Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1039/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1039/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1039/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1039
Ședința publică din data de 5 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: R. A. A.
JUDECĂTOR: M. D. G.
JUDECATOR: P. DUMITRIȚA
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. A..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București și de contestatorul P. N. M. împotriva Sentinței penale nr.233 din data de 14.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-intimat-contestator P. N. M., personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător ales, în baza delegației nr._ din data de 29.05.2013 și de apărător desemnat din oficiu, avocat B. V. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat S. A. M., în baza delegației nr._/25.04.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul din oficiu al contestatorului, ca urmare a prezentării apărătorului ales al acestuia, solicită să se constate că i-a încetat delegația și să i se acorde onorariul parțial cuvenit.
Curtea constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu al recurentului-intimat-contestator, urmând a se pronunța prin hotărâre asupra onorariului parțial cuvenit.
Recurentul-intimat-contestator P. N. M., personal, declară că își retrage recursul.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de declarația, prin care recurentul-intimat-contestator P. N. M. a precizat că își retrage recursul.
Apărătorul ales al recurentului-intimat-contestator P. N. M. solicită să se ia act de declarația contestatorului, în sensul retragerii recursului formulat în cauză.
Apărătorul ales al recurentului-intimat-contestator solicita încuviințarea probei cu înscrisuri, în combaterea recursului formulat de P.. Precizează că petentul a formulat o cerere de revizuire, care a fost respinsă, înainte de a formula această contestație. Depune la dosar informații din sistemul Ecris cu privire la această revizuire și practică judiciară.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de contestator.
Curtea încuviințează contestatorului proba cu înscrisuri, procedând la administrarea acesteia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public susține recursul formulat de către P. de pe lângă Tribunalul București, prin care se critică hotărârea atacată pentru greșita admitere a contestației la executare, având în vedere faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.461 lit.d Cpp, astfel cum greșit a reținut instanța de fond. Arată că este adevărat că denunțul formulat și pentru care solicită aplicarea dispozițiilor art.19 din Legea nr.682/2002 a fost anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, însă apreciază că aceasta este o chestiune care ține de soluționarea în fond a cauzei, mai precis de reindividualizare a pedepsei, astfel încât aplicarea acestor dispoziții nu se poate face pe calea contestației la executare. Totodată, invocă și dispozițiile Deciziei nr.1478 din data de 7.03.2006 a ÎCCJ, în sensul că aplicarea prevederilor art.19 din Legea nr.682/2002, privind protecția martorilor, nu poate fi invocată pe calea contestației la executare, întrucât pot fi invocate numai cu ocazia soluționării pe fond a cauzei.
Față de acestea, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând în fond, respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
Apărătorul ales al recurentului-intimat-contestator P. N. M. solicită respingerea recursului formulat de P. și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică. Precizează că după data de 29.06._, când hotărârea de condamnare a inculpatului a rămas definitivă la ÎCCJ, s-a materializat denunțul, fiind prinse nu mai puțin de 3 persoane cu o anumită cantitate de droguri. Față de acestea, apreciază că această contestație este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.461 lit.d Cpp.
Recurentul-intimat-contestator P. N. M., personal, având cuvântul, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său ales.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin Sentința penală nr.233 din data de 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în temeiul art. 461 alin 1 lit. d Cod procedură penală rap la art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost admisă contestația la executare formulata de petentul condamnat P. N. M. și s-a redus pedeapsa aplicată petentului condamnat prin sentința penală nr. 792/15.X.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2617/29.06.2011 a Înaltei Curți de casație și Justiție, de la 11 ani închisoare la 6 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cp și art. 75 lit. a Cod penal.
A fost anulat MEPI nr. 1596/30.06.2011, emis de Tribunalul București - Secția a I-a Penală și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.2505/6.11.2012 Judecătoria Sectorului 5 București a dispus, în temeiul disp. art. 39 alin. 1 rap. la art. 461 alin. 2 Cod procedură penală declinarea competentei de soluționare a cauzei, având ca obiect contestația la executare formulata de petentul P. N. M., în favoarea Tribunalului București.
În pronunțarea acestei soluții s-a avut in vedere ca instanța de executare a hotărârii definitive este Tribunalul București, ca primă instanță de judecată, conform art.418 alin 1 Cod procedură penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 19.11.2012 primind prim termen 12.12.2012.
La termenul din 6.02.2013 petentul, prin avocat ales, a solicitat și instanța a încuviințat emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T.- Structura Centrala – prin care se solicitau relații privitor la soluționarea denunțului formulat de petent în Dosarul nr.210/D/P/2011.
S-a dispus totodată atașarea dosarului nr._/3/2010 a Tribunalului București - Secția I-a Penala și a dosarului nr.._/3/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând contestația la executare formulată de petentul P. N. M., Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Prin sentința penală nr.792/F/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penala s-a dispus în baza prev. art. 2 alin 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic., art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal și art. 75 lit. a Cod penal condamnarea petentului la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru infrațiuni de droguri de mare risc, în formă continuată, reținându-se în fapt că, în cursul anului 2010, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diverse cantități de droguri de mare risc, respectiv heroina, mai multor persoane de pe raza municipiului București.
Sentința penală nr.792/2010 a rămas definitivă prin decizia penala nr. 2617/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin respingerea recursului formulat de petentul P. N. M..
În contestația la executare formulată, întemeiată pe disp. art. 461 lit. d Cod procedură penală, petentul a invocat un incident la executare în sensul aplicării disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, în raport de denunțurile formulate în timpul judecării cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr._/3/2010. A precizat petentul în cererea formulată că, după data rămânerii definitive a hotărârii a aflat ca denunțul său a fost finalizat prin trimiterea în judecata a persoanelor ce au făcut obiectul sesizării sale.
Cu adresa nr. 464/2013 D.I.I.C.O.T. – Structura Centrala a comunicat că după data sesizarii instantei – rechizitoriu nr 5/D/P2010 din 14.06.2010 – contestatorul - condamnat P. N. M. a formulat mai multe denunțuri, pentru a beneficia de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, prin care a sesizat organele de urmărire cu privire la săvârșirea unor infracțiuni prev. de Legea nr.143/2000.
A rezultat din cuprinsul acestei adrese ca la data de l6.l2.2010 a fost înregistrat la D.I.I.C.O.T. sub NR 1371/2010, ulterior sub nr. 15/D/P/2011, denunțul contestatorului – condamnat prin care solicita efectuarea de cercetări față de o persoana cu apelativul GISCANU. Rezultatul investigațiilor derulate nu au dus la identificarea persoanei ce a făcut obiectul denunțului, informațiile oferite fiind minimale.
Ulterior, se precizează în aceeași adresă, la data de 14.06.2011 contestatorul-condamnat a formulat un nou denunț, înregistrat sub nr. 183/D/P2011 (dosar format prin disjungere in dosarul nr.15/D/P/2011) față de persoane pe care le cunoștea cu apelativele “GISCANUL” și respectiv “S.,” ocazie cu care a furnizat organelor de urmărire penale mai multe date în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a acestora, inclusiv prin indicarea unor persoane despre care a declarat că ar putea penetra grupurile infracționale din care aceștia făceau parte. Urmare acestei sesizări și datelor furnizate de petent, s-a reușit identificarea și probarea activității infracționale a numitului G. G. zis „G.”, precum și a soției și fiului acestuia, G. I., respectiv G. R. I., persoane față de care s-a dispus trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, în Dosarul DIICOT nr. 210/D/P/2011 (dosar penal format prin disjungere din Dosarul 183/D/P/2011) prin rechizitoriul din 17.10.2011, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
Examinând cererea formulată de petentul-condamnat P. N. M., Tribunalul a concluzionat că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
În literatura de specialitatea s-a statuat teoria potrivit căreia contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare, respectiv o activitate contencioasă privitoare la incidentele la executare care necesita intervenția organelor jurisdicționale, fiind rațiunea pentru care a fost inserată în titlul referitor la executarea hotărârilor penale.
Art. 461 lit. d Cod procedură penală enumeră incidente la executare precum: amnistia, prescripția, grațierea, dar care nu sunt limitativ prevăzute de legiuitor din vreme ce continuarea textului de reglementare cuprinde si sintagma “sau orice alta cauza de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în timpul executării“. Interpretarea gramaticala prin funcția conjuncțiilor inserate in text, determină totdeauna o alternantă.
Potrivit . art. 19 din Legea nr.682/2002, persoana care are calitate de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 din aceeași lege, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecații denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Din analiza reglementarii cuprinse în legea speciala, mai sus menționată, rezultă cu evidenta ca petentul - condamnat a respectat termenul – limita de formulare a denunțului, respectiv în timpul judecății 16.l0.2010 - până la data rămânerii definitive a hotărârii – 29.06.2011.
Împrejurarea că finalizarea denunțurilor soldate cu trimiterea în judecata a persoanelor ce au făcut obiectului sesizării contestatorului s-a realizat abia la data 17.10.2011, în opinia judecătorului cauzei, nu este imputabil contestatorului din vreme ce al avea atât o obligație de diligență (de mijloace) în sensul de a depune stăruință pentru obținerea unui anume rezultat dar fără a fi obligat la rezultatul preconizat, precum și o obligație de rezultat care însă nu-i incumba și nici nu-l putea controla.
Cum infracțiunea de trafic de droguri este menționată în Legea nr.682/2002 ca făcând parte din categoria „infracțiunilor grave”, iar contestatorul se încadrează în categoria persoanelor care au calitatea de martor, reiese că acesta beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea 682/2002, întrucât pe parcursul judecații el a denunțat, și prin aceasta a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a două persoane în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc (existând în acest sens o practică judiciară respectiv Decizia penală nr.1587/R//2008 Curtea de Apel București și respectiv Decizia nr. 3150/7.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Pentru aceste considerente, Tribunalul, în baza prev. art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală rap la art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost admisă contestația la executare formulată de petentul condamnat P. N. M..
A fost redusă pedeapsa aplicată petentului condamnat prin Sentința penală nr. 792/15.X.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2617/29.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție de la 11 ani închisoare la 6 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal și art. 75 lit. a Cod penal.
A fost anulat MEPI nr.1596/30.06.2011, emis de Tribunalul București - Sectia a I-a Penală și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Împotriva acestei sentințe – în termenul legal - au declarat recurs P. de pe lângă Tribunalul București și contestator condamnat P. N. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea..
Cauza specială de reducere a pedepsei, prevăzută de art.19 din Legea nr.682/2002, operează în situația în care a fost invocată pe tot parcursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.
Pentru instanță învestită cu soluționarea contestației la executare nu prezintă relevanță data formulării denunțului și nici nu este îndrituită să verifice celeritatea cu care au acționat organele de urmărire penală, în vederea valorificării acestui denunț.
Instituția prevăzută de art.461 Cod procedură penală vizează situații ce au apărut în faza de executare penală și care sunt incidente la executarea unei hotărâri definitive.
Articolul 19 din Legea nr.682/2002 nu este o cauză de micșorare a pedepsei apărută după rămânerea definitivă a unei sentințe, ci o cauză specială de reducere a pedepsei, cu aplicabilitate temporală, limitata superioară a acesteia fiind data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum corect arată reprezentantul Ministerului Public, în susținerea motivelor de recurs.
Sub acest aspect, hotărârea primei instanțe apare ca fiind nelegală, sens în care, Curtea – în temeiul prev.de art.38515, pct.2, lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul București și va casa, în integralitate sentința penală nr. 233/F din 14 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală și rejudecând în fond, va respinge - ca neîntemeiată - contestația la executare formulată de către petentul condamnat contestator P. N. M. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Față de manifestarea expresă de voință exercitată, la termenul de judecată din 5.VI.2013, în fața Curții de către contestatorul condamnat, care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător ales, Curtea, față de normele incidente, va lua act de declarația de retragere a recursului formulat de către petentul contestator condamnat P. N. M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr.233 din data de 14.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală în dosarul nr._ .
Casează, în integralitate, sentința penală nr. 233/F din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală și rejudecând în fond, respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către petentul condamnat contestator P. N. M. cu obligarea la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Ia act de declarația de retragere a recursului formulată de către petentul contestator condamnat P. N. M..
Obligă recurentul intimat petent contestator condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial avocatului din oficiu în cuantum de 50 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. A. M. D. G. P. DUMITRIȚA
GREFIER,
D. T.
Red.D.G. M.
Dact.E.C./2Ex
Red. I. P./Tribunalul București - Secția a II-a Penală
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1038/2013. Curtea... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1052/2012. Curtea... → |
|---|
