Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 690/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015
Dosar nr._
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.690/A
Ședința publică din data de 13 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
JUDECĂTOR: D. G.
Grefier: E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. E..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria G. și de către inculpatul B. I., împotriva sentinței penale nr.868 din data de 19.03.2015, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul intimat-inculpat B. I., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Ciocănoiu R., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/26.04.2015, aflată la fila 13 dosar, lipsă fiind intimata-parte civilă R. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelurilor cu care a fost sesizată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și pronunțarea unei hotărâri legale în sensul aplicării față de inculpat a pedepselor complementare și accesorii prevăzute de lege.
Astfel, apreciază că în mod nelegal instanța de fond a omis să aplice inculpatului pedepsele complementare și accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi, ori potrivit art. 67 alin. 2 Cod penal, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, iar această pedeapsă este prevăzută în textul de lege care incriminează infracțiunea de tâlhărie, atât în formă simplă, cât și în cea calificată, motiv pentru care solicită instanței de apel a face aplicarea disp. art.66 alin.1 Cod penal și a dispune interzicerea ca pedeapsă complementară a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, urmând ca aceste drepturi să fie interzise inculpatului și ca pedeapsă accesorie.
Apărătorul din oficiu al apelantului intimat-inculpat, având cuvântul, în ce privește apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria G. solicită instanței a aprecia cu privire la temeinicia criticilor acestuia.
În ce privește apelul declarat de către inculpatul B. I., solicită admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și, pe fond, în urma reaprecierii probelor administrate în cauză, reducerea pedepsei aplicate acestuia raportat și la circumstanțele personale ale acestuia, respectiv atitudinea sa de recunoaștere și regret a faptei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către inculpatul B. I., ca nefondat, apreciind că instanța de fond a făcut o justă individualizare atât a pedepsei aplicate acestuia, cât și a modalității de executare, având în vedere criteriile prev. de art. 74 Cod penal, în sensul că a aplicat inculpatului o pedeapsă în limitele prevăzute de lege reduse cu o treime conform art.396 alin.10 Cod pr.penală, iar în ce privește modalitatea de executare a pedepsei apreciază că aceasta nu putea fi decât în regim de detenție, cătă vreme inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie.
Apelantul intimat-inculpat B. I., având cuvântul, arată că este de acord cu susținerile apărătorului desemnat din oficiu.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.868 din data de 19 martie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G. l-a condamnat pe inculpatul B. I. (fiul lui I.-M. si I., născut la data de 26.05.1975, domiciliat . CNP_, cu antecedente penale, aflat în stare de arest preventiv), la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare, în baza art.32 alin.1 rap. la art.233 alin.1-234 alin.1 lit.d,f Cod penal cu aplic.art.41 alin.1, art.43 alin.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod pr.penală, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată (faptă din data de 24.11.2014 - persoana vătămată R. I.), cu executare în regim de detentie conform art. 60 Cod penal.
În baza art.72 alin.1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata retinerii din data de 25.11.2014 și perioada arestului preventiv de la data de 26.11.2014 la zi iar conform art.399 alin.1 Cod pr.penală a fost menținută starea de arest a inculpatului.
În baza art.397 alin.1 Cod pr.penală raportat la art.1357 cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă R. I. și a fost obligat inculpatul B. I. să achite acesteia suma de 150 de lei reprezentând contravaloare prejudiciu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că în seara zilei de 24.11.2014, în jurul orelor 22:30, inculpatul B. I. - aflat sub influenta băuturilor alcoolice - a plecat de la locuința martorei Flaugiu D. iar în drum spre locuința sa a luat hotărârea de a intra în locuința persoanei vătămate, R. I. pentru a sustrage bunuri. Acesta a pătruns in bucătăria locuinței intenționând sa sustragă butelia de la aragaz și orice alte bunuri pe care le-ar fi găsit prin dulapuri. În jurul orei 23:30, persoana vătămată R. I. a ieșit din camera în care dormea, pentru a merge până afară, moment în care a observat o persoană ascunsă după un dulap, pe care a recunoscut-o ca fiind inculpatul B. I.. Persoana vătămată l-a strigat pe nume pe inculpat iar acesta a vrut să fugă, însă persoana vătămată a luat o cratiță din inox și a început să-l lovească pe inculpat. Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a îmbrâncit-o pe persoana vătămată peste ușa camerei cu destinație de dormitor, spărgând geamul ușii, iar persoana vătămată a căzut la podea. Inculpatul a reușit să fugă, însă fără a sustrage vreun bun.
La reținerea acestei situații de fapt, judecătorul cauzei pe fond a avut în vedere, prin coroborare, declarația persoanei vătămate R. I., mențiunile cuprinse în procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, declarațiile inculpatului și ale martorilor P. E., Z. C. A. și Flaugiu D..
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art.32 alin.1 rap. la art.233 alin.1-art.234 alin.1 lit.d,f Cod penal cu aplic.art.41 alin. 1 rap. la art. 43 alin.5 Cod penal si art.396 alin.10 Cod pr.penală.
Întrucât inculpatul B. I. a săvârșit fapta pentru care este judecat în cauză după ce a fost liberat la termen, la data de 16.02.2014, din executarea unei pedepse de 3 ani închisoare ce îi fusese aplicată prin sentința penală nr.762/11.0.2011 de Judecătoriei G., definitivă prin decizia penală nr.1430/04.07.2011 a Curții de Apel București, instanța de fond a reținut comiterea infracțiunii în stare de recidivă postexecutorie.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, judecătoria a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, s-a avut în vedere că inculpatul – recidivist – a comis fapta dedusă judecății la aproximativ 9 luni de la ieșirea din penitenciar, că aceasta a fost comisă pe timp de noapte, din locuința unei femei în vârstă, care locuia singură, aspecte care au relevat o periculozitate sporita si totodată disprețul inculpatului pentru normele de conviețuire socială. De asemenea, s-a reținut că inculpatul nu are ocupație și nici loc de muncă. Inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei si a colaborat cu organele de cercetare si instanța de judecată, fără a încerca să tergiverseze procesul.
Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria G. și inculpatul B. I., criticând-o pentru nelegalitate.
În susținerea căii de atac P. a invocat nelegalitatea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, constând în omisiunea aplicării pedepselor complementare și accesorii prevăzute de lege, în condițiile în care interzicerea exercitării unor drepturi este obligatorie conform normei ce incriminează infracțiunea de tâlhărie.
Apelantul inculpat B. I. a criticat hotărârea primei instanțe din perspectiva individualizării pedepsei aplicate solicitând reducerea cuantumului acesteia raportat la circumstanțele sale personale și atitudinea de recunoaștere și regret a comiterii faptei.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod pr.penală, Curtea constată și reține următoarele:
În urma analizării probelor administrate în cauză a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății - constând în aceea că în noaptea de 24.11.2014, în jurul orelor 23:00, a pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate R. I., cu intenția de a sustrage bunuri și, fiind surprins de persoana vătămată, pentru a-și asigura scăparea, a îmbrâncit-o peste o ușă spărgând geamul acesteia si trântind-o la podea, însă fără a sustrage vreun bun - căreia i-a dat și în drept o justă încadrare juridică, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.32 alin.1 rap. la art.233 alin.1-art.234 alin.1 lit.d,f Cod penal cu aplic.art.41 alin. 1 rap. la art. 43 alin.5 Cod penal .
Instanța de control judiciar constată că judecătorul cauzei pe fond a coroborat și interpretat în mod judicios și corect probatoriul administrat, pronunțând, în urma evaluării acestora, o soluție temeinică și legală de condamnare a inculpatului, în condițiile în care materialul probator existent la dosar dovedește, dincolo de orice dubiu, vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis in judecată.
În plus, în fața primei instanțe inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prevăzută de art.375 Cod pr.penală, acesta recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa.
Constatând că acuzația inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială, prin probe certe de vinovăție, Curtea apreciază, în acord cu prima instanță, că fapta există, iar vinovăția sa a fost dovedită, așa încât, fiind întrunite condițiile răspunderii penale, în mod just se impune condamnarea inculpatului.
În ceea ce privește pedeapsa principală aplicată, Curtea constată că la stabilirea cuantumului instanța de fond a ținut seama atât de gravitatea faptei cât și periculozitatea infractorului, aspecte evaluate după criteriile cumulativ stabilite de legiuitor în art.74 Cod penal.
Totodată, Curtea constată că prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege (limitele de pedeapsă fiind după reținerea tentativei și reducerea cu o treime prev.de alin.10 al art.396 Cod pr.penală de la 1 an la 3 ani și 4 luni închisoare), în condițiile în care fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, fiind aplicabile dispozițiile art.43 alin.5 Cod penal (text de lege conform căruia dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate). În aplicarea dispozițiilor art.79 alin.3 Cod penal, privitoare la concursul dintre cauzele de atenuare și cele de agravare, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat redevin 1 an și 6 luni – 5 ani închisoare. Rezultă așadar că, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege.
Or, în contextul prezentat, o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului ar fi nelegală câtă vreme atitudinea sinceră de recunoaștere a comiterii faptei a primit relevanța cuvenită – în condițiile art. 396 alin.10 Cod pr.penală iar în favoarea acestuia nu sunt incidente împrejurări care să diminueze gravitatea faptei ori periculozitatea infractorului, circumstanțele personale invocate de apărare ca motiv de redozare fiind avute în vedere de către prima instanță în procesul complex de individualizare a pedepsei.
Privitor la critica Ministerului Public vizând omisiunea aplicării pedepselor complementare și accesorii, instanța de control judiciar constată că aceasta este fondată întrucât textul de lege ce incriminează infracțiunea de tâlhărie calificată, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, prevede pe lângă pedeapsa principală și obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Așa fiind, instanța de fond avea obligativitatea de a aplica inculpatului B. I., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, atât pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în condițiile art.66 și 67 din Codul penal, executabilă conform art.68 alin.1 lit.c Cod penal iar în temeiul art.65 din același cod și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod pr.penală, Curtea va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G., va desființa, în parte, sentința atacată și rejudecând, va aplica pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a și b Cod penal și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
Privitor la drepturile ce urmează a-i fi interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, instanța de control judiciar are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza S. și P. împotriva României, Cauza Hirst împotriva Marii Britanii și Cauza Perna împotriva Italiei), precum decizia nr.LXXIV (74) din 05.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca restrângerea exercițiului unor drepturi să fie proporțională cu natura și gravitatea faptei săvârșite de către inculpat (infracțiune contra patrimoniului săvârșită prin violență, în timpul nopții și prin violare de domiciliu ce conduce la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.66 lit. a) și b) din Codul penal).
Conform art. 422 Cod pr.penală se va deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 25.11.2014 la zi.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.421 alin.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B. I., soluție în raport de care conform art. 275 alin.3 Cod pr.penală va fi obligat apelantul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr.868 din data de 19.03.2015, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința atacată și rejudecând:
Aplică, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a și b Cod penal și a pedepsei complementare a interzicerii acelorași drepturi pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
Deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 25.11. 2014 la zi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul B. I. împotriva aceleiași sentințe penale.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocat oficiu în cuantum de 200 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. D. G.
GREFIER,
E. V.
Red.D.G./Th.red.C.V.M.- ex.4/25.05.2015
Judecătoria G. – judecător M. D.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 547/2015. Curtea... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 688/2015. Curtea... → |
|---|
