Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-01-2013 în dosarul nr. 11/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
_
DECIZIA PENALĂ NR.11/R
Ședința publică din data de 04 ianuarie 2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - C. V. G.
JUDECĂTOR - C. C. C.
GREFIER - C. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpații B. C. și N. Ș. A. împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat B. C., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales, avocat V. P., în baza împuternicirii nr._/2013 (atașată la fila 11 din dosar) și recurentul inculpat N. Ș. A., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. M., în baza delegației nr._/2013 (atașată la fila 12 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat B. C., avocat C. M., solicită să se ia act de încetarea delegației sale, ca urmare a prezentării apărătorului ales al acestuia și să se dispună plata onorariului parțial cuvenit.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului inculpat B. C. arată că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, însă, în realitate, este vorba doar despre o încăierare, generată de starea de ebrietate în care se afla acesta, dar și de comportamentul neadecvat al agenților de pază, care au intervenit la eveniment, urmând să solicite, pe fondul cauzei, schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice. Antamând acest aspect, arată că, deși se susține că partea vătămată ar fi necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale, în realitate, aceasta a fost lovită la cap, cu o sticlă, fără a se cunoaște de către cine anume, iar, în raportul medico-legal, se consemnează că au fost identificate doar niște simple contuzii, la nivel epicranian, care nu i-au pus viața în pericol. De asemenea, se susține că partea vătămată ar fi fost abandonată pe carosabil, fiind pusă astfel în pericolul de a fi călcată de autoturismele care circulau la acel moment, însă, în realitate, potrivit înregistrării video care a fost vizionată la ultimul termen de judecată, aceasta s-a aflat căzută la pământ numai aproximativ 50-60 de secunde. În consecință, apreciază că nu se justifică încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare. Mai arată că, la ultimul termen de judecată, instanța a încuviințat audierea unor martori, dintre cei audiați în faza de urmărire penală, dar care nu au fost menționați în citativul rechizitoriului, ascultarea acestora urmând a se realiza la termenul următor. Susține că starea de arest preventiv a inculpatului, pe măsură ce este menținută, conduce la agravarea prognosticului judiciar și că durata rezonabilă a acesteia a fost deja depășită, în condițiile în care cauza dedusă judecății nu este una deosebit de complexă și nu necesită, pentru a fi corect gestionată, privarea lui de libertate.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat N. Ș. A. arată că achiesează la concluziile antevorbitorului său, arătând că, într-adevăr, a existat doar o încăierare. Solicită, și în cazul acestuia, revocarea măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, înlocuirea acelei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, arătând, în completare, că inculpatul pe care îl asistă este la primul conflict cu legea penală și are un copil minor în întreținere, astfel că, aflat în libertate, nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest pericol, susține că el trebuie dovedit prin elemente de fapt sigure, neîndoielnice, neputând fi doar dedus din gravitatea faptei imputate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor, ca nefondate și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică. Susține că nu este momentul procesual pentru a se pune în discuție încadrarea juridică a faptei și că pericolul pe care l-ar determina lăsarea în libertate a inculpaților, acuzați de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, este neîndoielnic. Referitor la durata arestării preventive, arată că aceasta nu a depășit un termen rezonabil, în condițiile în care măsura a fost dispusă la data de 27 mai 2012, iar cercetarea judecătorească se efectuează potrivit procedurii obișnuite, urmând a mai fi audiați încă patru martori. În ceea ce privește fapta propriu-zisă, solicită a se avea în vedere împrejurările de săvârșire a acesteia, respectiv în public și în legătură cu atribuțiile de serviciu ale părții vătămate, căreia inculpatul B. C. i-a aplicat o lovitură, cu o sticlă, în zona capului, după care ambii au lovit-o, cu pumnii și cu picioarele, în timp ce era căzută la pământ. Învederează că inculpatul B. C. este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană agresivă, iar inculpatul N. Ș. A. nu se află la primul conflict cu legea penală, întrucât, anterior, a fost sancționat administrativ pentru o faptă de furt calificat.
Recurentul inculpatul B. C., personal, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și solicită să fie lăsat în libertate, întrucât are doi copii minori pe care trebuie să îi întrețină.
Recurentul inculpatul N. Ș. A., personal, în ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția asupra recursului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr._ 12, Tribunalul I. – Secția Penală, între altele, potrivit art.3002 rap. la art.160b alin.1 din Codul pe procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse la data de 27 mai 2012 față de inculpații B. C. (fiul lui M. și C., născut la data de 10 iunie 1989 în municipiul București, CNP_) și N. Ș. A. (fiul lui G. și G. A., născut la data de 28 februarie 1991 în municipiul București, CNP_), iar, conform art.160b alin.3 rap. la art.143 alin.1 și art.148 alin.1 lit.f din același cod, a menținut această măsură, în privința fiecăruia dintre ei. De asemenea, în temeiul art.139 alin.1 din Codul de procedură penală, a respins cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr.1520/P/2012 din data de 03 august 2012 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, aceștia fiind acuzați că, la data de 25 mai 2012, în jurul orei 1930, pe . din ., în dreptul magazinului „La M.”, au agresat-o pe partea vătămată C. C., astfel: inculpatul B. C. a lovit-o, cu o sticlă, în zona capului, după care ambii inculpați au lovit-o, cu pumnii și cu picioarele, în timp ce aceasta se afla la căzută la pământ, iar, apoi, au abandonat-o în această stare, într-un loc circulabil, ei urcându-se în autoturismul marca F. Seicento cu numărul de înmatriculare_, condus de martora V. M. A..
Arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă, în faza de urmărire penală, prin încheierea nr.57 din data de 27 mai 2012, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._, rămasă definitivă prin încheierea nr.202/R din data de 31 mai 2012 a Curții de Apel București – Secția I Penală, reținându-se, la acel moment, că există suficiente indicii temeinice în susținerea presupunerii rezonabile că aceștia au săvârșit fapta imputată, care, în încadrarea juridică de tentativă la omor calificat, este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani și că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, măsura respectivă a fost prelungită în mod succesiv până la data de 23 august 2012, inclusiv, iar, după sesizarea Tribunalului cu judecarea pe fond a cauzei, acesta a menținut, în continuare, acea măsură prin încheierile de la termenele din datele de 09 august 2012, 28 septembrie 2012 și 07 noiembrie 2012.
Tribunalul a apreciat că, și în prezent, există probe (procesul verbal de cercetare la fața locului, înregistrarea video și planșa fotografică cu imaginile extrase din filmările video surprinse pe camerele de supraveghere din localitatea Bălăceanca, declarațiile martorilor G. G., G. M. și V. M. A. din faza de urmărire penală, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, fișa postului părții vătămate și extrasul din planul de pază al comunei C., planșa fotografică privind leziunile suferite de partea vătămată, raportul de expertiză medico-legală nr.A1/J/194/2012 întocmit de S.M.L. I., procesul verbal de recunoaștere din planșe fotografice), a căror evaluare, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpații, susțin acuzația de săvârșire de către aceștia a infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 rap. la art.174 alin.1 - art.175 alin.1 lit.f și i din Codul penal.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că aceștia sunt judecați pentru o infracțiune contra vieții, care a presupus săvârșirea în public de acte grave de violență fizică asupra părții vătămate, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, iar ei, prin modul de acțiune, au dovedit îndrăzneală infracțională.
Tribunalul a făcut referire și la conduita manifestată de inculpați ulterior presupusei fapte, evidențiind că aceștia au fugit de la fața locului, încercând să se sustragă astfel răspunderii penale.
Referitor la circumstanțele personale ale inculpaților, Tribunalul a constatat că aceștia, deși sunt tineri, nu se află la prima abatere de la legea penală, fiind cercetați și pentru alte fapte prin care se aduce atingere normelor ce protejează persoana împotriva actelor de violență producătoare de suferințe fizice, astfel că, aflați în libertate, prezintă un risc ridicat de a comite și alte fapte similare, aspect de natură a amenința ordinea publică și de a genera un sentiment de insecuritate în rândul comunității locale.
Tribunalul a considerat că menținerea inculpaților în stare de arest preventiv este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, prin raportare la faptul că, din declarațiile anumitor martori audiați în faza de urmărire penală, rezultă că acestora le e frică de ei, îndeosebi de inculpatul B. C., pe care l-au caracterizat ca fiind o persoană agresivă, dar și la împrejurarea că inculpatul N. Ș. A. este cercetat, în alte cauze, pentru fapte privind vătămarea integrității corporale sau sănătății persoanelor, existând astfel riscul ca, în ipoteza punerii în libertate, inculpații să încerce a influența probatoriul încă neadministrat.
În sfârșit, Tribunalul a apreciat, față de gradul de complexitate a cauzei, de stadiul procesual și de modul în care s-a realizat până în prezent administrarea probatoriului, că durata arestării preventive a inculpaților (de aproximativ 7 luni) nu a depășit un termen rezonabil.
În considerarea tuturor argumentelor anterior expuse, Tribunalul a considerat că luarea față de inculpați a unei alte măsuri preventive, prin înlocuirea celei prezente, nu este oportună, cu atât mai mult cu cât nu a intervenit nicio schimbare a temeiurilor care au determinat arestarea lor.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs în termenul legal (la data de 20 decembrie 2012, prin cereri formulate personal, care au fost transmise Tribunalului de către administrația locului de deținere – Penitenciarul Rahova) inculpații B. C. și N. Ș. A..
Cererile de recurs ale inculpaților (nemotivate în scris) au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 03 ianuarie 2013.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpații recurenți, care au beneficiat de asistența juridică a avocatului ales (cel dintâi) și respectiv a unui avocat desemnat din oficiu (cel de-al doilea), au contestat încadrarea juridică a faptei de care sunt acuzați, susținând că aceasta realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de încăierare, iar nu pe cel al infracțiunii de tentativă la omor calificat și au susținut că punerea lor în libertate nu poate influența buna desfășurare a judecății în curs și nici constitui un pericol concret pentru ordinea publică. Primul inculpat recurent a invocat și depășirea unui termen rezonabil al arestării preventive, care, pe măsura menținerii ei, tinde la agravarea prognosticului judiciar în ceea ce îl privește. În consecință, inculpații au solicitat, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu o măsură alternativă, neprivativă de libertate.
Analizând încheierea atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu motivele anterior menționate și cu argumentele invocate în susținerea acestora, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursurile cu care a fost sesizată sunt nefondate, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpații recurenți au fost arestați preventiv la data de 27 mai 2012 și trimiși în judecată la data de 03 august 2012, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat față de partea vătămată C. C. (agent comunal de pază), care, potrivit certificatului medico-legal, a suferit leziuni traumatice de violență, produse prin mecanisme de lovire cu corp dur și corp cu margini ori muchii ascuțite, dar și de hiperflexie-hiperextensie a coloanei vertebrale cervicale, necesitând pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale, fără însă ca viața să-i fie pusă în primejdie.
Ambii inculpați recurenți, fiind audiați nemijlocit de către Tribunal, în cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 07 noiembrie 2012, au recunoscut agresarea părții vătămate, pe care au susținut că au lovit-o, fiecare, cu pumnii și cu picioarele, inclusiv după ce aceasta a căzut la pământ, B. C. afirmând că N. Ș. A. a lovit-o și cu o sticlă în cap, provocându-i sângerare, în timp ce ultimul a pretins că nu-și mai amintește acest ultim episod, din cauza stării de ebrietate în care se afla (filele 210-211, d.f.), iar, prin apărările formulate în prezentul recurs, nu au negat că ar fi săvârșit aceste fapte și nici nu au contestat caracterul lor penal, susținând doar că ele ar trebui să primească o altă încadrare juridică, mai puțin severă decât cea menționată în actul de sesizare.
Referitor la această apărare, Curtea menționează că, față de stadiul procesual al cauzei, nu se poate pronunța cu privire la schimbarea de încadrare juridică pretinsă, acest aspect urmând a fi pe deplin lămurit abia la finalizarea cercetării judecătorești în curs, constatând însă, pe baza probatoriului actual al cauzei, inclusiv a declarațiilor inculpaților recurenți (anterior menționate), că încadrarea juridică susținută de acuzare pare a fi adecvată situației de fapt, în condițiile în care, după agresarea, oricum foarte violentă, a părții vătămate, aceasta a fost abandonată, pe înserat, într-o stare precară, căzută pe carosabilul unui drum public, unde a rămas pentru aproximativ un minut (astfel cum și apărarea admite), fiind expusă astfel riscului de a fi lovită de autovehiculele care circulau pe acel drum, împrejurare în raport cu care este rezonabil a considera că inculpații recurenți, care au părăsit imediat locul faptei, plecând cu un autoturism, au acceptat, cel puțin, posibilitatea unui deznodământ fatal în ceea ce o privește.
De asemenea, contrar apărărilor formulate, Curtea constată, pe baza acelorași argumente pe larg expuse în considerentele încheierii recurate, care nu au fost nicicum combătute, că punerea în libertate a inculpaților recurenți (cunoscuți în comunitate ca persoane recalcitrante și violente, „știute de frică”) poate constitui premisa încercării acestora de a influența probatoriul încă neadministrat (Tribunalul a dispus, pentru următorul termen de judecată, stabilit pe fondul cauzei, citarea în vederea audierii a patru martori), conduită care este plauzibilă, în condițiile în care doi dintre martorii deja ascultați de către prima instanță (G. G. și G. M.) au revenit parțial, fără o explicație plauzibilă, asupra declarațiilor din faza de urmărire penală.
În același timp, având în vedere manifestarea extrem de violentă (ce pare a fi o caracteristică a conduitei lor în comunitate), recunoscută de înșiși inculpații recurenți în raport cu partea vătămată, despre care martorul ocular G. M. a declarat, chiar cu ocazia audierii de către Tribunal, că a auzit-o strigând „veniți repede că ne omoară”, referindu-se atât la ea, cât și la celălalt agent de pază lovit în aceleași împrejurări (fila 244, d.f.), obișnuința, și ea recunoscută, a consumării în exces de băuturi alcoolice, predispoziția la a provoca scandal în locuri publice (care, în speță, a și determinat intervenția, în urma unei sesizări, a celor doi agenți de pază), precum și celelalte date personale, puțin favorabile (între care se remarcă faptul că inculpatul N. Ș. A. nu se află la primul conflict cu legea penală, pe care se pare că stăruie în a o încălca, în pofida clemenței ce i-a fost acordată anterior, prin sancționarea lui numai cu o amendă administrativă pentru o faptă de furt calificat), este rezonabil a considera că, aflați în libertate, inculpații recurenți pot reitera oricând comportamentul antisocial, constituind astfel un real pericol pentru ordinea publică.
D. urmare, reținând, asemenea Tribunalului, că se mențin, și în prezent, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților recurenți, Curtea constată că solicitarea acestora, de revocare a acelei măsuri, este vădit nefondată.
Totodată, raportat la împrejurările faptice obiective anterior menționate, analizate și prin prisma dispozițiilor art.136 alin.1 și 8 din Codul de procedură penală, Curtea constată că menținerea inculpaților recurenți în stare de arest preventiv corespunde atât necesității de asigurare a bunei desfășurări a judecății în curs, cât și dezideratului de protejare a ordinii publice, contra previzibilei săvârșiri de către aceștia a altor fapte antisociale grave, astfel că este vădit inoportună luarea, în ceea ce îi privește, a unei alte măsuri preventive, care să nu implice privarea lor de libertate.
Referitor la durata detenției provizorii a inculpaților recurenți (de aproximativ 7 luni), Curtea constată, contrar susținerilor apărării, că se încadrează în limite rezonabile, având în vedere, pe de o parte, gravitatea acuzației formulate împotriva lor (care îi face pasibili de aplicarea unor pedepse severe), iar, pe de altă parte, conduita procesuală refractară a acestora și comportamentul adecvat al organelor judiciare, cărora nu li se poate imputa vreo culpă în instrumentarea cauzei, aflată deja aproape de finalizarea judecății în primă instanță.
De asemenea, Curtea precizează, contrar acelorași susțineri, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților recurenți nu conduce, în mod automat, la anticiparea condamnării lor, această soluție urmând a fi pronunțată numai în situația când, în urma administrării întregului probatoriu, se va constata cu certitudine săvârșirea faptelor imputate și vinovăția fiecăruia, aspecte asupra cărora nu se poate pronunța în actualul stadiu procesual al cauzei.
D. urmare, întrucât, contrar apărărilor formulate, se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, neputând fi reținute, nici din oficiu, motive de casare a acesteia, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de cei doi inculpați.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, fiecare dintre recurenții inculpați, aflați amândoi în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B. C. și N. Ș. A. împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ 12.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. C. C. V. G. C. C. C.
GREFIER,
C. E.
Red./Dact. jud.C.V.G./gref.L.G.
Ex.2 / 22 ianuarie 2013
L.E.C. - T.I.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1052/2012. Curtea... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
