Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 330/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 330/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 330/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr.330
Ședința din Camera de Consiliu din data de 26 iunie 2013
Curtea constituită din:
Președinte: M. N.
Grefier: C. M. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. M..
Pe rol se află pronunțarea asupra sesizării nr.3232/II-5/2012, formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr.487/2010 din data de 20.09.2010,pronunțată de Tribunalul Penal din Primul Circuit Judiciar din Alajuela,definitivă, ca urmare a cererii formulate de autoritățile judiciare din Republica C. R. de transferare a condamnatului B. C. V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Dezbaterile au avut loc în ședința din Camera de Consiliu din data de 25.06.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera,în baza art.306 C.p.p. a amânat pronunțarea la data de 26.06.2013 când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată următoarele:
La data de 13.05.2013, pe rolul Curții de Apel București, Secția I Penală a fost înregistrată ,sub nr._, sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art.162 alin.4 și art.163 din Legea nr.302/2004 rep., prin care s-a solicitat recunoașterea sentinței nr.487/2010 din data de 20.09.2010,pronunțată de Tribunalul Penal din Primul Circuit Judiciar din Alajuela ,privind pe cetățeanul român B. C. V. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de statul solicitant.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa nr._/21.11.2013 a Ministerului Administrației și Internelor-Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date,adresa nr._/10/16.11.2012 a Ministerului Administrației și Internelor-Direcția Generală de Pașapoarte,adresele nr._/2012/30.10.2012 și nr.6685/2012/15.04.2013 ale Ministerului Justiției- Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară-Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală,adresa Consulatului General din C. R. nr.CGM-E/2-007-2012 ,adresele nr.A.C.D.G. 726-2012/08.05.2012 și nr.A.C.D.G.0444/09.03.2012 ale Autorității Centrale Executorii privind Transferul de Persoane Condamnate-Direcția Generală de Adaptare Socială și rezoluția inițială,hotărârea de condamnare,raportul de transfer,hotărârea de lichidare a condamnării ,cererea de repatriere,fișa dactiloscopică,adresa Institutului Național de Criminalistică nr._,raportul de sănătate,traiectoria de muncă pentru transfer,raportul de evaluare,raportul psihologic,decizie de computare a duratei pedepsei ,dispozițiile legale aplicabile,fișa de informații referitoare la situația executării.
În conformitate cu dispozițiile art.152 alin.4 din Legea nr.302/2004 rep., Curtea a procedat la încunoștințarea persoanei condamnate B. C. V. despre obiectul prezentei cauzei și termenul fixat la Centrul de Îngrijire Instituțională Gerardo Rodriguez Echeverria-Republica C. R. .
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Tribunalul Penal din Primul Circuit Judiciar din Alajuela,Republica C. R., prin sentința nr.487/2010 din data de 20.09.2010, definitivă,a condamnat pe cetățeanul român B. C. V. la pedeapsa 5 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și posesie de droguri,agravată de traficul internațional,în dauna sănătății publice,prevăzută de art.58 și art.77 din Legea nr.8204 cu privire la stupefiante,substanțe psihotrope,droguri ilegale,legitimarea capitalurilor și activități conexe.
În fapt, s-a reținut, în esență, că ,la data de 23.06.2010,persoana condamnată B. C. V. ,având asupra sa cantitatea de 478,86 grame de material solid cu clorhidrat de cocaină ,cu o puritate de 67 % ,sub forma a 49 ovule de plastic,dintre care 14 ingerate,iar 35 ascunse în ciorapii pe care îi purta,cu scopul de a le transporta la Madrid,Spania și de aici la A. ,G. unde intenționa să le comercializeze ,a intrat in aeroportul internațional Juan Santamaria din Alajuela,Republica Cista R. pentru a se îmbarca în zborul 6314 al Companiei Iberia cu destinația Madrid,având legătură pentru A.,fiind depistat de agenții Poliției de Control Droguri.
Potrivit art.143 din Legea nr.302/2004 rep., transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții:
a)condamnatul este resortisant al statului de executare;
b)hotărârea este definitivă;
c)la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni.
d) transferul este consfințit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acestuia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentatul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care s-a refugiat în statul de executare al cărui resortisant este.
e)faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare.
f)statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferării, în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Examinând dosarul cauzei, Curtea constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art.143 din Legea nr.302/2004 rep.
Astfel, condamnatul B. C. V. este cetățean român,conform datelor transmise de Ministerului Administrației și Internelor-Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, hotărârea de condamnare susmenționată este definitivă, a fost arestat de la data de25.06.2010 până la zi,iar durata condamnării se împlinește la data de 27.09.2015.
De asemenea, transferul a fost consimțit de condamnatul B. C. V..
Totodată,Curtea constată că și condiția dublei incriminări este îndeplinită, faptele reținute în sarcina condamnatului B. C. V. prin hotărârea de condamnare susmenționată având corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.243/2000 și pedepsită cu închisoarea de 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
De asemenea, statul român și statul de condamnare s-au pus de acord asupra acestei transferări
Ca atare, Curtea constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.143 din Legea nr.302/2004 rep.,că felul și durata pedepsei principale aplicate condamnatului B. C. V. nu sunt incompatibile cu legislația națională, astfel că va recunoaște sentința nr.487/2010 din data de 20.09.2010,pronunțată de Tribunalul Penal din Primul Circuit Judiciar din Alajuela, definitivă.
Curtea are în vedere și împrejurarea că din actele cauzei rezultă că acesta dorește să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei în România ,făcând referire la posibilitatea de a fi aproape de familia sa (,mamă,frate,soră) reinserția sa socială și reabilitarea putând fi realizate prin transferarea sa în statul de origine,cu atât mai mult cu cât a menționat că,nefiind într-un mediu cunoscut,are unele probleme de adaptate,mai ales aspecte legate de alimentație și cultură.
Ca atare,pentru considerentele expuse,Curtea va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
În baza art.130 și urm. din Legea nr.302/2004 rep.va recunoaște sentința nr.487/2010 din data de 20.09.2010,pronunțată de Tribunalul Penal din Primul Circuit Judiciar din Alajuela, definitivă ,prin care cetățeanul român B. C. V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.
Pe cale de consecință,va dispune transferarea condamnatului B. C. V. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani și 4 luni închisoare.
Va deduce perioada executată de la data de 25.06.2010 la zi.
Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
În baza art.130 și urm. din Legea nr.302/2004 rep. recunoaște sentința nr.487/2010 din data de 20.09.2010,pronunțată de Tribunalul Penal din Primul Circuit Judiciar din Alajuela, definitivă ,prin care cetățeanul român B. C. V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.
Dispune transferarea condamnatului B. C. V. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani și 4 luni închisoare.
Deduce perioada executată de la data de 25.06.2010 la zi.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. N. C. M. S.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 8/2013. Curtea de... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|








