Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-01-2013 în dosarul nr. 8/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
_
DECIZIA PENALĂ NR.8
Ședința publică din data de 04 ianuarie 2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE- C. C.
JUDECĂTOR- C. V. G.
JUDECĂTOR - C. C. C.
GREFIER- C. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror A.-M. G..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpatul C. D. împotriva încheierii de ședință din data de 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._/XXX011.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul - inculpat C. D. pentru care a răspuns apărătorul din oficiu, avocat C. L., cu împuternicire avocațială nr._/04 ianuarie 2013 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea recursului declarat în cauză.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat C. D., având cuvântul, consideră recursul declarat ca fiind inadmisibil, raportat la cererea formulată de acesta.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că recursul declarat este inadmisibil, solicitând ca atare respingerea acestuia în temeiul art.38515 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._/XXX011, printre altele, a fost respinsă - ca nefondată - cererea formulata de inculpatul C. D. - fiul lui P. si R., nascut la data de 06.10.1968, in ., CNP._, domiciliat in mun. Constanta, Al. Umbrei nr. 3, ..C, ., judetul Constanta, privind încuviintarea de a lua legatura cu inculpatii L. I. si L. S..
A fost obligat inculpatul C. D. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.62/P/2011 al Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2011, sub nr. de dosar_/XXX011, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului C. D. pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat si evaziune fiscală, prevăzute de articolul 7 aliniatul 1 și 3 din Legea 39/2003, art.9 literele a,b și c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.33 litera a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că inculpatul C. D. a constituit împreună cu inculpatii L. I., L. S. si R. P. A. un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, după care, folosind antrepozitul fiscal al S.C. TEXAS G. OYL S.R.L. SLOBOZIA, i-a instigat pe inculpații C. F. (administratorul de fapt, omul de paie cu două clase primare), B. T., I. C. (foștii administratori, dar, în fapt cei care au realizat alături de inculpata C. V. supravegherea din teren și realizarea unui circuit fictiv), să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală, creând un prejudiciu statului de peste 20 milioane euro în perioada funcționării societăților din circuitul evazionist.
Pentru a săvârși infracțiunea, inculpații au ascuns sursa impozabilă și au omis evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, în același timp cu evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive.
De asemenea, s-a mai reținut că inculpații B. T. și I. C. au avut un rol mult mai important decât s-a crezut inițial, fiind cei care au obținut, împreună cu C. D. zis P. actele necesare înființării S.C. OYL IMPEX INTERNATIONAL INTERMED S.R.L., societate care făcea parte din cele utilizate în lanțul infracțional, inculpatul I. C. fiind, de altfel, cel care s-a prezentat la autoritățile locale de resort
Activitatea concretă de eludare a plății accizei pentru mototină euro 5 s-a desfășurat la Slobozia, în următorul mod:
Pornind de la autorizația de antrepozit fiscal de producție deținută de . SRL, inculpații R. A., L. I., L. S. au conceput și pus în aplicare (cei care au operaționalizat ,,afacerea” au fost inculpații C. D. zis P., zis M., I. C., B. T., C. V., împreună cu muncitorii) un mecanism infracțional prin intermediul căruia să poată valorifica motorină euro 5 fără a achita către bugetul de stat acciza aferentă acestui produs, în cuantum de aproximativ 248 euro/tonă și care, implicit, să le asigure obținerea unor foloase materiale impresionante, de ordinul zecilor de milioane de euro. Astfel, sub pretextul fabricării produsului finit denumit „PETROTEX”, în perioada august 2009 – august 2010, . SRL, cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, a achiziționat, în regim suspensiv de plata accizei, motorină euro 5, de la furnizorii ., . FARERS SRL, OMV PETROM SA, . Kemlink USA.
Așadar, întreaga cantitate de motorină euro 5 a fost achiziționată scriptic, evident, ca fiind materie primă necesară în vederea fabricării Petrotex-ului. Toate achizițiile de motorină efectuate de către . SRL reprezintă operațiuni comerciale reale. Totodată, . SRL a înregistrat în contabilitatea proprie operațiuni fictive de achiziție păcură neconformă, un produs petrolier rezidual, de la furnizorii . – C. și Z. OYL EOOD – Bulgaria, ambele societăți comerciale de tip „fantomă”. Acest produs, conform procesului fictiv de fabricare a Petrotex-ului, pus în aplicare de gruparea infracțională, ar fi reprezentat cea de-a doua materie primă.
Pentru a ascunde cât mai bine activitatea infracțională desfășurată, inculpații au mers până într-acolo încât au achitat către bugetul de stat acciza aferentă vânzărilor fictive de „PETROTEX”, în cuantum de 14 euro/tonă.
Motivul pentru care gruparea infracțională a creat această aparență a fabricării produsului finit denumit „PETROTEX” și a livrării acestuia către societăți comerciale de tip „fantomă” a fost acela de a scădea din gestiunea . SRL motorina euro 5 aprovizionată, pentru ca, în fapt, această motorină să fie valorificată către diferiți beneficiari (societăți comerciale care dețin stații PECO) din județele Sibiu, B. și B., prin intermediul societăților comerciale OIL DUNAV SRL, SINAI GOLD SRL, ZOMBORI CONSTRUCT SRL și OIL IMPEX INTERNATIONAL INTERMED SRL, toate societăți comerciale de tip „fantomă”.
O dovadă a caracterului fictiv al procesului de producție a Petrotex-ului o constituie și concluziile Raportului de Constatare Tehnico - Științifică întocmit în cauză pentru perioada 01.07.2010 – 31.08.2010.
Astfel, capacitatea de producție proiectată a instalației de prelucrare a uleiurilor reziduale ce se află instalată la sediul . SRL din Slobozia, ., județul Ialomița, este de 12 tone/zi.
În perioada supusă analizei, respectiv 01.07 – 31.08.2010, . SRL putea să producă cantitatea maximă de 348 tone produs finit (29 de zile lucrătoare x 12tone/zi = 348 tone).De menționat este faptul că au fost luate fișele de pontaj ale muncitorilor, s-au analizat statele de plată, pentru a se calcula zilele în care s-ar fi lucrat. În fapt, muncitorii în cauză nu lucrau la obținerea acestui produs, ci la manipularea motorinei în vederea vânzării.
Cantitatea de produs finit livrată de societate în această perioadă, conform documentelor fictive ridicate de la sediul societății, este de 8 199,636 tone, deci apare în plus față de capacitatea fizică de producție a instalației o cantitate de 7 851,636 tone.
Aceasta constatare este valabilă, însă, pentru toată perioada care face obiectul cercetărilor din prezenta cauză penală, respectiv 01.08.2009 – 31.08.2010.
Cu privire la cererea formulată de inculpatul C. D., privind încuviintarea de a lua legatura cu inculpatii L. S. si L. I., instanța de fond a constatat că motivul invocat de inculpatul C. D., respectiv faptul că nu mai găsește în mun. C. alte oportunități de angajare, din cauza răsunetului provocat de cercetările desfășurate de D.N.A. în prezenta cauză, care i-au deteriorat imaginea, fiind nevoit în aceste condiții să recurgă la ajutorul fraților L., este neserios, fiind doar un pretext de a formula prezenta cerere, care, practic, nu are nicio justificare.
S-a mai precizat totodată că dacă inculpatul C. D., dorește să se angajeze ca șofer sau agent de vânzări, cum susține, o poate face și la altă societate decât cea a inculpaților L., oriunde în țară, cel puțin pe perioada desfășurării prezentului proces penal.
Pe de altă parte, s-a apreciat că răsunetul provocat de prezentul dosar penal, aflat în curs de judecată, s-a estompat, astfel încât argumentul invocat de inculpat nu are suport în realitate.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, la data de 21 decembrie 2012, inculpatul C. D., cererea sa de recurs nemotivată în scris, fiind înaintată și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 03 ianuarie 2013.
În ședința publică din data de 04 ianuarie 2013, Curtea din oficiu a pus în discuție admisibilitatea recursului inculpatului, prin raportare la prevederile art.3851 pct.2 Cod de procedură penală și art.145 alin.23 Cod de procedură penală.
Nici inculpatul și nici apărătorul său ales care i-a asigurat asistența juridică în fața instanței de fond nu au fost prezenți la dezbaterile ce au purtat asupra acestei chestiuni prealabile invocată de Curte din oficiu, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, declarându-se de acord cu admiterea excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul C. D., trimis în judecată în cauza de față sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat si evaziune fiscală, prevăzute de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003 și art.9 lit.a,b și c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, se află sub incidența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, măsură dispusă prin înlocuirea măsurii arestării preventive luată inițial de judecător.
În contextul în care conținutul acestei măsuri preventive restrictive de libertate presupune în conformitate cu prevederile art.1451 Cod de procedură penală rap. la art.145 Cod de procedură penală, respectarea de către persoana față de care s-a luat această măsură, a mai multor obligații, printre care și aceea de a nu se apropie de celelalte persoane împreună cu care a săvârșit faptele și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, inculpatul a solicitat instanței de judecată să încuviințeze o derogare de la respectarea acestei din urmă obligații, în sensul de a i se acorda posibilitatea de a lua legătura cu inculpații L. S. si L. I., în scopul de a fi angajat de către aceștia, cererea sa fiind respinsă de instanță prin încheierea recurată.
Curtea observă că potrivit prevederilor art.3851 alin.2 din Codul de procedură penală, o încheiere poate fi atacată separat cu recurs numai în cazurile când legea prevede în mod expres acest lucru, situație care nu se regăsește în speța de față, întrucât pe de o parte prin dispozițiile art.145 alin.23 Cod de procedură penală nu este prevăzută vreo cale de atac separată împotriva încheierii motivate prin care instanța de judecată, statuează cu privire la oportunitatea modificării conținutului măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, prin impunerea de noi obligații, ori prin înlocuirea sau încetarea celor existente, iar pe de altă parte, dispozițiile ale art.141 alin.1 din Codul de procedură penală (astfel cum au fost modificate prin Legea nr.356/2006) care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, prevăd în mod explicit, că poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, doar încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive.
Or, dacă prin lege s-ar fi dorit într-adevăr instituirea unei căi de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță cu privire la cererea de modificare a obligațiilor impuse de instanță pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, acest lucru ar fi fost menționat în mod explicit, fie direct în conținutul art.145 alin.23 din Codul de procedură penală, fie printr-o normă de trimitere corespunzătoare, niciuna dintre aceste situații neregăsindu-se însă în reglementarea legală în vigoare.
Totodată, Curtea opinează că lipsa posibilității de a ataca, separat, cu recurs, o astfel de încheiere nu constituie o încălcare a garanțiilor procesuale recunoscute inculpatului pentru apărarea dreptului la libertate, atâta timp cât o nouă cerere similară celei respinse prin încheierea instanței de fond, poate fi formulată oricând, fără nicio restricție referitoare la respectarea vreunor termene sau condiții.
De altfel, Curtea consideră că nerecunoașterea unei căi separate de atac împotriva unei astfel de încheieri nu contravine nici dispozițiilor din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, în materia măsurilor preventive, aceste dispoziții garantează dreptul la un singur grad de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă și imparțială, situație care se regăsește și în cauza de față, în ceea ce privește instanța Tribunalului București, care satisfăcând exigențele de independență și imparțialitate impuse de Convenție, a analizat cererea inculpatului, constatând că nu au fost dovedite împrejurări pertinente pentru a se dispune în sensul celor solicitate de acesta.
Față de toate aceste considerente, constatând că în cauză a fost exercitată o cale de atac neprevăzută de lege, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C. D..
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C. D. împotriva încheierii din data de 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în Dosarul nr._/XXX011.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. C. C. V. G. C. C. C.
GREFIER,
C. E.
red.jud.C.C.
2 ex.
red.jud.F.Vasilățeanu-T.B.-S.II.P.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
