Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 728/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 725/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.728
Ședința publică din data de 5 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. D. G.
JUDECĂTOR: I.-T. C. B.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect soluționarea apelului formulat de inculpatul G. M. împotriva sentinței penale nr.279 din data de 19.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2014 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 NCPP, a stabilit data pronunțării la 29.05.2014, și, ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 5 iunie 2014, când, în aceeași compunere, a decis astfel:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.279 din data de 19.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 5 din Codul penal, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin.1 lit. e și i cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969 în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969.
În temeiul art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul G. M. [fiul lui M. și V., născut la data de 01.12.1980 în mun. București, domiciliat în București, ., ., sector 3, studii gimnaziale, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, un copil minor în întreținere, C.N.P._, recidivist, arestat în cauză], la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie la data de 25.06.2013.
În baza art. 61 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 39/19.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 487/04.03.2011 a Curții de apel București și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 288 de zile cu pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, aplicată inculpatului în speță, urmând ca inculpatul G. M. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.
În temeiul art. 72 alin.1 din Codul penal, s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii din data de 01.11.2013 și a arestării preventive de la data de 02.11.2013 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive, luată față de inculpat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 195/02.11.2013, conform încheierii din data de 02.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013.
În baza art. 19 si art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și art. 1381 din Codul civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă P. G. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1000 de lei, reprezentând daune materiale.
În temeiul 398 raportat la art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 274 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei, s-a dispus a se avansa din fondurile speciale alocate de Ministerul Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La 25 iunie 2013, în jurul orei 21:15, în timp ce se afla pe .. 6, sector 2 București, inculpatul G. M. a sustras din autoturismul marca Dacia L. de culoare galbenă, având numărul de înmatriculare_, folosit în regim de taxi de partea vătămată P. G., prin forțarea încuietorii de la portiera dreapta față, o stație de emisie recepție marca Motorola și suma de 100 lei.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă a fost temeinic dovedită pe baza ansamblului probator administrat în ambele faze ale procesului penal (urmărire penală și cercetare judecătorească), arătate și analizate pe larg de instanța de fond.
Pentru a-i da posibilitatea inculpatului de a-și dovedi nevinovăția și pentru a i se asigura dreptul la apărare, instanța a dispus emiterea unor adrese către operatorii de zbor, având în vedere susținerile inculpatului în sensul că a plecat din România la mijlocul lunii mai 2013, având bilet de avion emis de compania Blue Air și s-a întors în iulie cu un avion al companiei Wizz Air.
Instanța a înlăturat susținerile inculpatului, în sensul că nu se afla în țară la data comiterii faptei deduse judecății, întrucât din conținutul adresei emisă de Blue Air (f.88-90) a reieșit că inculpatul a plecat din țară pe data de 18.03.2013, iar din conținutul adresei emisă de Wizz Air (f. 91) reiese că inculpatul a revenit în România la data de 28.04.2013.
Totodată, din răspunsul Asociației de locatari de la domiciliul inculpatului nu rezultă că inculpatul ar fi fost plecat din țară la data comiterii infracțiunii deduse judecății.
Instanța de fond a înlăturat declarațiile martorului G. L. (f. 198), apreciindu-le subiective față de relația acesteia cu inculpatul, fiind soți, având în vedere totodată și că nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor oculari și raportul de constatare tehnico-științifică, dar nici măcar cu probele solicitate de inculpat în dovedirea aceleiași împrejurări, și anume că nu se afla în țară la data de 25.06.2013, respectiv răspunsul Asociației de locatari, din care rezultă că în luna iunie 2013 au fost trecute la întreținere șapte persoane, la fel ca în luna mai 2013. De asemenea, din declarațiile martorului B. O., vecina inculpatului, reiese că aceasta nu l-a mai văzut acasă pe inculpat de aproape un an, întâlnindu-se întâmplător pe stradă cu acesta spre sfârșitul verii 2013.
În baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 5 din Codul penal, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin.1 lit. e și i cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969 în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969 pentru considerentele următoare.
Astfel, în ceea ce privește aplicarea legii în timp referitor la fapta săvârșită de inculpatul G. M., care la data de 25.06.2013, în jurul orelor 21.15, în timp ce se afla pe .. 6, sector 2 București, a sustras din autoturismul marca Dacia L. de culoare galbenă, având numărul de înmatriculare_, folosit în regim de taxi de partea vătămată P. G., prin forțarea încuietorii de la portiera dreapta față, o stație de emisie recepție marca Motorola și suma de 100 lei, instanța de fond a constatat o succesiune de legi în timp cu privire la aceeași faptă, de la data săvârșirii faptei respectiv la data de 25.06.2013, când erau în vigoare dispozițiile privind furtul calificat din Codul penal în redactarea anterioară din anul 1969 și până la data pronunțării acestei sentințe, când sunt în vigoare dispozițiile privind furtul calificat din Codul penal în redactarea actuală a Legii nr. 286/2009, care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, ceea ce reprezintă prima condiție de incidență a dispozițiilor art. 5 din Codul penal de aplicare a legii penale mai favorabile, analizând acest aspect cu respectarea art. 15 alin 2 din Constituție.
Instanța de fond a reținut faptul că cele două legi succesive incriminează, ambele, fapta comisă de inculpatul G. M., și anume conform Codului penal în redactarea anterioară faptei îi corespundea încadrarea juridică art. 208 alin. 1 – art. 209 alin.1 lit. e și i cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969, iar conform Codului penal în redactarea actuală faptei îi corespunde încadrarea juridică prevăzută de art.228 alin. 1 – art.229 alin. 1 lit. d din Codul penal, respectiv furt calificat, săvârșit prin efracție.
De asemenea, instanța a constatat că actuala reglementare nu mai conține element circumstanțial agravant al săvârșirii infracțiunii de furt în public. În consecință, pentru identificarea legii penale mai favorabile, instanța a comparat dispozițiile legale succesive numai din perspectiva elementului de continuitate, comun ambelor incriminări ale Codului penal în redactarea anterioară și în redactarea actuală, respectiv infracțiunea de furt calificat săvârșită prin efracție, prev. de art. 208 alin. 1 - art.209 alin.1 lit. i C.pen. din 1969 echivalentul art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. d din Codul penal. Prin urmare, cele două legi succesive incriminează fapta comisă, existând în ambele un element de continuitate, una dintre norme se regăsește în întregime în cealaltă, ceea ce reprezintă cea de-a doua condiție de incidență a disp. art. 5 din Codul penal de aplicare a legii penale mai favorabile.
Instanța de fond a reținut că cele două texte legale enunțate instituie sancțiuni diferite, respectiv închisoare de la 3 la 15 ani și închisoare de la 1 la 5 ani. Întrucât pedepsele sunt de același gen, privative de libertate și de aceeași specie, pedepse principale, identificarea legii mai favorabile se va face în funcție de durata limitelor speciale, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art.187 din Codul penal, instanța a stabilit că legea nouă este mai favorabilă inculpatului și a dispus schimbarea încadrării juridice, acesta fiind un caz de retroactivitate a legii penale mai favorabile.
D. urmare, Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului G. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de disp. art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. d) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal.
S-a mai reținut că infracțiunea a fost săvârșită de inculpatul G. M. în condiții de antecedență penală, care atrag recidiva postcondamnatorie, atât în sistemul reglementat de art. 37 alin 1 lit. a) cu excluderile prevăzute la art. 38 de Codul penal în redactarea anterioară, cât și de disp. art. 41 alin.1 cu excepțiile prev. la art 42 de Codul penal în redactarea actuală a Legii nr. 286/2009, care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, întrucât prin sentința penală nr. 39/19.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 487/04.03.2011 a Curții de apel București, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și a fost eliberat condiționat cu un rest de 288 de zile, neîmplinit la data săvârșirii faptei deduse judecății, ceea ce atrage starea de agravare a recidivei postcondamnatorii, iar sistemul sancționator aplicabil este cel prevăzut de art. 61 din Codul penal din 1969.
În ceea ce privește aplicarea legii în timp, referitor la starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită fapta dedusă judecății, la data de 25.06.2013 de către inculpat, instanța de fond a constatat existența unei succesiuni de legi în timp, având în vedere că pluralitatea de infracțiuni s-a finalizat sub legea veche în sistemul Codului Penal în redactarea din 1969.
Astfel, referitor la reglementarea condițiilor privind recidiva postcondamnatorie, pozitive, prevăzute de art. 37 alin 1 lit a) si negative, prevăzute de art. 38 din Codul penal în redactarea anterioară și până la data pronunțării acestei sentințe, când sunt în vigoare dispozițiile referitoare la recidiva postcondamnatorie, pozitive, prevăzute de art. 41 alin 1, respectiv negative, prevăzute de art. 42 din Codul penal în redactarea actuală a Legii nr. 286/2009 care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, instanța de fond a constatat o succesiune de legi în timp, ceea ce reprezintă prima condiție de incidență a dispozițiilor art. 5 din Codul penal de aplicare a legii penale mai favorabile, care a fost analizată cu respectarea art. 15 alin 2 din Constituție.
Instanța de fond a reținut faptul că, prin raportare distinctă la cele doua legi succesive, fapta săvârșită de inculpat întrunește condițiile de existența ale recidivei postcondamnatorii, iar mecanismul de apreciere a legii penale mai favorabile presupune analiza în concret a stării de recidivă postcondamnatorie, privită ca instituție autonomă, subsecventă stabilirii dispozițiilor art. 228-art 229 alin. 1 lit. d) din Codul penal, lege favorabilă pentru cel de-al doilea termen al recidivei, motiv pentru care obiectul analizei vizează legea mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancționator.
În concret, în sistemul Codului penal în redactarea anterioară, în temeiul art. 61, având în vedere că a comis infracțiunea dedusă judecății în timpul termenului de liberare condiționată, inculpatului i se aplică cumulul juridic cu spor facultativ și variabil care presupune contopirea pedepsei aplicate in cauza cu restul constatat a fi neexecutat de 288 de zile de închisoare din pedeapsa dispusă prin sentința penală nr. 39/19.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr.487/04.03.2011 a Curții de apel București in pedeapsa cea mai grea, pe care o va executa inculpatul.
În sistemul Codului penal în vigoare, inculpatului i se aplica cumulul aritmetic obligatoriu, în temeiul art. 43 alin 1, care presupune adunarea pedepsei aplicate în cauză cu restul constatat a fi neexecutat de 288 de zile de închisoare.
În consecință, pentru identificarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a comparat dispozițiile legale succesive numai din perspectiva elementului de continuitate, comun ambelor incriminări ale Codului penal în redactarea anterioară si în redactarea actuală, respectiv îndeplinirea în concret a condițiilor recidivei postcondamnatorii a faptei comise de inculpat.
Așadar, cele două legi succesive stabilesc și sancționează recidiva, existând în ambele un element de continuitate, una dintre norme se regăsește în întregime în cealaltă, ceea ce reprezintă cea de-a doua condiție de incidență a disp. art. 5 din Codul penal de aplicare a legii penale mai favorabile.
Instanța a reținut că cele două texte legale enunțate instituie mecanisme de sancționare diferite și că identificarea legii mai favorabile se va face în funcție de durata pedepsei principale pe care o va executa în final inculpatul, motiv pentru care instanța de fond a stabilit că legea veche este mai favorabilă inculpatului și a dispus reținerea dispozițiilor art. 37 alin 1 lit. a) C.pen în redactarea anterioară, acesta fiind un caz de ultraactivitate a legii penale mai favorabile.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și a modalității de executare, au fost avute în vedere criteriile enumerate de art.74 din Codul penal, și anume: gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, împrejurările și modul de comitere, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru relațiilor sociale care ocrotesc patrimoniul persoanei și libertatea domiciliului, natura și gravitatea rezultatului produs, scopul urmărit, antecedența infractorului, conduita sa precum și nivelul de educație.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al infracțiunii de furt calificat, instanța de fond a constatat că acesta este moderat, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei și împrejurările în care inculpatul a acționat, respectiv prin efracție și pătrunderea într-un autoturism parcat în loc public.
Instanța a constatat că prejudiciul cauzat de către inculpat prin săvârșirea infracțiunii este unul mediu, respectiv contravaloarea bunurilor sustrase, estimată de persoana vătămată la suma de 1.000 de lei, prejudiciul nefiind recuperat de către partea vătămată, motiv pentru care acesta s-a constituit parte civilă în cauză.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului G. M., instanța de fond a reținut că faptul că are vârsta de 33 de ani, este cetățean român, studii gimnaziale, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, un copil minor în întreținere și că a mai fost anterior condamnat, încă din minoritate, tot pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, respectiv prin sentința penală nr. 472/03.04.2002 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1175/03.07.2002 a Tribunalului Municipiului București, prin sentința penală nr. 669/17.05.2002 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 1228/15.07.2002 a Tribunalului Municipiului București, prin sentința penală nr. 1229/01.10.2004 a Tribunalului București, definitivă prin dec. pen. 1569/04.03.2005 a I.C.C.J., prin sentința penală nr. 241/08.08.2005 a Judecătoriei G. și prin sentința penală nr. 39/19.01.2011 a Judecătoriei Sector 3, definitivă prin dec. pen. 487/04.03.2011, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 26-27).
Ca atare, la individualizarea pedepsei, judecătorul fondului a ținut seama de starea de recidivă a inculpatului, care denotă perseverență infracțională, din fișa de cazier (fila nr. 12-14) rezultând că inculpatul a mai încălcat legea penală, fiind condamnat de mai multe ori pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului, respectiv furt calificat și tâlhărie, ceea ce denotă o periculozitate socială sporită și un grad înalt de potențial criminogen, coroborat cu eșecul educativ al pedepselor aplicate anterior, beneficiind de mai multe ori de clemența organelor judiciare prin acordarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei cu închisoarea, care nu a avut efectul urmărit, dar și de împrejurarea că a încercat să se sustragă cercetărilor penale, astfel cum rezultă și din declarațiile numitului G. T. din timpul urmăririi penale (f. 79 d.u.p.).
Mai mult, din conținutul sentinței penale nr. 39/19.01.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2010 (f.201-202), când inculpatul a fost prins în flagrant de către organele de cercetare penală, instanța reține o perseverența infracțională ridicată a inculpatului, având în vedere că acesta folosește același mod de operare, respectiv se folosește de autovehicule în regim de taxi și le solicită șoferilor să oprească câteva minute, timp în care sustrage stația de emisie-recepție dintr-un alt taxi.
Ca o consecința a reținerii stării de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37 alin 1 lit. a din Codul penal în redactarea anterioară, stabilită ca lege penală mai favorabilă conform art. 5 din Codul penal, și cu respectarea regimului sancționator special prevăzut de art. 61 din Codul penal din 1969, normă specială derogatorie de la dispozițiile art. 39 din același act normativ, dreptul comun aplicabil in materia cumulului juridic în ipoteza recidivei, respectând și normele tranzitorii de la art. 10 din Legea nr.187/2012 de punere in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, instanța, în baza art. 61 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal, a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.39/19.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 487/04.03.2011 a Curții de apel București și va contopi restul de pedeapsă rămas neexecutat de 288 de zile cu pedeapsa aplicată în speță, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
S-a apreciat de către judecătorul fondului că nu este necesară aplicarea pedepselor complementare sau accesorii, prevăzute de art. 66, respectiv art. 65 din Codul penal, aplicabil cauzei, având în vedere că legea nouă a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă, procedând astfel în concordanță cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reținut că, în cauză, persoana vătămată P. G. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000 de lei, cu titlu de daune materiale.
Instanța a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin 1 și 2, art. 1357 și art. 1381 din Codul civil, respectiv: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția cu care a acționat la comiterea faptei.
Fapta ilicită și forma de vinovăție cu care inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății au fost analizate de către instanță, motiv pentru care va examina doar prejudiciul suferit de partea civilă.
Instanța a reținut că prin prejudiciu se înțelege efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană. Totodată, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Fapta ilicită a inculpatului a avut ca rezultat producerea unui prejudiciu material în patrimoniul părții civile în suma totală de 1.000 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, respectiv o stație de emisie recepție marca Motorola și suma de 100 lei.
Prin urmare, în baza art. 19 si art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și art. 1381 din Codul civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă P. G. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.000 de lei, reprezentând daune materiale.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul G. M., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Cu ocazia dezbaterilor orale, apelantul inculpat – prin apărător desemnat de Curte din oficiu – criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal pentru greșita condamnare, pentru ca în subsidiar să solicite reindividualizarea pedepsei aplicate de către instanța de fond, în sensul scăderii cuantumului sub 1 an și 2 luni, având în vedere că are un copil minor, soția sa este încadrată într-un grad de handicap mediu și mama sa are o stare de sănătate precară.
Curtea, verificând sentința atacată, actele și lucrările dosarului și susținerile făcute, potrivit dispozițiilor legale incidente, constată că apelul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Judecătorul fondului – respectând dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului, precum și pe cele ce asigură respectarea drepturilor procesuale ale părților, a reținut, în mod corect, existența faptei și vinovăția inculpatului G. M., adoptând – sub acest aspect – o soluție legală, care va fi confirmată și de către instanța de apel.
Cu privire la apelul formulat de inculpat, Curtea constată că rezultă din probele administrate, fără putință de tăgadă, vinovăția inculpatului.
În mod corect au fost avute în vedere declarațiile celor trei martori (G. C., G. A. și D. V.) și raportul de constatare tehnico-științifică, din care reiese că una din urmele papilare găsite pe autoturismul de unde a fost sustrasă stația aparține inculpatului.
De asemenea, Curtea reține că judecătorul fondului a administrat probe în apărarea inculpatului, din care a rezultat că acesta nu se afla plecat din țară, fiind astfel în mod corect înlăturată depoziția martorei G. L., având în vedere și calitatea care o leagă de inculpat.
Prin urmare, ținând cont de materialul probator administrat, Curtea constată că vinovăția inculpatului rezultă fără putință de tăgadă, astfel încât critica formulată în principal apare ca fiind nefondată.
Totodată, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, neimpunându-se o redozare a acesteia, cuantumul de 1 an și 2 luni închisoare, deci cu doar puțin peste minimul prevăzut de lege,s-a datorat perseverenței infracționale a inculpatului care anterior prezentei fapte a comis mai multe infracțiuni de același gen, iar fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie.
Prin urmare, nici critica subsidiară nu poate fi primită de Curte.
Pentru aceste argumente, Curtea – în temeiul art.421 pct.1, lit.b Cod procedură penală – va respinge apelul formulat de inculpat inculpatul G. M. împotriva sentinței penale nr.279 din data de 19.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, ca nefondat.
Va deduce din pedeapsă durata prevenției de la 01.11.2013 la zi.
Constatând culpa procesuală a apelantului inculpat, Curtea va face aplicarea art.275 alin.2 Cod procedură penală și va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de inculpat inculpatul G. M. împotriva sentinței penale nr.279 din data de 19.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, ca nefondat.
Deduce din pedeapsă durata prevenției de la 01.11.2013 la zi.
Obligă inculpatul la plata a 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. D. G. I.-T. C. B.
GREFIER,
D. T.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.F.I.-Jud. Sect.2
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 733/2014.... → |
|---|
