Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 783/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 783/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 783/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.783
Ședința publică din data de 18 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. G.
GREFIER: I.-F. S.
Ministerul Public–P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A.-M. N..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr.175/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul_ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru data de 18.06.2014, astăzi, când în aceeași compunere,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.175/17.04.2014 pronunțată în dosarul_, Judecătoria sectorului 6 București, în temeiul art.386 alin. 1 Cod pr.penală, a dispus, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. G. (fiul lui V. și N., născut la data de 24.12.1946 în ., sector 6, cetățean român, căsătorit, studii superioare, CNP_) din infracțiunea de înșelăciune prev. de 215 alin.1,2,3 cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul Cod penal și infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2,3, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de înșelăciune prev. de art.244 alin. 1,2 cu aplicarea art.35 alin.1 din noul Cod penal și infracțiunea de înșelăciune prev. de art.244 alin.1,2 din noul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal.
În temeiul art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod pr.penală s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. G. cu privire la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.244 alin.1,2 cu aplicarea art.35 alin.1 din noul Cod penal datorită împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale (faptă săvârșită în perioada 03.12.2002 – 12.03.2003, persoană vătămată ..).
În baza art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului A. G. de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 alin.1,2 din noul Cod penal întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (faptă săvârșită pe data de 11.10.2006, persoana vătămată S.C. A. ..L.).
S-a constatat că inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de libertate.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de confiscare specială formulată de către Ministerul Public.
În temeiul art.397 alin.1 rap. la art.25 alin.5 Cod pr.penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de către partea civilă ..
În temeiul art.24 alin.1 Cod pr.penală, s-a constatat că persoana vătămată S.C. A. ..L. a fost radiată pe data de 29.03.2013 din Registrul Comerțului iar fostul administrator al societății, martorul M. I. N. nu se constituie parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
I. Prin încheierea din data de 06.07.2000 pronunțată de către Tribunalul București-Secția Comercială în dosarul nr.9064/1999 a fost admisă cererea creditoarea S.C. Bujoreni S.A. și a fost dispusă lichidarea bunurilor societății S.C. Pentarom Construct S.A., administrată la acel moment de inculpat, conform dispozițiilor Legii nr.64/1995 și a fost numit lichidator judiciar martorul D. G..
Prin încheierea din data de 29.05.2001 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr.5111/2000, judecătorul sindic a dispus, printre altele, ridicarea dreptului debitoarei Pentarom de a-și mai administra activitatea, de a-și administra bunurile și de a dispune de ele.
Din declarația martorului D. G. coroborată în parte cu declarația inculpatului a rezultat că lichidatorul judiciar a luat legătura cu inculpatul în 2001 întrucât societatea Pentarom nu își desfășura activitatea la sediul social. La momentul în care a ajuns la societate, martorul a preluat toate documentele esențiale ale societății, respectiv bilanțul, facturile și contractele.
Instanța de fond a reținut din declarația martorului D. G. coroborată în parte cu declarația inculpatului și a martorei P. Policsenia, lichidatorul judiciar, la momentul preluării actelor societății, l-a informat pe inculpat despre dreptul acestuia de a desfășura în continuare activitatea curentă a societății, prin căutarea partenerilor contractuali în vedere redresării societății, însă că toate raporturile juridice în care urma să se angajeze trebuiau semnate de către lichidatorul judiciar.
Din contractele nr. 86/03.12.002, 87/12.03.2003, nr. 89/12.03.2003 coroborat cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică a rezultat că pe datele de 03.12.002, 12.03.2003, 12.03.2003 au fost încheiate de către inculpat, în numele societății Pentarom, în calitate de beneficiar, și .., în calitate de executant, 3 contracte prin care societatea V. s-a obligat să execute și să livreze societății inculpatului mai multe panouri de aluminiu și tâmplărie PVC. Pe data de 23.06.2003, aceleași părți au încheiat un act adițional prin care societatea Pentarom se obliga să achite un rest rămas de plată din contractele precedente.
Din observarea nemijlocită a contractelor încheiate precum și din coroborarea cu declarațiile reprezentantului părții civile M. M. instanța a constatat că inculpatul nu a adus la cunoștința părții civile faptul că societatea Pentarom se afla în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 64/1995 iar pe contractele semnate de către acesta și nici pe ștampila societății Pentarom nu se afla înscrisă vreo mențiune cu privire la desfășurarea procedurii insolvenței.
Potrivit sentinței comerciale nr.832/05.04.2006 pronunțată de către Tribunalul București, partea civilă V. a obținut în contradictoriu cu societatea Pentarom sentința civilă nr.4934/22.06.2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București prin care debitoarea a fost obligată la plata sumelor de 5070,32 USD și 2.532,32 EURO către creditoare. Coroborând aceste constatări cu susținerile reprezentatului părții civile, instanța de fond a constatat că numai cu ocazia încercării de punere în executare silită a acestui titlu, partea civilă a aflat că societatea Pentarom se afla în stare de insolvență la data încheierii contractelor. Societatea V. a reușit însă să se înscrie la masa credală a societății aflate în insolvență cu sumele înscrise în titlul executoriu emis de Judecătoria sectorului 2 București.
II. Din dosarul juridic aflat la ONRC a rezultat că pe data de 24.09.2002, inculpatul, împreună cu numiții N. V. și A. Sesila, a înființat societatea S.C. Sympa ..L. Potrivit încheierii de rectificare a actului constitutiv al societății coroborat cu încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerțului din data de 16 ianuarie 2003 administrator al societății a fost inculpatul A. G..
Din declarația martorului C. V. (administrator S.C. Condiv Impex S.R.L.) coroborată cu declarația inculpatului instanța a reținut că societatea condusă de către inculpat a preluat în subantrepriză lucrări de reabilitare a 12 străzi din sectorul 2 București, societatea martorului preluând anumite lucrări în subantrepriză de la societatea inculpatului.
Din declarația coroborată a martorului C. V. (administrator S.C. Condiv Impex S.R.L.) cu cea a inculpatului, instanța a reținut că pentru a efectua lucrările de reabilitare, cele două societăți aveau nevoie de materiale de construcții, respectiv pietriș și piatră spartă. În acest sens, inculpatul a discutat cu martorul despre necesitatea procurării acestor materiale, solicitându-i acestuia un carnet de file CEC pentru a fi predate societăților cu care urmau să fie încheiat contracte.
Inculpatul a luat legătura cu reprezentantul persoanei vătămate M. I.-N. cărui i-a solicitat o întâlnire în vedere negocierii unui contract de cumpărare de materiale, recomandându-se ca administrator al societății Sympa. Din aceleași declarații, instanța a reținut că inculpatul a discutat cu martorul C. V. privind posibilitatea încheierii unui contrat cu S.C. A. ..L.
Din declarațiile reprezentantului persoanei vătămate M. I.-N. coroborat cu contractul nr.180 și parțial cu declarațiile inculpatului a rezultat că pe data de 11.10.2006 M. I. N. a venit la sediul societății inculpatului și aceștia au încheiat un contract prin care A. . să livreze aproximativ 1.000 m3balast iar Condiv se obliga să achite contravaloarea acestor bunuri. Coroborând mijlocele de probă anterior amintite cu concluziile constatării tehnico științifice a rezultat că inculpatul a semnat contractul în numele S.C. Condiv Impex S.R.L. iar M. I. în numele societății S.C. A. ..L.
Instanța a mai reținut, din declarațiile reprezentantului persoanei vătămate M. I.-N. coroborat cu modalitatea de încheiere a contractului, că, cu ocazia perfectării acordului între cele două părți, inculpatul i-a spus numitului M. că acesta este administrator al societății Sympa, dar este asociat la societatea Condiv. De asemenea, din declarația martorului C. V. instanța a reținut că martorul nu îl împuternicise niciodată în scris pe inculpat să reprezinte .., existând numai o înțelegere verbală în acest sens.
Cu ocazia semnării contractului între cele două părți, din declarația coroborată a inculpatului cu cea a martorului C. V. a rezultat că inculpatul i-a dat cu titlu de garanție a plății reprezentantului societății A. G., fila CEC BA_ care era semnată de către martorul C. V. în numele societății Condiv și nu avea completată suma pentru care era emisă.
Din declarațiile constante ale martorului C. V. rezultat că fila CEC a fost predată de către inculpat către reprezentantul societății cu consimțământul martorului C. V., reprezentantul Condiv.
Tot în aceleași împrejurări, instanța a reținut din declarațiile inculpatului și ale reprezentantului A. . contractante au căzut de acord ca deși contractul a fost încheiat cu societatea Condiv iar fila CEC era emisă tot în numele societății Condiv, facturile fiscale să fie emise pentru societatea Sympa, al cărui administrator era inculpatul, iar plățile urmând să fie efectuate de către aceeași societate.
Ulterior, societatea A. . multe transporturi de balast în executarea contractului, fiind emise facturile fiscale nr._/20.10.2006 în valoare de 27.643,07 lei și nr._/30.10.2006 în valoare de 9.442,65 lei. Din acestea, societatea Sympa a achitat suma 2.500 lei.
Instanța de fond a înlăturat susținerile Ministerului Public cu privire la neconcordanțele din declarațiile martorului C. V. cu privire la existența înțelegerii verbale între acesta și inculpat pentru a încheia contract cu furnizori și, în special, cu societatea A. . constatat că de la prima declarație dată în cauză și cea mai apropiată săvârșirii faptelor, martorul a arătat fără echivoc că inculpatul A. G. a încheiat contractul nr.180/11.10.2006 în numele Condiv în baza înțelegerii verbale existente între martor și inculpat.
În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către Ministerul Public, instanța a constatat că în conformitate cu art.104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Față de . NCP, Ministerul Public a solicitat schimbarea de încadrare a faptelor reținute în rechizitoriu, din infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1968 și infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. 1968 în infracțiunea de înșelăciune prev. de art.244 alin.1, 2 cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. 2009 și infracțiunea de înșelăciune prev. de art.244 alin.1, 2, toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. 1968.
Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile s-a făcut avându-se în vedere instituțiile de drept penal autonome care au incidență asupra condițiilor de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor. Instanța a considerat că o asemenea modalitate de determinare a legii mai favorabile reprezintă singura cale prin care organele judiciare pot fi sigure că o lege penală mai grea nu va fi aplicată retroactiv inculpatului, cu încălcare art.15 alin.2 din Constituția României și a art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește prima infracțiune de înșelăciune, reținută ca fiind săvârșită în formă continuată, instanța de fond a reținut că potrivit art.35 alin.1 C.pen. 2009, definiția infracțiunii continuate a fost modificată, NCP prevăzând pe lângă cerințele unității de subiect activ, de conținut și rezoluție infracțională și o condiție suplimentară pentru reținerea formei continuate a infracțiunii, respectiv unitatea de subiect pasiv.
În cauza de față, instanța a constatat că fapta întrunește condițiile reținerii formei continuate de săvârșirii conform ambelor coduri, existând un singur subiect pasiv al infracțiunii, respectiv societatea V..
Prin urmare, legea penală mai favorabilă a fost determinată în doi pași, respectiv compararea limitelor de pedeapsă prevăzute de cele două legi și stabilirea pedepsei conform legii mai favorabile și ulterior determinarea legii mai favorabile prin compararea regimului sancționator al infracțiunii continuate din cele două legi. Astfel, prin compararea limitelor de pedeapsă, instanța a constatat că infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. 1968 este pedepsită cu închisoare în limitele de 3–15 ani iar conform legii noi pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare, fiind mai favorabilă legea nouă.
În ceea ce privește regimul de sancționare al infracțiunii continuate, instanța a reținut că potrivit art.42 C.pen. 1968, instanța poate aplica un spor de până la 5 ani, în timp ce conform art.36 alin.1 C.pen. 2009 infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, regimul sancționator al infracțiunii continuate fiind prin urmare mai favorabil inculpatului conform legii noi.
Și privitor la a doua faptă s-a apreciat că mai favorabile sunt dispozițiile legii noi.
În ședința publică din data de 10.03.2014 inculpatul, prin avocat, a arătat că solicită, în principal, încetarea procesului penal pentru împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale față de ambele fapte. Având în vedere aceste solicitări, precum și dispozițiile art.18 Cod pr.penală, instanța de fond a analizat cu prioritate împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale în ceea ce privește cele două fapte.
În ceea ce privește natura juridică a instituției prescripției, instanța a reținut în conformitate cu decizia nr.1092/18 decembrie 2012 pronunțată de către Curtea Constituțională că prescripția răspunderii penale este o instituție de drept substanțial și nu de drept procesual, supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile prev. de art.15 alin.2 din Constituție. Prin urmare, câtă vreme prescripția specială este o cauză care înlătură răspunderea penală, este evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urmă mărește intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse.
Totodată, instanța a reținut că instituția prescripției este o instituție autonomă față de instituția pedepsei, termenul de prescripție din legile succesive urmând să fie calculat prin raportare la pedeapsa mai favorabilă deja stabilită anterior.
Având în vedere că prima faptă de înșelăciune a fost săvârșită în formă continuată, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii ultimei acțiuni, conf. art.154 alin. 3 C.pen. 2009 (principiu unanim recunoscut și în practica judiciară anterioară legii noi). Față de data ultimei acțiuni, 12.03.2003, instanța a constatat că există 3 legi succesive care reglementează prescripția răspunderii penale, mai exact, prescripția specială.
Astfel, art.124 C.pen. 1968 privind prescripția specială, în forma publicată în M.Of. 65/1997, formă aplicabilă din data de 16.04.1997 și până la data de 21.04.2012, care prevede că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art.122 este depășit cu încă jumătate.
Prin Legea nr.62/2012, publicată în M.Of. 258/2012, art.124 C.pen. 1968 a fost modificat în sensul că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art.122 este depășit cu încă o dată.
Prin noul Cod Penal, în ceea ce privește prescripția specială, se prevede la art.155 alin.4 că termenele prevăzute la art.154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
În ceea ce privește termenul de prescripție a răspunderii penale, instanța a apreciat că nu există diferență între legile succesive, având în vedere maximul special prev. de art.244 alin.1,2 C.pen. 2009 [1 – 5 ani], termenul de prescripție conform celor 3 variante fiind de 5 ani.
În privința primei fapte, instanța a constatat că termenul prescripției speciale este împlinit conform tuturor celor 3 variante posibile de calcul al termenului de prescripție. Astfel, termenul de prescripție a început să curgă pe data de 12.03.2003 și s-a împlinit pe data de 11.03.2008. Așadar termenul de prescripție special calculat conform art.124 C.pen. 1968, anterior formei modificate prin Legea nr. 62/2012, s-a împlinit pe data de 10.09.2010 (încă 2 ani și 6 luni) iar conform art.124 C.pen. 1968 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.62/2012 precum și art.155 alin.4 C.pen. 2009 termenul de prescripție specială s-a împlinit pe data de 10.03.2013 (încă 5 ani).
Prin urmare, față de această faptă, constatând că s-a împlinit prescripția răspunderii penale iar inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal conf. art.18 C.pr.pen, instanța a pronunțat încetarea procesului penal în temeiul art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen.
În privința celei de-a doua fapte, instanța a constatat că nu este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, termenul de 5 ani al prescripției a început să curgă pe data de 11.10.2006 și se socotește împlinit pe data de 10.10.2011. Așadar termenul de prescripție special calculat conform art.124 C.pen. 1968, anterior formei modificate prin Legea nr.62/2012, se va împlini pe data de 09.04.2014 iar conform art.124 C.pen. 1968 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.62/2012 precum și art.155 alin.4 C.pen. 2009 termenul de prescripție specială se va împlini pe data de 09.10.2016.
Prin urmare, față de a doua faptă, constatând că termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit, s-a procedat la analiza celorlalte impedimente de exercitare a acțiunii penale.
Astfel, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, instanța de fond a primit susținerile Ministerului Public, respectiv că declarația inculpatului că este asociat în societatea Condiv constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase.
Cu toate acestea, s-a apreciat că simpla împrejurare a prezentării ca adevărată a unei fapte mincinoase nu este suficientă pentru a reține întrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 C.pen. 2009.
Prima instanță a avut în vedere că pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune trebuie să se constate că există o legătură de la cauză la efect între acțiunea de amăgire, respectiv elementul material, și urmarea imediată. Dacă situația de fapt patrimonial păgubitoare este datorată altei cauze decât acțiunile de amăgire, ea nu constituie urmarea imediată a acestei infracțiuni, fiindcă lipsește legătura de cauzalitate.
În cauza de față instanța a constatat că prejudiciul pretins de către persoana vătămată A. . acțiunile de inducere în eroare întreprinse de către inculpat, ci din neplata ulterioară a mărfurilor livrate de către societate. Mai mult, chiar reprezentantul A. . îl interesa cu ce societate urma să fie încheiat contractul, fiind interesat numai de onorarea acestuia și primirea sumelor de bani.
Astfel, instanța, acceptând susținerile Ministerului Public coroborate cu declarațiile martorului C. V. în sensul că între inculpat și martor nu a fost încheiat un contract de mandat prin care inculpatul să reprezinte interesele societății în relațiile cu terții, subliniază însă că, prin consimțământul său, reprezentantul legal al societății Condiv a ratificat contractul încheiat de către inculpat, în lipsa puterilor de reprezentare, și persoana vătămată.
Prin urmare, instanța a constatat că în cauză ar fi existat o legătură de cauzalitate în acțiunile de inducere în eroare și prejudiciul cauzat persoanei vătămate numai în cazul în care martorul C. V. ar fi invocat lipsa de consimțământ și ar fi obținut anularea contractului încheiat. Or, în cauza de față, suntem în prezenta unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat de inculpat în lipsa unei împuterniciri din partea societății reprezentate, ratificată însă ulterior de către reprezentantul legal al acesteia din urmă și care a fost pus în executare, fiind însă neexecutată contraprestația asumată de către societatea Condiv, respectiv plata mărfurilor.
Instanța de fond a reținut că această ratificare a fost realizată, conform declarațiilor martorului C. V. și cu privire la alte contracte încheiate de către inculpat, care ulterior au fost achitate de către societatea Condiv.
Așadar, din simpla declarare a inculpatului că acesta este asociat în societatea Condiv nu a rezultat prejudiciul arătat de Ministerul Public, acesta survenind ulterior, din neplata obligațiilor asumate. Față de cele expuse, instanța a considerat că în cauza de față nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 alin.1, 2 C.pen. 2009.
În ceea ce privește latura subiectivă, instanța a reținut că pentru întregirea acesteia este necesară întrunirea unei cerințe esențiale, respectiv ca acțiunile de inducere în eroare să fie săvârșite în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust.
Din mijloacele de probă administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul a urmărit obținerea unui folos material injust. Din declarațiile inculpatului și ale martorului C. V. a rezultat că exista o relație de colaborare în vederea realizării unor lucrări de reabilitare iar în acest context inculpatul a încheiat contractul cu societatea A. . deosebire de susținerile Ministerului Public, instanța a reținut că un aspect esențial al cauzei de față este reprezentat de faptul că inculpatul avea acordul martorului C. V., reprezentantul legal al societății Condiv, să contracteze diferite lucrări prin intermediul societății Condiv. Astfel, chiar în măsura în care s-a reținut că inculpatul, prin invocarea calității de asociat în societatea Condiv, l-a indus în eroare pe reprezentantul persoanei vătămate, această împrejurare tot nu poate conduce la reținerea răspunderii penale a inculpatului, câtă vreme inculpatul avea acordul verbal al reprezentantului societății Condiv iar în aceste condiții nu s-ar putea susține că inculpatul a prefigurat un rezultat socialmente periculos al faptei sale, constând în producerea unei pagube persoanei vătămate. Astfel, cu atât mai puțin s-ar putea reține că scopul acțiunilor inculpatului a fost acela de obține un folos material, pentru sine sau pentru altul.
Totodată, instanța a considerat că este relevantă în susținerea celor menționate și declarația persoanei vătămate care a arătat în fața instanței că nu l-a interesat în mod deosebit cu ce societate încheie contractul. Altfel spus, inducerea în eroare efectuată de către inculpat a fost ineficientă, întrucât persoana vătămată ar fi încheiat contractul și cu societatea Sympa, al cărui administrator era inculpatul.
Prin urmare, instanța de fond a avut convingerea că nu a existat intenția inculpatului de obține un folos material injust, acesta încheind contractul cu societatea A. . lucrările de reabilitare contractate. Această concluzie este susținută în prezenta cauză și de existența unei plăți parțiale efectuate de către societatea Sympa, la scurt timp după încheierea contractului.
Simpla neexecutare a obligației contractuale nu poate constitui, prin ea însăși, o dovadă suficientă în sensul existenței scopului de a obține un folos material injust, din declarațiile coroborate ale martorului C. V. și ale inculpatului rezultând că această neexecutare a fost cauzată de neplata lucrărilor de reabilitare de către antreprenorul general.
Pentru aceste motive, instanța a reținut că în cauză nu sunt întrunite nici elementele de tipicitate subiectivă a infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 alin1,2 din noul Cod penal.
Așa fiind, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I Cod pr.penală. s-a dispus achitarea inculpatului A. G. de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 alin.1,2 din noul Cod penal întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și rejudecând, în fond, condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (parte vătămată S.C. A. ..L.).
În motivarea scrisă a apelului (filele 7-12) parchetul susține, în esență, că inducerea în eroare a reprezentantului părții vătămate s-a realizat prin prezentarea inculpatului ca fiind administratorul S.C Conviv Impex S.R.L., deși în realitate nu deținea această calitate și nu fusese împuternicit să încheie contractul în numele acestei societăți.
P. consideră că ratificarea ulterioară a contractului de către martorul C. V., adevăratul administrator al S.C Conviv Impex S.R.L., nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, infracțiunea de înșelăciune consumându-se la momentul încheierii contractului.
Analizând sentința apelată prin prisma criticii formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.417 C.proc.pen., apelul fiind devolutiv, Curtea constată următoarele:
Instanța fondului a reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit cu prilejul cercetării judecătorești efectuată în cauză, probatoriu care nu face dovada existenței unei induceri în eroare a reprezentantului părții vătămate, o acțiune a inculpatului în lipsa căreia partea vătămată nu ar fi încheiat contractul.
Este de necontestat că inculpatul, pentru onorarea obligației financiare, a lăsat în garanție reprezentantului părții vătămate o filă CEC, semnată de către martorul C. V. și remisă inculpatului, astfel că partea vătămată cunoștea, la momentul emiterii filei CEC că exista posibilitatea lipsei de disponibil. Mai mult, reprezentantul părții vătămate a menționat că ar fi încheiat contractul fie cu societatea administrată de inculpat, fie cea administrată de martorul C. V., fără a-l interesa în mod deosebit cine va face plata, scopul său fiind de a livra marfa. Martorul M. I.-N., reprezentantul S.C. A. ..L., a declarat (fila174 dosar fond) că nu poate preciza dacă, în situația în care, inculpatul i-ar fi spus că nu are nicio calitate la S.C Conviv Impex S.R.L., dar că colaborează cu această societate, ar fi încheiat ori nu contractul, poziție care contrazice o inducere în eroare din partea inculpatului.
De asemenea, contractul a fost încheiat la sediul S.C. Sympa ..L., marfa a fost livrată către S.C. Sympa ..L., iar facturile au fost emise tot către această societate. Așadar, partea vătămată cunoștea împrejurarea că în realitate destinatarul mărfii era S.C. Sympa ..L. și nu S.C Conviv Impex S.R.L., singurul motiv pentru care contractul a fost încheiat cu S.C. A. ..L. fiind acela că S.C. Sympa ..L. nu avea dreptul de a emite cecuri, iar martorul C. V. a fost de acord să emită fila CEC drept garanție.
Întreg probatoriul administrat în cauză confirmă lipsa intenției inculpatului de a induce în eroare partea vătămată și de a obține astfel un folos material injust, mai mult nu a existat o manoperă dolosivă care să aibă ca scop inducerea în eroare, soluția instanței de fond fiind temeinică în privința achitării.
Pentru aceste considerente, neidentificând alte motive de desființare a hotărârii primei instanțe Curtea, în temeiul art.421pct.1 lit.b Cpp va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr.175 din data de 17.03.2014 pronunțată de sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr.175 din data de 17.03.2014 pronunțată de sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. D. R. G.
GREFIER,
I.-F. S.
Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex. 4/
Jud.sect. 6 – jud.V.H.D. C.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 523/2014.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
