Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 882/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 882/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 882/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr. 882 R
Ședința publică din data de 09 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M.
JUDECĂTOR: A. E. B.
JUDECĂTOR: F. B. V.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror V. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect soluționarea recursului declarat de inculpatul D. V. F. împotriva sentinței penale nr. 80 din data de 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Oltenița, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat D. V. F. personal și asistat de avocat ales C. G. T. cu împuternicire avocațială nr._ din data de 03.05.2013 emisă de Baroul București – S.A.J.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de ședință, după care:
Curtea în temeiul art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală aduce la cunoștință recurentului inculpat D. V. F. faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fii folosit si împotriva sa.
Recurentul inculpat D. V. F., având cuvântul, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții, dar își menține declarațiile date in cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Apărătorul recurentului inculpat D. V. F. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 80 din data de 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Oltenița, în dosarul nr._ și, rejudecând, inculpatul să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a din Codul de procedură penală, iar în subsidiar în baza art. 10 lit. d sau c din Codul de procedură penală, apreciind că in cauză până la acest moment nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție.
Totodată arată că nu își explică de ce instanța de fond a reținut împrejurarea că l-ar fi văzut pe inculpat cum și-a schimbat locul la volan când în realitate martorii audiați în cauză au arătat că nu l-au văzut pe inculpat la volanul autoturismului la aceea dată.
În aceste condiții apreciază că in cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi condus autoturismul, astfel încât nu se impunea recoltarea de probe biologice.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, urmând a se avea in vedere declarațiile martorilor audiați in cauză care au arătat că l-a momentul producerii accidentului l-au văzut pe inculpat la volanul autoturismului.
Recurentul inculpat D. V. F., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 80/18.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Oltenița a hotărât următoarele:
În temeiul art.87 alin.5 din OUG 195/2002 rep., l-a condamnat pe inculpatul D. V. F. (fiul lui A. și F., născut la data de 11.04.1981, în Pitești, jud. Argeș, domiciliat în comuna Uda, ., jud. Argeș, fără forme legale în București, ., ., parter, ., cetățean român, studii superioare, inginer . SRL, necăsătorit, fără antecedente penale, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale) la 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art.71 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și lit.b Cod penal.
În temeiul art.81-82 Cod penal și art.71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe o durată de 4 (patru) ani, ce constituie termen de încercare.
A pus în vedere inculpatului prevederile 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
A obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița înregistrat la Judecătoria Oltenița sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul D. V. F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.87 alin.5 din OUG 195/2002 rep.
Din actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 24.04.2011, în jurul orei 2300, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în orașul Budești, pe DN 4, km 38+850m (în zona Primăriei Budești) s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane.
Patrula de serviciu însărcinată să verifice sesizarea, alcătuită din agent de poliție P. M. și plt. maj. C. M., a găsit la fața locului o ambulanță, care în scurt timp a plecat spre spital cu victima accidentului, respectiv numitul R. M.; autoturismul implicat în eveniment, respectiv marca Ford, nr. de înmatriculare_, staționat pe marginea sensului Oltenița-București, în care inculpatul D. V. F. ocupa locul dreapta față, iar martora A. B. V. locul conducătorului auto; martorii Usuc F. și S. S., care au arătat că au surprins producerea accidentului, iar autoturismul care l-a acroșat pe R. M. nu a fost condus de martora A. B. V., ci de către inculpat.
Inculpatul, care se afla în evidentă stare de ebrietate, a refuzat să se legitimeze sau să stea de vorbă cu agentul P. M., condiții în care acesta i-a solicitat relații privitoare la accident martorei A. B. V., aceasta evitând însă să-i spună cine a condus mașina.
După cca. 20 de minute (timp în care inculpatul a proferat injurii și insulte la adresa martorilor, determinând o reacție similară din partea acestora), urmare a faptului că agentul P. M. a confirmat dispeceratului evenimentul, la fața locului s-a deplasat un lucrător din cadrul Poliției Budești, Biroul Poliției Rutiere, respectiv agent șef principal B. C.. În condițiile în care afirmația martorei A. B. V. că se afla la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului a fost categoric infirmată de Usuc F. (S. S. părăsise între timp zona), agentul de poliție rutieră i-a solicitat inculpatului actele personale, explicându-i că, față de susținerile martorului ocular, pentru lămurirea situației este necesar să se supună testării cu aparatul alcotest și recoltării de probe biologice. Inculpatul a refuzat să se supună testării sau recoltării de probe biologice motivând că nu el a condus mașina, refuzând, totodată, să-l însoțească pe agentul de poliție la sediul Poliței Budești. Față de acest refuz, manifestat vehement și într-o manieră necivilizată, conform art. 31 al. 1 lit. b din L. 218/2002, D. V. F. a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Poliției Budești.
Aici i s-a solicitat din nou să se supună testării cu aparatul alcotest și recoltării de probe biologice. A fost de acord doar cu testarea cu aparatul Drager Alcotest, rezultând că prezintă un volum de 0,64 mg/l alcool în aerul expirat, testare efectuată în prezența martorului asistent G. C. și condiționată de efectuarea testului de către agenții de poliție P. M. și B. C. pentru a dovedi că ei nu se află sub influența alcoolului, inculpatul arătând apoi, în scris, că „nu văd nici un motiv pentru care să mi se recolteze probe biologice, martorii nefiind luați în caz la acest eveniment după cum a spus d-l agent B. C.. „…Agentul îmi cere să declar dacă refuz sau nu probe biologice, eu neînțelegând de ce să mi se recolteze probe biologice ca martor, după ce am suflat în alcotest”. La spitalul Clinic de Urgență „B. A.” a refuzat din nou recoltarea de probe biologice „pe motivul că mi se face rău, neavând nici o legătură cu accidentul, fiind doar martor” (fișa UPU nr._/25.04.2011, verso).
Faptul că inculpatul D. V. F. se afla la volanul autoturismului Ford, nr._ în momentul producerii accidentului a rezultat, însă, din declarațiile martorilor oculari Usuc F. și S. S. și a fost confirmat inițial și de către A. B. V. atât la locul accidentului, în cursul unei discuții purtată cu jandarmul C. M., înainte de sosirea agentului de poliție rutieră, cât și cu prilejul primei audieri. A. B. V. a revenit ulterior asupra primei declarații arătând că a fost consecința sentimentului de teamă pe care l-a resimțit în momentul în care agentul B. C. a intrat în biroul în care era audiată afirmând că victima este în stare gravă și va muri, și a susținut că nu își amintește dacă a purtat cu jandarmul vreo discuție referitoare la accident.
Potrivit martorilor S. S. și Usuc F., în timp ce se deplasau cu autoturismul dinspre București spre Oltenița au văzut cum autoturismul marca Ford care circula din sens opus a lovit din spate un pieton care se deplasa pe acostament. Usuc F. a oprit mașina pe care o conducea între locul impactului și locul în care s-a oprit autoturismul Ford, îndreptându-se apoi spre victimă în timp ce apela SNUAU 112. La rândul său, S. S. a coborât și s-a așezat în fața autoturismului Ford cu intenția de a preveni o eventuală fugă a autorului. A observat astfel că la volan se află un bărbat care încerca să schimbe locul cu femeia aflată în dreapta sa. Le-a cerut să se oprească, fapt care l-a determinat pe Usuc F. să se apropie și el de autoturismul Ford. L-a văzut cu acest prilej la volanul mașinii pe inculpat, care a coborât și a schimbat locul cu pasagera din dreapta, împrejurare pe care a adus-o la cunoștință patrulei ce a sosit la scurt timp la fața locului.
Atât inculpatul cât și A. B. V. au contestat veridicitatea acestor declarații, pe de o parte susținând că cei doi martori nu se aflau la locul accidentului în momentul producerii acestuia, iar pe de altă parte încercând să inducă ideea că declararea necorespunzătoare a adevărului de către aceștia ar putea fi determinată de interesul lor în cauză, prin prisma relației de rudenie pe care o aveau cu victima și intenția acesteia de a obține un folos ca victimă a unui accident de circulație, existând indicii că a mai procedat astfel și în alte situații, atitudinea jignitoare manifestată de inculpat la adresa lor (recunoscută în final) sau că există posibilitatea unei percepții greșite a realității dată fiind starea de ebrietate în care se aflau ambii martori potrivit inculpatului, respectiv unul dintre ei potrivit martorei.
Astfel, inculpatul arată că o ambulanță, doi jandarmi și niște civili au ajuns la fața locului la cca. 10 minute de la producerea accidentului, cei din urmă afirmând în prezența jandarmilor că victima este ruda lor și spunându-i agentului de poliție rutieră că nu au văzut accidentul, dar au impresia că inculpatul și martora și-au schimbat locurile. După cca. o lună, revenind în Budești pentru a căuta victima, au întâlnit o rudă a acesteia care le-a cerut suma de 5000 lei sumă suficientă pentru a „rezolva tot, inclusiv polițist, martor”.
A. B. V. a declarat că în momentul în care mașina pe care o conducea s-a oprit, fiind speriată, s-a aruncat în brațele inculpatului, gest pe care martorii nu aveau însă cum să-l observe și să-l interpreteze greșit întrucât, atunci când a coborât, i-a văzut la peste 500 m distanță, dincolo de trecerea de pietoni aflată în spatele victimei, lângă o mașină parcată în fața unei curți. Cei doi s-au îndreptat spre locul accidentului pe jos, fără a acorda atenție victimei căzută pe carosabil, iar când au ajuns la autoturismul Ford, au afirmat că victima este ruda lor și le-au cerut să nu fugă, făcând referire la prezența inculpatului la volan doar după sosirea agentului de poliție rutieră. La Spitalul „B. A.” au întâlnit un angajat care le-a spus că o cunoaște pe victimă ce „procedează destul de des așa, respectiv se aruncă în fața mașinilor”.
S-a reținut că probatoriul administrat în cauză oferă posibilitatea verificării ipotezelor prezentate. Astfel, în cursul cercetărilor a fost identificat martorul G. Boris V., paznic la Primăria Budești, din a cărui declarație a reieșit că imediat după ce a auzit zgomotul impactului a ieșit în stradă, prilej cu care a observat atât victima căzută pe acostament, cât și autoturismul staționat dincolo de aceasta, pe marginea sensului Oltenița-București, lângă care se aflau două sau trei persoane ce se adresau cuiva din mașină spunând „tu ai condus, tu ai fost la volan”.
La rândul să, C. M. a precizat că atunci când au ajuns la locul accidentului, la mică distanță de autoturismul Ford, însă pe sensul București-Oltenița, au găsit staționată și mașina unuia dintre cei doi martori. Atât C. M. cât și P. M. au negat că în prezența lor, Usuc F. sau S. S. ar fi invocat o relație de rudenie cu victima, fapt rezultat și din declarațiile celor doi martori care au precizat că nu au o relație de rudenie sau prietenie cu R. M., ci îl cunosc pe acesta în virtutea faptului că este consăteanul lor; a confirmat că martorul S. S. se afla sub influența alcoolului, contestând însă prezența la acesta a semnelor stării de ebrietate descrise de A. B. V., respectiv echilibru precar, vorbire dizartrică; a confirmat că faptul constând în prezența inculpatului la volanul autoturismului Ford le-a fost relevat de îndată ce au ajuns la fața locului, acesta fiind motivul pentru care ulterior agentul de poliție rutieră l-a legitimat pe învinuit și i-a cerut să se supună testărilor în vederea depistării consumului de alcool și stabilirii alcoolemiei după cum reiese și din raportul agentului șef principal B. C.; a negat faptul că inculpatul a fost bruscat nejustificat, injuriat și amenințat, aspect coroborat, de altfel, și de G. Boris V. care a arătat că, ulterior sosirii organelor de poliție, s-a apropiat de autoturismul Ford, constatând că inculpatul are o atitudine recalcitrantă față de solicitările de a se supune testărilor sau a se deplasa la sediul poliției, adresate pe un ton și într-un limbaj civilizat, fapt ce a impus imobilizarea sa.
A fost infirmată astfel, inclusiv ipoteza atitudinii abuzive a organelor de ordine, descrisă de către inculpat și A. B. V.. Astfel, potrivit inculpatului, după plecarea ambulanței, la solicitarea jandarmilor, împreună cu martora a urcat în mașină pentru a aștepta sosirea lucrătorilor poliției rutiere, timp în care atât jandarmii, cât și civilii au tras de el pentru a-l scoate din autoturism, cei din urmă afirmând că victima este ruda lor; nu s-a opus deplasării la sediul Poliției Budești, ci a solicitat doar să fie îndepărtați civilii, cerere căreia agentul de poliție rutieră nu i-a dat curs, dispunând în schimb să fie încătușat. Conform declarațiilor martorei, la sosirea agentului de poliție rutieră i-a relatat acestuia împrejurările accidentului, iar el a mers să verifice mașina, prilej cu care, zărindu-l pe inculpat pe locul din dreapta față, i-a cerut să coboare; din cauza stării de ebrietate, inculpatul nu a putut să coboare, motiv pentru care polițistul și jandarmul au început să tragă de el, timp în care cei doi martori au afirmat că ei s-au schimbat de la volan; inculpatul a refuzat testarea cu aparatul alcotest și a început să se înjure cu agentul de poliție, acesta din urmă recurgând și la amenințări împotriva celui dintâi.
Așadar, instanța de fond a reținut că Usuc F. și S. S. se aflau la locul accidentului în momentele imediat următoare producerii acestuia, loc în care au ajuns în condițiile pe care le-au descris și nu conform relatării martorei A. B. V.; imediat după producerea accidentului, ambii au contestat prezența martorei la volanul autoturismului Ford, acesta fiind faptul care a determinat reacția insultătoare a inculpatului și nu invers. Situația de fapt expusă de către acești martori, respectiv identitatea autorului accidentului rutier au fost confirmate de A. B. V., nu doar cu prilejul primei audieri, ci și față de jandarmul C. M., iar în condițiile în care nu a existat nici o probă a unei premeditări sau al unui interes al martorilor în cauză (s-au avut în vedere inclusiv martorii care au alcătuit patrula de ordine publică), s-a observat că singura explicație posibilă a unei astfel de similarități o constituie realitatea situației expuse.
Prin urmare, constatându-se că din ansamblul probatoriului administrat a reieșit nesinceritatea susținerilor inculpatului, instanța de fond a înlăturat apărarea formulată.
Victima accidentului, R. M., a formulat plângere prealabilă în cauză, însă în urma examinării medico-legale s-a concluzionat că pentru vindecarea leziunilor suferite în urma accidentului, respectiv TCC minor gr. I, excoriații faciale, contuzie cervicală amielică, contuzie toraco - abdominală cu excoriație stânga, nu necesită zile de îngrijiri medicale. Prin urmare, s-a reținut că față de urmările produse, fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, existând astfel o cauză ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
Rechizitoriul parchetului a fost întocmit în baza următoarelor mijloace de probă: plângere R. M.; proces-verbal de cercetare la fața locului, planșă foto și schiță anexă (C. M. și G. Boris V. au infirmat susținerile inculpatului și ale martorei A. B. V., conform cu care până la efectuarea cercetării urmele materiale ale impactului au fost mutate, iar actele au relevat că, după impact, autoturismul marca Ford a fost oprit vis - a-vis de un stâlp din rețeaua de iluminat public al cărui bec funcționa asigurând astfel o bună vizibilitate în zonă); declarații inculpat; talon testare Drager Alcotest inculpat; declarații martori; talon testare Drager Alcotest A. B. V.; raport agent de poliție rutieră; adresa nr. 8542/02.05.2012 a I.P.J. Călărași din care rezultă că numitul Usuc F. a sesizat SUAU 112 cu privire la producerea accidentului la data de 24.04.2012, ora 2304; fișa UPU nr._/25.04.2011 emisă de Spitalul Clinic de Urgență B. A., pe verso-ul căreia este consemnat refuzul învinuitului de a se supune recoltării de probe biologice; proces-verbal de verificare tehnică și constatare a avariilor autoturismului Ford, nr._ și fotocopie raport privind folosirea forței și a mijloacelor din dotare.
Inculpatul, audiat de instanța de fond, nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, motivând că refuzul său de a se supune recoltării de probe biologice s-a datorat faptului că nu s-a aflat la volanul autoturismului la momentul producerii accidentului și că recoltarea de sânge îi provoacă pierderea cunoștinței. De asemenea, a declarat că modul în care s-a făcut constatarea de către lucrătorii de poliție a fost defectuos și abuziv. Declarația inculpatului, dată în fața instanței, este în deplin acord cu declarația dată în cursul urmăririi penale, dar această declarație nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză. Din declarațiile martorilor S. S. și Usuc F., persoanele ce s-au aflat la fața locului imediat după accident, a rezultat că inculpatul și martora A. B. V. au făcut schimb de locuri, la momentul accidentului la volan aflându-se inculpatul. Această discuție s-a făcut atunci când au apărut și lucrătorii de poliție, moment în care inculpatul a devenit agitat, astfel încât s-a impus luarea măsurii încătușării pentru a fi condus la sediul poliției.
Prima declarație a martorei A. B. V. a confirmat că inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident, ea fiind pasageră, ocupând locul din dreapta față. Această declarație a fost scrisă olograf, la scurt timp de la producerea accidentului. În ziua următoare, după ce s-a pus de acord cu inculpatul, martora și-a schimbat declarația, susținând că ea s-a aflat la volanul autoturismului și că martorii au perceput ca o intenție de schimbare a locurilor, acțiunea ei de a se arunca în brațele inculpatului care se afla pe locul din dreapta față. Aceeași declarație a fost dată și în fața instanței de judecată. Declarațiile ulterioare ale martorei A. B. V. au fost înlăturate, reținându-se că acestea au fost date după înțelegerea cu inculpatul, în scopul de a împiedica tragerea la răspunderea penală a acestuia.
Declarațiile martorilor C. M., G. Boris V. și P. M. au confirmat situația de fapt reținută în rechizitoriul parchetului și au susținut declarațiile martorilor S. S. și Usuc F..
S-a mai reținut că declarația martorului G. A. B., care a fost împreună cu inculpatul și cu martora A. B. V. în data de 24.04.2011, în sensul că au plecat toți participanții la petrecere în același timp, pe înserat, în jurul orelor 17-18, la volanul autoturismului inculpatului urcându-se martora, nu are relevanță, momentul descris de martor fiind cu cel puțin cinci ore anterior celui al producerii accidentului. De altfel, și inculpatul și martora A. B. V. au declarat că ei au plecat ultimii, după lăsarea întunericului, în jurul orei 22.
Instanța de fond a revenit asupra probei cu audierea martorului C. I., având în vedere că acesta nu a fost la fața locului și nici în momentele imediate producerii accidentului, astfel că declarația acestuia nu a putut fi relevantă pentru cauză.
Refuzul inculpatului de a se supune recoltării de probe biologice este manifestat, după cum a rezultat din înscrisul de la fila 101 verso din dosarul parchetului, astfel că, stabilind că el s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident, prima instanță a reținut vinovăția acestuia.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului D. V. F. care, la data de 24.04.2011, după ce a condus pe drum public (DN 4 Oltenița-București) autoturismul marca Ford, nr._ în condițiile în care se afla sub influența alcoolului, a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de prevăzute de art. 87 al. 5 din OUG 195/2002 rep.
S-a reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a mai fost sancționat administrativ sau contravențional pentru încălcarea dispozițiilor ce reglementează regimul circulației pe drumurile publice, astfel cum a rezultat din fișa de cazier judiciar, respectiv fișa de evidență informatizată a conducătorului auto .
Pentru această faptă instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, la limita minimă prevăzută de lege pentru această infracțiune, având în vedere că inculpatul este infractor primar.
În aplicarea art. 71 Cod penal, a interzia inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
S-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 81 Cod penal, în sensul că pedeapsa aplicată nu depășește trei ani, inculpatul nu a suferit anterior o pedeapsă mai mare de șase luni, instanța de fond apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, astfel că a dispus suspendarea condiționată pe durata calculată conform art. 82 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul D. V. F., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 10.04.2013 sub nr._ .
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul, prin avocat ales, a arătat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct.171, apreciind că acesta a fost condamnat în mod greșit pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 87alin.5 din OUG 195/2002 rep.
A considerat că în cauză au fost încălcate mai multe principii fundamentale ale procesului penal, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, apreciind că instanța de fond nu a lămurit cauza sub toate aspectele, drept pentru care a solicitat să se dispună achitarea sa cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât fapta nu există, iar în subsidiar, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art.3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea, apreciază recursul ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În fapt, în esență, Curtea reține că la data de 24.04.2011, în jurul orei 2300, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în orașul Budești, pe DN 4, km 38+850m (în zona Primăriei Budești) s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane.
Patrula de serviciu însărcinată să verifice sesizarea, alcătuită din agent de poliție P. M. și plt. maj. C. M., a găsit la fața locului o ambulanță, care în scurt timp a plecat spre spital cu victima accidentului, respectiv numitul R. M.; autoturismul implicat în eveniment, respectiv marca Ford, nr. de înmatriculare_, staționat pe marginea sensului Oltenița-București, în care inculpatul D. V. F. ocupa locul dreapta față, iar martora A. B. V. locul conducătorului auto; martorii Usuc F. și S. S., care au arătat că au surprins producerea accidentului, iar autoturismul care l-a acroșat pe R. M. nu a fost condus de martora A. B. V., ci de către inculpat.
Inculpatul a refuzat să se legitimeze sau să vorbească cu agentul P. M., condiții în care acesta i-a solicitat relații privitoare la accident martorei A. B. V., aceasta evitând însă să-i spună cine a condus mașina.
După aproximativ 20 de minute (timp în care inculpatul a proferat injurii și insulte la adresa martorilor, determinând o reacție similară din partea acestora), urmare a faptului că agentul P. M. a confirmat dispeceratului evenimentul, la fața locului s-a deplasat un lucrător din cadrul Poliției Budești, Biroul Poliției Rutiere, respectiv agent șef principal B. C.. În condițiile în care afirmația martorei A. B. V. că se afla la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului a fost categoric infirmată de Usuc F. (S. S. părăsise între timp zona), agentul de poliție rutieră i-a solicitat inculpatului actele personale, explicându-i că, față de susținerile martorului ocular, pentru lămurirea situației este necesar să se supună testării cu aparatul alcooltest și recoltării de probe biologice. Inculpatul a refuzat să se supună testării sau recoltării de probe biologice motivând că nu el a condus mașina, refuzând, totodată, să-l însoțească pe agentul de poliție la sediul Poliței Budești.
Inculpatul a fost condus, încătușat, la postul de poliție, iar aici, în cele din urmă a fost de acord să fie testat cu aparatul etilotest.
Ulterior, inculpatul a fost condus la spitalul Clinic de Urgență „B. A.”, unde a refuzat recoltarea de probe biologice, motivând că i se face rău, neavând nici o legătură cu accidentul, fiind doar martor (fișa UPU nr._/25.04.2011, verso).
Curtea constată că prima instanță a analizat în mod judicios mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, stabilind situația de fapt reținută și de instanța de recurs.
La rândul său, Curtea apreciază că probele administrate se coroborează, rezultând cu certitudine că inculpatul D. V. F. a condus autoturismul implicat în producerea accidentului, pe drumurile publice, după care a refuzat nemotivat să se supună prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Curtea are în vedere, în acest sens, declarația martorului ocular S. S., care a relatat constant desfășurarea evenimentelor, arătând că imediat după producerea accidentului s-a deplasat la autoturismul sus-menționat, observând că la volan se afla un bărbat (respectiv inculpatul), iar pe locul din dreapta față se afla o femeie, aceștia schimbând ulterior locurile între ei. Martorul constată că martorul prezintă credibilitate, neexistând în speță vreun motiv ca acestuia să-i fie pusă la îndoială depoziția, pe motiv că ar fi rudă cu victima accidentului, denaturând adevărul din motive financiare; acestea reprezintă simple afirmații subiective ale inculpatului, nesusținute de nici un element probatoriu.
Elemente relevante sunt relatate și de martorul Usuc F., care a arătat că imediat după producerea accidentului, el aflându-se lângă victimă, l-a auzit pe martorul S. S. spunându-le ocupanților autoturismului să nu schimbe locurile pe care se aflau.
Un element suplimentar este oferit și de declarația martorului G. Boris V., care a arătat că imediat după producerea accidentului a ieșit în stradă, a observat un autoturism oprit în apropierea victimei, iar ulterior a auzit glasul unui bărbat, ce se afla lângă autoturismul oprit, spunând unei alte persoane să fie atentă, că acea persoană a condus; coroborând cu celelalte aspecte menționate anterior, Curtea apreciază că în acest moment inculpatul D. V. F. i-a solicitat martorei A. B. V., prietena sa, să declare neadevărat că ea a fost șoferul autoturismului.
Totodată, este relevantă și declarația olografă dată de martora sus-menționată imediat după producerea accidentului, la 25.04.2011, ora 01.30, din care rezultă cu certitudine împrejurarea că nu ea a condus autoturismul, ci inculpatul D. V. F.. Ulterior, chiar a doua zi, după ce s-a constatat că victima R. M. nu avea leziuni grave, martora și-a schimbat declarația, motivând că inițial i-ar fi fost frică să nu ajungă la penitenciar, deoarece polițistul i-ar fi spus că victima este în stare gravă; aceste afirmații sunt subiective și nu au nici un suport probator, fiind date exclusiv în favoarea inculpatului.
De fapt, motivul pentru care martora și-a schimbat declarația, pretinzând că ea a condus, este acela că inculpatul se afla la data respectivă în stare de ebrietate (după cum rezultă din declarațiile martorilor și din fișa conținând rezultatul testării cu aparatul etilotest), iar după ce s-a constatat că victima nu are leziuni grave, a încercat să-l ajute pe inculpat să scape de tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002.
Prin urmare, Curtea apreciază că probele administrate în cursul procesului penal lămuresc pe deplin cauza, reținând că inculpatul a săvârșit faptele sus-menționate.
În drept, fapta inculpatului D. V. F. care, la data de 24.04.2011, după ce a condus pe drum public (DN 4 Oltenița-București) autoturismul marca Ford, nr._, în condițiile în care se afla sub influența alcoolului, a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de prevăzute de art. 87 al. 5 din OUG 195/2002.
Curtea constată că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art.72 Cp. Astfel, Curtea constată că inculpatul a săvârșit o infracțiune cu un grad de pericol mediu, nu are antecedente penale, are loc de muncă, impunându-se aplicare unei pedepse în cuantum minim, respectiv 2 ani închisoare.
Având în vedere însă împrejurarea că inculpatul a dat dovadă de o atitudine nesinceră, încercând constant să scape de răspunderea penală, precum și faptul că a fost sancționat administrativ prin ordonanță a procurorului tot pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de OUG nr.195/2002, Curtea apreciază că nu este oportun să se rețină în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.
Pentru aceleași considerente ca acelea de la penultimul paragraf, Curtea apreciază că în privința modalității de executare este corectă soluția de suspendare condiționată a executării pedepsei închisorii, în aplicarea art.81 și următoarele Cp, scopul pedepsei putând fi atins, raportat la persoana inculpatului, și fără ca acesta să execute efectiv pedeapsa.
Față de cele reținute, Curtea, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D. V. F. și va obliga inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat D. V. F. împotriva sentinței penale nr. nr.80/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Oltenița, în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. A. E. B. F. B. V.
GREFIER,
R. S.
Red. F.B.V/Tehnr. VBF/P.A.M.. – ex.2/09.07.2013
J. Oltenița – jud: Ț. M.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1/2014.... → |
|---|
