Ameninţare. Art.206 NCP. Decizia nr. 1364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1364/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 1364/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1364/A
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C.-V. G.
JUDECĂTOR: O. R.-N.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul M. V. împotriva Sentinței penale nr.1171 din data de 16 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelantul inculpat M. V., personal (legitimat cu C.I. . nr._, CNP_) și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. M., în baza delegației nr._/2014, emisă de Baroul București (atașată la fila 11 din dosar) și intimatul parte civilă N. H., personal (legitimat cu C.I. . nr._, CNP_) și asistat juridic de apărătorul ales, avocat C. P., în baza împuternicirii . nr._/2014 (atașată la fila 10 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat prezintă motivele scrise de apel (atașate la filele 18-21 din dosar).
La întrebarea Curții, apelantul inculpat și intimatul parte civilă precizează că nu s-au împăcat și nici nu intenționează să procedeze astfel.
Fiind întrebat, apelantul inculpat arată că dorește să dea declarație în fața instanței de apel.
D. urmare, Curtea procedează, în mod nemijlocit, la ascultarea apelantului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată în scris, citită, semnată de el, apărătorul din oficiu și apărătorul ales al intimatului parte civilă, iar, în final, atașată la dosar (fila 22).
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită, în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecarea cauzei, achitarea acestuia, în principal, conform art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, iar, în subsidiar, potrivit art.16 alin.1 lit.b teza a II-a din același cod. Referitor la primul temei al achitării, susține că, în mod nelegal și netemeinic, prima instanță nu a ținut seama de toate probele existente la dosar, care dovedesc că nu au fost săvârșite de către inculpat faptele de lovire și respectiv de amenințare. Referitor la al doilea temei al achitării, arată că inculpatul a recunoscut că a proferat injurii la adresa părții civile, însă nu a acționat cu intenție.
Apărătorul ales al intimatului parte civilă solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. Învederează că inculpatul nu a contestat ordonanța parchetului prin care i s-a aplicat o amendă administrativă, potrivit dispozițiilor art.181 rap. la art.91 din vechiul Cod penal, ceea ce înseamnă că acesta a recunoscut săvârșirea faptelor. Referitor la probatoriul cauzei, arată că acesta nu dovedește susținerea inculpatului, în sensul că partea civilă ar fi avut un ciocan în mână la momentul incidentului, iar înregistrarea video, pe care organul de urmărire penală a vizionat-o, întocmind un proces-verbal, confirmă declarațiile martorilor oculari, astfel că vinovăția inculpatului este indubitabilă. Depune concluzii scrise (atașate la filele 23-26 din dosar) și solicită obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, conform înscrisului prezentat (atașat la fila 27 din dosar).
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat, întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Susține că, în cauză, a fost dispusă inițial o soluție de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei amenzi administrative, iar inculpatul nu a formulat plângere împotriva acesteia, astfel că, în prezent, poate solicita achitarea sa doar prin aplicarea dispozițiilor art.181 din vechiul Cod penal, de care a beneficiat în faza de urmărire penală, neputând aduce alte critici hotărârii atacate, precum cele prin care a contestat existența probelor de săvârșire a infracțiunilor și respectiv vinovăția sa, întrucât, asupra acestor aspecte, s-a statuat prin ordonanța procurorului de netrimitere în judecată. Pe de altă parte, arată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că faptele comise prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere gravitatea lor, dar și împrejurarea că, anterior, inculpatul a fost sancționat administrativ pentru o altă faptă de amenințare, astfel că hotărârea de condamnare a acestuia la pedeapsa amenzii este justă.
Apelantul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, susține că este nevinovat. Arată că ceea ce s-a întâmplat este urmarea faptului că a dorit să-și apere mama. Precizează că, timp de 20 de ani, a încercat să conviețuiască pașnic cu familia părții civile, însă nu a reușit, deși mama lui a ajutat acea familie de foarte multe ori. Afirmă că nu i-a făcut absolut nimic părții civile, ci doar a încercat să îi ia ciocanul din mână.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 01 octombrie 2013 (definitivă, conform dispozițiilor art.2781 alin.10 din vechiul Cod de procedură penală), pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art.2781 alin.8 lit.c din același cod, a admis plângerea formulată de petentul N. H., în contradictoriu cu intimatul M. V., împotriva Ordonanțelor nr.1912/P/2012 din data de 05 aprilie 2013 și respectiv nr.701/II-2/2011 din data de 15 mai 2013, emise de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a desființat ordonanțele atacate și a reținut cauza spre judecare, sub aspectul săvârșirii de către intimatul anterior menționat a infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, prevăzute de art.180 alin.1 și respectiv de art.193 alin.1 din vechiul Cod penal, ambele cu aplic. art.33 lit.a din același cod.
Prin Sentința penală nr.1171 din data de 16 aprilie 2014, pronunțată în același dosar, Judecătoria Sectorului 5 București a hotărât astfel:
În temeiul art.193 alin.1 din Codul penal (fostul art.180 alin.1 din Codul penal anterior) cu aplic. art.5 din Codul penal în ref. la art.63 din Codul penal anterior, a condamnat pe inculpatul M. V. (fiul lui N. și V., născut la data de 04 iulie 1972, CNP_) la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (faptă comisă la data de 19 februarie 2012).
În temeiul art.206 alin.1 din Codul penal (fostul art.193 alin.1 din Codul penal anterior) cu aplic. art.5 din Codul penal în ref. la art.63 din Codul penal anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare (faptă comisă la data de 19 februarie 2012).
În temeiul art.40 în ref. la art.38 cu aplic. art.5 din Codul penal și art.10 din Legea nr.187/2012 rap. la art.34 alin.1 lit.c din Codul penal anterior, constatând că infracțiunile anterior menționate sunt concurente, a contopit pedepsele stabilite pentru acestea și a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa rezultantă a amenzii penale, în cuantum de 2.000 lei.
A atras atenția inculpatului asupra consecințelor neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii penale, conform art.631 din Codul penal anterior.
În temeiul art.397 din Codul de procedură penală rap. la art.1349 și la art.1385 din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă și a obligat pe inculpat să plătească părții civile N. H., cu titlu de daune morale, suma de 5.000 lei.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță (care, în cursul cercetării judecătorești, a procedat la ascultarea părții civile N. H. și a martorilor B. I., I. Ș.-E., R. F., P. V. și H. C.-M., luând act că inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere) a stabilit următoarea situație de fapt:
Inculpatul M. V. (în vârstă de 41 de ani) locuiește împreună cu mama sa, P. V., în imobilul din municipiul București, . (fostă Mitropolit A. I.) nr.8, ., sectorul 5. În același imobil, s-a aflat mai multă vreme sediul Partidului Național Democrat C., al cărui vicepreședinte a fost partea civilă N. H., precum și sediul Fundației Național Democrat Creștine, al cărui președinte era aceeași parte civilă.
La data de 19 februarie 2012, partea civilă, împreună cu martorii B. I., R. F. și S. H.-D., se afla în imobilul respectiv, desfășurând, pe terasa etajului întâi al acestuia, activități de înlăturare a zăpezii și a țurțurilor. În jurul orei 1400, pe acea terasă, au venit inculpatul și mama acestuia. Între partea civilă și mama inculpatului, au început discuții contradictorii legate de vecinătate, în condițiile în care, între părți, exista un conflict mai vechi. Pe fondul acestor discuții și al animozităților din trecut, inculpatul a început să adreseze injurii părții civile și să profereze amenințări cu acte de violență la adresa acesteia. Acțiunile inculpatului au culminat cu tragerea părții civile de haine, dar și cu lovirea acesteia, cu pumnii în piept și cu împingerea sa puternică, cu spatele de tocul unei uși.
Această situație de fapt a fost reținută de prima instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile părții civile; declarațiile martorilor oculari B. I., R. F. și S. H.-D.; declarația martorului I. Ș.-E., care, auzind zgomote, s-a deplasat, de la parterul imobilului, la locul comiterii faptelor și a filmat o parte din incident cu telefonul mobil; înregistrarea video pe care ultimul martor a pus-o la dispoziția organelor judiciare.
Inculpatul a negat săvârșirea faptelor, declarând, în faza de urmărire penală, următoarele: în ziua incidentului, a auzit strigăte de ajutor, care proveneau de la mama sa, fapt ce l-a determinat să coboare pe balconul terasei de la etajul unu; acolo, a văzut că partea civilă avea în mână un ciocan, cu care o amenința pe mama lui; considerând că aceasta se afla în pericol, s-a interpus între ea și partea civilă, cu intenția de a-i lua acel ciocan; nu a lovit-o și nici nu a amenințat-o pe partea civilă și, de asemenea, nu a tulburat activitatea partidului condus de aceasta.
Martorii audiați la propunerea inculpatului, P. V. (mama sa) și H. C.-M., au declarat că acesta nu a agresat-o verbal și/sau fizic pe partea civilă, afirmațiile lor fiind contrazise însă de declarațiile martorilor oculari B. I., R. F., S. H.-D. și I. Ș.-E., dar și de înregistrarea video realizată de către cel din urmă, din care rezultă că inculpatul a folosit, la adresa părții civile, expresii de amenințare precum „te omor” sau „vă omor pe toți”.
Același probatoriu a infirmat existența vreunei provocări din partea victimei agresiunii, motiv pentru care apărările inculpatului au fost înlăturate.
Cu privire la încadrarea juridică, prima instanță a constatat că faptele inculpatului M. V., care, la data de 19 februarie 2012, a lovit-o pe partea civilă N. H. cu pumnii și a trântit-o cu spatele de tocul unei uși, fără a-i cauza leziuni și, de asemenea, a amenințat-o pe aceasta cu moartea, prin expresii de natură să o alarmeze, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, prevăzute de art.180 alin.1 și art.193 alin.1 din vechiul Cod penal (aflat în vigoare la data comiterii faptelor) și respectiv de art.193 alin.1 și art.206 alin.1 din noul Cod penal.
În consecință, reținând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, potrivit art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, prima instanță a hotărât condamnarea acestuia.
Referitor la pericolul social concret al faptelor, prima instanță a apreciat că acesta este unul mediu, întrucât inculpatul a manifestat, și în trecut, un comportament similar.
Cu privire la legea penală mai favorabilă, aplicabilă în speță potrivit art.5 din Codul penal, prima instanță a apreciat că aceasta este legea veche, sens în care a avut în vedere următoarele aspecte:
Potrivit vechiului Cod penal, atât infracțiunea de lovire, cât și infracțiunea de amenințare erau pedepsite cu închisoarea de cel mult 1 an, alternativ cu amenda, minimul special al acesteia fiind de 300 lei, iar maximul ei special de 15.000 lei (art.63 alin.3 teza I).
Conform Codului penal actual (intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014), limitele pedepsei cu caracter pecuniar sunt mai mari, fiind cuprinse între 120 și 240 de zile-amendă, în condițiile în care suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 10 lei și 500 lei (art.61).
La alegerea și individualizarea pedepselor, prima instanță a avut în vedere că faptele săvârșite de inculpat nu au produs consecințe grave asupra părții civile și că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, ci a fost sancționat anterior doar cu amendă administrativă pentru o faptă de amenințare, apreciind, în consecință, că este suficientă condamnarea sa la plata unor amenzi penale, al căror cuantum a fost cuantificat prin raportare la limitele speciale prevăzute în legea penală stabilită a-i fi mai favorabilă, astfel încât să constituie un avertisment serios pentru el.
Referitor la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, prima instanță a apreciat că legea penală veche este mai favorabilă inculpatului sub acest aspect, întrucât prevede, în art.34 alin.1 lit.c din Codul penal anterior, un spor de pedeapsă facultativ și variabil, astfel că a făcut aplicarea corespunzătoare a acelei legi, stabilind ca inculpatul să execute, ca pedeapsă rezultantă, amenda penală cea mai mare.
Pe latură civilă, prima instanță a constatat că persoana vătămată prin cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului a solicitat despăgubiri în cuantum de 500.000 lei, reprezentând daune morale, pe motiv că a fost lezată în orgoliul și reputația sa și respectiv că, din cauza faptelor acestuia, nimeni nu mai vrea să lucreze la sediul fundației sale.
Cu privire la această cerere, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, și anume acțiunile ilicite ale inculpatului (concretizate în faptele de lovire și amenințare, săvârșite de acesta împotriva părții civile), existența unui prejudiciu nepatrimonial cert (reprezentat de suferințele fizice cauzate părții civile și de starea de temere insuflată acesteia), raportul de cauzalitate între cele două elemente anterior menționate și vinovăția inculpatului (care a îmbrăcat forma intenției directe).
În consecință, aplicând principiul proporționalității și având în vedere că, prin acordarea unor daune morale, se urmărește numai repararea unui prejudiciu, iar nu crearea unei surse de venituri pentru partea civilă sau sancționarea suplimentară a inculpatului, prima instanță a admis, doar în parte, acțiunea civilă, în limita sumei de 5.000 lei, reținând, totodată, că pretinsul prejudiciu suferit de fundația condusă de inculpat nu poate fi acoperit în favoarea celui din urmă, ca persoană fizică.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, a cărei minută a fost comunicată, în copie, la data de 13 mai 2014 (fila 109, d.f.), a declarat apel în termenul legal inculpatul M. V. (la aceeași dată, printr-o cerere formulată personal).
Cererea de apel a inculpatului (nemotivată) a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 08 septembrie 2014.
La primul termen, stabilit în data de 06 octombrie 2014, judecarea apelului a fost amânată la cererea inculpatului, pentru a se da acestuia posibilitatea angajării unui apărător ales.
Potrivit art.420 alin.4 din Codul de procedură penală, Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea inculpatului, care, în declarația sa (fila 22, d.a.), a negat săvârșirea faptelor ce fac obiectul judecății, susținând că, în încercarea de a-și apăra mama de un act de agresiune al părții civile, s-a prăbușit la pământ, împreună cu aceasta, întrucât au alunecat amândoi pe gheață, fără însă a o lovi sau amenința.
În cuprinsul declarației sale, inculpatul a precizat, la întrebarea Curții, că nu a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului prin care, pentru aceleași fapte, s-a dispus inițial scoaterea lui de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative.
Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Prin motivele scrise de apel (filele 18-21, d.a.) și în dezbaterile orale de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu (în lipsa angajării unui apărător ales), a solicitat achitarea sa, în principal, conform art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, pe motiv că nu există probe care să dovedească, în afara oricărui dubiu, că a săvârșit faptele imputate și, astfel, să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază, iar, în subsidiar, potrivit art.16 alin.1 lit.b teza a II-a din același cod, pe motiv că a acționat fără intenție.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de inculpat, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este fondat, însă pentru un alt motiv decât cele anterior menționate, identificat din oficiu, în considerarea următoarelor argumente:
Solicitarea inculpatului, de a se dispune achitarea sa, este nefondată, în raport cu ambele temeiuri de drept invocate, sens în care Curtea constată că existența faptelor, în materialitatea lor și săvârșirea acestora, cu intenție, de către inculpat au fost stabilite prin ordonanța procurorului din data de 05 aprilie 2013, emisă în dosarul nr.1912/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, conform căreia, în privința inculpatului, s-a dispus, în temeiul art.11 pct.1 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.b1 din vechiul Cod de procedură penală corob. cu art.181 din vechiul Cod penal, o soluție de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei amenzi administrative, exclusiv în considerarea lipsei de pericol social a faptelor respective.
Soluția dispusă prin ordonanța anterior menționată nu a fost contestată de inculpat, care, fiind anume întrebat de către Curte, a confirmat, cu ocazia judecării apelului său, că nu a formulat plângere împotriva acelei ordonanțe, în condițiile art.2781 din vechiul Cod de procedură penală, acceptând astfel săvârșirea de către el a unor fapte de lovire și amenințare prevăzute de legea penală și comiterea lor cu forma de vinovăție (intenția) prevăzută de lege pentru ca acestea să constituie infracțiunile la care se referă soluția respectivă, potrivit art.17 alin.1 tezele a II-a și a III-a din vechiul Cod penal.
O astfel de plângere a fost introdusă numai de către partea civilă N. H., iar admiterea acesteia, prin încheierea definitivă din data de 01 octombrie 2013, a condus la judecarea pe fond a cauzei de către prima instanță, cu consecința condamnării inculpatului prin sentința penală în prezent atacată.
În această situație, singurul temei pe care inculpatul îl poate invoca, în mod legal, în susținerea cererii de achitare, este cel al lipsei de pericol social a faptelor comise, conform dispozițiilor art.19 din Legea nr.255/2013 rap. la art.17 alin.1 teza I și la art.181 din vechiul Cod penal, de aplicarea cărora ar putea, teoretic, beneficia, ca lege penală mai favorabilă, potrivit art.5 din Codul penal.
Probatoriul cauzei nu justifică însă o soluție în acest sens, întrucât, prin declarațiile concordante ale martorilor oculari I. Ș.-E., B. I., R. F. și S. H.-D., primii trei audiați în mod nemijlocit și de prima instanță (filele 29-46, d.u.p. și filele 45-46, 49-53, d.f.), dar și prin înregistrarea video, realizată cu telefonul mobil de către cel dintâi, pusă la dispoziția organelor de poliție (filele 57-58, d.u.p.), care confirmă susținerile acestora, oferindu-le astfel o deplină credibilitate, infirmând, totodată, apărarea prezentată în susținerea apelului dedus judecății, s-a dovedit, cu certitudine, că, pe fondul unei dispute locative minore, inculpatul (la acel moment în vârstă de 39 de ani), pe lângă adresarea de injurii, a agresat-o fizic pe partea civilă (în vârstă de 52 de ani), prinzând-o cu ambele mâini și izbind-o violent de tocul unei uși și, de asemenea, a amenințat-o cu moartea, în condițiile în care, din partea acesteia, nu a existat o reacție, iar evenimentele respective s-au petrecut după numai aproximativ un an de la sancționarea inculpatului, cu amendă administrativă, pentru o altă faptă de amenințare, comisă în împrejurări asemănătoare (fila 63, d.u.p. și filele 7-8, d.f.).
Lipsa oricărui efect inhibitor al sancțiunii administrative anterioare asupra comportamentului inculpatului, pe care acesta, fără a da vreun semn real de îndreptare, l-a reluat, după o perioadă relativ scurtă, în aceeași modalitate, în pofida clemenței acordate de organele judiciare, justifică un tratament sancționator mai sever în ceea ce îl privește, prin aplicarea, drept pedeapsă, a unei amenzi penale, astfel cum, în mod just, a procedat prima instanță, a cărei hotărâre va fi menținută, sub acest aspect.
Din oficiu, Curtea constată însă că sentința penală atacată este nelegală, întrucât prima instanță, deși a reținut, în mod corect, pentru argumente valide, însușite întocmai de către instanța de apel, că legea penală mai favorabilă inculpatului, în întregul său, este cea veche, făcând aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.5 din Codul penal (într-o interpretare ce corespunde celei constatate, ulterior, a fi constituțională, prin Decizia nr.265/2014 a Curții Constituționale), a pronunțat condamnarea acestuia făcând referire, pe lângă dispozițiile legii respective, și la normele de incriminare a faptelor deduse judecății din legea nouă (art.193 alin.1 și art.206 alin.1 din actualul Cod penal) și respectiv la normele ce reglementează, în aceeași lege, condițiile de existență și tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni (art.40 în ref. la art.38 din Codul penal în vigoare).
Întrucât, prin referirea concomitentă la dispozițiile legii penale vechi, corect identificată a fi mai favorabilă, din perspectivă prevederilor art.5 din Codul penal și singura aplicabilă, în cazul concursului de infracțiuni, în raport cu data săvârșirii faptelor, potrivit art.10 din Legea nr.187/2012 și respectiv la dispozițiile legii penale active, a cărei aplicare se putea realiza numai potrivit art.3 din același cod, neincident însă în speță, o astfel de soluție este de natură să genereze confuzie în ceea ce privește legea penală reținută drept temei al condamnării inculpatului, cu consecințe asupra unor incidente ce s-ar putea ivi în faza de executare a pedepsei rezultante aplicate acestuia, Curtea va proceda, prin admiterea apelului cu care a fost sesizată, la reformarea corespunzătoare a sentinței primei instanțe, înlăturând referirea la incidența art.193 alin.1, art.206 alin.1 și art.40 cu ref. la art.38 din Codul penal.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul M. V., va desființa, în parte, sentința penală atacată, exclusiv sub aspectul deja precizat, iar, în rejudecarea pe fond a cauzei, va hotărî în sensul anterior menționat.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de desființare.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului admis al inculpatului vor rămâne în sarcina statului.
Conform art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică a inculpatului apelant, va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art.276 alin.6 din Codul de procedură penală, va fi respinsă, ca nefondată, cererea intimatului parte civilă, de obligare a apelantului inculpat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat în sumă de 4.000 lei, conform înscrisului prezentat (fila 27, d.a.), întrucât, în sarcina celui din urmă, nu poate fi reținută vreo culpă procesuală, în condițiile în care calea de atac exercitată de acesta este admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul M. V. împotriva Sentinței penale nr.1171 din data de 16 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
Înlătură referirea la incidența art.193 alin.1, art.206 alin.1 și art.40 cu ref. la art.38 din Codul penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat, în cuantum de 200 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art.276 alin.6 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea intimatului parte civilă N. H., de obligare a apelantului inculpat la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C.-V. G. O. R.-N.
GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 29 noiembrie 2014
J.S.5.B - jud.M.C.A.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 806/2014.... → |
|---|
