Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 1298/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1298/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

Decizia penală nr. 1298/A

Ședința publică din data de 08 octombrie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: C. B.

JUDECĂTOR: I. C.

GREFIER: S. R.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror M. S..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI și inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 214 din 21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat M. I. personal și asistat de avocat ales H. P., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 22.08.2015, emisă de Baroul București lipsă fiind intimatul parte civilă B. A. Ș..

Procedura de citare este nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea in baza art. 420 alin.4 rap. la art. 83 Cpp, aduce la cunoștință apelantului inculpat M. I. faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fii folosit si împotriva sa.

Apelantul inculpat M. I., având cuvântul, arată că dorește să dea declarație în fața Curții, dar își menține declarațiile date in cauză.

Curtea a procedat la audierea apelantului inculpat M. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Curtea acordă cuvântul in dezbaterea probelor.

Apărătorul apelantului inculpat M. I. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv comunicarea foi de observație a părții vătămate, precum și audierea martorilor T. M., P. B., a doamnei doctor E., care se afla de gardă la momentul la care partea vătămată a ajuns la spital și a polițistului local R..

Reprezentantul Ministerului Public arată că se opune administrării probelor solicitate, probele in cauză neputând fi încuviințate decât dacă sunt pertinente, concludente si utile cauzei, dar in prezenta cauză, in raport de teza probatorie ce se tinde a fi dovedită apreciază că nu se impune administrarea acestor probe.

De asemenea, arată că martori au fost audiați inclusiv in prezența inculpatului.

Totodată, solicită a se avea in vedere procesul verbal de recoltare a probelor biologice din care rezultă că inculpatul a refuzat recoltarea acestor probe.

Apărătorul apelantului inculpat M. I. solicită emiterea unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria Călărași pentru a ne comunica care este stadiul dosarului disjuns cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

Reprezentantul Ministerului Public cu privire la această adresă arată că instanța nu a fost sesizată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere astfel încât, apreciază că nu se impune emiterea acestei adrese.

Curtea, în ceea ce privește proba cu înscrisuri, in baza art. 100 alin.4 lit. a si b Cpp, respinge ca neutilă, neconcludentă și nerelevantă această probă, respectiv emiterea unei adrese către unitatea spitalicească pentru a se comunica foaia de observație presupus a fi întocmită la acel moment în ceea ce privește eventuala recoltare de probe biologice de la inculpat, precum și având in vedere ansamblul probator administrat in cursul urmăririi penale constând in înscrisuri, respectiv buletinul de prelevare probe biologice aflat in cadrul dosarului de urmărire penală, iar in ceea ce privește emiterea unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria Călărași pentru a ne comunica stadiul cercetărilor ce se efectuează într-un dosar, disjuns din dosarul de față, referitor la presupusele infracțiuni de vătămare corporală din culpă, punerea in circulație sau conducere unui vehicul neînmatriculat si distrugere din culpă, in raport de dispozițiile art. 371 Cpp, care prevăd că atât instanța de fond cât și cea de apel, obiectul sesizării sunt faptele si încadrările juridice ale acestora cuprinse in rechizitoriu.

In ceea ce privește proba testimonială cu depozițiile a 4 martori, în baza art. 100 alin.4 lit.a si b Cpp, respinge această probă, pentru următoarele considerente:

In ceea ce îi privește pe martori T. M. si P. B., Curtea verificând actele si lucrările dosarului, respectiv încheierile din data de 21 mai 2015 si 16 iulie 2015, filele 66 si 164 din dosarul instanței de fond, acești 2 martori au fost solicitați si in primă instanță, la termenul din 21 mai 2015, iar la termenul din1 6 iulie 2015 inculpatul nu a mai solicitat in administrarea probei testimoniale depozițiile celor 2 martori.

In ceea ce privește proba testimonială cu depoziția doamnei doctor E. Curtea apreciază această probă ca nerelevantă soluționării cauzei in raport de infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul in prezenta cauză.

In ceea ce il privește pe martorul R. Curtea constată că la termenul din 16 iulie 2015 inculpatul a precizat că nu mai insistă in administrarea acestui mijloc de probă, aspect consemnat in practicaua de la acel termen de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Călărași, desființarea sentinței penale nr. 214 din 21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._ și rejudecând să se constate netemeinicia hotărârii instanței de fond, pedeapsa aplicată inculpatului fiind nejustificat de blândă în raport cu condițiile săvârșirii faptelor li momentul la care acestea au fost săvârșite. De asemenea, solicită a se avea in vedere faptul că inculpatul a încercat să scape de organele de urmărire penală, după care a lovit un polițist.

Totodată, solicită a se avea in vedere atitudinea total nesinceră a inculpatului, precum și persoana acestuia, inculpatul fiind recidivist, săvârșind faptele pentru care este cercetat în prezenta cauză în termenul de încercare de 5 ani.

Apărătorul apelantului inculpat M. I., pe apelul inculpatului, solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale nr. 214 din 21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._ și rejudecând să fie redusă pedeapsa aplicată inculpatului, urmând a se constata faptul că in dosar sunt multe inadvertențe.

Totodată, apreciază că în cauză nu se impunea disjungerea acesteia.

De asemenea, arată că inculpatul nu a avut un rol activ, iar martorul R. a dat declarații contradictorii.

In ceea ce privește apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași solicită respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că in cauză nu s-a făcut nici un demers pentru aflarea adevărului.

Reprezentantul Ministerului Public, pe apelul inculpatului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, infracțiunea pentru care s-a disjuns cauza nefăcând obiectul prezentei cauze.

Cu privire la declarațiile martorilor audiați apreciază că acestea nu sunt contradictorii.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul este trimis in judecată apreciază că aceasta este legală, din probele administrate in cauză rezultând faptul că inculpatul a lovit cu intenție acel polițist, in timp ce acesta se afla in exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Apelantul inculpat M. I., având ultimul cuvânt, arată că nu a lovit acel polițist.

CURTEA

Asupra prezentelor apeluri.

Prin sentința penală nr. 214 din 21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:

Condamnă pe inculpatul M. I., zis ,,S.”, fiul lui G. și E., născut la data de 11.02.1987 în mun.Călărași, cu domiciliul în com.D., ., jud. Călărași, CNP_2, cetățean român, necăsătorit, studii-12 clase, fără ocupație sau loc de muncă, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj ,prev. de art. 257 al. 1 și 4 N.C.p. cu referire la art. 193 al. 2 N. C.p. cu aplic. art. 41 N. C.p. ,la o pedeapsă de 9 luni închisoare.

În baza art. 67 al.1 N.C.P. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a,b N.C.P. pe o durată de 2 ani,după executarea pedepsei aplicate prin prezenta.

În baza art.65 al. 1 N.C.P. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b N.C.P.

Condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice ,prev. de art. 371 N.C.p. cu aplic. art. art. 41 N. C.p. ,la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 67 al.1 N.C.P. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a,b N.C.P. pe o durată de 2 ani,după executarea pedepsei aplicate prin prezenta.

În baza art.65 al. 1 N.C.P. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b N.C.P.

Condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice ,prev. de art. 337 N.C.p. cu aplic. art. art. 41 N. C.p. ,la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 67 al.1 N.C.P. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a,b N.C.P. pe o durată de 2 ani,după executarea pedepsei aplicate prin prezenta.

În baza art.65 al. 1 N.C.P. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b N.C.P.

În baza art. 38 al. 1 N. C.p. rap. la art. 39 al. 1 lit. b N. C.p. contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință ,el executând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate prin prezenta, el executând în total o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 al.3 lit. a N.C.p. rap. la art. art. 67 al.1 N.C.p. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a,b N.C.p. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei aplicate prin prezenta.

În baza art. 45 al.5 N.C.p. rap. la art.65 al. 1 N.C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b N.C.p.

În baza art. 15 din Leg. 187/2012 rap. la art. 41 al. 1 N. C.p. și la art. 43 al 2 N.C.p.revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin SP nr.385 din 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin neapelare la data de 4.12.2012 și dispune executarea în întregime a acesteia ,pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentință,el executând în total o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare .

În baza art. 72 al.1 N.C.P. deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință perioada reținerii de 24 h din 22.02.2015 și arestării preventive de la 23.02.2015 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

Ia act că persoana vătămată B. A. Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză .

Onorariu apărător din oficiu în sumă de 450 lei va fi avansat către B.A.Călărași (av. C. -400 lei și av. C. -50 lei ),din fondurile Ministerului de Justiției.

În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 534/P/2015 din 18.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a fost trimis în judecată inculpatul M. I.,zis ,,S.”,fiul lui G. și E., născut la data de 11.02.1987 în mun. Călărași, cu domiciliul în ., jud. Călărași, CNP_2, cetățean român, necăsătorit, studii 12 clase, fără loc de muncă, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 C.p. în ref. la art. 193 alin. 2 C.p.,de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, prev. la art. 337 C.p.,de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. la art. 371 C.p., toate cu aplicarea art.41 din Codul Penal și a art. 38 alin. 1 din Codul Penal.

S-au reținut prin actul de sesizare al instanței:1.fapta inculpatului M. I. care, la data de 21.02.2015, în jurul orelor 23.00, l-a lovit cu pumnul în zona feței pe agentul de poliție B. A. Ș., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 3-4 zile, conform certificatul medico-legal nr. 766/A2/ 16.03.2015 ;

2.fapta aceluiași inculpat care, la data de 21.02.2015, după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice autovehiculul marca Mazda, cu numărul de înmatriculare CC 0883 AM și a produs un accident rutier pe . ,din ., a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei;

3 fapta aceluiași inculpatcare, la data de 21.02.2015, aflându-se la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași, a adresat cuvinte vulgare, amenințări și injurii personalului medical, organelor de poliție și jandarmilor aflați la fața locului, lovindu-l totodată pe agentul de poliție B. A. cu pumnul în zona feței, prin acest comportament cauzând o stare de temere personalului medical ce își desfășura activitatea la acea unitate, dar și indignarea tuturor persoanelor prezente în acel loc.

Din declarațiile persoanei vătămate,ale martorilor,din procesele verbale de cercetare la fața locului, din schița locului accidentului,din planșele fotografice, din procesul verbal vizualizare suport optic, din buletinul de examinare clinică și procesul verbal de prelevare mostre biologice inculpat,din certificatul medico-legal nr. 766/A2/ 16.03.2015 emis de S.M. L. Călărași, din copie fișă UPU nr.4674/2014 persoană vătămată B. A. Ș. ,din copie fișă UPU nr.4673/2014 inculpat M. I., din fișa postului B. A. Ș.,din adresa nr._/23.02.2015 emisă de I.P.J.Călărași,din adresa nr. 3462/02.03.2015 emisă de Spitalul Județean de Urgență Călărași,din adresa nr.5634/09.03.2015 emisă de Primăria . reținut următoarea situație de fapt: la data de 21.02.2015, în jurul orelor 21.00, organele de poliție din cadrul I.P.J. Călărași- Serviciul Rutier, au fost sesizate cu privire la faptul că pe ., din ., a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitului M. I.. Din adresa nr.5634/09.03.2015, emisă de Primăria . . era deschis circulației rutiere la data de 21.02.2015.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului și din schița locului accidentului, reiese că în incident au fost implicate două autovehicule, o Mazda cu numărul de înmatriculare CC 0883 AM și un BMW cu numărul de înmatriculare B_.

Din verificările preliminare a rezultat că numitul M. I., aflat la volanul autovehiculului marca Mazda, a intrat în coliziune cu autoturismul marca BMW care circula în fața sa, lovindu-l în partea din spate, după care, a pierdut controlul volanului, a părăsind partea dreaptă a direcției de mers și a intrat într-un stâlp de iluminat public. Așa cum rezultă din planșa foto, în urma impactului stâlpul s-a rupt din postament și s-a prăbușit peste autoturismul marca Mazda care a rămas blocat sub el.

La scurt timp la locul accidentului a ajuns polițistul local R. M., audiat în prezenta cauză în calitate de martor, care, fiind de serviciu în acea seară, a văzut din biroul său, de la sediul Poliției Locale D., imaginile din momentul producerii accidentului transmise de camerele de supraveghere amplasate în zona respectivă. Martorul l-a identificat în autoturismul Mazda pe inculpat, care acuza dureri în zona picioarelor. De asemenea, a observat că în urma impactului volanul autoturismului Mazda era deplasat către șofer, lovindu-l probabil pe inculpat în zona pieptului. Întrucât inculpatul plângea și țipa foarte tare, martorul a apelat SNUAU 112, sesizând cele observate. La fața locului au sosit o ambulanță dar și un echipaj de pompieri. Inculpatul a fost scos din autoturismul Mazda de două persoane și dus la ambulanță pentru a primi îngrijiri medicale. Între timp la locul accidentului a venit și numitul C. I. C., agent de poliție în cadrul Secției 4 Poliție Rurală D.,care a observat, la aproximativ 10 metri de ambulanță un grup de persoane printre care l-a recunoscut pe numitul M. I. zis ,, S.”. Agentul de poliție i-a solicitat inculpatului să îl însoțească la ambulanță pentru a i se acorda îngrijiri medicale, însă acesta a refuzat, adresându-i cuvinte și expresii jignitoare, manifestându-se violent iar apoi ,profitând de îmbulzeala creată, a fugit într-o direcție necunoscută.

Imediat,agentul de poliție C. I. C. și polițistul local R. M. au plecat în căutarea inculpatului, care a fost găsit pe .. La vederea polițiștilor, inculpatul a început să plângă spunând că nu vrea să meargă la salvare sau la poliție, însă aceștia l-au imobilizat și l-au introdus în autoturismul de serviciu. Întrucât inculpatul acuza dureri în zona pieptului și mirosea puternic a alcool,el consumând înainte de a se urca la volan 500 ml de palincă de Sibiu,conform propriei declarații ,a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Călărași ,în vederea examinării medicale și recoltării probelor biologice.

La spital inculpatul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe unde a fost preluat de către numitul B. A. Ș., agent de poliție în cadrul B.O.P.U. Din momentul în care a ajuns la spital inculpatul a devenit agresiv verbal, adresând injurii personalului medical și agentului de poliție. În scurt timp, la spital a sosit numitul A. I., agent de poliție în cadrul Biroului Rutier, însoțit de numiții N. A., agent de poliție în cadrul B.O.P.U. și de T. L., jandarm în cadrul I.J.J. Călărași. De asemenea, la unitatea primiri urgențe a spitalului s-a prezentat și numitul C. N., jandarm în cadrul I.J.J. Călărași.

Inculpatul a continuat să se manifeste violent și după venirea persoanelor arătate mai sus, adresând injurii, amenințări și cuvinte vulgare atât personalului medical cât și organelor de poliție și jandarmilor prezenți în acel loc și a refuzat să i se acorde îngrijiri medicale de către personalul medical. De asemenea acesta a refuzat testarea aerului expirat, examinarea clinică și recoltarea de mostre biologice de sânge, continuând să aibă același comportament.

În procesul verbal de recoltare mostre biologice atașat la dosarul cauzei s-a consemnat cu privire la inculpat: ,, Pacient necooperant, recalcitrant, negativist, agresiv verbal și fizic cu personalul medical și agenții de poliție.... Refuză examinarea de către medic și prelevarea de probe de către personalul medical.”

De asemenea, din cuprinsul copiei fișei U.P.U. nr.4673/2015, rezultă că, în data de 21.02.2015, inculpatul a fost adus la Unitatea Primiri Urgențe la ora 22.35, însă cu această ocazie a refuzat să fie examinat.

Întrucât inculpatul prin comportamentul său perturba activitatea în cadrul unității primiri urgențe, având în vedere totodată și refuzul acestuia de a primi îngrijiri medicale și de a fi examinat, organele de poliție au hotărât să îl ducă pe la secția de poliție. Agentul de poliție B. A. Ș. ,care se afla în partea dreaptă a patului inculpatului ,i-a solicitat să se ridice din patul pe care era întins pentru a-l conduce la secția de poliție,iar în momentul în care acesta s-a apropiat de el și a încercat să-l ia de brațul drept, inculpatul l-a luat prin surprindere, lovindu-l cu pumnul în zona gurii.

Agenții de poliție și jandarmi prezenți au intervenit imediat pentru a-l imobiliza pe inculpat, însă acesta a opus rezistență încercând să lovească persoanele care încercau să-l încătușeze. S-a creat o busculadă în urma căreia înculpatul a fost culcat la podea și imobilizat prin încătușare de către agenții de poliție.

Inculpatul a fost condus la sediul poliției unde, după ce s-a liniștit, a acceptat să fie testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,54 g/l alcool pur în aerul expirat, la ora 23.52, conform tipizatului atașat la dosarul cauzei.

La solicitarea sa, în jurul orelor 0 :20, inculpatul a fost transportat la spital unde a fost examinat medical și i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Din cuprinsul copiei fișei UPU nr.4674/2015 rezultă că agentul de poliție B. A. a fost diagnosticat cu ,, plagă contuză buză inferioară comisură stânga”.

În data de 16.03.2015, persoana vătămată B. A. Ș. a depus la dosarul cauzei certificatul medico-legal nr. 766/A2/ 16.03.2015,din care rezultă că prezenta leziuni produse prin lovire cu corp dur, care pot data din data de 21.02.2015, necesitând îngrijiri medicale de 3-4 zile de la data producerii, dacă nu survin complicații.

Persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Fiind audiat inculpatul M. I., în faza de urmărire penală ,a negat comiterea faptelor în împrejurările mai sus reținute, declarând că la data de 21.02.2015, a consumat singur 500 ml de palincă de Sibiu,dar că apoi nu mai știe ce a făcut și își mai amintește doar că s-a trezit la spital, jos pe podea, unde organele de poliție încercau să îl încătușeze, fiind sigur că a fost agresat în momentul în care a fost încătușat. A mai precizat că nu a opus rezistență, organele de poliție reușind să îl încătușeze și îl conducă la sediul Poliției Municipiului Călărași, că nu își amintește să fi lovit sau amenințat pe cineva sau să adreseze cuvinte jignitoare vreunei persoane și că nu a refuzat recoltarea probelor biologice . Inculpatul a mai declarat că la sediul poliției a suflat în etilotest la solicitarea unui agent de poliție, rezultatul fiind 0, 58 g/l alcool pur în aerul expirat.

În fază de cercetare judecătorească inculpatul și-a amintit cele întâmplate și a declarat după ce consumase aprox. 500 ml palincă de Sibiu s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală și a plecat până la un magazin din comună pentru a-și cumpăra țigări, însă după ce a parcurs aproximativ 300-400 m, a pierdut controlul volanului, a intrat într-o altă mașină și apoi într-un stâlp de iluminat. A mai precizat că a fost scos din mașină de două persoane și cu toate că ,era lovit la picior și în zona pieptului, speriat de mulțimea de acolo și de consecințele faptelor sale ,s-a îndepărtat vreo 100 m de locul incidentului,însă a fost ajuns din urmă de 2 agenți de poliție care l-au dus la Spitalul Călărași, fiind pus pe targă și apoi pe pat,moment în care a constatat că îi lipsesc telefonul și 400 euro, din cei 2000 euro pe care îi avea în buzunar, motiv pentru care a început să vorbească pe un ton mai ridicat, însă nu a jignit pe nimeni, ci doar pe cei care a considerat că i-ar fi luat bunurile. Inculpatul a mai precizat că în acel moment persoana vătămată a considerat că trebuie să-l ia din spital ,deși era într-o stare gravă, având dureri puternice la picior, dar și în piept,că a căzut și că s-au repezit la el 5 persoane, vrând să-i pună cătușele după ce s-a ridicat de pe pat,că s-a zbătut considerând că nu trebuie să-i pună cătușele, pentru că nu a făcut nimic și abia apoi l-au dărâmat. A mai menționat că sigur nu l-a lovit pe persoana vătămată, că apoi a fost dus la poliție și a aflat de la partea vătămată că a fost lovită și că i-a plesnit buza pe interior . A mai precizat că, cadrele medicale nu au apucat să se apropie de el, deși veniseră cu trusa ,pentru că l-au luat și l-au dus la poliție. A mai arătat că la aprox. 10 min după ce a ajuns la spital, au venit tatăl și unchiul său, însă a intrat doar tatăl, pentru că unchiului nu i s-a permis să intre fiind oprit de medici și polițiști, că a discutat cu tatăl său în legătură cu faptul că urma să i se ia probe biologice și că a fost de acord. Incupatul a mai adăugat că polițiștii s-au simțit jigniți de atitudinea sa recalcitrantă,dar nu față de ei ci față de cei care îmi sustrăseseră bunurile. A mai arătat că ulterior a fost readus la spital pentru recoltare de probe și pentru îngrijiri medicale și că a fost însoțit de doi agenți ,iar de față mai erau doi consăteni ai săi în U.P.U. pentru recoltare, P. B. și T. M..

La cererea inculpatului în faza de cercetare judecătorească au fost audiații martorii B. și Șimoni, el dorind să demonstreze, fără a reuși însă,că i-au fost recoltate probe biologice.

Astfel, martorul B. I. a declarat că l-a cunoscut pe inculpat întrucât a instrumentat accidentul pe care l-a produs pe raza . în seara respectivă,mai târziu,a fost la camera de gardă cu conducătorul celeilalte mașini implicate în incident și cu o altă persoană pentru recoltarea de probe biologice. A mai menționat că personal nu l-a văzut pe inculpat în camera de gardă,ci în sediul poliției ,pe o bancă, alături de colegii de la biroul de ordine publică.

Martorul Șimoni D. a arătat că l-a văzut pe inculpat în seara în care a avut loc incidentul, în momentul în care, după ce a venit în sediul poliției de la spital, a solicitat ,la ceva timp, transportarea din nou la spital,însă nu știe din ce motiv. A mai menționat că în mașină i-a spus că la D. a avut un accident, dar nu își aducea aminte pentru că era sub influența alcoolului și că în prezenta sa nu a solicitat recoltarea de probe biologice ,ci doar a fost consultat.

Tot la cererea inculpatului, au fost audiați în calitate de martori și numiții M. G. și M. N.,tatăl și respectiv unchiul lui,care au declarat că nu acesta ar fi lovit vreun agent de poliție și că dimpotrivă, el a fost cel lovit cu pumnii și cu picioarele de ei.

Declarațiile martorilor propuși de inculpat,cu privire la agresarea sa sunt însă contrazise de întregul materialul probator administrat în cauză.

Astfel, deși inculpatul a solicitat la termenul din 16.07.2015 achitarea sa pentru toate cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea sa, apreciind că se face vinovat de comiterea lor .

Au fost avute în vedere în acest sens declarațiile personalului medical și ale polițiștilor și jandarmilor, ce au fost de față la comiterea faptelor.

Astfel, martorul R. M.,declară că inculpatul a fost condus de agenții de poliție din cadrul Biroul Ordine Publică la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Călărași și că l-a auzit pe acesta țipând că nu vrea să i se recolteze probe biologice și adresând cuvinte urâte polițiștilor și cadrelor medicale.

Martorul a mai declarat că, în timp ce se deplasau înapoi către loc. D. ,colegul său C. C. a fost sunat de unul din agenții de poliție rămași la camera de gardă, care i-a spus acestuia că inculpatul a lovit în zona feței un polițist.

Martorul C. I. C. a declarat la rândul său că împreună cu polițistul local R. M. l-au condus pe inculpat spre spital ,că acesta a stat liniștit, chiar a adormit pe bancheta din spate, însă în momentul în care s-au apropiat a devenit din nou agitat, fapt pentru care a solicitat sprijin la dispeceratul Poliției Municipiului Călărași, iar în momentul în care a fost urcat pe targă, a devenit agresiv verbal față de organele de poliție și față de cadrele medicale.

De asemenea martorul A. I. D. a arătat că a fost apelat de dispecerul unității care i-a solicitat să se deplaseze la Spitalul de Urgență Călărași, Unitatea Primiri Urgențe, pentru a testa cu aparatul etilotest o persoană implicată într-un accident rutier, pe raza localității D., care se afla deja la spital împreună cu un coleg de la Postul de Poliție D..A mai arătat că împreună cu agentul de poliție N. A. și cu plt. major T. L., s-au deplasat la spital, unde l-au întâlnit pe agentul de poliție Babicu A. Ș., care se afla lângă primul pat, din partea dreaptă a ușii de acces în secție, pe care era întins inculpatul, ce era agresiv verbal, înjura, amenința personalul medical, dar și pe agenții de poliție prezenți, cu expresii de genul „vă bat, vă omor”. Martorul a mai declarat că în momentul în care a fost solicitat de organele de poliție, inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și de a se supune recoltării probei biologice, continuând să adreseze injurii, amenințări și expresii vulgare celor prezenți, situație în care cu acordul personalul medical, s-au hotărât să-l scoată din camera de gardă. A mai menționat că agentul de poliție Babicu A. i-a solicitat inculpatului să se ridice, însă în momentul în care acesta s-a ridicat, s-a întors și l-a lovit, cu pumnul stâng în zona feței,după care a fost încătușat și condus la secția de poliție ,unde ulterior, a fost de acord să fie testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 54 g/l alcool pur în aerul expirat.

Și martorul N. A. a confirmat că inculpatul se manifesta violent, adresând injurii, amenințări și expresii vulgare la adresa agenților de poliție, dar și la adresa personalului medical ,care încerca să-i acorde îngrijiri medicale, refuzând să se supună recoltării probelor biologice . Martorul a mai declară că în momentul în care numitul B. A. a pus mâna pe umărul numitului M. I. pentru a-l ridica din pat, acesta din urmă s-a ridicat iar în momentul în care a pus piciorul drept jos, l-a lovit cu pumnul în zona feței, văzând pe fața colegului său urme de sânge în zona gurii și că acesta avea buza umflată.

Martorul T. L. a arătat de asemenea că inculpatul a adresat injurii și amenințări colegilor săi și personalului medical,că nu vroia să se apropie nimeni de patul în care stătea, refuzând să i se acorde ajutor medical,că a refuzat să se supună testului cu aparatul etilotest și recoltării probelor biologice și că a observat că personalul medical era speriat de comportamentul lui, spunându-le ,,să facem ceva cu acest tânăr întrucât nu-și pot desfășura activitatea”. Martorul a mai declarat că întrucât inculpatul nu se liniștea, iar personalul medical a spus că nu mai e nevoie de prezența acestuia în secție, au încercat să-l încătușeze pentru a-l duce la secția de poliție,iar în momentul în care B. i-a spus să se ridice și l-a apucat de mâna dreaptă să se poată sprijini pentru a coborî din pat,acesta a încercat să se elibereze, s-a smucit din mâna lui, a coborât cu picioarele de pe pat și în acel moment l-a lovit cu pumnul mâinii stângi în gură. A mai adăugat că a observat că acestuia îi curgea sânge exact din zona în care fusese lovit, că au încercat toți să-l imobilizeze, însă s-a împotrivit, s-a zbătut și au căzut cu toții la podea, după care au reușit să-l încătușeze și a fost dus la mașină și condus la sediul I.P.J.

Martora F. N.,asistent medical în cadrul Unității Primiri Urgențe, a declarat la rândul său că inculpatul a refuzat să fie examinat medical și să i se preleveze probe biologice,că avea un comportament necivilizat, adresând injurii cadrelor medicale și organelor de poliție și că datorită acestui comportament, organele de poliție au încercat să-l imobilizeze ,însă acesta s-a ridicat de pe pat și a avut loc o busculadă. Martora a mai declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat, însă după acest moment a văzut că agentul de poliție B. A. prezenta o lovitură la buza inferioară, precizând că nu a văzut dacă inculpatul a fost lovit în momentul imobilizării întrucât era cu spatele, la calculator. Martora a mai adăugat că nu își mai amintește ca tatăl sau unchiul inculpatului să se fi aflat în acele momente în camera de gardă sau în spațiul de așteptare.

Martora P. M., asistent medical în cadrul Unității Primiri Urgențe, a confirmat și ea faptul că inculpatul se manifesta violent, adresând injurii cadrelor medicale și organelor de poliție,precizând că a auzit când a refuzat recoltarea de probe biologice și chiar l-a înjurat pe polițistul ce i-a solicitat acest lucru. Martora a mai menționat că nu l-a văzut pe unchiul inculpatului la fața locului, iar tatăl acestuia a stat foarte puțin în camera de gardă,întrucât a fost scos afară deoarece fiul său devenise și mai violent verbal în prezența lui .A mai adăugat că nu a văzut imobilizarea inculpatului întrucât era afară cu colegele sale, fiindu-le teamă de atitudinea agresivă a acestuia .

Martora A. S., asistent medical în cadrul Unității Primiri Urgențe, a confirmat că inculpatul se manifesta violent, adresând injurii cadrelor medicale și organelor de poliție, că a folosit acest limbaj aprox. 15 min. și că, de frică,în momentul în care polițiștii au intenționat să-i pună cătușele ,a preferat să iasă pe hol, astfel că nu știe ce s-a mai întâmplat .A mai adăugat că în camera de gardă nu a văzut decât polițiști, nu și pe tatăl inculpatului și că după un timp ,în jurul orelor 23:00, un agent de poliție s-a prezentat la UPU, aflând în acel moment că fusese lovit de inculpat.

Martorul C. N., angajat în cadrul IJJ Călărași, a declarat că, în seara de 21.02.2015, în timp ce efectua serviciul de patrulare împreună cu agent Șimoni D. ,pe raza municipiului Călărași, acesta a fost contactat de agentul N. A. pentru a i se acorda sprijin la Spitalul Județean Călărași la UPU, unde agentul de poliție B., fusese agresat de o persoană. A mai menționat că în momentul în care au ajuns la spital, la intrare s-au întâlnit cu agenții de poliție B. și N. și T. ,care conduceau la mașina de serviciu o persoană încătușată,ce era în vădită stare de ebrietate, avea un comportament agresiv și adresa agenților de poliție cuvinte și expresii jignitoare.

Coroborând toate aceste declarații rezultă cu certitudine că susținerile tatălui și unchiului inculpatului sunt nereale,fiind în mod vădit părtinitoare, câtă vreme aceștia nu s-au aflat în camera de gardă pe tot parcursul evenimentelor, primul stând doar câteva momente ,iar celălalt deloc,astfel că nu aveau cum să vadă,modul în care acestea s-au derulat.

Împotriva sentinței au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Călărași inculpatul.

P. de pe lângă Judecătoria Călărași a solicitat desființarea sentinței penale nr. 214 din 21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._ și rejudecând să se constate netemeinicia hotărârii instanței de fond, pedeapsa aplicată inculpatului fiind nejustificat de blândă în raport cu condițiile săvârșirii faptelor li momentul la care acestea au fost săvârșite.

Apelantul inculpat M. I. a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale nr. 214 din 21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._ și rejudecând să fie redusă pedeapsa aplicată, urmând a se constata faptul că in dosar sunt multe inadvertențe.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile apelanților, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul Ministerului Public este fondat și îl va admite ca atare, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică, dar și vinovăția inculpatului, în raport de acuzațiile care i se aduc prin actul de inculpare.

Astfel, ultragierea persoanei vătămate B. este confirmată de toate probele administrate în cauză, care au fost analizate exhaustiv de către instanța de fond și care se coroborează și cu declarațiile părții vătămate, atât în ce privește comportamentul inculpatului, cât și împrejurările în care a fost agresat de către acesta.

În acest sens, persoana vătămată a declarat: ,,după plecarea colegului meu de la D., M. I. a început să adreseze injurii personalului medical și mie, încă din momentul în care a ajuns în salon. Întrucât acesta era violent și îmi adresa amenințări și injurii, am cerut sprijinul colegului meu, N. A.,care a venit în scurt timp împreună cu agent princ. A. I. de la Biroul Rutier și un lucrător de la Jandarmeria Călărași, T. L.. După sosirea colegilor mei a continuat să se comporte violent și să adreseze injurii și amenințări tuturor celor prezenți. Agent princ. A. I. de la Biroul Rutier l-a întrebat pe M. I. dacă dorește să i se recolteze probe biologice, însă acesta a refuzat și a continuat să fie agresiv. Întrucât a refuzat atât acordarea de îngrijiri medicale cât și recoltarea de probe biologice,o asistentă ne-a spus că putem să-l luăm întrucât acesta deranja personalul medical. Eu m-am deplasat în partea dreaptă a patului și i-am solicitat lui M. I. să se ridice să mergem la secția de poliție. Acesta s-a ridicat singur din pat în șezut, iar în momentul în care a pus un picior jos, s-a întors spre mine și m-a lovit cu pumnul în gură. În urma loviturii primite, am suferit leziuni la buza inferioară. În acel moment, ajutat de colegii mei, l-am imobilizat pe M. I. și ulterior l-am condus la sediul poliției”.

De altfel, chiar inculpatul a recunoscut nuanțat săvârșirea faptei, dar a încercat să prezinte o altă versiune a realității, de natură a-i diminua răspunderea penală, versiune care nu se conturează însă din analiza coroborată a materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea constată că instanța de fond nu a evaluat și valorificat suficient în procesul individualizării sancțiunii elementele obiective și specifice cazului (modalitatea de săvârșire a faptei, atitudinea procesuală a inculpatului și implicit datele sale personale, prezența antecedentelor penale denotând potențial criminogen - filele 39-40 dosar de urmărire penală), stabilind o pedeapsă netemeinică în raport de exigențele art. 74 Cod penal.

Având în vedere cele expuse, Curtea, în baza art. în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite apelul formulat de apelantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI împotriva sentinței penale nr. 214/21.07.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .

Va desființa, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul M. I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. cu referire la art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

2. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., va condamna pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

3. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., va condamna pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., va contopi cele trei pedepse aplicate inculpatului prin prezenta decizie, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate prin prezenta, respectiv 1 an închisoare, în total, inculpatul având de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 43 alin. 2 C.pen., va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 385/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă în data de 04.12.2012 prin nerecurare, și dispune executarea în întregime a acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, în final, inculpatul având de executat pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. rap. la art. 67 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale rezultante a închisorii aplicate prin prezenta decizie.

În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 65 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante a închisorii.

În baza art. 422 C.pr.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen., va deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta decizie perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 22.02.2015 până la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru considerentele susmenționate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen.,va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat M. I. împotriva sentinței penale nr. 214/21.07.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .

Potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Călărași vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe apelantul - inculpat la plata sumei de 200 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul formulat de apelantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI împotriva sentinței penale nr. 214/21.07.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .

Desființează, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul M. I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. cu referire la art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

2. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

3. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzută de art. 337 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopește cele trei pedepse aplicate inculpatului prin prezenta decizie, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate prin prezenta, respectiv 1 an închisoare, în total, inculpatul având de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 43 alin. 2 C.pen., revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 385/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă în data de 04.12.2012 prin nerecurare, și dispune executarea în întregime a acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, în final, inculpatul având de executat pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. rap. la art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale rezultante a închisorii aplicate prin prezenta decizie.

În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante a închisorii.

În baza art. 422 C.pr.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta decizie perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 22.02.2015 până la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat M. I. împotriva sentinței penale nr. 214/21.07.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .

Potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Călărași rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul - inculpat la plata sumei de 200 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR

C. B. I. C.

GREFIER,

R. S.

Red./Tehnored./I.C./2 ex/20.10.2015

Judecătoria Călărași/ E. D. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 1298/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI