Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 2266/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2266/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2266/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.2266
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: P. V. A.
JUDECĂTOR: C. E. R.
JUDECĂTOR: N. A.
GREFIER: A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. F..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de recurentul inculpat P. R., recurenta parte civilă D. R. și recurentul asigurator S.C. G. A. SA împotriva sentinței penale nr.2437/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat P. R., personal și asistat juridic de apărător ales D. I, cu împuternicire avocațială nr._/11.11.2013 (atașată la fila 27 din dosar) și apărător din oficiu, avocat S. C., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/24.10.2013 (atașată la fila 28 din dosar), recurenta parte civilă D. R., personal și asistată juridic de apărător ales, avocat A. C., cu împuternicire avocațială nr._/20.09.2013 (atașată la fila 6 din dosar), lipsind recurentul asigurator S.C. G. A. SA, intimata parte responsabilă civilmente . SRL și intimatul parte civilă S. C. de Urgență Sfântul I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei părți civile solicită încuviințarea probei cu înscrisuri constând în acte medicale care atestă că urmările faptei ilicite comise de către inculpat continuă să producă și în prezent, în sensul în care partea civilă și la data de 02.12.2013, când a fost evaluată de către Casa națională de Pensii Publice a fost în continuare încadrată în gr.II invaliditate (7 file), precum și un set de fotografii cu locul faptei (4 file).; înmânează un exemplar și reprezentantei Ministerului Public
Apărătorul recurentului inculpat nu se opune.
Reprezentanta Ministerului Public arată că este de acord cu încuviințarea probei solicitate.
Curtea încuviințează recurentei parte civilă proba solicitată și procedează la administrarea acesteia, prin depunerea la dosar a înscrisurilor prezentate.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită să se dispună plata onorariului parțial cuvenit, având în vedere că prin încheierea de ședință din 12.11.2013 s-a luat de încetarea delegației.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului, întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Față de motivarea hotărârii atacate, în sensul că inculpatul ar fi efectuat virajul în mod necorespunzător, intrând pe contrasens și nu s-a asigurat în mod temeinic la efectuarea virajului stânga, arată că, așa cum a susținut și în prima instanță, inculpatul a efectuat în mod corect virajul în stânga centrului imaginar al intersecției, așa cum impun dispozițiile art.110 din Regulamentul de aplicare a Codului rutier. De altfel, și expertul E. I. desemnat în cauză, care a efectuat cercetarea la fața locului, a contrazis ipoteza susținută de partea civilă, conform căreia autoturismul a pătruns în totalitate pe contrasens, întrucât expertul, a demonstrat, intra cu roata stângă din față pe bordura din stânga cu circa 10 cm, aspect care contrazice ipoteza intrării în totalitate a autoturismului pe contrasens. Pe de altă parte, încă de la început, inculpatul a arătat că a efectuat virajul la stânga prin stânga centrului imaginar al intersecției, pătrunzând parțial pe contrasens. Mai mult, analizând declarația părții vătămate din faza de urmărire penală, dată la câteva zile după producerea evenimentului rutier, aceasta arătând că a aruncat o plasă pe care o avea, venind de la piață,la roata unui microbuz aflat pe bordura din stânga în sensul de mers spre . inculpatul a respectat dispozițiile art.110 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, a ocolit și microbuzul aflat acolo și a pătruns parțial pe contrasens, astfel cum obligă dispozițiile legale în cazul efectuării unor astfel de manevre. În ceea ce privește netemeinica asigurare la efectuarea manevrei de schimbare stânga a direcției de mers, arată că instanța de fond a constatat și a omologat, în mod eronat, concluziile expertului E. I. care nu a determinat momentul declanșării stării de pericol eminent, întrucât, din superficialitate, în cadrul expertizelor efectuate în țara noastră nu se efectuează astfel de calcul, deși expertul parte al inculpatului a demonstrat prin calculele efectuate, utilizate în alte jurisdicții (SUA), de unde s-a și inspirat și a demonstrat faptul că victima avea posibilitatea reală, efectivă de a vedea autoturismul implicat în eveniment și de a-i acorda prioritate. Această ipoteză a fost susținută în mod indirect și de către expertul E. I. când a fost audiat, acesta acordând explicații suplimentare în fața instanței de fond, afirmând că normalitatea situației impunea ca victima să aștepte degajarea intersecției de către autoturismul implicat în eveniment. De altfel, chiar victima a declarat că a observat cu atenție autoturismul condus de către inculpat, fapt care denotă că a văzut autoturismul, în acest caz existând o dublă obligație de acordare de prioritate, pietonul pierzând prioritatea și având obligația de a o acorda autoturismului care era implicat în traversarea intersecției, așa cum obligă dispozițiile art.72 al.2 din Codul rutier.
În continuare, arată că starea de pericol a fost amplificată exclusiv de victimă prin următoarele două aspecte: 1) – victima avea obligația de a circula pe partea stângă a părții carosabile, aspect care nu a fost observat nici de către instanța de fond și nici de către expertul oficial, având în vedere că pe partea dreaptă a părții carosabile existau autoturisme și chiar victima a declarat că circula pe stradă; ca urmare, victima avea obligația legală de a circula pe partea stângă a părții carosabile, putând astfel să evite accidentul, întrucât ar fi observat foarte bine tabloul faptic al circulării celor două autoturisme, pe . . faptei: 2) - faptul că patru mijloace de probă administrate în faza de fond denotă faptul că locul impactului a avut loc în interiorul intersecției și nu la colțul intersecției, astfel cum susține partea civilă.
Pe latură civilă, critică soluția instanței de fond întrucât nu se reține, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, și aplicabilitatea procentului de vinovăție de 75% reținut în sarcina inculpatului, aspect care echivalează cu o nemotivare a hotărârii instanței de fond, lipsind astfel instanța de control judiciar de mijloacele de a corect acest aspect.
Apărătorul ales al recurentei părți civile critică hotărârea atacată, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă cauzei.
În ceea ce privește latura penală, solicită să se constate că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată și, de asemenea, în mod netemeinic s-a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă prev. la art.74 lit.a Cod penal și anume conduita bună avută anterior acestui proces penal. Făcând referire la situația de fapt din dosar și la maniera în care s-a derulat acest dosar, arată că magistratul care s-a pronunțat pe fond a intrat la un singur termen de judecată, anterior dosarul fiind instrumentat de către un judecător care a avansat la Tribunalul București. Față de această situație și, întrucât la termenul de dezbateri pe fond, inculpatul a lipsit, simpla reținere că acesta nu are antecedente penale nu este de natură a forma convingerea atât de indulgentă în sensul că este necesară aplicarea circumstanței atenuante. Apreciază că, în mod greșit a reținut prima instanță că inculpatul a manifestat o atitudine de regret și cooperare cu organele judiciare, în contextul în care acesta, în mod frecvent, a negat săvârșirea faptei, a avut o poziție de nerecunoaștere, a încercat tergiversarea acestui dosar în faza de urmărire penală, dosarul debutând în anul 2008 și judecându-se pe fond abia în anul 2013, motiv pentru care apreciază că nu există elemente probatorii la dosar de natură a contura circumstanța atenuantă prev. la art.74 lit.a Cod penal. În plus, consideră că lipsa antecedentelor penale reprezintă normalitatea într-un cadru procesual penal, iar aceasta nefiind susținută de niciun fel de material documentar de natură a pune în evidență o anumită conduită extraordinară, peste limita normalității, nu justifică circumstanța atenuantă, sub nicio formă. Dimpotrivă, așa cum s-a observat din atitudinea inculpatului care, nu doar că nu și-a recunoscut propria faptă, certificată de întreg materialul probator aflat la dosar, acesta a avut chiar și o atitudine de dispreț, întrucât în permanență a încercat să răstoarne culpa și să creeze acuzații la adresa părții vătămate și, mai mult, nu a înțeles deloc, în cei șase ani de la data producerii accidentului, ca și conduită normală de om, să acorde vreo formă de sprijin sau ajutor părții vătămate, măcar moral, dacă nu de altă formă. Așadar, instanța nu a avut cum să-și dea seama de personalitatea inculpatului, acesta neînțelegând să se prezinte cu ocazia dezbaterilor pe fond și deci, pe cale de consecință, judecătorul nu l-a văzut niciodată. Mai mult, apărarea inculpatului pledând pentru achitare, nu a înțeles nici să depună înscrisuri în circumstanțiere de natură a forma convingerea asupra suficienței cuantumului și manierei de executare a pedepsei.
Raportat la latura civilă a cauzei, critică hotărârea atacată față de cuantumul redus al daunelor materiale și morale acordate părții vătămate și întrucât în mod nelegal s-a reținut o culpă de 25% în sarcina acesteia, apreciindu-se că ar fi concurat la săvârșirea faptei penale reținute în sarcina inculpatului. Pe acest aspect, apreciază că nu au fost avute în vedere amploarea urmărilor accidentului de circulație a cărui victimă a fost partea civilă, aceasta suferind două intervenții chirurgicale, în anii 2008 și 2009, prima pentru a fi refăcură . de os tibial, implantându-se o plăcuță cu șuruburi, care ar fi trebuit să regenereze materia osoasă, după care victima a fost încadrată în gradul II de invaliditate, stare care persistă și în prezent, așa cum rezultă din actele depuse la dosar și va exista și pe viitor, dat fiind faptul că următoarea evaluare va fi la data de 02.10.2014. Solicită să se aibă în vedere că partea civilă și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, deși la momentul producerii accidentului avea un loc de muncă, era implicată activ, desfășurând în totalitate activitățile domestice și casnice, fiind cea care acorda îngrijire, educare și îngrijire celor doi copii minori, unul urmând să susțină examenul de bacalaureat. De asemenea, după cele două intervenții chirurgicale a fost imobilizată la pat perioade foarte mari de timp, au existat și complicații, a suferit o pareză a nervului sciatic, ulterior a fost diagnosticată cu diabet, are și hernie de disc cu indicație de operație, toate fiind consecințe ale accidentului din 2008, așa cum rezultă din înscrisurile medicale de la dosar.
Pe cale de consecință, apreciază că, deși nu există criterii concrete, viabile, pe baza cărora instanțele să poate realiza o apreciere a cuantumului despăgubirilor, acestea trebuie raportate, în primul rând, la durata și intensitatea suferințelor fizice și psihice suportate de către partea vătămată, aspecte de natură a putea fi cuantificate datorită criteriilor obiective și anume: numărul de zile de îngriji medicale, numărul de intervenții chirurgicale suferite, terapiile urmate pentru ameliorarea urmărilor accidentului, durata perioadelor de imobilizare după intervențiile chirurgicale, imposibilitatea obiectivă de a mai desfășura activități lucrative după producerea accidentului și încadrarea victimei în gradul II de invaliditate, perioadele de izolare impuse de vindecare, dar și caracterul permanent al consecințelor care au urmat leziunilor și restricțiile de natură fizică pe care le implică natura vătămărilor.
În ceea ce privește culpa părții civile, apreciază că aceasta nu există, din fotografia de la locul faptei, depusă la dosar, reiese cum era poziționată respectiva intersecție din spatele blocurilor și se atestă faptul că victima a traversat pe la colțul străzii, respectând toate regulile de circulație impuse în sarcina pietonilor de către legislația internă și cea internațională.
Referitor la recursul inculpatului, solicită respingerea, apreciind că acesta, în mod superficial, încearcă să prezinte frânturi de adevăr și probe, pentru a crea o imagine ce nu reflectă adevărul judiciar stabilit prin probe. Solicită să se constate că, în cauză, săvârșirea cu vinovăție a faptei a fost dovedită, în acest sens fiind cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, unul în faza de urmărire penală și celălalt în faza cercetării judecătorești, ambele punând în evidență faptul că inculpatul nu s-a asigurat temeinic în momentul efectuării virajului la stânga deși avea această posibilitate, trebuia și era obligat să o facă, ambii experți judiciari exprimându-și acest punct de vedere. În plus, și expertul parte al părții vătămate a indicat faptul că inculpatul nu a respectat prevederile art.41 și art.54 alin.1 din OUG nr.195/2002 și art.123 din Regulamentul de aplicare. Solicită să se constate că prevederile legale invocate de către inculpat în motivarea recursului nu sunt aplicabile în cauză. Așa cum a arătat și expertul E. I., audiat în fața instanței de fond, inculpatul s-a asigurat doar din dreapta, respectiv dinainte, uitând să mai verifice partea din stânga și a efectuat virajul pătrunzând parțial pe contrasens și lovind-o pe partea vătămată care era deja angajată în traversare, parcursese deja 6 m din totalul de 7 m, urmând să ajungă pe bordură, iar dacă inculpatul și-ar fi păstrat banda și ar fi realizat virajul în condiții legale nu s-ar fi produs acest eveniment. Solicită respingerea recursului inculpatului și sub aspectul laturii civile, susținerile fiind strict subiective și formulate pro causa.
În ceea ce privește recursul formulat de către asigurător, solicită respingerea acestuia și menținerea susținerilor din motivarea recursului formulat de partea civilă, ca fiind legale și temeinice
Apărătorul recursului inculpat solicită respingerea recursului părții civile, analizând în baza probelor efectiv administrate la dosar, constatând că exercitarea dreptului la apărare nu echivalează cu lipsa bunei conduite a inculpatului în cursul procesului penal, prezența acestuia nu este obligatorie la astfel de dosare, motiv pentru care aspectele învederate de partea civilă, prin apărător, sunt nefondate.
Referitor la recursul asiguratorului solicită admiterea acestuia ca fiind fondat pentru motivele arătate în scris.
Se prezintă reprezentantul recurentului asigurator . SRL, consilier juridic T. M. care, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, înlăturarea obligării asiguratorului la plata cheltuielilor de spitalizare solicitate de S. C. de Urgență „Sfântul I.”, să se rețină culpa comună a ambelor părți și să se aibă în vedere diminuarea cuantumului daunelor morale care trebuie să fie în conformitate cu jurisprudența din România. În continuare, arată că se mai critică soluția primei instanței sub aspectul procentului de culpă reținut, solicitând stabilirea unei culpe în proporție egală, de 50% în sarcina inculpatului și a victimei și, în consecință, diminuarea corespunzătoare a daunelor morale.
Apărătorul recurentului inculpat arată că, în aceste condiții, având în vedere că se reține culpa comună, solicită respingerea recursului asiguratorului, având în vedere că inculpatul solicită achitarea.
Apărătorul recurentei părți civile arată că menține concluziile în sensul respingerii recursului asiguratorului.
Reprezentanta recurentului asigurator arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea celorlalte recursuri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a tuturor recursurilor, ca nefondate, arătând că, pe latură penală, față de existența faptei cu toate elementele sale constitutive, din toate probele administrate rezultă în mod cert și clar că inculpatul în mod legal a făcut virajul la stânga, partea civilă în mod legal traversa prin locul respectiv, la intersecție, în capătul străzii, însă niciunul dintre ei nu s-a asigurat suficient astfel încât accidentul să nu aibă loc. Prin urmare, consideră că culpa . în mod corect și vinovăția inculpatului rezultă cert din probele aflate la dosarul cauzei.
Referitor la individualizarea pedepsei și înlăturarea circumstanței atenuante prev. la art.74 lit.a Cod penal, arată că este de acord cu susținerile apărătorului părții civile, în abstract, întrucât acestea își regăsesc valabilitatea doar în prezența unei infracțiuni grave, respectiv o infracțiune cu violență, trafic de droguri, trafic de persoane, nu și în cazul unui accident de circulație, fără a exista vreun factor care să agraveze răspunderea penală, produs din culpă comună. Deși fapta este foarte gravă din prisma apărării, față de suferințele părții civile.
În ceea ce privește latura civilă, consideră că soluționarea acesteia este corectă, avându-se în vedere corectitudinea soluției pe latura penală, față de culpa comună și de probele administrate.
Recurentul inculpat personal arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, precizând că regretă suferința părții civile, însă nu se consideră vinovat, întrucât nu avea cum să evite accidentul, a circulat cu viteză infimă, a semnalizat executarea virajului la stânga, partea civilă nu s-a asigurat; mai arată că nu a tergiversat soluționarea cauzei, s-a prezentat la toate termenele stabilite în faza de urmărire penală.
CURTEA
-
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 249/2013.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 882/2013.... → |
|---|
