Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1406/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1406/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2015

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1406/A

Ședința publică din data de 21 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: G. R.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: I. C. M.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror N. A.-M..

Pe rol, se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București împotriva sentinței penale nr.1643/30.06.2015 a Judecătoriei Sector 4 București, din dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 07.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta Decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 14.10.2015 și la data de 21.10.2015, astăzi, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.1643 din data de 30.06.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 4 București a schimbat, în baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. A. D. din patru infracțiuni concurente de tâlhărie, prev.de art.233 din noul C.p. cu aplic. art.38 alin.1 C.p. și a art.77 lit.d C.p. în patru infracțiuni de tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.a din vechiul C.p., cu aplic. art.75 alin.1 lit.c din vechiul C.p., art.33 lit.a din vechiul C.p. și cu aplicarea art. 5 din noul C. p.

În baza art.396 alin.1, 2 și 10 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. A. D.(fiul lui A. A. și al lui P. M., născut la 16 Iunie 1994 în municipiul G., jud. G., domiciliat în A., ., județ Teleorman, necăsătorit, fără studii, cu antecedente penale, cetățean român, fără ocupație, deținut la Penitenciarul G., CNP_), după cum urmează:

- la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.a vechiul C.p., cu aplic. art.75 alin.1 lit.c vechiul C.p. și cu aplicarea art.5 C.p. (faptă săvârșită în data de 06.11.2012, persoană vătămată G. C.).

- la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.a din vechiul C.p., cu aplic. art.75 alin.1 lit.c din vechiul C.p. și cu aplicarea art.5 C.p. (faptă săvârșită în data de 01.11.2012, persoană vătămată A. G.).

- la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.a vechiul C.p., cu aplic. art.75 alin.1 lit.c vechiul C.p. și cu aplicarea art.5 C.p. (faptă săvârșită în data de 04.11.2012, persoană vătămată S. M.).

- la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin. 21 lit.a vechiul C.p., cu aplic. art.75 alin.1 lit.c vechiul C.p. și cu aplicarea art.5 C.p. (faptă săvârșită în data de 30.10.2012, persoană vătămată G. E.).

În temeiul art.36 alin.1 din vechiul Cod penal rap. la art.33 lit.a din vechiul C.p. și art.34 lit.b din vechiul Cod penal, au fost contopite cele patru pedepse de câte 6 ani închisoare aplicate în cauză cu pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 397/20.05.2013 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 197/04.07.2013 a Curții de Apel București, astfel cum a fost modificată prin sentința penală nr.130/12.02.2014 a Tribunalului D., definitivă prin necontestare la data de 14.11.2012 și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 13 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 2 ani și 8 luni și s-a dispus ca în final inculpatul A. A. D. să execute pedeapsa rezultantă de 16 (șaisprezece) ani închisoare.

În baza art.71 alin.1 vechiul Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b vechiul Cod penal pe durata executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsa accesorie.

În baza art.404 alin.4 lit.a Cod de procedură penală și a art.72 alin.1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioada executată de la data de 14.11.2012 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.103/2014 emis de Tribunalul D. și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentințe.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

S-a luat act că inculpatul se află în stare de detenție în altă cauză

În baza art.125 C.p. rap. la art.129 alin.1 C.p. i s-a aplicat inculpatului Ș. L. E. (fiul lui M. și al lui E., născut la 01 Iulie 1996 în București, domiciliat în sector 5, București, ..19, ., ., român, necăsătorit, fără studii, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP_) măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru săvârșirea a patru infracțiuni concurente de complicitate la tâlhărie, prev. de art.48 alin.1 C.p. rap. la art.233 C.p. cu aplic. art.38 alin.1 C.p. și a art.113 și urm C.p. și a art.5 C.p.. (faptă săvârșită în data de 30.10.2012 - persoană vătămată G. E., faptă săvârșită în data de 04.11.2012 - persoană vătămată S. M., faptă săvârșită în data de 01.11.2012 - persoană vătămată A. G., faptă săvârșită în data de 06.11.2012 - persoană vătămată G. C.)

S-a luat act că persoanele vătămate G. E., S. M., A. G. și G. C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.404 alin.4 lit.d) Cod pr.penală raportat la art.112 alin.(1) lit.f) Cod penal s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 1.150 lei, reprezentând sumele de bani produse prin săvârșirea infracțiunilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut, în fapt, că la data de 06.11.2012, persoana vătămată G. C. a formulat plângere penală arătând că în aceeași zi, în jurul orelor 12.00, în timp ce se afla pe . a venit în spatele ei și i-a smuls cerceii din urechi, după care a fugit spre Calea Văcărești, fiind însoțit de un alt bărbat, descriind în detaliu bunurile sustrase și semnalmentele autorilor.

Ulterior au fost identificați autorii faptei, respectiv inculpatul A. A. D. care a sustras cerceii și inculpatul Ș. L. E. care, după o înțelegere prealabilă cu A. D., după ce au urmărit-o împreună pe persoana vătămată, s-a asigurat că nicio persoană nu se află în apropiere în momentul săvârșirii faptei.

Aceasta situație de fapt a rezultat în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, procesul-verbal de vizionare a imaginilor de la S.C. Proemerg S.A. în care s-a observat cum cei doi inculpați s-au deplasat pe . de 06.11.2012, procesul-verbal de vizionare a imaginilor ridicate de la S.C. A.G.S. S.R.L. în care au fost observați cei doi inculpați în dreptul intrării Scorțeni în data de 06.11.2012, procesul-verbal de conducere în teren (la locul săvârșirii faptei) din data de 17.01.2013 împreună cu inculpatul A. A. D., procesul-verbal de conducere în teren (la casa de amanet) din data de 06.02.2013 cu inculpatul Ș. L. E., procesele-verbale de recunoaștere de pe planșele foto de către inculpatul A. A. D. a două dintre angajatele casei de amanet, declarațiile inculpatului A. A. D. care a recunoscut în totalitate fapta imputată (inclusiv participarea inculpatului Ș. L. E.) descriind în detaliu împrejurările săvârșirii acesteia.

Deși inculpatul Ș. L. E. nu a recunoscut această faptă, participarea sa a rezultat cu evidență din coroborarea mijloacelor de probă anterior expuse.

La data de 02.11.2012, persoana vătămată A. G. a formulat plângere penală arătând că la data de 01.11.2012, în jurul orelor 11.45, în timp ce se afla în fața scării blocului în care locuiește, un bărbat a venit în spatele ei și i-a smuls geanta de pe umăr, moment în care a căzut, individul a tras de geantă până a reușit să-i rupă toarta după care a fugit, descriind în detaliu bunul sustras și împrejurările săvârșirii faptei.

Ulterior au fost identificați autorii faptei, respectiv inculpatul A. A. D. care a sustras geanta și inculpatul Ș. L. E. care, după o înțelegere prealabilă cu A. D., după ce au urmărit-o împreună pe persoana vătămată, s-a asigurat că nicio persoană nu se află în apropiere în momentul săvârșirii faptei (ulterior cei doi împărțind suma de 900 lei găsită în geantă, în mod egal).

Aceasta situație de fapt a rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile persoanei vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camera montată la exteriorul blocului nr.27, . . în care este surprins chiar momentul săvârșirii faptei, procesul-verbal de conducere în teren (la locul săvârșirii faptei) din data de 17.01.2013 împreună cu inculpatul A. A. D., procesul-verbal de conducere în teren (la locul săvârșirii faptei) din data de 12.12.2012 cu inculpatul Ș. L. E., declarațiile inculpaților care au recunoscut în totalitate fapta imputată, descriind în detaliu împrejurările săvârșirii acesteia.

La data de 06.11.2012, persoana vătămată S. M. a formulat plângere penală arătând că la data de 04.11.2012, în jurul orelor 13.00, a ieșit cu sora sa, Cortubaș V. să plimbe câinele. S. sa a rămas în zona Timpuri Noi iar ea a mers la farmacia Orbit, situată pe Calea Văcărești. În timp ce solicita medicamente, a observat lângă ea un tânăr de 16-17 ani iar când a ajuns în dreptul ușii, a apărut un alt băiat care i-a smuls lanțul pe care îl purta la gât.

Ulterior au fost identificați autorii faptei, respectiv inculpatul A. A. D. care a sustras lanțul și inculpatul Ș. L. E. care, după o înțelegere prealabilă cu A. D., a intrat în farmacie după persoana vătămată pentru a afla dacă are bani, fugind apoi cu inculpatul A..

Aceasta situație de fapt a rezultat din mijloacele de probă administrate, respectiv: plângerea și declarațiile persoanei vătămate în care au fost descrise în detaliu împrejurările comiterii faptei și semnalmentele celor doi, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele montate în farmacie în care este surprins chiar momentul săvârșirii faptei, declarația martorei Cortubaș V. (sora persoanei vătămate), procesul-verbal de conducere în teren (la locul săvârșirii faptei) din data de 17.01.2013 împreună cu inculpatul A. A. D., procesul-verbal de conducere în teren (la casa de amanet) din data de 17.01.2013 împreună cu inculpatul A. A. D., procesul-verbal de conducere în teren (la casa de amanet) din data de 17.01.2013 cu inculpatul Ș. L. E., declarațiile inculpaților care au recunoscut în totalitate fapta imputată, descriind în detaliu împrejurările săvârșirii acesteia.

La data de 06.11.2012, persoana vătămată G. E. a formulat plângere penală arătând că la data de 30.10.2012, în jurul orelor 12.45, în timp ce se afla în scara 1 a blocului nr.2, din .-16, unde locuiește, cu spatele la ușă, a intrat un individ care, profitând că avea mâinile ocupate cu bagaje, a prins-o de ambele urechi și i-a smuls cerceii și a fugit, precizând că în fața blocului se mai afla un alt individ iar cei doi au fugit împreună.

Ulterior au fost identificați autorii faptei, respectiv inculpatul A. A. D. care a sustras cerceii și inculpatul Ș. L. E. care, după o înțelegere prealabilă cu A. D., după ce au urmărit-o împreună pe persoana vătămată, a rămas în fața scării pentru a se asigura că nicio persoană nu se află în apropiere în momentul săvârșirii faptei (ulterior cei doi împărțind suma de 700 lei rezultată în urma amanetării bunurilor sustrase).

Aceasta situație de fapt a rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv, plângerea și declarațiile persoanei vătămate care a descris în detaliu împrejurările comiterii faptei, bunurile sustrase și semnalmentele făptuitorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă în care se observă cei doi inculpați urmărind persoana vătămată la data de 30.10.2012, declarația martorei B. M., vecina persoanei vătămate care a văzut cum aceasta din urma era urmărită de două persoane pentru care a furnizat semnalmentele și a auzit-o țipând, procesele-verbale de recunoaștere de pe planșe foto a inculpaților de către martora B. M., procesul-verbal de conducere în teren (la locul săvârșirii faptei) din data de 17.01.2013 împreună cu inculpatul A. A. D., procesul-verbal de conducere în teren (la casa de amanet) din data de 06.02.2013 cu inculpatul Ș. L. E., declarațiile inculpaților care au recunoscut în totalitate fapta imputată, descriind în detaliu împrejurările săvârșirii acesteia.

Audiat în fața instanței, inculpatul A. A. D. a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând aplicarea procedurii simplificate.

Inculpatul Ș. L. E., deși a fost citat în toate formele prevăzute de lege în repetate rânduri, nu s-a prezentat în fața instanței pentru audieri însă a recunoscut (în cursul urmăririi penale) trei dintre cele patru fapte reținute în sarcina sa.

Coroborând toate mijloacele de probă administrate în cauză instanța de fond a considerat în mod neîndoielnic că inculpații A. A. D. și Ș. L. E. sunt cei care au săvârșit faptele anterior descrise.

În vederea aplicării art.5 din Codul penal și a stabilirii legii penale mai favorabile, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește concursul de infracțiuni (fapte comise în forma concursului ideal pentru inculpatul A. A. D.), în cuprinsul legii vechi se prevedea posibilitatea sporirii pedepsei până la maximul special, iar când acest maxim apare ca fiind neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani, potrivit art.34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., având caracter facultativ. Pe de altă parte, prin . legii noi, în cazul concursului de infracțiuni, se prevede obligativitatea aplicării unui spor ce se adaugă la pedeapsa cea mai grea, spor ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Analizând cele două legi penale succesive, instanța a constatat că față de limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. A. D. și față de condițiile diferite ale concursului de infracțiuni, sub imperiul celor două legi penale, având în vedere și antecedența penală a inculpatului ce a fost luată în calcul pentru stabilirea situației juridice, legea penală veche apare ca fiind mai favorabilă.

Pentru inculpatul Ș. L. E. - minor la data săvârșirii faptelor, s-a observat că legea aplicabilă este legea nouă, având în vedere regimul sancționator aplicabil minorilor potrivit noului Cod penal, respectiv aplicarea de măsuri educative.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului A. A. D. întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni de tâlhărie prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.a vechiul C.p., cu aplic. art.75 alin.1 lit.c vechiul C.p., art.33 lit.a vechiul C.p. și cu aplicarea art.5 C. pen.. (faptele fiind săvârșite în public, de două persoane împreună, de către un major împreună cu un minor).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A. A. D., instanța a ținut seama că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor comise, condiții în care a fost posibilă aplicarea prevederilor art.396 alin.(10) C. proc. pen. cu privire la procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției.

De asemenea, instanța a avut în vedere criteriile generale și obligatorii prev. de art.72 din vechiul Cod penal și anume: dispozițiile generale ale Codului penal cu privire la aplicarea pedepsei, limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator, circumstanțele concrete ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului. Față de actele dosarului, instanța constată că nu reies indicii rezonabile privind conduita bună a inculpatului anterior faptei deduse judecății. Se mai reține că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei pe parcursul procesului penal, însă a dat dovada de o îndrăzneală deosebită în atingerea scopului infracțional, cooptând în acest sens și pe inculpatul minor Ș. L. E., periculozitatea sporită a inculpatului care alegea ca victime persoane în vârstă, de sex feminin, cu posibilități reduse de ripostă.

Instanța de fond a mai reținut că inculpatul A. A. D. este în vârstă de 21 ani, necăsătorit, fără ocupație sau loc de muncă și a fost anterior condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 175 C.p. la o pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare, dovedind astfel o constanță a comportamentului violent.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând desființarea sentinței pronunțate în cauză și rejudecând, în fond, menținerea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 5 ani aplicată inculpatului A. A.-D. prin sentința penală nr.397/2013 a Tribunalului București.

În motivarea scrisă a apelului (filele 4-8) parchetul arată că prima instanță a dispus contopirea celor 4 pedepse a câte 6 ani închisoare aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. A.-D. prin sentința penală nr.397/2013 a Tribunalului București, modificată prin sentința penală nr.130/2014 a Tribunalului D., omițând menținerea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cp pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art.35 alin.1 Cp.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.417 C.proc.pen., apelul fiind devolutiv, Curtea constată următoarele:

Instanța fondului a reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și recunoscută de inculpatul A. A.-D. în condițiile art.396 alin.10 Cpp, împrejurare care exonerează Curtea de a mai analiza situația de fapt.

Critica parchetului de menținere a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 5 ani aplicată inculpatului A. A.-D. prin sentința penală nr.397/2013 a Tribunalului București este justificată.

Aceasta, deoarece faptele din prezenta cauză, săvârșite de inculpatul A. A.-D. sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.397/2013 a Tribunalului București, modificată prin sentința penală nr.130/2014 a Tribunalului D., prin care inculpatului i-au fost aplicate, printre altele și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cp pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Potrivit art.35 alin.1 din vechiul Cod penal dacă pentru una dintre infracțiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.

Așadar, prima instanță trebuia să efectueze contopirea nu doar a pedepselor principale, ci și a celor accesorii, omisiune ce va fi îndreptată în prezenta cale de atac.

Pentru acest considerente, neidentificând alte motive de desființare a hotărârii primei instanțe Curtea, în temeiul art.421pct.2 lit.a Cod pr.penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, va desființa, în parte, sentința penală atacată și în fond:

În temeiul art.35 alin.1 din vechiul Cod penal va menține pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b din vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului A. A. D. prin sentința penală nr.397/2013 a Tribunalului București - Sectia I Penală.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București împotriva sentinței penale nr.1643 din 30.06.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în dosarul nr._ .

Desființează, în parte, sentința penală atacată și în fond:

În temeiul art.35 alin.1 din vechiul Cod penal menține pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b din vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului A. A. D. prin sentința penală nr.397/2013 a Tribunalului București - Sectia I Penală.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 260 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. R. D. D.

GREFIER,

I. C. M.

Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex.4/18.12.2015

Jud.sect. 4 – judecător A. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1406/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI