Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 38/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 38/2016
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 38/A
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016
C. constituită din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. C. DE A. BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul I. D. P. împotriva sentinței penale nr.2207 din 04.11.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția Penală, în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat I. D. P. – personal și asistat de apărător ales, avocat D. Laurenția C. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
În temeiul dispozițiilor art.372 alin.1 Cod procedură penală, C. procedează la verificarea identității apelantului inculpat, fiind depusă la dosar Cartea de identitate a acestuia în fotocopie.
Apărătorul apelantului inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv o adeverință medicală.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu administrarea probei solicitate.
C., după deliberare, încuviințează proba solicitată și o administrează, prin depunerea la dosar a înscrisului precizat.
După ce C. pune în vedere apelantului inculpat dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, acesta arată că își menține declarațiile date anterior și nu dorește să dea declarație suplimentară în fața Curții.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, arată că apelul vizează schimbarea modalității de executare a pedepsei și măsurile și obligațiile prev. de art.93 alin.2 lit.c, d și art.93 alin.3 Cod penal, apreciind că în mod neîntemeiat instanța fondului a făcut aplicarea disp. art.91 Cod penal, în condițiile în care exista posibilitatea aplicării altor modalități – mai ușoare – de executare a pedepsei. Mai arată că la stabilirea modalității de executare a pedepsei, instanța nu a avut în vedere conduita inculpatului anterior comiterii faptei și nici posibilitățile de îndreptare a acestuia. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost dezvoltat în scris și depus la dosar, desființarea în parte a sentinței instanței de fond și a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei – în principal, iar în subsidiar – amânarea aplicării pedepsei. Apărarea apreciază că sunt îndeplinite condițiile, în sensul că apelantul nu s-a sustras de la judecată, a recunoscut, nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, pedeapsa pentru infracțiunea comisă este de la 1-5 ani și și-a manifestat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. În subsidiar, dacă instanța va trece peste apărarea principală, solicită reducerea termenului de încercare. Cu privire la măsura de supraveghere prev. de art.93 alin.2 Cod penal, solicită a se avea în vedere adeverința medicală depusă la dosar la acest termen, din care rezultă că inculpatul nu are probleme de sănătate. În continuare, cu privire la art.93 alin.3 Cod penal, consideră că această măsură este excesivă raportat la numărul de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, solicitând reducerea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub aspectul modalității de executare a pedepsei. Opinează că instanța de fond a avut în vedere tocmai comportamentul anterior al inculpatului, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar. În ceea ce privește art.93 alin.2 lit.c Cod penal, arată că nu a observat în sentință o astfel de mențiune, iar în ceea ce privește art.93 alin.2 lit.d Cod penal, consideră că pentru buna desfășurare a supravegherii este necesară și această măsură, inculpatul nedovedind necesitatea de a părăsi teritoriul țării din motive familiale sau pentru a lucra. În ceea ce privește numărul de zile de muncă în folosul comunității, opinează că instanța de fond a avut în vedere atitudinea anterioară a inculpatului și a considerat că numărul maxim de zile poate conduce la reeducarea acestuia.
Pe cale de consecință, formulează concluzii de respingere a apelului inculpatului, ca fiind nefondat.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă fapta comisă și este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Dezbaterile declarându-se închise, C. reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2207 din 04.11.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art.335 alin.1 Cod penal și art.396 alin.10 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul I. D. P. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.66 alin.(1) lit.a), b), d) Cod penal, a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă complementară - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.
În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.(1) lit.a), b) și d) Cod penal, a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă accesorie - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.(1) Cod penal, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.(2) lit.d) Cod penal – modificat conform art.277 alin.1 Cod de rocedură penală, s-a impus condamnatului să execute următoarele obligații:
- să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.(3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul D.G.A.S.P.C./S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A. sector 5 București, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
În baza art.91 alin.(4) Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.
În baza art.274 alin.(1) Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut: următoarea situație de fapt
La data de 12.03.2014, ora 2,00, inculpatul I. D. P. a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, proprietate personală, pe . București. La un moment dat, inculpatul a fost oprit pentru control de către polițiști din cadrul Secției 19 Poliție.
Cu acest prilej, s-a constatat că inculpatul I. D. P. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cursul judecății, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art.374 alin.4 Cod de procedură penală.
Situația de fapt a fost reținută prin coroborarea declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului cu procesul-verbal de depistare, declarații de inculpat, declarații martor N. M. N..
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului I. D. P. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, prevederile art.396 alin.10 Cod de procedură penală, apreciind că fapta de a conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule prezintă gravitate, în contextul necesității ocrotirii valorii sociale protejate, respectiv securitatea rutieră, condițiile concrete de săvârșire a faptei, respectiv trafic lejer și ora înaintată, nefiind de natură a diminua pericolul social al acesteia.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta este nu este cunoscut cu antecedente penale, dar i-au fost aplicate anterior un număr de 5 amenzi administrative, pentru infracțiuni de furt calificat, distrugere, fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială și de două ori tot pentru infracțiunea de conducere fără permis, ceea ce dovedește perseverență infracțională.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a aplicat măsura de individualizare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite condițiile pozitive stabilite de lege și neexistând nicio condiție negativă care să împiedice dispunereaacestei măsuri, având drept scop îndreptarea conduitei inculpatului prin îndeplinirea în cadrul unui termen de supraveghere a unor măsuri și obligații stabilite de instanță.
Pentru a apela la sistemul de măsuri alternative la executarea pedepsei prin privare de libertate, judecătorul fondului a considerat că, în speță, resocializarea inculpatului se poate realiza în afara penitenciarului, fără influența mediului închis și cu ajutorul organelor specializate în control și sprijin în resocializare.
Judecătorul fondului a considerat că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor pentru acordarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, condamnarea pentru fapta dedusă judecății fiind de 1 an închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
A arătat instanța de fond că prin aplicarea acestei măsuri de individualizare, se urmărește ca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere să constituie un avertisment sever cu privire la conduita viitoare a inculpatului.
Aflându-se sub imperiul acestei măsuri, inculpatul trebuie să conștientizeze că exigențele condamnării nu se termină, ci doar sunt plasate în timp și condiționate de conduita sa conformă, pe perioada termenului de supraveghere, cu măsurile legale stabilite de către instanță, în caz contrar acesta trebuind să suporte rigorile executării pedepsei.
De asemenea, s-a arătat că măsurile dispuse nu sunt facultative ci sunt obligatorii în integralitatea lor, o asemenea modalitate de individualizare a pedepsei conținând elemente multiple de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, ce presupun respectarea unei largi game de activități obligatorii stabilite ca măsuri de drept de către instanță.
În speță, având în vedere circumstanțele reale și personale, instanța de fond a apreciat că măsurile de supraveghere prev. de art.93 alin.1 Cod penal sunt suficiente pentru realizarea scopului măsurii de individualizare aplicate, constând în instituirea unui control pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale de către inculpat, realizarea unui sprijin constant și calificat instituțional pentru acesta, în vederea resocializării și executarea pedepsei într-o modalitate care nu expune la consecințele privării de libertate.
În acest sens, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere susmenționate, ce reprezintă activități de resocializare sub controlul instituțiilor statului, măsuri de drept penal și execuțional, ce fac parte din individualizarea pedepsei.
Având în vedere că inculpatul nu a comis prezenta infracțiune din cauza precarității resurselor financiare datorate abandonului școlar și absenței unei pregătiri profesionale, acesta fiind instruit, are calificare de tehnician și nu prezintă adicții, pe durata termenului de supraveghere, instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 93 alin. (2) lit.d) Cod penal și a impus inculpatului singura obligație admisibilă, respectiv să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la data de 15 noiembrie 2015), a declarat apel inculpatul I. D. P..
Cererea de apel a inculpatului, însoțită de motivele scrise pe care aceasta se întemeiază (filele 2,3 d.a.), a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 09 decembrie 2015.
În cursul judecării apelului, la solicitarea inculpatului apelant a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere, în cadrul căreia a fost depusă la dosarul cauzei o adeverință medicală din care rezultă că inculpatul nu prezintă probleme de sănătate.
Atât în motivarea scrisă a cererii de apel (filele 2,3 d.a.), cât și în dezbaterile orale de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul apelant I. D. P., care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales, a criticat sentința apelată exclusiv sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei principale, susținând că în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în temeiul dispozițiilor art.91 și următoarele Cod penal și a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia i-a impus respectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor prevăzute de art.93 alin.2 lit.c și d și alin.3 Cod penal.
Ca atare, inculpatul apelant a solicitat, în principal, ca ținându-se seama de faptul că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, fiind sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mică de 7 ani, că nu are antecedente penale și a colaborat cu organele de cercetare penală și cu instanța, precum și că nu s-a sustras de la urmărirea penală și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, să se dispună soluția renunțării la aplicarea pedepsei, conform art.80 și următoarele Cod penal, care constituie o măsură adecvată posibilităților slui de îndreptare.
În subsidiar, invocând împrejurarea că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentința apelată este de 1 an închisoare, anterior nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii, și-a manifestat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, colaborând cu organele de cercetare penală și cu instanța și dorește să se angajeze și să-și întemeieze o familie, inculpatul apelant a susținut că aplicarea imediată a unei pedepse nu ar fi necesară, întrucât a conștientizat gravitatea faptei săvârșite, astfel încât ar fi oportună acordarea beneficiului amânării aplicării pedepsei, în conformitate cu prevederile art.83 și următoarele Cod penal.
În ipoteza în care totuși, instanța de apel ar considera că se impune menținerea modalității de executare a pedepsei aleasă de către judecătorul fondului, inculpatul apelant a solicitat a se dispune reducerea termenului de supraveghere stabilit prin sentința apelată, apreciat a avea o durată excesivă față de circumstanțele săvârșirii faptei și de referințele sale personale sau înlăturarea obligațiilor prevăzute de art.93 alin.2 lit.c și d Cod penal, a căror aplicare nu este justificată, în raport cu faptul că nu are probleme de sănătate care să reclame necesitatea supunerii lui unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală, iar natura infracțiunii comise nu are legătură cu impunerea interdicției părăsirii teritoriului țării.
Nu în ultimul rând, solicitările inculpatului apelant au vizat și reducerea numărului zilelor de muncă neremunerată pe care ar trebi să le presteze în folosul comunității conform art.93 alin.3 Cod penal, considerând că impunerea acestei obligații pe durata maximă prevăzută de lege (120 de zile) constituie o măsură excesivă în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele lui personale.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor susținute de inculpatul I. D. P., precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, C. constată că apelul inculpatului este fondat, însă în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt corespunzătoare probatoriului cauzei (pe care inculpatul însuși a recunoscut-o ca atare, optând pentru procedura simplificată de judecată pe baza recunoașterii învinuirii).
Astfel, făcând o analiză proprie a acelui probatoriu, C. constată că este dovedit mai presus de orice îndoială faptul că, la data de data de 12.03.2014, ora 2,00, inculpatul I. D. P. a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, proprietate personală, fără a poseda permis de conducere, fapta acestuia realizând, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, conținutul constitutiv al infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, încriminată la data săvârșirii prin dispozițiile art.335 alin.1 din Codul penal.
Cererea principală a inculpatului apelant, de renunțare la aplicarea pedepsei și de sancționare a sa doar cu un avertisment, în condițiile art.80-81 din Codul penal, este nefondată.
În acest sens, C. constată, prin prisma dispozițiilor art.80 alin.1 lit.a, b din Codul penal, că beneficiul solicitat de inculpat este nejustificat, întrucât, pe de o parte, infracțiunea săvârșită de el nu are o gravitate redusă, ci, dimpotrivă, una suficient de ridicată (câtă vreme acesta, a fost depistat în miez de noapte, conducând autoturismul proprietate personală pe o stradă din sectorul 5 al capitalei, fără a poseda permis de conducere, conduită de natură a pune într-un pericol serios siguranța circulației rutiere, respectiv sănătatea, integritatea corporală sau poate chiar viața, a sa sau a altor participanți la trafic), iar, pe de altă parte, datele personale nu îi sunt favorabile, din fișa de cazier judiciar (filele 46-47, d.f.) rezultând un comportament social deviant, care a atras aplicarea, în perioada 2011-2014, a nu mai puțin de cinci amenzi administrative (despre care nu există dovezi că ar fi fost contestate, în condițiile legii), pentru fapte penale variate, mergând de la furt, distrugere și încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice până la fapte privitoare la circulația pe drumurile publice (respectiv două fapte identice cu cea care a determinat trimiterea lui în judecată în prezenta cauză).
D. urmare, renunțarea la aplicarea oricărei pedepse este vădit inoportună, fiind chiar de natură să stimuleze comportamentul infracțional al inculpatului apelant, care nu a înțeles să abandoneze în mod voluntar conduita antisocială, pe care a reiterat-o nestingherit ori de câte ori i s-a ivit prilejul, în pofida indulgenței ce i-a fost arătată, de numeroase ori.
Totodată, raportat la pericolul grav și iminent generat prin fapta inculpatului pentru siguranța circulației pe drumurile publice, dar și la predispoziția infracțională de care acesta s-a dovedit a fi capabil, inclusiv în sfera aceluiași ilicit penal, circumstanțele personale favorabile ale inculpatului și conduita procesuală sinceră și cooperantă nu sunt suficiente pentru a se considera că îndreptarea acestuia se poate realiza chiar și în lipsa aplicării imediate a pedepsei, nefiind îndeplinită astfel condiția prevăzută de art.83 alin.1 lit.d din Codul penal.
De altfel, acele referințe ce caracterizează în mod pozitiv persoana inculpatului au fost deja în mod adecvat valorificate în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei, prin stabilirea duratei pedepsei principale aproape de minimul la care se poate ajunge prin reținerea incidenței cauzei legale de atenuare a răspunderii penale prev. de art.396 alin.10 Cod de procedură penală, respectiva pedeapsă fiind astfel proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea socială a autorului său, precum și prin acordarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art.91 și următoarele Cod penal.
Și cererile subsecvente ale inculpatului de reducere a termenului de supraveghere (de 4 ani) pe durata căruia operează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv de diminuare a numărului zilelor de muncă neremunerată pe care a fost obligat să le presteze în folosul comunității, întrucât față de dezinvoltura cu care acesta a dovedit că își poate asuma consecințele reiterării unui comportament antisocial, stabilirea duratei maxime a acestor componente ale regimului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei reprezintă o măsură adecvată pentru a-l determina pe inculpat să-și însușească valori sociale importante și, astfel, să abandoneze comportamentul de tip infracțional.
Singurele critici care întemeiază apelul inculpatului constau în impunerea față de acesta a respectării obligațiilor prev. de art.93 alin.2 lit.c și d Cod penal, care urmează a fi înlăturate în considerarea următoarelor argumente:
Astfel, în ceea ce privește obligația prev. de art.93 alin.2 lit.c Cod penal, referitoare la supunerea inculpatului unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală, C. constată că, într-adevăr această obligație a fost, cel mai probabil, din eroare menționată în minuta întocmită de către judecătorul fondului, respectiva dispoziție nefiind ulterior preluată în dispozitivul sentinței apelate și nici în considerentele acesteia nu s-a făcut vorbire despre necesitatea impunerii unei asemenea obligații în sarcina inculpatului, însă pentru a se evita orice posibilă nelămurire cu privire la situația inculpatului pe durata termenului de supraveghere, este oportun a fi înlăturată această inadvertență, mai ales că față de starea de sănătate nealterată pe care o prezintă inculpatul, dovedită prin adeverința medicală prezentată instanței de apel, impunerea acestei obligații nici nu este justificată.
Totodată, referitor la impunerea obligației prevăzute de art.93 alin.2 lit.d din Codul penal (de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței), C. consideră că o limitare atât de severă a libertății de circulație a inculpatului este disproporționată în raport cu natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, cu comportamentul procesual corect al inculpatului (caracterizat nu doar prin deplină sinceritate, dar și prin prezentarea, la fiecare chemare, în fața organelor judiciare) și cu disponibilitatea lui, deja exprimată, de a se îndrepta din punct de vedere social și moral.
Față de toate aceste considerente, C., în temeiul art.421 pct. 2 lit.a Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul I. D. P. împotriva sentinței penale nr.2207 din 04.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția Penală în dosarul penal nr._, pe care o va desființa, în parte, și în fond rejudecând, va înlătura obligațiile prevăzute la art.93 alin.2 lit.c și d Cod penal.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, C. va face aplicarea art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel urmând a rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul I. D. P. împotriva sentinței penale nr.2207 din 04.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția Penală în dosarul penal nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:
Înlătură obligațiile prevăzute la art.93 alin.2 lit.c și d Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. C. C.
GREFIER,
G. A. I.
red./t.red. jud.C.C.
ex.4
red. Jud.M.P.-Jud.Sect.5
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 158/2016. Curtea... | Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 99/2016. Curtea... → |
|---|
