește maximul prevăzut de legea nouă.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, în urma contopirii pedepselor de 15 ani închisoare, 4 ani închisoare, 7 ani închisoare, 6 ani închisoare, 3 ani închisoare, 5 ani închisoare și 4 ani închisoare, la pedeapsa de bază de 15 ani închisoare se adaugă sporul de 9 an și 8 luni, rezultând o pedeapsă de 24 ani și 8 luni închisoare.
Având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului de 17 ani închisoare depășește nu maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi, instanța a constatat că legea veche îi este mai favorabilă condamnatului.
În consecință, instanța, în baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 din Noul Cod penal,a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul I. E., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.526 din 02.05.2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.452/02.06.2006 a Curții de Apel București.
În baza art. 275 alin. (2) din Noul Cod de procedură penală contestatorul a fost obligat să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Impotriva acestei hotarari a formulat contestatie ,in termenul legal,condamnatul I. E. care a solicitat,aplicarea legii penale mai favorabile, reducerea sporului de 2 ani inchisoare,aratand ca a executat pana in prezent 13 ani inchisoare.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată,în conformitate cu dispozițiile art.425ind.1 și urm. C.p.p.,Curtea constată că este nefondată contestația formulată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.595 alin.1 C.p.p. Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Conform art.6 alin.1 C.p. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea,potrivit art.4 din Legea nr.187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Curtea constată că ,în prezenta cauză, pedepsele aplicate condamnatului I. E. prin sentința penală nr.942/24.10.2003 a Tribunalului București - Secția a Il-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2291/28.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,sentința penală nr..747/19.05.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1784/ 11.09.2003, sentința penală nr.1192/17.10.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1329/22.09.2003 a Tribunalului București,sentința penală nr.1080/23.07.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr2280/15.10.2S 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr454/20.04.2004 a Tribunalului București,sentința penală nr633/18.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 6.06.2003 si contopite prin sentința penală nr.526 din 02.05.2006 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală,deci sub imperiul Codului penal din anul 1969, pentru săvârșirea infracțiunilor de talharie,furt calificat si conducere pe drumurile publica a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere,in raport de faptele comise ,de starea de recidiva postexecutorie si deciziile obligatorii adoptate de Inalta Curte de Casatie si Justitie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie, nu depășesc maximul special prevăzut de Codul penal ce a intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Avand in vedere ca instanta de fond a realizat o prezentare a maximului pedepselor prevazute de actualul cod penal,raportat la faptele si infractiunile retinute in sarcina contestatorului condamnat prin hotararile de condamnare susmentionate,Curtea nu va mai proceda la relurea acestora.
Prin urmare,în acest context, este evident ca nu sunt incidente dispozițiile art.6 alin.1 C.p. și ale art.4 din Legea nr.187/2012,neputandu-se proceda pe calea cererii ce formeaza obiectul acestei cauze ,conform art.595 alin.1 C.p.p., la o reducere a pedepselor aplicate contestatorului condamnat I. E. prin hotararile judecatoresti susmentionate.
De altfel, prin calea de atac exercitata, condamnatul I. E. a criticat numai aplicarea sporului de 2 ani închisoare si nu si imprejurarea ca pedepsele aplicate nu i-au fost reduse conform prevederilor art.6 alin.1 C.p. și ale art.4 din Legea nr.187/2012.
În ceea ce privește sporul de 2 ani închisoare,Curtea constata ca menținerea și aplicarea acestui spor este obligatorie, în condițiile în care a fost stabilit în mod definitiv prin sentința penală nr. 942/24.10.2003 a Tribunalului București-Secția a Il-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2291/28.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,fiind intrat în puterea autorității de lucru judecat.
Prin urmare, pe calea prezentei contestații, Curtea nu are posibilitatea legală de a stabili un alt spor de pedeapsă, într-un cuantum mai mic sau de a inlatura acest spor de pedeapsa.
Ca atare,pentru considerentele aratate,Curtea, an baza art.425ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. și art.23 alin.10 din Legea nr.255/2013,va respinge ,ca nefondată, contestația formulată de condamnatul I. E. împotriva sentinței penale nr.747 din data de 18.06.2014,pronunțată de Tribunalul G.,Secția Penală în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p.va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justitiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.425ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. și art.23 alin.10 din Legea nr.255/2013 respinge ,ca nefondată, contestația formulată de condamnatul I. E. împotriva sentinței penale nr.747 din data de 18.06.2014,pronunțată de Tribunalul G.,Secția Penală în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justitiei
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
M. NițăClaudia D. Radut
| ← Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 585/2015.... | Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 560/2015. Curtea... → |
|---|
